Se afișează postările cu eticheta manastirea Petru Voda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manastirea Petru Voda. Afișați toate postările

luni, 13 ianuarie 2014

Acuzaţii grave ale obştii de la Petru Vodă la adresa SRI: manipulare, infiltrare, şantaj


Rugămintea obştii Mănăstirii Petru Vodă către serviciile de informaţii:

"Luaţi-vă slugile şi lăsaţi-ne în pace!"


Tovarăşi,
După întemeierea acestei sfinte mănăstiri în anii 1991-1992, văzînd afluxul de credincioşi către Prea-cuviosul Părinte Justin Pârvu şi numărul mare de fraţi care vin aici şi vor să rămînă în preajma sfinţiei sale, aţi luat cîteva măsuri (“operative”, cum le numiţi voi) împotriva unuia din puţinii oameni luminaţi care puteau întoarce această ţară la Dumnezeu:
- împroşcarea părintelui şi a obştii sale cu invective (vi le reamintim noi: extremişti, fanatici, legionari, schismatici, eretici) şi continua defăimare a noastră, defăimare foarte activă şi astăzi;
- încercarea de izolare a mănăstirii atît la nivelul simplilor credincioşi, cît şi la nivelul clericilor, mai ales a ierarhilor (oare cîţi dintre ei nu au auzit, cel puţin o dată în viaţă “Nu mergeţi acolo, că nu e bine”?);
- infiltrarea obştii cu tot felul de “poame”, indivizi neputincioşi, stăpîniţi de patimi şi de multe ori cu boli mintale, pe care apoi i-aţi folosit ca şi cîrtiţe ce v-au furnizat în continuu material informativ;
- infiltrarea bloggerului Gabriel Teodor Gioacăş (alias apologeticum.ro) în luna Februarie 2009 şi transformarea lui în portavoce virtuală a mănăstirii şi a părintelui, prin care aţi otrăvit sufletele credincioşilor din această ţară şi continuaţi pînă astăzi să le otrăviţi;
- şantajul continuu la care l-aţi supus pe Părintele Justin Pârvu, iar astăzi pe urmaşul său de drept, Părintele Hariton Negrea.
Raportul SRI de activitate anuală încredinţat parlamentului şi publicat în presă pînă acum 10 ani conţinea un capitol intitulat “Extremismul în Biserica Ortodoxă Română”, în care erau descrise cu lux de amănunte, deşi fără nume, fapte petrecute în mănăstirea noastră, prin purtarea voastră de grijă.

Tovarăşi,
Aţi trăit şi încă trăiţi pe spinarea poporului român, din a cărui muncă aţi fost şi încă sînteţi plătiţi, dar nu pentru a depărta poporul de Dumnezeu şi de mîntuire şi a-l otrăvi sistematic prin diversiuni şi activităţi subversive puse la cale de minţile voastre stăpînite de cei răi şi vicleni.
De curînd aţi pus la cale un nou scandal, prin agenţii voştri locali, prin dezgroparea tîlhărească a Părintelui Gheorghe Calciu, care a spus despre voi înainte de plecarea din lumea aceasta: “se vor lupta cu noi şi după ce vom muri”. Această nelegiuire a pus capac răbdării noastre, şi ştiţi asta. Noi, obştea mănăstirii, am hotărît să-i scoatem dintre noi, după porunca Sfîntului Apostol Pavel (1Cor 5:13, Tit 3:10).
Ca să îi reprimim, l-aţi şantajat pe Mitropolitul Theofan al Iaşilor, l-aţi şantajat pe părintele Hariton, stareţul nostru, şi probabil că şantajul nu s-a oprit aici, de vreme ce nici exarhul local, Luca Diaconu, nu a mai ajuns să verifice unde sînt slugoii voştri după ce l-aţi sunat să se întoarcă acasă.

Tovarăşi,
Înţelegeţi că răbdarea noastră a ajuns la un capăt şi că aţi depăşit măsura. Vă rugăm să vi-i luaţi din mănăstirea noastră atît pe monahul Teodot (Marius) Rogojină – pe care, prin faptul că îl ţineţi aici doar pentru că e fratele unui ofiţer SRI (?), îl văduviţi de un tratament psihiatric corespunzător afecţiunilor sale mintale -, cît şi pe prea-nefericitul Gabriel Teodor Gioacăş (“frate” care după patru ani de mănăstire nu cunoaşte Psalmul 50 şi nici alte rugăciuni pe care le ştiu chiar şi cei ce nu au putut să termine 8 clase), un om fără nici o legătură cu viaţa monahală, singurul său motiv de a fi aici fiind provocarea evreilor de pretutindeni, smintirea credincioşilor, politizarea învăţăturilor Părintelui Justin, defăimarea şi negarea ortodoxiei şi sfinţeniei părintelui şi tragerea mănăstirii noastre în scandaluri mediatice. Luaţi-i voi, ca să nu vi-i aducem noi la uşă.
În cazul în care veţi continua cu ameninţări şi şantaje, vă rugăm să nu ne consideraţi responsabili pentru felul în care vom reacţiona.
Aşadar: vă rugăm să vi-i luaţi cît mai grabnic dintre noi pe aceşti doi şi să ne lăsaţi să lucrăm poruncile Evangheliei Mîntuitorului Hristos. Cîtă vreme nu vor mai fi aici slugile voastre, vă veţi pierde obiectul de activitate, iar noi vom putea în cele din urmă să ne vedem de călugărie. Dacă vreţi să ne distrugeţi, pe capul vostru va fi aceasta, iar dacă veţi unelti să ne scoateţi de aici, vă avertizăm că vom pleca cu tot cu Părintele Justin şi cu morţii noştri din cimitir şi cu toate sfintele moaşte din mănăstire.


În numele obştii mănăstirii,
monahul Filotheu Bălan, 

purtător de cuvînt al Mănăstirii Petru Vodă


UPDATE

Foarte interesant! La cîteva ore după ce am postat textul preluat de pe site-ul mănăstirii Petru Vodă, linkul către site nu mai funcţionează. Site-ul pare că nu mai există. Sau mai degrabă că a fost blocat, fie de accesări, fie de vreo mînă din afară (SRI?, n-aş crede că se joacă aşa), fie de vreo dispoziţie din interior.
În tot cazul, acum, textul este disponibil numai pe site-urile şi blogurile care l-au preluat integral, inclusiv pe acesta. Rămîne de văzut dacă autorul său şi mănăstirea îşi asumă în continuare paternitatea sau vor apărea dezminţiri şi retractări. Pentru că acuzaţiile sînt serioase, limbajul destul de neobişnuit pentru un călugăr, iar efectele pot fi dăunătoare deopotrivă imaginii SRI şi a mănăstirii. 
Chiar dacă am avut îndoielile mele faţă unele afirmaţii din comunicat, acesta era prea grav pentru a fi ignorat. Ce poate orice om de bună credinţă să confirme este însă că activitatea lui Geoacăş - apologeticum, ca şi "dezgroparea tîlhărească" a părintelui Gheorghe Calciu au făcut şi fac mult rău mănăstirii, în particular, şi ortodoxiei româneşti în general. 

UPDATE 2
(14 ian.2014)

Pr. Ioan Florin Florescu despre recentul scandal de la Manastirea Petru Voda: 

"Dar nu înțeleg cum s-au „infiltrat” acești agenți în obște. Le-a dat SRI-ul chilii la Petru-Vodă? Le-a cântat „Brațele părintești”? E plin internetul cu predicile, interviurile și conferințele monahului cu „probleme psihice”. Nu l-a văzut nimeni până acum? Nu a predicat el în biserica de la Petru-Vodă? Nu a citit el, recent, în fața întregii obști, cuvânt de învățătură la parastasul de șapte ani al părintelui Calciu? – (asta după ce se știa că tocmai îl dezgropase „tâlhărește” pe bietul părinte, iar obștea slujea, ca femeile mironosițe, la un mormânt gol).

Iar blogul „prea-nefericitului” frate (cum îl alintă logoforul mănăstiresc) funcționează de vreo patru-cinci ani și a fost dintotdeauna perceput ca o pagină neoficială a obștii. Exact, ca o „portavoce”. Nu apăreau acolo comunicatele mănăstirii? Interviuri cu părintele Justin? Declarații și apeluri? Până și anunțurile de pe ușa părintelui erau scanate. Nu înțeleg de ce „nefericitul” deranjează abia acum, când ar fi trebuit de mult să i se ia laptopul și să fie trimis la ascultare.

Nu cred nicio secundă în povestea cu agenții SRI. (Agenții SRI au poveștile lor cu călugări, dar pe alte bloguri.) „Loaza” și „nebunul” sunt, în acest caz, doar agenții fără discernământ ai unei atmosfere mănăstirești intoxicate constant de câteva chilii scăpate de sub control. O atmosferă încărcată acum și de aburelile purtătorului de cuvânt al mănăstirii. Ce mi-e tanda, ce mi-e manda. M-am intersectat de câteva ori cu acest călugăr, un adevărat detectiv în sutană, specializat în agenți secreți și otrăvuri. Undeva, pe un blog, afirma odată că sunt „cumpărat” de Soros. Mai apoi, a scris că o studentă, călugărită mai târziu la mănăstire, a fost iradiată de profesorii de la Central European University, pentru că nu a vrut să scrie despre Origen. Cam tot pe-atunci, într-un articol care poate fi găsit încă pe net, scria că marele duhovnic Ioanichie Bălan a fost otrăvit „cu metale grele”, la o cafea în stăreția Mănăstirii Sihăstria, lăsând de înțeles că asta i s-ar fi tras de la poziția sa anti-ecumenistă, în urma disputelor cu Mitropolitul. Nu știu dacă pentru aceste afirmații i-a cerut cineva socoteală (sau probe). În fine, nu-mi iese din cap o imagine dintr-un interviu, distribuit pe youtube, în care reporterului îi scapă ceva despre rotația pământului, iar detectivul reconvertit brusc în inchizitor de ocazie pufnește sarcastic și i-o retează scurt: pământul nu se învârte, aveți grjiă că sunteți împotriva Sfintei Scripturi! Și acest personaj este purtătorul de cuvânt al celei mai importante mănăstiri din Moldova. Care tocmai a ieșit eroic pe net să ceară SRI-ul să-și ia înapoi călugării nebuni. Parcă suntem într-un roman al lui Savatie Baștovoi.

