Un blog care promite: ”Lumea bună”

Jurnalistul Tiberiu Lovin și-a lansat astăzi un nou proiect: Lumea bună. Un blog, care ambiționează să devină  o publicație de referință, despre acea clasă de români cu clasă. 

D-l Andrei Pleșu dă undeva o definiție a lumii bune, pe care eu am reținut-o cu plăcere, chit că poate fi formulată și altfel.

”Se îmbrăcau cuviincios, cu bun gust, dar fără ostentaţie, vorbeau îngrijit şi expresiv, erau atenţi la interlocutor, ştiau să asculte, erau bine-crescuţi şi bine şcoliţi, aveau l’usage du monde, dar şi înţelegerea supra-lumescului, ştiau cel puţin două limbi străine, erau mari cititori, ştiau să se poarte şi în societate, şi la masă, şi la biserică, şi între prieteni. Prezenţa lor răspândea o atmosferă de amenitate, politeţea lor era firească şi plină de graţie, aveau haz, aveau naturaleţe, aveau o înnăscută distincţie. Sobrietatea lor nu era niciodată sermonizantă sau ţeapănă, umorul lor nu era niciodată trivial, chiar când îşi îngăduia să fie riscat. Erau, pe scurt, o companie aleasă, agreabilă, nutritivă“.

Oricît sînt de acoperiți de ”știrile de la ora 5” și de ceea ce revarsă tabloidele ori emisiunile de can-can (care fac vipuri din scursura societății), doamnele și domnii există și în România. În știință, artă, politică, afaceri, sport și chiar în presă. Tiberiu și-a propus să-i (re-)descopere pentru cititorii lui, într-un exercițiu de salvare sufletească proprie, dar nu numai. Detalii puteți afla de pe blogul cu pricina.

Cred că un astfel de demers merită încurajat. Să începem prin a citi Lumea bună și să continuăm fiecare după puteri (prin oferirea de ponturi, texte și, de ce nu, de susținere financiară). Căci pentru ca frumosul să existe este nevoie nu doar de aplauze, ci și de o mînă întinsă, deseori.

O veste bună pentru americani. O fi şi pentru noi?

În ciuda faptului că tot mai multă lume vorbeşte de sfârşitul printului, americanii, atât cei în vârstă, cât şi cei tineri, rămân conservatori şi preferă să-şi cumpere ziarul sau revista preferată în format tipărit, decât să citească ştirile pe internet - scrie Reporter Virtual.
Un sondaj realizat de publicaţia AdAge şi citat de Wall-Street.ro arată că 93% dintre americanii cu venituri anuale de cel puţin 100.000 de dolari citesc revistele preferate în format tipărit, iar 86% din ei preferă şi ziarele print. Mai puţin de 7% au declarat că citesc reviste şi ziare folosind tabletele electronice. Această tendinţă se menţine şi în rândul cititorilor mai tineri, cu toate că era de aşteptat ca aceştia să consume ştiri mai mult în format digital: 88% dintre respondenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani au afirmat că citesc varianta printată a revistelor, comparativ cu cei 35% care optează pentru online.
În România cum o fi? După cum se mişcă piaţa ai zice că mulţi dintre foştii cititori nu mai citesc nimic, iar restul preferă, în majoritate, conţinutul online, că e gratis.

Presa nu moare. Se însănătoșește!

de Ion Cristoiu

De ceva timp, în ziare şi pe site-uri, deontologi cu bărbuţă şi deontoloage cu mustăţi au angajat ceva zis, cu pretenţii, dezbatere, în realitate, un taifas la o berică, sub flamura unei întrebări care se vrea sunet de Sirena lui Roaită: De ce moare presa? E o întrebare tîmpită. Şi din simplul motiv că presa nu moare. Presa se însănătoșește. Ea se aşază, treptat-treptat,  pe temeliile sale fireşti: cele ale economiei de piaţă. N-am pretenţia că mă pricep la afaceri. Cea mai bună dovadă e faptul că nu reuşesc să-mi negociez ca lumea nici măcar prestaţia de autor de texte scrise sau vorbite. Ca ins care a condus la viaţa lui destul de multe gazete şi televiziuni, ştiu însă un lucru: Între un ziar sau televiziune şi un atelier de remaiat ciorapi nu e nicio diferenţă în materie de mecanisme ale economiei de piaţă. Ca şi atelierul, ziarul are cheltuieli anuale: salariile angajaţilor, tiparul, hîrtia, consumabilele. Din vînzare şi din publicitate un ziar scoate un venit anual.

