marți, 31 august 2010

Un savant martirizat de comunişti

Numărul 90 al revistei ROST îi este dedicat unui mare savant martirizat şi om politic liberal: Gheorghe I. Brătianu. „Martirajul lui Gheorghe Brătianu reprezintă proba rezistenţei spiritului românesc împotriva comunismului ateu şi crimal, lecţia de adevăr pe care istoricul şi-a asumat-o până la capăt, mărturisind-o cu preţul jertfei sale, constituindu-se ca un model pentru tinerele generaţii de istorici care sunt chemaţi să afirme adevărurile profesiei, mai ales atunci când se încearcă ocultarea şi chiar falsificarea lor de către aceeaşi trepăduşi deghizaţi, recent, în hainele democraţiei” – scrie Constantin Mihai în articolul pe care îl dedică acestei personalităţi-reper a românilor.

Din sumar, vă mai recomand: Michelangelo şi ţăranii transilvăneni, de Teodora Roşca, Comportamenul femeilor în închisoarea politică (II), de Flori Bălănescu, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, de Irina Bazon, Mărturisirea vie a credinţei în Dumnezeu, de Pr. Antonio Aroneasa, Ultima cuvîntare publică a Părintelui Calciu, consemnată de Lucian D. Popescu, Interesul naţional şi onoarea noastră în al doilea război mondial, de Alexandru Racu, Lipsa de solidaritate naţională, de Mihail Albişteanu.

Vedeţi aici de unde puteţi cumpăra revista ROST.

Nevoia de catehizare a României

România trebuie catehizată. Ştiu, sună scandalos. E ca şi cum un doctor te-ar anunţa brutal că ai o boală incurabilă. Însă, fără să ştii de ce suferi, nu te poţi vindeca. Aşa că mai bine să ţi se dea diagnosticul fără menajamente. Mai ales dacă mai există o şansă. Din fericire, noi, ca popor, mai avem una: întoarcerea la credinţa adevărată. Pînă atunci, să nu ne mirăm de nenorocirile pe care le trăim.

Dumnezeu a rînduit ca, în ultimii ani, să mă documentez îndelung despre cît şi cum cred românii. Am cunoscut sute de comunităţi, parohii şi mănăstiri, cu preoţi, stareţi şi credincioşi, oameni de toată mîna, de la vlădică pînă la opincă. Concluzia e tristă. Dacă prea mulţi clerici sînt numai nişte politiceni sadea, care învîrt credinţa ca pe o cheie de la lada de zestre, în turmă ignoranţa naşte monştri.

Românii cred puţin şi aiurea. Motiv pentru care nici nu se comportăm creştineşte. N-au milă, căci altminteri „Grădina Maicii Domnului” n-ar fi campioana lumii civilizate la avorturi. N-au dragoste, pentru că altfel nu s-ar înregistra atîtea crime, violuri, bătăi conjugale şi alte bestialităţi. Îşi fac idoli din oameni şi urăsc cu nesaţ. Sînt capabili de fapte odioase imediat după ce au ieşit de la Sfînta Liturghie. Iar mulţi dintre cei mai „practicanţi” fie cultivă o sumă de superstiţii şi de obiceiuri păgîne, fie combină, deconcertant, creştinismul cu alte „credinţe”, de la cele în reîncarnare şi în horoscop pînă la cele în extratereştri şi yoga. Dacă îi întrebi cum pot crede deodată în ortodoxie şi în reîncarnare, te privesc compătimitor şi se lansează în explicaţii dintre cele mai ciudate, cînd nu te contrează tot cu o întrebare: „De ce n-aş crede?”. Pe de altă parte, după cum o arată şi un sondaj de opinie recent, destui ortodocşi cu numele cred în Rai, dar nu şi în existenţa iadului.

Un prieten, preot misionar într-un spital, a contabilizat zeci de superstiţii în care oamenii, cei mai mulţi aflaţi în situaţii-limită, cred mai puternic decît în învăţătura Bisericii. Eu însumi am notat numeroase „apucături” străvechi, ale căror origini şi semnificaţii nu le mai cunosc nici bătrînii cei mai bătrîni ai locului, dar care sînt ţinute cu sfinţenie. Preoţii ridică neputincioşi din umeri şi rabdă, dacă vor să-şi păstreze enoriaşii.

Să nu credeţi că astfel de haloimăs este numai în minţile mai puţin întrebuinţate, ci şi în destule capete de „intelectuali”. Astfel încît, dacă te pune îngerul să începi a le risipi eresurile apelînd la Sfînta Scriptură, la Sfînta Tradiţie, la hotărîrile Sinoadelor ecumenice sau la Scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, odată îţi opun cărţi din seria Codul lui Da Vinci. În general, „intelectualii” care admit existenţa lui Dumnezeu consideră inutil să meargă la biserică şi jenant să aibă un duhovnic; se declară adepţi ai unei relaţii „directe” cu divinitatea.

Totuşi, sînt şi unii care îşi justifică rătăcirile prin bogate trimiteri, în interpretare proprie, taman la scrierile pe care le citezi în sprijinul tău. O fac volubili şi zîmbitori, cu o dexteritate de racolatori neoprotestanţi care te lasă bouche bée.

În fine, cei mai periculoşi sînt zeloţii, adică ultraşii ortodocşi. Intoleranţi, agresivi şi cu un aplomb de tip electoral. Chiar dacă unii dintre ei au aflat în ce cred creştinii, nu gustă decît coaja credinţei, avînd păreri pure şi dure despre miez. Dragostea, smerenia, nădejdea sînt pentru ei noţiuni abstracte, pe care nu ţin deloc să le trăiască. În general, ei subordonează ortodoxia naţionalismului şi se împart în „bisericuţe” după numele „duhovnicului” lor, care e mai grozav decît al altora. Sînt pătrunşi de misiunea pe care cred că o au şi văd duşmani în tot locul. Ierarhia le pare un moft. Sînt un soi de kamikaze ai ortodoxiei, care se aruncă în aer cu Biserică cu tot, pretinzînd că se jertfesc pentru apărarea ei.