Părinte Mitropolit, vă rog eu frumos, luați-le laptopurile! Tăiați-le internetul la mănăstire sau luați-le laptopurile la toți și închideți-le, măcar un an, într-o cameră, iar cheia să o țină starețul sau duhovnicul. Măcar un an să se odihnească moaștele și fotografiile să plângă neștiute de nimeni. Amânați apocalipsa și profețiile spanacului. Nu lăsați ca moștenirea luminoasă a sfântului părinte Justin, mănăstirea Petru-Vodă, să ajungă subiectul tabloidelor și îndreptățirea smintelii."


SURSA: Jurnal scoţian

sâmbătă, 14 decembrie 2013

CAZUL CALCIU: PSIHOZA MOAŞTELOR


În ultimele zile, presa a început să vorbească tot mai mult despre întîmplările recente de la Mănăstirea Petru-Vodă ca despre un "scandal", sugerînd că în spatele lor s-ar afla nu se ştie ce conspiraţie obscură potrivnică cinstirii martirilor neamului şi "minunismului" atît de atractiv nu numai pentru o anumită naivitate habotnică, dar şi pentru nişte oficine mediatice lipsite de cea mai elementară cultură religioasă şi de orice orizont moral-spiritual. Paie pe foc pun chiar cei responsabili de abuzurile comise acolo, care n-au nici o ezitare să mintă şi să incite lumea în numele credinţei lor rătăcite, acuzînd de-a valma pe stareţ, pe ierarhi sau pe fraţii din obşte care nu le împărtăşesc exaltările paranoide.
La sfîrşitul relatării de pe acest blog privitoare la parastasul de 7 ani al Părintelui Gheorghe Calciu (16 noiembrie a. c.), autorul - juristul şi teologul Lucian D. Popescu, apropiat al familiei părintelui, cunoştinţă veche, fiu duhovnicesc şi monograf al acestuia, ce nu poate fi bănuit de intenţii impure şi are deplină legitimitate de a se pronunţa - făcea referire şi la deshumarea săvîrşită în taină (de care n-a aflat decît la întoarcerea la Bucureşti), cu avertismentul discret că "pietatea populară poate rătăci în duhul greşelii, iar greşeala de-a dreapta tot greşeală este..." (vezi aici).
În perioada imediat următoare, cu concursul televiziunilor ahtiate după senzaţional (Antena 3, Kanal D etc.), mai vechea "psihoză a moaştelor" a cunoscut o nouă recrudescenţă, în faţa căreia Biserica, din păcate, n-a făcut publică nici o atitudine oficială, lăsînd lumea în confuzie şi nedumerire. Eu, în urma numeroaselor întrebări cu care m-am pomenit asaltat în context, ca unul ce am fost la rîndul meu printre apropiaţii părintelui (pe care l-am cunoscut în 1984) şi editorul său constant (din 1996 încoace), am făgăduit cititorilor blogului o sinteză a faptelor şi exprimarea punctului meu de vedere asupra lor, rămînînd cu toţii în aşteptarea unui comunicat oficial - din partea Mitropoliei de la Iaşi sau a altui for bisericesc îndrituit - prin care să se aducă lămurire şi îndrumare credincioşilor lăsaţi pînă acum la cheremul manipulărilor mediatice sau al zvonisticii curente. Nimeni nu poate suplini cuvîntul Bisericii, oricît de informat, de pertinent şi de onest ar fi.

                        De la pietate la sminteală



Folosit de o mînă de psihopaţi ai Ortodoxiei ca paravan în ultimii ani de viaţă, Părintele Iustin Pârvu continuă să fie folosit ca atare şi după moarte: cei care au purces fără nici o binecuvîntare la dezgroparea Părintelui Calciu au invocat intenţia exprimată cîndva în acest sens de însuşi Părintele Iustin. Şi, desigur, au încercat să se prevaleze şi de "tradiţia" moldovenească a dezgropării la 7 ani, care nu are nici o bază canonică (practicîndu-se pe alocuri, inclusiv în Muntele Athos, din lipsă de spaţiu, ceea ce nu este cazul la noi). Cît despre pretenţia cutărui călugăraş că i s-ar fi arătat părintele însuşi în vis şi i-ar fi poruncit deshumarea, nu văd în virtutea cărui temei ar putea fi creditată (oricine poate veni să spună că a visat orice; fără alte semne consfinţitoare, "visul", chiar să-l fi avut, rămîne nul).
Vajnicii căutători de moaşte (chiar din obştea Mănăstirii Petru-Vodă) n-au mai avut răbdare nici măcar pînă la parastas (care - fără ca asistenţa din afară să o ştie - s-a desfăşurat la un mormînt gol): au pus mîna pe lopeţi şi au purces la dezgropare cu cîteva zile înainte. Surprinşi de stareţul Hariton (care a invocat, între altele, chiar dispoziţia testamentară a Părintelui Calciu: Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă, spre a fi uitat pentru totdeauna...), au fost certaţi şi opriţi, dar s-au reîntors noaptea, pe furiş, şi şi-au isprăvit treaba la adăpostul întunericului, ducînd rămăşiţele Părintelui Calciu şi închizîndu-le în chilia Părintelui Iustin. Apoi tot ei au chemat una dintre cele mai imunde televiziuni (Antena 3) să filmeze "minunea" în vederea mediatizării şi i-au trimis mesaj ierarhului de la Iaşi (la data respectivă absent din ţară), "să vină să se închine la moaşte de sfînt".
Au cam intrat însă în panică atunci cînd au aflat de ameninţarea formulată de d-l Andrei Calciu (fiul părintelui, lawyer în Washington D. C., care auzise mai demult ce se punea la cale), că, în cazul în care îi vor dezgropa tatăl, îi va da în judecată, ca cetăţean american, pentru "profanare de morminte". În faţa acestei perspective, o anume îngrijorare s-a făcut simţită şi la nivel arhieresc.


Vă întrebaţi, desigur, care era starea cadavrului dezgropat (în legătură cu care a existat temerea, printre apropiaţii părintelui, ca nu cumva să se înceapă a fi împărţit cu bucăţica, aşa cum s-a petrecut, în parte, cu rămăşiţele poetului Radu Gyr, deshumat maian - nu fără acordul familiei - de la Cimitrul Bellu din Bucureşti şi reînhumat în cimitirul Mănăstirii Petru-Vodă, apoi scos din groapă şi dus în biserică, să i se închine lumea ca unui "sfînt cu moaşte" decretat ad-hoc, fără nici un proces de canonizare!). Răposat şi îmbălsămat în Statele Unite (unde şi-a trăit ultimii 21 de ani ai vieţii), Părintele Calciu, care şi-a dorit să fie înmormîntat la Petru-Vodă, a fost adus în ţară într-un sicriu sigilat, în care trupul era înfăşurat într-o folie protectoare. Înainte de a porni spre locul de îngropăciune, a fost depus în biserica Mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti (unde rostise, în 1978, cele "şapte cuvinte către tineri"), iar sicriul a fost deschis şi folia îndepărtată de la cap pînă la piept (părintele arăta ca un om viu adormit - americanii îşi făcuseră bine treaba - şi aşa ne-am luat rămas-bun de la el, în pragul lui decembrie 2006). Cînd sicriul a fost închis la loc, n-a mai fost trasă folia protectoare peste partea de sus, astfel că procesul de descompunere în pămînt n-a fost unitar: partea descoperită s-a uscat ("un craniu cu barbă"), iar cea acoperită a rămas aproape neschimbată după 7 ani. Este motivul pentru care la televizor şi pe internet au fost arătate mai ales picioarele dezgolite, capul fiind acoperit cu o glugă neagră, pentru a nu şoca şi deservi pretinsa "minune" (adică ideea fixă a "moaştelor" cu orice preţ). În realitate, la momentul dat, toate aceste lucruri îşi au explicaţii pur naturale. (Continuare)

duminică, 23 iunie 2013

Despre înmormîntarea Părintelui Iustin Pârvu











IMPORTANT! 
"Mănăstirea Petru Vodă s-a născut un sfînt! Povestea lui, Duminică, 23 iunie, ora 21.00, la emisiunea În premieră, pe Antena 3."

luni, 17 iunie 2013

Părintele Iustin Pârvu va fi înmormîntat joi. Se organizează pelerinaj

MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ: "Înalt Prea Sfinţitului Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineţii, astăzi, Luni, 17 Iunie, şi a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veşnică.
După parastas, împreună cu obştea mănăstirii s-a hotărît ca înmormîntarea părintelui stareţ să aibă loc Joi, 20 Iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă. Pentru aceasta, s-a hotărît ca Sfînta Liturghie să înceapă la ora 9 dimineaţa (ora Bucureştiului), iar Slujba Înmormîntării la ora 12, în continuarea Sfintei Liturghii.
Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin sînt chemaţi să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putinţă, aglomeraţia mulţimii de oameni la care ne aşteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulţumim pentru înţelegere."
Părintele Iustin, în 2007. Sursa: site-ul www.petruvoda.ro.
LAURENŢIU DUMITRU: "Pelerinaj de o zi la Mănăstirea Petru Vodă la înmormântarea Părintelui Justin Pârvu. Plecarea spre Petru Vodă se va face de miercuri seară, ora 20.00, de la Universitate (Bucureşti). Preţ 150 RON.
Înmormântarea Părintelui Justin va avea loc Joi, 20 iunie, de la ora 12.00, fiind precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii (ora 9.00).
Cei ce doresc să ajungă la înmormântarea Părintelui Justin, să-mi scrie un mail şi să-mi lase număr de telefon pe adresa pridvor@yahoo.com.
Pelerinajul e organizat de o agenţie de pelerinaje."