Merită să citiţi integral la Reporter Virtual.

Ştiri despre presă

# Tiberiu Lovin a câştigat procesul cu Societatea R, editorul ziarului România liberă, care l-a concediat, abuziv, în aprilie 2009, când i-a fost “restructurat economic” postul, aşa cum a fost anunţat. Adică, vezi Doamne, Adamescu nu mai avea bani să-l ţină în slujbă pe cel mai premiat jurnalist de investigaţii al său. 

Curtea de Apel Bucureşti a respins, astăzi, recursul formulat de Societatea R, ca fiind nefondat, iar decizia este irevocabilă. 

La cum se mişcă justiţia, jurnalistul putea muri de foame pînă acum, dacă nu era întreprinzător. Abuzul RL l-a făcut însă pe Tiberiu să se ocupe mai atent de propriul blog, pe care l-a transformat într-un site de ştiri, care îi aduce bani: Reporter Virtual. Bravo!

# Doru Bușcu, director editorial la Academia Cațavencu, a câştigat, astăzi, licitaţia organizată pentru vânzarea brandului Academia Cațavencu, pentru 1,617 milioane de euro, fără TVA. Este pentru prima oară în istoria presei din România când un ziar este scos la licitaţie - scrie Evenimentul Zilei.

Doru Buşcu a declarat că, deocamdată, nu dispune de toţi banii, ci de o sumă semnificativ mai mică: "Trebuie să ne asociem cu o bancă, un fond de investiţii ... orice".
Directorul editorial al Academiei Caţavencu a lăsat să se înţeleagă că modul în care s-a desfăşurat licitaţia din partea lui Adamescu a fost suspect: "Când vrei să iei o revistă, mai întâi vorbeşti cu oamenii, cu cine vrei s-o faci".
În următoarele cinci zile, Buşcu trebuie să facă rost de 1,617 de milioane de euro, pentru a deveni proprietarul brandului Academia Caţavencu.

De această achiziţie a fost interesată şi jurnalista Sabina Fati. Aceasta nu a venit la licitaţie şi a trimis, în numele său, un delegat, pe Radu Şoldănescu.Ieri dimineaţă, Buşcu declara la un post de radio că Fati s-a înscris la această licitaţie ca reprezentant al omului de afaceri Dan Adamescu, patronul cotidianului România Liberă.

Licitaţia durat o aproape oră, timp în care noul proprietar, Doru Buşcu, a fost foarte calm. Au fost necesari 154 de paşi, a câte 7.500 de euro, pentru a se desemna noul proprietar al brandului Academeia Caţavencu. La licitaţia organizată astăzi se mai vând maşini, mobilier, aparatură de birou şi un apartament cu trei camere situat în Ştefăneştii de Jos.
Pe 16 martie 2010, societatea "Academia Cațavencu" SA a cerut intrarea în faliment a companiei.

Imbecilitatea jurnalistului-pompier

Publicat de Ion Cristoiu
 

Iată faptele: Stareţul mănăstirii Petru Vodă Justin Pârvu a împlinit 92 de ani.Venerabilul duhovnic a fost în tinereţea sa legionar, pentru care, de altfel, sub regimul comunist, a stat 17 ani la  puşcărie. Măicuţele s-au gîndit să-i facă bătrînului bolnav un cadou: În chilia spital de la mănăstire i-au cîntat, printre altele, şi Sfîntă tinereţe legionară.

Pe youtube a apărut, la puţin timp, un filmuleţ despre întreg momentul aniversării, cuprinzînd, printre altele, şi secvenţa în care măicuţele îi cîntă stareţului Imnul Legiunii.De precizat că filmuleţul n-a fost postat de măicuţe, ci de un nătîng de mirean, unul dintre acei moldo- vlahi  care filmează cu scula numită telefon mobil tot ce întîlnesc în cale.

