Se afișează postările cu eticheta parintele Arsenie Boca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parintele Arsenie Boca. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 august 2014

Seara de film: Despre Sfîntul Ardealului

Luni, 25 august a.c., de la ora 21.00, cafeneaua culturală ”La Vulturi” (str. Vulturilor nr. 8, zona Hala Traian) vă invită să vizionați filmul ”Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, un documentar în regia lui Nicolae Mărgineanu. 

”Părintele Arsenie Boca - pictor de suflete și de biserici, apostol și profet al neamului românesc, o personalitate de icoană într-un film document.“

Intrarea la film este gratuită.


luni, 14 ianuarie 2013

Arhim. Vasile Prescure: "Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe părintele Arsenie Boca”

Cu fiecare an care trece, faima părintelui Ar­senie Boca sporeşte. De ce ne îndepărtăm mai tare de 1989, data trecerii sale la cele veşnice, evlavia pentru "Sfântul Ardealului” e mai puternică. Pentru că tot mai mulţi creştini care îi cer ajutorul, îndreptându-se către mormântul său de la Prislop, mărturisesc minu­nile pe care le face cu ei. Şi tot mai mulţi merg, an de an, la parastasul său, de pe 28 noiembrie, ziua în care s-a născut în cer.


De multă vreme, "Formula As” caută izvoarele aces­tei legende: cum a fost, de fapt, părintele Arsenie Boca? Cum a rămas în amintirea celor care l-au cunos­cut şi, mai ales, în aceea a ucenicilor săi? Deşi numărul lor s-a împuţinat, recent, am avut bucuria de a vorbi cu unul dintre cei mai discreţi dintre ei, părintele arhi­mandrit Vasile Prescure (n. 1927), duhovnic al Mâ­năstirii Prislop şi profesor al Seminarului de maici de acolo. Absolvent al Facultăţii de Teologie de la Sibiu, cu un masterat în Teologie la Bucureşti, a fost profesor de Dogmatică şi Morală la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, unde i-a avut elevi pe unii dintre cei care fac parte astăzi din ierarhia bisericească: mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, mitropo­litul Irineu al Olteniei, episcopii Nicodim al Severinu­lui şi Gurie al Hunedoarei. A fost egumen al mânăstiri­lor Sadova şi Coşuna - Bucovăţul Vechi, şi exarh al Arhiepiscopiei Craiovei. În urmă cu vreo doi ani, sim­ţind că se apropie, după cum spune, întâlnirea cu părin­tele Arsenie Boca, s-a dat mai aproape de mor­mân­tul său, pentru a încheia un cerc perfect: lângă "Sfântul Ardealului” a început, lângă el va termina...

Minunea de pe Muntele Athos

- Preacuvioase părinte, cum l-aţi cunoscut pe avva Arsenie Boca?

- Era în februarie 1944 şi aveam o vârstă destul de fragedă, 16 ani. Mă aflam în curtea Academiei Teologice din Sibiu, unde aşteptam să se deschidă aula în care se ţi­neau adunările Oastei Dom­nului. Dânsul mergea prin curte, uitându-se în stânga şi în dreapta, la tineretul care venise pentru adunare. La un moment dat, s-a oprit în drep­tul meu. Privindu-mă foarte pătrunzător, m-a întrebat, fără nici o introducere: "Care din­tre părinţii tăi au fost la mâ­năstire?”. Mânăstirea, se-nţe­legea, era una singură: cea de la Sâmbăta de Sus, unde era şi părintele Arsenie. Intimi­dat, i-am răspuns: "Mama”. Atât, şi a trecut mai departe.
Ce-o fi văzut părintele la mine - un copil de la ţară, îm­brăcat ca atare, chiar dacă acum eram deja elev la semi­nar -, de a intrat în vorbă cu mine, nu mi-am dat seama atunci. Mult am meditat la momentul acesta şi nu găsesc altă explicaţie decât aceea că părintele Arsenie vedea în mine ce aveam să fiu. (Continuare)