 
RĂZVAN CODRESCU: "Deşi lunga suferinţă a ultimului său lustru de viaţă pămîntească, dramatic accentuată în ultimele luni, ne-a obişnuit cumva cu gîndul înfiorat al iminentei despărţiri, vestea că Părintele Iustin Pârvu, ultimul mare legionar celest al Ortodoxiei româneşti, a închis definitiv ochii, în cetatea sa duhovnicească de la Petru-Vodă, e greu de primit şi greu de dat mai departe, cîntărind dureros nu doar cît sfîrşitul unui om încununat de sfinţenie, ci cît sfîrşitul marşului legendar al unei întregi generaţii mărturisitoare, ivite din efervescenţa creştină şi naţională a primei jumătăţi a secolului XX, mucenicită şi transfigurată sub marea prigoană comunistă din a doua lui jumătate şi îngăduită de Dumnezeu să strălumineze pilduitor începuturile deloc line ale noului veac şi mileniu." (Continuare)


Părintele GHEORGHE CALCIU despre Părintele IUSTIN PÂRVU: "Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile ca o apă binecuvântată. Dar şi logica lui este spirit de foc, ieşind dintr-o convingere nestrămutată a credinţei lui, dintr-o experienţă de duhovnic uriaşă, încununată şi de experienţa închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format şi unde a mângâiat, a mustrat şi a vindecat cu rugăciunea şi cu dragostea."  

Cu părintele Calciu, în toamna lui 2006, la Petru Vodă. Foto: Lucian D. Popescu
Părintele IUSTIN PÂRVU, într-un interviu pe care mi l-a acordat, pentru Formula As, în 2007: "Este stiut ca Biserica a fost intotdeauna forta si ramane forta unui stat. De aceea, dusmanii statului roman incearca sa paralizeze Biserica. Nu ma refer doar la straini, ci si la romanii care lovesc credinta noastra. Vedeti scandalul icoanelor din scoli sau vanzoleala din jurul legii cultelor. Credinta poporului roman a fost mult incercata, si ortodoxia a trecut prin multe persecutii. Numai ca acum, prigonirea Bisericii imbraca alta forma. Vrajmasii vin cu "drepturile omului", cu "libertatea de constiinta", dupa care se ascunde imoralitatea cea mai mare. Tinta este distrugerea neamului. Si suntem atacati in ce este mai profund in noi: credinta stramoseasca.

[...] Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, cand familia este risipita, scoala dispretuita si Biserica atacata. Se poarta avortul si divortul. Cele mai ascutite minti si cele mai pricepute brate merg dupa slujbe mai bine platite in strainatate. Copiii isi afla modele, nu in sfinti si eroi, ci in vedete de televiziune si in afaceristi ticalosi. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie sa le stie tamaduirea, dar nu poate face nimic, daca in crestin nu exista convingerea ca avem o viata pentru Hristos, nu pentru a ne face de cap."

duminică, 16 iunie 2013

Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veşnice

Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a trecut la Domnul în această seară, după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-l numere cu drepţii Săi! 


Vă recomand două texte care conturează bine personalitatea părintelui Iustin, ultimul mare duhovinc trecut prin temniţele comuniste:
Părintele Iustin, un adevărat purtător de Hristos, de Pr. Gh. Calciu Dumitresa (apărut în revista ROST)
şi

"Cu post şi rugăciune cucereşti cerurile", un interviu pe care mi l-a acordat, pentru Formula As, în anul 2007.

miercuri, 13 iunie 2012

Monahul Moise de la Oaşa, despre un Pateric al închisorilor comuniste

Nascut in 1974 la Resita, a urmat Facultatea de Drept din Timisoara, unde a intrat in A.S.C.O.R. si a apucat, cu nadejde, pe calea credintei. In 1996, a devenit frate la manastirea Posaga (Alba). Din 2000, obstea de la Posaga s-a mutat la Oasa, in Muntii Sureanu, la 1.400 de metri deasupra lumii. Dupa alti cativa ani de nevointe, monahul Moise Iorgovan a inceput un proiect cultural, care avea sa-l acapareze total: o cronica documentara, filmata si scrisa, despre suferintele din inchisorile comuniste din Romania si Basarabia, marturisite de fosti detinuti politici. Un demers nobil si temerar, despre frumusetea credintei in temnita.

Monahul Moise, Fortul 13 Jilava.
"Am inceput in anul 2004, pentru cartea despre Gafencu, care a aparut in 2007. In acea perioada, faceam expeditii de cercetare cateva saptamani, de doua ori pe an; intervievam supravietuitori ai inchisorilor care l-au cunoscut, studiam in arhivele CNSAS... Insa, din anul 2006 si pana in 2011, documentarea pentru Pateric a devenit ocupatie preponderenta, si la manastire am ajuns sa fiu musafir. Sigur ca mergeam des, si la Oasa, si la Petru Voda, sa ma linistesc, sa caut sfat, dar nu am mai putut duce viata de obste, si toata concentrarea mea a fost pe aceasta descoperire a Ortodoxiei din rezistenta anticomunista. Am avut parte de multa intelegere, si din partea parintelui staret Iustin, si a Inaltului Andrei, si a Inaltului Irineu, actualul arhiepiscop al Albei. E drept ca nici nu i-am facut de rusine, m-am purtat cum se cuvine peste tot, iar dupa un timp, au vazut si rezultatele acestei zbateri: cartile si filmele. Asta nu era o treaba pe care trebuia s-o faca un calugar. Dar daca n-o facea un calugar, n-o facea nimeni, pentru ca nu avea nimeni timp sa se dedice, sa umble atata prin tara; nici nu acceptau multi regimul de viata pe care l-am avut eu, mereu pe drumuri, dormind prin gari, stand la ocazie, cu rucsacul in spate, la pomana tuturor. Din punct de vedere monahal am suportat foarte multe lipsuri si caderi, dar cred ca a meritat. A fost o ocazie pe "ultima suta de metri" de a-i cunoaste pe batranii fosti detinuti politic si, practic, de a-i "spovedi". E important, pentru ca nu toti si-au scris experientele carcerale. Si oamenii astia sunt atat de batrani, pleaca unul cate unul, intr-un ritm infiorator de rapid. Pe urma, a fost munca in arhive. Nu in ultimul rind, am avut ocazia sa cunosc mai bine tara si oamenii, in general. Si asta m-a facut foarte optimist. Pentru ca am sesizat o mare sete de Dumnezeu la poporul asta si pentru ca am vazut ca se pot face lucruri minunate, fara resurse mari."
Citiţi interviul în Formula As!

Monahul Moise, alături de alţi călugări, rugîndu-se în faţa celulei din Casimca Jilavei în care a murit Costache Oprişan. Oct. 2010. Fotografii de Irinel Cîrlănaru

vineri, 25 mai 2012

Troiţă în memoria Părintelui Sofian Boghiu

de Ecaterina Lutisina
O troiţă închinată Părintelui Sofian Boghiu a fost sfinţită miercuri, 23 mai, în oraşul Edineţ. Slujba sfinţirii a fost oficiată de un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului în frunte cu Părintele prof. Dr. Constantin Coman, fostul decan al Facultăţii de Teologie de la Bucureşti. 


Arhimandritul Sofian Boghiu, fost stareţ al mănăstirii Antim şi cel mai mare duhovnic al Bucureştilor timp de 50 de ani, a fost cinstit ieri de către localnicii oraşului Edineţ, regiunea de baştină a părintelui, prin ridicarea unei troiţe în centrul localităţii. Înălţată din iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Chişinău, crucea de piatră a fost sculptată la Cluj Napoca, adusă în Basarabia şi instalată în Edineţ prin implicarea nemijlocită a preotului Constantin şi a preotesei sale, Garoafa Coman, fiii duhovniceşti ai Părintelui Sofian. „Suntem copleşiţi de emoţie, pentru că ne aflăm aici reprezentând mii de ierarhi, preoţi, credincioşi, medici, ingineri, profesori, studenţi şi elevi români care au stat sub epitrahilul Părintelui Sofian şi care au primit îndrumarea sa duhovnicească.
Un om plin de blândeţe, de bunătate, de milostenie, de discreţie şi de sfinţenie, om care a ieşit din splahnele dumneavoastră,” a spus Părintele Constantin Coman după slujba de sfinţire. „Ţineţi minte: ridicarea crucii este şi un semn de recunoştinţă al nostru către dumneavoastră, pentru că ni l-aţi dat pe Părintele Sofian, şi alături de dânsul, alte mari personalităţi care au slujit Biserica românească. Vă vom purta în memoria şi în rugăciunile noastre, alături de pomenirea pe care o facem totdeauna Părintelui arhimandrit Sofian.” a încheiat sfinţia sa.
Instalarea troiţei nu ar fi fost posibilă fără acordul primarului de Edineţ, Constantin Cojocaru. „Sfinţirea troiţei este un act de cultură aparte pentru noi, cei din nordul Basarabiei. Acest act, prin troiţa ridicată în cinstea celui care a fost Părintele Sofian Boghiu, a pământeanului nostru, aduce un mare aport în viaţa culturală a Bisericii de pe ambele maluri ale Prutului. În numele raionului Edineţ, vin a aduce mulţumire Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi care şi-a adus aportul în înălţarea troiţei, precum şi părinţilor veniţi de peste Prut, care, prin ridicarea acestei cruci, au pus încă o piatră la temelia culturii noastre naţionale.” a specificat primarul. De asemenea, acesta a conferit titlul de „Personalitate de onoare” al oraşului Edineţ basarabeanului Sofian Boghiu, înmânând certificatul oaspeţilor de la Bucureşti.
„Sfinţirea troiţei închinate Părintelui Sofian a încheiat campania de promovare a sfinţilor basarabeni, iniţiată de ASCOR Chişinău în anul 2009. În cadrul acesteia au mai fost instalate încă două troiţe în cinstea lui Valeriu Gafencu la Sângerei şi a mitropolitului Iosif Naniescu în satul Pepeni, s-au organizat peste 30 de conferinţe în toată ţara şi s-au publicat peste 30000 de mii de ziare „Studentul Ortodox” cu viaţa sfinţilor basarabeni etc. Această troiţă este sculptată după modelul altei troiţe ridicate în cinstea lui Mihai Viteazul acum 400 de ani. Este un monument de artă şi un lucru sfânt. Toţi cei care suntem aici, avem datoria sfântă de a urma viaţa sfântului părinte Sofian şi de a povesti semenilor noştri despre acest om, care s-a născut pe meleagurile noastre.  Aduc sincere mulţumiri ctitorilor (familiei Coman), conducerii oraşului Edineţ, părinţilor de la Mănăstirea Petru Vodă, care se află aici cu binecuvântarea Părintelui Iustin, Manastirii Putna care a sprijinit considerabil aceasta initiativa, Părintelui Viorel Cojocaru şi tuturor membrilor ASCOR, care au muncit enorm pentru a fi posibilă ridicarea troiţei,” a menţionat Iulian Rusanovschi, preşedintele ASCOR Chişinău.
La final sfinţia sa, împreună cu preoteasa, au vizitat mănăstirea Rudi, în obştea căreia marele duhovnic Sofian a intrat ca rasofor în anul 1926.  La această Mănăstirea urma să fie instalată o placă de piatră în amintirea acestui fapt.În continuarea evenimentului Părintele Constantin Coman a conferenţiat în incinta gimnaziului nr. 1 pe tema „Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului”. În cadrul conferinţei Părintele Coman a povestit crâmpeie din viaţa marelui păstor de suflete Sofian Boghiu, precum şi a lansat cartea intitutală „Părintele Sofian”, care însumează peste 600 de pagini scrise despre şi de cel care a fost arhimandritul mănăstirii Antim. La finalul conferinţei Părintele Constatin a oferit în dar mai multe exemplare ale cărţii lansate bibliotecii municipale, gimnaziului de la Cuconeştii Vechi, Mănăstirii Zăbriceni, Mănăstirii Rudi, seminarului de fete din Edineţ, Primăriei, DGITS Edineţ şi altor instituţii de învăţământ din raion.
Sursa: ASCOR

