Buchet muzical bizantin

Omagiu muzicii bizantine.
Invitat special: protopsaltul Iordanis Diamantidis, Grecia.
Muzeul Național al Țăranului Român, studioul Horia Bernea. Sâmbătă, 17 mai, ora 19:00.
Un eveniment Grupul Filos.
Partener principal: Muzeul Național al Țăranului Român.
Parteneri media: Televiziunea Română, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Orasulm.eu, Bookuria.info, Pemtousia, Revista Familia Ortodoxă, ROST, Librăria Bizantină, Librăria Sophia.

Lansare de carte: “O viaţă de ţărancă”

Fundaţia "Sfinţii Închisorilor" vă invită să zăbovim împreună o seară la poveşti, ascultând-o pe Marghioliţa Huzum la lansarea volumului O viaţă de ţărancă. Ne vom întâlni Joi, 8 mai 2014, de la ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la Studio Horia Bernea. (intrarea din strada Monetăriei, prin curtea interioară). 

Cartea apare cu o heretisire a IPS Calinic Argeşeanul şi cu o prefaţă a cunoscutului etnolog şi teolog Costion Nicolescu, la editura Fundaţiei "Sfinţii Închisorilor". Marghioliţa Huzum este o ţărancă de 83 de ani din Vaslui, înzestrată de Dumnezeu cu darul unei vorbe curgătoare, limpede, cu parfumul şi culoarea zonei din care provine. De-a lungul anilor trece prin război, pierderea Basarabiei, comunizare şi colectivizare, evenimente pe care le primeşte cu înţelepciunea şi aşezarea românului de la sat, rămânînd dârză în prispa casei pe care a construit-o cu propriile-i mâini. 

"Am scris o parte din câte le-am trăit, bune şi rele, cu gândul că mâine voi pleca în lumia cialaltă, acolo unde mă va trimite Dumnezeu. De multe ori m-am temut că nu voi mai apuca să termin de scris aieste caiete. M-am rugat Măicuţei Domnului şi numai în ea mi-am pus tot timpul nădejdia... Şi m-am rugat ei ca o ţărancă simplă, cu credinţă, ca să-mi ierte păcatele şi să mi le ştiargă cu lacrimile ei sfinte." (Marghioliţa Huzum)

Conferinţă: Mircea Vulcănescu în arhivele Securităţii

Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Editura Eikon vă invită joi, 7 noiembrie 2013, de la ora 18.00, la lansarea volumului 5 din seria Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, volum dedicat lui Mircea Vulcănescu şi îngrijit de Dora Mezdrea.

Vor vorbi: Măriuca Vulcănescu, Dora Mezdrea, Ion Papuc, Marin Diaconu, Marius Vasileanu.

Moderator: Mihai Gheorghiu.

Pe o carte poştală expediată din închisoarea de la Aiud în 1947 putem citi câteva gânduri care transmit ceva din frământarea sufletească şi spirituală pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în închisoare. „Începutul a fost greu. Ca la judecata dintâi, când te înfăţişezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri şi draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii şi purtat pe o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul ce trist trebuie să fi fost Gheţemanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi... Am stat de vorbă cu mine despre evidenţă, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu... M-am simţit tulburător de lucid; dar spăimântător de liber...”

O experienţă carcerală crudă, nedreaptă care nu ne face cinste nici nouă, celor de astăzi, câtă vreme nu vom şterge acuza pe care i-au inventat-o comuniştii, aceea de „criminal de război”.

„Nu vreau să vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, în general, a societăţii româneşti faţă de elitele sale exterminate. Ci vreau să mă adresez conştiinţelor pe care, nu mă îndoiesc, le avem încă, în justiţia românească. Şi aş vrea să întreb: nu s-a găsit nici una, dintre aceste conştiinţe, care să-şi asume, fără gândul nici unui profit personal, sarcina, înaltă şi dureroasă, în acelaşi timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualităţii româneşti formula: « Deţinutul criminal de război Vulcănescu Mircea? » Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte?” Nu se va găsi nici de aici înainte? Dora Mezdrea

Intrarea este liberă.

Muzeul Ţăranului Român: Conferinţa "Din temnite spre sinaxare"

Miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 18.00, în Studioul Horia Bernea al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, va avea loc conferinţa Din temnite spre sinaxare, închinată tuturor mărturisitorilor care au ales să moară pentru Hristos în temniţele comuniste.

