Se afișează postările cu eticheta Mircea Geoana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Geoana. Afișați toate postările

luni, 14 decembrie 2009

Un film în care Geoană pare că ia şpagă

A apărut pe internet filmul în care Mircea Geoană pare că ia mită pentru un post de parlamentar.



Traian Băsescu a spus, în campania electorală, că are o casetă video compromiţătoare cu Mircea Geoană, dar că nu o va da publicităţii. Lumea a făcut speculaţii pe marginea unui presupus film cu imagini sexuale explicite. Sever Voinescu, purtătorul de cuvînt al preşedintelui, a negat că ar fi vorba despre aşa ceva. Ar fi fost culmea să apară Geoană în postura de mascul feroce, contrazicînd imaginea sa de fătălău.

Unii au speculat că Mircea Geoană ar fi primit 400.000 de la Cătălin Voicu pentru a-i da acestuia o funcţie în Ministerul de Interne. În aceste zile, Cătălin Voicu, senator PSD şi general în rezervă (SPP) este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie şi are interdicţie să ia legătura cu Geoană, Hrebenciuc şi Vanghelie.

Astăzi, Cristian Grosu face public un filmuleţ de 18 secunde în care Mircea Geoană primeşte 5000 de euro pentru a pune pe cineva pe un loc eligibil pe lista de candidaţi în alegerile parlamentare.
Geoană tace. Întrebat de Gândul, chiar zilele trecute, ce e pe caseta compromiţătoare de care a pomenit Băsescu, el a răspuns că nu e problema lui, ci a preşedintelui.

De ce nu a dat-o pe post Băsescu în campanie? Nu cred că a avut scrupule, ci doar un calcul corect. Dacă apărea caseta imediat după ce se dovedise că filmul cu el lovind un copil e trucat, era clar că avea mai degrabă un efect contrar. "Ăştia se bat în filme contrafăcute, cred că ne prostesc". Se pare că de pe urma supraexpunerii filmului cu Băsescu lovind un copil, candidatul PDL a crescut în sondaje - lumea s-a enervat ca atunci cînd te afli într-un local unde vreme de două ore rulează aceeaşi manea; pe urmă l-a căinat că e hărţuit: "Şi-apoi ce dacă l-a altoit pe ăla micu, nu toţi mai facem asta uneori?"

Filmul cu Geoană fost postat pe youtube acum trei zile. Dar nimeni nu l-a preluat. Interesant este că ieri, Anca Alexandrescu, fostă consilieră a lui Adrian Năstase, a scris pe blogul ei că a fvăzut filmarea cu Geoană luînd şpagă. Şi-l invită să demisioneze de la preşedinţia PSD. Probabil că Năstase nu mai are răbdare să aştepte validarea victoriei lui Băsescu, după care oricum îi va cere capul lui Geoană, ca să-i ia locul în fruntea partidului.

Privind filmul cu Geoană de mai multe ori, am sesizat că e tăiat la un moment dat. Nu ştiu dacă e trucat şi nici nu cred că se poate face o expertiză pe varianta care circulă pe internet.
Dacă are caseta originală sau o copie a acesteia, Traian Băsescu este obligat să o facă publică. Este totuşi vorba de al doilea om în stat, de preşedintele Senatului şi de cel care ar fi putut cîştiga preşedinţia României. Avem dreptul să ştim dacă într-adevăr acesta a luat mită pentru locurile date unora pe listele electorale, aşa cum a fost acuzat.

Un site dedicat investigaţiilor de presă numără mai multe filme compromiţătoare cu Geoană şi a ajuns, pînă acum, la cinci. Acelaşi site susţine că pe caseta cu cei 5000 de euro e vocea Anei Birchall, fost deputat PSD şi fost candidat al PSD pentru un post de parlamentar pentru SUA şi Canada, în 2008. În urmă cu un an a apărut pe internet un film în care ea sau cineva care îi seamănă leit apare în scene sexuale explicite.

UPDATE

Mircea Geoană despre înregistrare: O făcătură, cred că Băsescu se pregătesşe de repetarea alegerilor


UPDATE 2
Ana Birchall spune ca a dat banii, dar ca nu a filmat.

luni, 7 decembrie 2009

Gura păcătosului Ponta vorbeşte fără el

Iată explicaţia victoriei lui Băsescu în opinia lui Victor Ponta, acest "Titulescu" tînăr şi pîrît al PSD, care calcă în străchini pe urmele şefului său, Mircea Geoană. "Sistemul de furt, fraudă şi mită electorală al PDL a funcţionat mai bine decît al nostru".

O victorie chinuită, cu ajutorul diasporei


Băsescu a cîştigat alegerile prezidenţiale. E oficial. BEC a anunţat, la ora 14.45, că Traian Băsescu a obţinut 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%, după numărarea tuturor voturilor valabil exprimate. Diferenţa este de vreo 70.000 de voturi. Prezenţa la vot a fost de 58,02%.
Dacă mai are o urmă de bărbăţie în el şi ceva responsabilitate, Geoană ar trebui să-şi asume public eşecul şi să felicite învingătorul, pentru că nici o contestaţie nu poate reduce diferenţa dintre el şi Băsescu.
După cum vedeţi, am intuit corect că rezultatele finale pot fi diferite de sondaje, că Băsescu va cîştiga la mustaţă şi că prezenţa la urne va fi în jur de 60%. La o astfel de prezenţă, ponderea voturilor viciate nu poate fi semnificativă.
Am spus încă de aseară că bucuria lui Geoană a fost grăbită şi ridicolă. Mă rog, omul a fost silit să joace comedia asta, pentru a putea contesta alegerile. PSD reclamă deja frauda. Hrebenciuc a dat tonul de astă noapte, cînd le-a fost limpede că au pierdut.
Dintre institutele de sondare a opiniei publice care au efectuat exit-poll-uri, CSOP s-a dovedit cel mai aproape de rezultatul oficial (Băsescu - 50.4%, Geoană - 49,6%), urmat de CURS (Geoană - 50,7, Băsescu - 49,3). INSOMAR (Geoană - 51,2%, Băsescu - 48,8%) şi CCSB (Geoană - 51%, Băsescu - 49%), controlate de Vîntu şi Voiculescu, cele mai îndepărtate. Acestea vor spune că s-au încadrat în marja de eroare.
Televiziunile care au manipulat lumea aseară, TVR, Realitatea şi Antena, nu ştiu însă ce scuze vor avea. [Văd că Realitatea TV a schimbat macazul din mers în cursul zilei de azi.] Iar jurnaliştii cărora ura le-a întunecat judecata, precum C.T. Popescu, şi care erau nemulţumiţi că Băsescu “nu-şi acceptă înfrîngerea cu demnitate”, s-au dovedit incapabili nu numai de obiectivitate, dar şi de o analiză profesionistă.

