Ponta vrea să distrugă şi Muzeul Ţăranului Român

Ponta & compania nu se opresc din fărădelegi decît dacă sînt forţaţi. Ca toţi comuniştii. Iniţiativele care aduc atingere valorilor consacrate de Occident (democraţie, libertate de exprimare, justiţie etc.) le mai sînt blocate de ambasadele occidentale. Dar atacurile la valorile româneşti - aşa cum sînt cele prezente în Muzeul Naţional al Ţăranului Român (cît mai sînt, după directoratul plin de păcate al lui Virgil Niţulescu) - cine le stopează? 

E în firea comuniştilor să distrugă tot ce ţine de tradiţie. Deci nu mă miră noua acţiune a guvernului USL. Ce mă miră este slăbiciunea noastră. Oare ce mai aşteptăm ca să-i măturăm definitiv de pe scena politică pe moştenitorii PCR?

Redau mai jos o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Victor Ponta de către directorul MNŢR, Virgil Niţulescu. (C.T.)

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Am fost informat cu privire la existenţa unui proiect de hotărâre a Guvernului care ar face ca, într-o primă etapă, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” să treacă în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi imobilul din Şoseaua Kiseleff nr. 3, care adăposteşte Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa­”. În etapa următoare, din câte am înţeles, ar urma ca, în termen de 90 de zile, Muzeul nostru să fie unificat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, pierzându-şi aşadar, personalitatea juridică, iar toate bunurile culturale care sunt adăpostite în clădirea noastră şi expoziţia permanentă să fie găzduite în imobilul muzeului în aer liber din Parcul Herăstrău.

Vă rog să îmi permiteţi, domnule Prim-Ministru, să expun foarte pe scurt motivele pentru care o asemenea decizie ar fi total inoportună. Nu am să discut, aici, situaţia colegilor noştri din Muzeul „Antipa”. Muzeul nostru, care a fost înfiinţat în anul 1906, sub patronajul Regelui Carol I (al cărui nume l-a şi purtat, din 1915, până în 1948) a fost găzduit în clădirea în care se află acum, de la bun început. Clădirea, proiectată, iniţial, de arhitectul Nicolae Ghica – Budeşti şi terminată de arhitectul Grigore Ionescu (şi care, acum, este monument istoric de importanţă naţională), a fost gândită, din capul locului, pentru a găzdui „Muzeul de Artă Naţională”, iniţiat de marele nostru muzeolog, istoric de artă şi etnolog, Alexandru Tzigara – Samurcaş. Din păcate, cel mai mare muzeu al României, aşa cum era în acel moment, a fost evacuat din clădire în 1953, pentru a găzdui Muzeul Lenin – Stalin, devenit, mai târziu, Muzeul de istorie a Partidului Comunist, care a fiinţat, până în decembrie 1989 în această clădire.

Între timp, Muzeul (rebotezat „de Artă Populară”) a fost, găzduit de Palatul Ştirbey, de pe Calea Victoriei, până în anul 1978, când, prin decizia directă a lui Nicolae Ceauşescu, a fost desfiinţat, prin unificare cu Muzeul Satului. Întregul patrimoniu al muzeului a fost înghesuit în nişte condiţii absolut improprii, Muzeul Satului, ca muzeu în aer liber, nefiind pregătit, în nici un fel, să primească acest patrimoniu şi să îl îngrijească.

La începutul lunii februarie a anului 1990, după desfiiinţarea fostului muzeu al Partidului Comunist, Muzeul nostru s-a întors în sediul care îi era destinat. Pentru patrimoniul său, care numără peste 90.000 de obiecte, s-au construit depozite speciale adecvate patrimoniului etnologic, potrivit standardelor internaţionale. Totodată, într-un timp foarte scurt, o echipă excepţională de etnologi, sociologi şi artişti, condusă de marele pictor Horia Bernea, a realizat o expoziţie permanentă remarcabilă, fapt care a fost recompensat cu cel mai important premiu în domeniul muzeelor, din Europa. Astfel, în 1996, Muzeul Ţăranului a primit Premiul pentru Muzeul European al Anului, rămânând, până în ziua de astăzi, singura instituţie muzeală din România care a primit această distincţie.