Vor vorbi:

Demostene Andronescu – fost detinut politic, poet;

Danion Vasile – teolog, scriitor;

Ciprian Voicila – sociolog.

 

Moderator: dr. Mihai Gheorghiu.

„Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor”. (ÎPS. Arhiepiscop Justinian Chira)

Reţeaua naţională de propagandă homosexuală în muzeele din România

D-l Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar trebui să demisioneze. Dacă ar avea onoare, dar nu e cazul. Sau ar trebui demis. Se pare însă că are proptele politice solide, ca de atîţia ani de cînd se cocoaţă în tot felul de funcţii publice fără niciun fel de merit.

După ce aproape a distrus opera muzeistică a lui Horia Bernea, omul este pe cale să facă praf şi bunul renume al MŢR, implicînd muzeul în scandaluri de tipul celui petrecut pe 20 februarie a.c. 

Probabil speriat de efectele publice ale gestului său nesăbuit prin care introdus MŢR în circuitul propagandei homosexuale, d-l Niţulescu apelează la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ca să-l apere. Şi aceasta intervine cu un comunicat de presă mincinos şi stupid. 

Mincinos pentru că susţine asta: “Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu.

(…) Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice fel de 'lecţie' sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.”

Să mă explic. În august 2008, expoziţia “Destine de martiri”, organizată de Asociaţia Rost la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, a fost închisă, după ce d-nii Dorin Dobrincu, şeful de atunci al Arhivelor Naţionale, şi Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, s-au plîns în presă că evocarea a şase personalităţi care au suferit în temninţele comuniste este o acţiunea de “propagandă legionară”. O acuzaţie tembelă. Expoziţia nu avea în ea nimic propagandistic şi nu intra sub incidenţa nici unei legi, iar numele cărora le era dedicată figurează în Martirologiul întocmit de Bisericile creştine din România, ca ale unor mărturisitori ai dreptei-credinţe, şi în Raportul Tismăneanu pentru condamnarea comunismului, ca ale unor eroi ai rezistenţei anticomuniste.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), care se declară acum atît de permisivă la toate punctele de vedere şi care ne invită să producem acte culturale pe care să le găzduiască instituţiile care o compun, a ignorat atunci incidentul, deşi era pentru prima dată după ’89 cînd o manifestare culturală era interzisă atît de brutal şi pe faţă în România. De ce RNMR nu a cerut atunci muzeografilor să-şi respecte “cu sfinţenie” propriul cod etic? “Sfinţenia” asta merge numai în cazul propagandei homosexuale? De ce RNMR nu a spus răspicat, într-un comunicat de presă, că “muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază”? Simplu, pentru că o interesează prea puţin etica şi pluralitatea opiniilor, referindu-se la acestea numai cînd îi convine, pentru apărarea unui coleg sau pentru a închide gura “incorecţilor” politic.

În fine, în comunicatul de astăzi, RNMR comite şi o prostie: “Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase, decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi interpretată din orice perspectivă.”

Păi bine, stimabililor, dar vi se pare că propaganda homosexuală este o valoare socială sănătoasă şi decentă? Chiar dacă a fost amplasată într-un loc destinat exclusiv tradiţiei româneşti (în esenţă creştină)? Chiar dacă la filmele de propagandă gay intrarea era liberă şi permitea astfel accesul minorilor (cu atît mai mult cu cît MŢR se află vizavi de Şcoala nr. 11)? Chiar dacă, aşa cum recunoaşte RNMR, “bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine”? Dacă o bună parte – aş zice partea a bună – din societatea românească apreciază drept nesănătoasă şi indecentă homosexualitatea, cu propaganda ei cu tot, cine este RNMR să afirme că e taman pe dos?

Cît despre toleranţă, să nu o confundăm cu iresponsabilitatea sau cu nepăsarea criminală! Creştinismul ne învaţă să iubim pe păcătos, dar să urîm păcatul. În învăţătura asta nu e vorba, deci, de toleranţă.

Iar bunul-simţ – laic şi civic – ne obligă la măsuri pentru protejarea societăţii de o propagandă care induce în mentalul colectiv ideea de normalitate a perversiunii, cu consecinţe foarte grave nu numai morale şi politice, ci şi în planul perpetuării speciei.

