Se afișează postările cu eticheta guvernul Boc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guvernul Boc. Afișați toate postările

luni, 6 februarie 2012

PSD şi PNL trîntesc pentru a doua oară un guvern Boc. Problema de fond rămîne

Vă invit să citiţi update-urile.
În această dimineaţă, premierul Emil Boc a anunţat că depune mandatul Cabinetului său. Demisia guvernului Boc este o victorie a Opoziţie, nu a străzii. PSD şi PNL reuşesc, pentru a doua oară, în cîţiva ani, să demită un guvern condus de Boc, tot prin acţiune parlamentară. De data asta nu prin moţiune de cenzură, ci prin grevă parlamentară.
În 2009, la precedenta debarcare, Boc a fost desemnat de Traian Băsescu să alcătuiască un nou guvern, care, iată, a rezistat pînă azi.
Probabil că acum nu i se va mai da o şansă, pentru a fi protejată, cît se mai poate, imaginea PDL. Zvonurile indică instalarea unui guvern de tehnocraţi, posibil în frunte cu Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR. Croitoru a mai fost desemnat să facă guvernul în 2009, dar a fost respins de Parlament. Acum, PDL şi  aliaţii săi deţin o majoritate care l-ar putea impune. 
Crin Antonescu şi Victor Ponta anunţă că nu sînt de acord cu un nou "guvern Băsescu" şi că, la consultările de astăzi cu preşedintele statului, vor cere demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate. Băsescu însă nu-i Boc. Probabil că Opoziţia va obţine cel mult alegeri parlamentare anticipate, pentru că a devenit clar şi pentru Băsescu că PDL nu se va menţine la guvernare indiferent cînd vor fi alegerile.
Pînă la sfîrşitul anului, se poate ca şi ultima revendicare a "Pieţei Universităţii" să fie îndeplinită: demiterea lui Traian Băsescu. Un Parlament dominat de USL îl va suspenda din funcţie iarăşi, iar de data asta Băsescu nu va mai fi salvat de popor, prin referendum.
Problema de fond rămîne însă. Îi vom fi rotit la putere pe oamenii aceluiaşi sistem, vinovaţi în egală măsură de dezastrul ţării. Pentru ca asta să nu se întîmple, societatea civilă trebuie să preseze Opoziţia şi Puterea (care acum oricum nu mai are mare lucru de pierdut) să adopte o serie de modificări legislative. 
Viaţa politică de la noi nu poate fi ameliorată fără schimbarea şi adăugarea unor legi referitoare la înfiinţarea partidelor, finanţarea campaniilor electorale, alegerile uninominale, înlăturarea traseismului politic, reducerea numărului de parlamentari, eliminarea imunităţii parlamentare, restrîngerea imunităţii prezidenţiale, limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă şi a asumării răspunderii guvernamentale, instituirea unor mecanisme simple şi eficiente pentru adoptarea iniţiativelor legislative cetăţeneşti, garantarea unor consultări reale cu societatea civilă pe proiectele de lege care privesc drepturi şi libertăţi civile fundamentale.

UPDATE
Cristi Şuţu, jurnalist specializat pe politică, dă ca sigură numirea în fruntea noului guvern a Ancăi Boagiu. 

UPDATE 2
Lucian Davidescu face bilanţul guvernării Boc în cinci grafice. Care nu e deloc pozitiv, după cum ar fi vrut să ni-l livreze demisionarul Boc:
1. La începutul lui 2009, impozitarea muncii s-a întors la nivelul lui 2004 (când încă funcţiona impozitul progresiv). Salariul minim este taxat cu 40% iar cele peste medie cu 45,5%, nivelul general fiind de 43%. Acesta este al şaptelea cel mai mare nivel din UE, peste ţări ca Suedia sau Danemarca. 
2. Investiţiile străine directe au scăzut cu 80% faţă de vârful din 2008. O mare parte din această prăbuşire poate fi pusă pe seama crizei. Dar nu toată, de vreme ce România a suferit una dintre cele mai aspre corecţii. 
3. România a coborât în clasamentele despre competitivitate, uşurinţa afacerilor, percepţia corupţiei şi libertatea presei. În cazul ultimului indicator, raportul RSF din 2012 (necuprins în grafic) indică totuşi o uşoară revenire. 
4. Datoria publică s-a triplat, de la 13% la aproape 40%, cea mai mare componentă fiind banii împrumutaţi de la FMI. Costurile pentru buget au crescut însă de numai 2,5 ori, pentru că o parte din dobânzi sunt plătite de BNR. 
5. Cheltuielile bugetare au continuat să crească de la an la an, în principal din cauza cauza costurilor cu pensiile. Încasările au scăzut doar în 2009, după care au reînceput să crească, după mărirea accizelor şi a TVA. 

UPDATE 3
Băsescu îşi continuă jocul. L-a desemnat premier pe Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE. Şi amîndoi vorbesc despre interesul naţional. Doamne!...
Vă invit să vă amintiţi:
De ce vrea Basescu un Ungureanu sef la SIE?
Se reface Alianţa DA? Sub bagheta unui agent secret?
Se potriveşte mănuşă acest nou prim-ministru cu planurile lui Traian Băsescu:
Băsescu: Vin la Bruxelles cu grăbire să mă-nchin la o nouă ordine
Încă un mit spulberat: patriotismul lui Traian Băsescu
Dacă se va confirma zvonul că Mihai Răzvan Ungureanu este pregătit pentru a candida la preşedinţia României din partea PDL, putem spune că acest partid şi-a pus cruce pentru totdeauna. În sensul că se va îngropa definitiv, nu că va deveni creştin.

UPDATE 4
Interesant că liderul "micii republici" salută desemnarea lui M.R. Ungureanu drept premier. Deci, acum Mihail Neamţu nu mai are un singur odgon legat de Putere, prin preşedintele Băsescu, ci şi un al doilea, prin prim-ministru. Faptul că Neamţu şi Ungureanu s-au format la şcoala lui Andrei Pleşu - care i-a şi propulsat spre înaltele sfere politice -, poate şi alte iniţieri comune, studiile în Marea Britanie, de pildă, dar şi acelaşi fel de a înţelege Dreapta (ca fiind o dreaptă a Stîngii), probabil că îi face pe cei doi solidari. Sentimentele de amiciţie îi vor face însă sarcina şi mai grea lui Neamţu.


De urmărit de la minutul 26.



LATER EDIT
Băsescu ne vrea "land" în SUE. Ungureanu are pretenţii mai modeste: să fim land al Austriei. Vedeţi aici.

UPDATE 5
Soţia lui M.R. Ungureanu încasează anual 100.000 de euro pe un contract de "consultanţă medicală" cu OMV AG ,Viena.  Cea mai mare parte a veniturilor familiei lui Mihai Răzvan Ungureanu provine de la OMV

Parcă vedem altfel şi declaraţia de mai sus a lui Ungureanu.
Unde am mai auzit noi despre o soţie de demnitar foarte capabilă în a face contracte de consultanţă banoase? Aha, în cazul primarului Apostu de la Cluj.
Probabil că e doar o nefericită asemănare.

luni, 23 ianuarie 2012

"Piaţa Universităţii". Trei revendicări satisfăcute

În sesiunea extraordinară de azi a Parlamentului, premierul Emil Boc a anunţat că a decis schimbarea din funcţia de ministru de Externe a lui Teodor Baconschi, pentru declaraţiile "neinspirate" la adresa protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din toată ţara. Baconschi postase, în urmă cu cîteva zile, un comentariu pe blogul său în care califica demonstranţii drept "mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii”.
Baconschi a declarat azi ca premierul nu i-a reproşat nimic pe linie guvernamentală, ci a fost vorba despre o decizie politică. "Socotesc că mi-am facut datoria de a reprezenta interesul naţional al României", a spus el.
Capul lui Baconschi fusese cerut în "Piaţă". Dar sacrificarea sa nu e suficientă. Sînt şi alţi miniştri cărora li se cere demisia în stradă: Elena Udrea, Traian Igaş...
Tot azi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a spus că va propune în Guvern suspendarea taxei auto şi reanalizarea ei. Este o altă revendicare a "Pieţei".
Cele două decizii se adaugă hotărîrii de rescriere a Legii Sănătăţii şi de revenire a dr. Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat la Sănătate (legea şi alungarea din guvern a lui Arafat fiind pricinile iniţiale ale protestului). 
Bref, guvernul cedează cîte puţin, cu intenţia de a evita demisia sa în bloc şi alegerile anticipate. Dar semnele sale de "bunăvoinţă" i-ar putea încuraja pe protestatari să demonstreze în continuare, văzînd că încep să aibă succes. La cîtă nemulţumire e în ţară şi căderea guvernului Boc ar fi puţin.

