Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România

1. Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

2. Copiii și tinerii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios.

3. Religia este lumină pentru înțelegerea universului şi a vieții, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii și comuniunii între oameni.

4. Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

5. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esențial şi liant existențial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.

6. Predarea Religiei în Şcoală are valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfințenie și conviețuire umană.

7. Educaţia religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă.

8. Ora de Religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiințe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane şi la promovarea demnității acesteia în familie şi în societate.

9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane.

10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educații integrale, care uneşte viaţa spirituală profundă cu informarea ştiinţifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existenţial al societăţii tehniciste de astăzi are consecinţe negative pentru orientarea tinerilor în societate.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică și non-profit formată din: 

- Biserica Ortodoxă Română, 

- Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, 

- Biserica Romano-Catolică, 

- Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, 

- Arhiepiscopia Bisericii Armene, 

- Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, 

- Biserica Reformată din România, 

- Biserica Evanghelică C.A. din România, 

- Biserica Evanghelică Lutherană din România, 

- Biserica Unitariană din Transilvania, 

- Biserica Creștină după Evanghelie din România 

- Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, 

- Federația Comunităților Evreiești din România 

- Cultul mozaic și 

- Cultul Musulman din România.

Un film pe care trebuie să-l vedeți

Aseară am fost la premiera filmului ”Poarta Albă”, de Nicolae Mărgineanu, la Cinema Studio. Un film tulburător despre unul dintre locurile de distrugere a elitelor românești de către regimul comunist: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un film despre absurdul unei ideologii, despre răutatea umană pusă în slujba unei utopii și despre rezistența la rău și urît prin credință.

Deși am văzut prima dată pelicula pe 30 iunie a.c., în avanpremiera pe care am organizat-o, prin bunăvoința și în prezența regizorului, la cafeneaua culturală La Vulturi, aseară am urmărit-o din nou, cu aceeași emoție.

Chiar dacă este o ficțiune, povestea se bazează pe fapte reale, în țesătura sa fiind recognescibile episoade din anumite cărți de memorii scrise de foști deținuți politic. Actorii au fost foarte bine aleși, debutanții Cristian Bota și Sergiu Bucur făcînd roluri remarcabile. Mi-a plăcut mult și Bogdan Nechifor, în rolul părintelui Arsenie Boca, dar și foarte scurta apariție, plină de dramatism, a excelentei Maria Ploae.

Cîteva scene te pot urmări o viață, prin valoarea lor de simbol. Nu vi le redau aici, ca să nu vă lipsesc de plăcerea de a le vedea singuri, dar vă spun atît: pîinea, crucea și pruncul.

Cu acest film, Nicolae Mărgineanu și-a arătat, încă o dată, nu doar măiestria, ci și sensibilitatea sufletească și atașamentul pentru valori perene. Și a fost răsplătit aseară cu un nou premiu al Uniunii Cineaștilor din România.

(Im)Politice III

# Le recomand nostalgicilor comuniști, principalii vontanți ai PSD și ai lui Victor Ponta, o bună analiză comparativă a economiei românești din anul 1989 și din 2013. Autorul ne arată că la toate capitolele economia comunistă era de trei ori mai slabă decît cea de azi. Și asta luînd în calcul raportările regimului comunist de la acea vreme, care erau umflate cu pompa, propagandistic, după cum știm, și, atenție!, un curs leu-dolar care era menținut la o valoare scăzută, nerealistă, în mod forțat, de către regim. După 89, cînd s-a liberalizat cursul, s-a văzut ”puterea” leului, de au rămas oamenii care aveau bani de-o mașină cu bani doar pentru pîine, în numai un an de zile. 

Citiți și votați Ponta, ca să repetăm experiența!

# Jurnalistul Ionel Stoica ne atrage atenția, pe Facebook, asupra unei noi legi prin care PSD vrea să distrugă țara asta: noul Cod Silvic. ”Proiectul de lege a trecut cu o viteză suspectă la Camera Deputaților și a fost votat de 127 de parlamentari PSD. Doar două modificări:

- excluderea din fondul forestier național a jnepenișurilor, a pășunilor împădurite și a perdelelor forestiere de protecţie. Adică a dat verde la vînzarea unor terenuri, defrișări - alunecari de teren, inundații etc

- România se angajează să împădurească doar un milion de hectare pînă în 2030. Adică jumătate faţă de actualele prevederi din Codul Silvic”

# Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza, a fost numit subsecretar de stat într-un departament special al guvernului, care să se ocupe de foștii deținuți politici. Îmi miroase urît. Ce mai urmărește acum Ponta? Să-i discrediteze sau să se folosească de foștii deținuți politic? Este Ponta interesat de soarta, dreptatea și recompensarea foștilor deținuți politic cum sînt eu astronaut. Și nu sînt. Desigur, creștinește, e frumos și bine să acorzi încredere. Dar o faci în cazul unuia pe care nu-l cunoști. Or pe Ponta îl cunoaștem: simpatizant al lui Che Guevara, admirator al lui Vladimir Putin, fermecat de ”modelul democratic chinez”, corupt pînă în măduva oaselor, plagiator, mincinos patentat. Ce încredere să-i mai acorzi? Păcat că dl Octav Bjoza s-a lăsat tras, cu naivitatea omului curat, în această cacealma!