Sigur că într-o ortodoxie atît de plină de culoare, există şi un lustru de bine. Spre deosebire de alte ţări zis ortodoxe, ca Bulgaria, Serbia sau Grecia, la noi bisericile sînt pline duminica. De cîteva ori pe an au loc pelerinaje uriaşe la moaştele unor sfinţi. Oamenii îşi mai sfinţesc casele şi maşinile, cam toţi însurăţeii se cunună religios, copiii sînt botezaţi.

Cu toate astea, dacă îi întrebi pe români în ce cred, ai mari surprize. Nevoia de catehizare a românilor e o urgenţă asupra căreia voi reveni.

* Text apărut în nr. 90 al revistei ROST, august 2010

Despre o utopie care a ucis, a ucis, a ucis

Cineva mi-a trimis prin e-mail povestioara de mai jos, care mi se pare sintetica, explicita si relevanta pentru combaterea unei utopii care a ucis sute milioane de oameni de la Revolutia Franceza incoace. Povestea se aplica si realitatii prezente din Romania, nu numai trecutului ei comunist.

Un profesor de economie de la un colegiu american a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar odata a picat o grupa intreaga. Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac sau bogat, toata lumea egala!

Profesorul le-a spus: "OK ! Vom face un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat nici unul nu va pica si nici unul nu va primi nota A."

Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit un B. Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai mult si-au spus ca si ei vor "pomana", asa incat au studiat mai putin.
Media celui de-al doilea test a fost D! Nimeni nu mai era fericit.

Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost F=picat. Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru altul.
Spre marea surpriza a tuturor, toti au picat.

Profesorul le-a spus ca era previzibil ca socialismul sa intre in faliment intr-un tarziu, deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este tot mare. Dar cand statul nu mai acorda recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.

Nu putea fi o explicatie mai simpla.

Iata sinteza: "Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.

Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca ceilalti vor avea grija de ea si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca pt ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, acesta este sfarsitul oricarei natiuni."


vineri, 27 august 2010

A apărut revista Mişcarea

Comunicat

Începând din luna august, pe piaţa de publishing din România a apărut o nouă revista de nişă, Mişcarea, dedicată profesioniştilor din transporturi.

Mişcarea este o revistă quality şi a apărut din necesitatea celor implicaţi în domeniul transporturilor, manageri, conducători auto sau autorităţi de reglementare, de a se regăsi în paginile unei publicaţii care să reflecte realităţile din acest sector, prezentate de mass-media generaliste doar în cazuri excepţionale.

Revista are o apariţie lunară şi îşi propune să devină o oglindă fidelă a domeniului transporturilor, care să fie deopotrivă călăuză, ajutor şi arbitru pentru toţi jucătorii de pe piaţă.

Prin intermediul marilor genuri jurnalistice – interviu, anchetă, reportaj, analiză –, Mişcarea abordează subiecte de interes pentru profesioniştii în transporturi, dar şi pentru cei care sunt afectaţi de problemele apărute în domeniul transporturilor.

Redacţia este acătuită din jurnalişti cu minimum 17 ani de experienţă în presă, laureaţi ai concursurilor profesionale organizate de Clubul Român de Presă şi de Freedom House.

Conceptul grafic al revistei, realizat de Bogdan Căruntu, este distinct pe piaţa de publishing din România şi îmbină paginile redacţionale alb-negru cu paginile de publicitate color. De asemenea, publicaţia apare într-un format special de 17,5 pe 25 de cm.

Începând din luna septembrie, revista Mişcarea va putea fi achiziţionată de la centrele de difuzare a presei din ţară, precum şi din reţelele de benzinării, la preţul de 7,9 lei.

Revista Mişcarea este editată de SC TIR 2000 Filiala Bucureşti SRL.


Nicoleta Păduraru

coodonator marketing

revista Mişcarea

marketing@revistamiscarea.ro

joi, 26 august 2010

Flashmob la Ministerul de Finanţe - Vineri între 11.00 - 11.10

Statul român vă anunţă că aveţi de trimis 25 de declaraţii fiscale pe an. Pe Internet deja au apărut apeluri la protest împotriva birocraţiei umilitoare. Dacă, spre deosebire de guvernanţi, noi am fi normali, ar trebui să le arătăm ce credem despre asta. Dacă nu, ne merităm soarta.

CE ADUCEM:

* Un borcan plin cu monezi - taxele noastre către Statul care ne oferă "atât de mult" în schimbul contribuţiilor noastre. Borcanele le vom d...epune jertfă în faţa Ministerului de Finanţe. Astfel poate că se vor găsi resurse de organizare a unui serviciu civilizat.
* Aducem trei foi pe care scriem Grevă Fiscală (trei câte formulare trebuie completate) şi pe care le plasăm în faţa aceluiaşi Minister.

CE DORIM:

* Un contribuabil care obţine venituri din drepturi de autor sau ca PFA este obligat de către Stat să depună 25 de declaraţii anual. Solicităm simplificarea procedurilor birocratice prin introducerea unei declaraţii unice anuale care să poată fi transmisă instituţiilor abilitate prin poştă sau e-mail. Solicităm publicarea conturilor bancare în care pot fi virate taxele impuse, o singură data pe an.
* Solicităm scuzele publice din partea Guvernului Romaniei pentru haosul creat şi pentru risipa de timp şi calm la care îşi obligă contribuabilii.
* Solicităm redactarea formularelor într-un limbaj limpede, uşor de înţeles de orice cetăţean cu educaţie medie.
* Solicităm eliminarea tuturor inadvertenţelor şi neclarităţilor prezente în normele de aplicare. Aceste neclarităţi au fost semnalate şi de către specialişti şi pot da naştere la interpretări personale (deci imprevizibile) ale inspectorilor fiscali.

