sâmbătă, 6 februarie 2010

Rock şi ortodoxie (supliment la "muzică, nu zgomot")

Prietenul Vlad a acceptat propunerea mea de a vă pune împreună muzică bună la sfîrşit de săptămînă :) Pentru că e mai pasionat de rock, îmi lasă mie plăcerea pentru celelalte. Astăzi, de fapt ieri, eu am "furat" startul şi v-am propus trei piese care îmi plac. Iată-l însă că recuperează, cu muzică şi text. Îi dau cuvîntul. Dar nu înainte să vă spun că de săptămîna viitoare vă dăm muzichie în tandem, în fiecare sîmbătă. (C. T.)

Vlad dixit:

Rock-ul a aparut ca o forma de protest. Fata de statul dadaca, fata de societate, fata de mentalitati, fata de religie - asa cum era practicata si inteleasa in State si UK, fata de prejudecati, fata de familie, fata de sine. Pe langa mesajul protestatar din versuri, un alt element care a facut muzica rock apreciata de culturi diferite a fost varietatea de stari pe care muzica putea sa le induca auditoriului. Daca folclorul are un puternic caracter local si se adreseaza mai ales culturilor nationale, jazz-ul un caracter cerebral si elitist, iar muzica clasica si de opera se adreseaza unui auditoriu rafinat si cultivat, muzica rock a fost prima cu adresabilitate universala.
Trioul voce - chitare - tobe, insotit uneori si de clape, se poate adapta oricarui zbucium sufletesc ce se doreste a fi exteriorizat.



Iata de ce oameni atat de diferiti prin structura lor culturala, sufleteasca sau profesionala pot aprecia aceeasi trupa de muzica sau acelasi artist.

Daca initial rock-ul a avut un mesaj puternic social, canalizand miscarea hippie sau fenomenul Woodstock, si punand in evidenta tendinte centrifuge din care s-au dezvoltat mai tarziu genuri si subgenuri cum ar fi: progressive, heavy metal, trash, doom, rock alternativ, grunge, black, speed, ulterior si-a temperat mult avantul, ca urmare a controlului din ce in ce mai riguros exercitat de casele de discuri.



Din nefericire peisajul muzical actual nu mai ofera multe surprize placute si productii originale, asa cum se intampla pana acum vreo 20 de ani. Fenomenul rock, protestand, nu a propus nimic in locul institutiilor statale sau sociale vizate. A daramat si acum traieste printre ruine. Unii artisti au ajuns in aceste conditii la o abordare maturizata a muzicii si a impactului social, in sensul in care nu se mai adreseaza doar partii rudimentare a sentimentelor (ura, frustrare, revolta), ridicandu-se in schimb si spre cautarea unui sens in viata, relatii interpersonale, tindere spre divinitate etc



Din punctul meu de vedere muzica rock, prin eclectismul ei, este o muzica dificila, o muzica care trebuie ascultata cu mult discernamant, din care sa stii sa iei ceea ce este bun si sa eviti sa te afunzi in ceea ce este rau. Personal, am ajuns la aceasta capacitate de discernere dupa multi ani, ani in care am experimentat cam toate formele de aderare la muzica si mentalitatea rock.



Prin bunavointa lui Claudiu voi incerca sa prezint saptamanal acele melodii notabile din cadrul muzicii pe care o ascult de aproape un sfert de veac. Vor fi piese variate, exprimand stari sufletesti diferite dar, zic eu, rafinate.

Am fost intrebat deseori in ultimii ani: cum se poate impaca aderarea la ortodoxia practicanta cu ascultarea muzicii rock? Raspunsul meu s-a limpezit incet, odata cu interiorizarea si accederea la anumite stari pe care numai comuniunea cu Hristos ti le poate da. Consider ca nu exista nicio incompatibilitate expresa intre cele doua, atata timp cat muzica pe care o asculti nu te afunda in pacat, ci te ajuta sa constientizezi pacatul, sa te vezi pe tine cu bunele si cu relele, sa accepti ceea ce esti si din acest moment sa incepi urcusul duhovnicesc. Cu alte cuvinte, parafrazandu-l pe Sfantul Vasile cel Mare, in accederea noastra spre Hristos, sa luam ceea ce este bun si folositor din aceasta viata, acest dar pe care ni l-a facut Dumnezeu in care avem dreptul si libertatea de a alege: Rai sau Iad.

DISCLAIMER:
Opiniile exprimate de mine in aceasta rubrica sunt strict personale si foarte subiective, fara a avea nicio clipa pretentia de a fi general-universale. Nu incurajez pe nimeni sa asculte muzica rock, nici sa aprofundeze acest fenomen. Fara discernamant si responsabilitate se pot produce derapaje spirituale.
Modul in care voi interpreta pasaje muzicale sau versuri imi apartine si este posibil ca uneori sa intre in contradictie cu viziunea sau interpretarea "oficiala" a altor muzicieni sau specialisti in muzica, cu care eu nu ma pot compara.
Auditie placuta!

36 Comentários:

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Muzica pop - pentru a folosi un termen general - este, intr-un fel, noul folclor. In ceea ce priveste rock-ul, este un fenoment atat de amplu, incat nu poate fi inclus tot intr-o singura oala. Cu alte cuvinte, e gresit sa spui "rock-ul e satanist", "rock-ul e crestin", "rock-ul e de dreapta sau de stanga" etc. E nevoie de discernamant si uneori poti gasi lucruri frumoase chiar si in spatele unei exprimari agresive. E diferenta intre cei care vad peste tot doar demonism (care exista, fara indoiala, in rock ca si in orice aspect al vietii noastre cotidiene) si Nicolae Steinhardt care vorbeste despre Dali ca despre un mare artist crestin si gaseste o traire profunda si autentic crestina in "Jesus Christ Superstar". Cu permisiunea voastra, o sa adaug si eu cateva link-uri, cu explicatiile de rigoare.