luni, 16 ianuarie 2012

Observaţii pe marginea unor demonstraţii de protest

Demonstraţiile de protest din acest ianuarie primăvăratic sînt legitime şi necesare. Indiferent care a fost resortul lor iniţial, trebuiau să aibă loc. Ca să trezească Puterea din somnabulismul ei distrugător (o afecţiune în care „bolnavul” ia visul drept realitate şi apoi decizii în consecinţă). Şi ca semn că acest popor mai are rezerve de demnitate.
Pînă acum, Europa fierbea de mişcări de protest, iar Băsescu şi PDL îşi permiteau să dicteze cele mai aberante decizii fără nici o grijă, siguri fiind că „mămăliga nu explodează”. Era umilitor.
În ultimele patru zile, ceva din această umilinţă a fost „răzbunată”. Refrenul „Jos Băsescu!”, strigat din mii de piepturi, în mai multe oraşe din ţară şi în Capitală, au avut efect răcoritor. Există însă o mare probabilitate să rămînem numai cu asta.
Experienţa ultimelor două decenii ne arată că mitingurile nu rezolvă mare lucru. În sensul că nu produc răsturnări spectaculoase de situaţie. Dar avertizează Puterea că a întins coarda prea mult. Dacă avertismentul e serios, după aceea, măcar o vreme, Puterea apleacă o ţâră-n plus urechea spre popor.
Însă, protestul are unele efecte asupra şirii spinării politicienilor numai dacă este de amploare, de durată, are o miză clară şi aceasta e exprimată prin cereri precise.
O masă năucă, dinspre care se aude numai „huo!” şi „jos!”, nu convinge, nici nu sperie. Politicienii vor aştepta să se disperseze de la sine. Pentru că acea masă va obosi şi nu va şti ce să facă în faţa tăcerii Puterii. Mai mult, pretextul violenţei la care se dedau manifestanţii va fi folosit pentru dispersia sa mai rapidă.

***

Violenţele de stradă – induse de „directori de opinie” belicoşi, organizate sau provocate de structurile Puterii – fac parte din scenariul oricărei revolte serioase, care ameninţă Puterea şi nu o desfată cu „dansul pinguinului”. Ele sînt menite să descurajeze participarea oamenilor la manifestaţiile de protest şi să compromită aceste demonstraţii, dacă nu şi să le anuleze justeţea.
Violenţa nu ajută în nici un fel pentru atingerea scopului. Aşa încît trebuie evitată prin mecanisme inteligente. De pildă, ştim că violenţele au loc numai la adăpostul întunericului, aşa că poate ar trebui că demonstraţiile să se desfăşoare doar ziua.
Apoi, violenţa se produce pe un fond de încrâncenare, iar atmosfera poate fi detensionată prin scandări cu umor şi cîntece isteţe – ca în Piaţa Universităţii 1990, că tot s-au făcut diverse comparaţii între cele două manifestări.
Violenţa este proprie anarhiei. Protestatarii trebuie să se organizeze mai bine şi să scoată în faţă vorbitori, care să ajute la transmiterea unui mesaj coerent şi în mod continuu. Provocările poliţeneşti nu mai au acelaşi efect în timpul unor discursuri, iar „revoltaţii” care caută scandalul cu lumînarea sînt mai repede depistaţi şi izolaţi.


***

Acum e timpul ca revendicările să fie formulate limpede şi rostite răspicat. Altfel, Puterea va ignora mai departe mulţimea agitată.
Demisia preşedintelui şi a guvernului pot fi şi trebuie cerute, pentru că din incompetenţa, aroganţa şi ticăloşia lor s-a ajuns aici. Dar să nu fim naivi! N-a cedat Iliescu puterea în faţa mitingului maraton din 1990, la care au participat sute de mii de oameni. Cu atît mai puţin se va gîndi la demisie Băsescu, în faţa unui număr mic de persoane, lipsite de o viziune comună şi de un impact major.
Aşa încît „Piaţa” are nevoie de solicitări care să poată fi subiect de negociere. Nu e un troc cu principii, ci o strategie pentru a obţine rezultate pe termen lung. Revendicările trebuie să vizeze schimbări esenţiale în sistem, nu doar înlocuirea unor persoane. Chiar dacă Băsescu ar pleca, satisfacţia demisiei sale nu ne va fi de mare folos după momentul producerii ei. Criza economică rămîne şi trebuie rezolvată. Partidele din opoziţia parlamentară sînt la fel de toxice precum cele de la putere. Crin Antonescu sau Victor Ponta nu ne promit deloc, prin comportamentul lor de pînă acum, că vor fi preşedinţi mai onorabili.
Atunci, e nevoie de modificarea legii partidelor – cea mai restrictivă din Europa – pentru a se putea naşte şi afirma noi formaţiuni politice; de anularea legii de comasare a alegerilor – fiecare să aibă loc la termen; de înlocuirea unor miniştri, care s-au dovedit incapabili sau sînt suspectaţi de corupţie. Şi se pot adăuga şi altele. Deja guvernul şi-a arătat disponibilitatea de a ceda, anunţînd că va reface legea Sănătăţii şi că îl invită pe Raed Arafat să facă parte din echipa de experţi care o va rescrie (înlăturînd pricinile iniţiale de revoltă) .

***

Pe reţelele de socializare şi pe anumite site-uri şi bloguri se cere organizarea de alegeri anticipate, iar până atunci să avem un guvern de tehnocraţi sau unul militar.
Alegerile anticipate ar grăbi debarcarea lui Băsescu & Co, dar nu cred că vreun cetăţean de rînd şi lucid mai poate spera ceva bun de la USL. Ideea este să-i schimbăm pe toţi!
Cît despre un guvern de tehnocraţi – e o naivitate să credem că ar fi susţinut în Parlament dacă tehnocraţii respectivi nu sunt ai unor partide şi nu fac jocul acestora. Şi-atunci, de ce? Ca să ne iluzionăm că avem un guvern „independent”, corect şi priceput? Nu mai bine ştim cine are responsabilitatea politică?
Un guvern de tehnocraţi nu va putea oricum decît să ţină sistemul în regim de avarie pînă la alegeri. Iar asta într-un an care se anunţă cel mai greu pentru România.
Varianta cu guvernul militar mi se pare şi mai periculoasă. Armata ar trebui să aibă alte griji decît cele politice; măcar în vreme de pace. Semnalul către exterior ar fi extrem de prost, iar în interior ar exista primejdia ca un astfel de guvern să considere că merită mai mult decît un mandat provizoriu.

***

Pentru a duce lupta în mod eficient, „Piaţa” are nevoie de lideri. Şi asta în contextul în care, tot spre deosebire de 1990, în ea nu şi-au făcut apariţia încă nici intelectuali de marcă, nici artişti iubiţi, nici activişti civici notorii, nici şefi de sindicate, nici politicieni charismatici din opoziţie.
Dacă „Piaţa” nu va naşte lideri în cîteva zile, mişcarea se va sfîrşi înainte de a determina cea mai mică schimbare. Dacă „Piaţa” nu va naşte lideri, totul nu va fi fost decît un exerciţiu de demnitate – bun şi el, cum spuneam –, iar lipsa de perspectivă rămîne aceeaşi.

luni, 17 octombrie 2011

Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică

Din motive binecuvîntate, în ultimele luni n-am prea avut timp să mai postez texte proprii pe blog. Pe de altă parte, nici evenimentele nu m-au obligat, prin natura sau importanţa lor, să adopt o poziţie. De pildă, apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun.
Mihail Neamţu, la prima întîlnire cu "noii reublicani" de la Bucureşti
Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. Formal, desigur, discursul e mai elevat, iar entuziasmul jucat cu oarecare talent, dar s-au mai vaccinat şi românii între timp. Şi dacă nu te afirmi ca o alternativă la actuala putere, nu te bagă nimeni în Parlament. Pe bună dreptate.
În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă.
În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. Pe pagina virtuală a organizaţiei au aderat deja cîteva mii de persoane, după spusele lui Mihail Neamţu. La prima întîlnire în Bucureşti însă, au participat abia 100 de oameni.
Şi mă opresc aici cu pricinile de ratare ale NR, căci despre ea veţi citi o analiză mai aplicată în numărul pe noiembrie al revistei „Rost”.
Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. Normal, căci nu putem avea o Dreaptă autentică fără oameni de dreapta. Or oamenii de dreapta nu se formează într-o „organizaţie de bază”, prin „muncă de convingere” şi „învăţătură ideologică”, pentru că Dreapta, înainte de a fi o opţiune politică, este un mod de viaţă. Nu devii un om de dreapta decît în măsura în care eşti construit interior aşa (şi te poţi descoperi mai tîrziu). Omul de dreapta se dovedeşte prin raportarea la tradiţie – şi la cea cu „t” mic şi la cea cu „T” mare. O cultură a Dreptei îl ajută pe omul de dreapta să se afle pe sine şi totodată să-şi descopere rostul, căci în multe cazuri structura interioară este mîlită de mentalitatea curentă, „sinistră” (în sensul etimologic al cuvîntului), şi are nevoie de o desvrăjire. Iar o elită a Dreptei (în sensul de lamură profesională şi morală, care înţelege să se dăruiască pentru binele public) ar putea oferi o viziune pentru restaurarea României şi coagula un pol de dreapta. Însă, o elită a Dreptei nu are nici un spor într-o lume dominată autoritar, dacă nu chiar totalitar, de mentalităţi stîngiste. Dovadă că, în perioada postdecembristă, toţi liderii politici autodeclaraţi de dreapta s-au dovedit impostori, mai devreme sau mai târziu. Şi cercul se închide.
În concluzie: cîtă vreme nu avem o cultură tradiţională (de dreapta) solidă şi marcantă la nivel macro (care să cultive principiile şi valorile specifice, începînd cu primatul spiritului), nu vom avea nici oameni politici de dreapta şi nici partide de dreapta. Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.

