Stop-cadru: Dreptatea de la Tanacu

A rămas în eter defăimarea călugarilor ortodocşi de la Tanacu.

A rămas pe conştiinţa ziariştilor cinismul clevetirii neobosite, a stropirii cu noroi în obrazul maicilor şi în Ortodoxie.

A rămas pentru judecata viitoare limpezirea şi sancţiunea conştiinţelor care au judecat şi au condamnat fără cercetare, a celor care s-au bizuit pe minciună...

CNN face o anchetă jurnalistică şi află, după 8 ani, ceea ce era adevărat de la început: monahii de la Tanacu nu sunt vinovaţi de moartea fetei; examenul necroptic incomplet, doza enormă de adrenalină, semnele vitale la analiza histologică a locului de injecţie de la antebraţ, medicul legist expert care semnează şi parafează adevărata cauză a decesului etc. – toate aceste fiind argumente zdrobitoare pentru nevinovăţia maicilor şi a părintelui duhovnic.

Închisoarea făcută pe nedrept a trecut. Nu ştie nimeni dacă rănile s-au închis.

Un singur ierarh i-a vizitat în închisoare.

Când nimeni nu ştia adevărul, au curs râuri de cerneală pentru a propune osândirea.

Acum, când ştim sigur că monahii n-au fost vinovaţi, nu scrie nimeni sau scrie doar CNN-ul!

La câteva zile după tragicul accident, Comunicatul de Presă al Biroului de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române nr. 1161/7 iulie 2005 suna astfel:  „Sfântul Sinod a luat act cu uimire, consternare şi durere (din relatările presei) de faptul că la Mânăstirea Sfânta Treime din localitatea Tanacu, judeţul Vaslui, sub pretextul unei exorcizări, ieromonahul Daniel Corogeanu, secondat de patru călugăriţe, a supus-o pe tânăra soră Irina Cornici unui inadmisibil regim de suferinţă fizică, ceea ce a dus la moartea victimei...”

Comunicatul a fost dat înainte de cercetarea medico-legală şi juridică!

A face puşcărie când eşti vinovat e un lucru greu. A face puşcărie când eşti nevinovat e un lucru infinit mai greu.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat scris să-i cercetăm în închisoare deopotrivă pe cei închişi pe drept şi pe nedrept.

Ce bucurie ar fi în Biserica noastră dacă membrii Sfântului Sinod le-ar chema pe maicile de la Tanacu, dacă le-ar spune că regretă acel comunicat pripit, dacă le-ar săruta mâna şi le-ar cerceta în continuare viaţa duhovnicească!

Dr. Pavel Chirilă,

Asociaţia «Christiana»

Pr. Savatie Baştovoi: "Numai iubirea..."

Fotografie de George Crăsnean

În ultimii ani, părintele Savatie Baştovoi a deve­nit un nume de referinţă pentru ortodocşii din România şi Basarabia.
Autor a numeroase volu­me de proză şi poezie, deopotrivă scriitor ficţional şi eseist tradiţionalist, este laureat al mai mul­tor premii literare şi e menţionat în câteva cărţi de critică şi istorie literară. Dintre vo­lu­mele sale mai importante, care au cunos­cut mai multe ediţii şi au fost traduse în limbi străine, amintim: Elefantul promis (poe­zie, 1996), Iepurii nu mor (ro­man, 2001;), Nebunul (roman, 2006), Or­to­doxia pentru postmodernişti (eseu), Între Freud şi Hristos (eseu), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienţă la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (ro­man), Fuga spre câmpul cu ciori - amin­tiri dintr-o co­pi­lărie ateistă (roman).
Tirajele însumate ale cărţilor sale sunt de câteva sute de mii de exemplare. Aceste cărţi, conferinţele publice pe care le-a sus­ţinut şi participarea la emisiuni de televi­ziu­ne au făcut din părintele Savatie un reper mai ales pentru tinerii cu dorinţa de îm­bunătăţire duhovnicească. Văzându-i fer­­voarea ortodoxă, n-ai bănui că acest mo­­nah încă tânăr a fost un ateu convins şi un artist postmodern de vârf.
Născut pe 4 august 1976, la Chişinău, într-o familie de atei, cu un tată propagandist comunist, Ştefan Başto­voi a absolvit Liceul de Artă "Octav Băncilă" la Iaşi. Pe când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dum­ne­zeu, care l-a consacrat ca poet. Tot în timpul liceului a avut o revelaţie care l-a făcut să creadă în Hristos şi să devină un apologet ortodox. A ur­mat Facultatea de Filosofie la Univer­si­tatea de Vest Timişoara. Publicase câteva volume de poezie şi căpătase o oarecare notorietate, când a abandonat totul şi, în 1998, a intrat frate la Mâ­năstirea Noul Neamţ din Republica Moldova, unde vieţuieşte şi azi, sub numele de Savatie. După hirotonia ca preot, la începutul anilor 2000, pr. Savatie a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului şi a mai stat câtva timp şi în alte câteva mânăstiri de la noi, dar în cele din urmă s-a în­tors în Basarabia. În anul 2006, a fon­dat la Bucureşti Editura "Cathisma", al cărei director este.