Claudiu Târziu spunea...

@ Paul:

Te astept cu bucurie sa dai linkurile si explicatiile :)

corpu negru spunea...

aplecati 2 urechi la astasi un ochi pe versuri :

http://www.youtube.com/watch?v=i3pxAittXQI

trandafirescu spunea...

de mult așteptam provocarea aceasta pt Paul S. G.
sincer imi doresc mult asta, chiar daca prefer Nightwish in loc de Rising Shadow :)

consider ca legatura aceasta rock-ortodoxie e una subtila si trebuie dezbatuta mai mult.

Iulian Capsali spunea...

In afara de batranul Joe, restul e muzica brain wash. Si el a trecut prin mai multe cure de dezintoxicare (droguri si alcool), dar a iesit la suprafata. Vorba unui hatru, a fost "spiritualizat" de spirt. Suferinta lui se citeste in fiecare silaba si nota. Ca la Janis Joplin. Ei continua seria de artisti autodistructivi, inceputa in epoca romantica (sf. de sec. 18), odata cu descoperirea orientului, a drogurilor, a spiritualitatii budiste, etc, care compensau prin adjuvanti aceeasi lipsa a lui Dumnezeu din viata omului. Discernamantul ca sa poti extrage ceea ce este bun din muzica este foarte greu de obtinut, si asta doar prin framantarea bisericeasca a fiecaruia, care nu poate fi data decat de timp. Insa rock-ul nu are nevoie de timp. El se adreseaza direct celui tanar. Si nimeni nu sta sa asculte acordurile penibile, baptiste sau adventiste, in ritm de rock. Chiar daca se recuza de la simpla lalaiala "liturgica" neoprotestanta, tot AC/DC sau Nirvana o sa prinda, incomparabil mai mult decat Sanctus sau David Crowder Band, de pilda. Care nu canta deloc rau, dar le lipseste latentza distructiva directa a mesajului. Deci nu sunt prizabili de marile case de discuri. Insa studiile nu precizeaza decat ca aceasta muzica (cantata de "satanisti" sau de "indumnezeitii" rock-ului) daca este ascultata mai mult si mai tare, lasa urme; sunetul agresiv, "chimic", poate induce prin undele percepute in scoarta cerebrala la modificari de camp electrostatic, in cazuri mai grave, ireversibile. Iar daca schimbarile sunt percepute fizic, nu cred ca cele sufletesti, nemasurabile cu aparatele, raman neatinse.

Promovarea masiva a rock-ului de catre cei care i-au simtit potentialul de berbece social si, implicit, spiritual, este una dintre formele cele mai agresive de nivelare culturala din cate pot exista, cu serioase mutatii in sufletul si mintea unui om despiritualizat. Oricum, fenomenul rock este total strain de spiritualitatea ortodoxa, el fiind mai degraba tipic pentru spatiul protestant, mai ales anglo-saxon. Revolta omului nu este sociala in mod special decat ca reflex, ci mult mai profunda. Omul se revolta pentru ca nu mai gaseste vietii nici un sens. In arta plastica, echivalentul este curentul expresionist, care a devansat cu cateva decenii muzica rock (a aparut in interbelic, tot in spatiul germanic si a fost desavarsit, dupa razboi, de englezul Francis Bacon ). Daca adaugi cocaina si hasis, dai de arta psihedelica a anilor '60 si de Hendrix (care a mai adaugat si ceva din ritualistica voodoo ca mod de a intra in transa, cunoscuta, se pare, din familie). Festivalul rock de la Woodstock a fost si un loc propice pentru cei care doreau sex la liber si droguri la greu; un loc in care, prin muzica, oamenii erau transformati in turma. De aici si pana la revolutionarul saisoptist "este interzis sa interzici", nu mai este decat un pas.

Imi asum riscul sa va enervez si sa ma considerati un retrograd, dar pot sa pun pe picior de egalitate rock-ul cu cele doua fenomene totalitare care au distrus un secol, 20. Ca si cele doua curente de gandire politice, rock-ul este expresia dorintei omului de evaziune din realitatea concreta prin utopie. Iar muzica, cea mai abstracta dintre arte si cea care se poate insinua cel mai usor in sufletul omului pentru ca nu are bariera rationala, este si cel mai bun vehicul in promovarea subliminala a acesteia. Lumea este necesarmente "rea", trebuie sa protestam. Intr-adevar, rock-ul nu pune problema ce pui in loc, important este sa nu (te) mai suporti si sa evadezi in muzica (ex. Lucy in the Sky with Diamonds - Beatles) sau in zambetul sordid si in bratele flescaite ale unui guru (ex. Osho, ascetul cu Rolls Royce).

Intre fenomenul rock si manele, inclin sa cred ca cel de-al doilea fenomen e mai vital si mai putin nociv. Astept sa fiu martelat :)

Vlad spunea...

Domnule Capsali, speram sa am parte de criticile dumneavoastra. :) Ma bucur ca nu m-am inselat.

