ROST nr. 77. Omagiu luptătorilor pentru neam şi cruce

La sfîrşitul acestei săptămîni va apărea numărul 77 al revistei ROST, care îi este dedicat domnului Petru C. Baciu, veteran de război, fost luptător în rezistenţa armată anticomunistă, fost deţinut politic vreme de 16 ani, poet al temniţelor şi un memorialist important pentru istoria noastră recentă.

Dl. Petru C. Baciu, băcăuan de obîrşie (dintr-o familie cu trei veterani de război şi trei foşti deţinuţi politic), este unul dintre oamenii care m-au ajutat să cresc drept. În urmă cu o lună, a împlinit 87 de ani. Iar această ediţie a ROST este un modest omagiu pentru o viaţă de luptă în slujba neamului şi a crucii şi un mic semn de recunoştinţă din partea-mi pentru prietenia cu care m-a onorat şi care mă obligă.

Din sumarul ROST, vă mai recomand: “Jurnalul unei călătorii în Cuba” (partea a doua), de Marcel Răduţ Selişte, “Parteneriatul Estic: o nouă utopie europeană?”, de Paul Nistor, “Conservatorismul American” (partea a doua), de Alexandru Racu, “Sfinţii de la capătul lumii”, de Teodora Roşca, “Reflecţii asupra pedepsei cu moartea”, de Paul-Gabriel Sandu.

Revista ROST poate fi procurată în sistem de abonament de la redacţie (36 lei pe an) sau prin reţeaua Supergraph (tel: 021.336.79.13).

Reproduc mai jos editorialul, care vorbeşte despre miza volumului de Memorii al vlădicăi de la Cluj, Bartolomeu Valeriu Anania.

-------------------------

Valeriu Anania. Manifest pentru libertate

Cartea de memorii a părintelui mitropolit Bartolomeu Anania (1) este mai mult decît o mărturie despre viaţa în comunism, e un manifest pentru libertate. Nu unul ideatic, ci unul trăit.