Traian Băsescu şi-a trecut în cont, cu aceste alegeri, trei recorduri: de patru ori ales în funcţii care prespun votul unui electorat numeros (de două ori primar general al Bucureştiului, de două – preşedinte al României); a ieşit preşedinte a doua oară consecutiv; a învins cea mai mare coaliţie alcătuită împotriva unui om politic în ultimii 20 de ani.
Geoană are un motiv de frustrare în plus: e a doua oară cînd este înfrînt în alegeri de către Băsescu (după cele pentru primăria Capitalei).

O altă observaţie: românii din străinătate au decis cîştigătorul, ei votînd masiv cu Băsescu. Este pentru prima dată cînd aceştia au cuvîntul decisiv pentru viitorul României.
Sînt curios care dintre scenariile pe care le imaginasem pentru eventualitatea în care va cîştiga Băsescu se apropie cel mai mult de realitate.
Băsescu ar trebui să fie conştient că nu a fost votat cu dragă inimă, ci a primit un vot negativ, îndreptat contra lui Geoană, a PSD şi a mogulilor. Şi încă: jumătate din cei care au fost la urne, nu-l vor, iar alte opt milioane de alegători, care au absentat, sînt scîrbiţi deopotrivă şi de Băsescu, şi de Geoană.
Prin urmare, Băsescu să nu se împăuneze cu această victorie, ci să devină mai responsabil şi să caute soluţii pentru România. Apropo, cam e momentul să se dovedească matur din punct de vedere politic şi să-şi inhibe reacţiile adolescentine ca aceea de azi dimineaţă ("un fleac, i-am ciuruit").

Sper că Băsescu îşi va retrage Cabinetul Negoiţă şi va propune un guvern în alianţă cu liberalii, iar dacă asta nu se poate, va lăsa PDL în opoziţie. Cred că ultima variantă ar fi cea mai bună pentru PDL, care are nevoie de un timp pentru clarificare doctrinară, pentru reformare internă şi pentru schimbarea purtătorilor de imagine compromişi (de teapa Elenei Udrea). Avînd în vedere că anul viitor va fi foarte greu pentru ţară, PDL ar avea de cîştigat stînd în opoziţie.
În orice caz, după mine, Băsescu nu mai trebuie să refacă alianţa PDL-PSD, care era să-l coste pierderea alegerilor, iar pe noi ne-a costat deja un an din viaţă.
El a obţinut o victorie chinuită, fiind mult mai îndatorat românilor care l-au votat acum decît în 2004 (e lesne de îneţeles de ce). Să vedem dacă se va dovedi demn de creditul pe care l-a primit.

Rezultatele oficiale parţiale: Băsescu, o lungime de barcă în faţă

Biroul Electoral Central a anunţat la ora 8.00, în această dimineaţă, rezultatele parţiale ale alegerilor prezidenţiale, după numărarea voturilor de la 95% din secţiile de vot. Traian Băsescu are 50,43% din sufragii, iar Mircea Geoană - 49,57%. Altfel spus, Băsescu are la această oră 5.091.432 voturi, iar Geoană - 5.004.506 voturi. Diferenţa este de 87.000 de voturi în favoarea lui Băsescu.
UPDATE
Traian Basescu a obtinut 50,37% din voturi, iar Mircea Geoana 49,62%, arata rezultatele partiale date publicitatii de Biroul Electoral Central la ora 11:00, dupa centralizarea a 99,13% din sectiile de votare. Prezenta la vot a fost de 58%
78,86%, adica 115.831, dintre romanii din diaspora care si-au exprimat opitunea, au votat pentru Basescu. In urma centralizarii voturilor din cele 294 de sectii de vot din strainatate, s-au prezentat la alegeri 147.754 de cetateni romani, din care 146.876 voturi valabile si doar 861 voturi nule. Geoana a primit 31.045.
UPDATE 2
Îndemnînd la calmarea spiritelor şi respectarea regulilor democratice, Cătălin Tolontan ne aduce aminte cum au procedat americanii într-o situaţie similară, în anul 2000.
Pe 12 noiembrie 2000, la aproximativ ora 8 seara, televiziunile l-au indicat cistigator pe democratul Al Gore. Cum Gore mai avea nevoie de un singur stat ca sa cistige, si mai erau doua neanuntate, democratul a fost declarat cistigator de exit-poll-uri si de televiziuni. Dar la 2:30 dimineata, numaratoarea a aratat ca George Bush cistigase, de fapt, Florida si functia de presedinte al Americii.
Democratii au atacat in justitie si au cerut renumararea voturilor, in conditiile in care diferenta
procentuala dintre candidati era la a treia zecimala, situatie diferita fata de Romania, unde distanta intre Basescu si Geoana este de 0,6% conform numaratorii comunicate acum de PD-L . Comunicatul BEC de la ora 11 vorbeste despre 0,75 diferenta.
Sustinatorii celor doua tabere din SUA au organizat marsuri si au pichetat tribunalele, avocatii s-au infruntat si s-au renumarat voturile in unele sectii. Al Gore se apropia vazind cu ochii! Meciul se juca la sute de voturi! Dupa o luna, cu o decizie de 5-4, Curtea Suprema a Statelor Unite a declarat ilegala continuarea renumararii voturilor si, in acel moment, Al Gore a facut un gest pe care multi democrati i l-au reprosat, dar care a calmat spiritele.
El a spus colaboratorilor: “Ne oprim din contestari, pentru ca, chiar daca am cistiga, n-am mai avea nimic de cistigat cita vreme democratia ar pierde”.
UPDATE 3
Ora 14.00. BEC anunţă că a încheiat numărătoarea voturilor pentru 99,95% din secţiile de vot. Băsescu are 50,3%, iar Geoană - 49,6%.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Cum votează cititorii mei mîine