LATER EDIT

Băieţi cu mentalitate de fetiţe neputincioase


Dintr-un interviul pe care mi l-a acordat d-na Tia Şerbănescu, un diagnostic precis:

- Am văzut că dl Lăzăroiu, de cînd a devenit ministru, spune şi mai multe basme. Nu se dovedeşte nici domnia atît de matur pe cît i-ar cere formaţia de sociolog. Şi e interesant ce feste îţi poate juca subconştientul. În cazul dlui Lăzăroiu avem de-a face cu complexul femeii neajutorate care aşteaptă un salvator. Dînsul vorbeşte despre partide Alba ca Zăpada, Fetiţa cu chibrituri, Capra cu trei iezi… Domnule, nu apare nicăieri un Harap-Alb,un Făt-Frumos, un Prîslea cel Voinic, un Greuceanu, un bărbat serios, sănătos, care să se lupte cu zmeul, să aducă soarele şi luna de pe cer, să o salveze pe Ileana Cosînzeana. Numai fetiţe amărîte. Vă daţi seama ce jalnic e? Cine să voteze aşa ceva?

UPDATE - 27 martie 2013

O ÎNDREPTARE

Trebuie să admit, la mai bine de doi ani de la scrierea articolului de mai sus, că m-am înşelat în privinţa Partidului Noua Republică. Sau, mai precis, băieţii de la PNR au ţinut să mă contrazică, punct cu punct, prin fapte. Aşa se face că PNR 

- s-a delimitat net de Traian Băsescu, 
- s-a distanţat (ba chiar a devenit ostil) partidului prezidenţial Mişcarea Populară, 
- a articulat un mesaj clar pro-familie (cu atitudini publice în ţară şi la Bruxelles), pro-stat naţional şi suveran, împotriva proiectului Statele Unite ale Europei, esenţial creştin; 
-a aderat la Alianţa Conservatorilor şi Europenilor Conservatori, singura grupare euro-realistă din Parlamentul European; 
- şi-a primenit conducerea şi a adus la pîrghiile de decizie şi pe listele sale de candidaţi la alegerile europene oameni precum Corneliu Berari, Andrei Rosetti, Ştefan Bîrgăoanu, George Mioc, dar şi alţii pe care nu-i mai amintesc aici pentru că ar fi prea mulţi, oameni de dreapta autentici, creştini, familişti, cu cariere frumoase, oameni care n-au mai făcut politică, oameni recomandaţi de duhovnici renumiţi şi dintre care unii au crescut în duhul Rost (fără să fi fost membri ai Rost).

Prin urmare, nu şterg această postare, pentru că ea exprimă ce am gîndit la un moment dat şi îmi asum asta, dar le prezint scuze membrilor PNR. Şi nădăjuiesc să nu ma dezamăgească. 

Nu este vorba despre o inconsecvenţă a mea în cazul acesta, ci de schimbarea unei realităţi (pentru că, la vremea cînd scriam textul la care pun acest apendice, PNR nu avea mesajul de azi, nici oamenii pe care îi are acum la vîrf, îl susţinea pe Traian Băsescu şi părea în siajul lui politic etc). Şi e cinstit să recunosc asta. Ar fi nedrept şi urît să mă fac că nu observ. Cu atît mai mult cu cît avem atîta nevoie de aer proaspăt în politica românească, iar această gură de oxigen promite să ne-o dea Noua Republică.

joi, 18 august 2011

Primarul maghiar al municipiului Sfântu Gheorghe ameninţă familia unui activist civic român

Comunicat de presa

Doresc sa aduc în atenția opiniei publice faptul că mă declar stupefiat de abuzul grosolan săvârșit de domnul Antal Arpad Andras, primar al municipiului Sfântu Gheorghe și președinte al UDMR Sfântu Gheorghe, prin faptul că s-a deplasat la domiciliul părinților mei pentru a-i trage la răspundere pentru activitatea civică a subsemantului de avertizare publică asupra încălcării legii, în județele Covasna și Harghita, de către autoritățile publice locale controlate de UDMR.
Este inadmisibil amestecul familiei și amenințarea membrilor familiei mele pentru o activitate civică. Fapta primarului Antal Arpad Andras înclină între un abuz securistic și comportamentul autorităților maghiare din perioada feudală în care familiile românilor ardeleni care luptau pentru drepturile românilor oprimați erau supuse la intimidări.
Subliniez cât se poate de clar faptul că dacă asemenea situații se vor mai repeta sau se va ivi orice situație de presiune, șantaj sau intimidare la adresa membrilor familiei mele sau asupra subsemnatului, din partea oricui, mă voi adresa instituțiilor naționale și internaționale.
Atrag atenția public liderilor din Covasna și Harghita ai Uniunii Democrate Maghiare din Romania asupra faptului că îi fac răspunzători pentru instigarea extremei drepte maghiare împotriva mea dacă mai continuă să mă mai calomnieze și să îmi mai pronunțe numele meu pe bloguri, în conferințe de presă sau sedințe de consilii locale sau județene.
Pun în vedere celor deranjați de activitatea mea de avertizor public faptul că controlul civic asupra autorităților și instituțiilor publice este o valoare a democrației și a statului de drept iar acțiunile mele vizează încălcări ale legilor și nu persoane. Este evident faptul că dacă autoritățile publice din Covasna și Harghita vor respecta legea iar demnitarii și funcționarii publici vor respecta jurământul depus la instalarea în funcție, activitatea mea de avertizare publică nu va mai avea obiect.


Dan Tanasă
18 august 2011
Madrid

marți, 2 august 2011

Poliţia din Covasna şi-a tras stemă "secuiască"

via Dan Tănasă

In cadrul amplului proces de "reforma si rebranduire" a Ministerului Administratiei si Internelor s-a emis Ordinul nr. 126/17.06.2011 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului internelor si reformei administrative nr. 490/2008 privind insemnele heraldice ale structurilor Ministerului Administraţiei si Internelor.
Prin acest ordin a fost aprobata si stema IPJ Covasna. Discursul pro-UDMR si pro-autonomie "secuiasca" a conducerii IPJ Covasna, institutie care este condusa acum de comisarul sef dr. Ioan Aron (foto) si comisarul sef de politie Jakab Albert-Toth si care formal apartine inca Statutului Roman, se va regasi acum si in stema acestei institutii, intrucat in noua stema a IPJ Covasna a fost inclusa si stema secuiasca.

