Opoziţia mea la introducerea documentelor de identitate cu cip
Pentru cei lipsiţi de viclenie, care chiar vor să înţeleagă ceva din incidentul privitor la interzicerea nr. 76 al revistei Rost la mănăstirea Petru Vodă, postez mai jos linkuri la poziţiile luate de mine în nume personal, sau ca reprezentant al Asociaţiei Rost sau al Forului Ortodox Român faţă de introducerea documentelor de identitate biometrice.
Pe lîngă articolele şi demersurile mele directe, am publicat pe acest blog şi în revista Rost articole ale unor specialişti preocupaţi de subiect, interviuri cu preoţi, comunicate venite de la Petru Vodă sau de la Sf. Munte Athos etc. contra cipurilor. De asemenea, prin Forul Ortodox Român, am cerut suspendarea şi apoi anularea în instanţă a ordonanţei guvernamentale care reglementa paşapoartele biometrice. Acţiunea ne-a fost respinsă.
Cred că toate aceste gesturi dau mărturie asupra consecvenţei mele în respingerea acestei iniţiative guvernamentale.
Se vădeşte astfel diversiunea pusă la cale de fraţii Roncea, “apologeticul” Gabriel Gioacăş, monahul Filoteu şi monahia Fotini de la Petru Vodă împotriva revistei Rost, pe care o acuză că ar milita pentru acceptarea documentelor de identitate biometrice. Dovada lor? Un interviu cu preotul ortodox englez Andrew Philips, pe care îl răstălmăcesc la modul grosolan.
La ei mă aşteptam să procedeze aşa. Nu înţeleg cum a putut uita părintele Iustin Pârvu tot ce am făcut contra actelor cu cip pînă acum. Şi nu pot să-mi cred ochilor cum se lasă prostiţi pe faţă (deşi au acces la informaţii, chiar pe blogul acesta) destui oameni care par curaţi şi bine intenţionaţi.
Argumente pentru respingerea paşapoartelor biometrice
Forul Ortodox Român pune întrebările cheie în chestiunea paşapoartelor biometrice
Un grup de asociaţii laice solicită Sfîntului Sinod să intervină pentru eliminarea documentelor de identitate biometrice
Sinodul le face un hatîr "habotnicilor"
FOR cere explicaţii Patriarhiei Române
F.O.R. cere Sf. Sinod al B.O.R. şi autorităţilor statului să ne respecte libertatea şi credinţa
Naţiunea suspectă
De ce NU trebuie votată legea paşapoartelor electronice
Antihriştii şi unii ierarhi ai BOR îi combat cot la cot pe ortodocşi
11 Comentários:
Clasicii sunt mereu actuali, a se vedea Tartuffe de Molliere
Nu va amarati sufletul de pomana! Nu cred ca Pr. Justin are despre dvs. impresia ca ati fi "pro-cip". Mai degraba, aveti adversari, persoane care va antipatizeaza si au profitat de confuzie pentru a va ataca. Lasati-i sa se dezmeticeasca din "ameteala" care i-a cuprins, asa cum, banuiesc, ii lasa si Cuviosul. In asemenea stare, orice le-ai spune oricine si orice ar face, doar invenineaza lucrurile. Adevarul nu ramane niciodata ascuns pe vecie. Va veni si vremea dreptatii. Rabdarea cu blandete a nedreptatii e o "arma" redutabila, care vindeca pe cei implicati. Doamne ajuta! Si va rog sa ma iertati ca iar n-am tacut!
La cat au fost "contra" cipurilor gruparea Roncea & avocatul Bivolarului si la cate relatii si aprecieri din lumea politca au(cel putin asa se lauda)ar trebui sa-si toarne cenusa in cap si sa se autoflageleze in piata publica dupa infrangerea suferita(aprobarea de catre parlament a actelor biometrice. Dar vedem ca au trecut foarte usor peste aceasta, momentul fiind marcat doar de un articolas, ca de altfel si de tradarea lui iurie rosca( care au fost sustinut pana-n panzele albe si pentru care ar fi fost in stare sa linseze mediatic pe cei care s-ar fi luat de d-l iurie rosca. In concluzie se pare ca nu au fost asa de tare marcati de daramarea telului lor.
Victor Roncea - membru fondator al Panteonului Romaniei. Aferim! Ici Cleopa, ici Vadim!
