Cu blogul în faţa judecătorilor

În doar cîţiva ani, blogurile au devenit medii de informare credibile şi influente. Mai credibile şi influente decît multe ziare şi, în tot cazul, deseori mai interesante şi mai bine scrise. Nu toate, dar un pluton de cîteva sute de bloguri asigură informaţie de calitate, analize lucide şi opinii suculente. De aceea, nu va trece mult timp pînă cînd grupurile de interese politice şi economice, care controlează totul, vor încerca să controleze şi informaţia distribuită pe internet. Deja s-au făcut cîţiva paşi în UE şi SUA.

Pînă atunci însă, se găseşte cîte unul mai nerăbdător, care să încerce să pună pumnul în gura bloggerilor cu ajutorul Justiţiei. Aşa cum este bunăoară d-l Răzvan Petrovici, om de afaceri şi finul lui Virgil Măgureanu -  fostul şef al SRI. D-l Petrovici a cerut închiderea blogului ţinut de jurnalistul de investigaţii Dan Badea, care l-ar fi calomniat. Însă, Dan Badea este acoperit de documente pentru toate informaţiile publicate - cele mai multe dintre acestea fiind publice.

După ştiinţa mea, este pentru prima oară în România, cînd i se cere unei instanţe să închidă un blog. Este momentul în care putem spune că bloggeritul e luat în serios.

Propun ca, dacă i se închide blogul lui Dan Badea, în semn de solidaritate, să preluăm articolele acestuia despre d-l Răzvan Petrovici pe cît mai multe bloguri. Să vedem dacă justiţia le va putea opri pe toate.

Subiecte de dezbatere: Mişcarea Legionară, noua dreaptă, asasinate politice şi repere intelectuale

1. Prietenul Răzvan Codrescu a postat pe blogul său un articol mai vechi, apărut cîndva şi în revista Rost, despre asasinarea lui Nicolae Iorga. Subiectul, încă fierbinte şi după 70 de ani de la comiterea crimei, (28 noiembrie 1940) a stîrnit o dezbatere interesantă, nu lipsită de afirmaţii contondente. La fel cum s-a întîmplat în subsolurile textelor pe acelaşi subiect din Evenimentul Zilei şi Reporter Virtual.

Simptomatic este că dl Codrescu a fost atacat şi de fanaticii "neolegionari" şi de antilegionari. Primii sînt, de fapt, nişte bieţi proşti agresivi, care îşi închipuie că şansa lor de a se ridica de la condiţia de nevertebrate este să-şi justifice ura, lipsa de discernămînt şi violenţa prin asumarea unei direcţii ideologice - neînţelegînd nimic nici din asta, desigur. A doua categorie e împărţită în două subcategorii: stîngiştii, de la care n-ai ce să  aştepţi, şi dreptacii "demistificatori" - care, din dorinţa de a rosti adevărul cu orice preţ, ajung să-l compare pe Che Guevara cu Corneliu Codreanu şi pe Teodor Baconsky cu nu ştiu ce acefal anonim.

În focul luptei de idei, s-a trecut abrupt de la uciderea lui Iorga la greşelile lui Corneliu Codreanu - omorît în noaptea Sf. Andrei, 30 noiembrie 1938, tocmai la instigarea savantului - şi la antisemitismul Mişcării Legionare. Prietenul Alexandru Racu are o intervenţie lungă în această din urmă chestiune. Nu vreau să adaug la răspunsurile care i s-au dat decît îndemnul acesta: să nu judecăm trecutul cu măsurile prezentului. Altminteri, va trebui să ne dezicem de un număr de mari intelectuali români - de la Eminescu,  Hasdeu, Alecsandri şi Kogălniceanu pînă la N. Paulescu, Nae Ionescu şi Iorga însuşi - şi să ignorăm o parte a devărului istoric, fapt care ar însemna să ne minţim.  