luni, 21 martie 2011

Protest împotriva discriminării foştilor deţinuţi politici legionari

C O M U N I C A T
Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” a luat act cu indignare de iniţiativa legislativă a parlamentarului liberal Raymond Luca, privind excluderea de la drepturile prevăzute prin Legea 221 / 2009, a foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul totalitar antonescian, precum şi de intenţia declarată a autorităţilor de resort de a adopta această măsură.
Punctul de vedere al Guvernului, favorabil revizuirii, precum şi discutarea acesteia, proiectată pentru marţi 22 martie 2011, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, denotă intenţia autorităţilor de a adopta această măsură legislativă.
Printre obiectele de activitate ale Asociaţiei „Carpaţii”,  figurează şi „cinstirea şi promovarea memoriei unor personalităţi care au avut un aport deosebit în lupta de Rezistenţă împotriva regimului totalitar-comunist, luptînd şi sacrificîndu-se pentru Libertatea şi Demnitatea naţiunii române”. Credincioşi acestui obiectiv, precum şi principiilor Statului de Drept, care exclud discriminarea pe motive politice sau ideologice, condamnăm cu fermitate iniţiativa legislativă a liberalului Raymond Luca, pe care o considerăm iresponsabilă, discriminatorie şi menită să redeschidă vechi răni în societatea românească, periclitînd pacea socială.
Raymond Luca ignoră cu bună ştiinţă adevărul istoric conform căruia peste 70 % din foştii deţinuţi politici anticomunişti au fost legionari, precum şi faptul că majoritatea nucleelor de rezistenţă anticomunistă din munţii României au fost organizate de legionari. După cum tot legionari au fost luptătorii paraşutaţi de avioanele americane în România, pentru întărirea rezistenţei armate, şi executaţi de comunişti în 1953.
Mult mai grav ni se pare punctul de vedere al Guvernului Nr. 1546/16.06.2011. Constatăm că documentul semnat de premierul Emil Boc, reia practic teze ale propagandei oficiale a regimului comunist.
Astfel, primul ministru afirmă că „în perioada postbelică, majoritatea statelor europene, democratice sau nu, au luat măsuri împotriva membrilor şi susţinătorilor organizaţiilor de tip fascist şi a colaboratorilor regimului nazist (condamnări în justiţie, descalificare administrativă, lipsifrea temporară de drepturi cetăţeneşti, exproprieri, amenzi etc.)”, „măsuri punitive (...) implementate ca urmare a  mai multor decizii luate la nivel internaţional sau naţional”. Premierul concluzionează că „nu poate fi pusă pe acelaşi plan condamnarea celor care s-au împotrivit regimului comunist, în numele unui crez democratic, cu aceea a reprezenanţilor şi militanţilor unei mişcări totalitare, extremiste, care doreau înlocuirea unui totalitarism cu altă formă de totalitarism”. Trebuie să observăm că onor consilierii d-lui prim-ministru stau prost în privinţa cunoştinţelor istorice, iar consultanţa Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc pare a nu fi de nici un folos ştiinţific.
Cu acest prilej, ne facem datoria de a-l informa pe prim-ministrul Emil Boc că Tribunalul Internaţional de la Nurnberg nu a inculpat şi nu a condamnat nici un legionar, Mişcarea Legionară nefigurînd pe lista organizaţiilor fasciste interzise. În urma înaintării, în 1945-1946, a unor memorii către autorităţile americane la Frankfurt am Main şi Glasenbach (Austria), legionarii au fost exoneraţi de orice acuzaţie de crimă împoriva umanităţii ori crimă de război, în condiţiile în care alte mişcări naţionaliste considerate fasciste au fost condamnate de Tribunal.
Mai mult decât atât – şi documentele existente inclusiv la CNSAS susţin acest adevăr –serviciile secrete americane au stabilit colaborări cu legionarii încă din 1945, pentru depistarea elementelor comuniste infiltrate de sovietici cu scop subversiv în zona de ocupaţie americană.
După 1949, în cadrul unui proiect subordonat direct preşedinţilor Harry S. Truman şi Vincent Auriol, între serviciile secrete americane şi franceze, pe deo o parte, şi Mişcarea Legionară, pe de altă parte, s-a desfăşurat o colaborare constînd în antrenarea şi paraşutarea pe tritoriul României ocupate de soviete a unor voluntari legionari cu scopul organizării de acţiuni informative şi operative, în perspectiva declanşării unui război între blocul NATO şi URSS. Toţi legionarii paraşutaţi au fost prinşi de Securitate şi executaţi.
De asemenea, documentele istorice şi mărturiile supravieţiuitorilor, atestă că imediat după invadarea ţării de către sovietici şi instaurarea regimului comunist, legionarii au constituit în toate regiunile Carpaţilor româneşti structuri de rezistenţă armată, cu scopul declarat de a sprijini, prin acţiuni de gherilă, o eventuală ofensivă aliată împotriva URSS.
Menţionăm că o mare parte a combatanţilor acestor grupuri de rezistenţă fuseseră închişi, ca legionari, între 1941 şi 1944, printre ei numărîndu-se: Ion Gavrilă Ogoranu (Munţii Făgăraşului), fraţii Paragină (Munţii Vrancei), Nicolae Purcărea (Munţii Argeşului), grupul Unguraşu-Baciu (masivul Uturea-Bacău), grupul Păun-Şercăianu (munţii Buzăului) şi mulţi alţii.
Oare dl prim-ministru şi dl Raymond Luca îşi pot închipui că aceşti legionari luptau alături de aliaţii occidentali avînd ca scop instaurarea „unei alte forme de totalitarism”? Ori că americanii au colaborat cu ei, paraşutîndu-i în România, pentru a înlocui comunismul cu fascismul?
Nu vrem să insistăm asupra absurdului acestor afirmaţii.
Iar cea mai bună garanţie că legionarii militau pentru acelaşi regim întemeiat pe principiile statului de drept se află în lucrarea Destinee du nationalisme, publicată în 1951 la Paris, în care Horia Sima afirmă viabilitatea sistemului democratic de guvernare, punînd efectivele naţionaliste din exil în slujba salvgardării acestui sistem aflat sub ameninţarea expansiunii sovietice.
Etichetările pripite de genul „totalitarist” sau „fascist” trebuie evitate, mai cu seamă în condiţiile în care ele erau folosite intens de propaganda comunistă la adresa adversarilor politici, inclusiv a legionarilor. Prin reluarea lor, oficialităţile statului român de astăzi îşi însuşesc, poate involuntar, punctele de vedere ale regimului ilegitim şi criminal – condamnat de altfel de preşedintele Traian Băsescu.
În opinia noastră, derapajele antidemocratice şi cu caracter discriminatoriu, contrare principiilor fundamentale ale drepturilor omului, de genul iniţiativei legislative a domnului Raymond Luca – susţinută de Guvernul României, nu fac decât să confirme faptul că România de astăzi continuă să fie condusă de oameni formaţi la şcoala defunctului regim comunist, incapabili să se debaraseze de şabloanele ideologiei al căror produs sînt, indiferent de apartenenţa politică din acest moment.
Considerăm că punerea în practică a acestei măsuri legislative nu face decît să redeştepte în societatea românească vechi tensiuni şi resentimente, readucînd în actualitate fantomele şi spaimele trecutului totalitar, şi îndepărtînd mult perspectiva realizării unei reale reconcilieri naţionale.
Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” cere cu fermitate Parlamentului României să nu adopte această iniţiativă legislativă. Înainte de a vota, cerem tuturor parlamentarilor să îşi îndrepte gîndul o clipă la cei care, în urmă cu jumătate de secol, şi-au sacrificat tinereţea şi viaţa pentru apărarea demnităţii şi libertăţii poporului român, pentru ca noi astăzi să putem trăi într-un regim parlamentar.
Adoptarea modificării legii 221/2009 ar însemna condamnarea încă o dată a acestor luptători pentru Libertatea şi Demnitatea poporului român.
În aceste condiţii, ne rezervăm dreptul de a acţiona în justiţie pe cei care, în accepţia noastră, aduc o ofensă memoriei acestor eroi, precum şi acela de a face cunoscut forurilor internaţionale acest incalificabil abuz împotriva drepturilor omului.

21 martie 2011
Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii”
Preşedinte
Florin Dobrescu

vineri, 25 februarie 2011

Guvernul României, contra proiectului de lege pentru comemorarea deportaţilor basarabeni şi bucovineni