V-am citit comentariile cu acelasi interes si aceeasi placere cu care am citit cartile de istorie si filozofie a religiilor scrise de Mircea Eliade. Si asta pentru ca este clar ca stiti foarte multe despre fenomenul rock la un nivel academic. Si, daca ar fi sa judec si eu dintr-o prisma academica, putine ar mai fi de spus in apararea fenomenului sus-mentionat. :)

Asa cum spuneti si dv., aceasta muzica a aparut pe un fond de lipsa acuta a prezentei lui Dumnezeu in viata oamenilor. Si, intr-adevar, lipsa aceasta a fost mai mereu suplinita prin diferite surogate stupefiante sau spirituale. Cu toate acestea, lipsa unei prezente sensibile/palpabile este, de multe ori suplinita, dupa cum stiti din scrierile Sfintilor Parinti, de acel licar dumnezeiesc pe care fiecare dintre oameni il are inca de la momentul conceptiei (acea „voce” a constiintei care pe absolut toti oamenii ii indeamna cel putin o data in viata lor sa Il caute pe Hristos). De aceea, ca om care a avut atat ghinionul cat si ocazia de a fi adanc conectat la aceasta muzica, pot sa va spun ca din ea transpare de multe ori cautarea lui Dumnezeu, tinderea spre el (chiar daca de multe ori pe cai gresite). De altfel veti fi de acord cu mine ca una dintre cele mai folosite teme (pe langa relatia cu iubita) este cea a revoltei si cautarii lui Dumnezeu. Ma opresc putin si atrag inca o data atentia: ma refer la acea parte culta a muzicii rock, nu la cea simpla, nepolisata, cu care de altfel multi pornesc atunci cand devin atrasi de rock.

Chiar daca extrem de putini artisti rock au ajuns la ortodoxie (intr-o carte recenta despre Fratia Sfantului Herman de Alaska am aflat ca Kurt Cobain ar fi avut un frate care s-a convertit si vietuieste ca si calugar intr-o manastire ortodoxa), multi dintre artistii cu state vechi in muzica s-au convertit/reintors spre crestinism, ba chiar unul practicant (vezi cazurile unora ca Dave Mustaine de la Megadeth, Glenn Hughes, Alice Cooper etc). Nu contest faptul ca si crestinismul pe care il practica acestia este unul surogat, de multe ori infantil (nu poti sa te numesti crestin si sa faci in acelasi timp show-uri horror, cum e cazul lui Alice Cooper sau sa te numesti crestin si sa fii homosexual cum este Rob Halford de la Judas Priest).

A spune despre Woodstock ca a fost doar un loc propice pentru sex si droguri si pt promovarea spiritului gregar e ca si cum ai spune despre Revolutia Romana, de exemplu, ca a fost doar un prilej bun pe furtisaguri in haosul creat de vidul de putere si rost de capatuiala politica. Cu alte cuvinte, haideti sa nu mai punem accentul pe periferie, ci sa cautam sa vedem esenta, atata cat este. Woodstockul a fost momentul culminant al protestului tinerilor americani care doreau sa fie lasati in pace, doreau sa ramana mereu tineri si fara griji, sa nu mai fie trimisi sa moara in razboaie care nu le apartineau, care nu ii vizau direct. Doreau sa ramana vesnic imaturi si adolescenti. Nimic laudabil in asta. Insa aceasta a fost modalitatea in care a inteles sa protesteze o tanara generatie crescuta intr-o maniera protestanta plina de forme dar fara continut.
(urmeaza postarea 2)

Vlad spunea...

Interesant de stiut faptul ca un Constantin Noica in Sentimentul romanesc al fiintei sau un Nicolae Steinhardt in Jurnalul fericirii aveau opinii elogioase referitoare la Woodstock, Jesus Christ Superstar si la fenomenul rock, asa cum le parvenise din auzite si citite.

Pana la urma, domnule Pascali, asa cum spunea si Constantin Virgil Gheorghiu in Omul care calatorea singur, ar trebui sa fim impiedicati in a aprecia cartile lui Gide doar pentru ca era homosexual, sau poeziile lui Verlaine doar pt ca isi batea sotia? La fel, acelasi calapod trebuie sa il folosim pentru Brave New World de Aldous Huxley doar pt ca autorul se droga cu LSD? Sau, ca sa ne intoarcem mult in urma, ar trebui sa nu mai citim Platon pentru ca facea apologia pederastiei in unele din dialogurile sale?

In tot ce am scris in „articolul” explicativ am subliniat de mai multe ori, direct sau indirect: nu fac apologia rockului, nu indemn pe nimeni sa devina fan al acestei muzici. Tot ceea ce doresc este sa ridic putin acest val al satanismului de pe aceasta creatie a omului, in ale carei productii mai rafinate se simte inca prezenta unui fir divin.

Stiu cum este sa fii privit ca un paria, ca un marginalizat doar pt ca asculti rock. Vreau sa arat, celor care inca nu l-au descoperit pe Hristos in Ortodoxie, ca muzica pe care o asculta, pe care o adora, pe care o simt in fiecare fibra nu este o bariera de netrecut. Este doar o cezura, din care doar de ei depinde sa treaca mai departe in urcusul spre lumina.

Va dau totala dreptate intr-un singur lucru: un om care ajunge pe o treapta spirituala inalta nu mai are nevoie de rock si nici de justificari pt aceasta muzica. Asa cum nu mai are nevoie nici de orice forma de manifestare a artei laice. Pentru ca arta este doar exteriorizare a sufletului autorului ei. Pe cand comuniunea Hristica este implinire. Dumnezeu, dupa cum stim, este gelos :) Nu mai e loc de alte iubiri, nu mai e loc de Mamona.

