Stop-cadru: Dreptatea de la Tanacu

A rămas în eter defăimarea călugarilor ortodocşi de la Tanacu.

A rămas pe conştiinţa ziariştilor cinismul clevetirii neobosite, a stropirii cu noroi în obrazul maicilor şi în Ortodoxie.

A rămas pentru judecata viitoare limpezirea şi sancţiunea conştiinţelor care au judecat şi au condamnat fără cercetare, a celor care s-au bizuit pe minciună...

CNN face o anchetă jurnalistică şi află, după 8 ani, ceea ce era adevărat de la început: monahii de la Tanacu nu sunt vinovaţi de moartea fetei; examenul necroptic incomplet, doza enormă de adrenalină, semnele vitale la analiza histologică a locului de injecţie de la antebraţ, medicul legist expert care semnează şi parafează adevărata cauză a decesului etc. – toate aceste fiind argumente zdrobitoare pentru nevinovăţia maicilor şi a părintelui duhovnic.

Închisoarea făcută pe nedrept a trecut. Nu ştie nimeni dacă rănile s-au închis.

Un singur ierarh i-a vizitat în închisoare.

Când nimeni nu ştia adevărul, au curs râuri de cerneală pentru a propune osândirea.

Acum, când ştim sigur că monahii n-au fost vinovaţi, nu scrie nimeni sau scrie doar CNN-ul!

La câteva zile după tragicul accident, Comunicatul de Presă al Biroului de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române nr. 1161/7 iulie 2005 suna astfel:  „Sfântul Sinod a luat act cu uimire, consternare şi durere (din relatările presei) de faptul că la Mânăstirea Sfânta Treime din localitatea Tanacu, judeţul Vaslui, sub pretextul unei exorcizări, ieromonahul Daniel Corogeanu, secondat de patru călugăriţe, a supus-o pe tânăra soră Irina Cornici unui inadmisibil regim de suferinţă fizică, ceea ce a dus la moartea victimei...”

Comunicatul a fost dat înainte de cercetarea medico-legală şi juridică!

A face puşcărie când eşti vinovat e un lucru greu. A face puşcărie când eşti nevinovat e un lucru infinit mai greu.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat scris să-i cercetăm în închisoare deopotrivă pe cei închişi pe drept şi pe nedrept.

Ce bucurie ar fi în Biserica noastră dacă membrii Sfântului Sinod le-ar chema pe maicile de la Tanacu, dacă le-ar spune că regretă acel comunicat pripit, dacă le-ar săruta mâna şi le-ar cerceta în continuare viaţa duhovnicească!

Dr. Pavel Chirilă,

Asociaţia «Christiana»

Dezintegrarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi episcopatul de mîna a doua

Citiţi update-urile de la finalul postării!

Prin manevre subterane cu aparenţă de legalitate, episcopii Irineu al Albei şi Sofronie al Oradei sînt pe cale să rupă Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ei au determinat Adunările Eparhiale să voteze trecerea episcopiilor la Mitropolia Ardealului de la Sibiu, dînd în acest fel o satisfacţie tîrzie, dar nu mai puţin savurată, IPS Laurenţiu. Aşa se marchează un an de la mutarea ÎPS Bartolomeu la cele veşnice.

Demersul celor doi ierahi, care mai trebuie să primească numai confirmarea Sf. Sinod (în fapt, o formalitate, dacă patriarhul Daniel deja şi-a dat acordul), nu doar că loveşte în memoria vrednicului de pomenire mitropolit ÎPS Bartolomeu Anania, care cîndva le-a fost binefăcător, dar este şi o probă de dispreţ faţă de credincioşii din Episcopiile Albei şi Oradei.

Pe de altă parte, s-o recunoaştem, spargerea Mitropoliei condusă de ÎPS Andrei este favorizată şi de impotenţa acestuia de a păstra măcar moştenirea vlădicăi Bartolomeu, că nu-i chip s-o sporească. Şi nu folosesc cuvinte prea tari. Mitropolitul Andrei n-a dovedit în nici un fel, de cînd a urcat în scaunul de la Cluj, că e capabil să îndeplinească testamentul mitropolitului Bartolomeu. Dimpotrivă, s-a lansat într-un şir de concesii canonice (afirmîndu-se deodată ecumenist), administrative (punînd la cale aranjamente imobiliare discutabile cu edilii locului) şi morale (oferind onoruri unor figuri publice compromise).

Deocamdată, în Mitropolia Clujului mai rămîne, alături de Arhipeiscopia Clujului, Episcopia Maramureşului. Cred însă că, după ce ÎPS Iustinian nu va mai fi printre noi, şi această episcopie se va alipi la Mitropolia Ardealului.  Atunci, Mitropolia Clujului se va desfiinţa.

Se pare că la Sinodul BOR din februarie şi noua episcopie a Devei şi Hunedoarei va umfla Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu. Oare nu devine prea mare căciula pentru mitropolitul Laurenţiu? Oare nu deja este prea mare?

Redau în continuare un fragment dintr-un text de opinie al teologului Radu Preda  despre dezintegrarea Mitropoliei Clujului. 

Păstorii lupi

"Punerea sub semnul întrebării a existenţei Mitropoliei Clujului este nu doar un atac la adresa memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, dar mai ales un gest profund anti-pastoral. Principial, echilibrarea din punct de vedere teritorial a celor două mitropolii ardeleneşti este o dorință până la un punct legitimă. Ceea ce este mai puțin de înţeles este modul cum se produce o asemenea reaşezare, grăbită şi evident marcată de presiunea plăcerii necamuflate de a plăti unele poliţe. Abia instalat la Alba Iulia, după două decenii de vicariat la Cluj, bucurându-se de respectul constant al Mitropolitului Bartolomeu, fapt rar în raporturile dintre titulari și vicari, Arhiepiscopul Irineu se precipită spre Sibiu. Gestul lui este cu atât mai inoportun, cu cât cel pe care l-a moștenit a fost, tot timp de două decenii, arhipăstor în orașul unirii. Din orice unghi am privi situația, IPS Irineu confirmă “vocația” ereziarhă, faptul că este în posesia unui depozit inepuizabil de resentimente și frustrări. Figură tristă, incapabil să întrețină raporturi firești, umane, cu cei din jur, acest ierarh ilustrează dramatic patologia aferentă inter-regnului episcopatului de mâna a doua. Și mai greu de înțeles, la limita inacceptabilului, este dorința, deja consemnată printr-o decizie a Adunării Eparhiale, a episcopiei Oradiei de a intra în jurisdicția Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Motorul acestei mișcări este episcopul Sofroniu, încurajat la vremea sa de însuși Mitropolitul Bartolomeu. Cum recunoștința este tradusă în termeni vindicativi, același Sofroniu, având în comun cu Irineu porniri ereziarhe similare, nu va pregeta să muște mâna care l-a hrănit. Prin acțiunile lui, el este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambițios fără idealuri și luptător fără miză, vlădica Sofroniu întruchipează abjecția carieristică a parvenitului intelectual și spiritual, cultivând compensatoriu un delirant cult al personalității. Așa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (sic!), Sofroniu nu a pregetat să își alunge înaintașul, episcopul Ioan Mihălțan, din reședință. Priveliștea celor doi este, într-adevăr, tristă. Nu ai cum să nu te amărăști văzând cum oameni chemați să propovăduiască Evanghelia sfârșesc prin a fi caricatura modelului de păstor și copia din ce în ce mai fidelă a lupului.

Deciziile din ultima vreme de la Alba Iulia și Oradea, la care se adaugă cea de la Deva, invocă o hotărâre luată la ședința reunită a sinoadelor mitropolitane din Ardeal din 16 decembrie 2011. Comunicatul oficial de presă nu menționează însă nimic despre o astfel de turnură. Ceea ce înseamnă că, la Alba Iulia și la Oradea, s-a mizat pe menținerea în necunoaștere a opiniei laice și publice. Concret, ierarhii știau ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, dar nu au comunicat nimic credincioșilor. Nu au dus lipsă de mijloace, Pastoralele de Crăciun fiind un vehicol ideal de informare a pleromei Bisericii locale. Nu, ierarhii nu au spus nimic. Au abuzat astfel de Adunările Eparhiale, punându-le în fața faptului împlinit și falsificând cu bună știință voința laicatului. O astfel de manieră de lucru compromite, că vrem sau nu, încrederea în ierarhie și accentuează impresia că aceasta acționează politicianist, nu părintește. Acum, unica speranță este la Sinodul din februarie și, să nu ne ascundem, la patriarh. Reorganizarea pe latura de sud a Ardealului, da. Bihorul, nu. În funcție de cum o să decidă, ierarhii îşi vor onora slujirea sau, obedienţi altei agende decât celei bisericeşti, vor confirma faptul că deficitul de legitimitate nu este caracteristic doar clasei politice. Dumnezeu să îi lumineze!"

Sursa: Ora de Cluj

UPDATE

În acest context, dorul de vlădica Bartolomeu e mai mare, iar preţuirea pentru acest rarisim ierarh se reflectă la dimensiunea legendei sale.

Citiţi şi aici.

LATER EDIT

Dacă ÎPS Andrei ar vrea să păstreze Mitropolia Clujului şi ar avea şi forţa necesară, ar putea cere Sinodului înfiinţarea de episcopii la Bistriţa, la Braşov, la Satu Mare, în subordinea sa canonică. Motivele pastoral-misionare pentru crearea de noi episcopii (şi nu numai în oraşele amintite) sînt evidente pentru toată lumea.

UPDATE 2

Cîţiva cititori foarte bine informaţi cu situaţia din Mitropolia Clujului m-au tras de mînecă, spunîndu-mi că PS Iustin, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului, este un luptător, a susţinut înfiinţarea mitropoliei şi nu va trăda moştenirea vlădicăi Bartolomeu. Consemnez asta, cu nădejdea că au dreptate. Nu vreau să-i fac un proces de intenţie PS Iustin, pe care nu-l cunosc personal, dar nu ştiu dacă rezista presiunilor la fel ca ÎPS Iustinian, venerabilul arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului.

De asemenea, am omis că din Mitropolia păstorită de ÎPS Andrei face parte (şi probabil va rămîne parte) şi Episcopia Sălajului.

Am mai aflat că pe PS Sofronie al Oradei îl mînă în luptă promisiunea ÎPS Laurenţiu că îl va sprijini să ajungă mitropolit al Banatului.