Mai multe publicaţii şi agenţii de presă de la Chişinău şi Bucureşti s-au grăbit să ne anunţe zilele acestea că vom avea în România o zi a comemorării victimelor ocupaţiei sovietice. La aflarea veştii ne-au bucurat sincer. Numai că înariparea noastră sufletească s-a potolit repede, deîndată ce ne-am interesat mai îndeaproape de iniţiativa în cauză. Şi ne-am gândit să scriem despre acest subiect, pe care îl aducem mai cu seamă în atenţia acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care şi-au redobândit (cu mult greu) cetăţenia română şi, din patru în patru ani, sunt chemaţi la urne să se pronunţe asupra aleşilor lor din Parlamentul de la Bucureşti. Este bine ca alegătorii să-şi cunoască aleşii.
Care este, de fapt, povestea? În luna mai anul trecut, deputatul Tudor Panţîru de la Bucureşti (PSD, circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2) a iniţiat o propunere legislativă (PI-x nr. 796/2010) intitulată „Lege pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Proiectul cuprinde trei articole şi spune următoarele: „1. Se instituie ziua de 1 aprilie ca Zi naţională  în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. 2. Cu prilejul Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. 3. În perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate la art. 1.” O expunere de motive a însoţit propunerea legislativă. Deputatul Panţîru face trimitere, între altele, la Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care aceasta califică foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Atât.
Itinerarul acestui proiect de lege a fost destul de sinuos. El a fost semnat la 11 mai 2010. Peste trei zile, la 14 mai, el este prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (Preşedinte Roberta Alma Anăstase – PD-L) şi înaintat la Senat (Preşedinte Mircea Dan Geoană – PSD). La 24 noiembrie 2010 Senatul a respins această propunere legislativă. Totuşi, urmând procedurile în vigoare, vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a trimis, la 25 noiembrie 2010, propunerea legislativă, spre dezbatere, în Camera Deputaţilor.
Acum, soarta proiectului de lege depinde exclusiv de voinţa deputaţilor din Cameră. Aceştia, aparţinând diverselor grupuri politice, vor ţine cont de avizele comisiilor sesizate, iar majoritatea parlamentară (PD-L – UDMR) – de avizul guvernului instalat de ea. Să vedem care este situaţia la capitolul avize.
Aşadar, Consiliul Legislativ a emis, la 16 iunie 2010, un aviz pozitiv. Avizul Consiliului Legislativ este unul formal, nu se referă la fondul iniţiativei deputatului Tudor Panţîru, ci doar la faptul că aceasta se încadrează în categoria legilor ordinare. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, convocată în şedinţă la 15 decembrie 2010, în urma dezbaterilor, a hotărât cu unanimitate de voturi să îi acorde aviz negativ. Din respectiva comisie parlamentară fac parte 9 membri, dintre care 5 aparţin majorităţii de guvernământ (Marius Cristinel Dugulescu – PD-L, Florin Postolachi – PD-L, Mircea Lubanovici – PD-L, Lucian Riviş-Tipei – PD-L şi Attila Varga – UDMR), iar alţii 4 aparţin opoziţiei (Nicolae Păun – minoritatea ţigănească, Gigel-Sorinel Ştirbu – PNL, Virgil Pop – PNL şi Sergiu Andon – PSD).  La 8 februarie 2011, Comisia juridica, de disciplină şi imunităţi a adopat un aviz pozitiv.
Soarta proiectului de lege rămâne însă incertă dat fiind avizul negativ al Guvernului. Un punct de vedere oficial al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc (PD-L), a fost formulat la 20 august 2010. Premierul Emil Boc opinează: „Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova (se are în vedere Comisia Cojocaru – nota noastră), masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei. Premierul PD-L – UDMR continuă: „În acest moment, nu există o zi de comemorare a victimelor comunismului din România. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a propus instituirea zilei de 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi a celie de 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”. Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior”. Arătând, în plus, că iniţiatorul proiectului de lege „nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziţia art. 138 alin. (5) din Constituţia României”, premierul Emil Boc anunţă Parlamentul că, „având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative”.
Cunoscând acum toate acestea, înţelegem că şansele de a fi adoptat ale proiectului de lege iniţiat de deputatul Tudor Panţîru sunt cât se poate de incerte. Dacă ţinem cont de configuraţia politică a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, am putea spune chiar că aceste şanse sunt, practic, nule. De ce? Pentru că Guvernul Boc se opune, iar guvernul înseamnă PD-L şi UDMR şi pentru că cele mai mari partide din opoziţie (PSD şi PNL) fac în această chestiune front comun cu guvernarea. Minorităţile (altele decât cea maghiară), în special numeroasa minoritate ţigănească (zisă rromă), prin reprezentantul său Nicolae Păun, de asemenea se opun. Să fie oare acesta un motiv pentru care iniţiativa deputatului Panţîru nu a mai fost semnată de nici un alt deputat sau senator, nici măcar dintre colegii săi de partid?
Să reţinem că nu mai demult decât la 24 noiembrie 2010, Senatul României a respins, cu o zdrobitoare majoritate de voturi, un alt proiect de lege, şi anume, propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, precum şi a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă. Şi atunci, ca şi acum, Guvernul Boc s-a opus şi a dat un aviz negativ, iar senatorii aleşi în Diaspora au votat împotriva adoptării lui. Doar 5 parlamentari au susţinut atunci respectivul proiect, pe când 98 au fost contra. Comunismul nu a murit în România, el a luat alte forme şi s-a drapat în alte culori. Vorba cântecului: comunismul n-a murit, doar o ţâr-a aţipit! Anticomunismul de faţadă al clasei politice de la Bucureşti şi specularea subiectului, fără întreprinderea unor acţiuni practice de decomunizare a „inimilor şi spiritelor”, a devenit o afacere profitabilă, al cărei scop este menţinerea la putere tocmai a foştilor comunişti de dincolo de Prut.
Numai o minune mai poate schimba soarta proiectului de lege despre care am vorbit aici. Atâta că nu-mi prea amintesc când s-a produs ultima minune în politica românească.

joi, 23 decembrie 2010

Deputaţii au votat încă o lege inutilă. Concluzii la "războiul creditelor"

Astăzi, Camera Deputaţilor, care este şi decizională, a votat Ordonanţa 50/ 2010, privind creditele, în forma modificată după dorinţa băncilor. Prevederile ordonanţei, din care a mai rămas un ciot, nu se aplică şi creditelor aflate în derulare, adică majorităţii covîrşitoare a creditelor (4,5 milioane de români au 8 milioane de credite).
Prin legiferarea ordonanţei în această formă, parlamentarii anulează practic prevederile ordonanţei şi redau liniştea băncilor. Principalul scop al ordonanţei era eliminarea comisionului de risc (o dobîndă mascată, căci riscul este oricum acoperit de proprietatea pusă gaj în favoarea băncii), ceea ce ar fi dus la o scădere semnificativă a ratelor. Or această prevedere nu se aplică şi creditelor în curs. Pentru cele viitoare băncile vor găsi o altă formulă de a introduce o dobîndă mascată.
Din acest punct de vedere, cred că legea votată azi este inutilă. Am pierdut şase luni de pomană, ca să ne întoarcem de unde am plecat. Legea este utilă numai pentru bănci, căci anulează ordonanţa care le-a dat atîta bătaie de cap şi atîtea palpitaţii, căci le-ar fi scăzut profiturile: n-ar mai fi cîştigat de opt ori mai mult decît în ţările civilizate, ci numai de vreo 3-4 ori.
"Războiul creditelor" a fost cîştigat definitiv de bănci (pentru că nu-mi închipui că Băsescu ar putea să nu o promulge şi nici că legea va fi declarat neconstituţională - oamenii răspund şi ei la comandamente din afară). Iată concluziile mele după acest "război". Poate că sînt truisme, dar le pun aici pe două coloane, ca să ne ajute să vedem mai bine întregul tablou al României de azi. În tot cazul, de unele dintre aceste adevăruri mulţi vor fi conştienţi abia de azi încolo.
1. Parlamentarii nu reprezintă interesele celor care i-au ales nici măcar atunci cînd asta îi poate costa. locul în Parlament. Înseamnă că democraţia nu funcţionează. "Puterea poporului" exercitată prin reprezentanţi este doar o minciună care le permite unora să ajungă la privilegii.
2. PDL suferă de schizofrenie politică. Guvernul hotărăşte una, parlamentarii votează alta. Partidul acesta se apropie cu paşi repezi de ieşirea definitivă de pe scena politică.
3. România este condusă de Comisia Europeană, de FMI şi uneori de cîte un ambasador al SUA sau chiar al Rusiei. Politicienii noştri nu sînt decît nişte slugi ale acestei "Înalte Porţi" postmoderne cu mai multe feţe. N-au nici un crez, nici o urmă de mîndrie naţională, nici un pic de demnitate, nu mai vorbesc de devoţiune pentru binele public şi cinste sufletească. Cel mai deranjant este însă că se fac preş pretinzînd că astfel urmăresc binele public. Văzîndu-i, înţelegi că la noi comunismul a învins: a creat omul nou - un monstru.
4. Băncile sînt stat în stat. Ele îşi permit ca, vreme de şase luni, să nu respecte o lege şi nu li se întîmplă nimic. A, au plătit nişte amenzi comice în comparaţie cu banii pe care atîta timp i-au încasat ilegal.
5. Toate acestea se întîmplă pentru că noi o permitem. Deputaţii au călcat azi în picioare 4,5 milioane de persoane din cele 6 milioane active. Replica ar trebui să fie simetrică: eliminarea tuturor din viaţa politică pentru totdeauna.
6. Băncile au, în sfîrşit, imaginea reală: cămătari cu ştaif, cu care nu trebuie să ai de-a face.
7. Lecţia asta ar trebui să fie ultima din ciclul celor care ne învaţă că n-avem ce aştepta de la actuala clasă politică. Trebuie să ne organizăm şi să o schimbăm.

marți, 7 decembrie 2010

Puterea vrea să pună botniţă presei

Scandalul WikiLeaks este pretextul perfect pentru restrîngerea libertăţii de exprimare. Aşa cum al-Qaida a fost pretextul perfect pentru încălcarea altor drepturi şi libertăţi în toată lumea. 
Reacţia guvernului român după furtuna controlată WikiLeaks se traduce în intenţia de a înfiinţa un Minister al Presei sau, de ce nu?, al Adevărului. Pe scurt, senatorii au convocat  netam-nesam organizaţiile profesionale ale presei pentru a discuta despre transformarea Consiliului Naţional al Audiovizualului într-un minister al întregii prese, scrise, audio-video şi online, care să controleze activitatea tuturor mijloacelor mass media, să le acrediteze sau să le interzică activitatea după cum va dori.
Într-un interviu pe care jurnalistul Florin Budescu i l-a luat liderului MediaSind Cristi Godinac, acesta din urmă spune că demersul senatorilor "este un nou atac asupra libertăţii de exprimare" motivat de "Strategia privind Apărarea Naţională, în care se precizează vulnerabilitatea presei pentru siguranţa naţională". Iată că nu degeaba a fost vîrîtă menţiunea despre primejdia reprezentată de presă în strategia cu pricina. Acum, pac la războiu!