# Apropo de Ponta, iubitorul de dictaturi (chineză și rusă), dacă vă bate gîndul pe careva dintre cei de pe lista mea să-l votați, vă invit ca mai întîi să citiți cîteva texte ”nostalgice” după Epoca de Aur apărute în Formula AS de săptămîna trecută și de săptămîna asta. Amintiri comic-amare din copilăria comunistă a lui Cristian Curte, Matei Florian, Bogdan Lupescu, Florentin Popa, Ciprian Rus și a subsemnatului. Poate că ați uitat cum trăiam și vreți să repetăm experiența.

# Știți care e principalul atu al lui Klaus Iohannis în lupta cu Victor Ponta, din perspectiva unui om de dreapta? Că nu e Ponta  Pentru asta va fi votat de mulți electori de dreapta, iar nu pentru alte merite, reale sau închipuite. Pentru că omul de dreapta este un realist prin excelență: dacă tot nu avem nici un candidat atutentic de dreapta pe care să-l votăm, măcar să nu-l lăsăm pe unul ca Ponta să capete toată puterea. Iar Iohannis e cel mai bine plasat dintre contracandidații lui Ponta.

Lansare de carte: "Imperiul Foamei", de Vadim Guzun

Cafeneaua culturală La Vulturi şi Editura Filos vă invită marţi, 29 iulie, ora 19:00, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe marginea subiectului volumului 11 din Colecţia Afaceri Orientale, colecţie iniţiată de istoricul şi diplomatul de carieră Vadim Guzun.  De fapt, Vadim Guzun vă invită la o discuţie despre URSS, cu accent pe Ucraina şi situaţia românilor din imperiul sovietic. 

Titlu complet

Imperiul Foamei: foametea artificială din URSS şi impactul asupra spaţiului românesc, 1921-1922, 1931-1933, 1946-1947

Volumul apare sub egida Academiei Române.

Parteneri: Revista Historia, Radio Romania International

Detalii

Autor: Vadim Guzun

Prefaţă: Gheorghe Iancu

Format: 14.8 x 21 cm / 504 pagini

Tipar: broșare, copertă clasică cu clape.

Publicat de editura Filos, aprilie 2014

Include sumar în limba engleză

Scurtă prezentare

Volumul se ocupă de exterminarea prin foamete ca instrument politic utilizat în Uniunea sovietică în anii 1920-1940. Autorul cercetează cauzele şi mecanismul tragediei; situaţia românilor din Ucraina şi Basarabia - victime ale celor trei episoade majore ale foametei; conexiunea cu alte mijloace leninist-staliniste de sovietizare; efectele înfometării asupra României; nivelul cunoaşterii, impactul asupra relaţiilor bilaterale şi a celor multilaterale; reacţia autorităţilor naţionale, internaţionale şi a opiniei publice; legătura dintre foametea artificială şi inventarea naţiunii „moldoveneşti"; cum a fost tratat subiectul în literatura de specialitate.

Seara de film: "Free China. Curajul de a crede"

Cafeneaua culturală “La Vulturi” (str. Vulturilor nr. 8) vă invită luni, 28 iulie a.c., ora 21.00, la vizionarea filmului „Free China. Curajul de a crede”. După vizionare, dl Adrian Surdza, un foarte bun cunoscător al problemelor Chinei şi implicit al represiunii religioase de acolo, va iniţia şi modera o dezbatere pe subiectul filmului. 

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pentru informaţii şi rezervări: 0734 13 13 77.

Premiat internaţional de mai multe ori, filmul, coprodus de televiziunea NTD şi World2Be Productions, relatează povestea remarcabilă a unei mame şi foste membre a Partidului Comunist Chinez, Jennifer Zeng, care, împreună cu zeci de milioane de chinezi, practica o disciplină spirituală, pînă cînd guvernul chinez a trecut la reprimarea brutală a acesteia.

Subiecte precum folosirea muncii forţate de tip sclavagist, recoltarea, fără comsimţământ, a organelor prizonierilor de conştiinţă şi creşterea importanţei Chinei din punct de vedere economic ca partener de afaceri, recomandă „Free China. Curajul de a crede” publicului românesc.

Vă aşteptăm cu drag!

Bancuri din timpul comunismului consemnate de Securitate

Am primit şi dau mai departe

Profesorul de economie Belu Zilber, un comunist ilegalist, avea mintea-brici şi gura cam slobodă. N-a dat atenţie cine-l asculta atunci când a spus că: "Clasa muncitoare nu mai are răbdare până ce tovarăşul Gheorghiu-Dej îşi va da bacalaureatul la seral." Pentru această glumă, Belu Zilber a petrecut 17 ani în închisoare.

Desigur, nu orice anecdotă "duşmănoasă" interceptată de urechile vigilente ale Securităţii se solda neapărat cu o condamnare. Dar era, obligatoriu, notată cu meticulozitate la dosar.

