O seară de fericit oameni

M-am întors de la Cluj, unde, cu ajutorul unor oameni admirabili (pr. Ciprian Negreanu, soţia sfinţiei sale, Corina, şi studenţii din ASCOR - cărora le mulţumesc din nou), am reuşit să omagiem două figuri exemplare ale umanităţii. Doi nobili în spirit, doi mărturisitori ai lui Hristos, doi pătimitori în temniţele comuniste, din neamuri diferite, dar uniţi prin suferinţă şi prietenie. Prinţul georgian Ciabua Amiredjibi şi ofiţerul român Aurel State.

Povestea primului a fost spusă printr-un film de excepţie, "Evadat din Gulag", de Kutsna Amiredjibi, peliculă care nu se află la vînzare în România şi pe care am difuzat-o joi seara, în Sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca. Povestea celui de-al doilea este conţinută în cartea autobiografică "Drumul crucii" (Ed. Rost şi Fundaţia "Sfinţii Închisorilor"), pe care am lansat-o, iată, şi la Cluj, după ce, la începutul anului, am prezentat-o cititorilor bucureşteni.

Cele două poveşti adevărate, odată spuse, au puterea de a vindeca tarele comuniste şi de a naşte alţi eroi şi sfinţi. Trebuie numai să avem urechi de auzit şi inimi de primit.

Am avut parte de un public cald şi atent, care nu s-a mişcat din scaune timp de peste trei ore, cît a durat evenimentul. 

De asemenea, am fost onoraţi de participarea părintelui mitropolit Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a binecuvîntat manifestarea.
Dnii Dan Puric, Răzvan Codrescu şi Lucian D. Popescu au vorbit excelent, ca de obicei. Însă, cu cele mai multe aplauze, oferite încă înainte de a-şi începe discursul, a fost răsplătit scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor, prieten al lui Ciabua Amiredjibi (căruia i-a tradus două cărţi în română) şi al lui Aurel State (căruia i-a scos cartea peste graniţă, în anii '80, făcînd posibilă tipărirea ei). Un semn de preţuire şi dragoste cu adevărat emoţionant.

După o asemenea seară, nădăjduiesc că mulţi dintre cei prezenţi s-au simţit fericiţi.

PS: Imediat ce voi avea imagini, le voi posta aici.

Eveniment excepţional la Cluj: DESTINE PE DRUMUL CRUCII

Dragi clujeni, e timpul să ne reîntîlnim. Noi, cei de la Asociaţia "Rost" şi de la A.S.C.O.R., cu dvs., şi toţi cu valorile autentice ale neamului românesc şi ale Bisericii Ortodoxe, într-un eveniment de excepţie.

Vă aşteptăm cu drag pe 10 aprilie, ora 19.00, la Casa Universitarilor (Sala Auditorium Maximum, str. Emanuel de Martonne nr. 1, colţ cu str. Kogălniceanu). Vom vedea un film memorabil: "Evadat din Gulag" de Kutsna Amiredjibi, despre tatăl său, prinţul georgian Ciabua Amiredjibi, fost deţinut politic timp de 16 ani (care a fugit din temniţele sovietice de şase ori şi a scăpat de la moarte de două ori), scriitor nominalizat la Premiul Nobel şi, în ultimii ani, călugăr (sub numele David). Vom asculta o înregistrare audio inedită cu Aurel State - un monument al demnităţii româneşti, fost deţinut politic şi autorul unei cărţi extraordinare de memorii de pe frontul celui de-al doilea război mondial şi din închisorile comuniste, "Drumul crucii". În fine, vom lansa cartea lui Aurel State.

Din partea Asociaţiei "Rost" vine artileria grea de vorbitori: scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor, actorul şi regizorul Dan Puric, scriitorul, jurnalistul şi editorul Răzvan Codrescu, magistratul şi teologul Lucian D. Popescu şi, respectînd ordinea vîrstei, ultimul pe listă, subsemnatul ;-)

TVR 1, Universul credinței: Lucian D. Popescu și Claudiu Târziu despre ”Drumul crucii”, de Aurel State

Vă invit să urmăriți ediția de azi dimineață a emisiunii ”Universul credinței”, de pe canalul TVR 1, în care, de la minutul 20.20, magistratul și teologul Lucian D. Popescu și subsemnatul am vorbit despre un erou și un pisc al demnității românești, Aurel State, despre cartea sa, ”Drumul crucii” - pe care am tipărit-o recent la Editura ROST -, și despre un mare prieten al său, prințul georgian Ciabua Amiredjibi. De ce despre amîndoi, veți vedea.

Găsiți înregistrarea aici. Vizionare folositoare vă doresc!

VIDEO/ Discursuri la ”Destine pe drumul crucii”

Eveniment special dedicat foştilor deţinuţi politic

DESTINE PE DRUMUL CRUCII

Dragii noştri, vă invităm la un eveniment special dedicat foştilor deţinuţi politic, Destine pe drumul crucii, care va avea loc joi, 16 ianuarie 2014, de la ora 18.00, la Teatrul de pe Lipscani (Sala Rapsodia, str. Lipscani 53).

Un eveniment care face parte din campania Asociaţiei ROST, desfăşurată în ultimii 11 ani, pentru recuperarea adevăratei istorii româneşti de sub comunism, recunoaşterea jertfelor celor din rezistenţa anticomunistă, canonizarea sfinţilor din închisori şi pentru repunerea în circuitul public a unor valori naţionale autentice, care prea multă vreme s-au aflat sub obroc din motive politice. 

Un eveniment închinat unor simboluri ale demnităţii româneşti şi prilejuit de lansarea primei cărţi a Editurii ROST: Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri, de Aurel State. 

Un eveniment prezentat de maestrul Dan Puric şi la care vor lua cuvîntul dna Anca Crivăţ, îngrijitoarea şi prefaţatoarea cărţii, dl Marcel Petrişor - scriitor, fost deţinut politic, prieten al autorului, ca şi al prinţului gruzin Ciabua Amiredjibi, despre care vom difuza un film documentar -, dl Lucian D. Popescu, jurist şi teolog, care de asemenea i-a cunoscut pe Aurel State şi Ciabua Amiredjibi şi care subtitrat în româneşte documentarul artistic Evadat din Gulag, şi subsemnatul, în calitate de editor.

Avînd în vedere programul bogat al manifestării, vă rugăm să fiţi prezenţi din timp pentru a vă ocupa locurile, aşa încît evenimentul să înceapă exact la ora fixată. Intrarea este liberă. Vă aşteptăm cu drag.