Aici puteţi semna petiţia online pentru declanşarea grevei fiscale.

Notă importantă: acest flash-mob este independent de orice partid/influenţă politică şi acuză o conduită a statului veche de cel puţin un deceniu, indiferent de partidul aflat la putere.

marți, 24 august 2010

CAS pe drepturile de autor şi o întrebare pentru opoziţie

Nu mă mai miră nici una dintre prostiile şi ticăloşiile comise de guvernul Boc, cel mîngîiat pe cap de onorabilul preşedinte Băsescu. Mă miră însă că opoziţia a scăpat cîteva ocazii bune de a puncta electoral în mod semnificativ.

De pildă, guvernul ăsta de cinici cu gulere albe - dintre care Videanu, zis şi "aş putea trăi cu 15 milioane de lei vechi pe lună, cu o soţie şomeră şi un copil la facultate", e primul - a hotărît să ne bage mîna în buzunar la drumul mare obligîndu-ne să plătim, pe lîngă impozitul pe venit firesc, CAS la drepturile de autor şi pe cei care avem carte de muncă.

Nu trebuie să fii specialist în drept constituţional ca să-ţi dai seama că această prevedere este neconstituţională, imorală şi îngraşă un stat mafiot. E neconstituţională, pentru că mă pune să plătesc contribuţii la pensii şi şomaj de două ori. E imorală, pentru că, mimînd grija pentru angajat, care, vezi Doamne, avînd numai un contract de cesiune a drepturilor de autor, riscă să nu mai primească pensie, de fapt îi diminuează acestuia veniturile în baza unei promisiuni pe care, aţi ghicit, nu şi-o va onora (cine crede că va mai primi pensie de la statul român peste 20 de ani, e naiv). Angajatul trebuie să accepte, că doar n-o să se lase de muncă pe criza asta, nemulţumit că-i scade salariul. Angajatorul nu poate nici el să-i acopere angajatului pierderea, în această vreme de restrişte.

Şi nu în ultimul rînd, porcăria cu pricina îngraşă statul mafiot, în care alde Boc se plînge de criza economică, în virtutea căreia ia astfel de măsuri tembele, dar dă bani cu nemiluita pe lucruri inutile (cetăţeanului, dar folositoare sistemului) cum ar fi cărţile de identitate biometrice.

Peste toate pluteşte haosul cu care sinistrul Cabinet Boc ne-a obişnuit deja.

Am o singură întrebare pentru liderii opoziţiei: de ce nu au atacat şi această ordonanţă, privind introducerea CAS pe drepturile de autor, la Curtea Constituţională? E un prilej bun de a cîştiga simpatia a cel puţin 500.000 de români, între care mulţi jurnalişti. De ce îl ratează?

UPDATE
Cititi si:
Ai venituri din drepturi de autor? Statul te face funcţionar grăbit. Din 1.000 de lei mai rămâneţi cu jumătate

Drepturile de autor, bătaie de joc de la guvernul Boc

Declaraţiile pentru drepturile de autor pot fi trimise şi prin poştă

Boc nu ştie. Premierul spune că n-a auzit de haosul de la ghişee, după ce a pus 500.000 de oameni la coadă: “Această situaţie nu s-a confirmat, e doar o supoziţie”


Cum a încurcat Sebastian Vlădescu un milion de oameni


Indemn la Greva Fiscala – Nu platiti taxele in forma cu trei declaratii

Cum depui declaraţiile pentru drepturile de autor şi PFA prin poştă

Testul aberaţiei


VREAU DEMISIA LUI BOC, GREVĂ FISCALĂ ŞI SĂ EMIGREZ!

UPDATE 2

Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată!

Gheorghe Pi­pe­rea, profesor universitar la Facultatea de Drept şi unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din zona financiară, explică pentru RL de ce modificările aduse Codului Fiscal încalcă nu doar Constituţia, ci şi unul dintre principiile funda­mentale ale dreptului european.

duminică, 22 august 2010

Nou apel umanitar al monahului Iustin

Cinstiţi fraţi întru Domnul,

Respectabili cititori ai acestui blog,


Vara trecută apelam la virtutea milosteniei dumneavoastră pentru a veni în ajutorul unei familii rămase pe drumuri. Din păcate, suma colectată (aprox. 1700 - 1800 euro, dintre care în jur de 1000 în urma anunţului de aici) nu a fost suficientă pentru cumpărarea unei locuinţe, însă ajutorul nostru a contat mult. Cei ce au contribuit atunci ar dori, poate, să ştie că acea familie locuieşte acum într-un sat din judeţul Buzău, prin sprijinul pr. Ştefan V. din Buzău, care le-a pus la dispoziţie o locuinţă. Nu e al lor, cum nu erau ale lor nici gările în care au dormit pentru o vreme, dar, pentru moment, sunt la adăpost. Din păcate, unul din cei 3 copii (băiatul, Valentin, 11 ani) a murit înecat astă vară, fiind împins în glumă de alţi copii într-o apă, şi, neştiind să înnoate, s-a mutat la Domnul…Cu ajutorul pr. Ştefan, familia Botescu a reuşit să-şi îngroape copilul şi încearcă să-şi construiască un viitor mai bun.


