luni, 1 februarie 2010

Poeme de încălzit inima

De luni dimineaţa, v-aţi fi aşteptat să vă încing cu ştiri - eventual proaste. Însă cred că se ocupă alţii destul de asta. Eu prefer să vă încălzesc niţel cu cîteva poeme de dragoste, dinaintea unui şemineu, unde aţi putea sta cu un vin fiert la îndemînă. [Apropo, şemineul din fotografia din capul blogului nu e luată de pe net, pentru atmosferă, ci se află într-o casă care mi-e dragă :) L-am pus aici pentru ideea de cămin care se vrea acest blog. ] Căci v-am promis că mai revin cu poezie. Şi sper s-o fac săptămînal. Iată trei dintre cele mai frumoase poeme de dragoste, în selecţia mea, desigur.

Cântec fără răspuns
de Nichita Stănescu

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.


Elegie în alb
de Arcadie Suceveanu

La polul dragostei se face frig,
Întîile ninsori prind să se cearnă.
Din care parte-acuma să te strig
Să nu surp peste noi această iarnă?

Se-adună lupii tineri sus în munţi
La ritualul nunţilor din sînge,
Şi brazii-acum devin şi mai cărunţi,
Şi-un tragic alb peste păduri se frînge.

Trăim într-o greşeală ca-n destin
Şi ne iubim în paturi reci de săbii.
În pieptul meu e Pontul Euxin,
În ochii tăi s-au înecat corăbii.

Purtăm pe simţuri ceară şi vopsea,
Stăm zăvorîţi în noi ca într-o vină.
Dangăte reci răzbat din carnea ta
Şi umplu spaţiul lumii de rugină.

Degeaba-aş încerca să te mai cer
De la ninsoarea hohotind nebună,
Stă timpun-n faţă ca un grănicer
Şi paşii noştri stinşi se despreună.

Acum eşarfe albe cad pe zări
Vestind potop... Te uită pe fereastră:
Decembrie e-un dom cu lumînări
În care stă-n genunchi iubirea noastră.


Rondel amar
de Răzvan Codrescu

Tu nu eşti tu: te ştiu după tăcere,
cum cerbu-şi simte ciuta prin păduri...
pe unde-ai mas, ce greu ţi-o fi să-nduri
netrupul tău şi-avana mea durere!

Deşi, ca-n vis, cu-aceeaşi ochi mă furi
şi te petreci cu aceeaşi mlădiere,
tu nu eşti tu: te ştiu după tăcere,
cum cerbu-şi simte ciuta prin păduri...

Aştept, sub trista stelelor cădere,
să vii-ndărăt, ca seva în nervuri,
iubirea mea, la marea înviere,
căci azi în carnea ta, pe care juri,
tu nu eşti tu: te ştiu după tăcere!

12 Comentários:

Anonim spunea...

Deosebite, fiecare in parte cu parfumul si viziunea ei.

Dintre poeziile de dragoste ale lui Nichita cea mai deosebita mi se pare urmatoarea:

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi/ si ti-as saruta talpa piciorului,/ nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,/ de teama sa nu-mi strivesti sarutul? …

Unknown spunea...

@ Vlad:

Da, o stiu si-mi place, dar Nichita are multe poeme de dragoste frumoase, asa incit chiar mi-e greu sa ma decid care e cea mai cea :)

Anonim spunea...

esti un om indragostit:)

Unknown spunea...

@ Anonim:

Da, mereu :) Si statornic.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Am gasit si eu aceasta poezie frumoasa pe "Reteaua Literara", intitulata "Ninge stau in ninsoare", de Rodian Dragoi:

"Ninge stau în ninsoare
şi îţi vorbesc de primăverile
pe care le-am inventat special pentru tine

zăpada mi-a ajuns până la genunchi
şi tu continui să râzi

ninge stau în ninsoare
şi îţi vorbesc de ultima noastră vară
petrecută împreună

zăpada mi-a ajuns până la piept
şi tu continui să râzi

ninge stau în ninsoare
şi îţi vorbesc despre dragostea mea
care poate aprinde zăpezile

zăpada mi-a ajuns până la gură
şi nu vreau să îţi vorbesc cu zăpadă
în locul cuvintelor

iată zăpada definitiv mă acoperă
şi tu continui să râzi
şi râsul tău viscoleşte zăpezile"

Asta apropo de iarna, ninsoare si iubire fara raspuns...