Dacă s-ar da curs proiectului de hotărâre a Guvernului care, oricum, în acest moment, nu respectă, în opinia noastră, prevederile Legii muzeelor şi colecţiilor nr. 311/2003 republicată, art. 18 şi 34 şi care nu a fost publicată pe pagina de internet a ministerului iniţiator,

-         s-ar desfiinţa o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească, greşeală pe care a făcut-o (atunci, cu vădită intenţie) numai regimul comunist,

-         s-ar distruge o expoziţie permanentă care a fost unanim apreciată de specialişti şi de ghidurile turistice publicate în întreaga lume (vă putem pune la dispoziţie aceste detalii),

-         ar fi lăsat fără adăpost un patrimoniu de excepţie (pentru că Muzeul Satului nu dispune de spaţii suplimentare de depozitare pentru a putea primi şi obiectele pe care le gestionează Muzeul Ţăranului),

-         Muzeul „Antipa” ar primi un spaţiu, oricum, inadecvat nevoilor sale,

-         un număr imens de persoane care apreciază Muzeul Naţional al Ţăranului Român (nu numai cei care fac parte din elita intelectuală a ţării, de la membrii Academiei Române, profesorii universitari, artiştii etc.), precum şi publicul obişnuit al muzeului, de la elevi şi studenţi, până la rezidenţii străini în România, inclusiv, diplomaţii, vor fi extrem de nemulţumite de o asemenea măsură, care va elimina din viaţa publică a Capitalei un loc de cultură ce are o semnificaţie aparte pentru cel puţin câteva sute de mii de oameni (nu doar vizitatorii obişnuiţi ai muzeului, aşadar), care vin la Muzeul Ţăranului pentru a lua parte la manifestări culturale dintre cele mai diverse: expoziţii temporare, concerte, festivaluri de teatru şi film, lansări de carte, conferinţe etc.

Vă asigur că poziţia pe care o exprim în această scrisoare deschisă este conformă cu cea a întregului personal al Muzeului şi că ea va rămâne aceeaşi, indiferent cine se va afla la conducerea instituţiei în viitor.

Sper că prin decizia pe care o veţi lua, de a nu da curs iniţiativei de desfiinţare a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, veţi dovedi că ascultaţi vocea raţiunii, respectând dreptul fundamental la cultură al cetăţenilor şi punând preţ pe identitatea culturală a românilor.

Cu deosebit respect,

Dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU

Directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Patru ONG în apărarea unui colind

Scrisoare deschisă către CNA și CNCD

Domnule Președinte Asztalos Csaba Ferenc
Doamnă Președinte Laura Corina Georgescu
Domnilor Consilieri ai C.N.C.D. și C.N.A.

Am luat notă de reclamația făcută de Institutul Elie Wiesel în legătură cu colindul prezentat de postul de televiziune TVR3.

Dorim să atragem atenţia, în primul rând, că în textul colindului nu există expresia ”jidovan afurisit”, informație lansată de Revista 22 și preluată de mass media. Expresia corectă din textul și interpretarea colindului este “jidov, neam afurisit” și se referă la Judecata lui Hristos de către farisei și saduchei.

Sunt colinde din toate zonele, mai ales din Transilvania, care fac referire la momentul judecării lui Hristos de către Pilat în fața mulțimii din Ierusalim : “Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”(Matei 27, 25). Este blestemul necunoașterii lui Hristos, Mesia cel așteptat de atâtea veacuri de neamul israelitean și proorocit de profeții săi. Arhaic vorbind, afurisenia înseamnă ruperea de comunitate, anatema.