Acum, însă, vin înaintea dumneavoastră, cerându-vă ajutorul pentru o altă familie, de această dată din Botoşani, care o duce destul de greu. Povestea lor tristă a început din momentul în care soacra i-a dat afară, neputând accepta trecerea la ortodoxiei a fiicei ei, convertire necesară pentru săvârşirea Tainei Cununiei. Cu cinci copii, trăiesc cu chirie într-o garsonieră din Botoşani şi ne roagă să-i ajutăm după puteri. A-mi propune să le luăm o casă este un vis prea frumos, care nu s-a putut el concretiza în cazul anterior, când au fost alte vremuri, darămite în aceste zile, când povara păcatelor noastre a influenţat într-un sens atât de profund cursul vieţii, al societăţii. Până acum câteva luni, el lucra la un turc, pentru 400 de lei pe lună, bani care, alături de alocaţia de la Stat, sunt singurul lor venit. Consideraţi cum se poate descurca o familie de 7 (dintre care 5 copii la şcoală) cu 400 de lei lunar, iar acum nici pe ăştia nu-i mai au..


Aşadar, fac un apel către cei care doresc şi pot sa le trimită un litru de ulei sau ceva alimente, ori poate si ceva franci, fiecare după caz, în speranţa că le mai putem uşura necazul. De asemenea, dacă este cineva din Botoşani, sau împrejurimile apropriate, care să le poată da ceva de lucru, măcar şi temporar, ar fi un real ajutor.


Cei interesaţi, mă pot contacta pentru detalii la: abc_iustin [pe] y a h o o [punct] com, cu menţiunea că pentru Bacău încerc să găsesc un punct de colectare. Ceilalţi pot trimite colet. Cine are bunăvoinţă îl rog să trimită mai departe acest mesaj.


Mulţumindu-vă încă o dată tuturor celor ce aţi mai contribuit până acum, mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă răsplătească gestul şi să aibă la rându-I milă, de noi de toţi.


Iustin,

monahul


joi, 19 august 2010

Apocalipsa, acum

E sfîrşitul lumii. Ba nu, e spectacolul sfîrşitului lumii. Ne înconjoară din toate părţile, ca un film 3D într-un cinematograf cît lumea. Ne intră pe cabluri de Internet şi de televiziune în vieţile noastre care, nu-i aşa?, fără acest show, ar fi de tot banale şi plictisitoare, aproape de netrăit.

De vreo patru luni, am renunţat la televizor. Nu din habotnicie, ci pentru că n-am timp de el şi mai ales ca să opresc cumva apocalipsa la uşă. Am reuşit parţial.
Dacă am scăpat de accidentele mortale, violurile de septuagenare, copiii arşi în maternitate şi dictatorii de mucava din aceleaşi "ştiri", în care numai personajele se schimbă, derulate la nesfîrşit pe ecranul televizorului, n-am nici o şansă să mă sustrag iadului de pe Internet.

Îmi iau ştirile care mă interesează în special din mediul virtual. Ei, dar aici e mai greu să mă feresc de apocalipsă. Vine peste mine taman prin unele site şi bloguri la care mă aştep mai puţin, ortodoxe. Sînt avertizat, somat, ameninţat, bombardat şi la urmă condamnat pe paginile ultraşilor ortodocşi. Aflu că dictatura biometrică mă va înrobi curînd nu doar în viaţa asta, ci şi în cea veşnică. Mi se repetă pînă la saturaţie că ecumenismul mă va împinge şi el în focul Gheenei, unde deja tronează papa de la Roma, ca un mare maestru de ceremonii. Sînt vestit, cu surlele şi trîmbiţele îngerilor de pe urmă, că toţi ierarhii ortodocşi, inclusiv cei care treceau pînă acum drept tradiţionalişti, sînt vînduţi papei, Occidentului, masoneriei... Şi sînt urmaţi de o turmă de preoţi nărăviţi la rele. Nu mai avem păstori, deci înapoi în catacombe. Cu preţul schismei, dacă altfel nu se poate.

Între timp, războiul nuclear bate nerăbdător la uşă, din pricina Israelului care va să atace Iranul. Dar acest război nu este decît decorul prăbuşirii spectaculoase şi definitive a lumii. Adevăratul război este dus de talibanii ortodocşi cu toţi cei care nu sînt de acord cu ei. Nu există scăpare decît pentru paznicii “adevăratei credinţe” - pe care ei înşişi o stabilesc pe baza unor noi canoane şi prin apelul la nişte oameni transformaţi în idoli.
Nu există speranţă. De dragoste, ce să mai vorbim? O fi creştinismul religia iubirii, dar acum e timpul urii. Adevăraţii creştini urăsc cu putere prieteni autentici şi duşmani – veritabili sau închipuiţi – care au căzut în “apostazie”.

Vremea se apropie şi noi nu vrem să înţelegem – ni se reproşează. Ba nu, fraţi ortodocşi, vremea a şi sosit! Trăim apocalipsa acum.

Isteria abil instrumentată toceşte subiecte serioase, ridiculizează teme uriaşe, minimalizează primejii adevărate. Sub tăvălugul isteriei, persoane convinse de necesitatea respingerii actelor de identitate biometrice, antiecumenişti bine informaţi, tradiţionalişti ortodocşi în cel mai pur sens al cuvîntului, anti-masoni din principiu şi din necesitate, ajung să se clatine în convingerile lor. Jena unei vecinătăţi troglodite şi imunde, logica elementară, ştiinţa de carte şi bunul simţ le aprind becurile de alarmă şi le nasc întrebări şi dileme. Dacă depăşesc acest impas, ei nu vor putea fi oricum niciodată pe aceeaşi baricadă cu “liderii de opinie” născuţi din mîlul Internetului, şi validaţi prin prea marea îngăduinţă a unor duhovnici, chiar dacă teoretic împărtăşesc aceleaşi valori.

Se întîmplă ca şi în cazul “pericolului maghiar”. Isteria peremistă l-a transformat într-un banc. Între timp, revizioniştii maghiari parcurg pas cu pas un program de enclavizare a unei părţi din Ardeal.