 

UPDATE

Am verificat ce este Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. E un ONG, fără nici o legătură instituţională cu statul român, cu sediul la o adresă particulară, unde răspunde o doamnă care nu lucrează pentru RNMR şi care ne-a dat numărul de telefon al preşedintelui ONG-ului, Dragoş Eduard Neamu. Deci, pare că acest ONG e o butaforie care stă într-un singur om. Însă, presa serioasă din România s-a şi grăbit să preia comunicatul RNMR, ca pe al unei entităţi credibile, funcţionale şi reprezentative. S-ar putea ca muzeele care alcătuiesc RNMR să nici nu fi fost consultate cînd a pornit acest comunicat spre lumea largă.

Adevărul despre protestul unor ortodocşi contra propagandei homosexuale de la MŢR

Sursa: www.privesc.eu

Teatru şi film despre Părintele Arsenie Boca

Teatrul Naţional Radiofonic organizează marţi, 6 decembrie 2011, de la ora 18.30, la  Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, str. Kiseleff nr.3, sector 1, Studioul “Horia Bernea” -  evenimentul cultural   “Părintele Arsenie Boca – Apostol şi profet al neamului românesc”.

Sub acest generic, va avea loc în premieră, audiţia cu public a spectacolului radiofonic  “Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” şi vizionarea  filmului documentar “Părintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” - ambele producţii purtând semnătura reputatului regizor Nicolae Mărgineanu.

***

Zian Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului.  A studiat la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbãta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic şi stareţ, cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, a inspirat mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptare  religioasă şi morală a românilor.

A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, peste 10.000 de oameni sunt prezenţi la slujba sa de pomenire. Mii şi mii de oameni îl cinstesc ca pe un sfânt.

***

Spectacolul radiofonic de teatru-document “Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii”  este o producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, realizată în cadrul proiectului “Biografii, memorii”, difuzată în premieră la Radio România Actualităţi, pe 13 decembrie 2011, de la ora 21.05.

Scenariul radiofonic: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.

În distribuţie: Mihai Bica, Dorin Andone, Eusebiu Ştefănescu, Dan Săndulescu, Oana Mărgineanu, Magda Duţu, Alexandru Nedelcu. Cântările bisericeşti: Diaconul protopsalt Mihail Bucă şi isonarii Ionuţ Dima, Ştefan Voicu şi Ioan Hangu.

Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Producător: Magda Duţu.

La audiţie vor participa actorii care au jucat în acest spectacol şi echipa de realizatori.

Scenariul radiofonic „Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” porneşte de la însemnările colegului său de şcoală, preotul Petru Boldor, născut în satul Cib din Munţii Apuseni. A învăţat la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie şi la Liceul „Avram Iancu” din Brad, unde a fost coleg de bancă cu Părintele Arsenie Boca. A studiat „Teologia” la Sibiu şi Arad. A fost preot la multe parohii. A cunoscut calvarul închisorilor comuniste. L-a revăzut pe Părintele Arsenie în 1966 la Bucureşti, în 1969 la Brad, cu prilejul centenarului Liceului „Avram Iancu” şi din nou la Brad, în 1979, la sărbătorirea  celor  50 de ani la la absolvirea liceului. A scris despre aceste întâlniri într-un caiet pe care l-a dăruit profesorului Romulus Neag de la Brad, care ni l-a pus cu generozitate la dispoziţie.

I-a dedicat Părintelui Arsenie poezia Sfântul.

A trăit în ultima parte a vieţii pământeşti la un cămin de bătrâni din Sibiu.

Părintele Petru Boldor a trecut la Domnul la mijlocul anilor `90 ai veacului XX.

***

Filmul documentar “Părintele Arsenie Boca  - Omul lui Dumnezeu” urmăreşte evoluţia tânărului Zian Boca până la măsura unei personalităţi de statură filocalică. Aduc mărturii despre Părintele Arsenie: IPS Laurenţiu Streza - Mitropolitul Ardealului, PS Daniil Stoenescu – Episcopul Daciei Felix, preoţii Nicolae Streza, Ioan Sofonea, Oprea Crăciun, Nicolae Bordaşiu, Simion Todoran, Viorel Trifa, Dionisie Ignat, Ioan Gavrilă, Ciprian Negreanu şi Aspazia Oţel Petrescu din Roman, Nicolae Streza din Făgăraş, Vasilica Niculescu din Drăgănescu.

Comentariul: Bogdan Ficeac şi Ion-Costin Manoliu. Voce comentariu: Maria Ploae. Documentaţia: Ion-Costin Manoliu. Muzica: Petru Mărgineanu, Diaconul Mihail Bucă, Ieromonahul Daniel Mih. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.  