UPDATE 3 (1 febr. 2012)
Speranţele unora că patriarhul Daniel va interveni pentru ca Mitropolia Clujului să nu fie dezmembrată au fost spulberate azi. Într-un comunicat de presă al Patriarhiei ni se spune ce ştiam: "Intenţia actuală de echilibrare teritorială a celor două Mitropolii îşi are originea în hotărârea comună a Sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei,Crişanei şi Maramureşului, reunite în şedinţă de comună de lucru la mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din 16 decembrie 2011, urmată de consultarea membrilor clerici şi mireni din Adunările eparhiale ale Arhiepiscopiei Alba-Iuliei şi Episcopiei Oradiei, la solicitarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului. Celor două Adunări eparhiale dornice de a reveni la Mitropolia Ardealului, li s-a adăugat Adunarea eparhială a Episcopiei Devei şi Hunedoarei care a primit în acest sens aprobarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului."
De parcă n-am şti cum se iau astfel de hotărîri.
Mai departe, Patriarhia vrea să domolească spiritele spunînd că nu contează cît de mari sînt cele două Mitropoliii, a Clujului şi a Ardealului, că ele rămîn la fel de importante. Şi atunci de ce ni se spune ,cu două paragrafe mai sus, că demersul vizează "echilibrarea teritorială a celor două Mitropolii"? Ce nevoie de echilibru mai era, dacă oricum nu contează?
Prin urmare, cum spuneam, hotărîrea Sinodului în această privinţă devine o formalitate.
Dacă mă întreb ce valoare mai are cuvîntul patriarhului Daniel, care a promis exact în urmă cu un an, la înmormîntarea vlădicăi Bartolomeu, că Mitropolia Clujului nu va fi destrămată, o să fiu considerat obraznic, nu?

LATER EDIT

Am recitit comunicatul Patriarhiei şi nu-mi vine să cred că un astfel de document poate emana de la cancelaria celui care ar trebui să fie părintele duhovnicesc al tuturor românilor. 
Patriarhia pretinde că Sinodul s-ar fi grăbit cînd a decis  întindre canonică a Mitropoliei Clujului, în urmă cu şase ani. Aşadar, Sinodul se cam grăbeşte. Această mărturisire ne ridică mai multe întrebări. Oare de cîte ori s-a grăbit Sinodul? Şi mitropolitul Laurenţiu a votat  în 2005 decizia Sinodului de înfiinţare a Mitropoliei Clujului tot din grabă? Nu cumva s-a grăbit Sinodul alegînd anumiţi ierarhi şi chiar pe acest patriarh? Nu cumva va fi greşit, evident din grabă, şi cînd a adoptat noul Statut al BOR? La ce alte amendări ale hotărîrilor sinodale trebuie să ne mai aşteptăm? Ce valoare mai au deciziile Sinodului?

Scurtă şi de nevoie adăugire la un prea-atent panegiric

Să-mi fie îngăduit să adaug cîteva cuvinte la trecerea în veşnicie a Mitropolitului Bartolomeu Anania, căci Înaltpreasfinţia sa a fost membru al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei CHRISTIANA.

Aritmetica obişnuită numără operele literare şi pe cele teologice, face suma sau scăderea şi compară.

Eu cred că o operă teologică e mai mare ca toate şi nu poate fi nici scăzută, nici adunată, nici comparată.

Există creştini minunaţi (chiar în Sinodul Sfintei noastre Biserici) care nu au nici  operă literară, nici operă teologică, dar care slujesc Biserica prin lucrarea lor sfinţitoare, adică prin asceză şi duhul Sfinţilor Părinţi, în care se mişcă şi trăiesc.

Eu cred că Mitropolitul Bartolomeu nu doar „s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi ortodocşi români...”, ci a fost un mare ierarh ortodox român, pe linia căruia ar putea să se înscrie şi alţii, şi chiar să devină.

În afară de faptul că „trebuie evidenţiate dorinţa şi eforturile multiple ale ierarhului... de a construi biserici... şi a organiza instituţii social-filantropice...”, e cu dreptate să spunem că ierarhul chiar le-a făcut pe toate acestea.

„Ideologiilor totalitare şi opresive ale vremii” e mai bine să le spunem pe nume, adică ideologia atee şi lungul ei braţ represiv – Securitatea.

Bartolomeu Valeriu Anania a fost condamnat la 25 de ani închisoare şi a făcut 6 ani de temniţă grea pentru că s-a împotrivit acestei ideologii atee. Ar putea fi o umilă mîndrie a Sinodului Sfintei noastre Biserici, cu atît mai mult cu cît ceilalţi membri ai Sinodului nu au avut şansa să poarte această cruce.

Mitropolitul Bartolomeu a plecat dintre noi fără ca Sinodul să-şi asume prin el – istoric, moral, spiritual – jertfa norului de mărturii din închisorile comuniste.

În chip minunat, Prea Fericirea Sa Daniel foloseşte în cuvîntarea de la înmormîntare de 18 ori cuvîntul lumină. Dar am simţit, totuşi, a fi de datoria mea să încerc a risipi şi cea mai mică umbră.

                       

            Dr. Pavel CHIRILĂ

Preşedintele Asociaţiei CHRISTIANA

Mii de români l-au petrecut pe vlădica Bartolomeu pe ultimul drum

O ceremonie plină de emoţie şi măreţie a marcat ieri înmormântarea celui care a fost IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. L-au condus pe ultimul drum cei mai înalţi ierarhi, membri ai guvernului, oameni politici, prinţi, universitari şi mii de ardeleni.

 

IPS Bartolomeu Anania a fost îngropat ieri la prânz, după o slujbă emoţionantă, în prezenţa a aproape 7.000 de credincioşi. Patriarhul României, Daniel, şi episcopul Irineu Bistriţeanul au evocat erudiţia regretatului ierarh, intransigenţa şi curajul cu care şi-a punctat mereu poziţia, precum şi meritul de a apropia biserica de cultură şi, mai ales, de actele caritabile.

Primii credincioşi au venit la Catedrala Mitropolitană încă de la orele dimineţii, când au început rugăciunile arhiereilor care au oficiat slujba, în frunte cu Preafericitul Daniel, Patriarhul României. Cele câteva mii de persoane care s-au adunat în faţa catedralei au urmărit desfăşurarea ceremoniei pe două ecrane imense amplasate în faţa clădirii. În bliţurile aparatelor foto, dar şi ale celor de la telefoanele mobile ale credincioşilor şi chiar ale preoţilor şi călugărilor prezenţi, catafacul IPS Bartolomeu a fost înconjurat de oficiali ai autorităţilor locale şi naţionale. S-au reunit în rugăciune cei de la putere cu oficialii opoziţiei locale.

După omagiul preşedintelui de miercuri seară a urmat, la înmormântare, cel al premierului Emil Boc, sosit alături de Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj, prefectul Florin Stamatian, ministrul de Externe Teodor Baconschi, liderul PDL Cluj Daniel Buda, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean, consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu, parlamentarii Mihail Hărdău, Petru Călian, Adrian Gurzău, Mircia Giurgiu, viceprimarul Radu Moisin. Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a stat lângă deputatul PNL Horia Uioreanu. De la PSD Cluj au venit la slujbă senatorul Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii, preşedintele organizaţiei judeţene Remus Lăpuşan, senatorul Alexandru Cordoş, vicepreşedintele PSD Cluj Aurelia Cristea şi consilierul local Gheorghe Vuşcan. A fost prezent şi directorul regiei locale de transport în comun RATUC, Liviu Neag, şi directorul Companiei de Apă Someş, Dorin Ceatarâş. Fostul primar Gheorghe Funar a stat în faţa altarului chiar de la orele dimineţii. La slujbă au participat şi directorul general al Loteriei Române, Nicolae Benea, directorul sucursalei Cluj a Băncii Transilvania, Patriţiu Abrudan, precum şi primarii de Turda, Gherla şi Huedin, Tudor Ştefănie, Ovidiu Drăgan şi Mircea Moroşan.

Au mai venit la slujba de la Catedrala Mitropolitană Principele Paul şi Prinţesa Lia. De asemenea, au fost prezenţi chestorul Virgil Ardelean, preşedintele Curţii Constituţionale Augustin Zăgrean, Ioan Păcurar - şeful IPJ Cluj, Virgil Andreieş - fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Şerban Turcuş - fostul secretar al Ambasadei României la Vatican, directorul Palatului Copiilor Valentin Cuibus şi generalul Aurel Litan, şeful Inspectoratului de Jandarmi Cluj. Au mai participat generalul de brigadă Vasile Şomlea, teologul Radu Preda şi reprezentanţi ai Armatei. La slujbă au luat parte şi doctorul Mihai Lucan împreună cu soţia şi oamenii de afaceri Ovidiu Turcu, Călin Mitică şi Laurenţiu Bâlc.

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a fost reprezentată la funeralii de rectorul Andrei Marga, alături de prorectorii Nicolae Bocşan şi Luminiţa Silaghi Dumitrescu. De la UMF Iuliu Haţieganu a venit rectorul Constantin Ciuce. Nu a lipsit Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu a sosit la ceremonie în jurul orei 11:30, a ajuns până la catafalcul mitropolitului, după care s-a retras în partea stângă a catedralei, alături de reprezentanţi ai celorlalte culte din Cluj.

Alături de Patriarhul Daniel au slujit mitropoliţii Laurenţiu, al Ardealului, Iosif, al Europei Occidentale şi Meridionale, Serafim, al Germaniei, Austriei şi Europei Centrale şi de Nord, Teofan, al Moldovei, Irineu, al Olteniei, Nifon, al Târgoviştei, arhiepiscopii Andrei, al Albei Iulia, Pimen, al Sucevei şi Rădăuţilor, Gherasim, al Râmnicului, Casian, al Dunării de Jos, Teodosie, al Tomisului, Ioan, al Covasnei şi Harghitei, Calinic, al Argeşului şi Muscelului, şi episcopii Lucian, al Caransebeşului, Sofronie, al Oradiei, Nicodim, al Severinului şi Strehaiei, Ambrozie, al Giurgiului, Gherasim, al Vâlcii, Gurie, al Devei şi Hunedoarei, Daniil, al Daciei Felix, Siluan, al Ungariei, Timotei, al Spaniei şi Portugaliei, Macarie, al Europei de Nord, Petroniu, al Sălajului, Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhi-episcopiei Romanului şi Bacăului, Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Vasile Someşanul şi Irineu Bistriţeanul, episcopi vicari ai Arhiepiscopiei Clujului, Vadului şi Feleacului.