P.S. Am cautat sa re-ascult din perspectiva dumneavoastra melodiile propuse de mine. Si mi s-au parut toate brainwash. Banuiesc ca pentru good old Joe ati avut oarecare simpatie personala de vreme ce nu l-ati pus in aceeasi oala cu ceilalti, pentru ca pana la urma si el a trecut prin Woodstock in cautare de free sex and drugs. ;)
(FIN)

Vlad spunea...

Imi cer scuze, dle Capsali, pentru eroarea strecurata in a doua postare legata de numele dvs.

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Orice muzica ascultata prea tare "lasa urme". Nu rock-ul in mod deosebit, pentru ca nu are nicio formula secreta chimica. De fapt, ar trebui precizat ca partea de protest nu apare chiar de la inceput. Chcuk Berry si compania isi trag radacinile din lacrimile cantate ale blues-ului, dar rafinamentul in rock apare odata ce urechea fina a lui Paul McCartney introduce pe langa ritmul si formulele primitive ale predecesorilor armonii clasice. Latura protestatara apare un pic mai tarziu si e fireasca in contextul anglo-american, chiar daca nu propune solutii, sau merge pe cai gresite.
Totusi, dupa cum am mai spus, socotesc gresita privirea rock-ului in ansamblu, ca fenomen monolitic. De aceea cred ca, desi sunt in rock si tentativele de evaziune despre care vorbiti, domnule Capsali, lucrul nu poate fi generalizat. O buna parte a blues-ului modern tinde sa fie un simplu cantec de inima albastra - o romanta moderna - in timp ce unele formatii au un mesaj foarte "down-to-earth", in care nu se pune problema evadarii (vezi diferite trupe de hardcore). In rest sunt de acord cu cele spuse de Vlad, despre licarul dumnezeiesc din ficare dintre noi si despre cum putem aprecia creatia unui artist, chiar daca acesta nu are o viata fara pata. Am un singur amendament: intr-adevar, Rob Halford, cu care am vorbit, spune ca e crestin, dar in acelasi timp e homosexual. Aici e o incompatibilitate. Nu insa si in cazul lui Alice Cooper. Pentru ca un show horror nu e prin definitie anticrestin. E ilustrarea unei viziuni. Si, in subtext, exista si o latura morala: "personajul cel rau, Alice, sfarseste mereu prin a fi pedepsit", spune artistul. In rest, vorba lui: "Sa bei bere e usor, sa distrugi camere de hotel e usor. Sa fii crestin, iata adevarata provocare. Aceasta e revolta suprema." Cred ca aceste cuvinte simple pot avea un impact puternic si cat se poate de benefic.

Vlad spunea...

@Paul: Nu pot fi intru totul de acord cu tine. Frumos ce spune taica Alice, dar se pare ca nu a fost nicio incompatibilitate intre crestinismul sau si duetul cu Marylin Manson de la Bucuresti.

Nici cu atitudinea lui Jim Morrison nu pot fi de acord dintr-o perspectiva morala (de minimis, ca sa nu zic crestina). Nu mi se pare nimic deosebit sau artistic in a urla ca un descreierat ca ii face "nu stiu ce" mamei sale pe The End.

Nu asemenea personagii doresc sa "promovez" in viitoarele propuneri muzicale.

Iulian Capsali spunea...

Draga Vlad, cine nu a fost rocker, nu poate fi un bun crestin. In Romania fenomenul a apartinut tinerilor care se revoltau fata de regimul comunist. A fost, implicit, si muzica pe care am stiut-o de mic, de pe magnetofonul TESLA al tatei (pe langa Paul Anka si Sinatra ascultam si Beatles sau The Who), iar apoi din concerte si chefuri, unde, catre dimineata, ascultam AC/DC si Pink Floyd sau mergeam la concertele The Boomtown Rats sau ale autohtonilor Iris, Rosu si Negru, Domino, etc. (deja incepuse new vawe, iar concertele le organizam cu colegii in curtea liceului Tonitza, unde eram fascinati de Chifiriuc sau de exceptionalul chitarist Dan Badulescu, actualul preot si bun prieten- care, apropos, cred ca ar avea un cuvant greu de spus in mica noastra polemica amicala) apoi Timpuri Noi, cu care imi petreceam clipe placute in atelierul de pe str. Academiei in anii '80. Nu mai continui, vreau doar sa va spun ca nu este un fenomen pe care il cunosc doar "academic". Nu m-am "afundat" total in el doar datorita structurii mele care refuza evazionismul. Insa mi-a placut sa-l observ. Spre deosebire de Noica si Steinhardt, chiar l-am cunoscut din interior.

Imi cer scuze daca am expediat, din spirit polemic, fenomenul Woodstock doar la formele sale gregare. Desigur ca a insemnat mult mai mult. Numai pentru faptul ca a cantat acolo old Joe si tot nu merita sa-l "anatemizam":) Insa Woodstock a fost si asta. Rock-ul a fost una dintre primele forme agresive de nivelare culturala, dovada cea buna a succesului fiind simpla deschidere a unui radio din Romania acum. Daca auziti si altceva decat muzica anglo-saxona, e doar exceptia si nu regula.

