Cheltuiți cu ROST 2% din banii pe care îi dați statului

Dragi prieteni, măcar 2% din banii plătiţi de dvs. statului, ca impozit pe venit, pot fi cheltuiţi exact cum doriţi. Cu un rost! Nu irosiţi această ocazie! Nu e vorba de o donaţie sau o sponsorizare, ci de exercitarea unui drept.

Redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit către Asociaţia ROST, dacă vreţi să susţineţi proiectele noastre aflate în derulare:

– Platforma de reacţie rapidă a Dreptei creştine ROST online, continuatoarea revistei ROST

– Editura ROST, axată pe cărţi despre istoria noastră recentă, rezistenţa anticomunistă, sfinţii închisorilor, valorile şi ideile Dreptei creştine de ieri şi de azi,

– Campania ”Oameni. Pentru totdeauna” pentru redescoperirea şi punerea în lucrare a omeniei,

– Ciclul de evenimente culturale și ateliere formatoare de la Casa cu Rost.

Procedura este simplă şi gratuită. Trebuie doar să completaţi cu datele personale, de mînă, cu majuscule şi să semnaţi:

Formularul 230, dacă în anul 2015 aţi realizat venituri din salarii şi asimilate acestora,

sau

Formularul 200, dacă în anul 2015 aţi obţinut venituri din alte surse (activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală etc).

Vă sînt necesare şi datele noastre:

Asociaţia ROST

Codul unic de identificare (codul fiscal): 12495302

Contul bancar în format IBAN: RO25BACX0000000107363250, deschis la Unicredit Ţiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei – Bucureşti.

Nu este nevoie să precizaţi suma (instituţia fiscală o va calcula şi o va vira conform legii) şi nici să ataşaţi Fişa Fiscală.

Formularul completat se depune direct la registratura administraţiei financiare de care aparţineţi sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pînă la data de 25 mai 2016.

Trăiţi cu Rost, trăiţi frumos!

Bine, acum că v-am obişnuit cu atelierele ROST, de la, cum altfel?, "Casa cu Rost", şi aţi început să faceţi bună cărare încoace, vă mai pregătim o surpriză foarte plăcută. Voi reveni cu informaţii care s-ar putea să vă intereseze. Fiţi pe-aproape!

Pînă atunci, vă anunţ atelierele de săptămîna asta, fără să mai intru în detalii, pentru că, am spus, ştiţi despre ce e vorba. Şi vă îndemn: nu vă lăsaţi copleşiţi de vreme sau de vremuri, faceţi-vă viaţa frumoasă, mai ales cînd vi se oferă ocazia!

Sîmbătă, 23 Mai a.c., de la ora 10.30, pictoriţa Oana Musceleanu va susţine cursurile pentru atelierul de icoană pe sticlă (pentru adulţi şi copii deopotrivă). Cei care nu aţi mai fost, pregătiţi-vă pentru patru şedinţe, din care cea de sîmbătă e prima. Nu poţi învăţa să pictezi în doar două ore, cîte e o şedinţă. Şi dacă nu ai talent, nici două luni sau în doi ani. Însă, dacă ai puţină îndemânare, ceva răbdare pentru lucrările migăloase şi dăruire pentru artă, vei deprinde esenţialul în patru sîmbete. Costă 50 de lei şedinţa, nu pentru că se îmbogăţeşte cineva din asta, ci pentru că trebuie plătite materialele, spaţiul, facilităţile adiacente, instructorul. Altminteri, noi le-am face gratuit, măcar să se umple ţara de artişti în arta veche şi frumoasă. 

În aceeaşi sîmbătă de 23 Mai, de la 12.30, vă invităm la deja tradiţionalul atelier de cusut ii. Straiele populare nouă ne par împărăteşti. Meşteşugul coaserii lor nu e facil, dar nici imposibil, şi în tot cazul oferă multe satisfacţii. Cunoşti oameni ca tine, într-o atmosferă plăcută, la o cafea sau un ceai bun, spui împreună cu ei o poveste din aţă colorată (căci simbolurile de pe cămăşile noastre naţionale nu sînt deloc întîmplătioare, ci fiecare are rostul lui), te îmbraci cu ceva frumos, făcut de tine, duci mai departe tradiţia, deci îţi afirmi identitatea de român (şi creştin, veţi vedea!).

Roxana, Ana Maria şi Cristina vă vor fi călăuze pe acest drum. 
Costul atelierului este de 30 de lei, cu toate materialele sunt incluse în preţ.

Iar duminică, 24 Mai a.c., de la ora 17.00, ne-am gîndit să ne pregătim de vară, cu un nou atelier de design floral. Vara, florile, dacă sunt tăiate şi puse în vază, ţin prea puţin. Ei, dar dacă ai şti să le aşezi într-un suport special, care le menţine vii o perioadă de trei, patru ori mai mare decît în mod obşinuit, te-ai bucura mai mult.

Specialista noastră, Iulia, de la florăria ”Miozotis”, ne va împărtăşi cîteva secrete ale acestei frumoase îndeletniciri, ajuntându-ne să ne facem un prim aranjament floral, pe care îl vom lua cu noi la sfîrşitul atelierului. Costul atelierului este de 75 de lei (jumătate din taxa se achită la înscriere, cu o zi, două sau mai multe înainte, căci locurile sînt limitate), bani care acoperă şi florile, cufăraşele şi celelalte materiale folosite. Vă vom oferi şi diplome de participare.

Pentru oricare dintre aceste activită, sau pentru toate, vă puteţi înscrie la numerele de telefon: 0734.13.13.77 şi 0770.31.03.50.
Vă aşteptăm cu bucurie la "Casa cu Rost" (Calea Victoriei nr. 155, bloc D1, tronson 8, intrarea se face prin str. Buzeşti, vis a vis de agenţia Tarom), locul unde Asociaţia ROST dă viaţă ideilor sau, altfel spus, transformă teoria în fapte. Trăiţi cu rost, trăiţi frumos!

