Pr. Savatie Baştovoi: "Numai iubirea..."

Fotografie de George Crăsnean

În ultimii ani, părintele Savatie Baştovoi a deve­nit un nume de referinţă pentru ortodocşii din România şi Basarabia.
Autor a numeroase volu­me de proză şi poezie, deopotrivă scriitor ficţional şi eseist tradiţionalist, este laureat al mai mul­tor premii literare şi e menţionat în câteva cărţi de critică şi istorie literară. Dintre vo­lu­mele sale mai importante, care au cunos­cut mai multe ediţii şi au fost traduse în limbi străine, amintim: Elefantul promis (poe­zie, 1996), Iepurii nu mor (ro­man, 2001;), Nebunul (roman, 2006), Or­to­doxia pentru postmodernişti (eseu), Între Freud şi Hristos (eseu), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienţă la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (ro­man), Fuga spre câmpul cu ciori - amin­tiri dintr-o co­pi­lărie ateistă (roman).
Tirajele însumate ale cărţilor sale sunt de câteva sute de mii de exemplare. Aceste cărţi, conferinţele publice pe care le-a sus­ţinut şi participarea la emisiuni de televi­ziu­ne au făcut din părintele Savatie un reper mai ales pentru tinerii cu dorinţa de îm­bunătăţire duhovnicească. Văzându-i fer­­voarea ortodoxă, n-ai bănui că acest mo­­nah încă tânăr a fost un ateu convins şi un artist postmodern de vârf.
Născut pe 4 august 1976, la Chişinău, într-o familie de atei, cu un tată propagandist comunist, Ştefan Başto­voi a absolvit Liceul de Artă "Octav Băncilă" la Iaşi. Pe când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dum­ne­zeu, care l-a consacrat ca poet. Tot în timpul liceului a avut o revelaţie care l-a făcut să creadă în Hristos şi să devină un apologet ortodox. A ur­mat Facultatea de Filosofie la Univer­si­tatea de Vest Timişoara. Publicase câteva volume de poezie şi căpătase o oarecare notorietate, când a abandonat totul şi, în 1998, a intrat frate la Mâ­năstirea Noul Neamţ din Republica Moldova, unde vieţuieşte şi azi, sub numele de Savatie. După hirotonia ca preot, la începutul anilor 2000, pr. Savatie a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului şi a mai stat câtva timp şi în alte câteva mânăstiri de la noi, dar în cele din urmă s-a în­tors în Basarabia. În anul 2006, a fon­dat la Bucureşti Editura "Cathisma", al cărei director este.

Vă recomand interviul pe care mi l-a acordat pentru Formula As, din care reţin aici numai cîteva intertitluri, sper eu relevante, şi un fragment:

"Nu sunt şi nu vreau să fiu un model"

"Cred cu toată tăria că dacă nu mă călugăream nu aş fi fost azi în viaţă"

"Monahismul trebuie să fie închis. Misionarismul nu e al călugărilor"

"Cea mai mare problemă a tinerilor români este dezorientarea. Nu ştiu încotro s-o apuce"   

"Cea mai mare problemă a tinerilor români este dezorientarea. Nu ştiu încotro s-o apuce. N-au tărie, sunt ca florile care nu se prind. Acest fapt se dato­rea­ză mai întâi de toate politicii mondiale de han­dicapatizare a tinereţii. În Imperiul Roman, tânărul era matur la 21 de ani şi, prin urmare, apt pentru a sluji cetatea. Acum, tânărul învaţă până la 35, 40 de ani, când îşi ia doctoratele şi termină cu bur­sele în străinătate, adică e un învă­ţă­cel care tremură după note, în loc să zidească ceva. Între timp, face toate pă­catele posibile şi-şi pierde credinţa în dragoste. Când îşi dă sea­ma că nu mai este tânăr şi că nu a împlinit nimic vred­nic în viaţă, vrea să întemeieze o familie, dar e nemulţumit de alegerile ce-i stau la îndemână, pentru că are de ales din­tr-o lume ca el. Şi aşa, viaţa se trans­formă într-un nesfârşit cerc al lui "ce să fac?". Numai iubirea ne poate scoa­te din această încurcătură, iubi­rea care este jertfă şi iertare. Căci, nu-i aşa?, a iubi înseamnă a ierta - cum este şi titlul unei cărţi pe care am scris-o."  

Citiţi integral în Formula As!