Directorului MŢR îi este cerută demisia de către adjunctul său

Stimate domnule Virgil Ştefan Niţulescu,

Va scriu dupa o mai lunga perioada de tacere, timp in care am incercat sa observ cu obiectivitate si luciditate ceea ce se intampla in muzeu. Lucrurile iau o turnura  surprinzatoare, defavorabila pentru ceea ce eu cred ca trebuie sa fie si sa ramana muzeul. S-au adunat destule lucruri care demonstreaza o depreciere a climatului din muzeu si o aglomerare uriasa a confuziei privitoare la programul Muzeului Ţăranului Român. In sfarsit, cred ca toate aceste lucruri ar trebui discutate cu seriozitate si cu disponibilitatea de a le consemna si analiza.

Impulsul de a va scrie acum a fost generat in urma incidentului din 24 mai a.c., care mi-a fost relatat de mai multi martori oculari, a caror marturie nu poate fi pusa la indoiala. Ceea ce eu numesc aici incident este deja un eveniment public care s-a consumat si care a produs reactii de stupoare si dezaprobare la toti cei care au fost prezenti in sala Clubului unde se tinea Conferinta de la Sosea. Starea de euforie in care erati, care nu putea fi generata decat de o stare de ebrietate avansata, stare care v-a impiedicat sa va retrageti fara sa va expuneti public, a devenit evenimentul care a atras atentia publicului, generand comentarii amare sau pur si simplu rasul. Acest eveniment, fara precedent, duce, o data in plus, la deteriorarea imaginii si a prestigiului muzeului. Aparitia in public intr-o astfel de stare produce daune incomensurabile prestigiului unei institutii si pune sub semnul indoielii capacitatea respectivei persoane de a conduce si reprezenta respectiva institutie. Este genul de situatie care arunca in derizoriu atat persoana, cat si institutia.

Din pacate, raul s-a produs, si oricate argumente am putea aduce privitor la numarul relativ mic al spectatorilor, nu putem nega evidenta. Si nici nu trebuie sa o negam, nu ne-ar aduce nici o usurare. Cred ca, in aceste conditii, un singur gest poate rechema o onorabilitate pierduta, si anume, demisia de onoare. O institutie ca Muzeul Ţăranului Român nu poate fi condusa fara stil, fara demnitate, fara respect fata de inaintasi si fata de colaboratori, si nu e vorba aici de respectul mimat la ocazii festive, ci de respectul care inseamna grija si atentie pentru mostenirea primita si pentru viitor.

Muzeul nu poate fi un loc in care sa ne rezolvam doar o agenda personala, sa ne multiplicam contactele oportune si profitabile, sa cheltuim in avantajul prietenilor si  sa ne cautam noi surse de prestigiu social. MTR trebuie sa ramana o institutie publica (nu privata si nici privatizabila) de cultura, cu o tinuta intelectuala, moderna, desigur, dar nu aruncata intr-o modernitate a ignorantei, a lipsei de memorie si a confuziei.

Cu totii ar trebui sa respingem o anumita reteta de administrare a unei institutii publice ca pe o mosie. Eu, cel putin, intotdeauna ma voi opune unei astfel de retete birocratice si administrative care implica predominarea bunului plac si a agendei personale. Stim din experiente personale sau din spectacolul straniu al societatii

romanesti cat de greu platim aceasta abandonare in fata bunului plac si al interesului personal sau de grup. Ceea ce se petrece cu Piata Matache este un foarte bun exemplu de dictat al bunului plac si al intereselor partizane netransparente. Monumentul grotesc din fata actualului sediu al MAI, inchinat revolutiei, este un alt exemplu de dinamism cultural apocaliptic si de cheltuiala excesiva. Ar fi fatal ca Muzeul Ţăranului Român sa devina victima unei astfel de "politici culturale", dominate de simplul dictat al  vointei personale, nedublate de nici un proiect intelectual, de nici un dialog.

Sper ca onoarea sa va dicteze asumarea acestui gest reparatoriu, spre binele Muzeului Ţăranului Român.