Isteria anticipistă şi antiecumenistă nu lasă loc acţiunilor serioase de stopare a unor pericole majore reale. Inhibă reacţiile unor persoane credibile, care nu vor să fie confundate cu "talibanii". Iar dacă mîine, poîimîine vom avea toţi cip sub piele şi o singură biserică New Age, "istericii" de serviciu îşi vor fi făcut datoria. Intenţionat sau manipulaţi, oamenii aceştia nu întîrzie Apocalipsa, ci o grăbesc.

marți, 17 august 2010

Poemul de azi

Cine moare


de Pablo Neruda


Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

duminică, 15 august 2010

Mesajul Mitropolitului Bartolomeu la Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului

Preasfintite Părinte,

Preacuviosi si Preacucernici Părinti,

Iubitii mei fii sufletesti,


Cu regretul de a nu putea fi prezent între frătiile voastre si de a împărtăsi împreună bucuria pe care Maica Domnului o revarsă din prea plinul milostivirii ei la acest praznic, vă adresez binecuvântările mele arhieresti si vă asigur că sufleteste sunt alături de soborul de slujitori si de toti pelerinii veniti să se închine Icoanei de la Nicula.

Nu multi sunt cei ce stiu că Nicula este unul din cele mai vechi asezăminte monahale în spatiul românesc. Atestată documentar în 1552, ea îsi rotunjeste, acum, patru secole si jumătate de existentă, trăire duhovnicească si roadă misionară, aici, în pieptul Transilvaniei, ca o inimă care bate tăcând si grăieste zbătându-se. Aspre vremuieli au venit si peste ea, ca peste întregul Ardeal, dar fiinta ei a rămas neclintită, asemenea stejarilor care-i stau de strajă - unii, poate, de o vârstă cu ea - cu fruntile proptite-n cer si rădăcinile-n pământ. Nicula e icoana neamului.

Desigur, faima ei se datorează, în cea mai mare măsură, icoanei Maicii Domnului, zugrăvită în 1681 de către popa Luca din Iclod si care în 1699 s-a dovedit si făcătoare de minuni. Mănăstirea este astăzi cel mai mare centru de pelerinaj din România; spre ea se îndreaptă, zi de zi si săptămână de săptămână, lungi convoaie de credinciosi din toate laturile tării, culminând cu hramul din 15 august, când zeci si chiar sute de mii de închinători, popositi în uriasul amfiteatru natural, priveghează toată noaptea cu lumânări aprinse si imnuri de laudă, în întâmpinarea Liturghiei arhieresti. Cine oare a văzut atâta lume si nu s-a cutremurat de atâta credintă?

Si totul pentru ea, Maica Domnului, ce stă pururea rugătoare către Fiul Său, dar în acelasi timp este si rămâne împreună cu noi, căci prin ea ne‑am rostit optiunea pentru mântuirea prin Iisus Hristos si tot prin ea nădăjduim întru neputintele noastre. Poate că de aceea Maica Domnului ne si este atât de dragă. În vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mântuitor, dar si de teamă pentru Judecător, pentru ea nu avem decât unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodată nu va judeca, ci pururea se roagă pentru noi.

Fie ca binecuvântarea Domnului să se reverse din prea plinul rugăciunilor Maicii Sale asupra frătiilor voastre si a familiilor voastre, acum si în veci.

BARTOLOMEU

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului,

Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

sâmbătă, 14 august 2010

NICOLAE MĂRGINEANU: "Să-ţi ţii sufletul curat, aşa cum îţi este cămaşa de duminică"

Regizor de marca, autor al unor filme antologice, precum "Padureanca", "Luchian", "Binecuvantata fii, inchisoare", s-a nascut la Cluj, pe 25 septembrie 1938, ca fiu al marelui psiholog Nicolae Margineanu, care avea sa patimeasca 16 ani in temnitele comuniste. Suferinta familiei, trauma provocata de lipsa tatalui ii vor marca puternic, atat mesajul filmelor si sensibilitatea artistica, cat si apropierea de Dumnezeu.


Cititi in Formula As un dialog folositor. Redau aici citeva fragmente.

- Am fost dintotdeauna credincios, chiar daca relatia mea cu Biserica a fost discontinua.

- Traiesc in ortodoxie, de altfel, si copiii mei sunt botezati ortodox. Imi place foarte mult atmosfera din Biserica Ortodoxa, cu tainele ei, cu ritualul ei si cu mirosul acela de tamaie care te face sa plutesti. Nu am simtit nici o clipa nevoia sa ma intorc in Biserica Greco-Catolica si nici sa ma justific pentru asta.

- Cred ca in orice domeniu exista aceleasi pericole pentru sufletul crestinului. Lumea filmului este mai mult expusa, se vorbeste mai mult despre ea, si poate de aceea pare ca e mai boema si mai libertina. Dar nu cred ca este asa.

- Impreuna cu Costin Manoliu, fac un film documentar despre parintele Arsenie Boca. Speram sa fie gata cat mai repede, poate in septembrie. Vrem sa facem o treaba foarte serioasa, pentru ca despre parintele Arsenie Boca se spun si foarte multe legende care, din pacate, n-au acoperire si nu-i fac nici un serviciu.