Vă recomand interviul pe care mi l-a acordat pentru Formula As, din care reţin aici numai cîteva intertitluri, sper eu relevante, şi un fragment:

"Nu sunt şi nu vreau să fiu un model"

"Cred cu toată tăria că dacă nu mă călugăream nu aş fi fost azi în viaţă"

"Monahismul trebuie să fie închis. Misionarismul nu e al călugărilor"

"Cea mai mare problemă a tinerilor români este dezorientarea. Nu ştiu încotro s-o apuce"   

"Cea mai mare problemă a tinerilor români este dezorientarea. Nu ştiu încotro s-o apuce. N-au tărie, sunt ca florile care nu se prind. Acest fapt se dato­rea­ză mai întâi de toate politicii mondiale de han­dicapatizare a tinereţii. În Imperiul Roman, tânărul era matur la 21 de ani şi, prin urmare, apt pentru a sluji cetatea. Acum, tânărul învaţă până la 35, 40 de ani, când îşi ia doctoratele şi termină cu bur­sele în străinătate, adică e un învă­ţă­cel care tremură după note, în loc să zidească ceva. Între timp, face toate pă­catele posibile şi-şi pierde credinţa în dragoste. Când îşi dă sea­ma că nu mai este tânăr şi că nu a împlinit nimic vred­nic în viaţă, vrea să întemeieze o familie, dar e nemulţumit de alegerile ce-i stau la îndemână, pentru că are de ales din­tr-o lume ca el. Şi aşa, viaţa se trans­formă într-un nesfârşit cerc al lui "ce să fac?". Numai iubirea ne poate scoa­te din această încurcătură, iubi­rea care este jertfă şi iertare. Căci, nu-i aşa?, a iubi înseamnă a ierta - cum este şi titlul unei cărţi pe care am scris-o."  

Citiţi integral în Formula As!

Întrebarea unei feministe atee *

D-na Alina Mungiu-Pippidi a comis un nou text prolix, din cele care par a fi scrise numai pentru uzul blogului său, dar care cumva apar şi în “România Liberă”.

Articolul celei care se erijează într-un dascăl perpetuu al naţiei române pare că încearcă să apere sau, mai degrabă, să explice proaspătul film al lui Cristian Mungiu, “După dealuri” – inspirat de “cazul Tanacu”.

Însă, şi filmul, şi întrebarea din titlul textului d-nei Mungiu (“De ce nu are femeia voie în altar?”) sînt numai pretexte pentru un nou atac la adresa românilor şi a Bisericii Ortodoxe. Amestecînd filmul fratelui (pe care nu l-am văzut, dar pe care unii comentatori creştini îl consideră bun), cu propria ei piesă de teatru, “Evangheliştii” (net anticreştină) şi statisticile medicale cu frustrările personale legate de Biserică, d-na Mungiu dă impresia că pledează pentru o societate deschisă la minte, care să fie capabilă de a-şi pune întrebările esenţiale despre sine şi de a lua măsuri în funcţie de răspuns. Este însă numai o mică diversiune. În realitate, d-na Mungiu nu vrea să ne întrebăm ca să aflăm într-adevăr, ci doar ca să ne ofere domnia sa răspunsul. Unul “corect politic”, pe care se şi grăbeşte să ni-l dea: România e o ţară înapoiată rău, care, deşi păcătuieşte amarnic, încă mai crede în Dumnezeu.