Nu era nevoie de o justificare.Noi vă credem.Am mai spus-o nu sunt neapărat împotriva cipurilor,dar oricum intrepretarea roncenienilor este una tendenţioasă răuvoitoare.
sustin aceasi idee ca dumitru: nu era necesara justificarea. nu trebuie sa te raportezi la ceilalti, defapt la 'acestia', pentru ca risti sa arati semne de slabiciune. cine e open minded nu se sminteste usor... defapt eu am o vorba: numai prostii se smintesc. succes. te rog doar ca macar tu sa inchei tipologia acestui subiect. abordeaza altceva, mai serios, mai folositor, mai pasnic, mai duhovnicesc...
Hristos in mijlocul nostru! Bucurie...
@ Dumitru si Ionut:
Nu ma justific, ci doar aduc aminte, pt ca se vede ca "ortodocsii" nostri au memoria tare scurta, cind e vorba sa-l judece pe altul. Si aceasta rememorare face sa se vada in toata dimensiuea ei porceasca diversiunea ronceniana. Atit.
Doamne ajută!
Pe mine chiar mă doare când văd că ajungem să ne atacăm unii pe alţii că şi aşa suntem foarte puţini. Cred că ne e prea frică de diversiunile securităţii şi-i bănuim pe alţii prea uşor. Eu mi-aş dori ca glasul unuia să fie prelungirea bucuriei sau durerii celuilalt şi greşeala celuilalt să n-o difuzăm şi s-o multiplicăm ci s-o ... tăcem. Mă doare tare această fărâmiţare. Fiţi dumneavoastră primul care iartă şi uită. Nu închideţi porţile de comunicare. Cei care nu sunt ai noştri se vor delimita si vor pleca curând că interesele lor sunt de scurtă durată. Hai să-i folosim noi pe ei şi nu invers!
Cred în verticalitatea şi puterea de luptă a dumneavoastră la fel de mult ca în nobleţea şi capacitatea dumneavoastră de a ierta!
@ Sanducha:
Am incercat si cu duhul blindetii luni de zile, pina m-am lamurit ca baietii nu sint rataciti, ci au misiune. Iar ceea ce i-au facut parintelui Iustin ma indigneaza si ma obliga sa nu mai tac.
Nu e vorba de farimitare, ci doar de separarea griului de neghina, a oilor de capre, a adevarului de minciuna.
Chiar daca fratii Roncea, Gabriel Gioacas, m. Filoteu, m. Fotini si inca vreo doi ciraci ai lor ar regreta public toate porcariile care le-au spus despre mine si despre ceilalti de pe lista "inchizitiei" si si-ar cere iertare pe blogurile, in publicatiile si la televiziunile la care au acces, raul nu mai poate fi indreptat.
Au scuipat pe munca de zeci de ani a unor oameni, au strecurat indoiala asupra noastra, au compromis toate ideile inalte pe care au spus ca le slujesc.
Chiar daca eu as putea sa-i iert, cum mai pot fi reparate toate acestea? Si de ce-au facut-o? Din prostie, din orgoliu, din ticalosie?
Desigur, unii dintre ei sufera si de tarele sufletesti si intelectuale pomenite mai sus, dar asta nu-i scuza.
Totul a fost prea bine pus la punct ca sa cred ca nu au planuit acestea, avind ca miza dezbinarea laicatului ortodox (care tocmai incepea sa se coaguleze lucrator), discreditarea unei noi directii cultural-formative conservatoare (in fruntea careia se afla Rost), subminarea eforturilor de dezvaluire a adevarului privitor la istoria noastra recenta, impiedecarea constituirii unei Drepte autentice.
Claudiu,
Iti inteleg indignarea si amaraciunea in fata acestei ticalosii care te are drept tinta nu numai pe tine, dar si idealurile la care tii si carora te-ai dedicat.
Oricine a citit macar un numar al revistei Rost sau ti-a urmarit blogul isi poate da seama ca tot ce s-a spus impotriva ta si a revistei sunt minciuni ticluite cu infamie. Acestea insa nu te pot discredita, nici pe tine si nici munca ta. Tu ai fapte, ei ce au? Vorbe, murdarii, clevetiri, intrigi.
Curaj, rabdare, credinta. Apele se vor limpezi. Planurile de care vorbeai intr-unul din comentarii nu au cum sa reuseasca... nu se poate sa invinga raul binele si intunericul lumina.
frate claudiu
ma intristez ca d-abia acu ati reusit sa aflati de fapt ca Părintele Iustin este un brand intens folosit de "ciraci".
ma bucur insa ca,in sfarsit,v-ati mai lămurit in privinta a ceea ce se intampla pe la Petru-voda
pe scurt..niste nenorociti se folosesc de renumele.amintirile si sentimentele profund anti-dictatura ale unui duhovnic renumit,pentru actiunile lor belicoase
semnez...cel care a strigat primul contra "ciracilor"
Trimiteți un comentariu