Despre ortodoxie, cu Christos Yannaras

Un dialog foarte interesant, între Sorin Dumitrescu şi Christos Yannaras, pe subiecte care împart lumea ortodoxă, pe diferenţa dintre "apucături" şi tradiţie, dintre "canoane" şi canoane, dintre formalism şi trăire. O discuţie foarte utilă pentru o mai bună înţelegere a credinţei noastre.

Sfîrşit de săptămînă plin de bucurii la "Casa cu Rost"

"Casa cu Rost" vă pregăteşte un sfîrşit de săptămînă plin de evenimente deopotrivă plăcute şi utile. Astfel, sîmbătă, 28 Februarie, de la ora 11.00, vă invităm la un nou atelier de cusut ii, sau, cum ne place nouă să le numim, straie împărătești! 

Într-o atmosferă caldă, amicală, în aburi de ceai bun, din plante înmiresmate şi arome de fursecuri de casă, veţi deprinde minunata artă a cusăturilor tradiţionale, sub îndrumarea bunelor noastre prietene Roxana Maria Vizanti şi Ana Maria Trandafir şi alte cîtorva persoane dragi nouă ( ia din imagine a fost prezentată la Galateca şi este cusută de bunica Corinei Bedreaga, căreia îi mulţumim!). Un atelier pentru adulţi şi copii!

Adresa noastră: Calea Victoriei 155, bloc D1, tronson 8, intrarea se face prin strada Buzeşti, vizavi de agenţia Tarom (pe colţul clădirii este o farmacie Sensiblue).

Preţul atelierului: 30 lei. Materialele necesare sînt incluse în preţ.

Tot sîmbătă, 28 Februarie, de la ora 17.00, Casa Cu Rost vă invită la prima ediţie a unui atelier dedicat produselor cosmetice naturale.

Veţi învăţa să vă preparaţi singuri cremele de faţă, mîini şi corp, deodorantul, rimelul sau şamponul. Numai din produse eco şi după propriul gust.

De la acest prim atelier veţi pleca acasă cu crema preparată.

Acestă sîmbătă se va încheia cu un spectacol de Andrei Ciopec, care îmbină poezia, muzica, iluzionismul şi umorul, pe durata a două ore de bună dispoziţie, începînd cu ora 19.30. Preţ de intrare: 30 lei.

Duminică, sărbătorim 1 Martie în felul nostru: cu un atelier de aranjamente florale.

Bucuria de a pune un buchet de flori frumoase mai mult în evidenţă şi de a le păstra mai mult timp nu e chiar la îndemîna oricui. Şi asta vom învăţa de la maeştri florari.

În preţul cursului, 75 de lei, intră şi un cufăraş, în care veţi face primul dvs aranjament floral, cu care veţi pleca acasă. Astfel, doamnele care vor participa, îşi vor face singure un cadou frumos de mărţişor, iar domnii care vor să rămînă cu un meşteşug ce le va mai putea fi de folos şi în viitor, dar să şi dăruiască flori femeilor din viaţa lor, îşi vor atinge ambele obiective cu banii pentru unul singur :)

Cultură pe pîine

Cultura unui popor nu înseamnă numai artele - muzica, pictura, sculptura, arhitectura, literatura, dansul, teatru și filmul -, ci și gastronomia, știința băutului (de alcool, ceai sau cafea) și vestimentația, cel puțin. De aceea, La Vulturi îmbină expozițiile de pictură și fotografie cu degustările de prăjituri, concertele cu degustările de vin, lansările de carte cu degustările de cafea, teatrul cu expozițiile de bijuterii, atelierele psihologice cu atelierele de cusut ii sau de brodat și așa mai departe, în diferite combinații pe cît de suprinzătoare, pe atît de satisfăcătoare, sperăm noi. ”La Vulturi” (str. Vulturilor nr. 8, sector 3, București; zona Hala Traian) este un spațiu cultural prin excelență, în care vă propunem și pentru următoarea perioadă un program variat, în care utilul, frumosul și plăcutul se regăsesc în armonie.

Pentru Biserică şi familie

Înregistrarea emisiunii de la RTV despre banii pentru Biserică şi "uniunile civile" dintre homosexuali.  

Reţeaua naţională de propagandă homosexuală în muzeele din România

D-l Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar trebui să demisioneze. Dacă ar avea onoare, dar nu e cazul. Sau ar trebui demis. Se pare însă că are proptele politice solide, ca de atîţia ani de cînd se cocoaţă în tot felul de funcţii publice fără niciun fel de merit.

După ce aproape a distrus opera muzeistică a lui Horia Bernea, omul este pe cale să facă praf şi bunul renume al MŢR, implicînd muzeul în scandaluri de tipul celui petrecut pe 20 februarie a.c. 

Probabil speriat de efectele publice ale gestului său nesăbuit prin care introdus MŢR în circuitul propagandei homosexuale, d-l Niţulescu apelează la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ca să-l apere. Şi aceasta intervine cu un comunicat de presă mincinos şi stupid. 

Mincinos pentru că susţine asta: “Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu.

(…) Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice fel de 'lecţie' sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.”