2. Cîţiva evrei din România protestează împotriva unei emisiuni a Eugeniei Vodă în care a fost invitat Ion Cristoiu. Gazetarul a avut îndrăzneala de a-l caracteriza pe Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul de pînă în 1938 al Mişcării Legionare, drept un "erou romantic", incoruptibil şi charismatic. Evreii protestatari cer sancţionarea Eugeniei Vodă că a dat pe post o emisiune prin care "este ignorat adevărul istoric", "caracterul fascist şi terorist" al Mişcării Legionare şi "contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România". Vedeţi fragmentul incriminat mai jos:

Care adevăr istoric a fost ignorat de Ion Cristoiu cînd l-a portretizat pe Codreanu? Nu era charismatic, incoruptibil şi idealist (sau, mă rog, dacă vreţi, romantic)? Cînd şi ce dovezi sînt că Mişcarea Legionară a pregătit asasinarea în masă a evreilor? Uciderea în masă a evreilor a fost comisă de regimul Antonescu, după ce legionarii înfundaseră puşcăriile, în cîteva episoade pe care istorici serioşi le consideră accidente ale istoriei, nu ca făcînd parte dintr-un program de eliminare fizică a tuturor etnicilor evrei din România.
---------------------------------------------------------------------------
UPDATE (30 nov. 2010)
Pe Reporter Virtual, Spartakus scrie un foarte bun pamflet, din care citez:

Ion Cristoiu putea face foarte bine, în emisiunea cu pricina, apologia satanismului, putea sacrifica niscaiva găini născătoare de pui vii şi stropi cu sângele lor microfoanele, ca ritual de fertilizare. Putea să declare război în direct Iranului şi Coreei de Nord, putea să ameninţe vreo zece şatre de ţigani cu deportarea în Groenlanda, putea să facă vrăji contra homosexualilor şi să le ureze tuturor de Crăciun să se umple de SIDA, putea să facă lobby live pentru eutanasierea tuturor câinilor din România, că probabil n-ar fi păţit nimic. Dar să-şi arate simpatia faţă de Codreanu, asta nu. Nu putea face. Nu era kusher. Pentru asta, evreii îl vor pune la zidul plângerii şi îi vor scoate ochii şi dinţii, conform Legii Talionului art. 69, punctul g.
Intelectualii ofuscaţi pe considerente de gintă ar trebui să ştie mai întâi că acuzele aduse lui Cristoiu sunt de-a dreptul absurde, dacă nu cumva caraghioase. Sorginea fascistă şi hitleristă a mişcării legionare e doar în capetele lor, fiindcă legionarismul a fost ceva cu totul diferit de ce voia Hitler să facă în Germania şi Mussolini în Italia, fie şi numai prin prisma importanţei acordate religiei creştin-ortodoxe – un aspect pe care, din păcate, Ion Cristoiu a omis să-l semnaleze.

-------------------------------------------------------------------------------

3. Tot cu referiri la Mişcarea Legionară a pornit şi dezbaterea despre "reperele intelectuale ale dreptei" de joi, 25 noiembrie. Dl Neagu Djuvara, cel care a început discuţia, s-a gîndit că nu poţi vorbi despre o nouă dreaptă fără să te delimitezi de vechea dreaptă. Domnia sa a avut chiar un accident retoric, ca să zic aşa, afirmînd că dl Valeriu Stoica (pare-se artizanul acestei operaţiuni de imagine cu titlu pompos) propune o dezbatere "despre ceva ce noi am mai trăit" şi continuînd cu a-şi exprima mirarea că Mişcarea Legionară a sedus o întreagă generaţie de intelectuali, între care şi pe el însuşi. Nu cred că dl Djuvara a vrut să spună ce a spus: că dl Stoica vrea o nouă Mişcare Legionară, avîndu-i drept ideologi pe cei zece intervievaţi în carte, dar cam aşa s-a înţeles.

Discuţia a luat o turnură primejdioasă pentru toţi cei consideraţi noile "repere intelectuale ale dreptei" cînd dl Al. George l-a dumirit pe dl Djuvara de ce a aderat la Legiune aproape toată elita vremii.  La care dnii Liiceanu şi Pleşu s-au simţit obligaţi să se delimiteze şi ei de Mişcarea Legionară, speriaţi poate să nu fie trecuţi din nou pe "lista neagră" a evreilor, avînd în vedere că magistru le-a fost un ilustru legionar.