Dacă de dimineaţă a fost slujită Liturghia, după ora 12:00 soborul de arhierei a săvârşit slujba de înmormântare dedicată monahilor, rezervată şi arhiereilor, sobră şi punctată de cântări emoţionante interpretate de corul catedralei. Toţi credincioşii prezenţi au intonat într-un glas Crezul şi Tatăl Nostru şi mulţi au lăcrimat atunci când au fost cântate Fericirile. La final, PF Daniel, Patriarhul României, a cuvântat despre trecerea sufletului la cele veşnice, despre “lumina virtuţilor” şi apoi despre “lumina personalităţii lui Bartolomeu, un distins om de cultură, apărător statornic al tradiţiei ortodoxe româneşti şi înflăcărat patriot”. “A fost pasionat de literatură, un domeniu căruia i-a dedicat mult timp şi energie, poate mai mult decât elaborării operei sale teologice”, a declarat patriarhul. “Era un predicator talentat care folosea adesea metafora pentru a ilustra credinţa, a marcat o legătură între cultură şi credinţă”, a mai spus înaltul prelat. PF Daniel a evocat apoi importanţa muncii regretatului mitropolit în calitate de traducător al cărţilor sfinte, păstrarea legăturii între credinţă şi cultură, între liturghie şi filantropie, între viaţa spirituală a bisericii şi rolul ei social.

După ce familia şi apropiaţii, printre care consilierii mitropolitului Bogdan Ivanov şi Ştefan Iloaie, şi-au luat un ultim rămas bun de la IPS Bartolomeu, sicriul a fost purtat în jurul catedralei. Procesiunea s-a desfăşurat în dangătele de clopot ale catedralei, cu toaca purtată de un călugăr şi muzica intonată de fanfara militară şi a fost urmărită cu lacrimi în ochi de către miile de clujeni care au ascultat slujba de afară. Înainte de intrarea în criptă, a fost intonat Imnul României.

Boc: “De la IPS Bartolomeu putem învăţa fiecare dintre noi”

Premierul Boc a declarat, înainte de înmormântare, că a venit “doar ca să-i aduc un ultim omagiu lui Bartolomeu Anania, Înalt Preasfinţitului, în amintirea colaborării excepţionale pe care am avut-o atât în calitate de primar, cât şi de prim-ministru, şi, în ultimul rând, în calitate de creştin, pentru ce a fost, este şi va rămâne în inimile fiecărui creştin, clujean şi român”. Premierul a precizat că golul lăsat de plecarea ierarhului nu poate fi umplut, “dar din învăţăturile IPS Bartolomeu putem învăţa fiecare dintre noi”.

“Cel mai bun om pe care l-a avut Clujul”

Mulţi dintre cei prezenţi ieri la Catedrala Mitropolitană au parcurs sute de kilometri ca să-l omagieze pe înaltul ierarh pentru ultima dată. Între aceştia
s-a aflat şi colonelul Marius Străulean, care a venit tocmai din Caracal cu o coroană pentru arhiereu. “Bartolomeu Anania a fost cel mai bun om pe care l-a avut Clujul şi nu îl vom uita niciodată. Am venit special din Caracal ca să transmit condoleanţe din partea cadrelor militare în retragere şi în rezervă”, a declarat Străulean. Omul a fost tare nemulţumit când a auzit că la înmormântare urma să fie prezent şi premierul Emil Boc. “Mi-a scăzut pensia cu 2.000 de lei”, s-a plâns acesta.

Imediat, în apropierea Catedralei Mitropolitane, printre miile de oameni care au vrut să îl conducă pe ultimul drum pe IPS Bartolomeu Anania, un cuplu de oameni trecuţi de vârsta a doua aştepta pe scări. Îmbrăcaţi în port popular, cu opinci şi cu cojoc de lână, soţii Pălăguţa şi Dumitru Hodor, de 65 şi 79 de ani, ascultau pioşi slujba ţinută de soborul bisericesc. “Am venit anume la înmormântare. Avem un fecior la Cluj şi stăm la el. Am fost la Cluj şi când l-au pus pe IPS Bartolmeu ca mitropolit. Mi-a plăcut de el că a fost tare bun”, a spus bătrâna, care a participat în trecut la câteva dintre slujbele ţinute de IPS. “A fost un om extraordinar şi a îndreptat pe multă lume pe calea cea dreaptă”, a completat Dumitru Hodor. Şi clujeanul Aurel Boca, de 70 ani, a luat parte la procesiunea religioasă. “Am venit aici pentru că a fost mitropolitul nostru, am venit de la ora nouă şi jumătate. O să rămân până la sfârşit”, a spus omul, tremurând din cauza frigului pătrunzător.

Florentina TĂTAR, Cristina PIRVU, Ovidiu CORNEA

Ziua de Cluj 
------------------------------------------

LATER EDIT

Mi-am luat şi eu rămas bun de la vlădica Bartolomeu, mergînd la Cluj împreună cu alţi patru prieteni de la Rost, d-nii J.V. Iamandi, Demostene Andronescu (foşti deţinuţi politici şi membri în Senatul Asociaţiei Rost), Răzvan Codrescu (preşedinte de onoare) şi Iulian Capsali (vicepreşedinte). Ne-am întîlnit ieri acolo cu mulţi alţi prieteni de idei din toată ţara. Şi împreună am răbdat, cîteva ore, gerul năpraznic, încălziţi de amintirea părintelui mitropolit Bartolomeu. Am simţit că dragostea sa pentru noi şi a noastră pentru părintele mitropolit ne-a (re-) unit cu o putere mai mare decît orice altceva. De aceea, voi păstra undeva în mine, mereu proaspătă, emoţia pe care am trăit-o ieri la Cluj. (C. T.)

LEUL ÎN IARNĂ AL ARDEALULUI ORTODOX

Slujba de înmormântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Bartolomeu va avea loc joi, 3 februarie 2011, la orele 12.00, în Cripta Ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

            În seara zilei de 31 ianuarie (ora 19.25), la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, s-a curmat aventura pămîntească a vlădicăi Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania, slujitorul fără preget al lui Dumnezeu şi al Limbii Româneşti. Pe 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, dar voia dumnezeiască a fost să-i ridice mai din vreme crucea suferinţei şi să-l adauge în plină iarnă la neamul lui cel adormit.

Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei noastre ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii.

Sigur că, în anii tinereţii, drumul vieţii “călugărului Anania” s-a intersectat, ca al aproape întregii lui generaţii, cu complexul şi controversatul “fenomen legionar”, mai ales prin intermediul Frăţiilor de Cruce, dar tînărul scriitor şi monah n-a fost nici membru fanatic al Legiunii şi nici propagandist ulterior al ideilor legionare, ci doar un creştin cu firească atitudine anticomunistă, lider aproape legendar al protestelor studenţeşti de la Cluj din 1946, iar după aceea client al temniţelor comuniste (unde i s-a pus teribila etichetă – în mare măsură abuzivă – care avea să-l urmărească în viaţă şi în moarte). Iar ca fost deţinut politic, sigur că a avut de-a face în fel şi chip cu Securitatea, atît în anii de închisoare, cît şi după aceea. Este cazul tuturor foştilor deţinuţi politici, care constituie o categorie aparte, ca victime directe şi predilecte ale terorii. Aceştia s-ar cuveni judecaţi – într-o lume a oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar nu a bestiilor vorbitoare – cu alte criterii decît cei care n-au luat în viaţa lor o bîtă pe spinare, ci au acceptat compromisuri doar din dorinţa de a se pune bine cu puterea şi a profita de pe urma oportunismului cinic sau laş. S-a speculat mult despre “misiunea” pe care “călugărul Anania” ar fi avut-o din partea Securităţii în anii cît a stat în America, dar faptele arată că n-a făcut rău nimănui – nici episcopului Trifa, nici structurilor bisericeşti de acolo, nici altcuiva. Ba mai mult, a băgat frica în securişti că, dacă nu-l vor lăsa în pace cu presiunile lor, va da totul în vileag în presa americană. Securitatea va fi avut planuri cu el, dar pur şi simplu “n-a mers”. Iar astăzi la C.N.S.A.S. sînt vreo 11 dosare ale sale, dar numai dosare de urmărire, care mai degrabă îl onorează decît să-l înjosească (aşa cum probabil că şi-ar dori, cu instinctele lor impure de trepăduşi senzaţionalişti, fîrţîngăii şi piţipoancele maidanelor noastre “mediatice”).

Sînt cu totul alte lucruri – esenţiale şi incontestabile – care s-ar cădea ştiute şi mărturisite despre cel căruia în tîrziul vieţii i s-a spus “Leul Ardealului”: că este unul dintre marii scriitori creştini români ai secolului XX (poet, dramaturg, prozator), tălmăcitor al Bibliei şi cărturar bisericesc, monah de la 20 de ani, arhiereu autoritar (şi la un pas – fără a şi-o dori cu tot dinadinsul – de a fi fost chiar Patriarhul României), vajnic luptător anticomunist şi fost deţinut politic, paznic nezdruncinat al Ortodoxiei şi al tradiţiilor naţionale. Informaţii mai detaliate despre viaţa şi opera sa se pot găsi inclusiv pe acest blog, sau – postate mai de curînd – pe blogul prietenului Claudiu Târziu (care a realizat cu vrednicul arhiereu şi două interviuri memorabile – poate cele mai bune care i s-au luat vreodată).

