vineri, 19 noiembrie 2010

Cardul de sănătate, o lovitură dată interesului naţional

    Forul Ortodox Român a participat joi, 18.10.2010, la dezbaterea organizată de Ministerul Sănătăţii despre proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte introducerea cardului de sănătate cu cip.
    Printre multele controverse legate de proiectul legislativ (unele din ele punctate şi de FOR în comunicatul de acum câteva zile când ceream dezbatere publică) a ieşit la iveală un lucru şocant, făcut public de reprezentantul  Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet, Bogdan Manolea, spre stupoarea autoritatilor prezente la dezbatere.  Anume că, deşi proiectul legislativ însăilat de autorităţi este în stadiul, chipurile, de a fi supus dezbaterii publice, Imprimeria Naţională a organizat deja licitaţia prin care a acordat fonduri publice unui furnizor de semiconductori de tip cip cu contact pentru smart carduri folosite pentru cardurile de sănătate! Suma contractului este de aproape 35 milioane EUR (cu TVA).
    Mai mult decât atât, anunţul pentru organizarea licitaţiei a fost făcut public înainte ca Ministerul Sănătăţii să facă publică nota de fundamentare a OUG privitoare la introducerea cardurilor de sănătate, fapt ce denotă graba şi dispreţul faţă de dialogul cu cetăţenii, care este doar simulat, deciziile fiind deja luate. Reamintim că aceste fonduri reprezintă doar o mică parte din costurile presupuse de implementare a întregului sistem informatic necesar pentru susţinerea cardurilor de sănătate. Pentru a avea o idee despre aceste costuri, în Germania, de exemplu, implementarea unui astfel de sistem a costat 1.7 miliarde de euro şi a fost un eşec, proiectul fiind blocat în acest moment. Dacă cea mai puternică economie a Europei, Germania, a eşuat cu acest plan, cum de îşi permite o ţară care se împrumută pentru pensii şi salarii, să înceapă un asemenea proiect?
    De notat mai este faptul că, prin această lege, care se caută a fi introdusă rapid în Parlament prin ordonanţă de urgenţă, actualii guvernanţi spun că se vor economisi câteva sute de milioane de lei, scurşi din sistem din cauza... medicilor de familie (trebuia găsit şi ţapul ispăşitor pentru catastrofa din sistemul de sănătate). Este, evident, absurd să vrei să acoperi pierderi cheltuind pentru aceasta sume colosale, mult mai mari decât pierderile în sine.
    Totodată, este evident faptul că libertatea noastră de conştiinţă, dreptul la intimitate şi la protecţia datelor personale sunt puse în pericol de un stat căpuşat de grupuri de interese care promovează, pe spinarea oamenilor acestei ţări, proiecte de informatizare a societăţii, care sunt complet ineficiente pentru scopurile ”generoase” oficiale, dar care pot îndeplini, în schimb, o singură funcţie: aceea a creării cadrului logistic necesar supravegherii cetăţenilor români.  
    La această dezbatere, autorităţile au promis alternativa la cardul electronic de sănătate. Acest lucru este pozitiv, deşi, aşa cum s-a arătat, erau obligate să garanteze acest drept, conform Constituţiei şi legilor în vigoare. Recunoaştem însă că este tulburător si revoltător sentimentul că libertatea şi demnitatea noastră se află la bunul plac al unor grupuri de presiune şi că doar prin luările de poziţie ale societăţii civile româneşti autorităţile catadicsesc să mai dea un pas înapoi în acest marş forţat către abuzuri asupra libertăţilor civice.
    Întrebarea pe care o pune FOR este: putem noi, ca societate civilă, să determinăm autorităţile să renunţe la folosirea banului public împotriva intereselor naţionale şi a drepturilor oamenilor la o viaţă privată normală, lipsită de intruziunea statului? Credem că stă în puterile noastre să dăm acest răspuns.  

Secretar General FOR
Iulian Capsali

3 Comentários:

sceptik spunea...

bah frate in cazul asta stii ce zic eu? sa boicotam proiectul. Iaca nu luam cardurile de sanatate! sa vedem daca o sa le convine autoritatilor milioane de oameni care sunt in afara sistemului si care pot complica prin acest fapt proiectele lor. pentru ca daca noi ne imbolnavim, putem transmite si altora. si nu cred ca o sa le convina. Iaca eu nu iau cardul de sanatate. sic!

Iulian Capsali spunea...

Nu mi se pare o idee rea. Poate fi fezabila. Orice mod de protest impotriva acestor pusee de control este demna de discutat. O facem pe banii nostri, dar cred ca merita.

Anonim spunea...

Cred ca, acelasi lucru il putem face si in cazul asigurarilor obligatorii pentru locuinte.