Orice om normal din ţara asta, altfel spus, orice om care nu e de tablă şi, în consecinţă, e înzestrat cu  suflet şi  înţelegere a vieţii,  şi-a dat seama că momentul de la mănăstirea Petru Vodă e unul strict omenesc. Ştiind ce-a fost în tinereţe stareţul Justin Pârvu şi, mai ales, pentru ce a făcut 17 ani de puşcărie, ele au introdus între cîntecele pe post de cadou aniversar şi surpriza numită: Sfîntă tinereţe legionară!

Îţi trebuie nu numai o gîngăveală intelectuală acută, dar şi o imensă pustiire sufletească pentru a crede şi afirma că a fost vorba de o manifestare legionară:

1) Momentul a avut loc într-un spaţiu ce poate fi considerat privat.

2) Sfîntă tinereţe legionară a fost unul dintre cîntecele despre care măicuţele ştiau că-i plac duhovnicului.

3) Nici măicuţele şi nici stareţul n-au ieşit pe poarta mănăstirii într-un marş cu uniforme, însemne şi slogane anti-democratice.

4) Întreaga tărăşenie dovedeşte că măicuţele n-au cîntat Sfîntă tinereţe legionară, pentru că au devenit peste noapte gardiste, ci pur şi simplu, deoarece ştiau că imnul îi va aduce aminte unui bătrîn de 92 de ani de tinereţea sa de cîndva.

În ţara asta nu sunt însă numai oameni normali.

Sunt şi jurnaliştii-pompieri. Cei mai în vîrstă, ca mine, îşi amintesc, poate, că pe vremuri, în tăcerea unei săli de cinema de provincie, tocmai cînd spectatorii erau mai încordaţi ca niciodată, curioşi să vadă dacă eroul pozitiv moare s-au se face, răsuna un strigăt imbecil: – Stinge ţigara!

Autorul strigătului era pompierul de serviciu. Nu fuma nimeni, ba chiar nimeni n-avea de gînd să fumeze. El însă zbiera aşa, deoarece era convins că planeta depinde de vigilenţa lui pompieristică. Asemănător imbecilului din sala de cinema, jurnalistul- pompier vede peste tot pericole. Uneori le născoceşte, pentru a avea de ce să zbiere. Alteori le exagerează.

Jurnalistul-pompier  şi-a spus cuvîntul şi în cazul de la mănăstirea Petru Vodă. Un fapt omenesc, fără nici o altă conotaţie decît cea sufletească, s-a transformat într-o manifestare legionară. Pompierii de serviciu de la Hotnews, România liberă, Gândul, Adevărul, Evenimentul zilei s-au simţit brusc apărători ai democraţiei şi au început să  zbiere că ţara e ameninţată de pericolul legionar. La auzul strigătului Stinge ţigara! unii fumători îşi aminteau că n-au mai fumat demult. Drept pentru care îşi aprindeau o ţigară.

Tărăboiul prostesc făurit  de jurnaliştii-pompieri în jurul aşa-zisei manifestări de la mănăstirea Petru Vodă a făcut ca mulţi tineri să caute pe Internet Imnul legionarilor şi să-l asculte.

Unora chiar le-a plăcut.

Sursa: Reporter Virtual

Cristoiu spune că Nistorescu a lucrat pentru Securitate

În mediile de presă s-a zvonit demult că jurnalistul Cornel Nistorescu ar fi fost "agăţat" de Securitate înainte de '89. Nu a fost produsă însă nici o probă. Şi, avînd în vedere că dovezile n-au ieşit la lumină nici după ce Cornel Nistorescu a declanşat "jihadul" împotriva PDL - aflat la guvernare - şi a preşedintelui Băsescu, ziaristul de bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Dar ştim că Securitatea lucra cu multe feluri de colaboratori, nu doar cu informatori luaţi cu "angajament". Mai erau şi agenţii de influenţă, şi informatorii benevoli provenind din cadrele partidului, care nu aveau angajament la Securitate dar turnau de mama focului (cum se dovedeşte a fi fost criticul Mircea Iorgulescu)... Iar astăzi, într-o scrisorică trimisă lui Tiberiul Lovin şi publicată pe Reporter Virtual, Ion Cristoiu spune că fostul său subaltern, căruia îi plivea textele de greşeli gramaticale, Cornel Nistorescu a cam lucrat mînă în mînă cu Securitatea. 