Să mă explic. În august 2008, expoziţia “Destine de martiri”, organizată de Asociaţia Rost la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, a fost închisă, după ce d-nii Dorin Dobrincu, şeful de atunci al Arhivelor Naţionale, şi Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, s-au plîns în presă că evocarea a şase personalităţi care au suferit în temninţele comuniste este o acţiunea de “propagandă legionară”. O acuzaţie tembelă. Expoziţia nu avea în ea nimic propagandistic şi nu intra sub incidenţa nici unei legi, iar numele cărora le era dedicată figurează în Martirologiul întocmit de Bisericile creştine din România, ca ale unor mărturisitori ai dreptei-credinţe, şi în Raportul Tismăneanu pentru condamnarea comunismului, ca ale unor eroi ai rezistenţei anticomuniste.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), care se declară acum atît de permisivă la toate punctele de vedere şi care ne invită să producem acte culturale pe care să le găzduiască instituţiile care o compun, a ignorat atunci incidentul, deşi era pentru prima dată după ’89 cînd o manifestare culturală era interzisă atît de brutal şi pe faţă în România. De ce RNMR nu a cerut atunci muzeografilor să-şi respecte “cu sfinţenie” propriul cod etic? “Sfinţenia” asta merge numai în cazul propagandei homosexuale? De ce RNMR nu a spus răspicat, într-un comunicat de presă, că “muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază”? Simplu, pentru că o interesează prea puţin etica şi pluralitatea opiniilor, referindu-se la acestea numai cînd îi convine, pentru apărarea unui coleg sau pentru a închide gura “incorecţilor” politic.

În fine, în comunicatul de astăzi, RNMR comite şi o prostie: “Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase, decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi interpretată din orice perspectivă.”

Păi bine, stimabililor, dar vi se pare că propaganda homosexuală este o valoare socială sănătoasă şi decentă? Chiar dacă a fost amplasată într-un loc destinat exclusiv tradiţiei româneşti (în esenţă creştină)? Chiar dacă la filmele de propagandă gay intrarea era liberă şi permitea astfel accesul minorilor (cu atît mai mult cu cît MŢR se află vizavi de Şcoala nr. 11)? Chiar dacă, aşa cum recunoaşte RNMR, “bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine”? Dacă o bună parte – aş zice partea a bună – din societatea românească apreciază drept nesănătoasă şi indecentă homosexualitatea, cu propaganda ei cu tot, cine este RNMR să afirme că e taman pe dos?

Cît despre toleranţă, să nu o confundăm cu iresponsabilitatea sau cu nepăsarea criminală! Creştinismul ne învaţă să iubim pe păcătos, dar să urîm păcatul. În învăţătura asta nu e vorba, deci, de toleranţă.

Iar bunul-simţ – laic şi civic – ne obligă la măsuri pentru protejarea societăţii de o propagandă care induce în mentalul colectiv ideea de normalitate a perversiunii, cu consecinţe foarte grave nu numai morale şi politice, ci şi în planul perpetuării speciei.

 

UPDATE

Am verificat ce este Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. E un ONG, fără nici o legătură instituţională cu statul român, cu sediul la o adresă particulară, unde răspunde o doamnă care nu lucrează pentru RNMR şi care ne-a dat numărul de telefon al preşedintelui ONG-ului, Dragoş Eduard Neamu. Deci, pare că acest ONG e o butaforie care stă într-un singur om. Însă, presa serioasă din România s-a şi grăbit să preia comunicatul RNMR, ca pe al unei entităţi credibile, funcţionale şi reprezentative. S-ar putea ca muzeele care alcătuiesc RNMR să nici nu fi fost consultate cînd a pornit acest comunicat spre lumea largă.

Ce putem face contra marxismului cultural?

"În decursul ultimei jumătăţi de secol, cineva ne-a furat cultura. (...) Pe scurt, cultura tradiţională americană, bazată şi formată de-a lungul generaţiilor pe rădăcini occidentale şi iudeo-creştine a fost înlăturată şi înlocuită cu o "ideologie".

Această ideologie o cunoaştem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politică“ sau multiculturalism. Este vorba, în realitate de aşa numitul “marxism cultural“.

(...) Obiectivul numărul 1 al marxismului cultural este distrugerea culturii occidentale şi a religiei creştine.

(...) Strategia: un „lung marş” al marxiştilor prin instituţiile occidentale care formează cultură: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie. Acest "lung marş prin instituţii" a început să fie expermentat în America, începând cu anii 1960.

(...) Răspunsul la întrebarea de bază "Cine a furat cultura noastră ?" este: marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt.

(...) Şcoala de la Frankfurt a decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud.

(...) Membrii Şcolii de la Frankfurt ei au înteles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiţionarea psihologică.

În zilele de azi , când marxismul cultural al Hollywood-ului doreşte să normalizeze ceva cum ar fi de exemplu „homosexualitatea” (eliberându-ne asfel de represiune) ei programează la TV show-uri după show-uri în care se evidenţiază ca personaj normal , pozitiv numai masculul homosexual. În acest fel lucrează condiţionarea psihologică: oamenii absorb o lecţie de marxism cultural fără ca să-şi dea seama.

Şcoala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de „corectitudine politica” când deodată , în 1933 a apărut Hitler şi Partidul Nazist , a preluat puterea în Germania unde era stabilită Scoala de la Frakfurt. Întrucât şcola era de tip marxist, pe care naziştii îi urau şi pentru că marea majoritate a membrilor săi erau evrei, s-a decis ca aceasta să părăsească Germania. În 1934 Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania, se restabilesc în oraşul New York, cu ajutorul Universităţi Columbia. Astfel, obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite. Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes.

(...) Pentru a servi scopului său de "negare" a culturii occidentale Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte "teoria critică".

(...) Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfarsit. Se critică prin punerea la îndoială a oricărei instituţii, începând cu familia, care trebuie criticată fără încetare.

(...) Teoria critică este baza de "studii" pentru departamentele colegiilor şi universitatilor americane. Nu este surprinzător că aceste departamente au devenit originea academică a corectitudinii politice.

(...) Astăzi, termenul preferat, utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţa de oricine nu este de acord cu el este "fascist".

(...) Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche şi au încorporat în marxismul lor cultural "transvaluarea tuturor valorilor". Ceea ce înseamnă că toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate. Asa încât homosexualitatea, de exemplu, este un lucru bun şi fin, iar oricine crede că bărbaţii şi femeile ar trebui să aibă roluri sociale diferite în societate este un "fascist diabolic".