marți, 29 noiembrie 2011

Teatru şi film despre Părintele Arsenie Boca

Teatrul Naţional Radiofonic organizează marţi, 6 decembrie 2011, de la ora 18.30, la  Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, str. Kiseleff nr.3, sector 1, Studioul “Horia Bernea” -  evenimentul cultural   “Părintele Arsenie Boca – Apostol şi profet al neamului românesc”.
Sub acest generic, va avea loc în premieră, audiţia cu public a spectacolului radiofonic  “Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” şi vizionarea  filmului documentar “Părintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” - ambele producţii purtând semnătura reputatului regizor Nicolae Mărgineanu.
***
Zian Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului.  A studiat la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbãta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic şi stareţ, cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, a inspirat mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptare  religioasă şi morală a românilor.
A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, peste 10.000 de oameni sunt prezenţi la slujba sa de pomenire. Mii şi mii de oameni îl cinstesc ca pe un sfânt.
***
Spectacolul radiofonic de teatru-document “Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii”  este o producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, realizată în cadrul proiectului “Biografii, memorii”, difuzată în premieră la Radio România Actualităţi, pe 13 decembrie 2011, de la ora 21.05.
Scenariul radiofonic: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.
În distribuţie: Mihai Bica, Dorin Andone, Eusebiu Ştefănescu, Dan Săndulescu, Oana Mărgineanu, Magda Duţu, Alexandru Nedelcu. Cântările bisericeşti: Diaconul protopsalt Mihail Bucă şi isonarii Ionuţ Dima, Ştefan Voicu şi Ioan Hangu.
Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Producător: Magda Duţu.
La audiţie vor participa actorii care au jucat în acest spectacol şi echipa de realizatori.
Scenariul radiofonic „Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” porneşte de la însemnările colegului său de şcoală, preotul Petru Boldor, născut în satul Cib din Munţii Apuseni. A învăţat la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie şi la Liceul „Avram Iancu” din Brad, unde a fost coleg de bancă cu Părintele Arsenie Boca. A studiat „Teologia” la Sibiu şi Arad. A fost preot la multe parohii. A cunoscut calvarul închisorilor comuniste. L-a revăzut pe Părintele Arsenie în 1966 la Bucureşti, în 1969 la Brad, cu prilejul centenarului Liceului „Avram Iancu” şi din nou la Brad, în 1979, la sărbătorirea  celor  50 de ani la la absolvirea liceului. A scris despre aceste întâlniri într-un caiet pe care l-a dăruit profesorului Romulus Neag de la Brad, care ni l-a pus cu generozitate la dispoziţie.
I-a dedicat Părintelui Arsenie poezia Sfântul.
A trăit în ultima parte a vieţii pământeşti la un cămin de bătrâni din Sibiu.
Părintele Petru Boldor a trecut la Domnul la mijlocul anilor `90 ai veacului XX.
***
Filmul documentar “Părintele Arsenie Boca  - Omul lui Dumnezeu” urmăreşte evoluţia tânărului Zian Boca până la măsura unei personalităţi de statură filocalică. Aduc mărturii despre Părintele Arsenie: IPS Laurenţiu Streza - Mitropolitul Ardealului, PS Daniil Stoenescu – Episcopul Daciei Felix, preoţii Nicolae Streza, Ioan Sofonea, Oprea Crăciun, Nicolae Bordaşiu, Simion Todoran, Viorel Trifa, Dionisie Ignat, Ioan Gavrilă, Ciprian Negreanu şi Aspazia Oţel Petrescu din Roman, Nicolae Streza din Făgăraş, Vasilica Niculescu din Drăgănescu.
Comentariul: Bogdan Ficeac şi Ion-Costin Manoliu. Voce comentariu: Maria Ploae. Documentaţia: Ion-Costin Manoliu. Muzica: Petru Mărgineanu, Diaconul Mihail Bucă, Ieromonahul Daniel Mih. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.  

vineri, 24 septembrie 2010

Centenar Arsenie Boca

Pe 29 septembrie se împlinesc 100 de ani de la naşterea părintelui Arsenie Boca, unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului XX, considerat sfînt de mulţi români.