Cu o săptămînă înainte de turul I al alegerilor prezidenţiale 2009, am postat pe blog un sondaj de opinie online, în care îmi întrebam cititorii dacă se duc la vot şi cu cine votează. Rezultatele au fost oarecum previzibile pentru mine. Dintre cei care au participat la sondaj, 11% au zis că nu merg la vot, 5% că îşi anulează votul şi 15% că votează unul dintre candidaţii necunoscuţi şi fără şanse. Deci, 31% au dat un vot de blam calsei politice. Puţini faţă de cîţi îmi imaginam eu că sînt scîrbiţi de politică şi vor protesta în una dintre modalităţile descrise mai sus (pentru că nu din prostie sau naivitate au spus unii că votează cu alde Eduard Manole).
Mai departe, Becali a primit 2% (aproape cît a luat în alegeri), Vadim Tudor - 3% (cu două procente şi ceva mai puţin decît la scrutinul care a urmat sondajului meu), Sorin Oprescu - 2% (cît merită ca om politic şi cu un procent mai puţin decît a căpătat e 22 noiembrie).
Surpriza (pentru alţii, nu şi pentru mine, care cred că îmi cam cunosc cititorii) a fost că la primii trei clasaţi, scorurile de pe blogul meu au fost astea: Crin Antonescu - 29%, Traian Băsescu - 24% şi Mircea Geoană - 5%! Mi-a crescut inima de bucurie că nu mă citesc prea mulţi pesedişti.
Majoritatea a vrut altceva. S-a săturat Băsescu, dar n-are încredere în Geoană.
Am fost interesat să văd cum se reorientează votanţii în turul al II-lea, cînd a rămas de optat între un tiran şi o păpuşă, mai precis între un om puternic şi unul slab, între unul care conduce şi unul care este manevrat pe sfori. Şi, cu o săptămînă înaintea celui de-al doilea tur, am propus un nou sondaj (vedeţi pe coloana din dreapta a blogului).
Dezamăgiţii au rămas cam la aceeşi cotă: 12% nu votează, iar 5% anulează votul. Cei care au votat cu candidaţi fără şansă nu se mai prezintă la vot şi mai mult ca sigur n-au mai participat nici la sondajul meu (căci, dacă la primul sondaj au votat peste 400, acum doar 305 au mai făcut efortul unui click). Însă, de data aceasta Băsescu a primit şi voturile lui Crin Antonescu, ajungînd la 60%, faţă de Geoană, creditat de doar 20%. Presupun că liderul PSD a colectat opţiunile lui Oprescu, Becali şi Vadim Tudor - potrivit cu recomandările făcute de aceştia susţinătorilor lor - şi poate ale unor nehotărîţi la primul tur.
Aşadar, pe blogul meu, Băsescu a ieşit deja preşedinte. Să vedem ce se va întîmpla mîine.
PS:
N-am putut să comentez dezbaterea de joi, căci am fost plecat cu treburi prin munţi, fără internet.
Oricum, în opinia mea, Băsescu l-a făcut KO tehnic pe Geoană. Şi cred că S.O. Vîntu, prin intervenţia sa telefonică de după dezbatere, la Realitatea Tv, i-a dat lui Geoană lovitura de graţie. Şi nu cred că a făcut-o din prostie (nu e cazul la Vîntu), ci mai degrabă dintr-un orgoliu uriaş (care te poate orbi temporar) sau din calcul cinic.
Aşa că nu m-aş mira ca realitatea virtuală de pe acest blog să devină una foarte concretă după votul de mîine, iar Băsescu să mai obţină un mandat de preşedinte.
PPS:
Mîine e ziua Sfîntului Nicolae, care, între altele, e şi protectorul marinarilor :)

