Adevarata sarbatorire a Invierii Domnului

Invierea Domnului a fost un eveniment istoric, atestat in scris de martori credibili. Dacă insă ar fi doar atât, el ar reprezenta o simplă dată comemorativă, amintirea unui fapt petrecut in anul 33 de la nasterea lui Hristos si consemnat ca atare in cronica crestinismului. In acest caz, el s’ar alinia unor evenimente istorice demne de amintire si cinstire, cum ar fi, de pildă, Revolutia Franceză din 1789 sau făurirea României Mari la 1 decembrie 1918.
Ca fapt religios, insă, invierea Domnului depăseste cu mult dimensiunea unei simple amintiri. Asumată lăuntric, in universul nostru sufletesc, ea nu mai este o comemorare, ci o reiterare, in sensul că, prin trăire in credintă, omul devine contemporan cu evenimentul, iar evenimentul devine contemporan cu omul. Este un arc peste timp, in care atunci devine acum, amintirea unui fapt devine sincronă cu faptul in sine.
Cu toate acestea, există nu numai un atunci al trecutului, când s’a petrecut un eveniment, ci si un atunci al viitorului, când se va petrece un altul. Invierea Domnului nu este un act final, ci unul intermediar, intre moarte si inăltare, iar aceasta din urmă deschide perspectiva celei de A Doua Veniri a Domnului. Invierea lui Hristos nu este un scop in sine, ci făgăduinta si garantia propriei noastre invieri.
Iată ratiunea pentru care, in drumul Său spre patimă, Domnul a rostit parabola celor zece fecioare, pe de o parte, si parabola talantilor, pe de alta. In amândouă e vorba de un atunci nedeterminat, de o vreme viitoare pe care nimeni nu o stie, când Stăpânul li se va arăta supusilor si le va cere socoteală pentru felul in care si-au cheltuit viata ca dar al lui Dumnezeu. Asteptarea nu e altceva decât un indemn la veghe si rugăciune.
Asadar, adevărata sărbătorire a Sfintelor Pasti este o bucurie a viitorului anticipat prin trăire. Aceasta este urarea pe care le-o fac celor ce mă ascultă prin mijlocirea presei.

Bartolomeu al Clujului