Eu unul l-am socotit şi îl socotesc pe Înaltul Bartolomeu drept cel mai experimentat şi mai prestant arhiereu postdecembrist al Bisericii mele şi mi-ar fi plăcut să-l văd în ultimii săi ani pe scaunul patriarhal, avînd în vedere şi faptul că merituosul mitropolit Daniel oricum ar fi ajuns patriarh după aceea, fiind limpede că n-avea vreun concurent hotărît şi redutabil în generaţia sa. Ar fi fost frumos ca imediat după greu încercatul Părinte Patriarh Teoctist, să vină în fruntea Bisericii, fie şi doar pentru puţini ani, tot un om din aceeaşi generaţie, dar cu alt „traseu”, din ceata nu puţin numeroasă a răscumpărătorilor de vremuri, luptător împotriva ateismului comunist, prigonit pentru Hristos, scriitor şi cărturar de seamă, şi acesta să predea ştafeta generaţiei următoare, în numele şi în duhul martirilor crucii din Gulagul românesc. Sînt şi voi rămîne încredinţat că Înaltul Bartolomeu ar fi fost un patriarh cum n-am mai avut pînă acum şi cum poate nici nu vom avea vreodată, căci oameni de forţa şi înzestrarea sa nu se nasc în fiecare generaţie şi nu sînt experienţial repetabili. Din grabă interesată sau din alte pricini (aici oficialii Patriarhiei m-ar trage de mînecă, şoptindu-mi doct: „Duhul Sfînt!”), n-a fost să fie aşa. În orice caz, a-l preţui pe unul (Dumnezeu să-l ierte) nu înseamnă a-l dispreţui pe celălalt (Dumnezeu să-l ţină), aşa cum, dacă îmi aleg drept patron spiritual un anume sfînt, nu înseamnă că-i desconsider pe ceilalţi sfinţi. Honni soit qui mal y pense!

Azi, omul unic şi irepetabil nu mai e printre noi. În ce ne-a rămas nepervertit, îl plînge Ardealul şi toată ţara. Ce va fi în urma lui? Îşi va asuma Sf. Sinod al B.O.R. imaginea publică a slăbiciunii versatile şi va reface Mitropolia Ardealului după cum a fost înainte de 2006, dîndu-i mitropolitului de la Sibiu satisfacţia de a recupera acum ceea ce a pierdut atunci? Are vreo şansă la scaun – fie el mitropolitan sau doar arhiepiscopal – P. S. Irineu, vicarul de la Cluj pe care răposatul mitropolit şi l-ar fi numit succesor, cu limbă de moarte? Va scăpa P. S. Ioan Selejan (favorit, se pare, al celor din Deal) de crucea Covasnei şi Harghitei? Un lucru e cert: oricine şi în orice variantă i-ar urma în scaun, nu-i va fi deloc uşor să se măsoare cu umbra marelui răposat şi să dea impresia că acesta ar fi lăsat în urmă un gol mai mic decît a lăsat de fapt. Ceea ce rămîne deocamdată de sperat este că nu ne-am pervertit şi n-am decăzut într-atît încît să confirmăm româneşte proverbul că “de leul mort îşi bat joc pînă şi iepurii”…

Deocamdată să-l petrecem cu toată cuviinţa pe ultimul drum şi să ne rugăm pentru pacea sufletului său. Şi ca Dumnezeu să ne facă vrednici de dreapta lui pomenire.

Răzvan CODRESCU

sursa: Blogul lui Razvan Codrescu 
-----------------------------------------------

PF Patriarh Daniel : "Este o mare pierdere pentru Biserica noastră şi pentru spiritualitatea românească"

Aseară, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat la Radio Renaşterea (Cluj):
„Cu mare tristeţe am aflat trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în seara aceasta. Considerăm că este o mare pierdere pentru Biserica noastră şi pentru spiritualitatea românească, deoarece Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a fost un apărător al credinţei ortodoxe şi un locomotor al spiritualităţii româneşti. A îmbinat credinţa şi cultura într-o armonie roditoare. A arătat experienţa vieţii în ţară şi străinătate. Avea un spirit misionar foarte accentuat şi un dinamism deosebit. În mod cuprinzător a găsit întotdeauna, cu toate că vârsta era înaintată, metode noi de pastoraţie şi se adapta la evoluţia societăţii în aşa fel încât Biserica să fie recunoscută şi respectată prin hotărârile ei, dar mai ales prin activitatea ei şi mă refer aici în primul rând la folosirea mijloacelor moderne de comunicare în masă pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, noi considerăm că în Împărăţia Cerurilor va fi în compania sfinţilor autori ai Sfintei Scripturi, ai Sfinţilor Prooroci, ai Sfinţilor Apostoli pentru că a lucrat cu multă osteneală la traducerea şi diortosirea Sfintei Scripturi. Exprimăm condoleanţele noastre pentru întreaga Arhiepiscopie a Vadului, Feleacului şi Clujului şi pentru întreaga Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii”. 

sursa: Agenţia de presă Basilica

-------------------------------------------

  

Bătrânul oştean

"Cei care mă cunosc ştiu bine că, de-a lungul unei vieţi, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă spre a mă ţine cât mai departe de treapta ierarhiei superioare bisericeşti, pe care dintru’nceput am considerat-o sfântă, pentru care am avut un adevărat respect, o adevărată veneraţie, şi pe care întotdeauna am socotit-o, în conştiinţa mea, după criteriile Sfinţilor Ierarhi.  Şi pentru că, totuşi, trebuie să existe o clipă a mărturisirii: Am făcut aceasta nu numai pentru că mi se părea că am şi alte treburi de îndeplinit – fie în literatură, fie în administraţie -, dar şi pentru că, în fondul intim al sufletului meu, nu m’am socotit vrednic de o asemenea misiune (înainte de a ţi-o spune alţii, e imperios necesar să ţi-o spună propria ta conştiinţă). În al doilea rând, o dată cu vârsta mi-am cumpănit puterile şi m’am întrebat dacă, într’adevăr, pot să duc pe umeri o astfel de povară. (…)

De aceea nu m’am urnit din aşezământul de la Văratec decât în clipa în care Prea Fericitul Patriarh Teoctist mi-a transmis, prin telefon, poruncă.

Iată că într’o asemenea circumstanţă, era firesc să mă întreb: De ce Biserica noastră nu are un steag al ei, care s’o individualizeze, s’o particularizeze faţă de alte Biserici? Şi mi-am zis: Pentru că la noi, românii, Biserica şi Patria au unul şi acelaşi stindard! Ca atare, rostirea lui Dumnezeu – prin Colegiul Electoral Bisericesc de astăzi – am primit-o (şi vă rog să-mi permiteţi să o primesc) ca pe o chemare sub drapel căreia bătrânul oştean, chiar în rezervă, nu putea să-i răspundă decât: Prezent!… Şi iată-mă aici! (…)"

(Fragmente din Cuvântul Arhimandritului Bartolomeu Anania la şedinţa din ianuarie 1993 a Sfântului Sinod în care s-a validat alegerea sa ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului; extras din volumul “Apa cea vie a ortodoxiei”, Editura Renaşterea, 2005)

sursa: Blogul lui Mihnea Măruţă

--------------------------------------------------  

La despărțirea de Mitropolitul Bartolomeu (Anania)

Mișcat de vuietul Duhului, ÎPS Bartolomeu citea și semnele vremii. A lăudat progresele medicinei, dar a avertizat împotriva faustismului tehnologic; a pledat pentru integritatea dogmei Bisericii, dar s-a angajat într-un dialog concret cu reprezentanții Bisericilor romano-catolice și protestante din Germania; a criticat modernismul, dar și-a asumat fără complexe modernitatea. Deși încărunțit, a fost printre primii ierarhi care a adus mesajul Evangheliei pe undele radio și Biblia pe suport electronic digital.

Neconvențional și conservator în același timp, IPS Bartolomeu a prețuit darul vieții și, mai presus de toate, a iubit petrecerea cu Dumnezeu. N-a acceptat niciodată ghetoizarea liturgică a creștinismului, subliniind importanța acțiunii jurnalistice, culturale sau filantropice din partea mirenilor. Le-a cerut românilor să se integreze cu fruntea sus în Europa, fără complexe puerile sau mimetisme adolescentine. Bartolomeu Anania a avut parte de discipoli universitari, s-a lăsat cercetat de pelerinii Mănăstirii Nicula, a sprijinit redescoperirea tradiției Bisericii primare, încurajînd totodată laicatul să aperele valorile creștine în cetate.

sursa: Contributors

--------------------------------

BARTOLOMEU: Înaintemergătorul

Predicile lui au fost, ani de zile evenimentul cultural al săptămânii în Cluj-Napoca. Erau oameni care veneau doar ca să îl asculte pe “Înaltul”. Nu intrau în biserică, stăteau umili în piaţă sau pe treptele din faţă, nemişcaţi o jumătate de oră, unii dintre ei cu reportofoane în mână. Pentru că predicile Arhiepiscopului şi apoi ale Mitropolitului Bartolomeu erau lecţii de viaţă şi file de cultură. Poveşti de o limpezime şi de o simplitate fără margini, cum numai marilor profesori le e dat să predea. Nimeni nu a plecat vreodată nelămurit de la predicile sale.
A fost, în ultimele decenii, personalitatea cea mai importantă a ortodoxiei româneşti. A rămas independent, neafiliat, a stat departe de slugărnicii, a fost intransigent când situaţia a cerut-o şi şi-a dozat impecabil energiile în ultimii 10 ani. Cu el Patriarh, Biserica Ortodoxă Română ar fi avut poate ceva mai puţini bani în visterie şi ceva mai multă credibilitate şi prestanţă.
A fost un om deschis şi un vizionar. Ne-a lăsat tot ce avea de lăsat şi a plecat înainte. Ca un înaintemergător.

sursa: Blogul lui Ciprian Rus

Patriarhul Daniel a căzut în dizgraţia lui Bădiliţă

Cristian Bădiliţă, traducător al scrierilor sfinte şi comentator al vieţii religioase de pe poziţii ecumenist-sincretiste, îl atacă virulent pe patriarhul Daniel, într-un recent articol de gazetă electronică: Apel la cinste, logică, bun simţ - către patriarhul BOR, Daniel Ciobotea. Fost fan al PF Daniel, Bădiliţă spune acum:

"E limpede pentru toată lumea că Sinodul BOR este la cheremul unui patriarh autocrat, al cărui comportament nu mai inspiră nici unui ortodox nespălat pe creier decât decepţie ori stupoare. Dublură perfectă a celuilalt micromegaloman, de la Cotroceni, Daniel Ciobotea a uitat, în douăzeci de ani de carieră arhierească, tot ce-a învăţat în Occident, cu voie de la Ceauşescu şi de la Securitate.
Se comportă ca şi cum Biserica lui Isus Cristos ar fi propria sa moşie, neluând în seamă absolut nici o sugestie sau povăţuire dinafară. El ştie tot, face tot, rade tot. Deşi i-am susţinut candidatura, mi-am dat seama pe parcursul primelor luni de la „înscăunare”, că noul autocrat nu are decât fler administrativ plus o sete imensă de putere (între altele, de un ridicol îngrijorător, nu mai vorbeşte despre sine decât la persoana I plural, ca Iulius Caesar)." [Sublinierile mele - C.T.]