marți, 1 decembrie 2009

Scenarii

Dacă va cîştiga Mircea Geoană

1. Va pica şi cabinetul Liviu Negoiţă. Va fi propus şi va trece instantaneu un guvern condus de Klaus Johannis.
Traian Băsescu se va retrage din politică şi va pleca un an pe mare, poate pentru a scăpa de mâna justiţiei, care va fi instrumentată politic.
Daniel Morar va zbura de la conducerea DNA, Macovei de la Agenţia Naţională de Integritate.
Principalii lideri ai PDL vor fi tîrîţi în cercetări la parchet. PDL se va sparge, în parte în favoarea PNL, în parte în cea a PSD, tocmai din pricina lipsei de consistenţă doctrinară.
Lucru bun: va rămîne loc pentru construirea unei Drepte autentice, ajutată şi de contextul internaţional şi naţional.
sau
2. Băsescu se va răzgîndi şi nu va pleca pe mare, preferînd la o adică să fie "martirizat". Caz în care, PDL va fi restucturat, se va întări, va face o opoziţie grozavă şi va aştepta un an, doi, pînă să se rupă guvernul PSD-PDL sau pînă la alegerile la termen, pentru a prelua puterea.
Nu contează prea mult, pentru că oricum ireparabilul va fi comis pînă atunci de coaliţia Grivco.
Guvernul va spune că nu ne ajung banii de la FMI, deci trebuie să scoatem la mezat şi ce mai avem. Vor fi vîndute la preţ de sold, unor clienţi politici, recte Voiculescu, Vîntu şi Patriciu, salinele, Poşta, Romgaz şi ce a mai rămas neprivatizat din sectoarele strategice ale României. România va deveni dependentă total de gazul şi petrolul rusesc, printr-o înţelegere între noii patroni ai resurselor şi reţelelor de distribuţie specifice de la noi şi guvernul Rusiei.
Politica externă va fi orientată spre Est. Şi să nu vă mire, pentru că UE însăşi şi SUA caută relaţii mai bune cu Rusia, din interes economic, în primul rînd, şi din afinităţi ideologice, în al doilea. Basarabia va rămîne în sfera de influenţă a ruşilor; comuniştii vor reveni la putere pentru cel puţin patru ani.
UMDR va cunoaşte cea mai mare victorie a sa, obţinînd în sfîrşit autonomie pe criterii etnice în Harghita, Covasna şi Mureş. Abuzurile, ilegalităţile şi discriminarea împotriva românilor se vor accentua.
Toate dosarele penale ale unor politicieni, de la Năsatase şi Patriciu pînă la Remeş vor fi închise cu NUP sau prin achitare în instanţă.
Presa va tăcea mîlc: unii pentru că au sprijinit PSD şi PNL şi vor primi publicitate masivă de la stat, în plină criză economică; alţii pentru că vor fi hărţuiţi de organele de control, intimidaţi sau vor falimenta.
Sindicatele vor tăcea, pentru că marile cartele au făcut deja pactul cu diavolul bicefal, iar liderii lor îşi vor primi tainul, ca şi în guvernarea Năstase, locuri în Consilii de Administraţii, afaceri pe spatele statului etc. Scenariul va fi acelaşi ca în perioada 2000-2004.
Şi tot ca atunci, va fi linişte.
Peste şase luni, Guvernul se va plînge că a vîndut companiile strategice la preţ mic, pentru că nu le cumpăra nimeni şi că trebuie să mărească taxele şi impozitele. Cel mai mic impozit pe venit va fi de 20%, aşa cum prevede programul candidatului Geoană.
După ce Johannis îşi va fi făcut şi această ultimă datorie, i se vor închide şi lui dosarele penale, apoi va demisiona şi se va întoarce primar la Sibiu. Deja, Johannis a cerut coaliţiei Grivco, alias PSD-PNL-UDMR şi minorităţi, să modifice legea în sensul în care să poată opta între calitatea de primar şi cea de premier nu în 45 de zile, cum e acum, ci în şase luni. Johannis a motivat că vrea să-şi asigure astfel „o ieşire onorabilă”!
Năstase, care a fost decretat de presă şi coaliţia Grivco drept cel mai bun premier al României post-decembriste, va deveni din nou prim-ministru.
Cît va rămîne pe poziţii guvernul PSD-PNL nu se va face nici o reformă a Constituţiei, deci nici alegeri anticipate. În schimb, se va pune în operă agenda anticreştină a Internaţionalei Socialiste: căsătorii între homosexuali, adopţii de copii de către homosexuali, scoaterea icoanelor şi crucilor din instituţiile publice, legalizarea eutanasiei etc. Liberalii nu vor fi deloc deranjaţi, căci ei deja votează în Parlamentul European alături de socialişti astfel de legi.


Dacă va cîştiga Traian Băsescu


1. Va pica şi guvernul propus de Liviu Negoiţă şi se vor face alegeri anticipate. PDL va cîştiga în jur de 40% din voturi şi va putea guverna cu ajutorul UDMR, al minorităţilor naţionale şi a unei hălci rupte din PNL. Emil Boc va fi din nou premier.
sau
2. PSD şi PNL se vor teme de alegeri anticipate şi vor vota guvernul propus de Băsescu, indiferent că va fi Cabinetul Negoiţa sau un altul, poate chiar unul condus de... Johannis.
Oricum, nu va conta prea tare, pentru că Băsescu îşi va putea face jocul mai departe.
Televiziunile şi ziarele care acum îl atacă pe Băsescu şi PDL vor reveni la sentimente mai bune, pe alocuri chiar de linguşeală jenantă.
Crin Antonescu îşi va încheia cariera politică. PNL, atît cît va mai rămîne din el, va fi condus de Ludovic Orban şi Petre Roman, doi fii de foşti torţionari & nomenclaturişti comunişti. Ei vor fi giraţi de Emil Constantinescu, cel învins de Securitate.
Monica Macovei va redeveni ministrul Justiţiei, iar o serie de inşi care au amestecat afacerile cu politica vor pleca în ţările calde, cu care nu avem semnat un acord de extrădare.
Dinu Patriciu va trebui să achite 600 de milioane de euro datorie la stat din cei două miliarde pe care susţine că stă cu fundul - mare parte fiind cei datoraţi de Kazahstan pentru Rompetrol şi pe care încă nu i-a încasat. Patriciu va risca să fie vînat de kazahi la propriu (ştie el de ce) sau să fie din nou arestat şi poate condamnat. Năstase, Mazăre şi Remeş vor fi şi ei condamnaţi.
S.O. Vîntu va vinde Realitatea TV şi va dispărea din ţară.
PC al lui Voiculescu se va lăsa absorbit de PSD, aşa cum e firesc.
PNŢ, cu cele două aripi ale sale, se va topi în PDL şi respectiv PNL.
Nici o companie de stat nu va fi scoasă la privatizare. În schimb, ne vom îndatora grav la FMI şi Banca Mondială. Totuşi, vom ieşi din criza economico-financiară. Nu şi din cea morală.
Guvernul şi Parlamentul vor fi silite să pună în practică directive anticreştine şi antinaţionale ale UE.
Într-un an va fi elaborată noua Constituţie, va trece prin referendum şi se vor face alegeri anticipate iarăşi, pentru un parlament unicameral cu doar 300 de deputaţi. PDL va obţine o majoritate confortabilă şi va guverna singur cel puţin pînă la finalul mandatului lui Băsescu.
Intelectualii lui Băsescu îşi vor păpa în tihnă, pe mai departe, sinecurile şi, din cînd în cînd, vor mima critica, de dragul democraţiei. Unii dintre ei vor fi miniştri, parlamentari şi consilieri prezidenţiali.
Bugetarii vor fi răriţi. Sindicatele vor face manifestări de stradă tot mai anemice.
Presa va începe să critice.
Va fi scandal.
PDL se va eroda
serios într-o luptă de patru ani şi va pierde alegerile din 2012, în ciuda unor realizări.
PSD va fi mai puternic şi va putea cîştiga alegerile, dacă nu va exista un alt partid mai tare, la dreapta.
Lucru bun: rămîne loc de construcţie pentru o Dreaptă autentică.
PDL nu va fi capabil să propună un alt candidat cu şanse la preşedinţie în 2014, în locul lui Băsescu.
Traian Băsescu va repune pe tapet problema monarhiei. El va insista pentru schimbarea regimului de guvernare şi pentru întărirea autorităţii şi atribuţiilor premierului, visînd să iasă din politică, precum Ilici Iliescu, cu picioarele înainte, eventual de pe scaunul de prim-ministru al unui rege de paie.
PSD ar putea fi de acord cu monarhia, pentru că nu va avea nici el un candidat la preşedinţie şi l-ar susţine pe prinţul Duda. PDL va propune, în replică, o soluţie din familiile nobiliare oarecum băştinaşe. Ghika şi Sturdza au cele mai mari şanse.