vineri, 25 februarie 2011

Imbecilitatea jurnalistului-pompier

Publicat de Ion Cristoiu
 

Iată faptele: Stareţul mănăstirii Petru Vodă Justin Pârvu a împlinit 92 de ani.Venerabilul duhovnic a fost în tinereţea sa legionar, pentru care, de altfel, sub regimul comunist, a stat 17 ani la  puşcărie. Măicuţele s-au gîndit să-i facă bătrînului bolnav un cadou: În chilia spital de la mănăstire i-au cîntat, printre altele, şi Sfîntă tinereţe legionară.
Pe youtube a apărut, la puţin timp, un filmuleţ despre întreg momentul aniversării, cuprinzînd, printre altele, şi secvenţa în care măicuţele îi cîntă stareţului Imnul Legiunii.De precizat că filmuleţul n-a fost postat de măicuţe, ci de un nătîng de mirean, unul dintre acei moldo- vlahi  care filmează cu scula numită telefon mobil tot ce întîlnesc în cale.
Orice om normal din ţara asta, altfel spus, orice om care nu e de tablă şi, în consecinţă, e înzestrat cu  suflet şi  înţelegere a vieţii,  şi-a dat seama că momentul de la mănăstirea Petru Vodă e unul strict omenesc. Ştiind ce-a fost în tinereţe stareţul Justin Pârvu şi, mai ales, pentru ce a făcut 17 ani de puşcărie, ele au introdus între cîntecele pe post de cadou aniversar şi surpriza numită: Sfîntă tinereţe legionară!
Îţi trebuie nu numai o gîngăveală intelectuală acută, dar şi o imensă pustiire sufletească pentru a crede şi afirma că a fost vorba de o manifestare legionară:
1) Momentul a avut loc într-un spaţiu ce poate fi considerat privat.
2) Sfîntă tinereţe legionară a fost unul dintre cîntecele despre care măicuţele ştiau că-i plac duhovnicului.
3) Nici măicuţele şi nici stareţul n-au ieşit pe poarta mănăstirii într-un marş cu uniforme, însemne şi slogane anti-democratice.
4) Întreaga tărăşenie dovedeşte că măicuţele n-au cîntat Sfîntă tinereţe legionară, pentru că au devenit peste noapte gardiste, ci pur şi simplu, deoarece ştiau că imnul îi va aduce aminte unui bătrîn de 92 de ani de tinereţea sa de cîndva.
În ţara asta nu sunt însă numai oameni normali.
Sunt şi jurnaliştii-pompieri. Cei mai în vîrstă, ca mine, îşi amintesc, poate, că pe vremuri, în tăcerea unei săli de cinema de provincie, tocmai cînd spectatorii erau mai încordaţi ca niciodată, curioşi să vadă dacă eroul pozitiv moare s-au se face, răsuna un strigăt imbecil: – Stinge ţigara!
Autorul strigătului era pompierul de serviciu. Nu fuma nimeni, ba chiar nimeni n-avea de gînd să fumeze. El însă zbiera aşa, deoarece era convins că planeta depinde de vigilenţa lui pompieristică. Asemănător imbecilului din sala de cinema, jurnalistul- pompier vede peste tot pericole. Uneori le născoceşte, pentru a avea de ce să zbiere. Alteori le exagerează.
Jurnalistul-pompier  şi-a spus cuvîntul şi în cazul de la mănăstirea Petru Vodă. Un fapt omenesc, fără nici o altă conotaţie decît cea sufletească, s-a transformat într-o manifestare legionară. Pompierii de serviciu de la Hotnews, România liberă, Gândul, Adevărul, Evenimentul zilei s-au simţit brusc apărători ai democraţiei şi au început să  zbiere că ţara e ameninţată de pericolul legionar. La auzul strigătului Stinge ţigara! unii fumători îşi aminteau că n-au mai fumat demult. Drept pentru care îşi aprindeau o ţigară.
Tărăboiul prostesc făurit  de jurnaliştii-pompieri în jurul aşa-zisei manifestări de la mănăstirea Petru Vodă a făcut ca mulţi tineri să caute pe Internet Imnul legionarilor şi să-l asculte.
Unora chiar le-a plăcut.

marți, 22 februarie 2011

Răspunsul duhovnicesc al ÎPS Teofan în cazul "fasciştii de la Petru Vodă"

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşiului a dezaprobat, printr-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES, acţiunea măicuţelor Mănăstirii "Adormirii Maicii Domnului" - Paltin de a interpreta cântece legionare la serbarea zilei de naştere a părintelui Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă.
"Mandatul primit de Biserică de la întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15), este acela de a cunoaşte, a trăi şi a mărturisi adevărul Evangheliei. Astfel, misiunea clerului şi a celor care fac parte din cinul monahal este aceea de a pune în lucrare această întreită responsabilitate. Nu se cuvine, aşadar, să se recurgă la mesaje sau simboluri menite a promova ideologii politice - indiferent de natura acestora - în cadrul unităţilor bisericeşti (parohii sau mănăstiri)", se arată în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşiului. [Sublinierile mele - C.T.]
Arhiepiscopia a adresat şi un îndemn stăruitor către preoţii de parohie şi vieţuitorii sfintelor mănăstiri din Eparhia Iaşilor să vegheze la împlinirea misiunii încredinţate lor de Dumnezeu şi să se abţină de la orice atitudine care poate provoca dezbinare sau dezbateri străine de duhul Evangheliei.
Reacţia Arhiepiscopiei Iaşiului vine în urma postării pe internet, pe site-ul youtube, a două filme scurte în care măicuţele Mănăstirii "Adormirii Maicii Domnului" - Paltin intonau cântece legionare. 
Evenimentele erau de la ziua de naştere a părintelui Iustin Pârvu din 9 februarie 2009 şi 2011. (AGERPRES)

luni, 21 februarie 2011

Un răspuns la scandalul "fasciştii de la mănăstirea Petru Vodă"

O aniversare cu cântec

Publicat de Spartakus

Măi fraţilor, cumnaţilor, cititorilor şi postacilor, am băgat-o pe mânecă! Am făcut o belea cât China şi acum stau cu inima cât un purice: dacă mă prinde? Aştept din clipă în clipă să sune telefonul şi o voce autoritară să mă convoace la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Ce să mai vorbim, sunt un om pierdut. Dar n-am nici o scuză: mi-am făcut-o cu mâna mea. Sau, mă rog, cu vocea mea. Păi să vedeţi fază. Mai zilele trecute m-am văzut cu foştii colegi de grădi, să sărbătorim aniversarea a treizeci de ani de la absolvirea acestei sublime instituţii a pantalonilor scurţi şi juliturilor în genunchi. Ne-am reunit, cu căţel, cu purcel, la un restaurant cochet şi dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu viski, dă-i cu gin, limbile s-au dezgheţat ceva de speriat. Am povestit câte-n lună şi-n stele, ne-am amintit cu pioşenie de educatoarele plecate pe veşnicele plaiuri ale vânătorii şi cu nostalgie de mozaicurile din boabe de orez colorate şi de portocalele primite de la un Moş Gerilă generos şi rezistent la cozi. Şi nu ştiu cum se face că la un moment dat îi vine unuia ideea să înceapă cântecul ăla cu şoimii patriei. Ne-a pus naiba de-am cântat cu toţii de ne durea la coarda vocală de-atâta zbierat. Am văzut eu că un chelner, cam roşcovan şi pistruiat, aşa, ne privea cu suspiciune, dar pe moment am zis că s-o teme omul că nu-i dăm bacşiş. Acum însă, cu minţile limpezite şi văzând ce-au păţit Părintele Justin şi măicuţele alea care i-au făcut party surpriză, mă gândesc că poate altul era motivul suspiciunii: dacă ne-o fi turnat chelnerul roşcovan şi pistruiat la Comunitate şi vin ăştia să ne caute la doctrină?
Păi n-aţi văzut ce păţi taica părintele? A fost suficient să-i cânte nişte calugăriţe o melodie care-i amintea de tinereţile lui revoluţionare şi s-a stârnit vuiet mare taman până în capitala Israelului, Washington. Acum ce să zic, mai au şi indignaţii ăştia dreptate, ce, nu mai aveau măicuţele condace şi tropare, rugăciuni şi cântece religioase de intonat, trebuia s-o dea pe “Sfântă tinereţe legionară” şi să facă apologia hitlerismului ortodox de ziua a opta? Domnii de la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului au mare dreptate să fie vigilenţi. Cu ochii lor de copoi şi-au dat seama imediat că măicuţele astea sunt nişte potenţiale teroriste, extrem de periculoase pentru omenire. N-aţi văzut? Sunt şi îmbrăcate ca văduvele negre din Caucaz, alea de dansează prin metrouri şi autobuze la Moscova îndrăgitul hit  “Toată lumea, toată lumea sare-acum cu mine”. Iar părintele o avea el aproape suta de ani, dar reprezintă o primejdie mortală pentru securitatea planetei. Cât de siguri v-aţi simţi în preajma unui recidivist, a unui om despre care ştiţi că a făcut mai mulţi ani de puşcărie decât zănaticul ăla de-a omorât-o pe Mihaela Runceanu? Aud? Nu v-ar trece toţi fiorii spaimei?
De-aia zic, acum mi-e tare teamă să nu fim şi noi, foştii şoimi ai patriei, băgaţi în aceeaşi oală cu măicuţele astea fasciste şi cu călugărul legionar fanatic. Cum de ce? Mai întrebaţi de ce? Eee, vedeţi dacă n-aveţi viziune, ca domnii de la Washington? Ia amintiţi-vă voi cum începea cântecul cu şoimii patriei şi o să vă pice imediat fisa. Începea aşa: “Mlădiţe-nmugurite din timpul strămoşesc…” Şi ce culoare au mlădiţele înmugurite? Clar ca vaca: verde, tati! Deci verde avem, cultul strămoşilor avem, intenţia e clară! Iar şoimii, pe lângă că-s amintiţi şi în imnul legionar, sunt nişte păsări de pradă înrudite cu acvilele, simbolul legionarilor romani, strămoşii noştri  – mă rog, ai unora dintre noi. Şi ce au mai făcut romanii în afară că i-au cucerit pe daci şi le-au luat femeile, să pună de-un popor nou? Hopa, ruşinică fiin’că nu ştiţi istorie: i-au măcelărit pe evrei, fraţilor, şi nu doar o dată, ci în două rânduri. Acum vedeţi cum se leagă? Vedeţi cum te leagă? Dar vă promit, vă jur că dacă scap acum netras de urechi şi de perciuni, în viaţa mea nu mai cânt la aniversări. Şi de Crăciun, când lumea o să se adune în jurul pomului de iarnă şi-o să cânte “O, brad frumos cu cetina tot verde”, să moară peştii mei, Nemo şi Grivei, dacă mai scot vreun sunet! Că doar v-am zis, numai ce aud cuvântul “verde” şi băieţii ăştia vigilenţi s-au şi făcut la faţă instantaneu mai roşcovani decât i-a fabricat pe ei genetic Yahve.