Godinac - CNA, Ministerul Presei
   
  Asculta  mai multe  audio   traditionala


UPDATE
Comisia de cultura, arte şi mijloace de informare a Senatului a respins, cu unanimitate de voturi, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului.

joi, 28 octombrie 2010

După moţiune

Ieri, am făcut eforturi substanţiale să urmăresc evenimentele politice: dezbaterea din Parlament pe marginea moţiunii de cenzură şi mişcările de stradă ale sindicatelor şi ale PSD. Am sfîrşit ziua într-o greaţă mai mare decît cea care mă încearcă în mod obişnuit cu privire la politica de pe malurile Dîmboviţei.

Un guvern incompetent şi ticălos se agaţă disperat de putere. O opoziţie impotentă şi tembelă vrea să schimbe puterea fără să vină ea acum la putere (ci eventual după ce trece criza). Dar nu această înfruntare aproape comică, dacă n-ar fi tragică, îmi stîrneşte sila. Ci mijloacele, limbajul şi purtătorii de mesaj. Şi, mai mult, lipsa de speranţă pe care mi-o pricinuiesc actorii politici.

Ce am văzut ieri? Ce vedem de prea multă vreme. Prostie, agresivitate, limbă de lemn, fugă de idei, populism deşănţat, demagogie fără har, lipsă de minima eleganţă la care te obligă statutul de demnitar, infantilism politic, ură...

Asta nu e politică, e casă de nebuni şi mahala.
Grav mi se pare că, dacă în alte perioade societatea civilă, aşa cum e ea, mai avea un cuvînt de spus, acum e ignorată cu desăvîrşire şi nu mai are nici un pic de influenţă. Altă dată, de gura ong-urilor şi a unor intelectuali mai vizibili, politicienii erau dispuşi măcar să mimeze un comportament responsabil, iar uneori chiar să susţină cîte o iniţiativă mai de Doamne-ajută! Acum, nu le mai pasă.

Sindicatele, mereu masă de manevră pentru acţiuni politice, au devenit de-a dreptul ridicole. Nu le mai ia nimeni în serios şi s-au fleşcăit cu totul. Dacă într-o situaţie atît de proastă ca a României de azi, sindicatele au nevoie de mobilizarea PSD ca să scoată cîteva zeci de mii de oameni în stradă, e bai mare.

În aceste condiţii, devine limpede că revoluţionarul de cîrpă numit Victor Ponta - acest Goe Guevara al politicii româneşti (apud Liviu Avram) - n-are nici o şansă să-l răstoarne pe tiranul de hîrtie de la Cotroceni prin mijloace de forţă. Mă îndoiesc că şi prin mijloace electorale, la ce lehamite a cuprins electoratul.

Dar nici Băsescu, nici guvernul n-ar trebui să se culce pe-o ureche, căci lipsa de speranţă duce mai mereu la gesturi extreme.
------------------------------

Vă recomand să citiţi cîteva comentarii de după moţiune :
PDL cade. Ia cu el şi România?, de C. T. Popescu

Cine scrie moţiunile?, de Liviu Avram

Cronica noii revoluţii române în direct, de Horia Ghibuţiu

Moţiunea Ceauşescu pentru revoluţia Ponta, de Sabina Fati
------------------------------

PS:

Abia scăpat de moţiunea de cenzură de ieri şi profitînd de o opoziţie slabă, guvernul şi-a asumat răspunderea pentru noua lege a educaţiei. O lege care marchează un nou compromis între PDL şi UDMR. Citiţi aici.


vineri, 3 septembrie 2010

Ce contează cine guvernează?

Cu actuala clasă politică, România nu are nici o şansă. 20 de ani ne-am căznit să observăm diferenţe sau măcar nuanţe între partide şi politicieni, de ni s-au înceţoşat ochii. Am încercat să distingem ceva care ne-ar fi putut motiva votul. Ne-am iluzionat şi am mers la urne. Am căutat ceva ce nu există. O demonstrează şi o scurtă analiză a trecutului politic al mebrilor guvernului Boc (inclusiv a celor demişi ieri).

Dacă ar fi existat diferenţe, nu erau posibile transferuri de cadre în masă de la “stînga” la “dreapta” şi viceversa. Şi nici partide pretins serioase nu şi-ar fi schimbat ideologia peste noapte, devenind din socialiste democrat-creştine sau “conservatoare”, ca PD(L) sau P(UR)C.

În plus, observăm că partidul de guvernămînt n-are oameni pentru funcţiile importante din stat. Deunăzi, pe un post de televiziune, Valeriu Stoica, unul dintre arhitecţii PDL, declara senin că acest partid nu funcţionează ca o instituţie, că nu are un sistem de selecţie şi pregătire a liderilor, că ar fi trebuit să treacă la organizare încă de acum aproape doi ani etc. Şi-atunci ce caută la guvernare?

Din guvernul de pînă mai ieri făceau parte doar şase ped(el)işti veritabili (în sensul că nu au venit din alte partide), unii dintre ei crescuţi la sînul partidului de pe cînd acesta se numea FSN: Emil Boc, premier, Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor, Adriean Videanu, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Mihai Şeitan, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Cu precizarea că ultimii doi s-au alipit PDL cînd acesta a venit la guvernare.

Din cei şase pedelişti, trei au fost trimişi acasă ieri: Videanu (cică să organizeze partidul), Berceanu şi Şeitan.

În locul lor au fost numiţi în guvern o singură ped(el)istă, Anca Boagiu (la Transporturi) şi doi foşti pesedişti, Ion Ariton (Economie) şi Ioan Botis (Ministerul Muncii).

Am mai avut în guvern doi foşti liberali, Sebastian Vlădescu (Finanţe) şi Gabriel Sandu (Comunicaţii) şi un independent, Mihail Dumitru (Agricultură) care au fost remaniaţi. Înlocuitorii sînt tot venetici în PDL: Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), fost şef al Finanţelor Publice Braşov în guvernarea Năstase, Valerian Vreme (Comunicaţii), fost preşedinte al PNL Oneşti, şi Valeriu Tabară (Agricultură), fost ministru al Agriculturii în guvernul Văcăroiu din partea PUNR (dacă îşi mai aminteşte cineva de acest partid absorbit la începutul anilor 2000 în PD).

Guvernul mai are în componenţa sa patru inevitabili udemerişti, Markó Béla, viceprim-ministru, László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor, Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, doi foşti liberali, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, un fost pesedist, Gabriel Oprea (actual UNPR), ministrul Apărării Naţionale, şi un independent (încă), Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe.

Nu s-ar putea spune, aşadar, că nu sînt reprezentate toate curentele ideologice din politichia românească. Sigur, în mod formal, cum este totul la noi. Ce mai putem spera?

PS:

Văzînd cum s-a făcut remanierea, cred că strategia PDL este să ne arate că se poate şi mai rău şi eventual să ne facă să-i regretăm pe cei demişi.

PPS:

Eu însumi m-am înşelat, sperînd că vreun partid din cele ajunse în "Liga mare" ar putea fi mai bun decît celelalte.

Luaţi, deci, acest text ca pe unul de auto-lămurire.

marți, 24 august 2010

CAS pe drepturile de autor şi o întrebare pentru opoziţie

Nu mă mai miră nici una dintre prostiile şi ticăloşiile comise de guvernul Boc, cel mîngîiat pe cap de onorabilul preşedinte Băsescu. Mă miră însă că opoziţia a scăpat cîteva ocazii bune de a puncta electoral în mod semnificativ.

De pildă, guvernul ăsta de cinici cu gulere albe - dintre care Videanu, zis şi "aş putea trăi cu 15 milioane de lei vechi pe lună, cu o soţie şomeră şi un copil la facultate", e primul - a hotărît să ne bage mîna în buzunar la drumul mare obligîndu-ne să plătim, pe lîngă impozitul pe venit firesc, CAS la drepturile de autor şi pe cei care avem carte de muncă.

Nu trebuie să fii specialist în drept constituţional ca să-ţi dai seama că această prevedere este neconstituţională, imorală şi îngraşă un stat mafiot. E neconstituţională, pentru că mă pune să plătesc contribuţii la pensii şi şomaj de două ori. E imorală, pentru că, mimînd grija pentru angajat, care, vezi Doamne, avînd numai un contract de cesiune a drepturilor de autor, riscă să nu mai primească pensie, de fapt îi diminuează acestuia veniturile în baza unei promisiuni pe care, aţi ghicit, nu şi-o va onora (cine crede că va mai primi pensie de la statul român peste 20 de ani, e naiv). Angajatul trebuie să accepte, că doar n-o să se lase de muncă pe criza asta, nemulţumit că-i scade salariul. Angajatorul nu poate nici el să-i acopere angajatului pierderea, în această vreme de restrişte.