joi, 26 noiembrie 2009

De ce ar pierde Băsescu, de ce n-ar cîştiga Geoană

O fotografie face uneori cit o mie de cuvinte. Chiar si una trucata :)
Cristian Grosu
Crin Antonescu: poezie si proza

Daca castiga Basescu, cariera politica a lui Crin Antonescu ia sfarsit - in loc sa-si pastreze adeptii in jurul valorilor care l-au facut “altfel” si al discursului de dreapta, isi leaga imaginea de vechea politica si de ciracii imbatraniti in rautati ai mamutului de stanga; daca castiga Geoana, PNL are toate sansele sa piarda nu doar respectul si sustinerea liberalilior autentici si a simpatizatilor, ci si inca o halca din partid.
Paul Slayer Grigoriu
V-am votat, domnule Crin Antonescu, şi nu regret. Sper însă ca votul meu să Vă apese conştiinţa în fiecare zi când Vă veţi aminti că aţi hotărât să-l sprijiniţi pe Geoană. Şi dacă Vă veţi aminti că V-am votat, gândiţi-Vă pentru o clipă la morţii şi întemniţaţii comunismului şi la Ristea Priboi, colegul Dumneavoastră de alianţă. Poate că această alăturare Vă va sugera ce vreau să spun mai mult decât cuvintele mele neputincioase.

Teodor Tita
Daca Traian Basescu va pierde...

...va fi pentru ca si-a refuzat dubiosul deliciu al autoritarismului. Stati, nu sariti! Ce semi-dictator ati mai vazut pana acum incapabil sa darame un guvern advers (PNL-Tariceanu) si neputincios in a preveni caderea unuia apropiat (PD-L – Boc)?
O precizare: nu cred ca partida e pierduta pentru Traian Basescu. Doar ca isi putea face viata mai usoara.

Florin Negrutiu
Corabia pestriţilor

De altfel, dl. Băsescu, cel care a reuşit singur-singurel performanţa să unească împotrivă-i oameni atât de diferiţi între ei, pare foarte încântat de această realizare. De două zile îi râd ochii. Remarcam săptămâna trecută cât de prost a pornit-o în campanie, cât de obosit a apărut în dezbaterile televizate, cât de prăfuită pare prezenţa sa electorală. Aud că “Băsescu e terminat”. Nu cred că s-a jucat ultima carte a campaniei odată cu coagularea tuturor în jurul dlui Geoană. Din contră, asta pare să-i fi înviorat simţurile, viteza de reacţie, instinctul de prădător. Dl. Băsescu are pasiunea situaţiilor imposibile. Şi tocmai valul uriaş pe care l-a stârnit, fie cu bună ştiinţă, fie ca urmare a unui talent înnăscut, pare să-l fi înviat.

Alin Fumurescu
…raul cel mic dintre doua rele egale: individualizat sau sistemic?

Cand vine vorba despre binele pe care-l poate aduce, sistemul e de preferat omului. Cand vine, insa, vorba despre raul pe care-l poate produce, sistemul mi se pare infinit mai periculos decat orice individ. De aceea sustin ceea ce am sustinut de la intrarea lui Geoana in turul doi – logic vorbind, trebuie sa piarda.

Cristian Ghinea
Nici Basescu dictator, nici Geoana comunist

Se confrunta in mare tot doua optiuni strategice, avem de ales intre agitatie institutionala (care poate fi buna daca duce la corectarea sistemului si poate fi rea daca duce la blocarea institutiilor) si un consensualism caldut (care poate fi bun daca duce la pragmatism in politici si poate fi rau daca duce la capturarea institutiilor de interese private si distrugerea progreselor mici pe care le-am facut cu statul de drept). Acestea sunt optiunile, nu votam intre dictatura si comunism, uitati aceste clisee. Orice ar iesi, democratia romaneasca are capacitatea de a se autoregla, cred ca aceasta este lectia buna a acestor alegeri.