Românii erau conştienţi de asta. Cu atât mai mult bancurile politice deveniseră un risc asumat şi un gest de frondă. Nu au întârziat să apară glume şi pe această temă. Consemnate, evident, în arhivele Securităţii. Iată un exemplu: "În Statele Unite, capitaliştii, ca să nu se plictisească, se distrează făcând concursuri speciale de viteză: 10 maşini iau startul, una din ele are frâna defectă dar nimeni nu ştie care.

În Anglia, zece oameni joacă ruleta rusească, toţi duc revolverele la tâmplă şi trag, dar numai un singur pistol are glonţ pe ţeavă şi nimeni nu ştie care.
În România, zece inşi spun bancuri politice, unul dintre ei e turnător dar nimeni nu ştie care." 

Nici măcar în perioada "deschiderii" din anii '70, Securitatea nu a renunţat la obiceiul de a consemna, conştiincios, infracţiunile prin umor. Turnătorii rămăseseră la fel de zeloşi. Unul informa că un amic obişnuieşte să spună: "Pământul este al aceluia care îl munceşte – dar recolta nu!"

Altul pâra o colegă de cancelarie, care ar fi spus, în septembrie 1975: "Va trebui să învăţăm să înotăm pe spate fiindcă, dacă vin alte inundaţii, vom fi nevoiţi să facem pluta, iar cu mâinile să aplaudăm elicopterul prezidenţial".

Tot o profesoară face obiectul unui alt denunţ: "Permiteţi-mi să raportez, în legătură cu glumele tendenţioase, profesoara M.A. mai scapă din când în când câte o astfel de glumă. În ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzică: Cum cântă un surdo-mut melodia „M-am născut în România“: îşi dă cu pumnii în cap".

Într-un alt document de arhivă citim:
"S. informează că A. i-a recitat lui N. (care a râs) versurile:
Aş citi, dar n-am lumină
Aş pleca, dar n-am benzină
Aş mânca, dar n-am mâncare
Aş muri, n-am lumânare."

Bancuri la dosar

Bancurile erau vânate cu străşnicie de oamenii Securităţii. Informatorii le comunicau, solicitând în prealabil iertarea organului competent.  Dar erau ascultate şi colportate chiar de securişti, între ei.  

Comedianul Mircea Crişan, după ce a rămas în străinătate, era ascultat la "Europa Liberă" şi bancurile lui erau imprimate de serviciile tehnice ale Securităţii. L-am întrebat odată pe Mircea Crişan dacă nu se teme de braţul lung al Securităţii. Mi-a răspuns zâmbind: "Nu fi prost, securiştii mă apără să nu mi se întâmple nimic rău, ei râd primii, li se pare că e vorba de şefii lor. Şi sunt satisfăcuţi."

Înaintea unor alegeri, Mircea Crişan a lansat bancul: "Gata tovarăşi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-moşierimii când toţi se căcau în capul nostru. Acum avem gură". Spus la Europa Liberă, bancul a început să circule a doua zi în România. Sau bancul cu Elena Ceauşescu care îi spune într-o zi marelui cârmaci:
"Maiestate".
Ceauşescu, încurcat, îi zice:
"Ei, lasă, Leano, nici chiar aşa."
Savanta îi răspunde:
"Am vrut să te întreb dacă mai e state pe care nu le-am vizitat?"

Informările au curs o droaie.
Arhivele Securităţii memorează sute şi mii de bancuri. Iată doar câteva:
Întrebat cu cine semănăm noi, comuniştii, un ţigan răspunde:
"Cu Adam şi Eva, pentru că şi ei umblau dezbrăcaţi.
Şi cu Cain şi Abel, pentru că şi ei, deşi fraţi, s-au omorât între ei.
Şi cu cei trei crai de la Răsărit, care au mers după stea şi au ajuns la iesle"

"Un internat în Azilul de nebuni e întrebat:

- Dumneata de ce eşti internat?
- Am vrut să fug peste hotare.
- Pentru aşa ceva se stă la închisoare, nu la balamuc.
- Da, dar eu am vrut să fug în Uniunea Sovietică.

"- Tovarăşe, de ce ai propus la şedinţa de partid să fim ocupaţi de chinezi?
- Să vă spun sincer? Vă daţi seama cum e, ca să ajungă la noi câteva miliarde de chinezi mărşăluind peste Uniunea Sovietică?

"Un cetăţean a spus că şeful Partidului este un mare idiot. Pentru aceasta a fost imediat arestat şi condamnat la 25 de ani şi trei luni de închisoare. Toată lumea se întreba de ce a fost condamnat la 25 de ani şi trei luni. S-a aflat că a primit trei luni pentru insulta adusă unui cetăţean al R.S.R. şi 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat.

"Hruşciov şi Kennedy stau pe malul mării şi fac plajă. Hruşciov citeşte "Capitalul" lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat, Hruşciov începe să râdă. Kennedy vrea să ştie de ce râde şi Hruşciov îi arată ce scrie în carte: Socialismul este groparul capitalismului. După puţin timp începe să râdă Kennedy. Întrebat de Hruşciov de ce râde, acesta îi arată ce e scris în Biblie: Cine sapă groapa altuia, cade el însuşi în ea.