sursa: Reporter Virtual

joi, 10 februarie 2011

La mulţi ani, părinte Iustin!

Prea bunul părinte arhimandrit Iustin, stareţul mănăstirii Petru Vodă din Munţii Neamţului, împlineşte astăzi 92 de ani. De 74 de ani îl slujeşte pe Hristos şi jertfeşte pentru El şi pentru neamul românesc. O viaţă de om închinată unui crez. Această viaţă merită cinstită. Sănătate şi putere să ne călăuzească în continuare pe calea adevărului, îi doresc părintelui. La mulţi ani! 
Reiau mai jos un articol al vrednicului de pomenire părinte Gh. Calciu despre părintele Iustin Pârvu, publicat în revista Rost, în noiembrie 2005.

Părintele Iustin, un adevărat purtător de Hristos

Pe plaiul nemţean care duce spre satul Petru Vodă, pe un drum deloc uşor accesibil, cu gropi şi pietre, după ce treci prin satul de case pitite pe după garduri sărace, case ce par şi mai mici la umbra munţilor împăduriţi, se deschide deodată o poiană, neaşteptată privelişte de secolul al XV-lea: cîteva clădiri croite sever împrejurul unei biserici ridicată după modelul celor ctitorite de Ştefan Cel Mare. Te apropii cu tacută smerenie şi te uiţi cu sfială să vezi dacă nu cumva e scris pe frontispiciul bisericii, în numele voievodului celui sfânt: «Aici voit-a Domnul să înfrâng pe păgânul jefuitor».
Părintele Iustin Pârvu în viziunea tinerei graficiene Nane Crăsnean
Zidurile pictate în motive din vremea Voievodului se răsfaţă în lumina de apus. Vezi judecata din urmă, slava sfinţilor mucenici, harta României Mari, neciuntită de vrăjmaşii dinăuntru şi din afară, păzită de sfinţi şi de ostaşi de ieri şi de azi. Este un moment de trecere din prezent în trecut.
Din Biserică se aud cântări şi litanii neîncetate, oameni, în majoritatea lor simpli, câţiva monahi, tineri, unii foarte tineri, robotind prin curte, pelerini care aşteaptă să fie găzduiţi. Încă nu a venit vremea slujbelor de seară. În faţa unei uşi şi a unei chilii modeste, zeci de persoane, bărbaţi, copii, femei, unii cu desagii alături, aşteaptă. Unii şoptesc rugăciuni, alţii citesc acatiste sau canoane. În odăiţa aceea modestă, Părintele Iustin Pârvu spovedeşte oamenii. 17 ore în şir, cu foarte mici pauze, părintele primeşte cu suflet cald, aceşti pelerini-penitenţi care vin la el din toate colţurile ţării, să-şi verse lacrimile durerii şi ale pocăinţei, să-şi uşureze sufletul de păcatele grele sau uşoare. Odăiţa aceea mică şi sărăcăcios-monahală cuprinde în ea şi raiul pe care Părintele Iustin îl ţine acolo viu prin rugăciunile sale neîncetate, dar şi iadul păcatelor mărturisite, grozave sau mărunte.

17 ore în scaunul de spovedanie
Părintele Iustin spunea: "Când ai de a face, ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârşită de penitenţi, îţi trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozeşti de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat şi foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsaţi de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să şi le spună.Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozeşti ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenşi şi strivitori. Atunci stau şi mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufleteşti şi de încrâncenarea inimii. Şi se risipeşte spaima păcatului grozav şi penitentul pleacă uşurat".
Când eram profesor la Seminarul Teologic, unii părinţi ai elevilor veneau să se spovedească la noi, la părinţii profesori. Apoi stăteau la Sf. Liturghie şi se împărtăşeau. Am observat că părintele unui elev, când venea la miruit, îmi săruta mâna şi apoi umărul. După două sau trei întâplări de felul acesta l-am întrebat de ce mă sărută pe umăr. Omul, care se spovedea la mine, mi-a răspuns: "Părinte, am sărutat umărul pe care am pus păcatele mele prin spovedanie". Atunci m-am speriat. Aveam propriile mele păcate şi mă îngrozeam de faptul că cineva mai punea şi păcatele lui pe umerii mei. Acum, când l-am auzit pe părintele Iustin, m-am gândit câte greutăţi are un duhovnic de mănăstire, care este, poate, mai solicitat la spovedanie, decât oricare altul.
Dacă Dumnezeu îl întăreşte câte 17 ore pe zi în scaunul duhovniciei, sigur că Duhul Sfânt lucrează în preacuvioşia sa puterea neîngrozirii de ce aude, răbdarea şi uşurarea inimii şi minţii de povara păcatelor ascultate.
Nu ştiu ce vorbeşte părintele Iustin cu penitenţii săi, nu în sensul înşiruirii păcatelor mărturisite, ci în sensul iertării, ce cuvinte de mustrare şi de iertare le spune, cum le aşază sufletul curăţat prin spovedanie în rosturile lui, cu ce cuvinte îi mângâie sfătuindu-i să nu mai greşească. Dacă te duci la uşa pe care penitenţii ies după mărturisire, vei vedea că oamenii au feţe ca de înger. Radu Gyr scria, într-un volum de poezii de pe frontul din Rusia – unde fusese trimis de mareşalul Antonescu să moară –, că "Ostaşii au chip ca de înger când mor".
Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile ca o apă binecuvântată. Dar şi logica lui este spirit de foc, ieşind dintr-o convingere nestrămutată a credinţei lui, dintr-o experienţă de duhovnic uriaşă, încununată şi de experienţa închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format şi unde a mângâiat, a mustrat şi a vindecat cu rugăciunea şi cu dragostea.
Un pelerin îmi spunea - şi eu am fost de părerea lui - că cel mai tare (exprimarea lui) dintre toţi monahii de astăzi este Părintele Iustin. Eu nu am sesizat tăria lui din comportament, dar în duh şi în consevarea puterii pe care o are asupra oamenilor, fără nici o gesticulaţie ostentativă, este, într-adevăr, cel mai tare monah, mai tare ca orice arhiereu care, prin fatalitatea poziţiei, rămâne mereu izolat, ieşind din această situaţie forţată numai prin gesturi de voinţă excepţională, care rămân memorabile, dar sunt rare. Părintele Iustin este una cu mănăstirea, una cu slujirea, una cu spovedirea, una cu penitentul pe care îl curăţă prin spovedanie, şi-l consolează prin cuvânt bun şi iubire.

Dragoste prin fapte, patriotism fără lozinci
Pot spune ca, prin experienţa anilor de puşcărie, prin cădere şi ridicare, Dumnezeu mi-a dat o mare putere de dragoste pe care o practic faără efort şi pe care nu am avut-o înainte de această experienţă. Dragostea mea se exercită la nivelul unei parohii, dragostea părintelui Iustin se exercita la nivelul unei ţări întregi şi chiar şi dincolo de hotare, dacă mă gândesc la numărul imens de persoane din Vest care-l cunosc.
Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, părinţii spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti părinţi spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine.
Dar Dumnezeu a pregătit în tot acest timp, în adânc, subterani şi necunoscuţi, alţi sfinţiţi părinţi care au luat locul celor care au fost chemaţi la Domnul după căderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacriificiu - şi mă gândesc la Părintele Iustin, căci a sta 17 ore în scaunul spovedaniei este un mare sacrificiu pentru Hristos şi pentru semeni. Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărata dragoste de neam nu are nici o legătură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific şi nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu patriotismul de partid.
Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste, fără lozinci, fără fanfaronadă partinică, ne-am iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu aparută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale comuniste erau preluate (fără nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai Bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învăţat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii din Babilon au făcut-o în timpul robiei; acolo am învăţat cât de sfântă este noţiunea de neam, cât de cristică este ea şi nu un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astăzi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari.
De aceea părintele Iustin este iubit şi, ca el, toţi călugării care păstrează această iubire nestinsă şi linia de credinţa adevărată, neîntinată de cea mai mare erezie a secolului – cum o numesc grecii – ecumenismul, devenit la noi ceea ce era până în 1990 erezia comunistă, acceptată de o mare parte a ierarhiei şi de unii preoţii care pun înaintea purităţii ortodoxiei falsul creştinism al ecumenismului, vlastar al masoneriei care a creat revoluţia franceză, cu toate crimele ei odioase, prin lozinci mincinoase ca: libertate, egalitate, fraternitate, dar care nu s-a sfiit deloc să afirme că vor spânzura pe ultimul rege cu maţele ultimului preot. Toate aceste lozinci şi acte au trecut integral în revoluţia bolşevică, având aceiaşi părinţi: masoneria şi erezia.