4. Trecînd peste episodul legionar, manifestarea despre care am făcut vorbire mai sus mi-a lăsat impresia de aflare în treabă. Dl Pleşu a recunoscut că nu este de dreapta decît pentru că momentan stînga îl enervează mai tare. Dl Liiceanu a fost singurul care s-a simţit confortabil ca "reper intelectual" - noţiune pe care a şi teoretizat-o niţel - dar n-a vorbit deloc despre ce este şi ce vrea dreapta. Dl Patapievici a reuşit să spună, într-un mod destul de complicat, că nu e nici de dreapta, nici de stînga. Dl Stoica n-a izbutit să insufle din entuziasmul său celor prezenţi şi nici să lipească imaginea acelor "repere" de cea a partidului său mai mult decît este deja. La final, din toată vorbăria a persistat deasupra adunării, ca un motto trist, verdictul dlui Pleşu: "De dreapta sîntem numai noi, ăştia de la masă, dar nu contăm şi nu avem electorat".

În general, nu s-a înţeles de ce s-au mai obosit oamenii să vină acolo, de vreme ce nici ei nu sînt repere ale dreptei şi nici dreapta nu există.

Pe subiectul acesta a mai scris şi colegul Mihnea Măruţă, aici. 

Interesul major în această apariţie comună nu este al acestor intelectuali, ci al Partidului Democrat Liberal, “patronul” ISP-ului, care încearcă să se folosească, pe de o parte, de prestigiul lor, pentru a se agăţa de electoratul cultivat, iar, pe de altă parte, de influenţa lor în mediile culturale. Cu alte cuvinte, ei nu vor să se “murdărească” şi, în consecinţă, refuză eventualul rol de tutori ideologici, iar PDL se străduieşte ca această asociere mediatică să pară o reuniune fericită pe tărâmul spiritual al “dreptei”.

În fapt, aşa cum a spus şi Andrei Pleşu la întâlnirea cu pricina, aceşti intelectuali (poate cu excepţia lui Neagu Djuvara, care a trăit şi alte vremuri) au ajuns la dreapta oarecum “împinşi” de ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. “Dreapta” lor este mai degrabă un ataşament faţă de valorile democratice, o contrapondere la ne-despărţirea de comunism. Ei au poposit la “dreapta” ca reacţiune, aşa cum, ulterior, grupul de tineri literaţi care-i contestă s-a poziţionat la stânga tot ca manifestare secundă, ca “răspuns” sau ca efect natural de umplere a vidului.

UPDATE (30 nov. 2010)

Pe blogul În linie dreaptă este postată, de asemenea, o relatare interesantă, chiar dacă discutabilă în cel puţin cîteva puncte, după opinia mea. Iar unele comentarii din subsolul textului il completează excelent. Merită citit totul.
Citez din articol:
De la bun început, ţin să remarc că dezbaterea românească despre dreapta este sufocată de o corectitudine politică sinistră ce caută să atace şi să pună la punct orice opinie care ar putea fi suspectată că trimite favorabil spre trecutul interbelic. Este uimitor cât de prezentă este, în mintea intelectualilor noştri, obsesia legionară şi teama de a nu fi asimilaţi ca urmaşi ai anilor ’30 ai secolului trecut. Disputa lui Liiceanu si Plesu cu Alexandru George a pornit întocmai de aici. [...]

1. Nu există sisteme totalitare de dreapta. Totalitarismul a fost o creaţie politică a stângii, iar fascismul şi nazismul sunt nimic mai mult decât erezii socialiste. Aruncarea lor în ograda dreptei dovedeşte o formidabilă lipsa de corectitudine a stângii, atât faţă de dreapta, cât mai ales faţă de proprii ei copii. Fascismul şi naţional-socialismul meritau mai mult respect din partea mamei lor. [...]