"Nicolae Ceauşescu în vizită la un cămin studenţesc.
Studenţii, nemulţumiţi de cantină, cer să li se mărească îndemnizaţia.
Se aprobă creşterea de la 10 lei la 12 lei pe zi.
Urmează vizita la o puşcărie, unde deţinuţii sunt şi ei nemulţumiţi.
Se aprobă creşterea îndemnizaţiei de la 5 lei la 50 de lei.
Ion Gheorghe Maurer e revoltat şi cere explicaţii.
Atunci Ceauşescu îi zice:
- Taci mă, nu fi prost, că noi studenţi nu mai ajungem."

- Bulă, ce face tatăl tău?
- E activist de partid.
- Şi mama?
- Nici ea nu munceşte."

Aceste anecdote şi multe, multe altele, au fost atent culese şi îndosariate de harnicii slujbaşi ai poliţiei politice. Nu pentru hazul lor, ci pentru potenţialul incriminator. Cei care le "raportau" aveau întotdeauna grijă să se "distanţeze" de asemenea atitudini "neprincipiale" şi să îşi arate limpede dezaprobarea. Tonul scorţos şi impersonal al notelor informative nu face decât să sporească efectul comic:

"Tot S. informează că acelaşi A. a povestit despre:
Înmânarea tovarăşei Elena Ceauşescu a Premiului pentru cea mai bună agricultoare. Pentru că a arat o ţară întreagă cu un singur bou".

Carmen Chivu, Mihai Albu

Ponta vrea să distrugă şi Muzeul Ţăranului Român

Ponta & compania nu se opresc din fărădelegi decît dacă sînt forţaţi. Ca toţi comuniştii. Iniţiativele care aduc atingere valorilor consacrate de Occident (democraţie, libertate de exprimare, justiţie etc.) le mai sînt blocate de ambasadele occidentale. Dar atacurile la valorile româneşti - aşa cum sînt cele prezente în Muzeul Naţional al Ţăranului Român (cît mai sînt, după directoratul plin de păcate al lui Virgil Niţulescu) - cine le stopează? 

E în firea comuniştilor să distrugă tot ce ţine de tradiţie. Deci nu mă miră noua acţiune a guvernului USL. Ce mă miră este slăbiciunea noastră. Oare ce mai aşteptăm ca să-i măturăm definitiv de pe scena politică pe moştenitorii PCR?

Redau mai jos o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Victor Ponta de către directorul MNŢR, Virgil Niţulescu. (C.T.)

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Am fost informat cu privire la existenţa unui proiect de hotărâre a Guvernului care ar face ca, într-o primă etapă, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” să treacă în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi imobilul din Şoseaua Kiseleff nr. 3, care adăposteşte Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa­”. În etapa următoare, din câte am înţeles, ar urma ca, în termen de 90 de zile, Muzeul nostru să fie unificat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, pierzându-şi aşadar, personalitatea juridică, iar toate bunurile culturale care sunt adăpostite în clădirea noastră şi expoziţia permanentă să fie găzduite în imobilul muzeului în aer liber din Parcul Herăstrău.

Vă rog să îmi permiteţi, domnule Prim-Ministru, să expun foarte pe scurt motivele pentru care o asemenea decizie ar fi total inoportună. Nu am să discut, aici, situaţia colegilor noştri din Muzeul „Antipa”. Muzeul nostru, care a fost înfiinţat în anul 1906, sub patronajul Regelui Carol I (al cărui nume l-a şi purtat, din 1915, până în 1948) a fost găzduit în clădirea în care se află acum, de la bun început. Clădirea, proiectată, iniţial, de arhitectul Nicolae Ghica – Budeşti şi terminată de arhitectul Grigore Ionescu (şi care, acum, este monument istoric de importanţă naţională), a fost gândită, din capul locului, pentru a găzdui „Muzeul de Artă Naţională”, iniţiat de marele nostru muzeolog, istoric de artă şi etnolog, Alexandru Tzigara – Samurcaş. Din păcate, cel mai mare muzeu al României, aşa cum era în acel moment, a fost evacuat din clădire în 1953, pentru a găzdui Muzeul Lenin – Stalin, devenit, mai târziu, Muzeul de istorie a Partidului Comunist, care a fiinţat, până în decembrie 1989 în această clădire.

Între timp, Muzeul (rebotezat „de Artă Populară”) a fost, găzduit de Palatul Ştirbey, de pe Calea Victoriei, până în anul 1978, când, prin decizia directă a lui Nicolae Ceauşescu, a fost desfiinţat, prin unificare cu Muzeul Satului. Întregul patrimoniu al muzeului a fost înghesuit în nişte condiţii absolut improprii, Muzeul Satului, ca muzeu în aer liber, nefiind pregătit, în nici un fel, să primească acest patrimoniu şi să îl îngrijească.