(...) Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternică armă folosită de marxismul cultural.

(...) Cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste? În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de: studenţi, negri, femei feministe şi homosexuali, adică chiar cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele “sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre. Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit şi anume cel denumit “toleranţa” pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga , inducând antonimul de intoleranţa pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta.

(...) Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este: ce avem de gând să facem în această privinţă, noi creştinii şi ca adepţi ai culturii conservatoare?

Putem alege între două strategii:

- Prima este aceea de a încerca să ne luăm înapoi instituţiile existente: şcolile publice, universităţile, mass-media, industria divertismentului şi cele mai multe dintre bisericile tradiţionale - de la marxiştii culturali.

- Putem să ne separam noi şi familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi să construim noi instituţii pentru noi înşine instituţii care să reflecte şi să ne ajute să recuperăm cultura tradiţională occidentală.

Acum câţiva ani, colegul meu Paul Weyrich a trimis o scrisoare deschisă mişcării conservatoare sugerând această strategie.

Cu toate că alţi lideri conservatori au protestat (republicanii), scrisoarea lui a rezonat puternic mai ales la populaţia conservatoare. Mulţi membrii ai acestei comunităţi sunt deja parte a mişcării ce doreşte separarea de cultura dominatoare coruptă, dorind crearea de instituţii paralele cum ar fi libera educaţie la domiciliu. Mişcari similare au început şi în alte aspecte ale vieţii, încercând să ofere variante viabile. Un exemplu este cea care promovează fermele mici, familiale care cultivă produse organice, ocupându-se de dezvoltarea pieţelor pentru produsele lor . 

(...) Contra-strategia noastră este să începem şi noi un marş lung de creare a propriilor noastre instituţii. Schimbarea nu se va produce repede sau uşor. Va fi o muncă ce va dura generaţii , asa cum a fost şi a lor."

Sursa: Dincolo de ştiri 

UPDATE

Obiective comuniste în SUA, anul 1963:

17. Get control of the schools. Use them as transmission belts for socialism and current Communist propaganda. Soften the curriculum. Get control of teachers' associations. Put the party line in textbooks.
18. Gain control of all student newspapers.
19. Use student riots to foment public protests against programs or organizations which are under Communist attack.
20. Infiltrate the press. Get control of book-review assignments, editorial writing, policymaking positions.
21. Gain control of key positions in radio, TV, and motion pictures.
22. Continue discrediting American culture by degrading all forms of artistic expression. An American Communist cell was told to "eliminate all good sculpture from parks and buildings, substitute shapeless, awkward and meaningless forms."
23. Control art critics and directors of art museums. "Our plan is to promote ugliness, repulsive, meaningless art."
24. Eliminate all laws governing obscenity by calling them "censorship" and a violation of free speech and free press.
25. Break down cultural standards of morality by promoting pornography and obscenity in books, magazines, motion pictures, radio, and TV.
26. Present homosexuality, degeneracy and promiscuity as "normal, natural, healthy."
27. Infiltrate the churches and replace revealed religion with "social" religion. Discredit the Bible and emphasize the need for intellectual maturity which does not need a "religious crutch."
28. Eliminate prayer or any phase of religious expression in the schools on the ground that it violates the principle of "separation of church and state." 
(...) 40. Discredit the family as an institution. Encourage promiscuity and easy divorce. 

Sursa: http://www.uhuh.com/

Călătorie "Formula As" pe vechi urme româneşti în Alpii Dolomiţi

CIASA VALACIA

Ai putea jura că sunt româneşti! Case din lemn, vechi de sute de ani. Deşi nu mai locuieşte nimeni în ele, sunt păstrate şi venerate ca dovezi ale unui trecut fabulos, rătăcit în memoria timpului .

Cătunul Misci

Cu degete groase şi tăbăcite scoate o ţigară din pachet şi o aprinde calm. Privirea i se ri­dică, odată cu primul fum, peste acope­rişuri, plu­tind peste verdele dealurilor, peste vârfurile brazilor şi afundându-se o vreme în albul munţilor, acoperiţi de o pulbere subţire de nea. Toamna e abia la început, nici n-au prins a se îngălbeni frunzele copa­cilor, dar iar­na şi-a tri­mis deja avan­­garda în Alpii Do­lo­miţi. Poa­te la asta se gân­deşte, cu pri­virea îm­pot­molită pe vâr­fu­rile în­zăpezite, Ci­rillo Clara. Aşa cum stă în mij­locul drumu­lui, cu cămaşa în ca­rouri şi pă­lăria din fe­tru verde tra­să uşor peste ochi, pare nehotărât în­cotro s-o apu­ce: în jo­sul drumu­lui, spre bise­rica înaltă, cu turn, care ob­turează ori­zontul, spre cas­telul mă­reţ, ca­re stră­juieşte ca­pătul de sus al locali­tăţii San Martin de Tor, sau mai bine să intre în pizzeria în faţa căreia pare că s-a înveşnicit tră­gând din ţigară. Un ceai fierbin­te, cu rom, ar fi numai bun pe o vreme aşa de pâcloa­să şi ume­dă. Dar până să se de­cidă, i-o luăm îna­inte. Îi spunem bună ziua, cine suntem şi de unde ve­nim, şi-l ru­găm să ne răspundă la o în­tre­bare pentru care am străbătut jumătate din Eu­ropa:
- Ştiţi să fi trăit vreo­dată prin locurile aces­tea vlahi? Velşi, volci, va­laci...
Omul ne priveşte uimit, apoi răspunde de parcă s-ar fi trezit din vis.