Adria spunea...

Ai, ai, ai! Ce placere ati putut sa ne faceti, oferindu'ne aceste superbe declaratii de dragoste in acest inceput de sapamana. Mai întâi, imaginea, care m'a luat prin surprindere. Câteva secunde nu mi'a venit sa cred, atât de reala era caldura care se degaja din camin. O caldura care apoi, insotea subtil frumoasele poeme, insinuându'se ca o dulce otrava. Iar eu, la fel de sentimentala ca si o salcie plangatoare, am simtit cum ma topesc, si curg, cautand, din nou, a câta oara?, sa umplu si sa iau forma vasului perfect. Ai, ai, ai, Domnule Claudiu, trebuie sa va spun, mai in gluma, mai in serios, ca sunteti un manipulator.

Cupidon spunea...

E clar, va e dor de Valentine's Day, desi unii vor sari ca arsi in apararea Dragobetelui!

Unknown spunea...

@ Cupidon:

Deh, daca asta ati inteles din ce-am postat eu...

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=YIOsIbqpR5s

Anonim spunea...

Cruda deziluzie de a privi cum cel iubit devine alt om...

Smuls din impreunarea in care ti-ai contopit fiinta, iti porti singuratatea ratacind aiurea printr-o iremediabila noapte polara.

Iubitul de alta data dispare in spatele unui zid devenit implacabil. Intre cei doi cresc suprafiresc timpul, frigul, potopul si peste toate hohotul dezacordat al ninsorii.

Cum, de unde sa-l chemi, ce nume sa-i mai dai? Cu obrazul nins si ochiul acoperit de ceara, el nu mai e el. Altcineva te priveste din spatele stratului de vopsea care ii umbreste retina. Pe cine sa mai astepti acum?

Il vei reintalni poate la marea inviere... cand fiecare isi va aduna seva in nervuri, iar adevarul va topi carapacea de ceara si vopsea sub care ne ingropam vietile si omul va redeveni el insusi.

Intre timp ratacim fara tinta printr-un decembrie inghetat.

raluca spunea...

Observ doua moduri de a trai despartirea:

1. Tragic, ca dezastru planetar, ca ruptura fiintiala, ca dezmembrare aproape carnala a propriului eu (la Arcadie Suceveanu).

2. Trist, dar cuminte, plin de intelegere si durere pentru cel care s-a desprins din dragoste, pentru fiinta care este numita in continuare "iubirea mea". Cu indelunga asteptare, trista dar nu fara speranta, a restaurarii lucrurilor in matca fireasca. Cel care iubeste este pregatit sa-si astepte iubita chiar si pana la marea iviere - speranta umanitatii iesite din fire, limanul asteptat al omului care stie ca raul nu este definitiv, ca despartirile sunt trecatoare si ca adevarul va invinge in final. (la Răzvan Codrescu)

(relativ offtopic: Recomand o carte extraordinara de psihologie, din care putem invata multe despre tipuri de relatii, relatii abuzive, relatii toxice, relatii de codependenta. Se numeste LABIRINTUL CODEPENDENŢEI, autori dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier. Fiecare va invata multe despre sine si despre oamenii din jurul sau. Cartea abordeaza si problema despartirii si de aceea am amintit-o in acest context).

Unknown spunea...

La aceasta acuta lipsa de raspunsuri...:) , iata un posibil raspuns pentru "Cantec fara raspuns" de Nichita Stanescu, de exemplu:


Doar tu îmi trebuieşti
de R. Tagore

"Doar tu îmi trebuieşti, doar tu!" - repete
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale –
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerinţă de lumină -
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună cântecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,
chiar când tăcerea o loveşte cu putere -
revolta mea loveşte-n dragostea de tine,
şi totuşi strigă:
"Pe tine doar te vreau, pe tine!"