În al doilea rând, referirea la foc ca loc de pedeapsă este legată de “iezerul de foc şi de pucioasă”. Practic, ultimele versuri se refera la o viziune populară a iadului. Cum spune și textul colindului, iadul este un spațiu spiritual situat ”nici în cer, nici pe pământ”. În cultura tradițională a satului românesc cremațiunea nu este prezentă decât în contextul iadului.

Domnul Conf. Aurel Bodiu, specialist în etnologie, datează colindul pentru sec. XVII-XVIII .

”Este vorba despre o specie de colinde care a circulat în satul arhaic românesc și care face referire la judecarea lui Hristos de către căpeteniile religioase evreiești. Numele de ”jidov” vine pe filieră maghiară și era folosit, fără sens peiorativ, pentru evrei. Numai cineva care nu cunoaște folclorul românesc poate considera acest colind antisemit. Ţăranul român nu era antisemit” – ne-a declarat dl. conf. Aurel Bodiu.

La început de secol XX, înainte de evenimentele nefericite din al doilea război mondial, muzicianul maghiar Bela Bartok a realizat o culegere de folclor publicată în 12 volume în care un loc important îl deţin colindele româneşti. Există în acea culegere o categorie de colinde care se referă la Judecata de Apoi şi iertarea sau pedeapsa pe care o primesc diferite personaje istorice. Colindul pus acum în discuţie face parte din această categorie.

Ţinând cont de aceste argumente, apreciem că este o eroare să aplicăm consideraţii de discriminare unui patrimoniu care ţinteşte cu precădere domeniul spiritual. Cu atât mai mult cu cât valoarea acestui tezaur naţional tocmai a fost recunoscută pe plan mondial de către UNESCO.

Avem încredere că veţi lua cea mai bună decizie în legătura cu acest caz şi veţi revoca decizia de amendare a postului de televiziune TVR3.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Semnează
Asociaţia Basarabii
Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei
Asociaţia Rost
Cercul Studenţesc ”Floarea de Foc”

CIRC MINCINOS, CU MIZĂ SPIRITUALĂ

Sau cum un colind arhaic poate duce la interzicerea sfinţilor din temniţele comuniste

La ce clasă politică avem, nu e de mirare cine sînt “analiştii” vieţii politice de la noi. Sau altfel spus: aşa politicieni, aşa comentatori. Între aceştia, Mircea Badea, un tip ilar în orice situaţie, chiar şi cînd este luat drept director de opinie într-o emisiune de televiziune care se vrea serioasă, axată pe dezbaterea unor probleme grave ale societăţii. Las că şi emisiunea cu pricina (recte “Sinteza zilei”, de la Antena 3) este, cel mai adesea, de un comic involuntar incredibil şi fără o brumă de credibilitate. Însă, Mircea Badea i-a dat un plus de stupiditate, dacă pot spune aşa, prin intervenţia sa în ediţia de ieri. Omul a început prin a declara franc că nu suportă colindele, pentru că nu le înţelege şi nu le ştie rostul. Bun! Acum, ignoranţa nu e pedepsită prin lege, deşi, în opinia mea, s-ar cam cuveni. Deci, treacă de la noi! Dar în incultura sa crasă, Mircea Badea vrea să dea lecţii. Nici nu se poate altfel. Toţi sfertodocţii sînt un pic fuduli şi se simt chemaţi să-i lumineze pe alţii.

Badea a ţinut să-şi exprime, în manieră proprie, dezacordul faţă de un colind calificat drept antisemit, pe care l-a difuzat TVR 3 deunăzi. Colindul, cîntat de ansamblul “Dor transilvan”, conţine următorul fragment: “A născut un fiu frumos,/ Anume Iisus Hristos./ Toată lumea i se-nchină,/ Numai jidovii îl îngână./ Jidovan afuristit,/ Nu l-ar răbda Domnul sfînt,/ Nici în cer, nici pe pământ./ Numai la corlan [= horn], la fum,/ Acolo-i jidovul bun,/ Să iasă şfară [= fum] în drum”.