Pavel Lucescu
Ce sanse are Basescu in 2014

Foarte mari. Cele mai mari. Mai mari decat avea Ion Iliescu in 2000. Ar putea castiga al doilea mandat chiar si din primul tur. Un guvern PNL-PSD (foarte probabil si cu UDMR) nu va rezista mai mult de un an, cu sau fara Johannis in frunte, pentru ca desi sunt convins ca se vor intelege mai bine decat au facut-o liberalii si democratii dupa 2004, criza nu iarta pe nimeni. Vor urma tot felul de alte formule, poate din nou PDL-PNL-UDMR. La sfarsitul lui 2010, Traian Basescu, de data asta lider oficial al PDL, va redeveni cel mai popular politician, la distanta mare de toti ceilalti.

Doru Buscu
Care Geoană? Finala e cu Crin

În logica loviturilor cu public, agitaţia audiovizuală din jurul proiectului Johannis îl cere la pupitru pe Antonescu. Dacă el girează softul acestui dispozitiv anti-Băsescu, şansele lui Geoană pot fi reanimate. Tot ce ar avea de făcut candidatul PSD e să taie panglici, să distribuie flori în mulţime, să stea departe de ciocniri directe şi să aştepte mobilizarea partidului. Iar când dispozitivul antipanică din Kiselef detectează o torpilă dinspre Cotroceni, schema e simplă: Geoană – sub pat, Antonescu preia pe piept: în replică şi discurs, e singurul capabil să-i facă faţă lui Traian Băsescu. E comic, dar adevărat: de felul cum se mişcă în aceste zile Crin Antonescu, de gradul în care se expune şi îşi asumă rolul de a lupta în contul lui Geoană depinde numele noului preşedinte.

Marius Nitu
Între criza lui Băsescu şi criza lui Geoană

Mutantul PSD-PNL va trăi atât timp cât se va simţi ameninţat de Traian Băsescu. Odată ce inamicul comun va dispărea vor începe păruielile şi răfuielile interne. Rezultatul va fi o altă criză politică suprapusă peste criza economică. Concluzia e că, orice vom alege, criza câştigă şi merge mai departe. Singura chestiune e cine o patronează, Băsescu sau Geoană?

duminică, 22 noiembrie 2009

Cică PSD şi Geoană se pregătesc să cîştige reclamînd frauda electorală

Conform unui document intern al PSD, pe care l-a făcut public astăzi Adriean Videanu, partidul lui Iliescu şi candidatul său, Mircea Geoană, vor fi ajutaţi de Antena 3 şi Realitatea TV şi de institutele de sondare a opiniei publice să susţină că alegerile au fost fraudate.
Nu ştiu dacă nu cumva documentul e fabricat în laboratoarele PDL. Însă, de azi dimineaţă, cele două televiziuni de ştiri se chinuie să ne convingă de faptul că frauda e masivă şi că va vicia rezultatul votului. Am informaţii că şi cîteva ziare vor marşa la acelaşi scenariu.
Manevra are două scopuri: să taie cheful de vot al oamenilor de bună credinţă, care se vor întreba ce rost mai are, dacă se fură ca-n codru, şi să-l pună în defensivă pe Băsescu.
Exit-poll-urile vor veni să confirme că Mircea Geoană a cîştigat primul tur. Iar dacă la număratoare va avea Băsescu mai multe voturi, atunci înseamnă că a furat, nu?
Tema fraudării alegerilor va deveni centrală în turul doi, dacă intră Băsescu cu Geoană, iar preşedintele în funcţie va fi pus în defensivă.
Postacii pe internet vor acţiona şi ei în forţă, dar esenţiale sînt televiziunile.
Strategia a fost aplicată cu succes de Băsescu în alegerile din 2004.
Pentru a le strica jocul şi unora, şi altora, ar trebui să intre în turul doi Antonescu :)

miercuri, 18 noiembrie 2009

Videoclipuri electorale. Nişte băieţi de cartier







vineri, 13 noiembrie 2009

Geoană - preşedintele ruşilor? (3) Se pare ca da

După o tăcere atît de lungă încît îl trădează că are ceva de ascuns, Mircea Geoană, liderul PSD şi candidatul acestei formaţiuni la preşedinţia României, a recunoscut că a fost, în vizită secretă, la Moscova în primăvara acestui an. Omul pretinde însă că a făcut-o din... patriotism, ca să salveze ţara, vezi Doamne, de izolare şi să normalizeze relaţia cu Rusia. În fapt, ca să ceară susţinerea ţarului Putin: "Contactele neoficiale sunt contacte neoficiale, ele au pregatit acest moment politic care se prefigureaza" si "De aceea, faptul ca Traian Basescu a paralizat relatia cu vecinii nostri nu este o invitatie la inactiune din partea mea".
Să recunoaştem, nu-i nici o surpriză. Poate aţi uitat, dar partidul al cărui lider formal este Geoană, e partidul fondat, pe sîngele morţilor din revoluţie, de Ion Ilici Iliescu, cel care a semnat tratatul cu URSS, cel care a recunoscut primul independenţa Republicii Moldova, cel care i-a învrăjbit pe români unii împotriva altora, cel care a reprimat sîngeros Piaţa Universităţii, cel care, alături de ciracii săi din structurile securisto-comuniste recuperaţi în F(D)SN/PDSR/PSD, a ţinut România pe loc timp de trei mandate. Iliescu şi PSD nu s-au dezis de o iotă din politica pe care au făcut-o pînă acum. Cum să se dezică Geoană?

miercuri, 11 noiembrie 2009

Geoană - preşedintele ruşilor? (2)