La începutul lunii februarie a anului 1990, după desfiiinţarea fostului muzeu al Partidului Comunist, Muzeul nostru s-a întors în sediul care îi era destinat. Pentru patrimoniul său, care numără peste 90.000 de obiecte, s-au construit depozite speciale adecvate patrimoniului etnologic, potrivit standardelor internaţionale. Totodată, într-un timp foarte scurt, o echipă excepţională de etnologi, sociologi şi artişti, condusă de marele pictor Horia Bernea, a realizat o expoziţie permanentă remarcabilă, fapt care a fost recompensat cu cel mai important premiu în domeniul muzeelor, din Europa. Astfel, în 1996, Muzeul Ţăranului a primit Premiul pentru Muzeul European al Anului, rămânând, până în ziua de astăzi, singura instituţie muzeală din România care a primit această distincţie.

Dacă s-ar da curs proiectului de hotărâre a Guvernului care, oricum, în acest moment, nu respectă, în opinia noastră, prevederile Legii muzeelor şi colecţiilor nr. 311/2003 republicată, art. 18 şi 34 şi care nu a fost publicată pe pagina de internet a ministerului iniţiator,

-         s-ar desfiinţa o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească, greşeală pe care a făcut-o (atunci, cu vădită intenţie) numai regimul comunist,

-         s-ar distruge o expoziţie permanentă care a fost unanim apreciată de specialişti şi de ghidurile turistice publicate în întreaga lume (vă putem pune la dispoziţie aceste detalii),

-         ar fi lăsat fără adăpost un patrimoniu de excepţie (pentru că Muzeul Satului nu dispune de spaţii suplimentare de depozitare pentru a putea primi şi obiectele pe care le gestionează Muzeul Ţăranului),

-         Muzeul „Antipa” ar primi un spaţiu, oricum, inadecvat nevoilor sale,

-         un număr imens de persoane care apreciază Muzeul Naţional al Ţăranului Român (nu numai cei care fac parte din elita intelectuală a ţării, de la membrii Academiei Române, profesorii universitari, artiştii etc.), precum şi publicul obişnuit al muzeului, de la elevi şi studenţi, până la rezidenţii străini în România, inclusiv, diplomaţii, vor fi extrem de nemulţumite de o asemenea măsură, care va elimina din viaţa publică a Capitalei un loc de cultură ce are o semnificaţie aparte pentru cel puţin câteva sute de mii de oameni (nu doar vizitatorii obişnuiţi ai muzeului, aşadar), care vin la Muzeul Ţăranului pentru a lua parte la manifestări culturale dintre cele mai diverse: expoziţii temporare, concerte, festivaluri de teatru şi film, lansări de carte, conferinţe etc.

Vă asigur că poziţia pe care o exprim în această scrisoare deschisă este conformă cu cea a întregului personal al Muzeului şi că ea va rămâne aceeaşi, indiferent cine se va afla la conducerea instituţiei în viitor.

Sper că prin decizia pe care o veţi lua, de a nu da curs iniţiativei de desfiinţare a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, veţi dovedi că ascultaţi vocea raţiunii, respectând dreptul fundamental la cultură al cetăţenilor şi punând preţ pe identitatea culturală a românilor.

Cu deosebit respect,

Dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU

Directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Cum poţi comite o nedreptate încercînd să faci dreptate

De văzut aici, de la minutul 30, despre "Experimentul Piteşti"!

Din păcate, nici cei de la TVR, nici istoricul Mircea Stănescu, prezent în studio, nu cunosc situaţia clădirii fostei închisori Piteşti, nici intenţiile familiei Axinte, care a donat partea sa de imobil unei fundatii, denumite "Sfinţii închisorilor", tocmai pentru a o transforma în muzeu. Că nu cunosc realitatea e una, însa a vorbi, "în principiu", despre asta şi pe ton acuzator mi se pare total nedrept şi neprofesionist. 

Clădirea fostei puşcării a funcţionat ca sediu al unei firme de construcţii încă din anii '70. După 1990, firma de construcţii s-a privatizat, iar clădirea a fost împărţită între trei entităţi. Singura parte (din fericire, aceea în care se află şi camera ororilor, camera 4 spital, în care s-a făcut reeducarea) care a intrat într-un circuit memorial este cea deţinută de familia Axinte (iniţial printr-o firmă care îi aparţinea, apoi prin fundaţia creată special pentru prezervarea memoriei asupra "Experimentului Piteşti"). 

Fundaţia "Sfinţii Închisorilor" încearcă de ani buni să găsească mijloacele financiare pentru a face din partea sa de clădire un muzeu. Pînă atunci, a amenajat cum a putut spaţiul pentru a putea fi vizitat. De ani de zile, foşti deţinuţi politic şi tineri interesaţi de subiect vizitează regulat fosta închisoare. În prezent, Fundaţia "Sfinţii Închisorilor" şi Centrul de Studii în Istorie Contemporană derulează un program în care grupuri de studenţi şi elevi vizitează periodic fosta închisoare şi primesc informaţii despre ce s-a întîmplat acolo. Tot acolo s-a desfăşurat şi o şcoală de vară tematică, în organizarea CSIC şi cu sprijinul Fundaţiei. 

Pe pereţii fostei puşcării se află şi expoziţia foto-documentară a Asociaţiei Rost despre şase figuri martirice ale sistemului concentraţionar comunist. 