PROIECŢIE DE FILM

Kutsna Amiredjibi:

Evadat din Gulag - documentar artistic subtitrat în româneşte de Lucian D. Popescu

(Un prinţ şi mare scriitor gruzin - Ciabua Amiredjibi: 1921-2013, tatăl cineastului - a evadat de 5 ori din lagărele ruseşti, unde l-a cunoscut pe eroul român Aurel State, "cavalerul fără pată şi fără reproş", de care l-a legat o lungă şi nobilă prietenie, pecetluită sub semnul Crucii lui Hristos)

INTERMEZZO AUDIO:

Constantin Iulian:

Înregistrare inedită cu Aurel State, pe patul de spital, cu puţin înaintea morţii

LANSARE DE CARTE:

Aurel State

Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri - ediţie îngrijită de Anca Crivăţ

(Un ofiţer român - Aurel State: 1921-1983 - a săvîrşit minuni de vitejie în cruciada antibolşevică, iar în lagărele ruseşti l-a cunoscut pe prinţul gruzin Ciabua Amiredjibi, căruia mai tîrziu, după eliberarea din temniţele comuniste, i-a tradus în româneşte celebrul roman Data Tutashia)

Organizatori:

EDITURA ROST

FUNDAŢIA SFINŢII ÎNCHISORILOR

COMPANIA DAN PURIC

FUNDAŢIA AIUD  

Prima carte a Editurii ROST: "Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri", de Aurel State

A apărut prima carte a Editurii ROST, editată în colaborare cu Fundaţia Sfinţii Închisorilor: Aurel State, Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri, ediţia a III-a, îngrijită şi prefaţată de Anca Crivăţ, cu o postfaţă de Marcel Petrişor şi Răzvan Codrescu.

Volumul, tipărit şi finisat în condiţii de excepţie (legat), are 552 pagini plus 8 planşe foto şi costă 30 de lei. Poate fi cumpărat deocamdată din Bucureşti de la librăriile „Predania” (str. Vulturilor nr. 8), „Sophia” (inclusiv online: http://www.librariasophia.ro/) şi „Bizantină” (ambele aflate pe str. Bibescu Vodă, lîngă Facultatea de Teologie), sau, pentru persoane juridice, de la depozitul de carte Supergraph (Str. Ion Minulescu nr.36, sector 3, Bucureşti, tel.: 021 320 6119, 0728 303 566, email: contact@supergraph.ro.). De asemenea, puteţi comanda cartea direct la editura ROST, prin email editurarost@gmail.com, după ce achitaţi costul ei în contul Asociaţiei ROST (cod fiscal: 12495302): RO25 BACX 0000 0001 0736 3250, deschis la Unicredit Ţiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei, Bucureşti. Cheltuielile poştale sînt suportate de editură.

Lansarea oficială a cărţii va avea loc joi, 16 ianuarie a.c., la Teatrul de pe Lipscani, începînd cu ora 18.00, într-un eveniment special despre care vă voi oferi amănunte în zilele următoare.

Pînă atunci, sper să vă deschid gustul pentru scrierea lui Aurel State – un uriaş al demnităţii româneşti – cu două texte însoţitoare.

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

  

Pentru ediţia de faţă am lucrat cu cele două texte menţionate mai sus, publicate de Editura Coresi (Freiburg, 1983) și de Editura Litera (Bucureşti, 1993). Am utilizat, de asemenea, unele materiale pe care mi le-a pus la dispoziție scriitorul Marcel Petrişor.

Am optat, în acord cu editorii, pentru tipărirea cărţii într-un singur volum (cele două volume ale ediţiei din 1993 devenind Partea I şi Partea a II-a). Am operat în text unele modificări de topică şi de punctuaţie, cerute de fluenţa frazei; am corectat unele greşeli ortografice din manucrisul dactilografiat şi/sau din ediţiile anterioare. Am îndreptat anumite nume proprii şi sintagme în limbi străine (mai ales în germană şi rusă). Am adăugat cîteva note de subsol acolo unde am crezut că ele ar uşura înţelegerea textului de către un cititor mai puţin familiarizat cu realităţile evocate. Toate notele îmi aparţin.

Auxiliilor mele editoriale (prefaţă, tabel cronologic, note) li se adaugă, în structura ediţiei, două anexe – evocarea făcută lui Aurel State de regretatul Radu Mărculescu (coleg de generaţie care l-a cunoscut direct, purtînd împreună crucea gulagurilor) şi poezia scrisă de Răzvan Codrescu (Vasile A. Marian) în 1983, la moartea autorului –, postfaţa semnată de Marcel Petrişor şi Răzvan Codrescu (text reprodus din numărul pe luna mai 2011 al revistei Rost, dedicat lui Aurel State la 90 de ani de la naşterea sa) şi un mic foto-documentar.

Datorez mulţumiri Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru profesionalismul şi promptitudinea cu care mi-au pus la dispoziţie documentele ce mi-au fost necesare pentru reconstituirea permanentului regim de urmărire şi de exterminare dirijate împotriva autorului şi a cărţii de faţă, precum şi Editurii Rost şi Fundaţiei Sfinţii Închisorilor pentru generoasele eforturi editoriale.

Mulţumiri se cuvin şi numeroaselor persoane care, cu entuziasm şi competenţă, s-au implicat, direct sau indirect, în acest demers editorial: Marcel Petrişor (prietenul cel mai apropiat al autorului), Ileana Mălăncioiu (ale cărei strădanii anterioare mi-au fost de mare folos), Răzvan Codrescu, Maria Axinte, Valentin Dan, Rodica Netea, Gheorghiţă Ciocioi, Claudiu Târziu, Ionuţ Gurgu, Lucian D. Popescu şi Mihai Rotaru (autorul portretului de tinereţe reprodus pe coperta IV).

Anca Crivăţ

Din Prefaţa semnată de îngrijitoarea volumului, dna Anca Crivăţ:

[...] Tot aici, la Şcoala Normală din Cîmpulung, se formulează pentru prima dată împotriva lui Aurel State acuzaţia că ar aparţine Mişcării legionare, în fapt Frăţiilor de Cruce. Din memoriile sale rezultă că, elev fiind, a fost ridicat din internat de Siguranţă şi anchetat pentru apartenenţa la mişcarea care, în acel moment, era scoasă în ilegalitate. Vorbeşte directorul Şcolii Normale:

“M-am perpelit nopţi în şir acum doi ani, cînd te-a ridicat Siguranţa Statului noaptea din internat, deşi mă liniştiseşi, asigurîndu-mă că nu ai nici o legătură cu organizaţiile clandestine; însă eu ştiam că premianţii de la alte şcoli fuseseră trimişi, pentru un vis, în faţa curţilor marţiale, înfundînd închisorile. M-am mîndrit cu lacrimi în ochi cînd chestorul Tiliceanu mi-a spus că, după ce maiorul de jandarmi te interogase, ai refuzat să condamni pe ilegaliştii dintre care s-a dovedit că nu făceai parte, deşi de aceasta, ţi-a spus el, depindea eliberarea” (I, Prima întoarcere acasă).