Da, am o simpatie deosebita pentru "artistii damnati", si lor le gasesc acel licar de umanitate care plange dupa regasirea cu sinele indumnezeit; cei care au autentica sensibilitate si talent, daca nu chiar geniu. Si astazi imi place s-o ascult pe evreica asta senzationala de Amy Winehouse, care asista cu pasiune la propria-i asasinare. Dar nu o sa o plang ca pe Lhasa daca o sa dispara prematur din aceasta viata. Astazi prefer sa caut si sa gasesc artisti de profunzime care canta in limba lor materna dar care, datorita sistemului, cu mici exceptii, sunt practic necunoscuti in afara tarii de bastina. Cred ca rock-ul apartine trecutului si este un fenomen secularizant. Sigur ca exista in mine ca o nostalgie pe care o sa o port mereu, dar cred ca trebuie sa redevenim, si in muzica, noi insine. As vrea sa apara in muzica romaneasca un artist de talia lui Bernea in pictura, care sa faca sinteza intre ortodoxie si modernitate.

Draga Vlad, vreau sa te asigur de intreaga mea simpatie, indiferent cum o sa-mi scrii numele. Oricum vine Pastele si o sa am nevoie de un miel:)

Vlad spunea...

Domnule Capsali (fara anagrame involuntare), va multumesc ca ati coborat de pe podiumul universitar la nivelul perceptiei sufletesti a studentilor. Indirect, prin postarile mele anterioare, asta va si rugam.

Vroiam sa va mai spun ca au avut o buna contributie la formarea mea spirituala si emisiunile excelente pe care le faceati in fiecare sambata, acum multi ani, pe B1TV.

P.S. Dintre autorii romani de carti crestin ortodoxe mai sunt destui cu background rock. Am dialogat cu unii dintre ei, separat, de cateva ori pe acest subiect. Ar fi benefic pentru multi cititori dar si pentru fiecare dintre noi daca am putea discuta cu totii, in acelasi mediu blogger-esc oferit cu generozitate de Claudiu.

pr suciu spunea...

Buna remarca domnului Capsali: cine nu a fost rocker nu poate fi un bun crestin :). Altceva vreau sa suliniez. Pe cand eram si eu asa ceva (rocker, ca de bun crestin lasam pe altii sa zica :)), exista o directie de separatie, dizidenta intre rockerii: unii erau considerati slabi, inculti, cu apucaturi subumane etc., iar adevaratii rockeri, cultivati, fitosi, subtiri etc. condamnand ei primii cu vehementa pe cei din tabara opusa. Cei adevarati, memorau nume de artisti, albume piesa cu piesa, anul aparitiei, genul de incadrare etc. asa incat la un pahar de vin bun :) erau in stare sa vorbeasca ore in sir etalandu-si cunostintele. Erau in stare sa bata lumea pt un single sau album rar, sa dea bani grei pt ele si apoi sa faca auditii cu casa plina.
Era greu sa fi roker: mult de ascultat, mult de invatat, mult de explicat, mult de etalat, mult de cautat etc. Beneficiile se contabilizau cumva intr-o slava desarta, aveai nume bun, erai tare in albume, neinteles, deosebit dar "tu insuti" etc.
Mai putin te bucurai de imbogatire spirituala datorita muzicii care sa te conduca la stari de catharzis si mult mai usor aveai parte de muzica ce te ducea la stari de... demonism.
Erau momente cand, prin repetitie, ascultand iar si iar, ma sileam sa-mi placa ceva, sa incerc sa patrund ceva, si poate chiar intelegeam cate ceva de care, cu siguranta, ar fi fost uimit si autorul sau interpretul. Cautai comuniune, incercai sa socializezi pornind de la comunul rock si intotdeauna am suferit esecuri. Nu zic ca in tot amalgamul acesta numit muzica rock nu exista si lucruri sublime: exista. Dar cata energie, cat timp, cat balast pana sa le descoperi. Mi-am dat seama la un moment dat ca nu merita si, brusc, am renuntat. Am incercat si reusit sa uit, chiar daca amintirile fortuite aduc franturi melodice sau versuri demult puse la index. Multumesc lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca nu au ingaduit sa ma pierd in hatisul acesta. Nu stiu, nu pot face o diagnoza sa vad cat bine sau cat rau a pricinuit lucrul asta sufletului meu. Acum il observa exterior, cu totul desprins de el, desi, cateodata, poate mai ascult cate o melodie... poate un album... din indexul de uitat...

Paul Slayer Grigoriu spunea...

@Vlad: Nu o sa polemizez cu tine pe tema celor mentionati intr-un comentariu anterior. Voi face insa propunerile mele si le voi justifica. Altfel imi place acest forum de discutii. Am auzit despre niste monahi de la Oasa, mari iubitori de Pink Floyd - de fapt in special de Syd Barrett. Si am citit si lucruri interesante despre impactul pozitiv pe care il poate avea uneori rock-ul, tocmai pentru ca prinde la un anumit public, de la parintele diacon Andrei Kuraev (care, subliniez, nu e deloc amator de rock). Discutia are multe hatisuri. Eu recunosc insa cinstit ca pentru mine rock-ul nu e de domeniul trecutului. Astazi il privesc mai nuantat, dar raman... rocker.

Vlad spunea...

@Paul: ce intelegi prin a fi rocker?
Nu e o intrebare tendentioasa.

Iulian Capsali spunea...

@Pr Suciu

Fenomenul rock a fost trait de toti la grade si intensitati diferite. Cine nu l-a trait, e de-a dreptul suspect :) Foarte frumoasa rememorare. Cred ca suntem de varste apropiate si am avut experiente foarte asemanatoare. Era o vreme in care nevoia de comuniune facea ca sa ne inventam coduri. Teribilism sau doar inocentza, asa a fost vremea adolescentei noastre.
Rugati-va pentru noi, Parinte, ca sa nu ne puna Dumnezeu pacatele tineretelor.