Şi nu în ultimul rînd, porcăria cu pricina îngraşă statul mafiot, în care alde Boc se plînge de criza economică, în virtutea căreia ia astfel de măsuri tembele, dar dă bani cu nemiluita pe lucruri inutile (cetăţeanului, dar folositoare sistemului) cum ar fi cărţile de identitate biometrice.

Peste toate pluteşte haosul cu care sinistrul Cabinet Boc ne-a obişnuit deja.

Am o singură întrebare pentru liderii opoziţiei: de ce nu au atacat şi această ordonanţă, privind introducerea CAS pe drepturile de autor, la Curtea Constituţională? E un prilej bun de a cîştiga simpatia a cel puţin 500.000 de români, între care mulţi jurnalişti. De ce îl ratează?

UPDATE
Cititi si:
Ai venituri din drepturi de autor? Statul te face funcţionar grăbit. Din 1.000 de lei mai rămâneţi cu jumătate

Drepturile de autor, bătaie de joc de la guvernul Boc

Declaraţiile pentru drepturile de autor pot fi trimise şi prin poştă

Boc nu ştie. Premierul spune că n-a auzit de haosul de la ghişee, după ce a pus 500.000 de oameni la coadă: “Această situaţie nu s-a confirmat, e doar o supoziţie”


Cum a încurcat Sebastian Vlădescu un milion de oameni


Indemn la Greva Fiscala – Nu platiti taxele in forma cu trei declaratii

Cum depui declaraţiile pentru drepturile de autor şi PFA prin poştă

Testul aberaţiei


VREAU DEMISIA LUI BOC, GREVĂ FISCALĂ ŞI SĂ EMIGREZ!

UPDATE 2

Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată!

Gheorghe Pi­pe­rea, profesor universitar la Facultatea de Drept şi unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din zona financiară, explică pentru RL de ce modificările aduse Codului Fiscal încalcă nu doar Constituţia, ci şi unul dintre principiile funda­mentale ale dreptului european.

marți, 3 august 2010

Strategia Puterii pentru distrugerea presei

Via Reporter Virtual

Comunicat

“Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind constată că strategia de apărare adoptată de CSAT împotriva presei începe să dea roade şi să fie aplicată chiar de către Guvern. Încălcând regulile privind dialogul social, Executivul a adoptat ieri Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, norme care pun pe butuci industria de media şi care afectează, în mod grav, libertatea de exprimare. Modificările aduse Codului fiscal prin introducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) pentru contractele de drepturi de autor creează posibilitatea impozitarii duble a actului de creatie, atât pe contracte individuale de muncă, cât şi pe contracte de drepturi de autor.

Din păcate, propunerile facute de către reprezentanţii organizaţiilor din mass-media şi ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) nu au fost luate în considerare. Deşi, în urmă cu câteva luni, s-a convenit cu ministrul muncii să se plătească CAS doar pentru persoanele care nu au un contract individual de muncă, iar această măsură să producă efecte juridice începând cu data de 1 ianuarie 2011, Guvernul nu a ţinut cont de aceste negocieri, încălcând procedurile privind dialogul social.

La şedinţa Comisiei de Dialog Social ce a avut loc în data de 30 iulie a.c. la Ministerul Finanţelor Publice, partea guvernamentală a respins argumentele prezentate de reprezentanţii CSDR mandataţi să prezinte doleanţele membrilor afiliaţi la confederaţie - FRJ MediaSind, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare, Federaţia Sindicatelor Democratice din Cultură, Sindicatul Democratic Ioan Cantacuzino, etc. – deşi aceştia au demonstrat rezultatul dezastruos generat de aceste decizii luate în pripă: plata dublă a CAS-ului, remunerarea exclusivă a angajaţilor în baza unui contract de drepturi de autor ceea ce determină neprotejarea acestora de către legislaţia muncii, imposibilitatea aplicării clauzei de conştiinţă în cazul jurnaliştilor, limitarea libertăţii de exprimare etc.

De asemenea, s-a prezentat faptul că şi alte categorii sociale, cum ar fi salariaţii din artă, cultură, învăţământ, cercetare – proiectare, sănătate etc, vor fi afectate de aceste măsuri care nu au la bază studii de impact. Nu în ultimul rând, s-a atras atentia că nu se mai respectă principiul plăţii în solidar (angajator – angajat) a CAS aplicate contractelor individuale de muncă deoarece, în cazul contractelor de drepturi de autor, numai o singură parte – cedentul este obligat să plătească aceste contribuţii.

În loc să găsească soluţii la aceste grave probleme, reprezentanţii Guvernului au ales să falsifice rezultatul negocierilor. Minuta încheiată după şedinţa de la Ministerul Finanţelor Publice nu corespunde realităţii deoarece concluzionează că partenerii sociali au fost de acord cu promovarea proiectului Hotararii de Guvern, deşi reprezentantţii CSDR au părăsit sala în semn de protest faţă de comportamentul abuziv al părţii guvernamentale. Din păcate, în dispreţ faţă de lege şi cu acordul unor confederaţii patronale şi sindicale, nici Consiliul Economic si Social nu a acceptat să amâne avizarea proiectului de HG, astfel încât partenerii sociali să elimine aberaţiile prezente în document.

Având în vedere aceste încălcări ale legislaţiei, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, cu sprijinul organizaţiilor la care este afiliată – Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor – va ataca în justiţie actele emise de Guvern privind modificarea Codului Fiscal.

Notă: Pentru veridicitate, vă prezentăm în ataşament Minuta şedinţei Comisiei de Dialog Social din data de 30.07.2010.
Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind (FRJ) | www.mediasind.ro”.

luni, 19 iulie 2010

O iniţiativă canadiană de salvare a Roşiei Montana

via A treia forţă

În atenţia d-lui ministru Hunor Kelemen

REAMINTIND că în urma iniţierii unei serii de acţiuni judecătoreşti de către reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior), Certificatul de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 4 a fost anulat irevocabil de către tribunalele româneşti şi că firma Gabriel Resources / RMGC, „deţinătoarea“ licenţei de explorare şi exploatare a zăcământului aurifer de la Roşia Montană, intenţionează să solicite Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional un nou certificat, care să-l înlocuiască pe cel anulat de instanţele judecătoreşti;

REAMINTIND că o serie de acţiuni judecătoreşti au fost iniţiate de reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior) la tribunalele româneşti pentru suspendarea şi anularea Certificatului de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 5, care este o compilaţie a celor patru certificate de descărcare anterioare, şi că instanţele judecătoreşti nu s-au pronunţat încă asupra acestor acţiuni;

REAMINTIND că fără acest certificat de descărcare de sarcină arheologică Gabriel Resources / RMCG nu poate începe activităţile de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană;

ŢINÂND CONT de argumentele experţilor în chestiunea zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană, şi în special ale prof. dr. Ioan Mârza, de la Catedra de Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care în calitatea sa de:
– profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a cercetat şi vizitat de nenumărate ori în ultimii 50 de ani),
– conducător al unei excepţionale teze de doctorat pe această temă,
– referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică similară,
– îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă despre acest celebru zăcământ,
– cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
– şi totodată un bun român,
afirmă: „acordarea avizului de exploatare ar fi o greşeală catastrofală, deoarece în inconştienţa noastră ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric al latinităţii poporului român, ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar dacice (la suprafaţă), dar în mod cert, romane (galerii romane trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul)“;

ŢINÂND CONT că, în ciuda unor programe de prevenire a degradării siturilor arheologice (Preventative Archaelogical Programs) anunţate de firma Gabriel Resources / RMCG, exploatarea zăcământului de aur din masivele vulcanice Cetate şi Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totală a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane şi medievale care străbat aceşti munţi);

SUBLINIIND că aceste galerii şi lucrări miniere reprezintă un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabilă;

SUBLINIIND că dintre artefactele arheologice (unelte de minerit, obiecte specifice vieţii şi activităţii minerilor şi familiilor acestora din perioadele antică, medievală şi modernă, cimitire, stele funerare etc.) doar o infimă parte poate fi recuperată şi expusă în muzee (majoritatea dispărând sub puterea şi colţii excavatoarelor);

EVIDENŢIIND că, în alte ţări, existenţa unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mică decât aceea a Roşiei Montane reprezintă un motiv suficient pentru respingerea oricărui proiect care ar pune în pericol obiectivul istoric, chiar dacă proiectul ar putea presupune beneficii economice;

SUBLINIIND că un proiect cu consecinţe fatale pentru un obiectiv de patrimoniu naţional şi universal de valoarea celui de la Roşia Montană nu ar trebui să fie aprobat nici în România numai pe baza calculului economic;