Adevăraţii purtători de Hristos
Sufletul românesc, simplu şi curat, a simţit erezia şi pericolul şi cei buni se adună în jurul unor duhovnici trăind în mânăstiri spre a asculta cuvântul lor de adevărată învăţătură. Ei nu se tem de terorişti, ei, părinţii, nu primesc pe oficialii masoni sau comunişti mascaţi pe uşile din spate ale mănăstirilor pentru a-i pune la locuri de «cinste», pentru că adevăratele mănăstiri nici nu au astfel de uşi, nici astfel de locuri de cinste. Aici învaţă creştinul ortodox adevărata credinţă, aici se mângâie lacrimile vărsate pentru păcatele făcute, aici se sfinţeşte prin formula pe care spoveditorul o rosteşte la sfârşit: "... iar eu, netrebnicul preot şi duhovnic, prin puterea ce-mi este dată de sus, te iert şi te desleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Apoi cu sfătuirea blândă: "caută de acum să nu mai greşeşti!"
Fireşte, nu cred că astăzi ar fi mai puţini sfinţi părinţi şi duhovnici decât au fost în vremea comunismului. Ar însemna să mă îndoiesc de milostivirea Mântuitorului nostru pentru poporul nostru oropsit. Sunt pline mănăstirile de astfel de duhovnici, sunt pline parohiile de astfel de preoţi care îşi asumă toate riscurile unei predici libere de orice minciună şi care nu aspiră nici la funcţii adnministrative, nici la scaune arhiereşti. Ei sunt purtătorii de Hristos, nu purtătorii de cuvânt mincinoşi al unor epicopi.
Vorbesc însă de părintele Iustin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor şapte Sinoade ecumenice şi al tuturor canoanelor şi învăţăturilor sfinţilor părinţi ai Ortodoxiei, fără "agiornament", fără inveţii anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei cristice a credinţei pentru o bursă sau o funcţie. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmaşi ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu, şi care îşi pun viaţa pentru Hristos şi pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe uşă şi oile îi cunosc glasul şi-l ascultă, şi-l urmează, pentru că nu este păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuşi urmând Marelui Păstor Iisus.
În chemarea la ascultare, Iisus ni se adresează tuturor, în primul rând arhiereilor, apoi preoţilor, diaconilor, ieromomahilor, ierodiaconilor, monahilor, monahiilor şi turmei celei vorbitoare pentru care Iisus Şi-a pus sufletul Său şi pentru care noi răspundem în cazul neascultării chemării Domnului nostru Iisus Hristos. Ordinea enumerării mele implică şi ordinea răspunderii categoriilor respective. Vai celor care mistifică mesajul Domnului, căci judecata Lui va fi ca un foc.
Dar noi ne îndreptăm ochii cu nădejde către purtătorii adevăraţi de Hristos, şi ne rugăm ca cei buni să strălucească pe cerul Ortodoxiei ca nişte faruri călăuzitoare, iar mănăstirea Părintelui Iustin, cu toţi vieţuitorii ei, alături de toate mănăstirile adevărate care "nu au trecut pe la Irod"* să fie înălţate ca nişte stele pe cerul României, asemenea stelei celor trei magi, ca să ne arate Cine este adevăratul Dumnezeu şi cum trebuie să ne închinăm Lui, nu ca lui Baal, ci depunând la picioarele lui Hristos, lacrimile pocăinţei noastre, aurul minţii, tămâia inimii şi smirna sufletului nostru. Amin!


* După eliberarea din închisoare, am fost cu Marcel Petrişor şi cu Lucian Popescu, la casa părinţilor săi din Ocişor. Îndată, Securitatea s-a instalat pe la toate ieşirile din sat, probabil erau câteva zeci de agenţi. Într-o noapte, târziu, cineva a bătut la geam. Am crezut că era vreunul din agenţii Securităţii, care venea să verifice dacă suntem acasă. A intrat repede în casă un barbat tânăr, un muncitor, care ne-a spus pe nerăsuflate, că vine din partea Oastei Domnului din regiune, care a aflat de prezenţa mea acolo şi care dorea să ştie dacă "mă aflam bine". Omul a adăugat însă de imediat, mişcându-şi degetul arătător ca semn de negaţie: "Să ştiţi că nu am trecut pe la Irod".

luni, 8 noiembrie 2010

Pelerinaj la mormîntul părintelui Calciu

În perioada 19 – 21 noiembrie a.c., un grup de creştini organizează un pelerinaj la mormîntul părintelui Gheorghe calciu Dumitreasa, de la Mănăstirea Petru Vodă (Neamţ). Masa şi cazarea sînt asigurate la mănăstire. În limita timpului disponibil vor fi vizitate şi mănăstirile Neamţ, Sihăstria şi Secu. Cost: 150 lei. Relaţii la telefon: 0734.940.483, 0745.124.083, 021.324.26.61.

vineri, 5 noiembrie 2010

Inca o diversiune contra Rost

De citeva zile, sint plecat intr-o documentare in Muntii Apuseni si n-am acces la internet. Insa, azi am primit telefoane de la citiva prieteni care mi-au spus ca revista Rost este acuzata pe vreo doua bloguri ca a instrumentat o diversiune impotriva parintelui Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda (Neamt).
Am cautat o conexiune la internet, ca sa vad si eu motivul de scandal. Si gasesc necesar sa postez aici o precizare.
Pe scurt, e vorba despre o emisiune de televiziune facuta de jurnalistul Silviu Alupei la OTV ieri seara. N-am vazut emisiunea, deci nu stiu ce s-a discutat, dar am inteles ca un fost jurnalist, dat afara de peste tot din pricina lipsei de profesionalism, a intervenit telefonic la OTV, spunind ca Silviu Alupei il ataca, la ordinul meu, pe parintele Iustin, pentru a strica sarbatoarea de hramul manastirii sfintiei sale. Silviu Alupei a fost "demascat" drept colaborator al revistei Rost si membru al Gruparii Rost.
Chiar nu stiu daca Silviu a atacat sau nu pe cineva, dar in privinta asocierii sale cu Rost, trebuie sa spun ca e falsa.
Silviu Alupei nu mai scrie la revista Rost de citiva ani, si tot de atunci nu mai face parte, fireste, din Gruparea publicatiei. Lucrurile sint usor de verificat pentru oricine, nu mai spun de catre cineva care isi aroga calitatea de jurnalist.
N-am avut ceva anume sa-i reprosez lui Silviu atita vreme cit a scris si pentru Rost, si presupun ca nici el mie, dar am urmat drumuri diferite. Silviu Alupei n-a fost membru al Asociatiei Rost, ci doar al Gruparii publicatiei, care e altceva.
Calitatea de membru al Gruparii publicatiei ti-o da o colaborare sustinuta pe un timp mai indelungat si inceteaza odata cu acea colaborare. Calitatea de membru al Asociatiei Rost este conferita dupa parcurgerea unui complex program de selectie, este o calitate oficiala, in care drepturile si obligatiile sint foarte limpede stipulate, iar aceasta calitate este pierduta in cazurile prevazute de statul organizatiei.
Nu am avut niciodata autoritatea de a-i dicta lui Silviu Alupei ce sa scrie in alte publicatii la care a fost angajat sau colaborator in vremea cit a colaborat si la Rost. Nu am aceasta autoritate nici fata de alti colaboratori. Si mi se pare foarte normal.
Ma intereseaza in mod expres ce scrie o persoana pentru Rost: e bun sau nu articolul? Si i-l accept sau nu. Daca persoana e dubioasa sau scrie prost, n-are acces in Rost. In orice caz, odata ce a publicat un articol in Rost, nu inseamna ca eu raspund pentru tot ce va scrie cineva de aici inainte in alte publicatii sau ce va declara pe un post de televiziune.
Am avut colaboratori la Rost si nume mult mai notorii decit cel al lui Silviu Alupei, colaboratori de care ne-am despartit si fata de ale caror scrieri de astazi ne situam pe pozitii diametral opuse. Si n-am ezitat sa polemizam cu acele persoane.
In fine, ca sa banuiesti un aranjament intre Rost - o revista care l-a cinstit tot timpul pe pr. Iustin Parvu asa cum se cuvine - si OTV - un canal tv de care ne desparte totul - trebuie sa fii deformat sufleteste si mental. Cum nu ma indoiesc ca sint cei care ne acuza si care, pina de curind, isi desfasurau ei insisi diversiunile pe OTV.
PS:
Citiva nefericiti incearca de vreo doi ani sa il intoarca pe parintele Iustin Parvu impotriva revistei Rost, ori macar sa-i stirneasca in contra noastra pe crestinii care au evlavie la batrinul duhovnic. Parintele a inteles demult manevrele lor si dovada sta scurtul interviu cu sfintia sa despre Rost, pe care il gasiti si pe acest blog, si pe site-ul Rost.
Fata de crestinii care sint otraviti in fel si chip de tot felul de "aparatori" ai ortodoxiei, nadajduiesc doar ca se vor lasa mai mult insufletiti de iubire decit de ura, si-atunci vor deosebi duhurile.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Pr. Ioan-Florin Florescu: "Îl iubesc pe adevăratul părinte Iustin"

De citit, decantat, luat aminte şi, eventual, comentat, un text al părintelui Ioan-Florin Florescu, cel care, acum 12 ani era redactorul şef al unei foarte bune, dar din nefericire efemere, reviste, "Biserica şi problemele vremii", pe care a sprijinit-o şi părintele Iustin Pârvu.
Sursa scrisorii de mai jos, aici. (C.T.)