@ Vlad

Iti multumesc pentru gandurile frumoase. Nu credeam sa-si mai aduca cineva aminte de emisiunile mele. Nu cred, totusi, ca am propensiuni doctorale, academice, ca altfel nu te-ai fi uitat la emisiune :) Sper, macar.

In ceea ce priveste background-ul rock, sunt sigur ca exista la multi oameni din biserica. Am cunoscuti care nu se mai recunosc in fotografiile perioadelor punk-rock. Altii au trecut prin yoga sau prin alte experiente teribile. Sunt cautari inerente, derapaje, incrancenari atunci cand nu stii incotro s-o apuci. Esti ca o barca fara carma, lasata doar la mila Domnului - care, vedem cu totii, mare este! Totul este ca acest trecut sa nu te lege, sa-l poti trai detasat si cu intelegere. Nu trebuie nici cautionat, dar nici detestat. E doar putina nostalgie...

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Eu n-am cunoscut fenomenul rock, deci sunt "suspecta", d.p.d.v. al d-lui Iulian Capsali. :D Nici acum nu agreez cine stie ce muzica rock. Dar iubesc la nebunie o fosta formatie "rock", Dead Can Dance, mai ales pentru piesele inspirate din folclorul arab si international si pentru cele de inspiratie culta (muzica medievala).

Dar in adolescenta am practicat Karate la greu: stilul Kyokushin, care e full-contact si cel mai agresiv dintre toate stilurile de Karate. Deci, totusi se poate spune ca am incercat si eu sa ma "rock myself"... :-))))) Nu mai sunt asa suspecta. :D

Vlad spunea...

Nu, dle Capsali, ma refeream doar la diferenta de ton dintre primele doua postari ale dvs. Departe de mine ideea de a va atribui o atitudine academiciana:)

Emisiunile au fost deosebite si au fost primele ce beneficiau de o altfel de abordare a Ortodoxiei, mult mai interactiva si mai dinamica, mult mai bine ancorata in realitate. Mi-au ramas bine intiparite in memorie doua dintre emisiuni, una in care l-ati avut ca invitat pe atunci inca necunoscutul Danion Vasile si alta ce a avut ca tema sinuciderea. De acolo am primit primele semnale ca a fi ortodox nu inseamna sa fii incremenit in timp si spatiu, ci inseamna si implicare, traire, actiune.

Iar despre muzica, in ultimii ani am inceput sa ma desprind usor si sa ma detasez de ea. Aveti dreptate, e important sa nu te tina sau sa nu te tii tu de aceasta etapa din viata. Omul e facut sa evolueze.

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Nu mi-a aparut ultimul comentariu, deci il repet.
@Vlad: Ascult rock, imi place, citesc versurile, caut albume noi, cant.
@Mirona-Ioana Tatu: Si mie imi place foarte mult Dead Can Dance, dar nu este o trupa de rock, chiar daca multi rockeri o asculta sau chiar sunt influentati de ea.

Vlad spunea...

Sa nu te superi pe mine, Paul, dar asta mi se pare mai mult definitia unui colectionar de muzica rock, decat rocker.

Pentru mine a fi rocker insemna a fi in lupta pe viata si pe moarte cu toti si cu toate, inclusiv cu mine, a cauta un sens vietii mele, a cauta libertatea.

Nu ma mai consider rocker de cand m-am reintors in sanul Bisericii. Cautarea mea a luat sfarsit atunci. Dupa aceea a inceput urcusul.

Iulian Capsali spunea...

@ Vlad

Ei, asta este stilul meu, mai jurnalistic, deci mai provocator. Incerc sa scot cat mai mult de la preopinent :) Ma ierti daca te-am suparat.

@Miruna

Rock-ul era mai degraba un fenomen "baietesc". Se mai adaugau si cateva fete, in general nu prea simpatice, mai ales ca incercau sa fie masculine in imbracaminte, postura si, vai!, in limbaj. Cred ca erati prea delicata pentru asta. Desi, cu centura neagra...si la kyokushin...brrr

Observ totusi ca inca mai purtati un mare respect karate-ului de il scrieti cu majuscula. Noi nu am scris nicaieri "Rock" :))

Mirona-Ioana Tatu spunea...

@Paul Slayer Grigoriu

Da, de acord cu dumneata. Dar atunci in ce categorie intra?

Am mai auzit pe cineva spunand ca ar fi "rock simfonic". Nici asa nu mi se pare potrivit, ba chiar ilar. ;-)

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Iata si primele mele propuneri. Spun dintru inceput, nu vreau sa smintesc pe nimeni. E muzica pe care o ascult si care multora li se poate parea prea stridenta si agresiva. "Lucrurile cu adevarat importante", pentru a prelua o expresie de la Noica/Paleologu sunt credinta si mantuirea. Restul sunt cautarile fiecaruia dintre noi, modul in care se exprima si intra in contact - comuniune cu ceilalti. Pe mine rock-ul ma stimuleaza. Ma face sa inteleg si sa exprim niste trairi, niste cautari. Pe altii poate nu, poate dimpotriva. De aceea nu incerc sa impun un punct de vedere, ci doar sa-l ilustrez.
@Vlad: De acord, cu mentiunea ca un colectionar nu canta. Cum am mai spus, rock-ul nu poate fi, dupa parerea mea, bagat intr-o singura oala. Dar ai dreptate cand spui ca libertatea e o trasatura fundamentala a lui. Unii o inteleg intr-un fel, altii intr-un fel cu totul opus. Eu stiu ca libertatea e Hristos. Dar n-am atins sfintenia, incat sa ma fi desprins de framantarile de zi cu zi, nici statuie nu sunt, ca sa incremenesc... Rock-ul ma exprima. Printre multe altele.