Colectă de 672.385 lei pentru sinistraţii din Moldova

Comunicat de presă

În urma „Îndemnului la faptă bună” din 1 iulie 2010, adresat de Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu preotilor si credinciosilor, in bisericile, manăstirile Eparhiei Clujului si la Catedrala mitropolitană a fost organizată, in perioada 4-18 iulie, o colectă in sprijinul fratilor din Moldova, crunt loviti de pe urma recentelor inundatii, care au provocat atata suferintă si chiar pierderi de vieti omenesti.
Suma totală adunată se ridică la valoarea de 672.385 lei.
Intrucat cele mai multe localităti afectate de inundatii se află in cuprinsul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, suma totală a fost expediată in contul special deschis de Arhiepiscopia Iasilor, care va distribui ajutoarele, după nevoi, persoanelor sinistrate.
In numele celor care vor beneficia de acest ajutor, Mitropolitul Bartolomeu le multumeste protopopilor, preotilor si credinciosilor, cu binecuvantări.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei

Pr. Bogdan Ivanov

vineri, 13 august 2010

Muzică, nu zgomot (19)

Unora dintre amicii mei mai "talibani" :-) li s-a părut că muzica pe acest blog e un fel de "umplutură" pe care o bag cînd n-am ce spune. Dragilor, vă asigur că în afara de poezie, vin şi flori puţine lucruri îmi dau o asemenea bucurie ca muzica. Cele sfinte sînt altceva, dar ele nu intră la plăceri, ci mult mai sus.





joi, 12 august 2010

Pentru admiratoarele florilor mele ;-)


Le anunţ pe admiratoarele florilor mele că drăgălaşele au primit pămînt mai mult şi mai bun, în ghivece pe măsura înfloririi lor :-)
Bine, nu numai de asta n-am scris eu în ultima vreme pe blog. Dar bucuria pe care mi-o fac florile astea merita un sacrificiu şi mai mare. Pentru că nu încap toate aici, vi le arăt doar pe cele dinspre apus.


miercuri, 4 august 2010

Tiberiu Lovin, acest ghinIon Iliescu al presei româneşti

Tiberiu Lovin, proprietarul blogului Reporter Virtual, îşi trece în cont încă un război cu o vedetă media. El dezvăluie azi cum Peter Imre, şeful trustului Adevărul, l-a ameninţat, i-a oferit o colaborare şi apoi l-a atacat printr-un ziar din subordine.

Peter Imre este primul din şirul de persoane notorii din presă înfruntate de Tiberiu Lovin care răspunde printr-un ziar pe care îl conduce.

Dan Turturică, de la România Liberă, şi Marius Tucă, bossul Jurnalului Naţional, au înghiţit în sec şi au tăcut în faţa tuturor dezvăluirilor Reporterului Virtual, Răzvan Corneţeanu, fostul şef al trustului Adevărul, a blocat accesul către blogul lui Tiberiu de la computerele din redacţie, timp de un an, iar Mircea Badea a făcut aluzii străvezii în emisiunea sa şi l-a înjurat vîrtos pe blogul propriu. Cu toţii, într-un fel sau altul, i-au crescut traficul. Cu atît mai mult cu cît, în covîrşitoare majoritate, informaţiile date de Tiberiu Lovin s-au dovedit a fi corecte.

Interesant este că unii dintre cei cu care s-a războit Tiberiu au intrat apoi într-un picaj profesional :-) Corneţeanu a fost dat afară cu scandal şi nici Turturică nu se simte prea bine. Să vedem ce se va întîmpla cu Imre, despre care se zvoneşte că va fi schimbat din funcţie în această toamnă, din pricina lipsei de performanţă. Dacă pleacă şi Imre, cred că Tiberiu riscă să-şi cîştige renumele de "acest ghinIon Iliescu al presei româneşti" :-)))

PS: Poate vă mai amintiţi că, pe cînd era pe cai mari în partidul-stat postdecembrist, tataie Ilici îşi căpătase porecla de "ghinIon Iliescu" pentru că, după ce l-au cunoscut, mai multe personalităţi au avut apoi de pătimit :-)

marți, 3 august 2010

Explore the danubian bushes

de Viorel Ilişoi

Se tot discută de câteva zile despre brandul turistic al României. Toţi nepricepuţii vin la televiziune să-şi dea cu părerea, şi numai pe mine, mai nepriceput decât toţi la un loc, nu m-a întrebat nimeni ce părere am. N-am fost niciodată în viaţa mea într-un concediu, nicăieri, ca turist. În 20 de ani de scris la gazetă am avut concediu doar de două ori, dar nu şi bani să plec o săptămână într-o staţiune. În afară de anul dintre iulie 2008 şi iulie 2009, tot timpul am avut un salariu care îmi ajungea de chirie, de mâncare şi de ţigări. De când nu mai fumez şi ţin şi regim, am reuşit să-mi iau bicicletă şi am vizitat tot Bucureştiul (dar tot, ceea ce nu e puţin lucru!), Chitila, Măgurele şi Chiajna. Dar şi aşa, tot n-am habar de turism, deci sunt în continuare frustrat că nu sunt invitat la televiziune să-mi dau părerea cot la cot cu ceilalţi nepricepuţi.

După ce am scris un reportaj despre obezi, mi s-a pus brandul de grăsan care a slăbit câteva kile şi de atunci sunt invitat numai la emisiuni despre obezitate, în ciuda faptului că am învăţat câte ceva despre boala asta. Despre turism nu mă întreabă nimeni. Turist cu adevărat n-am fost nici o singură zi, dar am umblat destul de mult ca ziarist şi am şi eu câteva sugestii pentru brandul turistic.

Eram în Orşova, în toamna lui 2007, scriam un reportaj pentru Cotidianul. Cristian Cioacă, şoferul Cristian Cioacă, stelist fanatic, m-a ţinut de la Bucureşti până la Orşova numai în manele, îmi vâjâia capul de Salam şi Vijelie. Şi Guţă. Mult Guţă. Era supărat că pierduse Steaua un meci important, de parcă nu asta se întâmpla mereu de 20 de ani, şi tot drumul s-a drogat cu manele. În asemenea momente n-aveai ce să-i faci, îl suportai, mai ales că era un tip cu mult bun-simţ, nu se băga să pună întrebări la interviuri, nu era interesat de găinării cu factura de cazare, să-i rămână şi lui 10-20 de lei la o deplasare, nu îşi făcea program separat, nu era pretenţios la mâncare, la o adică puteai chiar să îl rogi să te ajute la cărat trepiedul, laptopul ori alte scule pe teren şi nu zicea nu.