Liderul PSD, Mircea Geoana, a efectuat pe 27 aprilie 2009 o vizita privata la Moscova, unde s-a intalnit in secret cu unul dintre consilierii presedintelui Medvedev, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Potrivit acestora, intalnirea ar fi fost arangajata de Boris Golovin, om de afaceri cu interese in domeniul energetic din Romania, despre care presa a scris ca ar fi ex-ofiter GRU. Contactat de HotNews.ro, Golovin a negat orice legatura cu liderul PSD. Initial, Viorel Hrebenciuc si Cozmin Gusa au declarat ca nu stiu nimic despre vizita privata facuta de Geoana la Moscova. Dupa catava ore, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, a confirmat ca Geoana a efectuat pe 27 aprilie o vizita privata la Moscova, dar spune ca nu stie cu cine s-a intalnit liderul PSD, ce a discutat si cat a durat vizita.
Iata ca relatia lui Geoana cu Moscova, pe care o aratam aici, nu mai suporta mijlocitori.
Cititi si aici, ca e interesant.

luni, 2 noiembrie 2009

Geoană - preşedintele ruşilor?

Într-un interviu pe care l-am publicat în numărul curent al Formulei As, d-na Tia Şerbănescu, unul dintre cei mai vechi, lucizi şi acizi comentatori ai vieţii politice de la noi, atrage atenţia asupra unui joc primejdios la care se pretează Cozmin Guşă, primul sfetnic şi purtător de scut al lui Mircea Geoană. Guşă, trecut prin PSD, PD şi PIN ca trenul prin gară, care l-a trădat pe Băsescu supărat, după cum se vorbeşte în unele medii, că nu l-a pus şef al SRI, este acum făcătorul de imagine al lui Geoană. Guşă apare pe toate posturile de televiziune vorbind despre cît de bun va fi preşedintele Geoană. Şi ne spune destul de limpede şi al cui preşedinte va fi Geoană: al ruşilor.
Iată ce a observat d-na Tia Şerbănescu:
D-l Geoană, de exemplu – şi ajung iarăşi la domnia sa în mod firesc, pentru că are cele mai mari şanse să-i ia locul d-lui Băsescu –, admite ca unul dintre consilierii şi susţinătorii săi, d-l Cozmin Guşă să facă un lobby foarte periculos. D-l Guşă, care în calitate de preşedinte al PIN a făcut cu partidul său manifestaţii de stradă împotriva votului la europarlamentare, care şi-a înhăitat partidul cu formaţiuni extremiste din zona panslavă, a declarat public acum că e agentul de influenţă a unor interese economie ruse. Mai mult, a transmis un mesaj pe care l-ar fi primit de la Moscova din partea troicii Putin-Medvedev-Patriahul Kiril conform căruia România ar putea fi conectată la gazoductul South Streamm, dacă nu va mai fi preşedinte d-l Traian Băsescu. O condiţie în stilul unei ameninţări teroriste Al-Quaida. Iar dl Geoană nu s-a delimitat de d-l Guşă şi de viziunea sa.
Logic, dacă ruşii nu-l vor preşedinte pe Băsescu şi transmit asta prin Guşă, care e omul lor aici dar şi omul lui Geoană, înseamnă că îl vor pe Geoană. Iar Geoană nu comentează, pentru că îi ştie pe români suspicioşi faţă de ruşi, deci nu se poate da mare cu susţinerea Moscovei, dar nici nu poate nega ajutorul ruşilor, căci probabil că atunci l-ar pierde.
Sau poate că Guşă merge la cacealma, din cine ştie ce raţiuni, iar Geoană nu-i urmareşte jocurile. Dar mi s-ar părea tare ciudat. Mai ales dacă mă gîndesc la background-ul lui Guşă.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

UPDATE: Doisprezece pentru Cotroceni

Biroul Electoral Central a validat candidaturile a nouă bărbaţi pentru preşedinţia României: Traian Băsescu (PDL), Crin Antonescu (PNL), Mircea Geoană (PSD+PC), Sorin Oprescu (care încă nu apare în documentele de pe site-ul BEC), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gigi Becali (PNG), Constantin Ninel Potîrcă (independent, ţigan din neam de corturari), Kelemen Hunor (UDMR), Ovidiu Iane (PER). [daţi click pe nume pentru a le vedea declaraţiile de avere]
BEC a respins înregistrarea candidaturilor a o mulţime de aflători în treabă, independenţi, desigur: Sabin Bâltac, Cornel Cernoschi - propus de „Uniunea persoanelor care nu votează din România”; şi cine l-ar fi votat dacă ai lui nu votează? -, Maria Zetea, Ioan Lascu, Emilian-Floria Popescu, Nicolae Boancă, Marius Iulian Mirea, Doina-Elena Noghin. Printre outsiderii căzuţi la numărătoarea semnăturilor de susţinere valabile, doi au fost mai vocali şi oarecum mai cunoscuţi: Remus Cernea (mai nou, şef la Partidul Verde, dar un mai vechi anticreştin de extremă stînga) şi Ion Coja (un naţionalist-comunist, după cum am arătat deja pe acest blog). Mă bucur că sîntem scutiţi măcar de două discursuri nocive. Din nefericire, dacă Ion Coja se pare că şi-a epuizat ultima şansă de a intra în cursa pentru Cotroceni (a mai avut o tentativă la precedentele alegeri), Remus Cernea (care s-a vrut şi europalamentar) ameninţă să ne mai plictisească, pentru că e tînăr.
De ieri sîntem în campanie electorală şi oficial.
Rămîn cu nostalgia de a nu avea şi o femeie candidat pe liste. Bine, şi cu nemulţumirea că nici unul dintre candidaţii cu şanse reale - Băsescu, Antonescu şi Geoană - nu mă poate convinge să-l votez, avînd în vedere trecutul şi prezentul lor politic. Din păcate, nici ceilalţi nu-mi inspiră suficientă încredere cît să le dau votul meu, măcar de dragul exerciţiului democratic.
Cum am spus şi altă dată, numărul absenteiştilor creşte numai din vina partidelor şi a politicienilor, care au o ofertă deloc atrăgătoare.
UPDATE (duminică, 25 oct. 2009)
Bazîndu-mă pe o informaţie greşită şi pe care n-am avut cum s-o verific pe site-ul BEC, care nu era actualizat, am scris ieri că Remus Cernea nu va candida. Mea culpa. Va candida, din păcate. Iată dovada. Mă cam îndoiesc că listele lui de semnături sînt ok, dar dacă BEC zice, aşa rămîne.
BEC a afişat şi alte candidaturi admise:
- Constantin Rotaru, propus de Partidul Alianţa Socialistă (cam bogat pentru un socialist, dar, mă rog, se poartă la noi - vezi şi PSD),
- Gheorghe-Eduard Manole (independent, care a obţinut aroape 1 la sută din voturi în alegerile prezidenţiale din anul 2000 de;i era necunoscut; ei, uite, în sfîrşit un nume care mă poate interesa; ţin minte că mi-a lăsat o impresie bună atunci, să vedem cît s-a maturizat şi ce noutăţi are în discurs)
Şi a respins alte cîteva:
- Nicolae-Doru Popescu
- Gheorghe-Ovidiu-Emil Stoenescu
- Aurel Munteanu
- Gheorghe Predescu
- Nicolae Toteanu
- Ioan Aştefănoaiei