Îmi aduc aminte că Bădiliţă vorbea cam în aceeaşi termeni şi despre răposatul patriarh Teoctist, chiar cînd acesta se afla pe catafalc: "Pandant, pe linie bisericească, al lui Iliescu, în contrast cu adevărata Biserică ortodoxă martiră, fostul patriarh nu are aproape nimic în comun nici cu precedesorii săi..." [Ziua, Nr. 4002, miercuri, 8 august 2007 ]

Doar că pe-atunci, pentru Bădiliţă mitropolitul Daniel era "clarvăzătorul profet".

Luat de avînt, Cristian Bădiliţă loveşte în treacăt şi Sinodul: "Problema, domnule Daniel Ciobotea (scuze, dar mi-e imposibil să vă consider patriarh şi cunoaşteţi bine toate motivele), ca şi în cazul confratelui laic, Băsescu, nu suntem noi, desţăraţii, laicii, disidenţii, ci voi, sinodalii unşi cu toate alifiile, sforari penibili însetaţi de putere, fără nici o legătură cu principiile evanghelice, pe care le batjocoriţi la fiecare respiraţie, cu fiecare cuvinţel pe care-l „emanaţi”.
Nu aveţi dreptul să vă agăţaţi de argumentul „celor douăzeci de ani de la revoluţie”, voi care nu faceţi, de douăzeci de ani, decât să întinaţi jertfele de atunci şi speranţele noastre, ale celor care am avut şi avem în continuare nenorocul să trăim zi de zi bâlciul vostru, al marilor profanatori." [Sublinierile aparţin autorului]

Pretextul acestei dezlănţuiri este falsificarea de către patriarh a textului canonului 16 de la Sinodul I Ecumenic (325), manevră prin care PF Daniel încercă să aducă la ordine comunităţile românilor ortodocşi din străinătate care încă nu se află sub ascultarea sa.

Deşi Cristian Bădiliţă are dreptate pe fond (nu şi cînd îi acuză pe toţi sinodalii; chiar mă întreb cu ce ochi vor citi articolul său ÎPS Calinic şi ÎPS Teodosie, doi dintre ierarhii care îl curtează şi îl sprijină în multe feluri), nu mai are credibilitate, din pricina deselor sale derapaje şi a reputaţiei de oportunist.

Textul citat mai sus trebuie înţeles în cheia acestei fraze: "Se comportă ca şi cum Biserica lui Isus Cristos ar fi propria sa moşie, neluând în seamă absolut nici o sugestie sau povăţuire dinafară." Pentru că Bădiliţă s-a grăbit, imediat după alegerea PF Daniel, să-i sugereze acestuia un program, pe care patriarhul nu l-a respectat. Drept care patriarhul a căzut în dizgraţia povăţuitorului dinafară.

Hotărîre a Sinodului împotriva preoţilor divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi sau văduvi şi recăsătoriţi

Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat, în 10 - 11 februarie a.c., o hotărîre importantă, asupra căreia a păstrat discreţia. O decizie care urmăreşte să reglementeze situaţia preoţilor divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi.
Probabil că această hotărîre va stîrni nemulţumiri şi proteste în rîndul preoţimii, cînd va fi aflată, pentru că taie în carne vie. Însă, ea lasă loc de negociere ierarhilor.

Într-un document al Sinodului se arată că, după 1990, numărul preoţilor divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi a crescut, dar că aceştia nu au fost trataţi unitar pe cuprinsul Patriarhiei Române, fiecare episcop acţionînd după voia şi judecata sa. Aşa încît, Sinodul, ţinînd cont de canoanele, regulamentele şi legiuirile bisericeşti, a decis acum:

1. să-i caterisească pe preoţii care vor divorţa de-acum înainte,
şi
2. să le interzică preoţilor care erau pînă la data hotărîrii divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi să mai ocupe funcţii în administraţia bisericească, inclusiv funcţia de paroh (excepţie făcînd preoţii de la ţară din parohii cu o situaţie specială), să fie promovaţi în alte parohii, să primească ranguri bisericeşti, să predea în învăţământul bisericesc şi să oficieze singuri Taina Cununiei (ci numai în sobor cu alţi preoţi, excepţia operînd tot în mediul rural unde nu poate fi întrunită această condiţie).

Totuşi, Sinodul lasă o portiţă deschisă: episcopul locului, după examinarea atentă a unui caz,de preot divorţat înainte de hotărîrea Sinodului, poate hotărî să-l folosească pe preotul respectiv în învăţămînt sau administraţie. Nu este însă îngăduită chiriarului vreo formă de pogorămînt în cazul celor care divorţează acum. Prin urmare, preoţii care divorţează de azi înainte, vor fi caterisiţi.

Sinodul aşteaptă ca, pînă la următoarea sa întrunire, să aibă o situaţie exactă a numărului de preoţi divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi.

UPDATE (29 martie 2010)

Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, Pr. Costel Stoica declară că din 16.000 de preoţi, 500 sînt divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi sau văduvi şi recăsătoriţi.

Sinodul va alege doi noi episcopi

În zilele de 10 şi 11 februarie a.c. se va întruni Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între altele, va alege doi episcopi vicari noi. Arhim. dr. Teofil Tia, conferenţiar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia şi secretar eparhial, a fost propus episcop-vicar de către ÎPS Andrei. Iar părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarh administrativ la Iaşi, a fost propus episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşi de către ÎPS Teofan.
De asemenea, trei ierarhi eparhioţi vor fi desemnaţi membri în Sinodul Permanent. N-am aflat numele acestora, încă.

UPDATE

Alegerea celor doi episcopi a fost respinsă în Sinod, pe motiv că nu se poate să existe în nici o eparhie doi episcopi vicari.
Cum deja ne-a obişnuit, Patriarhia păstrează tăcerea asupra subiectelor incomode. Nici despre controversa pe subiectul acestor alegeri nu suflă un cuvînt.

UPDATE 2

La o verificare scurtă, motivul patriarhului, care înţeleg că a convins Sinodul, nu stă în picioare. La Alba Iulia nu este episcop vicar, la Bucuresti sînt doi episcopi vicari, la Cluj - doi . De ce să nu fie doi şi la Iaşi? Iar în cazul Alba Iuliei e si mai grav, căci arhiepiscopia nu are nici un episcop vicar.

Candidati pentru ierarhia BOR. UPDATE: Patriarhia a tacut pina azi, 28 oct., cind da o jumatate de stire

UPDATE: In aceasta seara (28 oct.), de la ora 18.30, va incepe sedinta de lucru, pe comisii, a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Iar miine, 29 oct., Sinodul va alege citiva episcopi noi. Pe canalele media ale Patriarhiei nu a fost data nici o informatie pe acest subiect, pina astazi la prinz. In schimb, pe site-ul agentiei de stiri a Bisericii a aparut vestea despre o şedinţă solemnă a Sinodului, în care vor fi dezbatute doar chestiuni de ordin cultural. Sper ca a fost o scapare profesionala si nu o manevra intentionata.

Dupa ce, ieri seara, la ora 19.21, am postat despre alegerea unor noi episcopi, azi la amiaza s-a trezit si Basilica.

Potrivit surselor mele din apropierea Sinodului, au sanse reale de a fi alesi: arhim. Varlaam Merticaru de la Iasi, episcop vicar la Bucuresti; arhim. Ieronim Cretu (de la Ierusalim), episcop vicar la Patriarhie; arhim. Melchisedec, staretul de la manastirea Putna, episcop vicar la Suceava; arhim. Emilian Nica, exarhul manastirilor din eparhia Iasi, episcop vicar la Rm. Vâlcea; PS Daniil de la Virset - Serbia, episcop la Deva. Pentru noua episcopie a Hunedoarei ar mai candida si PS Gurie, episcopul vicar la Arhiepiscopia Craiova. Tot mâine va fi ales ca sa fie trimis la Ierusalim, ca Superior al Asezamintelor românesti ale Patriarhiei, fie arhim. Timotei Aioanei, ecleziarhul Patriarhiei, fie Teofil Anastasoaie, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucuresti. Exista, de asemenea, posibilitatea sa fie ales mâine episcop vicar la Buzau arhim. Filaret Urse, egumenul de la manastirea Ciolanu.

Candidaturile PS Daniil si a PS Gurie sint confirmate si de Basilica. In rest, tacere.

Va fi înlocuit ÎPS Teodosie?

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a discutat vineri nu numai despre cine să-i urmeze în scaunul episcopal de la Slobozia răposatului PS Damaschin, ci şi soarta ÎPS Teodosie, cercetat de poliţie, pentru luare de mită, şi de Biserică, pentru simonie, în urma unui flagrant pus la cale de doi jurnalişti de la România Liberă.

În tradiţia casei, nu s-a dat nici un comunicat pentru muritorii de rînd cu privire la acest al doilea subiect al Sinodului.

Pentru că scandalul e serios, ierarhia nu poate să-l ignore, cum şi-ar dori. Însă, n-o lasă inima nici să-l pedepsească prea sever pe ÎPS Teodosie. Poate pentru că ştie şi el destule despre alţii.

Se pare că sinodalii au găsit o soluţie de compromis. Nu dau satisfacţie "opiniei publice", dar îl trimit pe ÎPS Teodosie mai departe de ochii presei româneşti, într-o eparhie din străinătate.

Îşi va face acolo "penitenţa" şi, după nişte ani, dacă va mai fi cazul, ar putea reveni în ţară. Oricum, e mai bine decît să fie depus din treaptă, ori caterisit.

Acesta ar fi planul. Să vedem însă dacă nu suferă modificări la întrunirea Sinodului mare.

Dacă rămîne aşa, încep jocurile pentru alegerea unui nou arhiepiscop la Constanţa. Miza e mare, căci arhiepiscopia Tomisului va fi atunci transformată în mitropolie. În acest fel, va fi în sfîrşit răsplătită şi loialitatea PS Casian de la Galaţi, tovarăş bun al patriarhului Daniel, căruia i-a scăpat Mitropolia Moldovei.

UPDATE

Pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomisului, m-a sunat azi după amiază (10 iunie) să mă întrebe ce surse mi-au spus vestea de mai sus. Evident, nu i le-am putut dezvălui. Părintele m-a asigurat că: "Potrivit informaţiilor noastre, cazul Înaltului Teodosie nu a fost discutat în Sinodul mitropolitan. Cel puţin, nu s-a pus problema cît a participat Înaltul la şedinţă". El crede că este o intoxicare. În ce scop, nu se ştie.