Mihai Gheorghiu

Director general adjunct

Muzeul Ţăranului Român

Sorin Lavric susţine o conferinţă despre Vulcănescu şi Noica

via Răzvan Codrescu

După ce luna trecută d-l Mihai Şora a conferenţiat despre Mircea Vulcănescu, luna aceasta, la Muzeul Ţăranului Român, d-l Sorin Lavric răspunde provocării lansate prin blogul d-lui Răzvan Codrescu, prin incitantul eseu al d-lui Mihai Gheorghiu - unei paralele C. Noica - M. Vulcănescu: ca reprezentanţi de seamă ai generaţiei interbelice şi ca modele cultural-spirituale în conştiinţa posterităţii. Conferinţa are loc joi, 17 februarie a.c., ora 18, în Clubul Ţăranului de la MŢR.
Cartea (mai veche) despre Noica şi mişcarea legionară şi conferinţa (mai nouă) despre Nevoia de martiri îl recomandă pe d-l Lavric ca pe unul dintre cei mai îndrituiţi referenţi  actuali ai temei propuse spre dezbatere. 

Conferinţele "Mircea Vulcănescu" la MŢR

Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie, dintre sincronism si organicitate.  A fost această tensiune fertilă, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală, sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?

Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, sociologie, teologie, etnologie, în general de istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor încerca răspunsuri, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, amorsarea polemicilor cordiale.

Punem acest ciclu de conferinţe sub numele şi semnul lui Mircea Vulcănescu,  pentru că îl considerăm figura paradigmatică a intelectualului român al secolului XX. În tot ce a întreprins, a fost exemplar. El concentrează în sine tipul intelectualului implicat în viaţa cetăţii şi a poporului său. Reprezintă, de asemenea, tipul creştinului jertfelnic în luptă cu demonia veacului. Credem că Mircea Vulcănescu este omul deplin al culturii române a veacului XX: lasă moştenire o gândire mereu vie, fragmentară si darnică, centrată pe problemele cruciale, precum şi viaţa oferită ca jertfă aproapelui -  pană la sacrificiul final,  prin exemplul său de moarte martirică.

Aceste conferinţe vor fi o reflectare a dragostei: dragostea sa pentru Hristos si pentru oameni. Din acest motiv, dragostea absolută a lui Mircea Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman, îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea. De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR  s-a edificat. Onorăm astfel în Mircea Vulcănescu un precursor şi un model. 

Prima conferinţă - o evocare a lui Mircea Vulcănescu - va fi susţinută de d-l Mihai Şora, miercuri, 19 ianuarie, ora 18.00, la Clubul Ţăranului din Muzeul Ţăranului Român. Va participa şi fiica filozofului, d-na Măriuca Vulcănescu.

Invitaţie la prima întîlnire a Formulei As cu publicul său din Bucureşti. Plus: concert de colinde vechi

Dragii noştri,

Vă poftim la întâlnirea dedicată revistei, în care realizatorii și redactorii ei vor dialoga, față în față, cu publicul cititor. Întâlnirea cu cititorii din București este prima, în “istoria” de aproape 20 de ani a revistei. O așteptăm cu emoție, dar ne punem și mare nădejde în ea, având în vedere că aproape jumătate din tirajul “Formulei AS” se “topește” în Capitală. Bune sau rele, dar obligatoriu deschise și sincere, dulcișoare sau mai acruțe, vă așteptăm opiniile cu răsuflarea oprită, pentru că de ele depinde dialogul nostru viitor și, deci, viața revistei.

                Concertul de colinde va fi unul cum n-ați mai ascultat până acum. Cu o condiție: să vă placă muzica “neumblată”, cântecele arhaice românești. Colindătorii sunt în număr de trei, precum vestiții Crai de la răsărit, și tot ca și craii, vestesc cea mai mare sărbătoare a lumii: NAȘTEREA LUI HRISTOS.

                Despre colindătorii pe care vi-i aducem în dar citiţi amănunte în paginile revistei noastre, în interviul oferit colegei noastre Corina Pavel de una dintre cele mai mari horitoare ale Ardealului: Lenuţa Purja.  

             

            Vă așteptăm, cu toată bucuria și dragul din lume,

VINERI, 17 DECEMBRIE, la ora 18:00,

 în sala Studioul “Horia Bernea” - Muzeul Țăranului Român

Şos. Kiseleff nr. 3, sector 1, Bucureşti.

Intrarea se face pe bază de invitaţie. Doritorii sunt aşteptaţi să le ia de la redacţie, str. Alexandru Constantinescu nr. 53, et. 1, ap. 2, sector 1, Bucureşti, în zilele de marţi, 14 decembrie, şi miercuri, 15 decembrie, între orele 11.00 şi 15.00.

Evenimente culturale semnificative

Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, Sala "Irina Nicolau", azi, de la ora 18.30. Audiţie publică a teatrului radiofonic Marcel Petrişor: Secretul Fortului 13.