"Pe site-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cornel Nistorescu incriminează pe cei care, înainte de 1989, au scris articole la comanda PCR. Uitînd că el a scris într-o publicație a Securității de la  Madrid, sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu, articole comdandate și plătite de Direcția de Informații Externe a Securității. Așa cum uită că Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în misiune pe  șantierele românești din Orientul Apropiat" - scrie Ion Cristoiu. 

În acest context, CNSAS ar trebui să dea o dată verdictul în privinţa lui Nistorescu (pe numele căruia există  o cerere de cîţiva ani, dacă nu mă înşel). Şi-apoi să-l auzim şi pe Cornel Nistorescu însuşi ce are de spus.

Subiecte de dezbatere: Mişcarea Legionară, noua dreaptă, asasinate politice şi repere intelectuale

1. Prietenul Răzvan Codrescu a postat pe blogul său un articol mai vechi, apărut cîndva şi în revista Rost, despre asasinarea lui Nicolae Iorga. Subiectul, încă fierbinte şi după 70 de ani de la comiterea crimei, (28 noiembrie 1940) a stîrnit o dezbatere interesantă, nu lipsită de afirmaţii contondente. La fel cum s-a întîmplat în subsolurile textelor pe acelaşi subiect din Evenimentul Zilei şi Reporter Virtual.

Simptomatic este că dl Codrescu a fost atacat şi de fanaticii "neolegionari" şi de antilegionari. Primii sînt, de fapt, nişte bieţi proşti agresivi, care îşi închipuie că şansa lor de a se ridica de la condiţia de nevertebrate este să-şi justifice ura, lipsa de discernămînt şi violenţa prin asumarea unei direcţii ideologice - neînţelegînd nimic nici din asta, desigur. A doua categorie e împărţită în două subcategorii: stîngiştii, de la care n-ai ce să  aştepţi, şi dreptacii "demistificatori" - care, din dorinţa de a rosti adevărul cu orice preţ, ajung să-l compare pe Che Guevara cu Corneliu Codreanu şi pe Teodor Baconsky cu nu ştiu ce acefal anonim.

În focul luptei de idei, s-a trecut abrupt de la uciderea lui Iorga la greşelile lui Corneliu Codreanu - omorît în noaptea Sf. Andrei, 30 noiembrie 1938, tocmai la instigarea savantului - şi la antisemitismul Mişcării Legionare. Prietenul Alexandru Racu are o intervenţie lungă în această din urmă chestiune. Nu vreau să adaug la răspunsurile care i s-au dat decît îndemnul acesta: să nu judecăm trecutul cu măsurile prezentului. Altminteri, va trebui să ne dezicem de un număr de mari intelectuali români - de la Eminescu,  Hasdeu, Alecsandri şi Kogălniceanu pînă la N. Paulescu, Nae Ionescu şi Iorga însuşi - şi să ignorăm o parte a devărului istoric, fapt care ar însemna să ne minţim.  

2. Cîţiva evrei din România protestează împotriva unei emisiuni a Eugeniei Vodă în care a fost invitat Ion Cristoiu. Gazetarul a avut îndrăzneala de a-l caracteriza pe Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul de pînă în 1938 al Mişcării Legionare, drept un "erou romantic", incoruptibil şi charismatic. Evreii protestatari cer sancţionarea Eugeniei Vodă că a dat pe post o emisiune prin care "este ignorat adevărul istoric", "caracterul fascist şi terorist" al Mişcării Legionare şi "contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România". Vedeţi fragmentul incriminat mai jos:

Care adevăr istoric a fost ignorat de Ion Cristoiu cînd l-a portretizat pe Codreanu? Nu era charismatic, incoruptibil şi idealist (sau, mă rog, dacă vreţi, romantic)? Cînd şi ce dovezi sînt că Mişcarea Legionară a pregătit asasinarea în masă a evreilor? Uciderea în masă a evreilor a fost comisă de regimul Antonescu, după ce legionarii înfundaseră puşcăriile, în cîteva episoade pe care istorici serioşi le consideră accidente ale istoriei, nu ca făcînd parte dintr-un program de eliminare fizică a tuturor etnicilor evrei din România.
---------------------------------------------------------------------------
UPDATE (30 nov. 2010)
Pe Reporter Virtual, Spartakus scrie un foarte bun pamflet, din care citez:

Ion Cristoiu putea face foarte bine, în emisiunea cu pricina, apologia satanismului, putea sacrifica niscaiva găini născătoare de pui vii şi stropi cu sângele lor microfoanele, ca ritual de fertilizare. Putea să declare război în direct Iranului şi Coreei de Nord, putea să ameninţe vreo zece şatre de ţigani cu deportarea în Groenlanda, putea să facă vrăji contra homosexualilor şi să le ureze tuturor de Crăciun să se umple de SIDA, putea să facă lobby live pentru eutanasierea tuturor câinilor din România, că probabil n-ar fi păţit nimic. Dar să-şi arate simpatia faţă de Codreanu, asta nu. Nu putea face. Nu era kusher. Pentru asta, evreii îl vor pune la zidul plângerii şi îi vor scoate ochii şi dinţii, conform Legii Talionului art. 69, punctul g.
Intelectualii ofuscaţi pe considerente de gintă ar trebui să ştie mai întâi că acuzele aduse lui Cristoiu sunt de-a dreptul absurde, dacă nu cumva caraghioase. Sorginea fascistă şi hitleristă a mişcării legionare e doar în capetele lor, fiindcă legionarismul a fost ceva cu totul diferit de ce voia Hitler să facă în Germania şi Mussolini în Italia, fie şi numai prin prisma importanţei acordate religiei creştin-ortodoxe – un aspect pe care, din păcate, Ion Cristoiu a omis să-l semnaleze.

-------------------------------------------------------------------------------

3. Tot cu referiri la Mişcarea Legionară a pornit şi dezbaterea despre "reperele intelectuale ale dreptei" de joi, 25 noiembrie. Dl Neagu Djuvara, cel care a început discuţia, s-a gîndit că nu poţi vorbi despre o nouă dreaptă fără să te delimitezi de vechea dreaptă. Domnia sa a avut chiar un accident retoric, ca să zic aşa, afirmînd că dl Valeriu Stoica (pare-se artizanul acestei operaţiuni de imagine cu titlu pompos) propune o dezbatere "despre ceva ce noi am mai trăit" şi continuînd cu a-şi exprima mirarea că Mişcarea Legionară a sedus o întreagă generaţie de intelectuali, între care şi pe el însuşi. Nu cred că dl Djuvara a vrut să spună ce a spus: că dl Stoica vrea o nouă Mişcare Legionară, avîndu-i drept ideologi pe cei zece intervievaţi în carte, dar cam aşa s-a înţeles.

Discuţia a luat o turnură primejdioasă pentru toţi cei consideraţi noile "repere intelectuale ale dreptei" cînd dl Al. George l-a dumirit pe dl Djuvara de ce a aderat la Legiune aproape toată elita vremii.  La care dnii Liiceanu şi Pleşu s-au simţit obligaţi să se delimiteze şi ei de Mişcarea Legionară, speriaţi poate să nu fie trecuţi din nou pe "lista neagră" a evreilor, avînd în vedere că magistru le-a fost un ilustru legionar.

4. Trecînd peste episodul legionar, manifestarea despre care am făcut vorbire mai sus mi-a lăsat impresia de aflare în treabă. Dl Pleşu a recunoscut că nu este de dreapta decît pentru că momentan stînga îl enervează mai tare. Dl Liiceanu a fost singurul care s-a simţit confortabil ca "reper intelectual" - noţiune pe care a şi teoretizat-o niţel - dar n-a vorbit deloc despre ce este şi ce vrea dreapta. Dl Patapievici a reuşit să spună, într-un mod destul de complicat, că nu e nici de dreapta, nici de stînga. Dl Stoica n-a izbutit să insufle din entuziasmul său celor prezenţi şi nici să lipească imaginea acelor "repere" de cea a partidului său mai mult decît este deja. La final, din toată vorbăria a persistat deasupra adunării, ca un motto trist, verdictul dlui Pleşu: "De dreapta sîntem numai noi, ăştia de la masă, dar nu contăm şi nu avem electorat".