Asta nu exclude însă posibilitatea ca restul sinodalilor să fi vorbit despre cazul ÎPS Teodosie în lipsa acestuia. O admite şi pr. Tănăsescu, deşi ar fi grav şi urît.

Pr. Tănăsescu mi-a mai spus că au suficiente dovezi că ÎPS Teodosie a fost "lucrat", dar este nevinovat. Însă nu vor fi făcute publice decît după ce Parchetul îşi va pune rezoluţia pe acest dosar.

Împotriva propagandei homo

A P E L

Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Cu prisositoare bucurie: Hristos a înviat!

„De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! ” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 1, 24-28)

Prea Fericite Părinte Patriarh,

Înalt Prea Sfinţiţi si Prea Sfinţiţi Parinti,

Pe temeiul sfintei şi dumnezeieştii învăţături ortodoxe, noi, creştinii ortodocşi români pe care îi păstoriţi ca întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, vă adresăm rugămintea de a veni în apărarea noastră în aceste zile în care sminteala şi urâciunea pustiirii vor tulbura iarăşi sufletele creştinilor şi vor pângări capitala ţării noastre prin organizarea, de către comunitatea homosexualilor, a unui aşa-zis „festival al diversităţii” sub denumirea de „GayFest 2009”.

Aceşti nefericiţi şi bolnavi semeni ai noştri, atinşi fiind de patima locuitorilor Sodomei şi Gomorei, promovează cu insistenţă şi agresivitate ideea că libertatea de expresie, de manifestare garantată prin legea oamenilor le oferă cadrul necesar de a organiza în fiecare an un carnaval grotesc al imoralităţii şi degradării condiţiei umane. Dobândirea unor drepturi protectoare, prin abrogarea legislaţiei care pedepsea homosexualitatea ca infracţiune, pare a nu fi suficientă pentru homosexualii din România, aceştia lansând o puternică ofensivă pentru a obţine dreptul la “căsătoria homosexualilor” şi, mai ales, dreptul de a înfia copii pentru a-i creşte în mediul imoral al aşa-ziselor “familii” homosexuale. Renunţând la lupta împotriva propriilor patimi, homosexualii încearcă să-i determine pe ceilalţi membri ai societăţii să devină părtaşi la patima lor. De aceea, homosexualii caută să ridice păcatul la rang de virtute, să dobândească statutul de normalitate pentru perversiunea în care trăiesc şi astfel să impună societăţii româneşti asumarea oficială a unor comportamente anticreştine şi deosebit de dăunătoare pentru sănătatea trupească şi sufletească a fiinţei umane.

Acceptarea oficializării homosexualităţii ca stare de normalitate nu reprezintă o victorie a libertăţii umane, ci, dimpotrivă, o viciere a acestei libertăţi, o capitulare a poporului atât de la legea naturală, care opreşte pe om de la comportamentele împotriva firii, cât mai ales de la legea lui Dumnezeu care „făcând pe om după chipul Său, a făcut bărbat şi femeie” (Facerea 1, 27) şi „i-a binecuvântat şi le-a poruncit: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi.” (Facerea 1, 28) Argumentele omeneşti, superficiale şi relative, care fac apel la o libertate pervertită, ce ar pune semnul egalităţii între anormalitatea homosexualităţii şi normalitatea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie uniţi în Sfânta Taină a Cununiei, nu pot fi aşezate mai-presus de învăţătura şi poruncile dumnezeieşti descoperite de Însuşi Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţiţi, preasfinţiţi părinţi

Avem încrederea că Sfântul Sinod, în frunte cu Părintele Patriarh al Bisericii noastre dreptmăritoare, are atât puterea, cât şi autoritatea duhovnicească de a interveni pentru oprirea acestor sminteli şi pângăriri pe care homosexualii le comit împotriva milioanelor de creştini români, prin aşa-zisul festival al diversităţii „GayFest 2009”. Există multe mijloace legale şi morale pentru a ridica stavilă împotriva atotpaguboasei propagande a homosexualităţii. Drept pentru care, cu smerită metanie, îndrăznim, ca nişte fii, să vă facem cunoscute aşteptările şi năzuinţele noastre privind măsurile pe care dacă Biserica noastră le-ar adopta s-ar pune o semnificativă piedică acestei propagande a degenerării umane, răspăndirii apucăturilor sodomite, desfrânării şi perversiunilor în general, în societatea românească:

- solicitarea Patriarhiei Române adresate Primăriei Capitalei de a nu aproba desfăşurarea paradei homosexualilor în spaţiul public, pe străzile oraşului, datorită faptului că o astfel de paradă lezează grav demnitatea şi jigneşte profund sentimentele religioase ale comunităţii creştinilor ortodocşi din Bucureşti şi din ţară;

- un protest public al Patriarhiei împotriva desfăşurării „GayFest 2009”, adresat administraţiei publice locale a Capitalei, Guvernului şi Parlamentului României;

- instituirea unor rugăciuni speciale pentru întoarcerea de la păcat a celor căzuţi în patima homosexualităţii, la slujbele ţinute în bisericile Bucureştiului pe tot parcursul „GayFest 2009”;

- acţiuni de catehizare intensă a credincioşilor din parohiile Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu păcatul homosexualităţii, prin predici speciale, organizarea de seminarii, distribuirea de broşuri şi pliante informative, vizionarea de filme documentare, pe tot parcursul „GayFest 2009”;

- organizarea unei procesiuni cu sfinte moaşte în zona Catedralei Patriarhale, ca act de smerită rugăciune către Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să nu pedepsească pe locuitorii Capitalei ţării noastre pentru că au îngăduit o asemenea urâciune precum „GayFest 2009”;

- conceperea şi lansarea oficială, în regim de urgenţă, de către Patriarhia Română, a unui program naţional de vindecare şi recuperare a homosexualilor prin activităţi de natură medicală, asistenţă psihologică, catehizare şi consiliere duhovnicească;

Asociaţiile noastre, credem noi în asentimentul tuturor credincioşilor ortodocşi din România, vă vor fi alături în toate aceste lucrări mărturisitoare. Numai atât rugăm pe Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh. ca, împreună cu Înaltpreasfinţiţii Părinţi Mitropoliţi şi cu Preasfinţiţii Părinţi Episcopi, să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a ne fi îndrumători şi sprijin întru mărturisirea şi plinirea poruncilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în aceste zile când credinţa şi viaţa creştină sunt atât de greu puse la încercare.

Cu nădejde şi smerită închinăciune,

Forul Ortodox Român

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România

Alianţa Familiilor din România

- Forul Ortodox Român (F.O.R.), structură federativă fără personalitate juridică, a fost înfiinţată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural ţi sociale, care au participat la conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia „Pro-Vita” - Filiala Bucureşti, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.

- Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România cuprinde 16 asociaţii şi fundaţii care apară şi cultivă valorile vieţii.

- Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică promotoare a principiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii: familia şi morala creştină aplicată în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Persoană de contact: Bogdan I. Stanciu, 0722 190 685

Un grup de asociaţii laice solicită Sfîntului Sinod să intervină pentru eliminarea documentelor de identitate biometrice

Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte Patriarh,

Înalt Preasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi,

Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

Evenimentele petrecute în ultima vreme au produs o mare tulburare în sânul poporului român, chiar şi între cei care nu sunt mădulare ale Bisericii noastre. Silirea tuturor cetăţenilor români să primească actele de identitate cu cip, fără ca această măsură să fie dezbătută în mod public în ţara noastră, înseamnă poate cea mai gravă încălcare a drepturilor cetăţeneşti, politice şi religioase ale românilor din ultimii 19 ani. Spunem aceasta pentru că, aşa cum rezultă din numeroase studii şi analize ştiinţifice, aceste acte asigură premisele instalării unui nou tip de totalitarism, a unei forme mult mai evoluate de comunism, care duce măsurile de urmărire şi control al persoanei umane până aproape de perfecţiune.

Pentru noi, creştinii, primirea acestor acte are o semnificaţie cu mult mai profundă, pentru că noul sistem de control al fiinţei umane, cu toate codificările şi efectele sale, a fost descris cu o precizie uluitoare în cartea Apocalipsei scrisă în urmă cu 2000 de ani. Afirmaţiile anterioare pot părea destul de dure sau hazardate, numai în cazul în care nu sunt cunoscute consecinţele pe care le va avea impunerea actelor de identitate cu cip în societatea umană. Ne îngăduim aşadar să aducem înaintea Arhieriilor Voastre câteva dintre concluziile studiilor privind efectele primirii actelor de identitate cu cip atât din punct de vedere tehnologic, social şi politic, cât şi religios.

Actele cu cip RFID, mijloc de urmărire şi control al persoanei umane

Cipul biometric RFID nu este numai un simplu circuit electric în care se înmagazinează o mulţime de date personale, în funcţie de scopul şi funcţia pe care acestea o îndeplinesc. Este, în primul rând, un microemiţător care se activează de undele radio şi funcţionează pe distanţe de până la câteva zeci de metri, în funcţie de puterea aparatului de scanat (cititorul RFID-ului). Prin urmare, cipul biometric este o instalaţie prin care persoanei umane i se dă o identitate electromagnetică/digitală care, în plus, deconspiră prezenţa persoanei pe o distanţă considerabilă şi, odată „citită” identitatea sa, informaţiile sunt stocate într-o bază de date.

Aceasta înseamnă că amplasarea de scanere de mare putere (sistem wireless) pe străzi, la intrarea în instituţii, magazine, spitale şi chiar blocuri, va face posibilă identificarea şi supravegherea permanentă a persoanei atâta timp cât aceasta se mişcă în spaţiile unde există astfel de centrale de culegere a informaţiei emise de cipurile RFID. Deja în unele ţări accesul în diverse instituţii sau spaţii publice se realizează numai pe baza identificării, scanării şi verificării datelor conţinute în cipul legitimaţiei primite1.

Întregul istoric al vieţii personale al cetăţeanului, astfel urmărit, va fi înregistrat în mai multe baze de date personale atât din Europa, cât şi din SUA, care se doresc a fi interconectate în viitorul imediat2.