 „Eu nu am absolut nici o aşteptare de la instituţiile statului. Însă, de data asta, contez pe evrei. Speranţa mea în treaba asta e în evrei. Evreii au o problemă cu ăştia de vor să-i omoare şi cică nu-i lasă aşa.

Eu abia aştept să-i rezolve pe ăştia de la Dor Transilvan. Într-un fel sau altul, eu sunt absolut convins căevreii îi vor rezolva. Eu, în locul lui Dor Transilvan, mi-aş căuta o altă planetă. Pe planeta asta, destul de complicat de scăpat. Spre imposibil. […] Este atît de rău ce s-a întîmplat, atît de odios, atît de primitiv şi, să nu ne ferim de cuvinte, atît de nazist (aia era o incantaţie nazistă), încît, prietene, îmi pleacă aşa capul. Văd că e o revitalizare a nazismului în societatea noastră, o revitalizare a legionarismului… ăstora… aşa zişilor ecologişti, care sînt legionari adevăraţi… «Sîntem ecologişti». Bine legionarilor, noi nu ne-am dat seama că sînteţi legionari… Deci în societatea românească a început, aşa, să se revigoreze un val de nazism şi un val de legionarism”, a spus Mircea Badea.

Mi-e limpede că realizatorul tv habar n-are despre valoarea culturală a unor creaţii populare, că dispreţuieşte tot ce nu pricepe şi că se repede să-şi dea cu părerea despre orice, în virtutea unui orgoliu pe cît de nejustificat, pe atît de exacerbat. În condiţiile astea, chiar dacă lucrează într-o televiziune, probabil că nici pe la ureche nu i-a trecut vestea că, pe 5 decembrie a.c., UNESCO a înscrisColindatul de ceată bărbătească din România şi Republica Moldova în Lista reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Altminteri, poate s-ar mai fi gîndit înainte de a scuipa pe colinde.

Aşa stînd lucrurile, puteam să-l ignorăm pe Badea cu ţîfna sa neghioabă, dacă atitudinea lui nu ar avea şi o încărcătură politică pe care o vehiculează şi minţi mult mai mobilate şi mai treze decît a lui. În plus, Badea are şi notorietatea care îi permite să disemineze în mase largi o aserţiune care se înscrie într-o prea lungă propagandă antiromânească, derulată de cercuri intelectuale, civice şi politice de un servilism obscen faţă de evreitate (în scop mercantil, evident).

Badea cere cenzurarea folclorului şi pedepsirea exemplară a celor care îl cultivă, pe motive ideologice, mai precis de “corectitudine” politică. Şi dacă Academia Română a cenzurat DEX din care a scos cuvîntul “jidan”/”jidov” (termen aflat în limba română, şi nu neapărat cu conotaţie peiorativă, încă înainte de a apărea noţiunea de “antisemit”), iar Biserica şi-a cenzurat slujbele pentru a nu leza sensibilităţi evreieşti (în anul 2011, Patriarhia Română a tipărit o ediţie aProhodului fără referinţele negative la evrei, ca de pildă: “Îngâmfat Israil,/ Ucigaşe popor !/ Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,/ Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ? […] Pizmăreţ popor,/ Ucigaş blestemat !/ Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,/ De mahrama şi de giulgiurile Lui. […] O, neam jidovesc,/ Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !/ Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;/ Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?”), nu ne-om împiedica acum de nişte colinde care datează de sute de ani. Colinde care sînt în linia Bisericii, condamnîndu-i pe ucigătorii lui Hristos, nu pe evreii de azi.

Badea vede o probă de nazism şi/sau legionarism (că oricum nu-i este lămurită diferenţa) într-un colind şi face rapid legătura dintre promotorii tradiţiei şi legionarism, în bună manieră marxistă. El dă astfel apă la moară “holocaustologilor” (a se citi: celor care au făcut o afacere şi un instrument de dominare politică din memoria holocaustului) şi “vînătorilor de nazişti”, care au cam rămas fără slujbă la meridian românesc.