Părinte Serafim,

Felicitări pentru curajul cel bun! Ai pus problema foarte bine, dar ai procedat și mai bine prin faptul că ți-ai asumat public această poziție. Priveam și eu uluit revărsarea de rătăcire dinspre Petru Vodă, aberațiile părintelui Valica cu pretenții de analize teologice, toată isteria apocaliptică, acest armaghedon reloaded de cea mai proastă inspirație hollywoodiană - și chiar mă întrebam dacă în Biserică nu mai este nimeni care să le răspundă. Lucram și eu la un articol, n-am mai răbdat, dar văzând scrisoarea ta m-am liniștit și m-am întors la treburile mele.

Nu știu dacă îți mai amintești, la începutul anilor ’90, pe tarabele improvizate ale vânzătorilor de cărți începeau să-și facă loc niște broșuri sectare cu coperte lucioase - se vedea că nu erau tipărite la noi, care ne anunțau cu litere de-o șchioapă „armaghedonul”, „apocalipsa”, „noua ordine mondială”, „marea trădare” și, evident, apropiatul „sfârșit al lumii”. Îmi amintesc că le răsfoiam, privind ilustrațiile care înfățișau oameni politici sau lideri religioși sub chipul balaurilor Apocalipsei, îngeri luptându-se cu tancuri, oștiri de diavoli gata să dea piept cu armata americană, semne și simboluri oculte „descoperite” pe bancnota de un dolar sau pe sigla Națiunilor Unite și așa mai departe, întrucât imaginația autorilor era inepuizabilă. Mă întrebam pe atunci, cu naivitatea vârstei lipsită de experiența vieții, cât de înșelat? rătăcit? credul? trebuie să fii ca să te lași „învățat” de acești profeți moderni ai apocalipsei, în fine, cui și la ce folosește, de fapt, tot acest circ ieftin și de prost gust. Și, minunându-mă și însemnându-mă cuminte cu semnul crucii, binecuvântam în gând, încă o dată, Scripturile, patericele, cărțile Sfinților Părinți și toată învățătura sănătoasă a Bisericii care, dintotdeauna și pretutindeni în lume unde cuvântul Domnului s-a făcut auzit, i-a ferit pe oameni de rătăcire, dar și de ridicol.

Uite că au trecut de atunci doar 20 de ani și lumea noastră gustă din plin (lumea „bună”, părinte Serafim, teologi școliți, nu babele analfabete!) moda apocalipsei propovăduite pe internet, de data aceasta nu de martorii lui Iehova sau de scientologi, ci chiar de ai noștri, o nouă generație autohtonă de cyber-profeți pravoslavnici. Iată că, până la urmă, o dată cu gustul de Coca-Cola, teologii noștri de pangar au dat și de acela al armaghedonului de operetă. Ridicolul este o religie universală, fanatismul se închină pretutindeni la același dumnezeu, iar „profețiile” de peste ocean și-au găsit adepți și pe-un picior de plai, după vechiul principiu: spune-le o minciună și nu o vor crede; toarnă-le una și mai gogonată, și vor începe să aibă îndoieli; spune-le, în fine, cea mai nesăbuită minciună și o vor crede orbește.

Mă întreb și eu, ca și tine (dar, în ce mă privește, cu mai puțină delicatețe!), cum a ajuns bunul Părinte Iustin să fie târât în tot acest spectacol ridicol, cum a acceptat să fie transformat în "profetul" de serviciu al unui găști gălăgioase și ignare, din care fac parte, de-a valma, monahi girovagi, predicatori ambulanți, stiliști cinstiți, gazetari de scandal, actrițe convertite, specialiști în masonerie, interlopi pocăiți, agenți secreți și profeți ai spanacului... Ce părtășie poate fi între Părintele Iustin și aceștia? Cum au reușit tenebrele patologice să înșele lumina învățăturii sănătoase? Ce caută mărturisirea curată alături de rătăcirea fanatică?

Eu cred - dar asta este numai o teorie a mea - că din prea marea sa bunătate, din sufletul imens al Părintelui Iustin, dintr-o sfântă naivitate copilărească care crede tot ce aude. Și aude numai ce vor ucenicii lui. Iar ucenicii lui au vrut ca părintele să audă vacarmul Apocalipsei, pentru că nimic nu e mai potrivit ca sfârșitul lumii pentru a-ți asigura o audiență la public și după ce părintele nu va mai fi. Înțelegi? "Ucenicii" se gândesc la ziua de mâine. Bunăstarea lor, libertatea neîngrădită, libera voie, gloriola de mărturisitori, admirația necondiționată a credulilor și, la urma urmei, însăși toată puterea lor stă în acest "război sfânt" dezlănțuit împotriva cipurilor. Teoria conspirației e infinit mai comod de slujit decât nevoința anonimă în singurătatea chiliei.

Părintele Iustin e cea mai mare victimă a lui "666". Un război care trebuia dus cu armele societății civile a fost transformat cu bună știință într-un război duhovnicesc ridicol, de pe urma căruia cei "căzuți din har" sunt șoferii cu carnete noi, asigurații și deținătorii de pașapoarte. Nu mai stă nimeni să te asculte, ridicolul a pus capăt oricăror explicații. Am fi avut mult mai mult de câștigat, poate inclusiv sprijinul clasei politice și al organizațiilor civile, dacă "apocalipsa" n-ar fi fost amestecată în discursul contra cipurilor. Dar cum mai poți să creditezi îndoielile de bun simț și avertismentele lucide când monahul care și-a asumat rolul de purtător de cuvânt al părintelui Iustin apare la televizor și declară senin că... pământul nu se învârte?

Poate că asta e singura scădere pe care i-o găsesc părintelui Iustin (deși, cine sunt eu ca să judec?): nu și-a format ucenici, urmași pe măsura sa duhovnicească. I-a scăpat din mână, s-a încrezut în buna lor credință, le-a supraestimat discernământul. Nu vreau să spun că ucenicii Părintelui sunt reprezentați doar de grupusculul apocaliptic gălăgios și vizibil, eu însumi cunosc, dar mai degrabă dintre laici, oameni deosebiți care s-au format spiritual în duhul Părintelui, dar care rămân în umbră și în ascultare, în timp impostorii se îngrămădesc în lumina reflectoarelor sau în comentarii anonime pe net. Știu și faptul că la Petru Vodă sunt monahi și monahii de a căror dăruire, față de Dumnezeu și față de aproapele, nu sunt eu vrednic să vorbesc - aceasta este tot lucrarea Părintelui. Dar ce folos, dacă ultimul său cuvânt în lume se face auzit prin gurile strâmbe ale unor rătăciți? Ce folos, dacă internauții anonimi alcătuiesc în numele lui afișe de afurisenie și i le lipesc pe ușa chiliei? Acesta e adevărul, ucenicii i-au luat-o înainte, l-au îmbrobodit cum au vrut.

Parcă le-ai turnat spirt pe rană vie, așa au sărit acești "apostoli" ai apocalipsei RFID. Te-au umplut de ocări, de minciuni, ți-au preluat articolele trunchiindu-le, te-au pus la psaltire și, dacă ar putea, te-ar pune pe rug, dar binecuvântat este cel care rabdă pentru cuvântul Domnului. De unde se vede nu dragostea lor în a-l apăra pe Părintele Iustin, cât conștiința care-i vădește și mustră într-ascuns, dar și mândria drăcească de a nu accepta nici o critică, nici o mustrare, nici o întrebare, nici o îndoială în privința lor...

L-am iubit foarte mult pe Părintele Iustin și încă îl mai iubesc, dar îl iubesc cu o dragoste veche, păstrându-i în suflet amintirea înțelepciunii lui. Părintele Iustin al meu nu este cel din filmulețele postate pe youtube, nici cel din comunicatele semnate de diverși ucenici în numele lui (oare pe câte din acestea le-a citit cu adevărat Părintele?) și nici "duhovnicul neamului" proclamat de pravoslavnicii digitali și cyber-ortodocșii isterizați. Refuz să cred că bunul, înțeleptul și blândul părinte Iustin ar putea să-i spună unui diacon să-și lase nevasta doar pentru că are pașaport "cu cip", sau să-i alunge de la Liturghie pe preoții cu carnete noi de conducere, ori să nu-i primească sub patrafir pe credincioșii amărâți, care numai de grija "cipului" nu mai pot ei astăzi, când n-au o pâine să o ducă acasă la copii. Refuz să cred că Părintele Iustin a lăsat ca pe ușa chiliei lui să fie afișată o listă a cărților interzise copiilor, pe care am văzut-o cu ochii mei, și în care Aventurile Baronului Munchausen era trecută la index. Refuz să cred că l-am auzit cu urechile mele, chiar într-unul din filmulețele postate aiurea, spunând că vremurile comunismului au fost mai ușoare decât cele de astăzi - tocmai el, un om care a purtat crucea temniței sub osânda comuniștilor, să spună asta, nouă, unui neam călcat în picioare de comuniști, unui neam care și-a pierdut identitatea, demnitatea, discernământul, credința, elitele tocmai sub tăvălugul vremurilor comuniste...

În fine, refuz să cred că Părintele meu Iustin este unul și același cu bătrânul duhovnic care joacă rolul principal în această de prost gust "divina comedie" a cipurilor, în acest coșmar internautic care se livrează credulilor pe post de învățătură de credință.