E pentru prima oară – între atîtea alte situaţii similare care îi vor mai fi hărăzite – cînd Aurel State refuză ferm delaţiunea ca pe un act dezonorant. Vom aborda acum, mai pe larg – fiindcă acum apare în datele sale biografice – problema apartenenţei la Mişcarea legionară. La 19 ani, după absolvirea Şcolii Normale, Aurel State va face parte din organizaţia satului Godeni; o afirmă el însuşi într-un memoriu adresat Ministerului de Interne, în 1965[1]: “Considerat «legionar» – octombrie 1940 am figurat în organiz[aţia] satului de naştere, fără să fi avut vreodată funcţie, grad sau vreo funcţie social-administrativă, am fost trimis la Aiud, de unde am fost eliberat în 1 august 1964...”. În război (1942-1944) şi în prizonierat (1944-1955), apoi în închisorile patriei sovietizate (1958-1964), el avea să stea laolaltă şi să împărtăşească soarta multor membri ai Mişcării legionare. A avut cu ei, în comun, orientarea naţionalistă de care nu s-a dezis în nici unul dintre momentele vieţii sale şi de care nu se putea delimita un ofiţer care, aşa cum avea să mărturisească mereu, plecase la război pentru redobîndirea Basarabiei, smulse României de către sovietici în iunie 1940. A împărtăşit cu ei şi cu toţi ofiţerii români rămaşi credincioşi acestor idealuri, fie că erau sau nu legionari, entuziasmul anilor interbelici şi al generaţiei crescute şi educate în cultul pentru o Românie Mare nu doar teritorial, ci şi spiritual şi cultural. A împărtăşit cu toţi deţinuţii politici, legionari sau nu, anticomunismul visceral manifestat de oricare român responsabil faţă de comunizarea forţată a României. A refuzat să se dezică în vreun fel de camarazii săi de suferinţă din lagăre şi închisori şi îmi amintesc limpede cum povestea că, aflat sub anchetă şi torturat după arestarea din 1958, cerîndu-i-se să mărturisească cum că a făcut parte dintr-un “complot legionar” şi să îi acuze pe presupuşii săi “colaboratori”, le-a spus răspicat anchetatorilor: “Nu sînt legionar, dar dacă vă e aşa de frică de ei, vă rog să mă consideraţi unul dintre ai lor!”.

Este o acuzaţie care revine curent în toate documentele Securităţii, fiind preluată, mecanic, de la unul la celălalt, mai ales că eticheta de “legionar”, atunci ca şi acum, e suficientă pentru a “îngropa” rapid un destin, fără a se mai face apel la instrumentele de analiză puse la dispoziţie de cel mai elementar spirit critic. Între contemporanii săi şi între tovarăşii de suferinţă – atîţia cîţi mai sînt printre noi – Aurel State e revendicat şi de cei care împărtăşesc convingerile legionare şi de cei care se situează pur şi simplu la dreapta, fără a se ralia orientării legionare: cine nu şi-ar revendica un asemenea stindard al rectitudinii morale şi un asemenea simbol al demnităţii imaculate? Cine nu ar dori să-şi poată zice “Şi Aurel State gîndea ca mine”?

Ce spune Aurel State însuşi? Drumul crucii este, fără umbră de îndoială, cartea unui autor de dreapta. Este şi cartea unui legionar? Aceste convingeri nu apar enunţate nicăieri în mod explicit, aşa cum apar afirmate în scrierile autorilor care îşi asumă această orientare. Cum nu îl putem suspecta de nici un fel de oportunism pe cel care şi-a făcut un crez din curăţia propriei conştiinţe, neîngăduindu-şi – din adolescenţă şi pînă la moarte – nici să fie tentat de avantaje, nici să fie intimidat de ameninţări, nu vom putea presupune că şi-a ascuns convingerile, de teamă sau de dragul vreunui beneficiu, de orice fel ar fi fost acesta. Pe de altă parte, în documentele păstrate în arhiva CNSAS pe care el însuşi le semnează, nu este exprimată o astfel de poziţie – şi vom vedea că nu se temea să asume poziţii care-i periclitau viaţa şi libertatea. Cît despre diferite turnătorii ori declaraţii ale altora, obţinute în mod evident prin presiune şi care afirmă ceea ce Securitatea voia să audă, ne vom îngădui să nu le luăm în considerare.

Să revenim. În 1940-1941 este elev al Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti, iar în 1942 pleacă pe front, în linia întîi, luptînd în Batalionul 1 Vînători de Munte, trupele de elită ale armatei române de-atunci. Se ilustrează în bătăliile pentru cucerirea Sevastopolului şi este decorat cu Virtutea militară, cu Ordinul Mihai Viteazul , cea mai ilustră decoraţie românească de război, şi cu Crucea de Fier. Fiind rănit în patru rînduri, este trimis de două ori în Țară, dar, de îndată ce se restabileşte, cere întoarcerea pe cîmpul de luptă şi, după ce soarta frontului din răsărit e pecetluită, în pofida faptului că este avertizat că merge la pieire sigură, se consideră dator să lupte pînă la capăt pentru cauzele pe care le asumă, fie şi pierdute:

“Regretele cunoscuţilor mei din Statul Major, maiorul Evolceanu şi căpitanul Liliescu, care conduseseră divizia de munte din Crimeea, sunau a condoleanţe: «Toţi se pierd de-acum fără rost acolo». Mie mi se părea că nu-i totuna dacă, într-o cauză pierdută «chiar», în loc de o mie cad o mie unu” (I, A doua întoarcere acasă).

De altfel, tînărul ostaş are asupra morţii la care se expune continuu, parcă fără să clipească (citiţi oricare dintre paginile ce descriu luptele din Crimeea), o perspectivă luminată de basmele de-acasă; scriindu-i de pe front unei rude rămase în Țară, el spune: “De voi pleca în basmul lui «Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte», vă salut. Sînt fericit ”.

Va lupta, ca voluntar, împotriva partizanilor sovietici şi, după ce se acoperise de glorie în lupta pentru cucerirea Sevastopolului, îi este dat să participe şi la bătălia în care acest important punct strategic va fi recucerit de trupele lui Stalin. Aici va cădea prizonier, în 12 mai 1944. Sfîşietoare sînt paginile care descriu primele trăiri ale celui ce şi-a pierdut libertatea şi care ar fi preferat moartea căderii în puterea unui inamic străin de orice idee de onoare. Văzută ca o pîngărire a întregii sale fiinţe, pierderea libertăţii e descrisă în termenii unei prăbuşiri în iad. O singură pată de lumină îmblînzeşte dramatismul chinuitor al acestor momente: chipul poetului George Fonea, care, din solidaritate faţă de camarazii de luptă, refuzase să se salveze. Prietenia care îi leagă pe front, în prizonierat şi după revenirea în ţară, pînă la moartea poetului, scrie unele dintre cele mai frumoase pagini ale cărţii.