Bucureşti, Librăria Sophia, str. Bibescu Vodă nr. 19 (lîngă Facultatea de Teologie), joi, 21 octombrie a.c., ora 17.00. Întîlnire cu părintele Ambrozie Iurasov de la Mănăstirea Ivanovo (Rusia).

Galaţi, Universitatea "Dunărea de Jos", 21 - 23 octombrie a.c. În organizarea Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie şi a Asociaţiei Profesorilor de Istorie de la Dunărea de Jos, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al guvernului României, va avea loc conferinţa internaţională La frontierele civilizaţiilor. Identitate şi alteritate în conţiinţa locuitorilor Basarabiei (1812 - prezent).

Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, B-dul Dacia nr. 12, joi, 28 octombrie a.c., de la ora 17.00. Academicianul Basarab Nicolescu va susţine conferinţa Transdiciplinaritate. Ştiinţă, Spiritualitate, Societate.

Iaşi, Muzeul Unirii, 28 octombrie a.c., ora 17.00. Societatea Culturală "Chronos" deschide un ciclu de dezbateri publice. Prima se intitulează Societatea românească postdecembristă - între valori perene şi improvizaţii culturale. Invitaţi: Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Iaşi, Nicu Gavriluţă, decan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Politice din Universitatea "Al. I. Cuza", şi Paul Nistor, cercetător la Institutul de istorie "A. D. Xenopol" - Iaşi.

MŢR se pregăteşte de vremuri grele

Ceea ce se zvonea s-a întîmplat: în locul demisionarului Vintilă Mihăilescu, la conducerea Muzeului Ţăranului Român a fost numit interimar Virgil Niţulescu. De aici, pînă la a "cîştiga" concursul pentru funcţia de director, Niţulescu nu mai are decît un pas politic de făcut. De la PNL la PDL.

Din cîte ştiu, omul e preferatul lui Valeriu Stoica (PDL) şi a lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii (UDMR), care l-a şi numit interimar. Niţulescu are faima unui politruc (a)cultural şi cu toate astea, în cîteva rînduri, a primit posturi grase în Ministerul Culturii.
Acum, vine hotărît să desfiinţeze expoziţia permanentă Horia Bernea de la MŢR, sub pretextul renovării şi spunînd că oricum niciunde nu este păstrată o expoziţie mai mult de cîţiva ani.

Între contestatarii lui Niţulescu se află unul care pînă acum avea un cuvînt hotărîtor în numirea şefilor MŢR, Andrei Pleşu.
În 1990, pe cînd era ministru al Culturii, Andrei Pleşu l-a numit pe Horia Bernea director la MŢR. De asemenea, în calitate de intelectual public şi de şef de gazetă culturală, şi-a dat acordul pentru Dinu C. Giurescu, la începutul anilor 2000, şi a intervenit pentru demisia acestuia în 2005 şi pentru numirea lui Vintilă Mihăilescu, colegul său de la "Dilema".
Acum, Andrei Pleşu pare-se că nu mai are trecere.

"Un zvon în care nu vreau să cred e că unul dintre aspiranţii la directorat ar fi fostul secretar de stat Virgil Niţulescu, de la Ministerul Culturii. Îl ştiu de mult.
Iniţial, am crezut în candoarea lui. Între timp s-a instalat în postura unei mediocrităţi vesele, de funcţionar hârşit în rele. Mi-e greu să înţeleg de ce vrea acest directorat. În materie de etnografie e nul. În materie de caracter e, ca să zicem aşa, aproximativ. Se crede un administrator? Să caute vreun şantier sau vreo circă financiară. Altfel, va rămâne în memoria noastră ca un demolator de duzină, înălţat pe ruinele unui lucru bine făcut" - Andrei Pleşu, în Muzeul Ţăranului Român, Adevărul, 27 apr. 2010.

MŢR ar vrea să scape de crucea lui Horia Bernea

Clădirea Muzeului Ţăranului Român trebuie reparată şi consolidată. Potrivit conducerii Muzeului, după şantier, sălile nu vor mai putea fi reconstituite identic, în parte din pricini tehnice, în parte din orgoliul specialiştilor muzeografi de a nu copia vechea viziune a pictorului Horia Bernea, ctitorul instituţiei.

