Pleşu, despre vot obligatoriu, politică externă şi Băsescu

Cristian Tudor Popescu publică astăzi în Gândul un dialog excepţional cu Andrei Pleşu. Cu o precizie şi un sînge rece de chirurg, CTP îl urmăreşte prin tot ringul pe Pleşu, îl bagă în corzi, îl ironizează, îl enervează şi scoate de la el ce n-ar fi vrut să spună. E un interviu-şcoală, pe care vi-l recomand. Aştept cu nerăbdare partea a doua.
Iată cîteva din afirmaţiile lui Andrei Pleşu:

Eu spun că, cel puţin din raţiuni pedagogice, un vot obligatoriu introdus pe o anumită perioadă de timp, poate avea efecte bune. Nu bag mâna în foc, pentru că niciodată nu bag mâna în foc când românii trebuie să se supună unei legi. Românii sunt foarte inteligenţi, sunt foarte imaginativi şi găsesc procedee greu de anticipat de a fenta o structură legală sau alta. În chestia cu puşcăria… l-am văzut şi pe domnul Victor Rebengiuc „speriat“ că ar putea fi arestat dacă nu merge la vot… Nicăieri în lume nu sunt arestaţi oameni pentru că nu se duc la vot.[...]

Dacă vrem un preşedinte cu putere redusă, trebuie să-l facem ales de Parlament. Dacă vrem un preşedinte puternic, atunci trebuie să-i dăm şi puterile care coincid cu legitimitatea lui. Eu nu pledez nici pentru una, nici pentru alta, dar spun pur şi simplu că nu e normal să ai această contradicţie flagrantă în chiar inima Constituţiei naţionale, astfel încât, ăla care e ales de mai multă lume e delegitimat din punct de vedere executiv, iar ăla care e numit, şi nu ales, e legitimat. Aici e o neregulă. Această neregulă se poate rezolva într-o direcţie sau alta. Asta mi-e egal. Ei bine, nu s-a putut discuta serios subiectul ăsta, pentru că s-a spus: „A, ăsta e un grup care vrea să-l facă pe Băsescu rege”. Aşa şi-aici: „A, vreţi dictatură, vreţi să scoateţi oamenii cu japca la vot, vreţi să-i forţaţi să intre iar în regimul lui Ceauşescu”. E puţin simplu să vedem lucrurile aşa.[...]

Ce văd că se întâmplă pe piaţa electorală. Adică suntem într-o situaţie în care există tendinţa să meargă la vot o minoritate confuză. În schimb, majoritatea care, dacă s-ar duce, ar putea influenţa lucrurile în bine, nu se duce.[...]

Preşedintele nu pune preţ pe opiniile altora în funcţie de profesiunile lor şi, în general, are tendinţa să pună preţ mai ales pe opiniile proprii. De exemplu, trebuie să spun cinstit că simt, în problema politicii externe a preşedinţiei, o certă precaritate. Şi-asta nu pentru că nu are consilieri buni. Nu consilieratul este cel care i-a lipsit. În locul meu a rămas o doamnă foarte bine pregătită, pe care am invitat-o de la Externe. Cu toate astea, în cei cinci ani care au trecut cred că profilul extern al ţării n-a avut nici relieful şi nici măcar ponderea pe care ar fi trebuit să le aibă. Senzaţia mea este că dl preşedinte pur şi simplu nu se simte bine în postura de voiajor, ceea ce e paradoxal, de vreme ce, s-a ocupat cu călătoriile o viaţă întreagă. Ei bine, postura asta o evită cât poate. Dacă are de făcut o călătorie lungă, o scurtează cât poate. E o limită personală, aş putea spune. Nu se simte bine în situaţii de protocol, de convenţie diplomatică cu omologi. E o limită personală, dar nu e în regulă că, la nivelul preşedinţiei, limita asta personală a devenit o politică de stat. Faptul că n-am avut vizite marcante şi faptul că dânsul a bătut mai ales marginile sunt lucruri care nemulţumesc.[...]

După mine, am manevrat foarte aproximativ episodul Moldova şi o facem în continuare destul de aproximativ. Nu e nimic fatal, dar e departe de a fi ideal. Ar trebui să se gândească preşedintele Băsescu, dacă va fi reales, că asta e o zonă în care trebuie să fie mai vocal. În orice caz, mult mai vocal decât în disputele cu ziariştii sau cu unii miniştri, apropo de mici chestii locale.