Urmează, pînă în 1955, 12 ani de lagăr: Gorki, Oranki, Simferopol, Vorkuta, Donbas, Stalingrad, Sverdlovsk . A refuzat, asemenea miilor de ofiţeri care au ştiut să îşi păstreze demnitatea, întoarcerea în Țară cu diviziile trădătoare “Tudor Vladimirescu” şi “Horia Cloşca şi Crişan”. A făcut nenumărate greve ale foamei şi a participat sau a iniţiat numeroase proteste împotriva regimului de exterminare din lagărele sovietice, împotriva încălcării elementare a demnităţii omeneşti de către regimul concentraţionar. În 12 februarie 1949, în urma unui proces tipic stalinist, este condamnat pentru a fi particiapt la luptele împotriva partizanilor: douăzeci şi cinci de ani de muncă de lagăr, în calitate de “criminal de război”. Simţindu-se ultragiat de o asemenea condamnare – “Luptasem, expus morţii, ca şi adversarul – dovadă cele patru răni, dar nu dădusem o palmă celor fără apărare, şi totuşi, în numele justiţiei unei mari puteri, eram trecut în rîndul nelegiuiţilor” (II, La apa Vavilonului) –, scrie două proteste către guvernul Uniunii Sovietice şi către Comitetul Central al PCUS, urmate de represalii furibunde, încarcerare severă, bătăi sîngeroase. Cum adopta mereu aceeaşi atitudine care sfida limitele rezistenţei fizice şi psihice, refuzînd continuu să se abată de la linia de conştiinţă pe care o asumase, îi exaspera pe experimentaţii torţionari sovietici:

“În zilele ultimei greve a foamei, mă ridicam, uşor ameţit, de pe fîşia bluzei împăturite în patru pe beton ca să primesc vizita nacialnicului de regim. Făcea parte din cei jigniţi personal de protestul meu şi-şi încerca violenţa lexicului, gradînd-o nesatisfăcut, cu pauzele paroxiste necesare găsirii ocării: român... ţigan... bandit... fascist... legionar... erou... mucenic... sfînt... martir... Iisus Hristos!” (II, La apa Vavilonului).

În toamna lui 1955, prizonierii români sînt repatriaţi, ultimii dintre toţi prizonierii de război. Unii dintre ei numărau treisprezece ani de lagăr sovietic, departe de Țară. Aşteptau Prutul ca pe o frontieră a trecerii de la întuneric la lumină: la Ungheni îi aşteptau vagoanele-dubă ale Securităţii.

La 18 decembrie Aurel State ajunge la Bucureşti de unde urma să plece la familia sa din Godeni. În 19 ianuarie i se deschide dosar de verificare de către MAI, Direcţia regională Piteşti, Serviciul raional Muscel : legionar, criminal de război, activitate subversivă împotriva Uniunii Sovietice şi a ordinii sociale din România (!). Dosarul era gata, nu trebuia aşteptat decît un nou prilej pentru arestare.

Între timp, eroul se resimte de pe urma războiului, torturilor, regimului de exterminare din lagăr: e bolnav de stomac şi are TBC. Va sta în sanatoriile de la Brebu şi Moroieni pînă la închiderea cavernelor pulmonare.

În paralel se pregăteşte pentru admiterea la facultate, iar în vara lui 1957 dă examen de admitere la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, Secţia de limbă şi literatură germană: reuşeşte primul şi îşi ia examenele primului semestru cu calificative maxime.

La începutul semestrului al doilea, în 12 februarie 1958, este arestat din preventoriul studenţesc TBC. Cu cîteva zile în urmă, murise poetul George Fonea. Prietenii, foştii ofiţeri cu care împărţise prizonieratul şi membrii Asociaţiei Nevăzătorilor – unde poetul era funcţionar şi conducea şi un cenaclu – l-au îngropat după datina oştenilor viteji care-şi străbat ultimul drum înfăşuraţi în steag. Pretextul a fost bun: complot legionar, uneltire împotriva orînduirii sociale din RPR.

Urmează o anchetă sălbatică în care lui Aurel State i se cere să denunţe şi să ofere probe împotriva “complotiştilor” pe care tot Securitatea îi inventase. Funcţiona, pentru a cîta oară, principiul “justiţiei” comuniste din URSS şi de la noi: nu ei trebuie să-ţi dovedească vinovăţia, tu trebuie să îţi dovedeşti nevinovăţia. Supus unei inimaginabile presiuni psihice (cine citeşte capitolul “Straşnicul inchizitor” să înţeleagă!), terorizat de ideea că nu va putea rezista torturii şi va sfîrşi prin a ceda în vreun punct jocului înnebunitor al Securităţii, Aurel State îşi face un uluitor plan de sinucidere pe care îl şi pune în aplicare: la momentul şi locul potrivit reuşeşte să scape de sub escortă, se caţără, cu agilitatea vînătorului de munte, pe o scară de incendiu care dă pe acoperişul închisorii Uranus din Bucureşti şi se aruncă în gol “scontînd o moarte sigură” . Dar această izbăvire îi este refuzată: “Mă împiedicasem de o aripă de înger” (II, Straşnicul inchizitor)

Cu o gravă fractură de baza craniului, care avea să îi producă accese epileptiforme, cu o mulţime de oase fracturate (“Oasele se fărîmaseră în mine cum se fărîmă în traistă covrigeii colindaţi pe care ai căzut urmărit de zăvozi” – II, Straşnicul inchizitor), Aurel State e “restaurat”, cusut, tratat – de bine, de rău – în spitalul Văcăreşti, pentru a fi adus la procesul unde avea să fie condamnat “la 18 (optsprezece) ani de muncă silnică şi 7 (şapte) ani degradare civică cu confiscare totală a averii personale şi 650 lei cheltuieli de judecată”:

“Faptele reţinute în sarcina condamnatului constă în aceia că începînd din anul 1955, cînd a fost amnistiat pentru pedeapsa de 25 ani închisoare corecţională ce o primise în Uniunea Sovietică, pentru crimele săvîrşite în timpul războiului, şi ca vechi membru al organizaţiei legionare în care fusese recrutat în timpul prizonieratului, a reluat legătura cu diferiţii membri legionari, în scopul de a răsturna la momentul oportun, prin violenţă, regimul democrat popular din RPR şi instaurarea la conducerea statului a unui regim fascisto-legionar” .

Şi toate acestea, desigur, aveau să se întîmple în România de după Yalta, dincoace de cortina de fier, în regimul de teroare instaurat de Securitate, sub privirile “îngăduitoare” ale marii Uniuni Sovietice, urmînd să fie duse la îndeplinire de un student sărac, împreună cu foştii camarazi de prizonierat, ce-şi cîştigau existenţa în slujbe umile, la limita subzistenţei!

Din cei 18 ani, Aurel State va executa 6. În 1964, în urma decretului de eliberare a deţinuţilor politici din România, părăseşte închisoarea din Aiud ca membru al ultimului lot de deţinuţi: cei care refuzaseră pînă la capăt “reeducarea”.

Ieşit din închisoare, termină Facultatea de limba şi literatura germană şi este profesor la o şcoală generală din Bucureşti pînă în 1976, cînd iese la pensie. E supravegheat constant de Securitate prin informatori din rîndul familiei, al foştilor colegi de şcoală, de prizonierat sau de închisoare mai puţin rezistenţi la presiunea “organelor”. Cum era extrem de exigent doar cu sine, fiind cu ceilalţi de o indulgenţă ce putea merge pînă la naivitate, sînt sigură că i-ar fi iertat pe toţi, dacă le-ar fi cunoscut delaţiunile.

În acest timp, traduce împreună cu poeta Ileana Mălăncioiu Sfârşitul bufniţelor de Hans Magnus Enzesberger, publicată în 1974 de Editura Univers şi, în colaborare cu Marcel Petrişor şi Adina Nicolescu, romanul Data Tutashia al prozatorului şi luptătorului anticomunist gruzin Ciabua Amiredjibi, carte publicată în 1981 la Editura Junimea. Scrie Drumul Crucii, cartea pentru care e urmărit, anchetat, poate ucis.