joi, 15 octombrie 2009

Cred că ne aşteaptă alegeri parlamentare anticipate

Cu puţine minute în urmă Traian Băsescu a anunţat că Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, este prim-ministrul desemnat pentru a forma un nou guvern. Preşedintele a explicat că a preferat un economist, familiarizat cu politicile economice naţionale şi expert în relaţiile financiar-bancare externe, unui om politic. În felul acesta Băsescu a dat şah pentru a doua oară - după scoaterea din guvern a PSD - majorităţii antiprezidenţiale (PSD-PNL-UMDR, la care s-au adăugat conjunctural şi celelalte minorităţi naţionale, în total 65% dintre parlamentari). Dacă propunerea preşedintelui nu este votată de Parlament, Traian Băsescu este obligat să desemneze un nou premier, iar dacă nici acesta nu întruneşte majoritatea în Parlament, vor fi alegeri anticipate.

Oricum ar fi, Traian Băsescu cîştigă. Dacă îşi impune premierul, e clar de ce. Dacă nu şi-l impune, va juca rolul de victimă - care i-a prins atît de bine cînd cu referendumul pentru suspendarea sa din funcţie -, îşi va atrage voturi de la mulţi din cei scîrbiţi de politică şi politicieni (care vor vedea în preşedinte singurul care vrea să facă ordine, dar e boicotat) şi va cîştiga mai uşor alegerile prezidenţiale. Apoi va declanşa alegerile parlamentare anticipate, pe care e posibil să le cîştige PDL. Oricum, în tot acest timp, PDL va continua să guverneze.
Deci, şahul dat de Băsescu coaliţiei PSD-PNL-UDMR e foarte aproape să devină mat.

Că Băsescu ştie ce face a observat şi Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul a declarat la Realitatea Tv că preşedintele a propus în mod intenţionat o "păpuşă de paie", care are toate datele să fie respinsă de majoritatea parlamentară. Lucian Croitoru este un tehnocrat - iar Băsescu taman ieri zicea că un tehnocrat este o păpuşă de paie manipulabilă de partide. Lucian Croitoru nu are nici o experienţă de conducere - adică de stăpînit oameni şi de luat decizii -, pentru că a fost mereu expert şi consilier, nu executiv. Lucian Croitoru nu are decît susţinerea PDL în Parlament.

Mai mult ca sigur că Lucian Croitoru face conştient acest joc, întrucît, aşa cum a spus Traian Băsescu, lui i s-a mai propus funcţia de premier imediat după alcătuirea coaliţiei PDL-PSD, dar atunci a declinat oferta. De ce a refuzat cînd avea sprijinul a peste 70% dintre parlamentari, dar acceptă acum? E clar că ştie că va fi respins. De altfel, discursul său de la Cotroceni a fost unul însăilat şi ca formă, şi din punct de vedere al conţinutului. Ca al unui om care bifează o activitate fără nici un chef, doar din datorie.

Liderii PNL şi PSD, Crin Antonescu şi Mircea Geoană, au declarat imediat că resping propunerea lui Băsescu. Ceea ce duce la prelungirea crizei politice şi întîrzie măsurile pentru ieşirea din criza economică, cu consecinţe grave pentru România, pe care le-au subliniat amîndoi. Însă, ei, care au declanşat criza politică, nu-şi asumă nici o responsabilitate. PSD trebuia să înghită eliminarea lui Dan Nica din guvern şi să rămînă la guvernare, dacă era preocupat de situaţia ţării. PNL nu face decît să încerce să profite cinic de situaţie. UDMR probabil că se va reorienta, dacă îşi dă seama că nu are nimic de cîştigat. De altfel, Kelemn Hunor, lider al UDMR şi candidat la preşedinţia statului, a fost şi cel care a lăsat o uşă deschisă către Băsescu şi PDL. A spus că UDMR este interesat stabilitatea politică şi că urmează să discute cu preşedintele Băsescu şi cu premierul desemnat Croitoru pentru a hotărî dacă votează pro sau contra.

Din păcate pentru liderii PSD şi PNL, prin deciziile lor au ajuns iarăşi cu spatele la zid. Orice ar face, Băsescu cîştigă. Şi este de aşteptat ca apoi, PNL şi PSD să fie decapitate şi, mai grav pentru ele, să nu mai poată ajunge la guvernare pentru următorii patru sau opt ani.