Claudiu Târziu

În mod esenţial, omul a fost făcut de Dumnezeu liber, iar libertatea trebuie păstrată în orice condiţii. Acesta este crezul lui Bartolomeu Valeriu Anania, aşa cum transpare el din Memoriile sale – care te cuceresc prin farmecul scriiturii, francheţea mărturisirii şi substanţa documentară.
Itinerariul biografic al unuia dintre cei mai proeminenţi ierarhi ortodocşi este străbătut integral de forţa libertăţii.
Valeriu Anania – numele de scriitor şi de veşnic rebel al vlădicăi de la Cluj – şi-a cultivat şi apărat libertatea prin gesturi aparent simple, dar care presupun două calităţi rare: curaj şi consecvenţă. S-a dedicat din adolescenţă literaturii şi nu a trădat-o niciodată. A transfigurat literar dramele şi bucuriile personale, iubirile înăbuşite şi visele care l-au motivat. Şi-a urmărit destinul scriitoricesc cu tenacitate şi disciplină.
Pe de altă parte, Valeriu Anania face parte dintre acei intelectuali care nu şi-au păzit sîngele cu preţul unor compromisuri majore, sub motivul că sînt mai valoroşi vii decît morţi. A mărturisit adevărul cu orice risc. O face şi în Memorii, cu acea boierie spirituală de care sînt în stare numai marile caractere, fără grija că ar putea fi greşit înţeles sau că ar furniza adversarilor pretexte pentru noi atacuri. Şi-a asumat consecinţele faptelor sale, fără şovăială. Iar asta a însemnat ca pentru unele – atunci considerate crime, iar astăzi, acte de eroism – să ispăşească ani grei de temniţă.
Şi-a păstrat libertatea chiar şi după ce a devenit călugăr, fără să-şi încalce legămintele depuse cînd a îmbrăcat mantia îngerească.
Valeriu Anania a fost liber, cu inima şi cu mintea, şi în anii de închisoare, ilustrînd deplin definiţia libertăţii dată de un alt scriitor-monah, N. Steinhardt: “Nu voi înceta să tot repet – luînd asupră-mi riscul de a fi socotit maniac şi obsedat – că taina libertăţii nu-i alta decît curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul (şi datoria) să se apere, a ceda agresiunii ori şantajului nu înseamnă altceva decât a te învoi cu sclavia”.
De Crăciunul lui 1943, era deja diacon şi, fiind închis, la cererea comandantului penitenciarului de pe Negru Vodă din Bucureşti, a slujit Utrenia şi Obedniţa. „Sînt sigur că o anume bucurie interioară, un anume sentiment al libertăţii spiritului, care înfrunta gărzile şi mitralierele dimprejur, ne copleşise pe toţi”. (2) Iar de Boboteaza lui 1944 a aghezmuit toată puşcăria, începînd cu corpul de gardă. “… am intrat cu crucea la legionari şi la comunişti şi la evrei şi nu am întîmpinat nici un fel de împotrivire sau batjocură. Chiar pentru necreştini sau necredincioşi, apa sfinţită şi busuiocul erau cel puţin simboluri ale libertăţii.” (3)
A devenit membru în Frăţia de Cruce – organizaţia de tineret a Mişcării Legionare – din entuziasm şi spirit de aventură, la 15 ani. Dar mărturiseşte: „Poate că sentimentul libertăţii – care nu m-a părăsit niciodată în viaţă – m-a împiedicat să fiu un frate de cruce perfect. [...] Odată cu intrarea în adolescenţă începusem să fumez, fugeam din internat, nu refuzam perspectiva unui chef la o cîrciumă din Calea Rahovei, gustam aventura erotică, îmi permiteam lecturi abuzive, scriam poezii străjereşti (4), obţineam premii literare şi burse de la duşmanii Gărzii de Fier. Toate acestea formau obiectul unor interogaţii în cadrul şedinţelor [Frăţiei de Cruce – n. mea, C.T.], deseori eram obligat să-mi pronunţ pedepse pe care nu le executam. Nu am ajuns niciodată şef al Frăţiei, şi nici nu am căutat. Dar nici nu am fost dat afară şi nici n-am plecat singur. Dimpotrivă, am activat chiar şi în perioadele cele mai grele, de aspră prigoană, cum a fost aceea din 1938-1939, după asasinarea lui Corneliu Codreanu, cînd o asemenea activitate era extrem de primejdioasă.” (5)
A renunţat la orice implicare legionară, după “rebeliunea” din ianuarie 1941, cînd Frăţia de Cruce de la Seminarul Central, din care făcea parte, a hotărît să se dizolve. „Dar stigmatul ei trebuia să vină şi trebuia să-l port toată viaţa, ca un luceafăr trist în spicul cununii”. (6)
A fost arestat pentru prima oară în vara lui 1941, pentru că a participat, din întîmplare – după ce s-a întîlnit cu un amic care era în cortegiul funerar – la înmormîntarea lui Horia Codreanu, unul dintre fraţii “Căpitanului.” Atunci i s-a făcut dosar de legionar şi apoi a pătimit ani în şir sub această etichetă.
Poate tot în virtutea firii sale experimentale, sau poate pentru a-şi aşeza libertatea într-o albie regulată, Valeriu Anania s-a călugărit în septembrie 1941, la mănăstirea Antim. „De ce am făcut-o, nici azi nu sînt în stare să spun. [...] Oricum e cert că nu am făcut-o din vocaţie. Nici nu a fost rezultatul vreunei premeditări. Dacă cu numai o zi înainte mi-ar fi spus cineva că mă voi face călugăr, mi-aş fi bătut joc de el”. (7)
Mai tîrziu, a fost îndemnat de un monah de la Antim să redevină legionar activ, dar a refuzat: “O analiză amănunţită, în paralel, a fenomenului creştin şi legionar m-a dus la concluzia că un cleric adevărat nu poate fi în acelaşi timp şi legionar.” (8)
Critică Mişcarea Legionară, prin evocarea unor episoade triste sau doar jenante. Însă nu o face cu răutate şi pune în balanţă calităţile majorităţii legionarilor pe care i-a cunoscut: credinţa, jertfelnicia, generozitatea… Încearcă să fie obiectiv faţă de un fenomen în care a fost parte, care l-a marcat şi care are greutatea lui în istoria noastră recentă. La fel cum face şi atunci cînd evocă figurile unor ierahi ortodocşi, respingînd, de pildă, acuzaţiile nedrepte la adresa patriarhului Justinian.
Este şi aceasta o probă a libertăţii sale interioare: nu se lasă orbit de pasiune, dominat de nostalgie sau timorat de “corectitudinea politică”.
Ca un veritabil haiduc în rasă călugărească, şi-a îngăduit mici alunecări de la conduita monahală şi nu s-a dat înapoi din faţa nici unei provocări a vieţii. A fumat mult şi s-a emoţionat în faţa unei călugăriţe frumoase, care i-a inspirat poeme. A condus greva studenţească antimaghiară şi anticomunistă de la Cluj din 1946; a pus pe jar Securitatea, scăpîndu-i deseori printre degete, pentru ca apoi, spre a nu-i pune pe alţii în pericol, să se predea; a oferit ajutor unor proscrişi ca Radu Gyr; a jucat un rol important în administraţia bisericească – şi încă o face.
Povestindu-şi viaţa, Valeriu Anania reuşeşte să vadă cu umor pînă şi unele momentele crîncene, depăşeşte cu nobleţe ispita revanşei şi este verosimil. Scrisul său, aflat mereu sub o tensiune bine strunită, nu lasă nici o umbră. În sensul unei mai vechi ziceri a părintelui Anania: “Un om liber nu tîrăşte umbre după el”. (9)

1. Memorii, Valeriu Anania, 700 p., Editura Polirom, 2008.
2. Idem, p. 61.
3. Idem, p. 63.
4. Straja Ţării era o organizaţie de tineret înfiinţată şi patronată de regele Carol al II-lea, ca alternativă la Frăţia de Cruce, pe care a scos-o în ilegalitate odată cu Mişcarea Legionară.
5. Memorii, Valeriu Anania, Editura Polirom, 2008, p. 13.
6. Idem, p. 24.
7. Idem, p. 34.
8. Idem, p. 39.
9. Revista ROST nr. 52, iunie 2007.