http://www.youtube.com/watch?v=qHAxoqfgI7g&feature=related
Asta nu e chiar rock, dar muzicianul din spatele piesei are un background rock - de care se foloseste in continuare, chiar daca inglobeaza in arta sa elemente autohtone.

http://www.youtube.com/watch?v=6T2NW-AVhPc&feature=related
Tot prietenul meu Ilie Stepan, intr-o repriza de blues acustic. Blues-ul este de fapt una dintre radacinile rock-ului, dar in timp formulele clasice au inceput sa se suprapuna peste armonizari mai rafinate. In general blues-ul e mai "national" decat rock-ul, pentru ca rar se canta "ca la carte" altundeva decat in America. Ba chiar, pana la un moment dat, exista conceptia ca un alb nu poate canta blues. Apoi au aparut Plant, Coverdale, Clapton si altii. Aici avem pe de o parte o revenire la inceputurile blues-ului - exclusiv acustice, dar cu o doza de rafinament.

http://www.youtube.com/watch?v=NdWPkgtaOTw
Led Zeppelin este o trupa despre care s-au spus multe de-a lungul timpului, iar unii au crezut chiar sa gaseasca un mesaj satanic ascultand pe dos versurile unei piese. Chitaristul Jimmy Page a studiat intr-adevar viata si lucrarile unui ocultist dintre cei mai sinistri. In anii de glorie ai trupei au existat si multe excese in stilul de viata al unora dintre membri. Dincolo de acestea, muzica cantata si compusa de cei patru britanici este una dintre cele mai frumoase din a doua jumatate a secolului XX. Iata-i aici pe trei dintre ei cantand o piesa de pe excelentul album "Led Zeppelin III", influentat de melodiile traditionale scotiene pe care Page si Plant le studiasera in acea perioada.

http://www.youtube.com/watch?v=zu1LZd6XpeQ
...si una dintre marile mele slabiciuni, Megadeth. Trupa lui Dave Mustaine, excelent chitarist, data afara de Metallica la inceput de drum. A trecut prin infernul drogurilor din care a iesit cu alta perspectiva asupra vietii. "I Thought I Knew It All" - titlul spune deja multe, versurile lamuresc si restul.

Vlad spunea...

Dle Capsali, chiar nu aveti pentru ce sa va cereti scuze. Mi-a facut o reala placere si m-am simtit onorat ca am putut polemiza cu dvs.

Sper ca nici eu nu v-am suparat cu vreo remarca deplasata. Nu am avut aceasta intentie.

Paul Slayer Grigoriu spunea...

@Mirona-Ioana Tatu: E greu sa gasesti un stil care sa defineasca trupa. Poate dat fiind faptul ca integreaza elemente din culturi variate, i-am putea spune world music. Dar e doar o definitie. In alta ordine de idei, una dintre componente e si autoarea unor coloane sonore foarte bune. Va recomand cu caldura "Gladiatorul", de pilda.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

@ Paul Slayer Grigoriu

Am de cand a aparut pe piata, CD-ul original, cu muzica din "Gladiatorul". Imi place tot ce compune si canta Lisa Gerard.

Nu-mi lipseste nimic din ce au publicat Dead Can Dance. ;-)

Am inclusiv un DVD cu ultimul lor concert live.

Multumesc de raspuns.

alexander spunea...

Frate Pavel, iar ne iei cu lalaieli Plant si Morisson?

Vorbeste romaneste: Phoenixul primelor doua albume ("Cei ne-au dat nume" si "Mugur de Flueir") e muzica bisericeasca medievala. Din aia cu Preotul alaturi de Voievod, la firul ierbii care creste printre osemintele stramosilor.

PS. Merge cineva la AC/DC la concert?

Mirona-Ioana Tatu spunea...

De Jethro Tull ce parere aveti? Si aceasta formatie imi place mult. Am fost atat la concertul lor din Bucuresti (1994), pe care l-am si inregistrat video, cu interviuri luate membrilor band-ului, filmari in culise etc., cat si la cel din Sibiu, din 2007. Ian Anderson e genial!

De fapt, acel festival rock de pe Stadionul Dinamo, din 1994, care a durat 3 zile, a fost primul si singurul festival rock la care am fost vreodata. O experienta socanta (pentru mine)! Mi-a fost de-ajuns... :D

Mirona-Ioana Tatu spunea...

@Iulian Capsali

Eu n-am facut nici o aluzie la vreo "centura neagra". Mai degraba as face la una de castitate, daca tot sunt iubitoare si interpreta de muzica medievala. :-)))))))))

Imi respect fostele "iubiri", care au contribuit la formarea mea, a femeii superbe care sunt in prezent. :D

Iulian Capsali spunea...

Mielul de la Vlad cred ca nu o sa creasca la mine'n balcon...Adio, batal, acum esti plocon! Dar daca o sa i se cante muzica din Mediul Ev, o sa plece sa moara ca un fericit caruia felceru-i taie cu briciul tocit un nev asezat precum Iona
in grumazul de chit (fac exercitii si repet intr-una: Miruna, Miruna... MirOna,MirOna!).

(La faza cu centura de castitate am ras ca nea Alecu, dupa ce a tuns oaia si berbecu'. E adevarat ca oaia tunsa e usor caraghioasa, iar berbecu' chel arata cam... tembel.Este, recunoasteti, o imagine savuroasa).