- Valaci? Cândva a fost plin de valaci aici. Cât vezi cu ochii, în toate satele astea din munţi.
- Valacii erau ladini?
- Da, erau ladini, dintr-un neam foarte vechi. Există multe văi, păduri şi localităţi care se cheamă Valacia. Şi multe case. În majoritatea satelor de pe Val Badia există case cu numele de Valacia. Case vechi, de sute de ani. Locuitorii lor au murit, dar numele a rămas. Aici, la noi, în satele ladine din munţi, casele poartă numele celor care le-au construit. Strămoşii. Cei dintâi.
- Ne puteţi duce la un valac?
- Ultimul om din casa Valacia, aflată în satul meu, a murit. Am fost coleg de şcoală şi prieten cu el. Dar vă pot arăta casa în care a trăit, precum şi alte case Valacia. Sunt la câţiva kilometri de-aici. Exis­tă un cult pentru vechile case Valacia. Ni­meni nu le dărâmă până ce nu vor muri de la sine, îmbă­trânite de timp. E o mândrie pentru noi să existe. Ele arată vechi­mea. Neamul. Tradiţia. Dacă vrea cineva să înalţe o casă nouă, o ridică alături. Nu se atinge nimeni de casa ve­che. Ea reprezintă viaţa tuturor celor ce au vie­ţuit în ea. Un motiv de mândrie şi de res­pect. Cine strică o casă veche e atins de bles­tem.

Îi spunem lui Cirillo că şi la noi, în România, există vlahi. Că adevărata patrie a vlahilor este în Munţii Carpaţi. Valahia Mare. A auzit vreo­dată pe cineva vorbind despre ea? Despre nişte rude îndepărtate din Europa de răsărit? N-a auzit. El ştie doar despre valacii din Dolomiţi, dar po­ves­tea noastră i se pare interesantă, şi când îi pro­pu­nem să ne fie călăuză într-o călătorie pe la ve­chile case Valacia, acceptă bucuros. Îşi dă pălăria pe spate, îşi mai aprinde o ţigară, şi ochii albaştri-albaştri îi strălucesc. (Între două fumuri trase adânc în piept, glumim şi îl întrebăm pe Cirillo dacă nu cumva numele lui adevărat e Chirilă. Râde şi dă din cap. Poate că da, Cirillo vine de la italieni.) [Continuare]

Casa Valacia din Longiaru - Campil.

Casa Valacia din Lagoscel.

Din aceeaşi serie, vă recomand şi reportajele: 

Urme româneşti în Alpi - LADINIA, patria mea

Pe aici nu se trece! "Regolele" ladine şi obştile noastre

VALACIA - Muntele păstorilor pierduţi

O istorie scrisă cu inima: ÎNTOARCEREA VLAHILOR

„Dreapta autentică poate fi reconstruită numai după evaluarea şi asumarea legionarismului”

În toamna aceasta s-au împlinit 113 ani de la naşterea (13 septembrie) şi 74 de ani de la moartea (30 noiembrie) lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul Mişcării Legionare/ „Legiunea Arhanghelul Mihail” (care a avut partidele „Garda de Fier” şi „Totul Pentru Ţară”). Distanţa în timp nu a domolit patimile, ci parcă, dimpotrivă, le-a aţîţat. Despre Corneliu Codreanu, ca şi despre mişcarea sa, se vorbeşte numai în termeni excesivi, fie de adulaţie, fie de contestare.

La atîta vreme după dispariţia fizică a fondatorului Legiunii şi de la scoaterea organizaţiei din viaţa politică (ianuarie 1941) şi în ciuda faptului că renaşterea Mişcării după 1989 (atît sub forma ei civică şi culturală, paideică, precum şi sub aceea de partid politic) a eşuat – grupările care se revendică de la ideologia legionară şi care îşi asumă continuitatea fiind insignifiante sub raportul impactului în societate –, legionarismul este folosit în continuare, cu succes, ca sperietoare a opiniei publice şi ca mijloc de marginalizare a persoanelor publice. Cel mai recent,  eticheta de „legionar” fost întrebuinţată, cu scopul de a-i compromite şi/sau intimida, în cazul unor tineri politicieni din Alianţa România Dreaptă (PDL & Co): Mihail Neamţu (lider al Partidului „Noua Republică”) şi Adrian Papahagi (vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate). Cei doi, aflaţi în campanie electorală pentru cîte un loc de deputat, au reacţionat exact cum se aşteptau acuzatorii (politicieni ai USL, jurnalişti – între care, printre cei mai virulenţi s-a găsit Andrei Bădin, de la B1 TV, ins apropiat al unor personalităţi legionare din exil, care, cît au avut bani şi zile, l-au tratat cu maximă boierie –  şi bloggeri de stînga, dar şi „monitori” evrei), cum le cere „corectitudinea politică” şi cum probabil şi simt. Dar cred că fără mare folos, căci cei care îi acuzau ştiau că mint, iar mulţimea nu va fi convinsă de o dezminţire.

Ei au negat că ar avea vreo simpatie pentru Mişcarea Legionară şi s-au grăbit să se delimiteze, acuzînd la rîndul lor, Legiunea.

Mihail Neamţu, cel mai atacat (inclusiv de M.R. Ungureanu, aliatul său), a scris un text justificativ, în care susţine: „Legionarismul a fost o aberaţie politică, combinînd extremismul naţionalist, recursul la crimă şi cultul morţilor.”