---

[1] Dosar CNSAS I 160209 vol. 2, fila 15 verso. În memoriu Aurel State solicită acordarea buletinului de București, a “unui spațiu locativ cît de modest” și a unei pensii de invaliditate.

FOTO. O reverenţă în faţa demnităţii româneşti

Cîteva secvenţe, surprinse de prietenul Irinel Cîrlănaru (căruia îi mulţumesc pentru generozitatea de a le împărtăşi cititorilor acestui blog), dintr-un eveniment de excepţie, organizat de Compania Passe Partout "Dan Puric", miercuri 4 aprilie, la Sala Rapsodia.

LATER EDIT

Despre ce s-a petrecut miercuri seara la Rapsodia, vă invit să citiţi un excelent articol al dlui Lucian D. Popescu pe blogul dlui Răzvan Codrescu.

Dl Dan Puric şi dl Marcel Petrişor

Dl Gheorghe Jijie, fost deţinut politic, primind Premiul pentru Demnitate Românească din partea Fundaţiei "Aiud"

 

Secvenţă din spectacolul "Testament"

 

Spectacol în onoarea foştilor deţinuţi politic

Compania Passe Partout "Dan Puric" va invită la Teatrul de pe Lipscani (Sala Rapsodia), miercuri 4 aprilie, ora 19.00, la un eveniment dedicat martirilor din temniţele comuniste.

Dan Puric va prezenta cărţile Teofan. Remember (vol I), de Doina Iovănel Spineanu şi Cumplite încercări, Doamne! Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste, de Marcel Petrişor. 

De asemenea, Fundaţia AIUD va acorda "Premiul pentru Demnitate Românească".

Începînd cu ora 20.00, va avea loc premiera spectacolului "Testament", după scenariul şi în regia Finetei Grigorescu.

După spectacol, autorii vor acorda autografe.

"Idealuri… independență, unire, rezistență. Mostre de demnitate și credință românească. Și, pentru toate și mai presus de toate, jertfă. De când am ascultat un concert de colinde pe versuri scrise de martirii rezistenței anticomuniste, am intrat în starea de destin. Așa s-a născut și a crescut în mine acest TESTAMENT, care mărturisește povestea de dragoste întru Hristos a neamului românesc. Este o pagină de istorie nescrisă cu cerneală, ci zugrăvită în ființa noastră națională cu lacrimi și sânge.

Recitalul se constituie pe trepte de înălțare spirituală: Cartea, Plecarea De Acasă, Ruga, Iubita, Crăciunul, Familia, Lupta, Crezul, Învierea.

Dedic acest spectacol foștilor deținuți politic, luptători anticomuniști români, precum și nouă, tuturor moștenitorilor acestui Testament spiritual, pe care avem datoria să-l cercetăm și să-l împlinim. Cu Dumnezeu, înainte!" (Fineta Grigorescu)

VIDEO. Evocare Ţuţea

Cei care nu aţi putut participa la evocarea lui Petre Ţuţea de pe 13 decembrie, de la Clubul Ţăranului, aveţi acum filmul evenimentului.

UPDATE

O relatare a evenimentului şi aici.

UPDATE 2 

Petre Tutea, intre bataia de joc a primarilor si revendicarile lui Crin Antonescu / Dezvelirea monumentului fara bust 

Inmormantarea cu peripetii a unui filosof plin de umor

Trecerea lui Petre Tutea de la marxism la legionarism 

UPDATE 3

Petre Ţuţea după 20 de ani/ de Marius Vasileanu

Vă reamintesc

În memoria Părintelui Gheorghe Calciu, la cinci ani de la trecerea sa la cele veşnice

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Mitropolit IOSIF, sâmbătă 19 noiembrie 2011, la Catedrala mitropolitană Sfinţii Arhangheli din Paris va continua ciclul de conferinţe comemorative MARTOR, dedicate martirilor mărturisitori din temniţele comuniste, şi nu numai.

Programul întregii zile va fi consacrat memoriei celui care a fost Părintele Profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa.

Înaltpreasfinţitul Iosif va cuvânta în deschiderea comemorării şi va sluji parastasul de veşnică pomenire pentru Părintele Gheorghe, trecut la cele veşnice în urmă cu cinci ani, într-o marţi, pe 21 noiembrie, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

Prigonit, Părintele cunoaşte reeducarea şi izolarea totală, trece prin multe din temniţele româneşti, în două perioade de detenţie. Condamnat în 1948 la opt ani de închisoare - dar va face cincisprezece -, având capăt de acuzare « activitate împotriva siguranţei statului ». Trece prin puşcăriile din Piteşti, Gherla, Jilava, Viişoara (domiciliu forţat), fiind eliberat în 1964. Cea de a doua detenţie va debuta în anul 1978, când va fi acuzat de « furnizare de informaţii unei puteri străine », fiind condamnat la pedeapsa cu moartea. Pedeapsa va fi însă mai apoi comutată în zece ani de temniţă din care, sub « presiunea occidentului », nu va face decât aproape şase ani. Ajunge la spitalul de nebuni de la Jilava, apoi la închisoarea de la Aiud, alternând între aceasta din urmă şi celulele securităţii.

Eliberat din nou în 1984, un an mai târziu începe exilul său în Statele Unite ale Americii.

Programul zilei

09h30 – Cuvântul de deschidere al Înaltpreasfinţitului Mitropolit IOSIF.

09h45 – În temniţă cu Ghiţă Calciu. Masă rotundă cu IPS Iosif, Marcel Petrişor – scriitor, Demostene Andronescu – poet.

12h00 – Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, film interview realizat de monahul Moise de la mânăstirea Oaşa.

12h30 – Slujba Parastasului. Agapă.

Expoziţie de fotografie. Vânzare de carte.

14h00 – Bucarest – la mémoire mutilée, film (1990) de Sophie Martre, operator Horia Lapteş, colaborator Radu Boruzescu –regizor.

15h00 – Părintele Calciu – predania trăită, masă rotundă cu IPS Iosif, Răzvan Codrescu – jurnalist, scriitor, Lucian Popescu – jurist, teolog.

17h00 – Părintele Calciu şi biserica Sfinţii Arhangheli din Paris, prezentare a părintelui Constantin Târziu.

17h15 – Întrebări şi răspunsuri, la un ceai.

Vânzare de carte.

Mediatorul zilei este părintele Emilian Marinescu, consilier cultural.

Departamentul Cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale vă pune la dispoziţie, spre cumpărare, următoarele titluri:

- Fericiţi cei prigoniţi (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Bonifaciu.

- Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Bonifaciu.

- Viaţa părintelui Gheorghe Calciu (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Christiana, 2007.

- Introducere in omiletica părintelui Calciu, de Lucian D. Popescu, ed. Christiana (conţine şi cele şapte predici).

- Cărţile spiritului, de Constantin Oprişan, ed. Christiana.- Crucile pustiei. Poeme neptice, de Răzvan Codrescu, ed. Christiana.

- Piteşti, de Dumitru Bacu, ed. Christiana, cu o prefaţă de pr. Gh. Calciu.

- Testamentul părintelui Calciu, de Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu, Lucian D. Popescu, ed. Christiana.