Dezbaterile în jurul tehnologiei RFID au scos în evidenţă pericolele mari legate de folosirea ei pe scară largă. Cele mai mari pericole sunt cele legate de prefigurarea unei societăţi a controlului: „Aceste tehnologii ne duc, de asemenea, la o confruntare făţişă cu probleme legate de tipul de societate pe care vrem să îl creăm (de exemplu, societatea controlului). Tehnologiile omniprezente (invazive faţă de viaţa intimă) sunt în mod evident legate de probleme care depăşesc aspectele pur tehnice, şi care trebuie abordate de autorităţile publice.”3

În acelaşi timp, odată cu introducerea actelor de identitate cu cip, se anunţă declanşarea unui proces de racordare a tuturor reţelelor comerciale la internet, cu intenţia de a înregistra atât toate bunurile comercializate, după codul de bare specific fiecăruia, dar şi cine şi ce a cumpărat de-a lungul timpului.4 Există proiecte oficiale, unul din ele aparţinând chiar statului român, prin care se susţine unificarea cardului bancar cu cel de identitate, pentru a obţine un singur fel de card.5

Ceea ce îngrijorează foarte mult este faptul că în Regulamentul European 2252/2004 privitor la obligativitatea paşapoartelor biometrice se lasă în mod explicit deschisă problema modului în care vor arăta documentele de identitate electronice pe viitor. Cu alte cuvinte, se va merge dincolo de actualele paşapoarte cu RFID.6

În concluzie, introducerea actelor de identitate cu cip naşte următoarele probleme:

* re-crearea identităţii persoanei umane prin aplicarea unei etichete electronice. Din acel moment, pentru stat, persoana umană există în măsura în care corespunde cu datele biomterice din RFID;
* identitatea electronică a individului devine o sursă de informaţii aflată la discreţia statului şi a hackerilor. Sistemul digitalizat al identificării persoanelor deschide larg uşa abuzurilor statale şi nu numai;
* prin obligativitatea introducerii actelor de identitate cu cip se încalcă dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă, precum şi libertatea religioasă7;
* posibilitatea neîngrădită de a obliga oamenii să accepte acte de identitate din ce în ce mai avansate în tehnologia digitală, sub pretextul progresului şi al „securizării”;
* încălcarea dreptului la intimitate şi viaţă privată, prin intermediul unor tehnologii descrise chiar de inventatorii lor drept „invazive şi ubicue”;
* identitatea electronică a persoanei este introdusă în paralel cu digitalizarea tuturor aspectelor vieţii sociale, economice şi politice. Acest lucru creează posibilitatea unei permanente supravegheri a persoanei umane, posibilitate dată de tehnologia RFID.

Prin urmare, actele de identitate cu cip inaugurează o epocă a supravegherii totalitare a persoanei umane, în care dreptul la viaţă privată şi intimitate este complet anulat şi unde cei care deţin controlul datelor noastre personale şi a softului care ne permite accesul în anumite instituţii sau posibilitatea de a cumpăra ceva vor deţine o puterea absolută asupra destinului nostru social, politic şi chiar a vieţii noastre private.

Implantarea cipului biometric sub piele

Motivul principal invocat de autorităţi pentru emiterea actelor cu cip nu este altul decât securizarea sporită a actelor de identitate, însă, în mod paradoxal, realitatea dovedeşte contrariul. Dintre cele câteva milioane de paşapoarte pe foi emise în ţara noastră în ultimii ani, până în prezent, nu au fost falsificate decât un număr infim.

În acelaşi timp însă, noile acte de identitate cu cip sunt o invitaţie larg deschisă pentru falsificarea lor, ceea ce poate avea efecte deosebit de grave. Cu o tehnologie care poate fi achiziţionată din comerţ, s-a demonstrat că poate fi citită şi copiată informaţia conţinută în actele trecătorilor de pe stradă, toate datele lor personale, cu premisele de a fi clonat un nou act de identitate având aceleaşi date.8

Uşurinţa cu care actele de identitate biometrice pot fi falsificate va duce în scurtă vreme la înmulţirea furtului de identitate, adică la infracţiuni de tot felul comise sub identitatea unei alte persoane. Aşa cum arată unele studii, acest fenomen va avea ca urmare logică creşterea infracţionalităţii9 şi a haosului social, însoţite, în mod evident, de revolta celor păgubiţi şi a celor acuzaţi pe nedrept. Rezolvarea acestei situaţii, soluţie anticipată deja în anumite locuri de pe glob10, nu va fi decât implantarea cipului sub piele11.

În concluzie, primirea actelor de identitate cu cip nu este decât primul pas al unui proces care are ca finalitate anticipată deja implantul cipului sub piele. Odată pasul făcut, societatea în ansamblu şi fiecare dintre noi se înscrie în acest proces.

Actele de identitate cu cip, poartă către un nou tip de totalitarism

Comisia Europeană deja foloseşte pe scară largă RFID-ul pentru a identifica animalele fermierilor de pe cuprinsul teritoriului european. Conform normelor europene, fiecare cal şi fiecare vacă trebuie să aibă un document de identificare care sa conţină un cod de bare şi un număr unic. Mijlocul tehnologic RFID este folosit cu mare eficienţă pentru ca oficialii europeni să aibă evidenţa şi controlul proprietăţii private a oamenilor. Proprietarii care nu îşi înregistrează animalele cu cipul electronic nu le pot vinde şi sunt pasibili de amenzi mari. S-a creat şi logistica necesară stocării tuturor datelor într-o unică bază de date.12

Într-un alt proiect susţinut de Comisia Europeană se urmăreşte crearea în următorii ani a unui internet al tuturor lucrurilor. Adică, fiecare obiect al lumii reale primeşte o etichetă RFID, ceea ce-i permite a avea o prezenţă individuală digitală în reţeaua noului tip de internet13. Prin intermediul acestui internet la care pot fi conectate şi cipurile biometrice ale tuturor persoanelor şi animalelor existente se poate realiza o urmărire totală şi, în consecinţă, un control perfect al fiecărui obiect, al fiecărui animal şi, de ce nu, şi al fiecărui om. Mai mult, se poate genera, pe baza acestor informaţii, o diagnoză şi o prognoză privind activitatea, preferinţele, atitudinile şi comportamentul tuturor oamenilor. Acest lucru deja se întâmplă în cazul cipurilor implantate animalelor, în special bovinelor. Se doreşte ca nimic să nu se mai poate întâmpla fără acordul celor care controlează sistemul. Bineînţeles că urmărirea nu se va putea realiza la o asemenea scară decât prin intermediul programelor de calculator.

Acest sistem permite instanţelor politice sau poliţieneşti aflate la pupitrul de comandă al acestui sistem universal de supraveghere a lucrurilor, animalelor şi oamenilor un control absolut al vieţii fiecăruia dintre noi. Printr-o simplă apăsare de buton, în cazul în care cineva devine indezirabil, se va putea interzice accesul acelei persoane la locul de muncă, la propriul cont bancar, în magazine, în spital sau chiar în propria casă. Aceasta, bunăoară, în contextul în care pe motive de siguranţă accesul în toate aceste locuri se va face pe baza semnalului cipului RFID aplicat pe actul de identitate sau sub piele14.

Obligativitatea de fi înscris în cipul biometric amprentele digitate de la toate degetele developează extrem de clar intenţia de a transforma întreaga lume într-o masă de suspecţi şi potenţiali terorişti, căci amprentarea este o operaţiune specific poliţienească, aplicată suspecţilor şi infractorilor. Măsura restrânge vizibil drepturile civile, aplicând prezumţia de vinovăţie unor întregi populaţii15.

Avem noi oare astăzi dreptul să contribuim prin primirea actelor de identitate cu cip la configurarea unui sistem continental sau mondial de urmărire şi control a persoanei umane?

Putem fi noi oare siguri că mâine acest sistem nu va ajunge pe mâna unor dictatori precum Hitler sau Stalin, care să ne impună respectarea unor legi anticreştine şi să terorizeze o lume întreagă?

Avem noi siguranţa că prin acest sistem lumea nu se va putea transforma mâine într-o mare închisoare?

Aceste întrebări devin foarte actuale mai cu seamă în contextul impunerii actelor de identitate cu cip fără o dezbatere publică, fără acordul populaţiei şi în sensul încălcării unor drepturi fundamentale ale omului, măsuri specifice mai curând unei dictaturi decât unui stat democratic.

De asemenea, motive serioase de îngrijorare ne dau legile anticreştine care se impun deja în comunitatea Europeană, şi avem în vedere în special încercarea de impunere a recunoaşterii căsătoriilor între homosexuali16 şi a „drepturilor” care decurg de aici: adopţia de copii, promovarea homosexualităţii în şcoală; dar şi impunerea evoluţionismului ca teorie recunoscută oficial în educaţie17.

Poate oare un creştin să crediteze prin primirea actului de identitate cu cip un sistem totalitar de urmărire şi control al persoanei umane, un sistem care încalcă în mod abuziv drepturile fundamentale ale omului şi etica socială creştină a societăţii?

Dacă acum, când sistemul de supraveghere totalitară a individului nu este pus la punct, ni se refuză despotic dreptul la alegere şi exprimare liberă, ce se va întâmpla atunci când sistemul de supraveghere şi represiune va fi dus până aproape de perfecţiune?

Actele de identitate cu cip din perspectivă creştină

Pentru noi, creştinii, introducerea actelor de identitate cu cip are o semnificaţie deosebită tocmai prin perspectivele pe care le deschide folosirea cipului în controlul absolut al vieţii fiecărui om de pe planetă.

1. Digitalizarea datelor noastre biometrice şi a întregului istoric al vieţii noastre sociale şi comunitare, precum şi îndosarierea acestora, constituie unul din cele mai grave atentate la viaţa noastră personală şi la intimitatea noastră. Din persoane suntem transformaţi în nişte şiruri de cifre, din chip al lui Dumnezeu suntem reduşi la dimensiunea de obiecte şi numere. În faţa statului nimeni nu va mai fi considerat o persoană umană, ci doar un număr al unui dosar digital cu o importanţă mai mare sau mai mică pentru securitatea sistemului. În comunism omul era socotit ca avea măcar o existenţă concretă, prin faptul că anumiţi oameni trebuiau să se ocupe în mod personal de tine, să te urmărească sau să te interogheze. Sistemul electronic de urmărire elimină această necesitate.

2. A aplica fiecărui om un cip, fie în acte, fie sub piele şi a-i condiţiona relaţia cu lumea prin intermediul acestuia ne trimite cu gândul la cartea Apocalipsei care dintr-o scriere profetică ajunge, în lectura ultimilor evenimente, să se transforme într-o analiză minuţioasă a efectelor primirii cipului.