4. Centrul ca o mare familie, stânga şi dreapta ca revolute şi secundare. Ei bine, am mai auzit ideile astea, din multe alte surse şi nu sunt deloc originale ori demne de a fi promovate. Stânga şi dreapta nu sunt secundare, iar principiul revoluţiei permanente se află la rădăcina stângii, nu a dreptei, fie şi “radicală” (alt cuvânt de care s-a abuzat atât de mult, încât nici nu mai ştim ce înseamnă).

Cornel Nistorescu contra tuturor

Cornel Nistorescu a făcut un eveniment din numirea sa la şefia ziarului “Cotidianul”.
De cîteva zile încoace, blogurile zbîrnîie, redacţiile murmură, pe forumuri cititorii se împart pe tabere. Opinii pro şi contra – mai numeroase cele din urmă.
Nimeni nu este indiferent. Este o performanţă.

Era de aşteptat ca numirea lui Cornel Nistorescu să nu treacă neobservată, dar nu şi să stîrnească atîtea discuţii, controverse, proteste. Au mai fost şi alte nume grele numite la cîrma unor ziare, şi n-au făcut atîta zgomot nici cînd au fost unşi, nici cît au stat, nici cînd au plecat. Ceea ce arată o evoluţie a lor plată, mediocră. Cornel Nistorescu nu intră în această tendinţă.

A făcut să se vorbească despre el dintr-o eroare. Sub impulsul momentului, văzînd textul în care prietenul său Petru Romoşan era dezvăluit turnător chiar pe prima pagină a ziarului “său”, Nistorescu a dispus scoaterea lui din ediţia electronică. Omeneşte e de înţeles, deontologic, nu prea.
Cum îi stă în fire, n-a catadicsit să explice. De aici s-a declanşat furtuna pe net.

Însă, văzîndu-se atacat, nu s-a descumpănit, ci încearcă să se folosească de prilej pentru puţină reclamă gratis (uneori funcţionează reclama negativă, după cum o confirmă chiar Nistorescu în editorialul său de mîine). Poate preferă să-l vorbească lumea de rău, decît să-l ignore. Sau, în tot cazul, cînd e atacat nu intră în defensivă, ci contraatacă.
Drept dovadă, ediţia de mîine a “Cotidianul” conţine patru pagini cu reacţii la numirea lui Nistorescu, inclusiv dintre cele mai critice. Ele vor pune paie pe foc.

Al treilea pas făcut de Nistorescu a amplificat protestele. El a anunţat azi că-l concediază pe Cristian Pătrăşconiu, cel care gestiona paginile de comentarii de la “Cotidianul”. Omeneşte, îl compătimesc pe Cristi, rămas şomer în deplină criză economică şi cu un prunc abia născut. Dar din perspectivă profesională, sincer, nu cred că Nistorescu greşeşte dispensîndu-se de serviciile lui Pătrăşconiu – care are agenda sa politică, promovează doar oameni cu idei asemănătoare, iar în calitate de comentator e searbăd, previzibil şi "politic corect". Asta nu înseamnă că nu avea dreptul la un tratament corect şi legal. Însă, din nou temperamentul l-a împins pe Nistorescu la un gest pripit, într-un total dispreţ pentru reguli şi… oameni. Deci, greşeşte. Şi-l face erou pe Pătrăşconiu.

Recapitulez. De la 31 iulie la 1 august, Cornel Nistorescu a luat trei decizii care au şocat, indignat şi provocat: a oprit un articol de la publicare; văzîndu-se încolţit, a dispus publicarea textului “cenzurat” dimpreună cu o lecţie despre cum trebuia făcut (o palmă nu numai la adresa autoarei, Mirela Corlăţan, ci a întregii redacţii - urmează) şi comentariile stîrnite de hotărîrea sa şi l-a dat afară pe Pătrăşconiu.
Prin aceasta, va fi vrut să arate cine e şeful, că face ce vrea şi că s-a terminat cu vechile aranjamente.
Vor urma şi alte decizii controversate. Important este unde vrea să ajungă.