- Quelque part à l’est, de Marcel Petrişor, ed. Opera Magna, 2011.

- Cumplite încercări, Doamne, de Marcel Petrişor, ed. Christiana, 2011.

(Mitropolia.eu)

Seniorii

Cei trei munţi cărunţi care mă înconjoară au suferit, însumat, 34 de ani de puşcărie politică sub comunism, aproape cît vîrsta mea. Dl. Jacques V. Iamandi (lîngă mine), dl. Demostene Andronescu (în picioare, stînga), dl. Marcel Petrişor (în picioare, dreapta), cu toţii membri ai Senatului ROST. Amănunte despre fiecare puteţi găsi pe www.rostonline.org, în arhiva revistei. Le-am dedicat cîte un număr din ROST, pentru că fac parte din adevărata elită naţională. Pentru aceştia şi alţii ca ei (inclusiv cei tineri, care, chiar dacă nu au trecut prin iadul concentraţionar, le seamănă) fac tot ce fac. Ideea care nu se întrupează şi credinţa care nu se vede în fapte sunt vorbe goale.

Fotografia este de la o agapă de acum cîteva zile, prilejuită de întîlnirea unor prieteni de peste ocean.

Martirajul din temniţele comuniste. Expoziţie foto-documentară, lansare de carte şi colocviu

Luni 27 iunie 2011, începînd cu ora 19.00, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, la invitaţia d-lui director Ioan Onuc Nemeş, Asociaţia "Rost" a deschis expoziţia itinerantă Pe drumul Învierii, închinată memoriei martirilor creştini din temniţele comuniste. 

Expoziţia redă, în documente şi fotografii din arhivele Securităţii, felul în care au fost prigonite pentru credinţa lor şase personalităţi-reper ale Bisericii Ortodoxe Române, în timpul regimului comunist: Ierom. Arsenie Boca, Arhim. Arsenie Papacioc (singurul care mai trăieşte), Ieroschim. Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Pr. Gheorghe Calciu, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide.

Sibiul este al 17-lea oraş în care este organizată această expoziţie, după Bucureşti, Constanţa, Slobozia, Brăila, Galaţi, Tecuci, Chişinău, Iaşi, Vaslui, Târgu Neamţ, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca. Va putea fi văzută de sibieni pînă pe 10 iulie, intrarea fiind liberă.

Vernisajul de  luni a fost urmat de lansarea a două cărţi apărute recent, în colecţia "Cruciaţii secolului XX" a Editurii Christiana din Bucureşti: Piteşti - Centru de reeducare studenţească, de Dumitru Bacu, şi Cumplite încercări, Doamne! (Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste), de Marcel Petrişor, şi de un colocviu pe tema martirajului creştin în universul concentraţionar din România anilor 1948-1964. În cele trei momente ale amplei manifestări (la care au asistat aproximativ 300 de persoane timp de peste trei ore), au vorbit: profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor (preşedinte al Senatului "Rost"), Demostene Andronescu (Bucureşti, membru al Senatului "Rost"), Vasile-Jacques Iamandi (Bucureşti, membru al Senatului "Rost"), dr. Dionisie Stoinescu (Paris), pr. Gheorghe Bogdan (Sibiu), Ilie Berghezan (Sibiu), supravieţuitori ai temniţelor comuniste, pr. prof. Dorin Zosim Oancea (fiul regretatului părinte Zosim Oancea, fost deţinut politic şi  creatorul muzeului de icoane pe sticlă de la Sibiel),  Răzvan Codrescu (preşedinte de onoare al "Rost") şi subsemnatul. Principal organizator şi moderator al acţiunii a fost prof. Mirona Tatu.

Întîlnirea a fost pusă sub patronajul moral al regretatului veteran de război şi fost deţinut politic Gabriel Constantinescu (1921-2010), directorul timp de 20 de ani al publicaţiei sibiene Puncte cardinale, care a fost reprezentat de d-na Maria Blaj-Constantinescu (la rîndu-i fostă deţinută politic în temniţele pentru femei de la Ciuc şi Mislea).

De la stînga la dreapta: Răzvan Codrescu, Ilie Berghezan, Mirona Tatu, Marcel Petrişor, Pr. Gheorghe Bogdan, Pr. Prof. Dorin Zosim Oancea, Demostene Andronescu, Jaques Vasile Iamandi şi Claudiu Târziu.

LATER EDIT

O primă relatare a manifestării a apărut în Ziarul Lumina. Plăcută surpriză, trebuie să recunosc.

Marcel Petrişor. Pătimiri în timpul comunismului

 

Teatru radiofonic: "Marcel Petrişor - Secretul Fortului 13"

Teatrul Naţional Radiofonic organizează marţi, 19 octombrie 2010, de la ora 18.30, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, şos. Kiseleff nr.3, sector 1, Sala „Irina Nicolau” - audiţia publică a spectacolului de teatru-document Marcel Petrişor: Secretul Fortului 13. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, realizată în cadrul proiectului Biografii, memorii, spectacolul va fi difuzat în premieră, în aceeaşi seară, de la ora 19.00, la Radio România Actualităţi.

Scenariul: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Răzvan Popa.
În distribuţie: Mircea Rusu, Mihai Bica, Dorin Andone, Gavril Pătru, Orodel Olaru, Mircea Constantinescu, Eugen Cristea, Constantin Bărbulescu, Petru Hadârcă, Constantin Drăgănescu, Alexandru Nedelcu, Toma Dănilă, Violeta Berbiuc, Gavriil Pinte.
Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
Producător: Magda Duţu.

La audiţia cu public desfăşurată la Muzeul Ţăranului Român, persoanele interesate de un astfel de subiect se pot întâlni cu scriitorul Marcel Petrişor, cu echipa de realizatori, cu actorii distribuiţi, precum şi cu invitaţi speciali la acest eveniment: istorici, clerici, foşti deţinuţi politici, jurnalişti.

Menţionăm că intrarea este liberă.

Scriitorul Marcel Petrişor, la Cluj, în toamna lui 2006, alături de ÎPS Bartolomeu Anania, părintele Gheorghe Calciu, monahul Moise de la Oaşa şi prof. Raul Volcinschi

Scenariul porneşte de la memoriile scriitorului Marcel Petrişor, cuprinse în volumele Fortul 13 – Convorbiri din detenţie şi Secretul Fortului 13, inspirate de experienţa sa ca deţinut politic în perioada 1952-1964.

În centrul acţiunii se află trei tineri trecuţi prin „infernul” închisorii de la Piteşti: poetul şi filosoful Constantin Oprişan - fost conducător al Frăţiilor de Cruce, viitorul preot Gheorghe Calciu şi Iosif V. Iosif, alături de care Marcel Petrişor este încarcerat în vestita Casimcă a Jilavei.

Povestea „experimentului Piteşti” este rememorată chiar de cei care l-au trăit, în încercarea de a-şi înţelege destinul care i-a purtat până în adâncurile cele mai întunecate ale „iadului”, de unde cei mai mulţi dintre ei au reuşit să iasă la „lumină”, unii urcând până la culmile divine ale sfinţeniei.