Iar “demonstraţia” domniei sale este o mostră de logică atee: totul se reduce la material, la a avea, ignorînd realitatea lui a fi.

Pentru d-an Mungiu nu este altă raţiune de a merge la mănăstire în afara nevoii de a-ţi asigura un acoperiş deasupra capului şi un blid de mîncare. Şi nici vreun motiv serios, ca, de pildă, dorinţa de mîntuire, pentru ascultare (care e altceva decît renunţarea la libertate, dar despre asta poate altă dată) decît satisfacerea unor trebuinţe primare. Pentru domnia sa nu există dragoste de Dumnezeu, ci frică de aproapele (vede în mănăstire doar o cale de scăpare, la fel ca exilul, din faţa unei societăţi primitive şi violente).

Această gîndire arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că d-na Mungiu nu crede şi nici nu cercetează. Că nu crede, fie, dar că nu cercetează e ruşinos pentru un om de ştiinţă, aşa cum se pretinde.

Dacă d-na Mungiu ar fi trecut prin biserici şi mănăstiri fie şi numai din curiozitate… ştiinţifică ar fi înţeles cît se înşală. Şi ar fi căpătat răspuns şi la întrebarea din titlul articolului său, pe cît de feministă, pe atît, să mă iertaţi, de prostească **.

* Ce păcat că nu şi lesbiană şi ţigancă! Ar fi putut fi o demnă candidată la preşedinţia României, după viziunea altui ilustru “director de opinie” ateu, Remus Cernea (consilier al premierului Ponta şi candindat la un fotoliu de parlamentar USL). 

** Altarul e un loc sacru, în care trebuie să intre numai preoţii. Femeile nu pot fi preotese în Ortodoxie. De ce, este o altă discuţie. Intrarea bărbaţilor mireni şi a femeilor călugăriţe în altar se face numai cu binecuvîntarea preoţilor slujitori în altarele respective şi în general numai pentru treburi administrative (a da ajutor preotului sau a face curăţenie). Intrarea monahilor bărbaţi nehirotoniţi în altar este îngăduită numai pentru a da ajutor preoţilor. Pînă şi diaconii au voie, potrivit Canoanelor, doar să sărute un colţ al Sfintei Mese, pe care se săvîrşeşte jertfa, şi nu să umble pe aceasta. 
 Femeile mirene au voie să intre în altar la sfinţirea bisericii, înainte de a fi fost pus antimisul pe Sfînta Masă.

Radu Gyr şi părintele Ştefan Marcu sînt veneraţi ca sfinţi

Încet, încet, cimitirul Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ devine locul de odihnă a tot mai mulţi mucenici ai temniţelor comuniste. După ce, acum şase ani, a fost îngropat acolo preabunul nostru părinte Gheorghe Calciu, iar, cu puţină vreme în urmă, lîngă el au fost reînhumate şi osemintele poetului Radu Gyr (despre care avva Iustin Pârvu, stareţul de la Petru Vodă, spune că sînt sfinte moaşte!), iată că pe 12 noiembrie au fost aduse şi rămăşiţele pămînteşti ale părintelui Ştefan Marcu din Vrancea, mort în condiţii suspecte, în anii '90. Părinţii de la Petru Vodă au văzut şi în acestea semnele sfinţeniei şi le tratează ca atare. Slujba de reînhumare a părintelui Ştefan a fost săvîrşită de un sobor de 12 preoţi, condus de părintele Iustin Pârvu. Chiar dacă autoritatea bisericească, respectiv Sf. Sinod al BOR, nu s-a pronunţat în cazul lui Radu Gyr şi al părintelui Ştefan Marcu, poporul şi o parte din cler încep să-i venereze ca sfinţi. Ştiu sigur asta, dar deocamdată cred că nu e bine să dau amănunte.
Biserica noastră încă nu a canonizat nici unul dintre sfinţii închisorilor comuniste, pe seama cărora evlavia populară pune minuni de cîţiva ani încoace. În vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă a trecut în calendar peste o mie de neomartiri din timpul prigoanei comuniste, iar Biserica Ortodoxă Bulgară a anunţat recent că se pregăteşte să procedeze la fel cu o sută de martirizaţi sub comunism.