Dar Mircea Badea nu este singur pe acest front, ci poate numai unul dintre cei mai vizibili. Diverşi intelectuali şi oameni politici, dintre care unii cu o cultură solidă şi declaraţi de dreapta (deci cu gust pentru tradiţie), au luat poziţie public în rînd cu Badea – care altminteri le este duşman învederat. Iată însă că sînt raţiuni mai înalte care îi aproprie pe cei ce par adversari ideologici neînduplecaţi.

Revista 22 şi Grupul de Dialog Social au cerut şi ele Consiliului Naţional al Audio-vizualului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să se sesizeze în privinţa “colindului antisemit”.

Iar după această pregătire a terenului, a venit comunicatul de presă al Centrului de Monitorizare şi Combatere a Antisemitismului... (Continuare)

Ce vrea societatea civilă creştină de la Constituţie

Propunerile ONG-urilor creştine pentru revizuirea Constituţiei României: familie puternică, recunoaşterea tradiţiei creştine şi participare mai simplă a cetăţeanului la viaţa politică.
Un grup de câteva zeci de organizaţii non-guvernamentale creştine a remis Comisiei parlamentare care elaborează proiectul legislativ pentru revizuirea Constituţiei României un set de propuneri şi opinii privitoare la acest proces de modificare a legii fundamentale.
Documentul a fost elaborat în urma unor consultări extinse între organizaţii civice creştine importante şi cuprinde propuneri de întărire a unor prevederi constituţionale relevante pentru respectarea familiei şi a moştenirii creştine a poporului român, dar şi pentru participarea cetăţenească la viaţa politică.
„Conştienţi de însemnătatea revizuirii Constituţiei, organizaţiile semnatare ale acestui document, ca parte a societăţii civile, vă roagă să luaţi în considerare propunerile de amendare, cu scopul adecvării legii fundamentale la tradiţia şi moştenirea poporului român, dar şi pentru adaptarea acesteia la realităţile şi împrejurările de astăzi”, se arată în scrisoarea transmisă membrilor Comisiei.
În primul rând, se solicită modificarea articolului 48 în sensul definirii exprese a căsătoriei ca fiind „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Amendamentul propus urmăreşte recunoaşterea rolului primordial al familiei întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, în conformitate cu tradiţia românească şi după standardele universal recunoscute, ca instituţie esenţială pentru societate şi civilizaţie. „Considerăm că se impune această menţiune mai ales având în vedere evoluţia societăţii româneşti din ultimii ani, creşterea ratei divorţului, reducerea natalităţii, înmulţirea familiilor destrămate, monoparentale sau sărace, toate acestea afectând copiii într-un mod ce pune în pericol viitorul României.”
Tot la articolul 48 se doreşte întărirea dreptului părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea propriilor copii. Propunerea este motivată prin aceea că exercitarea drepturilor parentale şi limitarea intervenţiei statului în familie, consideră semnatarii, au un efect benefic şi rezultă în dezvoltarea unor generaţii viitoare sănătoase.
Recunoaşterea prin Constituţie a tradiţiei creştine este foarte importantă. În sensul acesta, organizaţiile semnatare au propus introducerea la art. 4 a menţiunii că „baza valorilor poporului român se regăseşte în tradiţia creştină, pe care statul are datoria de a o proteja.” Rolul acestui amendament este acela de a recunoaşte, prin legea fundamentală a ţării, o realitate evidentă, fără a afecta în niciun fel laicitatea statului.
Un alt capitol important este acela al participării cetăţenilor la viaţă politică, pe care semnatarii propunerilor o consideră mult prea dificilă pentru un stat democratic.
Astfel, se propune reducerea numărului necesar de semnături pentru iniţiativa legislativă cetăţenească la 55.000 (de la 100.000) şi a celui pentru revizuirea Constituţiei din iniţiativa cetăţenilor, la 250.000 (de la 500.000). Actualele cerinţe, apreciază organizaţiile non-guvernamentale creştine, fac aproape imposibil de transpus în practică iniţiativa legislativă cetăţenească şi se situează mult peste procentul impus pentru acţiunile similare la nivelul Uniunii Europene. Mai remarcăm că nu există egalitate de şanse între un grup de cetăţeni şi un deputat sau senator care poate propune o iniţiativă legislativă singur, deşi numărul de voturi cu care a fost ales cel din urmă în Parlament poate fi cu mult mai mic decât necesarul de semnături pentru o iniţiativă cetăţenească.
În acelaşi scop, se solicită ca propunerea de revizuire a Constituţiei pe calea iniţiativei cetăţeneşti să nu mai necesite adoptarea de către Parlament, ca o modalitate de a asigura, în mod nemijlocit, suveranitatea populară pentru decizii importante.
Puteţi citi documentul integral aici.
Printre semnatarii scrisorii se numără Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe PRO VITA din România, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia “Rost”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Caritas etc.
La formularea amendamentelor s-a ţinut cont de angajamentele internaţionale ale României, iar propunerile au fost prezentate şi în timpul dezbaterilor preliminare din Forumul Constituţional.