Grav bolnav de tuberculoză, refuzându-i-se orice ajutor medical, Constantin Oprişan moare martiric la Jilava. Trecerea sa la Domnul este precedată de gestul eroic al lui Gheorghe Calciu, care-şi taie venele pentru a-şi salva camaradul, hrănindu-l cu sângele său. Jertfă emblematică pentru o întreagă generaţie mucenicită: „Mai mare iubire ca aceasta nimeni nu are: să-şi pună viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

Aflat într-o vizită recentă la Jilava, Marcel Petrişor a rememorat anii de suferinţă înduraţi acolo

După ieşirea din închisoare, Gheorghe Calciu şi Marcel Petrişor au refăcut din memorie versurile de mare valoare pe care Constantin Oprişan le-a creat în penitenciar, publicându-le în culegerea intitulată Cărţile Spiritului şi alte poezii, făcând cunoscut sfatul pe care poetul ni-l lasă moştenire: "Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,/ Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;/ Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,/ Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri."

Sălaşul diavolului

Luni, 21 iunie a.c., în jurul orei 11.00, am văzut sălaşul diavolului. Fortul 13. Jilava. Ziduri groase, căptuşite cu întuneric. Celule largi, cu pereţii mustind de apă, ca de balele unui monstru. Încăperi în care frigul înjunghie în plină vară. Am intrat din cameră în cameră, am străbătut hol după hol şi am văzut aproape fiecare ungher, ca într-o adevărată casă a groazei. Conştient că pardoselele acoperite acum de mîzgă au fost odinioară pline de sînge nevinovat şi că zidurile acelea ostile poartă încă memoria unor suferinţe inimaginabile.

M-am cutremurat intrînd în celula Casimcăi în care a murit, de mizerie şi după schingiuiri atroce, o minte strălucită a generaţiei interbelice, Costache Oprişan, vegheat de camarazii săi Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif şi Marcel Petrişor. Din patru oameni supuşi exterminării, au supravieţuit puşcăriei, în chip miraculos, trei. Mai trăieşte unul, dl profesor Marcel Petrişor. Cel care, luni, ne-a fost ghid în acest pelerinaj la unul dintre locurile de martiriu românesc.

Cu detaşarea omului care a îndurat şi a iertat totul, nedezminţit în crezul său, dl Marcel Petrişor ne-a povestit (pe alocuri amuzîndu-se, într-un fel de neînţeles pentru cei care nu ştiu ce înseamnă să scapi din iad) chinurile prin care au trecut cei închişi la Jilava în perioada comunistă. Murdăria, foamea, frigul, umilinţele, bătăile, duhoarea, lipsa de somn, înghesuiala, absenţa oricărei îngrijiri medicale, prostia agresivă a gardienilor – compun un tablou satanic. Cine se îndoieşte că comunismul a fost întruchiparea răului şi nu doar o utopie politică, să meargă la Jilava!

Cînd afli condiţiile în care au fost ţinută o parte din elita neamului, ţi se face o ruşine iremediabilă. Şi nu înţelegi nici cum a mai putut supravieţui cineva acelui regim de detenţie.
Mărturia dlui Petrişor (care a şi scris o carte despre Jilava) a fost întărită de cele ale altor foşti deţinuţi politic, dl Constantin Iulian (preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti – FRFDPLA), dl Gheorghe Jijie (91 de ani, secretarul FRFDPLA; care şi-a pus etichetă pe celula în care a stat), dl Dan Lucinescu, dl Gheorghe Grecu (96 ani) şi dl Demostene Andronescu.

Peste o sută de persoane, în convârşitoare majoritate tineri, între care şi monahi şi preoţi, au fost prezente la această lecţie de istorie românească. După care au participat la o slujbă de pomenire emoţionantă, oficiată de un sobor de preoţi. Primul parastas făcut la Jilava pentru toţi morţii de acolo.

În cuvîntul pe care l-a ţinut după parastas, maestrul Dan Puric, un ostenitor pentru memoria martiriului din închisorile comuniste, a spus că s-ar cuveni ca la Jilava să vină să se închine toţi politicienii şi ierarhii români. Şi că Fortul 13 este un punct esenţial pe un traseu al cunoaşterii istoriei noastre recente de către tînăra generaţie, alături de Aiud, Rm. Sărat, Târgşor...

Pelerinajul s-a încheiat la crucea ridicată în memoria Mareşalului Ion Antonescu, la Valea Piersicilor, lângă închisoare, acolo unde a fost executat de comunişti.

La Jilava

„Camera era, de fapt, un coridor boltit de 15 metri lung şi de 5 metri lat, cu un spaţiu de 75 metri pătraţi, în care se aflau 350 deţinuţi, deci aproximativ 5 oameni pe metru pătrat. Un adevărat furnicar! Peste zi oamenii se îngrămădeau pe cele două „priciuri“ de lemn (scînduri de la un capăt la altul al camerei). O treime din ei cobora peste noapte sub primul prici, ca să doarmă pe ciment, la aşa numita „şerpărie“. În ea intrai foarte greu deoarece între padimentul de ciment şi primul priciu nu erau decît 60-70 cm. Cum cele două rînduri de cîte două priciuri şi cele două „şerpării“ nu puteau cuprinde decît 300-320 indivizi, restul se culcau în timpul nopţii pe coridorul dintre priciuri, larg de aproximativ un metru şi jumătate. Pe coridor se făcea însă şi coada de 15-20 persoane, care aşteptau să urineze. Ei călcau printre corpurile lor. Mîncarea era aproape numai apă, iar la „şerpărie“ era foarte frig. De aceea, fiecare era nevoit să urineze în cursul nopţii de cel puţin 3 -5 ori.

Lîngă uşa de intrare erau două „tinete“ (hîrdaie) de metal pentru nevoile biologice, de o parte şi cele două hîrdaie cu apă de cealaltă parte. Apa era folosită mai mult pentru spălarea de dimineaţă şi pentru nevoile biologice, căci de băut ajungea apa din mîncare. Spaţiul pentru culcare fiind numai de 30 cm lăţime pentru individ, oamenii nu puteau dormi decît cu toţii pe o singură parte a corpului. Cînd poziţia pe o parte devenea obositoare, unul din deţinuţi dădea ordinul de întoarcere pe cealaltă parte a corpului. Un infern adevărat, pe care fantezia lui Dante nu l-a putut imagina!

Şi mai dezastruos era aerul deoarece camera avea o singură fereastră în fundul ei, care era însă acoperită cu obloane de lemn, ca să nu putem vedea afară. În acest mod, aerul intra numai prin spaţiul liber dintre zid şi partea inferioară şi superioară a obloanelor, care aveau o lărgime de 25 cm fiecare. Din aceste motive viaţa în cameră era mai uşoară iarna decît vara, cînd aerul devenea pur şi simplu insuportabil. În partea dinspre tinetele cu urină şi fecale în orice caz! Noii sosiţi în cameră ocupau locurile nenorocite dinspre tinetele, care funcţionau fără întrerupere, fiind nu numai victimele mirosului lor, ci şi a zgomotului pe care-l făcea căderea fecalelor în apă. Zilnic apoi 5-10 persoane aveau stomacul deranjat din cauza lipsei totale de igienă, în care mîncarea era servită. Ei poluau aerul şi mai rău. Pentru spălarea celor 350 gamele exista un singur hîrdău şi de aceea limpezirea lor cu apă curată era imposibilă.