De aici a pornit o dezbatere. Întrebarea fundamentală este: va fi păstrată crucea în centrul muzeului şi acoperitoare în noua viziune? Căci asta e moştenirea Horia Bernea: un muzeu construit în jurul crucii – ca element definitoriu al vieţii ţăranului român. Întrebare la care conducerea Muzeului n-a răspuns. Dar după cum pune problema, cred că mai degrabă ar vrea să ne arate un ţăran ateu, de Cîntarea României.

Pînă acum, de două ori, doi directori ai MŢR au încercat să desfiinţeze lucrarea lui Horia Bernea şi amîndoi s-au lovit de opoziţia unor figuri culturale proeminente. Primul, Dinu Giurescu, a şi stricat două săli. Apoi a fost înlocuit. Ultimul, Vintilă Mihăilescu, aflat la final de mandat, în faţa reproşurilor care i se aduc, îl propune în locul său (ironic, dar eu aş lua în serios ideea) pe maestrul Sorin Dumitrescu.

Am încercat să încarc pe net înregistrarea audio de la dezbaterea de la MŢR de pe 5 februarie a.c., dar nu merge. Aşa că v-am spus doar concluzia.

În plină criză economică, politică şi morală, avem nevoie stringentă de repere. Sînt unele mai vii decît cei vii. Iată unul: Toma Arnăuţoiu.

Muzeul Ţăranului Român vă invită să vizionaţi un film despre trădarea, moartea şi uitarea lui Toma Arnăuţoiu, liderul unui grup de rezistenţă armată anticomunistă. La Noul Cinematograf al Regizorului Roman - Studioul Horia Bernea, miercuri, 28 octombrie 2009, ora 19:00.

Tradarea, moartea, uitarea este povestea unui om, a unui vizionar care a atomizat vreme de aproape 10 ani credintele, nadejdile si aste...ptarile catorva sute de oameni. Se numeste Toma Arnautoiu si a fugit in munti la varsta de 27 de ani. A rezistat acolo impreuna cu cativa oameni de incredere aproape 10 ani. Acolo s-a nascut unica lui fiica, Ioana Voicu-Arnautoiu. A tinut piept catorva batalioane de soldati masati in zona Campulung. A fost prins dupa ce un prieten din copilarie l-a vandut Securitatii. Povestea lui pare un uluitor scenariu de film.Un film despre comunism. Asta ar fi prima eticheta. O poveste emotionanta, ar fi a doua eticheta. Dar cine mai crede in etichete? Este doar povestea tensionata a unui om care a avut curaj, pricepere, indrazneala, putere de a sacrifica tot si de a rezista in numele credintelor de la care nu a abdicat niciodata. Și in cele din urma de a muri pentru ele. Pana acum au supravietuit doua versiuni ale aceleiasi povesti: una lansata de Securitate, ca Toma Arnautoiu este un model al tradarii, al cruzimii, un om care si-a ucis copilul in munti, care si-a ucis cativa parteneri de lupta fara scrupule si ezitari. A doua varianta, a celor care au crezut in el, ramasese indelunga vreme nedovedita. Acum insa, zeci de mii de dosare de arhiva au fost cercetate de Ioana Voicu-Arnautoiu si publicate.Tradarea, moartea, uitarea (2009) este o productie independenta (sopro media), la realizarea careia au contribuit nepretuit: Loredana Tuinea (editor video), Marius Dragomir (imagine), Bogdan Morosanu (editor sunet), Gabriel Velicu (voce), traducerea Christian Mititelu. Multumiri speciale: Virginia Constantinescu, Sorin Damian, Alex Miron.

50 de ani de la condamnarea şi executarea membrilor Grupului de rezistenţa anticomunistă din comuna Nucşoara

Muzeul Ţăranului Român va găzdui în perioada 22 octombrie - 7 noiembrie, o expoziţie de fotografii şi documente prilejuită de comemorarea a 50 de ani de la condamnarea şi executarea membrilor Grupului de rezistenţa anticomunistă din comuna Nucşoara.
Fotografiile şi documentele alese de Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu au fost reproduse cu sprijinul Editurii Ars Docendi şi al Muzeului Ţăranului Român.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 22 octombrie, de la ora 18:00, la sala Irina Nicolau.
Participă: Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu, Ioana Popescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, Claudiu Secaşiu, membru al CNSAS şi Ioan Crăciun, director al Editurii Ars Docendi.

------------------------------------------------

Grupul de rezistenţă din comuna Nucșoara, jud. Muscel (în prezent Argeș) s-a format în primăvara anului 1949. În iarna precedentă, Lt. Toma Arnăuțoiu, originar din Nucșoara, a fost contactat de col. Gheorghe Arsenescu, cu care a discutat de mai multe ori despre posibilitatea organizării unui astfel de grup.