Observ în treacăt enormitatea de a transforma cultul morţilor, atît de prezent în credinţa creştină, într-o fărădelege. Şi reiau aici numai un pasaj dintr-un mai lung răspuns pe care l-am postat pe pagina de Facebook a lui Mihail Neamţu: „Mişcarea Legionară nu a fost o organizaţie criminală, iar dacă unii legionari au comis păcatul uciderii, au plătit şi ei şi încă două generaţii de legionari după ei. Ca să fim cinstiţi, au fost singurii care şi-au asumat faptele şi şi-au răscumpărat vina prin suferinţă şi moarte. Liberalii, ţărăniştii şi guvernul Antonescu n-au fost condamnaţi de istorie şi n-au plătit pentru miile de români (legionari, dar şi neafiliaţi politic) pe care i-au închis pe nedrept şi pentru sutele de români (legionari, dar nu numai) pe care i-au ucis fără judecată. De ce, aşa stînd lucrurile, PNL şi PNŢ trec drept partide onorabile, iar ML este taxată drept «aberaţie politică»? E adevărat că legionarii şi-a făcut dreptate singuri (şi nu trebuia), omorîndu-i pe Gh. Duca şi pe Armand Călinescu, dar numai după ce aceştia au închis şi ucis nenumăraţi legionari nevinovaţi (inclusiv pe fondatorul şi liderul ML, C. Z. Codreanu), utilizînd aparatul de represiune al statului. Judecînd, prin prisma documentelor, istoria interbelică, vom vedea că Mişcarea Legionară, dacă nu e mai bună, nu e deloc mai rea decît celelalte formaţiuni politice ale epocii.”

De asemnea, Adrian Papahagi a lansat în mediul virtual declaraţia: “Mărturisesc din nou că n-am avut niciodată vreo simpatie pentru legionarism. Amestecul bizar de mesianism, voluntarism social, tradiţionalism progresist şi militarism, şi mai ales dimensiunea sa masificatoare mi-au fost mereu suspecte. Ca să nu mai vorbim de crime!”.

Mă tem că, descriindu-i astfel pe legionari, Papahagi ar putea fi acuzat de antisemitism, pentru că în sionism prea se îmbină mesianismul, voluntarismul social, tradiţionalismul progresist şi militarismul.

Ne-am putea întreba de ce au fost acuzaţi de legionarism tocmai doi oameni care sînt aşa de fermi contra legionarismului. Dar e numai un punct de la care poate porni o discuţie, pe care s-ar cuveni s-o avem, despre trecutul nostru istoric apropiat şi deopotrivă despre onestitatea dezbaterilor cultural-politice de la noi în legătură cu acest trecut. Facem un prim pas în acest sens cu dialogul de mai jos, dintre mine şi dl Răzvan Codrescu – unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai fenomenului legionar. Interviul a avut loc mai demult, căci nu de azi, de ieri sînt problemele la care încearcă să răspundă, şi intenţionam să-l public în numărul 113 (pe septembrie 2012) al revistei ROST, care însă n-a mai apărut. Aşa încît îşi găseşte  locul pe www.rostonline.ro, într-un context la fel de potrivit acum pe cît ar fi fost şi în septembrie. (Continuare la http://www.rostonline.ro/2012/11/dreapta-autentica-poate-fi-reconstruita-numai-dupa-evaluarea-si-asumarea-legionarismului/)

Renaşterea Dreptei

Văd că nişte oameni se agită prin presă, pe bloguri şi siteuri: Dreapta trebuie să se regrupeze, acum e momentul, MRU are datoria să aleagă... Care Dreapta, frăţiorilor? Că, să ne înţelegem, PDL nu e de dreapta. Iar PNL e în USL - deci nu e nici el, dacă îşi va fi imaginat că a fost vreodată. Cît despre MRU, credeţi-mă, a expirat înainte de termen. Omul e un neocon obosit, de care marele cîrmaci s-a folosit şi (l-)a ratat. Nu e nimic de sperat de la el. Nici n-a fost, dar mă rog... 

Dreapta nu există, pentru că oamenii de dreapta sînt puţini în ţara asta şi în general confiscaţi de proiecte personale. Fără oameni de dreapta nu poţi face un partid de dreapta. Chiar dacă îl faci pe hîrtie, nu e decît o butaforie, scuzaţi rima. Şi dacă, să zicem, printr-un context favorabil, un astfel de partid ar putea ca să însemne ceva, să intre în Parlament, de pildă, n-ar fi decît o altă formă fără fond, care ar compromite şi mai rău ideea de Dreapta. Destul şi-au bătut joc de această idee ţărăniştii, liberalii, pedeliştii, "conservatorii" lui Felix...

N-am nici cel mai mic interes şi nici umbră de entuziasm să lucrez pentru înlocuirea nenorociţilor lor cu nenorociţii noştri. 

Cum am mai spus, Dreapta e un stil de viaţă mai întîi şi numai pe urmă o direcţie politică. Or stilul Dreptei e demodat: tradiţional (creştin, pentru români), conservator, naţionalist, personalist, comunitarist, pro familie, realist şi responsabil. Cum să faci Dreapta într-o ţară ultra-"progresistă", adică taman pe dos faţă de înseamnă Dreapta? România e dominată copios, de 22 de ani, de Stînga pentru că asta-i mentalitatea, ăştia sînt oamenii. Întîi să lucrăm asupra oamenilor, pe urmă vom dezvolta şi proiecte politice.

Despre traditiţie, cu fostul profesor universitar Ion Pătrulescu, acum rasoforul Iona

L-am cautat pe parintele Iona intr-una din zilele toride ale acestei veri. Cerul de deasupra Oasei se limpezise atat de mult, ca ai fi putut sa te oglindesti in el. Drumul pana la chilia in care traieste ascuns de lume trece printr-o padurice de brazi, o pata de umbra binefacatoare, pentru ca apoi, tot urcand, sa se infunde intr-o poiana uriasa, cu iarba inalta, flori multicolore si roiuri de fluturi si de albine, care zgarie usor linistea locului. Ajuns in poiana, trebuie sa-ti croiesti singur carare prin ierburile navalnice. Fratele de manastire care m-a insotit s-a descaltat la marginea pajistii, ca si cum n-ar fi vrut sa murdareasca locul.