Ştiut fiind că Nistorescu este vehement anti-Băsescu, concediindu-l pe cel care făcea paginile de laudă la adresa preşedintelui, el dă semnalul unei noi orientări a ziarului. Poate să fie una anti-Băsescu umorală, ilogică, tristă, de tip “Sinteza zilei” de la Antena 3, sau poate fi una argumentată, necesară, sănătoasă, spre îndreptare (că doar presa e “cîinele de pază” al democraţiei şi nu i-a cruţat nicicînd pe cei de la putere). Rămîne de văzut. Nu m-aş grăbi să-i fac proces de intenţie lui Nistorescu.

[Îi citesc puseurile anti-băsescinene în cheia celui care se simte trădat de acela pe care l-a susţinut din toate puterile. Nu ştiu de ce a făcut-o, dacă pentru interesul general sau pentru cel personal. Poate şi unul, şi celălalt. Dar „Evenimentul Zilei”, sub Nistorescu, a fost principalul aliat al lui Băsescu în lupta contra PSD şi a lui Adrian Năstase, în anul 2004. Şi, după ce a ieşit preşedinte, Băsescu a făcut prima sa vizită de curtoazie la „Evenimentul Zilei”.]

Contrar a ceea ce se vehiculează pe bloguri şi prin mediile de presă din ultimele zile, nu cred că Nistorescu şi-a spus ultimul cuvînt în meseria de gazetar. Cred că într-adevăr numirea sa la “Cotidianul” poate fi o provocare pentru un jurnalist ca el, care e plin de talent şi de bani. Nu pentru vreo confirmare, sau pentru nişte lei în plus s-a băgat Nistorescu slujbaş la Vântu (pe care, cu ani în urmă îl ironiza că a vrut să cumpere „Evenimentul Zilei”), ci pentru o demonstraţie de virtuozitate. Poate că visează să rămînă în istoria presei ca omul care a făcut să renască din propria cenuşă un ziar cu un brand care obligă.

Omul e greu de suportat. Egoist, arogant, cinic şi zgîrcit, şi-a făcut duşmani peste tot pe unde a lucrat (de la “Amfiteatru” şi “Scînteia Tineretului”, pînă la “Evenimentul Zilei”). Totuşi, ştie meserie. Pentru asta unii din cei care au lucrat cu el încă îl stimează, iar alţii, puţini la număr, e drept, îl îndrăgesc.

Dincolo de afacerile lui tenebroase şi de compromisurile pe care cu siguranţă le-a făcut, Cornel Nistorescu rămîne un jurnalist cu simţul subiectului, să zic aşa, care vede mizele mari şi care ştie să facă un ziar. Să nu uităm că “Evenimentul zilei” a devenit un ziar de referinţă, serios sub conducerea sa.

De aceea, sînt convins că a venit la “Cotidianul” nu pentru o aventură, ci pentru a încerca să-şi impună viziunea. O viziune pe care nu demult şi-a expus-o public . La asta n-a fost nimeni atent. Pentru că toţi criticii săi s-au repezit asupra defectelor omului, nu să-i cerceteze raţiunea din spatele faptelor. E posibil să o fi uitat şi el. Însă, nu avem cum şti doar după cîteva zile de cînd a preluat conducerea.

Ca să nu mai spun că îi este reproşată lipsa de caracter, dar unii dintre cei mai cunoscuţi contestatari ai săi nu sînt deloc exemple de urmat la capitolul ăsta.

Cornel Nistorescu a greşit mereu faţă de oamenii din subordinea sa: i-a plătit prost, le-a recunoscut meritele greu, nu a menajat orgolii (şi în presă sînt, oho!), a fost nepoliticos (ca să nu folosesc cuvinte mai tari), şi-a impus voinţa cu brutalitate etc. Totuşi, a ştiut să-i însufleţească pe reporteri în faţa unui subiect important.

Cred că dacă îşi va aplica vechea reţetă de lucru cu oamenii, de data aceasta va pierde.

Pînă nu demult “Cotidianul” era credibil, dar paradoxal nu avea impact. Pentru că se adresa unei plaje de public prea înguste, care, deşi era de calitate, nu putea aduce schimbări majore în societate - cel puţin, nu pe termen scurt. A fost totuşi o vreme, scurtă, cînd ziarul avea o oarecare influenţă şi era luat în seamă, pentru că politicienii credeau în puterea elitei intelectuale. Dar acele timpuri s-au dus.