Campanie: 2% cu ROST

Dragi prieteni, măcar 2% din banii plătiţi de dvs. statului, ca impozit pe venit, pot fi cheltuiţi exact cum doriţi. Cu un rost! Nu irosiţi această ocazie! Nu e vorba de o donaţie sau o sponsorizare, ci de exercitarea unui drept.

Redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit către Asociaţia ROST, dacă vreţi să susţineţi proiectele noastre aflate în derulare:

- Platforma de reacţie rapidă a Dreptei creştine www.rostonline.ro,

- Editura ROST, axată pe cărţi despre istoria noastră recentă, rezistenţa anticomunistă, sfinţii închisorilor, valorile şi ideile Dreptei creştine de ieri şi de azi,

- Filmul documentar În spatele cortinei de fier. Studiu de caz: România.

Procedura este simplă şi gratuită. Trebuie doar să completaţi cu datele personale, de mînă, cu majuscule şi să semnaţi:

Formularul 230, dacă în anul 2012 aţi realizat venituri din salarii şi asimilate acestora,

sau

Formularul 200, dacă în anul 2012 aţi obţinut venituri din alte surse (activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală etc).

Vă sînt necesare şi datele noastre:

Asociaţia ROST

Codul unic de identificare (codul fiscal): 12495302

Contul bancar în format IBAN: RO25BACX0000000107363250, deschis la Unicredit Ţiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei – Bucureşti.

Nu este nevoie să precizaţi suma (instituţia fiscală o va calcula şi o va vira conform legii) şi nici să ataşaţi Fişa Fiscală.

Formularul completat se depune direct la registratura administraţiei financiare de care aparţineţi sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pînă la data de 25 mai 2013. Adresele Administraţiilor Finanţelor Publice le găsiţi aici.

Conferinţă la MŢR: Muzeul Ţăranului Român, loc al memoriei disputate

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită miercuri, 20 martie 2013, ora 18.00, în Studioul Horia Bernea, la conferinţa Muzeu, naţiune, istorie. Muzeul Ţăranului Român, loc al memoriei disputate. Conferinţa, care face parte din ciclul Conferinţelor „Mircea Vulcănescu“, este susţinută de dr. Mihai Gheorghiu, directorul general adjunct al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român are o istorie lungă de peste un veac, o istorie punctată, mereu, de crize şi de rezolvări subite, de dispute administrative, ideologice, politice etc. O istorie turmentată, o istorie violentată, o istorie care urmăreşte traseul sinuos al istoriei ţării şi al mentalităţilor societăţii româneşti.

Fondat în 1906 de Regele Carol I, avându-l, de la bun început, pe Alexandru Tzigara-Samurcaş ca director, muzeul va fi, practic, o operă aflată mereu în lucru, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată cu instaurarea comunismului, muzeul va fi obiectul unor noi experienţe, care se vor sfârşi cu desfiinţarea muzeului şi folosirea clădirii acestuia pentru crearea muzeului PCR.