Fiindcă l-am văzut aşa amărât, de-i venea să rupă volanul cu dinţii, am zis să-l duc la un hotel pe malul Dunării, într-un loc frumos, retras, să se liniştească, bietul de el. Ochisem pe internet o pensiune nou-nouţă, chiar pe mal, în mijlocul naturii. Putea să pescuiască, să facă un grătar, să se plimbe, să se uite la Dunăre cum se duce la vale, ori să stea în cameră şi să revadă a nu ştiu câta oară, la un videoplayer din ăla mic, vreun meci mai vechi, în care Steaua câştiga. Sun la pensiune şi, foarte amabil, patronul îmi explică pe înţelesul meu de străin cum să ajung la pensiunea lui. O luăm pe nişte străduţe, stânga, dreapta, dreapta, stânga, până ieşim din oraş şi ne înfundăm între nişte dealuri, pe un drum îngust, de nu puteai scoate mâna pe geam, neasfaltat, numai gropi. Bă, să vezi că ne-am rătăcit. Îl sun iar pe patron, îi descriu fundătura în care suntem şi el îmi zice că e bine, suntem pe drumul cel bun. "Ba nu, zic eu, ăsta e un drum de ţară, dom' patron, e numai hopuri şi hârtoape." "Păi ăsta e, spune patronul bucuros, ţineţi-o tot înainte şi ajungeţi imediat."

Când pornim, Loganul dă cu burta de un dâmb. "Aşa-ţi trebuie, Cristi, dacă n-ai vrut să iei un jeep de la redacţie!", încerc eu să fac haz de necaz. Şoferul coboară, se pune în patru labe, se uită pe sub maşină, zice că nu e grav. Şi dă-i bătaie mai departe prin gropi, prin fum, prin mii de baionete, încă un kilometru. Nici nu trece o oră şi ajungem într-un luminiş. Un bărbat tânăr vine grăbit spre noi, zâmbitor, zice că el e patronul şi ne arată unde să parcăm. Cobor, mă uit în jur. În sus, munte şi pădure, o splendoare. În jos, Dunărea. Nici urmă de pensiune. În poieniţă nu se vede decât un chioşc. Păi, să vedeţi, zice patronul, nu e chiar o pensiune, sunt nişte căsuţe de lemn pe malul fluviului, în rest e totul ca-n reclama de pe internet.

Cum nu eram pretenţioşi, mă înţeleg cu Cristi din priviri că am putea rămâne acolo. Bag eu capu-ntr-o căsuţă să văd ce condiţii are pensiunea care nu e chiar aşa de pensiune. Dar numai capul, că restul nu prea încăpea. Era un pat aşa, de un lat de palmă, curat, ce-i drept, şi o băiţă în care nu puteai sta pe veceu decât cu picioarele întinse afară, în cameră. Şi un gemuleţ cât un biscuit, cu vedere în peretele căsuţei alăturate. Şi un televizoraş la care nici nu ştiu dacă puteai să vezi ce scrie, cred că era un televizor numai pentru muzică şi pentru filme româneşti. Parcă eram în "Albă ca Zăpada".

Era târziu şi noi, obosiţi, nu mai aveam nici un curaj să facem iar drumul ăla înapoi, până în oraş. Am zis că rămânem acolo. Se putea dormi şi în căsuţă, totuşi. La urma-urmei, am fi putut scoate o scândură din perete ca să ne întindem domneşte. "Dar mâncarea?", întreabă Cristi, uitându-se zăpăcit în jur. "Mâncarea, zice patronul, tot numai un zâmbet, v-o aduceţi dumneavoastră... un cârnat, mici, o fleică... găsiţi în oraş. Noi vă oferim grătarul şi cărbuni să vă frigeţi singuri." Ce-i drept, ne-am cam fript. Nimic nu era ca pe internet. "Şi n-aveţi dumneavoastră aici nişte cârnaţi, ca să nu ne mai ducem până în oraş?" "Nu, că nu ne merge congelatorul, îmi pare rău." Avea numai pufuleţi, la chioşc, biscuiţi şi sucuri. Mai în glumă, mai în serios, spun că prind eu un crap din Dunăre şi-l facem pe grătar. Dar omul n-avea nici scule de pescuit, cică turiştii dinaintea noastră plecaseră cu tot cu undiţe. Şi tot timpul când zicea că n-are nici aia, nici aia, nimic din ce era în reclamă, zâmbea. N-am văzut lucrător în turism mai zâmbăreţ. Nu puteai să te superi pe el.

"Lasă că am eu o lansetă în portbagaj, spun, că doar mi-s oleacă de pescar. Ia să vezi cum îl mut pe domnul crap din Dunăre pe grătar, cât ai zice peşte." Şi mă duc spre apă să ochesc un loc de pescuit printre tufele de pe mal. Primul pas l-am făcut pe pământ tare. Al doilea, la fel. La al treilea, cum să zic... moldoveneşte, am călcat pe dânsul. Merde! L-am turtit. Dau să mă şterg de iarbă, nimeresc cu bombeul în altul. Stătea cuminte în boschet, cu un coif de hârtie pe cap, al dracu', nici nu zicea nimic, nici nu mirosea. Când m-am uitat mai atent, am văzut că erau cu duiumul, aliniaţi ca răţuştele, parcă se duceau la scăldat. Deci nu numai mie mi s-a părut că nu e loc destul la veceu. Să mai zici că nimeni nu mai face nimic în ţara asta!

