Păcatul clevetirii, mai mare decît cel al uciderii

O prietenă mi-a semnalat pilda de mai jos, postată pe blogul de aici. Mai ales că sîntem în Postul Mare şi, deci, de presupus că mai sensibili la astfel de pilde, o dau şi eu aici, poate ne va fi de învăţătură. Doamne-ajută! (C.T.)

FULGII SE ARUNCA USOR IN VANT, DAR NU SE MAI POT ADUNA

O femeie limbuta se planse odata Duhovnicului sau la Scaunul Spovedaniei, ca are obiceiul rau de a tot cleveti pe altii. Duhovnicul, vrand a o lamuri si a face cunoscuta greutatea acestui pacat spre a-l parasi desavarsit, ii spuse: “Fiica, du-te in piata de cumpara o gaina si vino cu ea la mine, smulgandu-i fulgii si aruncandu-i in vant.”

Femeia a implinit porunca Duhovnicului. Se duse in piata, cumpara o gaina si venind pe cale, i-a tot smuls fulgii si penele, aruncandu-i in vant. Ajungand la Duhovnic, a asteptat sa vada ce canon ii va da.

Duhovnicul ii zise: “Acum intoarce-te inapoi pe calea pe care ai venit aici si aduna toti fulgii si penele aruncate de pe gaina in vant.” Femeia, auzind cuvintele acestea, a inmarmurit si a zis: “Asta este peste puterea mea!”

Duhovnicul, cautand sa o lamureasca, ii zise: “Vezi? Cum nu poti strange fulgii si penele smulse de pe gaina si aruncate in vant, asa nu poti strange nici clevetirile sau vorbele rele spuse pe seama altora.”

Femeia a inteles din acesta cat de uracioasa este clevetirea, cat de greu este pacatul vorbirii de rau, cat de mare e rautatea acesta si s-a hotarat a face tot ce va putea pentru a se usura si vindeca. Din clipa aceea n-a mai clevetit pe nimeni.

VINDECAREA PACATELOR CLEVETIRII

Precum jefuitorii nu sunt iertati pana ce nu despaguibesc pe cei ce i-au jefuit, nici clevetitorii care nu repara cinstea celor vatamati cu clevetirea lor nu sunt vrednici de dezlegare la Scaunul Sfant al Spovedaniei, deoarece au rapit aproapelui lor numele bun, care e mai pretios decat averile pamantesti.

Cei care au clevetit pe altii, vadind pacatele lor ascunse, sunt indatorati a strica cu orice pret si sacrificiu clevetirile cu care i-au ponegrit, a se cai ca nu si-au vazut de pacatele lor… a-i vorbi de bine, a arata calitatile lor, asa fel incat sa stearga toate urmarile rele lasate de clevetirile lor. Clevetitorii care au invinovatit pe altii de pacate grele sa-si retraga clevetirile, sa repare vatamarea si sa paraseasca obisnuinta de a cleveti [chiar daca au spus adevaruri]. Altfel cad vremelnic si vesnic in judecata lui Dumnezeu.

Privitor la canonisirea si vindecarea pacatului clevetirii, iscusitul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste asa: ”toate pacatele pe care le va face [cineva], dupa ce se va spovedi si isi va face canonul pe care i l-a dat duhovnicul , i se vor ierta. Insa acel pacat al parei / clevetirii, nu i se va ierta cu nici un mijloc, ca este mai mare decat uciderea.

Iata va poruncesc si voua Preotilor, cine ar veni la voi sa se spovedeasca si va avea acel pacat al clevetirii, de se va apuca acel om in fata voastra cu chezasie buna, cum ca nu va mai para pe nimeni in viata lui, voi sa-i faceti iertaciune, dandu-i canon, apoi sa se si cuminece. De nu va vrea insa sa se paraseasca, sa-l lipsiti nu numai de Sfanta Taina, ci si de Biserica, pentru ca sta impotriva lui Dumnezeu si se aseamana cu diavolul.” (D.A.I. o.c. 99)

Vamile Vazduhului, Vama a 3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 140 si 138, Protos. Nicodim Măndiţă