În aceste condiţii, cred ca ar trebui să avem ceva mai mult respect pentru efortul familiei Axinte şi, în loc să ne dăm cu părerea despre ce e de făcut, să o ajutăm pentru realizarea unui obiectiv de interes naţional: organizarea muzeului. 

Despre bietul ministru al Culturii, dl Barbu, acest personaj de un comic trist şi de o incompetenţă crasă, ce să mai spun? În nici nu caz nu mă aşteptam să aibă habar despre ce se întîmplă cu fosta închisoare Piteşti şi nici să fie preocupat de păstrarea memoriei colective asupra unuia dintre cele mai odioase "fenomene" petrecute la noi sub regimul comunist.

Dezbatere CSIC: Biserica Ortodoxă Română sub comunism

Care au fost formele sub care unii clerici ortodocşi au colaborat cu autorităţile comuniste după 1948? Care ar fi explicaţiile care au stat în spatele variatelor forme de colaborare? Ce forme a luat rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române împotriva regimului comunist între 1945 şi 1989 şi care ar fi fost consecinţele unei rezistenţe făţişe împotriva comunizării? Ce efecte a avut atitudinea Bisericii în perioada comunistă asupra vieţii spirituale a credincioşilor, dar şi asupra imaginii BOR?

La aceste întrebări vor căuta să răspundă cercetătorul CNSAS Adrian Petcu, prof. dr. Radu Carp (Facultatea de Ştiinţe Politice), pr. prof. Adrian Gabor (Facultatea de Teologie), alături de pr. prof. Nicolae Bordaşiu, fost deţinut politic, într-o discuţie moderată de filosoful Sorin Lavric.

Dezbaterea, organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană, va avea loc marţi, 11 iunie, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti (Bd. Unirii, nr. 22, sala Mircea Eliade).

Într-un mediu public dominat de superficialitate, stereotipii manipulatorii şi abordări reducţioniste, „Dezbaterile CSIC” îşi propun să aducă în discuţie subiecte de istorie contemporană de interes general pentru societatea românească. Scopul principal al acestor întâlniri îl reprezintă prezentarea unor puncte de vedere diferite asupra unor subiecte controversate, dar care modelează societatea contemporană, într-o atmosferă echilibrată, argumentată şi de bun simţ. 

Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Gala Premiilor Fundaţiei Aiud

Fundaţia Aiud şi Grupul Filos vă invită la o seară specială.
Sâmbătă, 27 aprilie, ora 19:00, la Teatrul de pe Lipscani, vor fi decernate Premiile Fundaţiei Aiud în cadrul unui eveniment de excepţie prezentat de Dan Puric şi Răzvan Codrescu.
Înaintea decernării premiilor va fi prezentat spectacolul “Testament”, o producţie Artist Liber – 2012, dedicat foştilor deţinuţi politic din România. Scenariul şi regia: Fineta Grigorescu.
Totodată, va fi lansat volumul Eu sunt scribul… Amintiri şi poezii din închisoare, de Mihai Buracu, apărut la Editura Filos, în prezenţa filozofului şi publicistului Sorin Lavric.

Un alt moment deosebit este constituit de prezentarea proiectului „În spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România”.

Bilete şi rezervări la Casa de bilete a Sălii Rapsodia, str. Lipscani 53, Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.
Program: Marti-Miercuri: 11 – 18; Joi – Duminică: 12 – 19.
Preţul biletelor: 30, 40 şi 50 lei

Reportaj despre Sfinţii Închisorilor (VIDEO INTEGRAL)

Un film foarte bun, care poate stîrni interesul multora nu numai asupra Sfinţilor din închisorile comuniste, ci şi pentru istoria noastră recentă. Cine ştie, poate mai capătă curaj şi Sfîntul Sinod al Bisericii noastre.

Pentru că despre Mişcarea Legionară s-a vorbit puţin în acest reportaj (e bine aşa, căci altminteri exista riscul unei acoperiri a subiectului de controversele politice), vedeţi în completare emisiunea de mai jos, realizată de Ioan Şolea cu dl Răzvan Codrescu. Este, în opinia mea, o sinteză corectă a istoriei Mişcării Legionare. În felul acesta, veţi înţelege mai bine de ce se teme Sfîntul Sinod să-i canonizeze pe neomartirii şi mărturisitorii români din temniţele comuniste (foarte mulţi, poate covîrşitoarea majoritate, proveniţi din rîndul legionarilor) şi cine se opune aflării adevărului (cu nuanţe sau fără).

Titluri noi pe www.rostonline.ro

Vă recomand de pe www.rostonline.ro:

Rădăcinile istorice ale Corectitudinii Politice. Sau despre terorismul cultural

"Corectitudinea politică încearcă să impună tuturor americanilor o uniformitate în gândire şi comportament, fiind, prin urmare, totalitară în esenţă. Rădăcinile sale pornesc dintr-o versiune de marxism ce îşi propunea răsturnarea radicală a culturii tradiţionale cu scopul de a provoca o revoluţie socială.