Jos, se iţea din mal un tub gros, de plastic. Pe acolo ieşea mizeria când trăgeai apa la veceu. Din căbănuţă, direct în Dunăre, în guşa crapului.
Mi-a fost jenă să-i spun patronului că i-am strivit doi moţaţi în tufiş. "E frumos aici, se vede şi Serbia, i-am spus, dar nu stăm, că n-aveţi internet. Ne pare rău." Şi am plecat. Cu adidaşii în pungă.

A doua zi, când mă documentam pentru reportaj, aveam să aflu că, în partea aceea, tot malul Dunării era plin de rahat. Cartierul de pe coastă, unde fuseseră strămutaţi orşovenii din vechiul oraş, când s-a construit hidrocentrala, n-avea canalizare. Casele erau aşezate pe stâncă, nici n-aveau oamenii cum să-şi sape nişte veceuri mai acătării în curte, în piatră. Numai nişte adâncituri de-o şchioapă. Şi când se umpleau, orşovenii cărau mizeria cu găleata, noaptea, şi o aruncau în Dunăre. Mă rog, unii nu se mai oboseau chiar până la apă. Cred că şi acum e la fel, că nu s-o fi făcut canalizare în trei ani.

Era acolo unul, Roman Conchi. Ardelean. Venise prin '60 şi ceva în Orşova şi-şi făcea de lucru prin zonă, căutând o ocazie potrivită s-o taie la sârbi, peste Dunăre, călare pe tubul de oxigen. Şi tot studiind el terenul, a dat de-o fată, s-a îndrăgostit de ea şi n-a mai fugit din ţară. Şi zicea nea Roman ăsta, care noapte de noapte căra magiunul cu găleata: "Am venit aici să-mi caut libertatea şi m-am împotmolit în căcat!". Replica lui ar fi bună de slogan pentru turismul local, de aventură, dar mie tot "Explore the danubian bushes", adică "Exploraţi tufişurile dunărene!" îmi place mai mult.
Şi s-ar potrivi perfect cu frunza Elenei Udrea, izotipul ăla de un milion de dolari: o frunză, de fapt o formă de relief cu un curs de apă la bază. Iar pe malul cursului de apă să mai adauge, ca o picătură de rouă ce se scurge de pe frunză, o spirală micuţă, cu moţ. S-o deseneze Mardale, de la Caţavencu. (Va urma)

Sursa: Jurnalul National

Strategia Puterii pentru distrugerea presei

Via Reporter Virtual

Comunicat

“Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind constată că strategia de apărare adoptată de CSAT împotriva presei începe să dea roade şi să fie aplicată chiar de către Guvern. Încălcând regulile privind dialogul social, Executivul a adoptat ieri Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, norme care pun pe butuci industria de media şi care afectează, în mod grav, libertatea de exprimare. Modificările aduse Codului fiscal prin introducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) pentru contractele de drepturi de autor creează posibilitatea impozitarii duble a actului de creatie, atât pe contracte individuale de muncă, cât şi pe contracte de drepturi de autor.

Din păcate, propunerile facute de către reprezentanţii organizaţiilor din mass-media şi ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) nu au fost luate în considerare. Deşi, în urmă cu câteva luni, s-a convenit cu ministrul muncii să se plătească CAS doar pentru persoanele care nu au un contract individual de muncă, iar această măsură să producă efecte juridice începând cu data de 1 ianuarie 2011, Guvernul nu a ţinut cont de aceste negocieri, încălcând procedurile privind dialogul social.

La şedinţa Comisiei de Dialog Social ce a avut loc în data de 30 iulie a.c. la Ministerul Finanţelor Publice, partea guvernamentală a respins argumentele prezentate de reprezentanţii CSDR mandataţi să prezinte doleanţele membrilor afiliaţi la confederaţie - FRJ MediaSind, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare, Federaţia Sindicatelor Democratice din Cultură, Sindicatul Democratic Ioan Cantacuzino, etc. – deşi aceştia au demonstrat rezultatul dezastruos generat de aceste decizii luate în pripă: plata dublă a CAS-ului, remunerarea exclusivă a angajaţilor în baza unui contract de drepturi de autor ceea ce determină neprotejarea acestora de către legislaţia muncii, imposibilitatea aplicării clauzei de conştiinţă în cazul jurnaliştilor, limitarea libertăţii de exprimare etc.

De asemenea, s-a prezentat faptul că şi alte categorii sociale, cum ar fi salariaţii din artă, cultură, învăţământ, cercetare – proiectare, sănătate etc, vor fi afectate de aceste măsuri care nu au la bază studii de impact. Nu în ultimul rând, s-a atras atentia că nu se mai respectă principiul plăţii în solidar (angajator – angajat) a CAS aplicate contractelor individuale de muncă deoarece, în cazul contractelor de drepturi de autor, numai o singură parte – cedentul este obligat să plătească aceste contribuţii.

În loc să găsească soluţii la aceste grave probleme, reprezentanţii Guvernului au ales să falsifice rezultatul negocierilor. Minuta încheiată după şedinţa de la Ministerul Finanţelor Publice nu corespunde realităţii deoarece concluzionează că partenerii sociali au fost de acord cu promovarea proiectului Hotararii de Guvern, deşi reprezentantţii CSDR au părăsit sala în semn de protest faţă de comportamentul abuziv al părţii guvernamentale. Din păcate, în dispreţ faţă de lege şi cu acordul unor confederaţii patronale şi sindicale, nici Consiliul Economic si Social nu a acceptat să amâne avizarea proiectului de HG, astfel încât partenerii sociali să elimine aberaţiile prezente în document.

Având în vedere aceste încălcări ale legislaţiei, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, cu sprijinul organizaţiilor la care este afiliată – Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor – va ataca în justiţie actele emise de Guvern privind modificarea Codului Fiscal.

Notă: Pentru veridicitate, vă prezentăm în ataşament Minuta şedinţei Comisiei de Dialog Social din data de 30.07.2010.
Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind (FRJ) | www.mediasind.ro”.