Grupul urma să intervină pentru a neutraliza autorităţile locale, în momentul când, declanşarea unui război între anglo-americani şi Uniunea Sovietică, ar fi deschis calea spre schimbarea regimului comunist din România.

În februarie 1949, col. Arsenescu, alertat de arestarea unor membri ai efemerului grup de la Dragoslavele, iniţiat de el în 1948, pleacă în grabă împreună cu Toma Arnăuțoiu la Nucșoara. Aici li se vor alătura învăţătorul Ion (Iancu) Arnăuțoiu, Petre Arnăuțoiu, respectiv tatăl şi fratele lui Toma, învăţătorul Alexandru Moldoveanu, preotul Ion Drăgoi şi fiul acestuia, studentul Cornel Drăgoi ş.a.; împreună participă, în casele lui Petre Arnăuțoiu şi Gheorghe Rizea, soţul Elizabetei Rizea, la primele întâlniri cu cei care vor face parte din grup sau îl vor sprijini cu alimente, îmbrăcăminte, arme şi muniţie.

În luna martie, în momentul plecării în munţi, grupul era format din 16 membri, printre care patru femei. Deoarece nu se puteau ascunde uşor de trupele de securitate care începuseră să scotocească zona şi din cauza diferenţelor de opinie în legătură cu tactica care ar fi trebuit adoptată, grupul s-a scindat în iulie 1949; o parte dintre membri au rămas împreună cu col. Arsenescu, iar ceilalţi, sub conducerea lui Toma Arnăuțoiu.

În noiembrie 1949, col. Arsenescu s-a desprins de grup şi va sta ascuns până în anul 1960, când va fi arestat şi condamnat la moarte.

Urmărit timp de nouă ani, grupul din ce în ce mai restrâns rămas sub comanda lui Toma Arnăuțoiu, se va confrunta direct cu trupele de securitate, o parte dintre membrii săi fiind arestaţi sau ucişi. Erau urmăriţi şi prietenii sau rudele lor. Pentru a-i prinde, Securitatea a făcut numeroase arestări în rândul acestora, a interceptat scrisori, a instalat echipament de ascultare în casa lui Ion Arnăuțoiu şi a altor urmăriţi, a racolat zeci de informatori şi agenţi, a folosit metode infame pentru a înşela buna credinţă, totul cu scopul de a obţine informaţii care să ducă la prinderea partizanilor.

Din grup, au supravieţuit ascunzându-se într-o grotă aflată pe înălţimea Râpele cu brazi, lângă satul Poenărei, Toma Arnăuțoiu, fratele său Petre Arnăuțoiu, Maria Plop şi Constantin Jubleanu, precum şi copilul lui Toma Arnăuțoiu şi al Mariei Plop.

Punând în practică un plan abil de şantaj şi racolare a lui Grigore Poenăreanu, fost coleg de şcoală al lui Toma Arnăuțoiu, plan în care locţiitorul şefului Direcţiei Securităţii Pitești, cpt. Nicolae Pleșiță (ulterior general) a avut un rol important, securitatea a reuşit să-i prindă.

La 20 mai 1958, fraţii Arnăuțoiu au coborât la casa lui Grigore Poenăreanu pentru a lua câteva lucruri de care aveau nevoie. Securitatea, ştiind de întâlnire, i-a trasat lui Poenăreanu misiunea de a le oferi un pahar cu ţuică în care fusese pus un tranchilizant puternic. Odată misiunea îndeplinită, trupele de intervenţie aflate în preajmă i-au arestat pe cei doi şi apoi i-au obligat să le indice locul ascunzătorii în care rămăseseră Maria Plop, copilul şi Constantin Jubleanu.

Somaţi să se predea, Maria Plop a coborât pe o scară de frânghie cu copilul în braţe, iar Constantin Jubleanu a tras asupra trupelor de securitate şi a fost ucis în schimbul de focuri. Arestaţii au fost duşi la sediul Securităţii din Pitești şi anchetaţi timp de un an.

Tribunalul Militar al Regiunii a-II-a i-a condamnat la moarte pe fraţii Arnăuțoiu, dar şi pe alţi 14 oameni care i-au ajutat timp de nouă ani cât au fost urmăriţi. Marea Adunare Naţională a respins cererile de comutare a pedepsei capitale formulate de condamnaţi, cei 16 fiind executaţi la Jilava în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.