Versetele 16, 17, 18 din capitolul 13 din Apocalipsă par definitorii pentru înţelegerea aspectelor esenţiale pe care le presupune primirea cipului:

a) Obligativitatea descrisă de cuvântul „sileşte pe toată lumea”;

„Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte”. Apoc. 13, 16.

b) Nu va putea vinde sau cumpăra decât cel care are semnul fiarei asupra sa;

„Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.” Apoc. 13, 17.

c) Se indică numărul 666 ca numărul numelui fiarei.

„Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” Apoc. 13, 18.

Dacă analizăm puţin ce însemnă primirea actelor de identitate cu cip prin prisma celor trei versete vom constata următoarele:

- Într-adevăr, precum se spune în versetul 13, toată lumea este obligată prin Regulamentul european 2252/2004 şi Raportul A6-0500/2008 al Parlamentului European să primească actul de identitate cu cip. În privinţa implantului cipului sub piele, fapt descris extrem de precis de cuvântul χάραγμα18, putem spune că până acum acest lucru se realizează doar în câteva ţări din lume şi doar la un număr redus de oameni. Tehnologia cipului de implant este însă deja în prag de finalizare. Din perspectiva studiilor invocate de firma Verichip, implantul se face în prezent pe mâna dreaptă, cu perspectiva de a fi pus şi pe frunte ca loc în care variază foarte rapid temperatura19.

- Nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere dacă nu va avea acest buletin, lucru care se urmăreşte a se realiza în următorii ani;

- Numărul 666 este asociat de creştinii din toată lumea cu antihristul, însă înainte de toate el este un număr simbolic. 666 erau numărul de talanţi care erau aduşi ca bir regelui Solomon de către popoarele care îi erau supuse20. Deci acest număr simbolizează robia, recunoaşterea publică a stăpânului la care te supui. Cipul biometric poate fi asociat în mod logic cu lucrarea celui rău tocmai prin puterea de urmărire şi control pe care o conferă unui singur centru de putere în Europa şi America, deocamdată.

A existat oare în istoria omenirii un totalitarism sau o dictatură cară să vrea binele omului?

Este oare de la Dumnezeu acest control absolut care se poate realiza în următorii ani prin intermediul cipului RFID?

Prin urmare, procesul primirii buletinului cu cip, cu toate efectele sale sociale, economice şi religioase a fost descris cu fidelitate în urmă cu două mii de ani. Dar, deşi buletinele cu cip sunt perfect anticipate de profeţie, ele nu epuizează conţinutul acesteia. Mai rămâne să fie implantat cipul pe mâna dreaptă şi pe frunte pentru ca profeţia să se împlinească în mod complet.

Care sunt diferenţele dintre cele două sisteme:
cip în actul de identitate şi cip implantat sub piele?

Din punctul de vedere al efectelor sociale, economice, politice şi religioase se pare că nu există absolut nici o diferenţă. Neacceptarea sau lipsa actului de identitate cu cip va face imposibil accesul în anumite instituţii sau locuri publice, va împiedica cumpărarea şi vânzarea, va limita până la anulare toate drepturile sociale, politice, civice şi chiar dreptul la asistenţă medicală etc.

Deci, practic, deţinerea actului de identitate cu cip inaugurează epoca controlului total, al pierderii oricărei libertăţi, epoca în care refuzul de a respecta o lege antihristică, cum este aceea a educării propriilor copii în legea desfrânării şi a homosexualismului sau a ateismului, îţi poţi pierde dreptul de a exista social.

Singura diferenţă existentă între cele două sisteme este aceea a gradului de aplicare, de articulare a acestui semn, numit de Sfânta Scriptură al fiarei, asupra fiinţei umane. Această diferenţă este semnificativă, căci implantul cipului sub piele face imposibilă lepădarea acestui mecanism de urmărire şi control care prin inserarea sa subcutanat ajunge să facă parte din propriul nostru trup. Însă după cum evoluează lucrurile nu ar trebui să se mire nimeni dacă după 10 ani de experimentare a actelor de identitate cu cip s-ar impune sub motive de securitate implantul.

Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi, Preasfinţiţi Părinţi Episcopi, venim înaintea arhieriilor voastre cu rugămintea fierbinte de a interveni pe lângă autorităţile publice europene şi româneşti pentru:

a) respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale şi a Constituţiei României21;

b) retragerea ordonanţei privind impunerea obligativităţii actelor de identitate cu cip biometric;

c) Prevederea riguroasă în toate legile ce privesc evidenţa populaţiei a obigativităţii statului român de a elibera acte de tip vechi şi a posibilităţii de a elibera la cerere acte biometrice. Impunerea actelor biometrice este o încălcare flagrantă a libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane şi un afront adus Creştinilor din România.

Ne adresăm Arhieriilor Voastre parafrazând cuvintele prin care în urmă cu doi ani Preasfinţitul Hrisostom, episcopul Jiciei, se adresa arhiereilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, rugându-vă să vă pronunţaţi soborniceşte şi să atenţionaţi parlamentul şi guvernul României asupra următoarelor:

* „pericolul pe care-l presupune strângerea şi stocarea datelor despre viaţa personală a oamenilor, mai ales despre convingerile religioase şi politice, despre sănătate, persoane cunoscute, călătorii, ş.a.;
* nedreptatea de a identifica un om de la depărtare fără ştiinţa lui, mai ales în locurile unde el nu este dator să se prezinte;
* dreptul fiecărui om liber de a şti ce fel de informaţii se află în dosarul lui electronic, precum şi faptul că lista datelor care se păstrează trebuie să fie clar definită;
* mijloacele de identificare a omului nu trebuie să dăuneze sănătăţii lui, să înjosească cinstea şi demnitatea lui;
* nu trebuie folosite mijloacele de identificare ce ţin de trupul uman;
* protestăm faţă de folosirea RFID în identificarea oamenilor, având în vedere că ele sunt folosite la identificarea animalelor;
* în nici un caz nu trebuie înfiinţată o bază de date centralizată din cauza posibilităţii intrării în sistem a unor persoane rău intenţionate, precum şi a serviciilor secrete străine;
* este fundamental să se introducă dreptul de alegere a documentelor de identitate fără cip pentru cei care din motive religioase sau alte motive umane nu vor să primească buletine electronice”.

Exemplul Sinodului Patriarhiei Moscovei, al Bisericii Ortodoxe a Greciei, al Bisericii Ucrainene (ce ţine de Patriarhia Moscovei), al Bisericii Ciprului, al Bisericii Serbiei şi, nu în ultimul rând, al Chinotitei Sfântului Munte Athos care au luat poziţii oficiale, reuşind să stopeze la vremea respectivă campania de introducere a buletinelor electronice, constituie pentru noi o întărire în credinţa că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române poate împiedica încălcarea fragrantă a drepturilor fundamentale ale omului şi a conştiinţei creştine prin impunerea abuzivă a actelor de identitate cu cip.

Ce rost a mai avut jertfa tinerilor din decembrie 1989, care s-au dus la Domnul strigând „vom muri şi vom fi liberi”, dacă acum, după numai 19 ani, ne reîntoarcem la totalitarism. Libertatea are o cu totul altă valoare atunci când te lupţi cu preţul vieţii ca să o câştigi, încât nu ştim dacă suntem îndreptăţiţi, în faţa lui Dumnezeu care ne-a dăruit-o şi în faţa martirilor care s-au luptat pentru ea, să o cedăm în mâinile unei posibile dictaturi, unei forme de comunism mult mai eficace în supravegherea persoanei umane decât cea de sub care abia ne-am eliberat.

Mai sunt doar câteva zile până la începerea Sfântului şi Marelui Post când toţi creştinii ortodocşi sunt chemaţi să-şi spele haina sufletului prin Taina Spovedaniei. După cum ştim, mărturisirea la duhovnic are un caracter strict secret, iar păstrarea tainei celor mărturisite este o poruncă sfântă a Bisericii pe care nici o lege omenească nu o poate anula. Înţelegem de aici că atentarea la intimitatea persoanei umane prin controlul total este şi o măsură împotriva Tainelor Bisericii.

Ne-am adresat Arhieriilor Voastre cu nădejde tare că în ceasul acesta de mare cumpănă pentru poporul român vom reuşi să fim împreună, ierarhi, preoţi şi simpli credincioşi, uniţi într-un gând şi o simţire pentru a reacţiona cum se cuvine şi ca nu cumva, din teama de a nu supăra pe oameni, să mâniem pe Dumnezeu.

Mărturisindu-vă tot sprijinul nostru la luarea unei atitudini clare şi ferme, vă încredinţăm de toată dragostea noastră şi de respectul cuvenit Arhieriilor Voastre.

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, 22 februarie 2009

Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului

Asociaţia Dascălilor din România

Asociaţia Drept

Şcoala Brâncovenească

Asociaţia ieromonah Arsenie Boca

Asociaţia Metamorfosis

Fundaţia "Sfinţii Martiri Brancoveni" – filiala Suceava

Fundaţia "Memoria" – filiala Suceava

Asociaţia Brâncoveanu

Asociaţia Prologos

Asociaţia Altermedia

Asociaţia Provita - Filiala Bucureşti

A.R.T.R.I

Asociaţia ROST
------------------------------------------

UPDATE

14 de asociatii neguvernamentale au achiesat la Memoriul de mai sus, fara ca prin aceasta sa alcatuiasca vreo grupare anume. Alaturarea lor este conjuncturala si punctuala. Memoriul nu a fost facut nici in numele Forului Ortodox Roman - chiar daca patru dintre organizatii semnatare fac parte din acesta-, nici al vreunei alte structuri federative.

In pofida acestei ralitati, la citeva ore dupa ce am facut public Memoriul (in premiera pe blogul acesta), cineva l-a redifuzat cu mentiunea ca vine din partea Asociatiilor Laicatului Ortodox, trimitind la un soi de structura federativa, cu acronimul penibil ALO, facuta pe coltul mesei pentru a crea confuzie intre mireni si a submina singura federatie a laicatului, FOR.

In aceste conditii, tin sa precizez ca Asociatia ROST face parte din Forul Ortodox Roman, constituit in noiembrie 2008, si din nici o alta federatie - cu sau fara personalitate juridica. Dupa stiinta mea, nici celelalte asociatii nu fac parte din ALO.