În general, nu s-a înţeles de ce s-au mai obosit oamenii să vină acolo, de vreme ce nici ei nu sînt repere ale dreptei şi nici dreapta nu există.

Pe subiectul acesta a mai scris şi colegul Mihnea Măruţă, aici. 

Interesul major în această apariţie comună nu este al acestor intelectuali, ci al Partidului Democrat Liberal, “patronul” ISP-ului, care încearcă să se folosească, pe de o parte, de prestigiul lor, pentru a se agăţa de electoratul cultivat, iar, pe de altă parte, de influenţa lor în mediile culturale. Cu alte cuvinte, ei nu vor să se “murdărească” şi, în consecinţă, refuză eventualul rol de tutori ideologici, iar PDL se străduieşte ca această asociere mediatică să pară o reuniune fericită pe tărâmul spiritual al “dreptei”.

În fapt, aşa cum a spus şi Andrei Pleşu la întâlnirea cu pricina, aceşti intelectuali (poate cu excepţia lui Neagu Djuvara, care a trăit şi alte vremuri) au ajuns la dreapta oarecum “împinşi” de ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. “Dreapta” lor este mai degrabă un ataşament faţă de valorile democratice, o contrapondere la ne-despărţirea de comunism. Ei au poposit la “dreapta” ca reacţiune, aşa cum, ulterior, grupul de tineri literaţi care-i contestă s-a poziţionat la stânga tot ca manifestare secundă, ca “răspuns” sau ca efect natural de umplere a vidului.

UPDATE (30 nov. 2010)

Pe blogul În linie dreaptă este postată, de asemenea, o relatare interesantă, chiar dacă discutabilă în cel puţin cîteva puncte, după opinia mea. Iar unele comentarii din subsolul textului il completează excelent. Merită citit totul.
Citez din articol:
De la bun început, ţin să remarc că dezbaterea românească despre dreapta este sufocată de o corectitudine politică sinistră ce caută să atace şi să pună la punct orice opinie care ar putea fi suspectată că trimite favorabil spre trecutul interbelic. Este uimitor cât de prezentă este, în mintea intelectualilor noştri, obsesia legionară şi teama de a nu fi asimilaţi ca urmaşi ai anilor ’30 ai secolului trecut. Disputa lui Liiceanu si Plesu cu Alexandru George a pornit întocmai de aici. [...]

1. Nu există sisteme totalitare de dreapta. Totalitarismul a fost o creaţie politică a stângii, iar fascismul şi nazismul sunt nimic mai mult decât erezii socialiste. Aruncarea lor în ograda dreptei dovedeşte o formidabilă lipsa de corectitudine a stângii, atât faţă de dreapta, cât mai ales faţă de proprii ei copii. Fascismul şi naţional-socialismul meritau mai mult respect din partea mamei lor. [...]

4. Centrul ca o mare familie, stânga şi dreapta ca revolute şi secundare. Ei bine, am mai auzit ideile astea, din multe alte surse şi nu sunt deloc originale ori demne de a fi promovate. Stânga şi dreapta nu sunt secundare, iar principiul revoluţiei permanente se află la rădăcina stângii, nu a dreptei, fie şi “radicală” (alt cuvânt de care s-a abuzat atât de mult, încât nici nu mai ştim ce înseamnă).

Tiberiu Lovin, acest ghinIon Iliescu al presei româneşti

Tiberiu Lovin, proprietarul blogului Reporter Virtual, îşi trece în cont încă un război cu o vedetă media. El dezvăluie azi cum Peter Imre, şeful trustului Adevărul, l-a ameninţat, i-a oferit o colaborare şi apoi l-a atacat printr-un ziar din subordine.

Peter Imre este primul din şirul de persoane notorii din presă înfruntate de Tiberiu Lovin care răspunde printr-un ziar pe care îl conduce.