Femeii superbe (care este!- ferice de-a sa urbe) nu pot sa-i spun decat asa: sa ne bucure pe mai departe cu spiritul ei vivace. Si sa mai stinga atmosfera cam vorace si cam hard (rock), datorata barbatului care, intr-un avant cam exclusivist, nu mai da voie nimanui sa fie decat ori rocker "pe viata si pe moarte", ori autist. Promitem sa ne abtinem sa mai glumim la firul de iarba, nu de alta dar l-am putea ravasi pe strabunul nostru care, stim bine, dupa ce se scarpina in barba, se repezea la tais. Nu doar ca sa reteze pieptis centura blandei domnite (uitata intre metereze de'un cavaler venetic), ci si un cap de vrajmas. Apoi canta la mugur de fluier ca sa nu uite ca are un
suflet (d' artist) cam pizmas si despotic...

Capsali, cu voia domniilor voastre
usor anecdotic :)

Paul Slayer Grigoriu spunea...

@Mirona-Ioana Tatu: Jethro Tull este una dintre cele mai interesante si aparte formatii. Ca tot vorbea Alexander mai sus despre Phoenix, ideea de a prelua motive folclorice/nationale si de a le integra in muzica proprie a fost preluata de Nicu Covaci chiar de la Jethro Tull. Ian Anderson e un muzician excelent si foarte simpatic, care declara ca despre el nu prea scriu ziarele, pentru ca e departe de Mick Jagger: e casatorit de mai bine de doua decenii cu aceeasi femeie si nu se omoara dupa excese bahice sau... "psihedelice". In 1994 am fost si eu la concert. Imi amintesc pana azi piramidele umane care se construiau in fata scenei in timpul concertului Jethro Tull. Pentru mine, pe atunci, capul de afis al festivalului era Paradise Lost, dar am ramas incantat si de Tull. Cunosteam deja albumele "Aqualung" si "Too Old To Rock'n'Roll, Too Young To Die". Am mai vazut odata trupa la Bucuresti, undeva prin 2005, daca nu ma insel. La Sala Palatului.

pr suciu spunea...

Hehe! Bravos! Am ras cu lacrimi! Asta da hard rock!

@Mirona si eu mai ascult din cand in cand (pe masina cand nu sunt cu preoteasa :), cand sunt cu ea trebuie sa o ascult NUMAI pe ea :)) Jethro Tull. Dar mai ascult si Mike Oldfield, Andreas Vollenweider mai cate un Emerson, Lake si Palmer, Phill Collins si multe altele... Noroc ca am cdplayerul cu mp3. De astfel de cd-uri stiu numai eu ;)

@Iulian esti talentat, ai mintea deschisa, umor cu carul, concluzie: esti aproape normal :))

Mirona-Ioana Tatu spunea...

@Iulian Capsali

Centura are lacatel
Si cheia e de gat, la el,
Plecat prin cele tari, departe,
Luptand pe viata si pe moarte
Sa-si scrie-a vietii sale carte.

Dar lasa, ca il mai astept,
Pan' i-a veni gand intelept,
Sa-ntoarne calul spre Sibiu,
Si in galop, la ceas tarziu,
Sa ajunga-n burgul pustiu.

L-oi lua atunci, de gat gingas,
L-oi dezmierda, si dragalas
L-oi intreba: - Iubite, cheia ce-ai dorit
S-o tii la tine-a ruginit?
Ori, mort de foame, o-ai inghitit?

Mirona-Ioana Tatu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Mirona-Ioana Tatu spunea...

@Paul Slayer Grigoriu

Poate din acelasi motiv (ca si Jethro Tull), ca preiau teme din folclorul international sau din diverse codice vechi, prelucrandu-le apoi modern, cu orchestratie si sound de factura rock, trupa Dead Can Dance a fost considerata, de unii, o formatie rock...

La concertul din 1994, eram o fetiscana angajata sa filmeze intreg festivalul, de catre Sergiu Bahaian, "regizorul- moarte", unul dintre sponsorii si organizatorii evenimentului. Atunci i-am putut intervieva, la conferintele de presa pe membrii tutror formatiilor participante, inclusiv Paradise lost. Poate o sa ti se para nedrept ca am avut acest privilegiu, avand in vedere ca pana atunci nu auzisem decat de Iris. :D

Pe Jethro Tull i-am filmat atat cu camera pe scena, in timpul concertului, in culise, cat si jos, din public. M-au impresionat atat de tare ca am plans de emotie. Cred ca a fost "descoperirea" rock-ului adevarat de catre mine.

Anecdotic: ca sa fiu in ton cu atmosfera, mi-am facut franjuri un tricou. Nu cred ca am realizat, dar aratam de fapt hippie. :-)))

Un amanunt interesant: pe unul dintre membrii formatiei Jethro Tull, pe cel mai tanar dintre ei, care canta la chitara bas si era fiul altui membru, l-am intrebat, la conferinta de presa, daca ii este frica de moarte. :-)

Mi-a raspuns, destul de infricosat si serios, ca DA! :-)))

A trecut destul timp de atunci si am inceput sa mai uit... Nu mai stiu daca am continuat, cu tupeu, sa-l intreb daca crede in Inviere, in Dumnezeu, daca a auzit de Hristos... :D

Mirona-Ioana Tatu spunea...

@ Pr. Petru-Marcel Suciu

Multumim pentru pilda de iubire jertfelnica. :-)

Totusi, cea mai frumoasa "muzica" este vocea femeii iubite, nu? ;-)