Prin actele sale din ultimele zile, Cornel Nistorescu dovedeşte că e preocupat mai puţin de credibilitate, şi mai mult de impact. Adică, îl interesează ca numele ziarului să fie pe buzele tuturor, nu dacă are şi credit. Probabil că, după ce îi va face pe mulţi să-l ia de curiozitate, Nistorescu se va gîndi şi la credibilitate. E o manevră primejdioasă. Strategia sa poate fi sinucigaşă sau genială. Noul director al "Cotidianului" riscă să rămînă să stingă lumina. Şi-ar fi păcat, şi pentru ziarul fondat de Raţiu, şi pentru Cornel Nistorescu.

PS:

În redacţie deja se poartă un război în toată regula. Dau mai jos legăturile la mai multe luări de atitudine:

Eugen Istodor: Pătrăşconiu-solidaritate
Costin Ilie: Concedierea lui Cristian Pătrăşconiu, o mizerie

I.T. Morar: Un redactor şef de ocazie

Costi Rogozanu: Nedreptatea Pătrăşconiu. Ce-am găsit la Coti după concediu

Alin Fumurescu: Nistorescu şi tîmpenia postmodernismului prost-înţeles

Mirela Corlăţan: Scrisoare deschisă pentru Sorin Ovidiu Vântu

Nici pe blogurile altor jurnalişti nu e mai linişte:

Reporter Virtual: "Război de bun venit"

Mihnea Măruţă: Cum am devenit ciumete. Şi cum am revenit pe prima pagină la Cotidianul

Cristian Grosu: Eu şi domnul Nistorescu. Cornel Nistorescu

Florin Budescu: Nistorescu către Rogozanu: "Tu să taci! Eu te-am făcut jurnalist!"

UPDATE

Mihnea Măruţă vine cu o foarte bună radiografie şi o interesantă prognoză azi:

Şapte argumente că lui Vântu i s-ar putea trage de la “Cotidianul”

Spiritul Academiei Caţavencu - publicaţie care a reprezentat modelul de nonconformism, originalitate şi libertate în anii ‘90 şi în prima parte a acestui deceniu - este sub asediu. Acel spirit supravieţuieşte mai ales printre redactorii simpli, deşi a fost sufocat de statutele, poziţiile, ong-urile şi sinecurile unor “senatori” AC. Faptul că, începând din 2004, a fost girat şi susţinut de Caţavencu i-a adus “Cotidianului” prospeţime, onestitate şi ştaif. Şi, pentru că toate aceste valori sunt pagube colaterale de câteva zile încoace, spiritul cu pricina va lovi. El e precum grupările de gherilă, nevăzute, dar sângeroase, sau precum caii din Deltă: uitaţi, dar liberi.

Cristi Grosu merge mai departe şi sugerează că distrugerea ziarului era în planul patronului SOV încă de pe cînd l-a preluat de la caţavenci. Şi caţavenicii trebuiau să fi învăţat ceva din experienţa trustului Monitorul, distrus de asemenea, prin proceduri similare, de către SOV.

Nu-i raspund domnului Nistorescu

Şi bagă şi un PS de reţinut :)

Post Scriptum:

Nu vreau sa trec mai departe fara sa-i vorbesc si domnului Nistorescu (sa nu se supere), macar intr-un p.s. - ca tot mi s-a adresat direct. Zice domnia sa despre mine si Maruta: “personaje neimplinite” si ne trimite la biserica sa ne rugam pentru el. Chiar ma rog (pun pariu ca si Mihnea Maruta): maestre, apropo de implinire, sa-ti dea Dumnezeu macar in trei vieti ceea ce mi-a dat mie in jumatate; din toate punctele de vedere; abia atunci daca ai sa intelegi ceva din ziarul in care ai intrat, asa cum te-or fi invatat acasa, incaltat.
(si pliz! - nu adu vorba de bani si eficienta; sigur nu vrei sa-ti raspund).