Dan Turturică, de la România Liberă, şi Marius Tucă, bossul Jurnalului Naţional, au înghiţit în sec şi au tăcut în faţa tuturor dezvăluirilor Reporterului Virtual, Răzvan Corneţeanu, fostul şef al trustului Adevărul, a blocat accesul către blogul lui Tiberiu de la computerele din redacţie, timp de un an, iar Mircea Badea a făcut aluzii străvezii în emisiunea sa şi l-a înjurat vîrtos pe blogul propriu. Cu toţii, într-un fel sau altul, i-au crescut traficul. Cu atît mai mult cu cît, în covîrşitoare majoritate, informaţiile date de Tiberiu Lovin s-au dovedit a fi corecte.

Interesant este că unii dintre cei cu care s-a războit Tiberiu au intrat apoi într-un picaj profesional :-) Corneţeanu a fost dat afară cu scandal şi nici Turturică nu se simte prea bine. Să vedem ce se va întîmpla cu Imre, despre care se zvoneşte că va fi schimbat din funcţie în această toamnă, din pricina lipsei de performanţă. Dacă pleacă şi Imre, cred că Tiberiu riscă să-şi cîştige renumele de "acest ghinIon Iliescu al presei româneşti" :-)))

PS: Poate vă mai amintiţi că, pe cînd era pe cai mari în partidul-stat postdecembrist, tataie Ilici îşi căpătase porecla de "ghinIon Iliescu" pentru că, după ce l-au cunoscut, mai multe personalităţi au avut apoi de pătimit :-)

Ziua Veche promovează Reporter Virtual

Ziuaveche.ro i-a dat prilejul lui Tiberiu Lovin (Reporter Virtual) să se laude şi să facă pe profetul în ţara lui :)
Iacătă ce zice unul dintre cei mai de succes bloggeri (locul 3 în zelist.ro) :

Presa scrisă va deveni un apendice al celei online @ Nu mor de foame, ba chiar o duc foarte bine de cînd sînt freelancer, dar am rămas acelaşi chiriaş @ La mijlocul anilor '90, directorul unei instituţii mi-a făcut o de ofertă pentru a nu publica un material: o maşină Dacia nou-nouţă şi un teren de 200 de mp @ Mulţi jurnalişti sînt bloggeri, puţini bloggeri sînt jurnalişti @ M-aş angaja la un ziar local, pe care să-l conduc @ Disperaţi după bani şi putere, jurnaliştii chiar buni au ajuns simpli executanţi pe plantaţia mogulilor

Bloggeri în campanie umanitară

Zece dintre bloggerii cu cea mai mare audienţă au "înfiat" virtual, pentru o lună de zile, 12 copii, în cadrul unei campanii umanitare organizate de BCR. Talentaţi foc, copiii sînt prea săraci să-şi atingă visul. Bloggerii au misiunea de a le face cunoscută povestea şi de a obţine fonduri pentru ca micuţii să-şi poată continua studiile. O iniţiativă foarte frumoasă, în prag de Crăciun. Citiţi amănunte pe www.reportervirtual.ro.

Idei în Dialog, în pragul falimentului

Sorin Ovidiu Vîntu, patronul trustului Realitatea-Caţavencu, care deţine şi revista Idei în Dialog, renunţă la editarea acesteia - scrie Reporter Virtual. SOV i-o face cadou lui Patapievici, care e puţin probabil să găsească sponsori acum, pe vreme de criză. Părerea mea este că, dacă ştirea se confirmă, ID dispare.

Îmi pare rău de fiecare dată cînd moare o publicaţie culturală şi cu atît mai rău atunci cînd e vorba de una care îmi stîrneşte interesul, chiar dacă avem viziuni diferite. Dar, într-un fel era de aşteptat să se întîmple astfel cu ID, de vreme ce SOV a renunţat la toate publicaţiile de nişă, de la Bucătăria pentru toţi la Tabu. În plus, ID era cam falimentară, cu cele cîteva mii de exemplare vîndute lunar în raport cu cheltuielile importante pe care le avea (potrivit declaraţiei sale de avere, H.R. Patapievici încasa, în calitate de director, un salariu de vreo 6000 lei noi; dar publicaţia plătea şi alţi oameni).

Oricum, e trist că la noi nu există publicaţii culturale care să trăiască din tiraj. Şi cu fiecare astfel de dispariţie rămînem mai săraci.