Alexandru Tzigara-Samurcaş, fondatorul muzeului şi creatorul unei muzeografii extrem de rafinate şi de moderne, este retras de la conducerea instituţiei în 1946. Muzeografia sa era fundamentată pe o înţelegere a muzeului ca instituţie a cărei principală misiune este educaţia. Muzeul trebuie să facă educaţia culturală şi estetică a naţiunii şi trebuie să poată demonstra identitatea unei culturi naţionale, trebuie să fie un templu şi o şcoală. Această concepţie este legată de istoria culturii moderne româneşti, care a avut în centrul său problema identităţii culturale.

Odată cu reînfiinţarea muzeului fondat de Tzigara-Samurcaş, Horia Bernea, noul director, va muta definitiv accentele, creând o muzeografie care va miza pe experienţa estetică, aceasta fiind cea mai aptă să reveleze miza profund spirituală a unei instituţii care trebuie să refacă memoria adevărată a unei naţiuni eliberate de dictatul ideologic al materialismului dialectic. Muzeografia berniană va fi, totuşi, profund contestată din mai multe direcţii: din partea muzeografiei oficioase, îngheţate la anii ’70, criticând eliminarea etnograficului pur şi explicit, precum şi din partea etnologilor şi antropologilor, care vor acuza ceea ce vor califica drept exces al unui estetism ruinător pentru „descrierea“ ştiinţifică a unei civilizaţii atât de complexe.

Conferinţa are ca miză demonstrarea tezei că muzeografia berniană are raţiuni distincte, cel puţin tot atât de întemeiate ca şi cele ale pozitivismului etnografic şi etnologic.

Calificarea ca „loc al memoriei disputate“ provine din această mereu reînnoită dezbatere şi contestare, chiar dacă nu foarte clar şi analitic pusă în pagină de contestatari, a muzeografiei MNŢR.

Inevitabil, o astfel de instituţie, aflată la intersecţia atâtor interese epistemologice, ideologice, administrative şi politice, ce privesc, toate, elementul fundamental al identităţii, va fi permanent supusă contestării şi transformării.

Pentru mulţi specialişti, ţăranul tradiţional este un construct ideologic sau simbolic, fără nici o existenţă empirică, un fel de obiect vid, o ficţiune pentru care nu există nimic empiric de dovedit. În fond, întrebarea fundamentală este: a existat această fiinţă arhaică ce ar fi întemeiat civilizaţia românească timp de un mileniu şi, dacă ea a existat, cum o putem cunoaşte? „Programul Bernea“ încearcă un răspuns în afara oricărei teorii, ca pură practică a căutării şi găsirii unui discurs adecvat unei memorii încărcate de imagini şi de sens. Care este relaţia discursului muzeal cu adevărul, care poate fi valoarea de adevăr a unui discurs muzeal, relativ la ceea ce muzeifică, la lumea pe care o priveşte pentru a o fragmenta într-o naraţiune – expunere? Este un discurs muzeal adevărat sau fals? Dacă falsul ar putea fi relativ uşor de depistat şi de demonstrat, valoarea de adevăr este extrem de greu de stabilit.

Muzeografia clasică şi pozitivistă a muzeelor etnografice îşi bazează pretenţia de adevăr pe temeiul unei ordini care clasifică toate urmele acelei pierdute Lebenswelt într-o sintaxă fără cusur: materii, forme, stiluri, tehnici, decoraţiuni, obiceiuri, rituri etc. Adevărul trebuie să se nască aici din re-producerea obiectelor şi a sintaxei originare într-o logică a unei expuneri fotografice, pragmatice, fundate pe exerciţiul empiric al descripţiei etnografice şi etnologice. Pozitivismul este aici garanţia exactităţii, a acurateței şi a adecvării cu descoperirile făcute. Dar tocmai această exactitate trebuie chestionată, pentru a putea afla dacă certitudinea ei este adevărul sau numai propria limită.

Vă aşteptăm!