(...) Structura socială patriarhală va fi înlocuită cu modelul matriarhal; credinţa că bărbatul şi femeia sunt diferiţi şi au în esenţă roluri distincte va fi înlocuită cu teoria androginiei; concepţia că heterosexualitatea este normală va fi schimbată cu opinia că homosexualitatea este, în egală măsură, „normală”.

(...) Semnificaţia originilor istorice ale „corectitudinii politice” nu poate fi pe deplin înţeleasă decât dacă revoluţia iniţiată de Betty Friedan vizând rolurile sexuale este percepută în însemnătatea ei reală: ca manifestare a procesului revoluţionar social demarat de Karl Marx.

(...) Însă ideea transformării ordinii patriarhale în una matriarhală – obiectiv pe care şi-l propunea teoria inversării rolurilor sexuale – poate fi raportată direct la cartea lui Friedrich Engels, Originea familiei, proprietatea privată şi statul.

(...) „Corectitudinea politică” reprezintă marxismul, cu tot ce comportă acesta: pierderea libertăţii de expresie, controlul gândirii, răsturnarea ordinii sociale tradiţionale şi, în ultimă instanţă, un stat totalitar. În fond, marxismul cultural instaurat de Şcoala de la Frankfurt este mai terifiant decât marxismul vechi, economic, care a ruinat Rusia."

MŢR, între mărturisirea creştină şi propaganda homosexuală

 

Prin gestul condamnabil şi absurd al conducerii MŢR de a accepta ca muzeul să fie partener în manifestările detestabile legate de „luna istoriei LGBT”, prin proiectarea, chiar în studioul „Horia Bernea”, de filme de propagandă homosexuală, sunt întinate, în mod scandalos, memoria marelui Horia Bernea, dar şi credinţa, modul de viaţă şi valorile ţăranului roman – pe care Bernea a dorit să le prezerve cât mai vii, marturisindu-le prin „obiecte-martiri”, menite să îl faca pe omul de azi „să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui”. 

Comunismul şi cultura memoriei

 

Studiul abordează trei teme importante de dezbatere social-teologică în legătură cu trecutul totalitar recent. Prima este cultura memoriei și dificultățile, datorate biografiilor amestecate ale celor prezenți, pe care le întâmpină inclusiv la mai bine de două decenii de la căderea comunismului. A doua temă vizează caracterul comunismului de modernitate eșuată. Pentru Ortodoxia esteuropeană contemporană, evitarea unei lecturi calme a modernității se combină fatal cu ignorarea comunismului ca subiect de teologie a istoriei. În fine, textul scoate în evidență câteva tentative de interpretare teologică ortodoxă a comunismului, tot atâtea puncte de repornire în procesul de asumare în cunoștință de cauză a timpului care ne-a fost dat.

Steinhardt, Caragiale şi sufletul românesc

Nicolae Steinhardt nu reprezintă numai un caz remarcabil al unui evreu îndrăgostit de românism. Afinitatea lui nu se rezumă la o simpatie exterioară, ci implică şi o angajare existenţială, o veritabilă transmutaţie a condiţiei sale originare. Atât botezul său săvârşit în clandestinitatea închisorii, cât şi întreaga sa operă literară de după eliberare, poartă pecetea unei identificări conştiente, deliberate, izvorâtă din dragoste şi admiraţie, cu fenomenul românesc.

Vive la France! Et la famille?

Protestele francezilor sunt, aşadar, tot ce poate fi mai de bun simţ. Dar, tocmai de aceea, au o slăbiciune esenţială: nu sunt un protest moral, unul care să nege total, să desfiinţeze chiar şi posibilitatea căsătoriilor homosexuale. Se spune: „îi acceptăm, îi respectăm, îi îndrăgim pe homosexuali, dar nu credem că sunt suficient de rezonabili atunci când pretind că formează o familie, că pot avea copii”. Este o formă de protest, desigur, dar una care relativizează extrem o realitate devenită, iată, discutabilă şi disputabilă. 

 

Ce putem face contra marxismului cultural?

"În decursul ultimei jumătăţi de secol, cineva ne-a furat cultura. (...) Pe scurt, cultura tradiţională americană, bazată şi formată de-a lungul generaţiilor pe rădăcini occidentale şi iudeo-creştine a fost înlăturată şi înlocuită cu o "ideologie".

Această ideologie o cunoaştem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politică“ sau multiculturalism. Este vorba, în realitate de aşa numitul “marxism cultural“.

(...) Obiectivul numărul 1 al marxismului cultural este distrugerea culturii occidentale şi a religiei creştine.

(...) Strategia: un „lung marş” al marxiştilor prin instituţiile occidentale care formează cultură: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie. Acest "lung marş prin instituţii" a început să fie expermentat în America, începând cu anii 1960.

(...) Răspunsul la întrebarea de bază "Cine a furat cultura noastră ?" este: marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt.

(...) Şcoala de la Frankfurt a decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud.

(...) Membrii Şcolii de la Frankfurt ei au înteles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiţionarea psihologică.