LUÂND ÎN CONSIDERAŢIE, totuşi, argumentul economic şi
– acceptând ca realistă suma de 4 miliarde $, reprezentând posibile beneficii pentru România, anunţată de Gabriel Resources / RMCG, subliniem că ele nu reprezintă decât 200 $ pe locuitor pentru întreaga viaţă, de 18 ani, a proiectului, sau 11 $ pe an pentru fiecare român;
– subliniem de asemenea că, conform condiţiilor contractuale actuale, Statul Român va începe să încaseze redevenţe (royalties) numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului; în plus, aceste redevenţe nu sunt calculate în funcţie de preţul aurului, cum se întâmplă în alte cazuri de proiecte similare;
– subliniem de asemenea că eventualele dividende vor începe să curgă abia după 6 ani de la demararea proiectului, adică din 2016, în cazul în care operaţiunile din cadrul proiectului ar începe anul acesta;
– evidenţiem de asemenea că despre exploatarea propriu zisă a aurului s-ar putea vorbi abia după 30-36 de luni de la demararea operaţiunilor şi că în următorii 2 ani de după aceea toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investiţiilor de 1 miliard $ făcute înainte şi după aprobarea proiectului; acesta este o practica neuzuală în proiecte industriale;

SUBLINIIND că cele 19 miliarde $ pentru o perioadă de 18 ani, estimate de o firmă de consultanţă care lucrează pentru Gabriel Resources / RMGC drept contribuţie a proiectului Roşia Montană la Produsul Naţional Brut al României, sub formă de „activităţi directe, indirecte şi stimulatoare pentru alte activităţi economice“ nu reprezintă o prognoză sau o obligaţie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricărei activităţi economice. Aceasta este o practică de marketing uzuală atunci când se doreşte convingerea unui public reticent la beneficiile unui proiect.

REAMINTIND că 66% din populaţia României, conform unui sondaj IMAS Marketing and Sondage din aprilie 2009, este de acord să se interzică folosirea cianurilor în sectorul minier din România (eşantion: 1249 de persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%) şi numai 8,2% acceptă folosirea acestora, ceea ce echivalează cu o opoziţie larg majoritară la proiectul Roşia Montană (deoarece singura exploatare economică posibilă a unei mine de aur este cea pe baza de cianuri);

REAMINTIND că Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, peste 40 de organizaţii civile, culturale şi din domeniul protecţiei mediului, numeroase personalităţi româneşti şi străine precum şi multe milioane de români s-au pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană;

SUBLINIIND că UNESCO, prin organismul său, Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) a luat în octombrie 2008 o poziţie oficială în favoarea Roşiei Montana, declarând-o „potenţial Sit al Patrimoniului Mondial, întrucât este o aşezare minieră excepţională“; ICOMOS cere autorităţilor române „să intervină de urgenţă pentru a asigura protejarea acestui sit“ şi „să evalueze importanţa lui culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, etnografică şi spirituală în contextul patrimoniului cultural al Europei şi al lumii“ (ICOMOS – 16th General Assembly of ICOMOS, Quebec, Canada 30 septembrie – 4 octombrie 2008);

PRECIZÂND că petiţia noastră dă curs invitaţiei la dialog lansată de Ministrul Economiei tuturor celor preocupaţi de proiectul Roşia Montană;

NOI, SEMNATARII ACESTEI PETIŢII, AFIRMĂM CU TĂRIE că Guvernul României trebuie să se opună proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.

În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea unui nou Certificat de Descărcare Arheologică solicitat de firma Gabriel Resources / RMGC pentru înlocuirea Certificatului de Descărcare Arheologică nr. 4, anulat irevocabil de instanţele judecătoreşti din România;
Solicităm, de asemenea, ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea oricărui alt document sau aviz ce ar permite începerea operaţiunilor de construcţie şi de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană.
Solicităm ferm colaborarea autorităţilor române cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Va rugam să sprijiniţi această petiţie. Vă puteţi manifesta sprijinul semnând petiţia AICI sau AICI.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Nişte troglodiţi supra-impozitează talentul

O seamă de scriitori, artişti şi jurnalişti protestează împotriva impozitării suplimentare a drepturilor de autor. Adevărul este că o mai mare abjecţie ca această iniţiativă a guvernului rar mi-a fost dat să văd. Şi o mai mare tîmpenie ca asta e greu să-mi amintesc dintre sutele de prostii comise de guvernanţi în ultimii 20 de ani. Statul cîştigă praful de pe tobă cu această supra-impozitare, dar deţinătorii de drepturi de autor riscă să moară de foame.

Cel care a protestat primul a fost Mircea Cărtărescu, în articolul "Un guvern de troglodiţi", din care citez doar: "Câţi oameni din România primesc drepturi de autor? Şi cât câştigă statul din supraimpozitarea acestora (pentru că un impozit normal oricum se plăteşte pentru ele)? Nici cât să chiorăşti un purice. În schimb, după ce şi-a făcut faima de aducător de sărăcie în toate familiile, guvernul actual îşi va face şi reputaţia de distrugător al inteligenţei şi talentului româneşti."

Peste o sută de intelectuali au lansat azi un apel către troglodiţii de la guvernare, din care citez:

"Guvernul României nu trebuie să pună niciodată biruri sociale pe creaţie, pentru că rezultatele acesteia nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Talentul, harul şi travaliul interior al fiecăruia dintre creatori nu sunt mediate nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de Bunul Dumnezeu. Noi realizăm opere culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. În al doisprezecelea ceas, opriţi exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!".

vineri, 28 mai 2010

Dedicaţie specială pentru mini-Boc

De la "Gaz pe Boc":-) Să nu-mi iei niciodată pensia...

vineri, 21 mai 2010

Reacţii în presă la Marşul pentru Familie




AGERPRES:

Aproximativ 150 de persoane au participat la marşul pentru familie

Marşul anual pentru familie a reunit, vineri, în Capitală aproximativ 150 de persoane, care au dorit să ia atitudine faţă de "politica anti-familie a Guvernului Boc", dar şi împotriva manifestaţiei pentru diversitate care va avea loc sâmbătă, la Bucureşti.
"Este inexplicabil şi deplorabil ca Guvernul să impună măsuri de austeritate radicale asupra familiei române, în special prin reducerea drastică a alocaţiilor pentru copii, reducerea drastică a beneficiilor mamelor în concediu de maternitate şi eliminarea primei pentru naşterea fiecărui copil", au declarat reprezentanţii Forumului Ortodox Creştin [Forul Ortodox Român - n. mea, C.T.].

Participanţii la marş au purtat pancarde cu mesaje prin care le cer guvernanţilor să apere familia, dar şi împotriva minorităţilor sexuale din România, pe acestea putându-se citi "Copiii nu se negociază", "Apăraţi familia, salvaţi România", Vrem copii normali, nu homosexuali", "Eva era femeie, nu bărbat", "Salvaţi România, păcatul aduce sclavia" sau "Decât să ne taxaţi, mai bine nu furaţi".

La marş au participat reprezentanţi ai Alianţei Familiilor din România, Forumului Creştin Ortodox, Asociaţiei Familiilor Catolice "Vladimir Ghika", Asociaţiei ProVita şi Asociaţiei pentru Apărarea Familiei şi Copilului.

Organizatorii marşului şi-au propus ca prin această manifestaţie să atragă atenţia asupra subminării familiei şi căsătoriei prin măsurile de austeritate impuse de Guvern.

"Motivele marşului nostru sunt duble. Considerăm că familia este atacată atât pe plan material, ceea ce toată lumea ştie, cât şi pe plan moral. De ani de zile vedem desfăşurate nişte forme de propagandă ale unor comportamente care slăbesc familia. Pe lângă atacurile de natură morală la adresa familiei, anul acesta, în contextul crizei, avem şi nişte atacuri de natură materială. Prin măsurile pe care Guvernul intenţionează să le ia este afectată direct familia", a declarat Bogdan Mateciuc, directorul executiv al Alianţei Familiilor din România.

Desfăşurat pe traseul Biserica Kretzulescu - Dealului Patriarhiei, marşul, organizat de Alianţa Familiilor din România şi Forumul Creştin Ortodox s-a încheiat în jurul orei 19,00, din cauza ploii.
-------------
Vedeţi şi rubrica de ştiri a emisiunii "Universul credinţei" de duminica asta, de la TVR.

UPDATE

Imagini de album, surprinse de Ionuţ Trandafirescu la Marşul pentru Familie :)


Scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor, de vorbă cu editorul Alexandru Ciolan şi scriitorul Ovidiu Hurduzeu (haină albă), înainte de începerea marşului


Preşedintele Senatului "Rost" şi preşedintele Asociaţiei "Rost", umăr la umăr


De la stînga: Bogdan Mateciuc, director executiv al Alianţei Familiilor din România, Paul Ghiţiu, secretar general al Asociaţiei "Rost" şi Iulian Capsali, vicepreşedinte al "Rost" (care a venit cu soţia şi toţi cei şapte copii ai lor)


Prietenul Laurian Ţoţa, împreună cu soţia şi cei patru din cei cinci copii ai lor. Cel mai mic este purtător de drapel, după cum se vede