Cu acest prilej, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sîmbăta de Sus - unde părintele Arsenie a fost stareţ - şi Fundaţia Creştină "Părintele Arsenie Boca" din Bucureşti organizează un simpozion dedicat acestui pisc al ortodoxiei.

La eveniment, care va avea loc mîine la Mănăstirea Brâncoveanu, vor participa, între alţii: Î.P.S. Laurenţiu Streza – Mitropolitul Ardealului, P.S. Daniil Stoenescu – Episcop-Locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, Pr. Conf. Dr. Constantin Necula (Facultatea de Teologie din Sibiu), scriitorul şi fostul deţinut politic Dan Lucinescu – Preşedinte de onoare al Fundaţiei Creştine "Părintele Arsenie Boca", Prof. Dr. Aurelia Bălan Mihailovici şi Ierom. Dionisie Ignat de la Mănăstrirea Albac (Alba-Iulia).

Duminică, după Sfînta Liturghie, vor avea o slujbă de pomenire a părintelui Arsenie şi sfinţirea unei troiţe, ridicată în memoria sfinţiei sale de către fundaţia care îi poartă numele.

luni, 3 mai 2010

Părintele Arsenie Boca, evocat la Radio România

Joi 6 mai 2010, de la ora 18.30, Teatrul Naţional Radiofonic organizează audiţia cu public a spectacolului de teatru-document Părintele Arsenie Boca – Sfîntul şi omul cavernelor, o producţie realizată în cadrul proiectului Biografii, memorii, difuzată la Radio România Actualităţi.

Scenariul radiofonic: Ion-Costin Manoliu.
Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.
Cu participarea preotului Nicolae Streza.
În distribuţie: Mihai Bica, Dan Săndulescu, Alexandru Suciu, Alexandru Nedelcu, Alin Panc, Armand Calotă, Constantin Bărbulescu, Orodel Olaru.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Regia muzicală: Stelică Muscalu.
Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu.
Producător: Magda Duţu.

Evenimentul va avea loc la sediul Fundaţiei Creştine “Părintele Arsenie Boca” – str. Barbu Delavrancea nr. 3, et. 1, ap. 2, sector 1 – Bucureşti.
----------------------

Spectacolul radiofonic Părintele Arsenie Boca – Sfîntul şi omul cavernelor va fi difuzat la Radio România Cultural pe 11 mai a.c., începînd cu ora 19.00.

miercuri, 26 august 2009

Istoria Bisericii în dosarele Securităţii


Istoricii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, cercetători la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), au iniţiat publicarea unei enciclopedii în fascicule intitulată Biserica Ortodoxă în dosarele Securităţii, prin care publicul larg va avea posibilitatea să înţeleagă mai bine viaţa Bisericii Ortodoxe Române în comunism, dar şi să afle capitole inedite ale biografiilor unor personalităţi reprezentative ortodoxe. Deja se află în lucru 30 de astfel de fascicole, de peste 100 de pagini fiecare. Fiecare volum cuprinde un studiu consistent, o anexă cu documente din dosarele Securităţii, fotografii necunoscute, bibliografie şi indice de nume. Cu sprijinul editurii Partener din Galaţi, au fost scoase până acum, în condiţii grafice excelente, primele patru volume: Monahismul ortodox şi puterea comunistă în anii '50 şi Părintele Arsenie Boca în atenţia puterii politice din România, Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în perioada 1948-1964 şi Despre curajul de a rosti: episcopul Nicolae Popovici al Oradiei.

Puteţi comanda cărţile prin e-mail: editurapartener@yahoo.com sau la fax: 0336105602.

UPDATE
Citiţi un interviu pe acest subiect cu autorii proiectului, istoricii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, în Formula As.