Părintele Iustin al meu nu e acesta! Bătrânul care apare pe youtube i-a furat doar numele și chipul, iar "ucenicii" apocalipsei vorbesc, cu siguranță, în numele altui personaj. Dacă ar fi fost chiar el, Părintele Iustin cel adevărat ne-ar fi învățat, cu smerenia lui, că nu există, în primul rând, un "duhovnic al neamului". Neamul are o credință, o limbă, o Biserică, neamul are păstori, sfinți, eroi, regi și conducători, dar nu are un duhovnic. Nimeni, niciodată nu a pretins să vorbească și să fie ascultat ca duhovnic al unui neam întreg. Duhovnicul, - ne-ar fi învățat adevăratul Părinte Iustin -, are fii și fiice, pe care-i cercetează sufletește în taina chiliei sale, potrivit nevoilor, căderilor și suferințelor fiecăruia, iar nu pe internet, în gura mare, sub blițurile camerelor de luat vederi. Duhovnicul i-ar fi mustrat pe ucenicii care scriu și proclamă în numele său "Părintele Cutare să fie garantul uniunii noastre", învățându-i că garantul uniunii de credință nu poate fi decât Biserica. Părintele Iustin știe că învățătura de credință este sarcina și datoria Bisericii și a ierarhilor ei, nu a unui duhovnic, oricât de luminat ar fi acesta. Părintele cunoaște foarte bine patericele și viețile sfinților, știe că oricine, chiar și cel mai mare nevoitor, mărturisitor sau sfânt, poate cădea, iar căderea aceluia e cu atât mai mare cu cât vine din "ispita cea de la dreapta".

Dacă ar fi fost chiar el, viteazul Părinte Iustin nu s-ar fi speriat niciodată de carduri, cipuri și coduri de bare, nici n-ar fi îngrozit turma cerându-i să-și lase casele și să o pornească pe drumuri, pentru că el știe foarte bine cuvintele Domnului, cu care nu o dată s-a mângâiat în anii de prigoană: "Nu te teme, turmă mică!", "Bucurați-vă!", "Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!", "Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați!".

Dacă ar fi fost chiar el, ceea ce eu, repet, nu cred, Părintele Iustin nu ar fi avut nevoie de dogmatica abia silabisită de un teolog sau altul care să-l învețe pe el despre sfârșitul lumii, pentru că el, părintele, știe pe de rost Scriptura, care spune că de ceasul acela nimeni nu știe, că se vor ivi proroci mincinoși care vor căuta să sperie lumea, că vor vorbi în numele Domnului oameni pe care El nu i-a cunoscut niciodată. Adevăratul Părinte Iustin a văzut și a auzit multe la viața lui, pe el nu-l duci de nas cu una, cu două, el le-ar fi spus "apostolilor" de azi ai armaghedonului că ceea ce propovăduiesc ei, sfârșitul iminent al lumii, dictatura guvernelor, teoria conspirației sunt basme și exagerări care apăreau încă de acum 30-40 de ani în broșurile martorilor lui Iehova și ale altor sectari, că industria de filmulețe cu 666 de pe internet e fabricată în laboratoarele acelorași sectari care, de-a lungul istoriei, au anunțat nu o dată sfârșitul lumii, îmbogățindu-se de pe urma naivilor care și-au vândut proprietățile pe nimic și s-au refugiat prin păduri așteptând venirea lui Mesia, în fine, că duhul cel bun, duhul adevărului nu propovăduiește în acest chip, nu acesta e glasul Sfinților Părinți, nu acesta e duhul Ortodoxiei. Părintele Iustin, dacă ar fi fost el, ne-ar fi întrebat nu dacă avem carnete de șofer cu cip, ci dacă îl mai avem pe Hristos în inimi, dacă ne-am împărțit pâinea cu cel flămând, dacă am îmbrăcat un sărac, dacă ne mai rugăm, dacă ne mai iubim aproapele necunoscut, dacă ne mai e rușine măcar de noi înșine, dacă ne mai gândim la moarte - și abia atunci, aflând care e măsura noastră duhovnicească ar fi putut, nu să ne sperie cu sfârșitul lumii, ci să ne mustre cu cuvintele Domnului: "Pocăiți-vă!".

Părintele Iustin cel adevărat are darul discernământului, al dreptei socotințe, plus că are mereu un înger cu el, care l-ar fi avertizat că, în aceste vremuri, ispita cea mai mare nu sunt cipurile, ci dezbinarea Bisericii, compromiterea ierarhilor, strecurarea neîncrederii în preoți și alte asemenea lucrări drăcești. Îngerul i-ar fi arătat negreșit părintelui pe cei care, îmbrăcați în blănițe de oi croite după stilul vechi, au găsit în denunțarea urgentă a apocalipsei un excelent prilej de a denunța Biserica dreptmăritoare și ierarhii ei. E clar că adevăratul părinte Iustin, binecuvântat fiind el cu dreaptă socotință, nu și-ar fi lăsat ucenicii să piardă vremea cu afișe anti-cip și broșuri cu 666, ci i-ar fi pus la treabă, de pildă să traducă Sfinții Părinți, să scoată la lumină tezaurul învățăturii ortodoxe, i-ar fi învățat să poarte nu insulte și blesteme, ci polemici teologice cu intelectualii potrivnici Bisericii, iar noaptea, noaptea nu i-ar fi lăsat pe computere să smintească lumea cu spaime eshatologice, așa cum un părinte bun nu-și lasă copiii să piardă vremea pe calculator, ci i-ar fi pus pe toți la rugăciune, la slujbe, la psaltiri - este oare o armă mai puternică împotriva diavolului și a lucrării sale?

Dacă ar fi fost chiar el, ascultătorul și duhovnicescul Părinte Iustin nu ar fi îngăduit ca de la amvonul bisericii sfințite de arhiereu să fie ponegrit chiar arhiereul, sau dacă ar fi auzit așa ceva, ar fi ieșit din strană și ar fi amintit imediat cuvintele Părinților, "unde e episcopul, acolo e și Biserica", pentru că sminteala, neîncrederea, judecata nu trebuie semănate din amvon. Adevăratul Părinte Iustin n-ar fi crezut în șoaptele colportate de unii sau alții, în zvonurile iscate din cine știe ce tenebre, ci s-ar fi întrebat în adâncul inimii sale: știu eu că acesta e adevărul? pot eu să jur înaintea altarului că arhiereul meu e vândut? știu eu frământările și răspunderile unui arhiereu în aceste vremuri grele, știu eu planul și lucrarea lui Dumnezeu prin episcopul său, sunt eu pus să judec Sinodul? Dar mai ales, adevăratul Părinte Iustin și-ar fi spus: eu pot să am îndoieli, eu pot să mă las ispitit, dar am oare dreptul să-i ispitesc pe aceștia mai mici de lângă mine? Pot oare să-i târăsc și pe ei în starea aceasta infernală a neîncrederii, a spaimei, a bănuielilor, a disperării? Pot să le spun să nu-și mai creadă păstorii care au carduri cu cip, să lase bisericile pentru că sunt frumoase, dar nu mai au har? Pot să-i spun celui care nu se duce la examenul de titularizare pentru că a auzit de la ucenicii mei că foile de concurs sunt ștampilate cu un cod de bare, foarte bine, nu te du, rămâi fără slujbă, lasă că are Domnul grijă de nevasta și de copiii tăi? Pot să-l numesc "căzut din har" pe fratele meu, preotul de parohie, doar pentru că se folosește de un card cu cip? Pot să-mi asum acest rol de profet al unei apocalipse anunțate prin youtube?

"Nu pot", răspunde adevăratul Părinte Iustin la toate aceste întrebări și la atâtea altele nerostite. Știu eu că așa răspunde, am și eu îngerul meu care mă învață (deși, ca un păcătos ce sunt, nu-l ascult tot timpul).

"Eu nu pot. Să propovăduiască bătrânul acela, care mi-a furat chipul și numele, cât o vrea armaghedonul și apocalipsa, neîncrederea și spaima, neascultarea și răzvrătirea. Eu o să le spun că Biserica lui Hristos nici porțile iadului nu o vor birui. Că sunt vremuri grele, dar că nu trebuie să ne pierdem speranța. Că vor veni vremuri și mai grele, dar Hristos este cu noi. Că atunci când ni se amenință drepturile duhovnicești trebuie luptat cu arme duhovnicești, dar când ni se amenință drepturile civile, trebuie luptat cu arme civile. Că de Hristos nu ne pot despărți nici cardurile, nici cipurile, așa cum nu ne despart laptopurile sau telefoanele mobile. Că războiul duhovnicesc nu este cu codul de bare, ci cu păcatele noastre, mai ales cele ale acestui timp - nepăsarea, lăcomia, desfrânarea, invidia. Că rămân în Biserica aceasta și cer tuturor să rămână în Biserica aceasta și în ascultare de ierarhii ei, pentru că, și atunci când ierarhii greșesc, și atunci când fac bine, dreptatea și adevărul se vădesc tot în această Biserică, așa cum s-a arătat în toată istoria ei. Că, la urma urmei, mai bine să mă înșel în Biserică și cu Biserica împreună, decât să am dreptate în afara ei."

Iată de ce, frate Serafim, spun că îl iubesc pe adevăratul părinte Iustin. Cine altcineva ar mai putea spune cu atâta credință aceste cuvinte: Mai bine să mă înșel în Biserică și cu Biserica împreună, decât să am dreptate în afara ei. Fie și numai pentru aceste cuvinte, pentru această credință mărturisită cu smerenie și speranță - și tot este destul pentru ca Hristos să se milostivească de noi și să ne îndrepte pe calea cea bună.

Dar m-am întins destul pentru un simplu mesaj pe e-mail, mai ales că l-am scris dintr-o suflare, chiar dacă nu sunt sigur că am spus totul. M-am și aprins, am fost probabil și nițel patetic, dar îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să spun ce am de spus. Spun pe față, pentru că, la fel ca și tine, nici eu nu am nimic de ascuns. (Mă gândesc chiar că ar trebui făcut ceva, o regulă, - măcar pentru aceia dintre noi care ne regăsim în demnitatea și responsabilitatea de persoane, nu de nick-name-uri- , ca toate comentariile anonime să fie interzise. Atât opiniile, cât și înjurăturile trebuiesc asumate. Cyber-pravoslavnicii care "luptă" la adăpostul anonimatului ar trebui să-și aducă aminte că mărturisitorii credinței nu o "dădeau anonimă", vorba lui Caragiale).

Am încercat să postez acest mesaj în secțiunea de "comentarii" la scrisoarea către ÎPS Teofan, dar nu am reușit. Așa că, deși ți-am scris în particular, poți să faci public acest mesaj, dacă vei găsi de cuviință. În fond, e o mărturie în plus, îl consider un apel la discernământ către toți cei care se simt într-un el sau altul părtași la viața Bisericii.

Ioan-Florin Florescu, preot