Dincolo de poiana, aproape de poala muntelui, se afla un fost adapost de ciobani: chilia parintelui Iona. Un caine urias si rau de gura pazeste coliba, imprejmuita cu un gard de leaturi. Cand l-am gasit, distinsul profesor, imbracat intr-o rasa veche, isi pregatea o fiertura de cartofi, in oala de lut, la foc de lemne, pe o vatra improvizata. In mijlocul incaperii, un fel de hambar cu taieturi mari pentru ferestre, care n-au fost niciodata acoperite cu sticla, mirosea a fum. Cateva obiecte de uz casnic, intr-un colt, si trei butuci, in chip de scaune, in jurul focului, reprezinta tot "mobilierul". Peretii sunt decorati cu legaturi de ceapa. Caci, dupa cum ne-a spus parintele Iona, mancarea taranului este "apa, ceapa si cartofi". Iar el se revendica taran. Din aceasta incapere se intra in stramta chilie a parintelui, pe o usa ingusta. Acolo, un pat, o masa si vrafuri de carti. Dar gazda ne-a invitat sa stam de vorba, ca taranii, la poarta, pe o banca joasa, de lemn, cotropita si ea de iarba pana la brau. O iarba fierbinte si inflorita, prin care si parintele Iona pasea descult. In timp ce vorbeste, te fixeaza cu ochii sai verzi, puternici si luminosi. Tot timpul e numai zambet.

Cititi interviul in Formula As.

Evenimente culturale semnificative (6)

Iaşi. Societatea Culturală “Chronos” va invită marţi, 14 decembrie, ora 16.00, la dezbaterea cu tema: Iarna la români. Datini populare şi tradiţii creştine. Invitat special: Vasile Munteanu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural. Dezbaterea va avea loc la Muzeul Unirii, str. Al. Lăpuşneanu.

Bucureşti. Compania "Dan Puric" şi Asociaţia “Pro Vita” vă invită pe 16 decembrie 2010, ora 19.00, la Concertul de Colinde Linu-i, Doamne, dalbe flori în ţara colindelor, care va avea loc la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr.53). Cîntă: Grupul Psaltic “Horevma” de la Mănăstirea Turnu (jud. Prahova), Grupul Pasltic al Maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti (jud. Bacău), Corul de copii de la Valea Plopului şi Corul de copii al Parohiei Jieni (jud. Olt). Prezită: Dan Puric.

Evenimentul caritabil este dedicat strîngerii de fonduri pentru copiii orfani de la Valea Plopului şi Valea Screzii (Asociaţia Pro Vita). Concertul va fi difuzat live pe internet la www.companiadanpuric.ro. Pentru bilete şi informaţii: 021.315.89.80.

 Bucureşti. Librăria Sophia (din str. Bibescu Vodă nr.19) vă invită vineri, 17 decembrie 2010, ora 17:00, la Seara de confluenţă a artelor: o expoziţie de pictură a elevilor Şcolii Ortodoxe "Sfinţii Trei Ierarhi" şi un mini-spectacol de muzică şi poezie susţinut de elevii Colegiului Naţional de Artă "Dinu Lipatti". 

Bucureşti. Fundaţia Creştină “Părintele Arsenie Boca” vă invită la conferinţa Memoria vie a spiritualităţii româneşti susţinută de dl. Gavril Vatamaniuc, unul dintre ultimii supravieţuitori ai rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucovinei. Evenimentul va avea loc vineri, 17 decembrie 2010, ora 18.00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinte Economice (Str. Piaţa Romană nr. 6, sector 1 - intrarea prin str. Căderea Bastiliei). Gavriil Vatamaniuc a fost pus în 1948  sub urmărirea securităţii deoarece a intrat în conflict cu ofiţerii care se ocupau de educatia, cultura şi propaganda comunistă. Astfel, s-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviţei, unde a stat timp de 6 ani. A fost prins şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată la 25 ani de închisoare. A stat 9 ani în temniţele comuniste.

A venit timpul naţionalismului verde

de Lee John Barnes

Vă prezentăm un articol de pe site-ul Partidului Britanic al Libertăţii (The British Freedom Party). Autorul scrie despre naşterea unui nou gen de naţionalism. Un răspuns de dreapta la ameninţările grave care planează asupra zonelor rurale britanice.

[…] Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi liberal-democraţi a declarat război regiunilor rurale din Marea Britanie.
Prin anunţul că guvernul va vinde pădurile Marii Britanii pentru a-şi plăti datoria publică, care a fost făcută de către bancheri, şi prin anunţul primarului Londrei, Boris Johnson că va cere permisiunea să toarne beton peste rezervaţia de păsări Northward Hill din North Kent, în vederea construirii unui nou aeroport, ne dăm seama că zonele rurale ale Marii Britanii sunt ţinta unui atac care le periclitează existenţa.
Partidul Britanic al Libertăţii (the British Freedom Party) este un partid dedicat protejării zonelor rurale britanice.

Noi credem că zonele rurale reprezintă însăşi baza identităţii britanice, nicidecum nişte active pe care economiştii pot să le exploateze şi distruge, aceiaşi economişti care, datorită idioţeniei lor, au produs criza datoriei publice.
Prin poezia, arta, cărţile şi picturile care înfăţişează zonele rurale britanice ne definim ca popor, ele definesc cultura britanică.
Când zonele rurale sunt distruse pentru profituri imediate de care beneficiază o minoritate bogată, întregul nostru popor şi generaţiile viitoare sunt sărăcite.
Naţionaliştii sunt singurii verzi adevăraţi.

Partidul Verzilor doar se preface că apără mediul natural al Marii Britanii, în realitate ei sunt globalişti care văd în zonele noastre rurale o alta „faţetă“ în contextul sistemului globalist. De fapt, ei sunt pepeni, roşii pe dinăuntru şi verzi pe dinafară.
Iată de ce sunt obsedaţi de înşelătoria încălzirii globale, a schimbării climatice şi de alte invenţii globaliste menite să formeze ţesătura „noii ordini mondiale“; ei caută să transforme Marea Britanie într-o parte a sistemului globalist guvernat prin intermediul instituţiilor supranaţionale care vor eviscera democraţia naţiunii noastre.
Verzii nu rezolvă problema crizei mediului înconjurător din Marea Britanie, ei sunt partea cea mai mare a problemei.