În zilele de azi , când marxismul cultural al Hollywood-ului doreşte să normalizeze ceva cum ar fi de exemplu „homosexualitatea” (eliberându-ne asfel de represiune) ei programează la TV show-uri după show-uri în care se evidenţiază ca personaj normal , pozitiv numai masculul homosexual. În acest fel lucrează condiţionarea psihologică: oamenii absorb o lecţie de marxism cultural fără ca să-şi dea seama.

Şcoala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de „corectitudine politica” când deodată , în 1933 a apărut Hitler şi Partidul Nazist , a preluat puterea în Germania unde era stabilită Scoala de la Frakfurt. Întrucât şcola era de tip marxist, pe care naziştii îi urau şi pentru că marea majoritate a membrilor săi erau evrei, s-a decis ca aceasta să părăsească Germania. În 1934 Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania, se restabilesc în oraşul New York, cu ajutorul Universităţi Columbia. Astfel, obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite. Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes.

(...) Pentru a servi scopului său de "negare" a culturii occidentale Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte "teoria critică".

(...) Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfarsit. Se critică prin punerea la îndoială a oricărei instituţii, începând cu familia, care trebuie criticată fără încetare.

(...) Teoria critică este baza de "studii" pentru departamentele colegiilor şi universitatilor americane. Nu este surprinzător că aceste departamente au devenit originea academică a corectitudinii politice.

(...) Astăzi, termenul preferat, utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţa de oricine nu este de acord cu el este "fascist".

(...) Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche şi au încorporat în marxismul lor cultural "transvaluarea tuturor valorilor". Ceea ce înseamnă că toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate. Asa încât homosexualitatea, de exemplu, este un lucru bun şi fin, iar oricine crede că bărbaţii şi femeile ar trebui să aibă roluri sociale diferite în societate este un "fascist diabolic".

(...) Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternică armă folosită de marxismul cultural.

(...) Cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste? În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de: studenţi, negri, femei feministe şi homosexuali, adică chiar cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele “sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre. Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit şi anume cel denumit “toleranţa” pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga , inducând antonimul de intoleranţa pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta.

(...) Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este: ce avem de gând să facem în această privinţă, noi creştinii şi ca adepţi ai culturii conservatoare?

Putem alege între două strategii:

- Prima este aceea de a încerca să ne luăm înapoi instituţiile existente: şcolile publice, universităţile, mass-media, industria divertismentului şi cele mai multe dintre bisericile tradiţionale - de la marxiştii culturali.

- Putem să ne separam noi şi familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi să construim noi instituţii pentru noi înşine instituţii care să reflecte şi să ne ajute să recuperăm cultura tradiţională occidentală.

Acum câţiva ani, colegul meu Paul Weyrich a trimis o scrisoare deschisă mişcării conservatoare sugerând această strategie.

Cu toate că alţi lideri conservatori au protestat (republicanii), scrisoarea lui a rezonat puternic mai ales la populaţia conservatoare. Mulţi membrii ai acestei comunităţi sunt deja parte a mişcării ce doreşte separarea de cultura dominatoare coruptă, dorind crearea de instituţii paralele cum ar fi libera educaţie la domiciliu. Mişcari similare au început şi în alte aspecte ale vieţii, încercând să ofere variante viabile. Un exemplu este cea care promovează fermele mici, familiale care cultivă produse organice, ocupându-se de dezvoltarea pieţelor pentru produsele lor . 

(...) Contra-strategia noastră este să începem şi noi un marş lung de creare a propriilor noastre instituţii. Schimbarea nu se va produce repede sau uşor. Va fi o muncă ce va dura generaţii , asa cum a fost şi a lor."

Sursa: Dincolo de ştiri 

UPDATE

Obiective comuniste în SUA, anul 1963:

17. Get control of the schools. Use them as transmission belts for socialism and current Communist propaganda. Soften the curriculum. Get control of teachers' associations. Put the party line in textbooks.
18. Gain control of all student newspapers.
19. Use student riots to foment public protests against programs or organizations which are under Communist attack.
20. Infiltrate the press. Get control of book-review assignments, editorial writing, policymaking positions.
21. Gain control of key positions in radio, TV, and motion pictures.
22. Continue discrediting American culture by degrading all forms of artistic expression. An American Communist cell was told to "eliminate all good sculpture from parks and buildings, substitute shapeless, awkward and meaningless forms."
23. Control art critics and directors of art museums. "Our plan is to promote ugliness, repulsive, meaningless art."
24. Eliminate all laws governing obscenity by calling them "censorship" and a violation of free speech and free press.
25. Break down cultural standards of morality by promoting pornography and obscenity in books, magazines, motion pictures, radio, and TV.
26. Present homosexuality, degeneracy and promiscuity as "normal, natural, healthy."
27. Infiltrate the churches and replace revealed religion with "social" religion. Discredit the Bible and emphasize the need for intellectual maturity which does not need a "religious crutch."
28. Eliminate prayer or any phase of religious expression in the schools on the ground that it violates the principle of "separation of church and state." 
(...) 40. Discredit the family as an institution. Encourage promiscuity and easy divorce. 

Sursa: http://www.uhuh.com/