Pe măsură ce deţinuţii plecau din cameră la penitenciare, noii sosiţi înaintau de la uşă spre fereastră, unde aerul era mai bun. Ajunşi la capătul şerpăriei, treceau pe rîndul prim de priciuri, luînd-o din nou de la uşă spre fereastră. Iarna rîndul cel mai bun era socotit cel din priciul al doilea. Vara însă preferinţa era dată priciului prim, iar unii mai tineripreferau chiar şerpăria de lîngă fereastră, unde aerul era mai respirabil. Tot în timpul verii pentru a simţi aerul primenit în nas timp de un sfert de ceas, oamenii veneau pe rînd cîte cinci şi stăteau pe jos lîngă zidul de sub fereastră.

Plimbarea avea loc numai de două ori pe săptămînă şi dura teoretic 20 minute, practic un sfert de ceas. Ea însemna o adevărată sărbătoare, pe care o aşteptam cu dor şi drag.” - Nicolae Mărgineanu, Mărturii asupra unui veac zbuciumat, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, pp. 362 - 363

Notă: Psihologul Nicolae Mărgineanu a pătimit 16 ani în temniţele comuniste. Nevinovat. De două ori a fost închis şi la Jilava. În cartea sa redă succint şi grăitor condiţiile de detenţie de la Jilava, de aceea am preluat fragmentul de mai sus.

Zilele "Pe drumul Învierii" la Suceava

Asociaţia "Rost" şi Asociaţia "Bucovina Profundă" - Suceava organizează, în perioada 18 - 23 iunie a.c., un şir de manifestări pornind de la şi în jurul expoziţiei foto-documentare „Pe drumul Învierii”, privind mărturisirea lui Hristos în temniţele comuniste. Iată programul manifestărilor:

Vineri 18 iunie, ora 17.00, la Muzeul Bucovinei - Suceava, va avea loc vernisajul expoziţiei, la care vor avea scurte intervenţii: conf. dr. Florin Pintescu de la Catedra de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” - Suceava, părintele Mircea Bejenaru, monahul Moise de la Oaşa, scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor, preşedintele Senatului Asociaţiei "Rost", şi prof. drd. Mihail Albişteanu, vicepreşedinte al Asociaţiei "Rost".

Sâmbătă 19 iunie, ora 13.00, foştii deţinuţi politic Marcel Petrişor şi Dumitru Oniga şi monahul Moise de la Oaşa vor susţine conferinţa „Verbul şi Biserica întemniţate”, la acelaşi Muzeu.

Duminică 20 iunie, ora 17.00, la Biserica Domniţelor (Beizadelele) din Suceava, va avea loc o seară de convorbiri duhovniceşti - prefaţată de "Acatistul Sfinţilor Români” - cu Marcel Petrişor şi monahul Moise de la Oaşa.

Marţi 22 iunie, ora 17.00, la Muzeul Bucovina din Suceava, doi supravieţuitori ai închisorilor comuniste, poetul Dumitru Oniga şi părintele Oprea Crăciun, vor susţine conferinţa „Temniţa - Chivot al credinţei şi al neamului”.

Intrarea este liberă la toate manifestările, ca de obicei.

Sub semnul lui Eminescu

Ieri, tîrgul Ieşilor a fost scăldat în soare, azi...

De azi de dimineaţă şi pînă acum vreun ceas, la Iaşi a plouat cu găleata. Poate că din pricina vremii neprietenoase la deschiderea expoziţiei "Pe drumul Invierii" am avut o asistenţă puţin numeroasă. Însă, ne-am simţit excelent, ca între prieteni. Numai cei care împărtăşeasc mai mult de o idee, o emoţie legată de martirii noştri - s-au silit să ajungă la manifestare. Sîntem prieteni chiar dacă nu ne cunoaştem, prin eroii, martirii şi sfinţii noştri pe care îi re-cunoaştem şi îi cinstim. Aşa că am vorbit vreo două ore pe subiect, într-o atmosferă caldă şi plăcută. Vegheaţi de Eminescu, al cărui portret în peniţă trona deasupra prezidiului.

Părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii Trei Ierarhi şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşi, părintele Dumitru Merticaru şi scriitorul Marcel Petrişor, fost deţinut politic timp de 13 ani, au încîntat auditoriul cu discursurile lor.
Expoziţia rămîne deschisă pînă pe 10 mai a.c.

De la stînga: Cassian Maria Spiridon, preşedintele USR Iaşi, Marcel Petrişor, arhim. Nichifor Horia, pr. Dumitru Merticaru

Revista ROST, premiată la Zilele "Convorbiri Literare"

Pe 22 şi 23 aprilie a.c., la Iaşi s-au desfăşurat Zilele revistei “Convorbiri Literare”, la care au participat peste o sută de scriitori şi jurnalişti români din ţară şi din străinătate. Manifestarea, aflată la a XIV-a ediţie, este un bun prilej pentru aducerea revistei (fondată la 1 martie 1867) în prim-planul vieţii publice. “Dar este şi una din puţinele ocazii în care ne putem privi în ochi. E important să ne citim unii pe alţii, însă e importantă şi întîlnirea fizică” – a declarat Cassian Maria Spiridon, redactorul şef al publicaţiei şi preşedintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi.

Vineri seara, Zilele revistei “Convorbiri Literare” s-au încheiat cu o festivitate de premiere, devenită de asemenea tradiţională.
Revista ROST şi scriitorul Marcel Petrişor, preşedintele Senatului Asociaţiei “Rost” s-au numărat printre premiaţi. Dl Marcel Petrişor a spus că închină acest premiu, primit pentru memoriile sale din închisorile politice, unor prieteni ai săi mutaţi la Domnul, cu care a suferit în temniţă: părintele Gheorghe Calciu şi Petre Ţuţea.
Subsemnatul am ridicat premiul în numele revistei ROST şi am mulţumit "Convorbirilor Literare" pentru acest gest de solidaritate şi încurajare.

Juriul, alcătuit din membrii redacţiei, au hotărît acordarea următoarelor premii:
Premiul special: Gheorghe Iorga, pentru demersul ştiinţific în buna cunoaştere a literaturii persane în spaţiul românesc
Premiul pentru reviste sau emisiuni literare:
Emisiunii „Convorbiri literare”, Radio Iaşi (Valentin Talpalaru, realizator)
Revistei ROST, pentru conservarea şi perpetuarea tradiţiei naţionale (reprezentată de Claudiu Târziu, director);
Premiul pentru Traduceri: Mircea M. Pop
Premiul pentru Eseu: Nicolae Oprea
Premiul pentru Critică: Paul Cernat
Premiul pentru Poezie: Ion Matiuţ, Adrian Popescu,
Premiul pentru Proză: Daniela Zeca, Varujan Vosganian
Premiul de Excelenţă: Marcel Petrişor, Sorin Dumitrescu
Opera Omnia: Virgil Nemoianu.

UPDATE

Reflectări în presă: Antena 1, Observator Cultural, Evenimentul