Reţeaua naţională de propagandă homosexuală în muzeele din România
D-l Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului
Naţional al Ţăranului Român, ar trebui să demisioneze. Dacă ar avea onoare, dar
nu e cazul. Sau ar trebui demis. Se pare însă că are proptele politice solide,
ca de atîţia ani de cînd se cocoaţă în tot felul de funcţii publice fără niciun fel de merit.
După ce aproape a distrus opera muzeistică a lui Horia
Bernea, omul este pe cale să facă praf şi bunul renume al MŢR, implicînd muzeul
în scandaluri de tipul celui petrecut pe 20 februarie a.c.
Probabil speriat de efectele publice ale gestului său nesăbuit
prin care introdus MŢR în circuitul propagandei homosexuale, d-l Niţulescu
apelează la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ca să-l apere. Şi aceasta
intervine cu un comunicat de presă mincinos şi stupid.
Mincinos pentru că susţine asta: “Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii
noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează
acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de
preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă
muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă
deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a
accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui
muzeu.
(…) Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea
punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent
faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere
replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu
proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice
fel de 'lecţie' sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le
promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.”
Să mă explic. În august 2008, expoziţia “Destine de
martiri”, organizată de Asociaţia Rost la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu” din Iaşi,
a fost închisă,
după ce d-nii Dorin Dobrincu, şeful de atunci al Arhivelor Naţionale, şi
Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru
Studierea Holocaustului din România, s-au plîns în presă că evocarea a şase
personalităţi care au suferit în temninţele comuniste este o acţiunea de
“propagandă legionară”. O acuzaţie tembelă. Expoziţia nu avea în ea nimic propagandistic şi nu intra sub incidenţa
nici unei legi, iar numele cărora le era dedicată figurează în Martirologiul
întocmit de Bisericile creştine din România, ca ale unor mărturisitori ai dreptei-credinţe, şi în Raportul Tismăneanu
pentru condamnarea comunismului, ca ale unor eroi ai rezistenţei anticomuniste.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), care se
declară acum atît de permisivă la toate punctele de vedere şi care ne invită să
producem acte culturale pe care să le găzduiască instituţiile care o compun, a ignorat
atunci incidentul, deşi era pentru prima dată după ’89 cînd o manifestare
culturală era interzisă atît de brutal şi pe faţă în România. De ce RNMR nu a cerut atunci muzeografilor
să-şi respecte “cu sfinţenie” propriul cod etic? “Sfinţenia” asta merge numai
în cazul propagandei homosexuale? De ce RNMR nu a spus răspicat, într-un
comunicat de presă, că “muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi
artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază”?
Simplu, pentru că o interesează prea puţin etica şi pluralitatea opiniilor,
referindu-se la acestea numai cînd îi convine, pentru apărarea unui coleg sau
pentru a închide gura “incorecţilor” politic.
În fine, în comunicatul de astăzi, RNMR comite şi o prostie:
“Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase,
decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi
interpretată din orice perspectivă.”
Păi bine, stimabililor, dar vi se pare că propaganda
homosexuală este o valoare socială sănătoasă şi decentă? Chiar dacă
a fost amplasată într-un loc destinat exclusiv tradiţiei româneşti (în esenţă
creştină)? Chiar dacă la filmele de propagandă gay intrarea era liberă
şi permitea astfel accesul minorilor (cu atît mai mult cu cît MŢR se află
vizavi de Şcoala nr. 11)? Chiar dacă, aşa cum recunoaşte RNMR, “bună parte
a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu
tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea
promovată de preceptele creştine”? Dacă o bună parte – aş zice partea a
bună – din societatea românească apreciază drept nesănătoasă şi indecentă
homosexualitatea, cu propaganda ei cu tot, cine este RNMR să afirme că e taman
pe dos?
Cît despre toleranţă, să nu o confundăm cu
iresponsabilitatea sau cu nepăsarea criminală! Creştinismul ne învaţă să iubim
pe păcătos, dar să urîm păcatul. În învăţătura asta nu e vorba, deci, de
toleranţă.
Iar bunul-simţ – laic şi civic – ne obligă la măsuri pentru
protejarea societăţii de o propagandă care induce în mentalul colectiv ideea de
normalitate a perversiunii, cu consecinţe foarte grave nu numai morale şi
politice, ci şi în planul perpetuării speciei.
UPDATE
Am verificat ce este Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. E un
ONG, fără nici o legătură instituţională cu statul român, cu sediul la o
adresă particulară, unde răspunde o doamnă care nu lucrează pentru RNMR
şi care ne-a dat numărul de telefon al preşedintelui ONG-ului, Dragoş
Eduard Neamu. Deci, pare că acest ONG e o butaforie care stă într-un singur om. Însă, presa
serioasă din România s-a şi grăbit să preia comunicatul RNMR,
ca pe al unei entităţi credibile, funcţionale şi reprezentative. S-ar
putea ca muzeele care alcătuiesc RNMR să nici nu fi fost consultate cînd
a pornit acest comunicat spre lumea largă.
Postări