Capitalişti globali, miliardari precum George Soros, subvenţionează grupurile „verzilor“ pentru a promova înşelătoria globalistă a „schimbării climatice“, aceasta este un mijloc de a se îmbogăţi şi a infiltra naţiunile în curs de dezvoltare cu scopul de a le exploata financiar şi a le spolia resursele naturale.
Verzii sunt idioţii folositori ai capitaliştilor globali care vor să forţeze deschiderea lumii în curs de dezvoltare, cu vastele ei resurse, pentru a o exploata din punct de vedere financiar.

Ajutorul de dezvoltare acordat lumii a treia este doar un mijloc de infiltrare, de către afacerişti, în economiile acestor tari şi de exploatare a resurselor lor naturale; de aici decizia guvernului de coaliţie de a creşte bugetul destinat ajutorului pentru străinătate. Ajutorul nu este ajutor, nu-i altceva decât colonizare economică promovată prin globalizarea sistematică a lumii în curs de dezvoltare, a economiilor şi resurselor ei naturale.

Iată de ce noi, ca naţionalişti britanici trebuie să formăm o noua Mişcare Naţionalistă Verde pentru a înlocui periculosul, coruptul, neadevăratul Partid al Verzilor (Green Party) şi ideologia sa globalistă.
Mişcarea Naţionalistă Verde trebuie să devină centrul unei noi mişcări de protest naţionaliste.
Trebuie să formăm celule autonome alcătuite din activişti naţionalişti verzi care să poată fi mobilizaţi la nivel naţional pentru a proteja zonele rurale în faţa dezvoltării abuzive şi a exploatării nechibzuite.

Trebuie să creăm o nouă mişcare pentru protecţia mediului înconjurător care să-i aducă pe tineri în mişcarea naţionalistă şi să-i implice în activităţile derulate în aer liber, cum ar fi drumeţia şi proiecte de conservare a naturii.
În acelaşi timp trebuie să formăm o Aripă Verde radicală a noii mişcări verzi naţionaliste, care să includă activişti dedicaţi acţiunii directe. Aceştia se vor organiza în scopul de a apăra spaţiile verzi ameninţate şi vor împiedica în mod fizic distrugerea zonelor rurale britanice ori de câte ori globaliştii trimit buldozerele să le sfârtece şi să le distrugă.
Trebuie să devenim motorul unei mişcări de rezistenţă naţională pentru protejarea mediului înconjurător.

Pentru naţionalismul politic, s-a terminat epoca marşurilor şi a acţiunilor de stradă.
Acele partide care mărşăluiesc pe stradă fluturând steagul naţional sunt contraproductive pentru cauza noastră politică întrucât permit duşmanilor naţionalismului să folosească aceste marşuri drept pretext pentru a organiza protestele lor. În acelaşi timp, mediile de informare corupte, care funcţionează pe post de „peste“, făcând legătura dintre partidele din mainstream, care se prostituează, şi masele populare – mediile de informare debitează numai minciuni atunci când se ridică problema responsabilităţii pentru frecventele violenţe din timpul acestor marşuri.

Mass media sunt deţinute de aceeaşi clasa globalistă de miliardari care finanţează partidele de stânga şi care au câştigat de partea lor clasa politică; iată de ce mass media nu spun adevărul, difuzează doar propagandă în folosul proprietarilor lor.

Drept urmare, este imperios necesar să ia naştere o noua mişcare naţionalistă, dar nu pe străzile oraşelor noastre ci în zonele rurale britanice.
Naţionaliştii verzi vor deveni avangarda unei noi mişcări de rezistenţă naţională care nu se va concentra asupra zonelor urbane, ci asupra zonelor rurale ameninţate. Ei vor conlucra cu localnicii pentru a proteja mediul înconjurător local împotriva abuzurilor şi distrugerii.

Aceste grupuri naţionaliste verzi ne vor permite să intrăm în contact cu oamenii de rând şi să creăm noi suporteri şi reţele naţionaliste printre ei. Apoi vom fi capabili să formăm reţele de comunităţi naţionaliste în întreaga ţară care vor putea conlucra pentru apărarea mediului natural britanic în fata practicilor de jefuire ale guvernului şi corporaţiilor aflate în mâna elitei globaliste care finanţează partidele politice aflate la putere.

În acelaşi timp, aceste grupuri vor acţiona pentru a-i atrage în sfera naţionalistă pe acei tineri care nu mai vor să participe la viaţa politică, sătui fiind de actualul sistem politic corupt şi de farsa jucată de către partidele politice. Tinerii vor fi încurajaţi să se implice în politică prin activităţi „la firul ierbii“.

Ziua în care, în întreaga ţară, vom avea grupuri naţionaliste verzi care să organizeze propriile lor mişcări de rezistenţă locala, conlucrând unele cu altele pentru apărarea mediului înconjurător naţional, va fi ziua în care naţionalismul britanic se va fi transformat dintr-un set de teorii intelectuale şi academice într-o mişcare vie, activă şi entuziastă, răspândită în întreaga ţară.
Avem multe de făcut şi puţin timp la dispoziţie.

Ameninţarea la adresa mediului natural al naţiunii creste pe zi ce trece, căci acest guvern de coaliţie corupt se prosternează în faţa stăpânilor globalişti ai capitalului, împlinind cerinţele lor.
Drept consecinţă, trebuie să începem chiar acum procesul de organizare a Mişcării Naţionaliste Verzi.

Traducere din limba engleză de Ovidiu Hurduzeu

Preluat de aici. Sublinierile imi apartin.