De ce mor revistele creştin-ortodoxe într-o ţară ortodoxă?

De un timp, mă tot frămîntă întrebarea din titlu. Nu pentru că nu aş avea un răspuns, dar mi-e greu să-l accept şi caut altele. Poate pînă la sfîrşitul acestor rînduri vi-l voi da. Poate am să vă las să-l găsiţi singuri. E atît de evident...

Dar mai întîi, să vă spun cum am ajuns la această întrebare. 

Mi-a încolţit în minte cînd a sucombat revista Gînd şi Slovă Ortodoxe, de la Vatra Dornei. A fost un semnal de alarmă pentru că se adresa unei mai mari părţi din publicul ortodox şi fusese susţinută de cel puţin o mănăstire misionară cu o influenţă majoră. 

Mi-am pus foarte serios problema cînd am aflat că Porunca Iubirii, de la Făgăraş, o veterană a presei creştine româneşti, va apărea numai în format electronic. 

Am avut diagnosticul acum două luni, cînd am fost silit să închid Rost. Şi m-am gîndit că trebuie spus tuturor azi, aflînd că se opreşte şi Orthograffiti. Cu atît mai mult cu cît ştiu că se află în acelaşi pericol încă două publicaţii.

Văd recensămintele şi sondajele de opinie, care spun că 87% dintre români se declară ortodocşi. Chiar dacă nu e aidoma cu trăirea, declaraţia e totuşi asumarea unei identităţi. Sigur, ar fi şi mai interesant dacă s-ar sonda ce e dispus să facă român în numele acestei identităţi. Pînă atunci nu ne rămîne decît să constatăm că sîntem o societate presupus creştină şi indubitabil coruptă - ca să-l parafrazez pe teologul Radu Preda. Asta nu mai trebuie demonstrat, căci o poate observa oricine trăieşte cîteva zile în România. E o realitate care spune ceva despre prapastia dintre identitatea afirmată şi identitatea asumată. La noi se minte enorm, se fură incredibil, se înşală sistematic, se ucide amarnic... Mentalitatea pervertită se vădeşte în scara de valori răsturnată, în modelele umane care marchează orizontul majorităţii românilor (escroci, dizeuze, saltimbanci...), în năzuinţele meschine ale populaţiei active (că de popor şi ideal nu poate fi vorba).

Cu toate acestea, măcar 18% dintre români (după cum spun sondajele de opinie) sînt duşi la biserică. Ei umplu, duminică de duminică, lăcaşurile de cult, ei suportă capriciile naturii şi ale semenilor în pelerinaje uriaşe la moaştele unor sfinţi veneraţi, ei au ridicat mii de biserici în ultimii douăzeci de ani, din ei s-au născut miile de monahi şi monahii cu rugăciunile cărora ne mai ducem zilele şi noi, cei mai păcătoşi... Aşadar, avem cîteva milioane de creştini români în România. Şi-aici apare întrebarea: cum de o astfel de comunitate nu poate ţine cîteva reviste cu tiraje modeste? De ce au fost nevoite să-şi tragă obloanele, una după alta, patru reviste în ultimul an? 

Să-şi fi pierdut cititorii interesul pentru ele? Mă îndoiesc, căci fiecare avea un public foarte bine delimitat, îşi creaseră nişe de cititori în marea masă a creştinilor ortodocşi, astfel încît satisfăceau gusturi, nevoie şi exigenţe diferite. În plus, ecourile aplauzelor de după fiecare număr nu s-au stins, cum nici exclamaţiile mîhnite de după tragerea heblului.

Să fie din pricina crizei economice, care i-au obligat pe cumpărători să renunţe la plăcerea de a citi ceva pe sufletul lor? N-aş crede. Pentru că aceste reviste nu aveau preţuri prohibitive şi apăreau lunar, lăsînd timp cititorului să-şi pună cîţiva lei deoparte. 

Să fie din cauza dezvoltării internetului? Nici asta, pentru că acele publicaţii aveau un conţinut care nu era livrat gratuit în mediul virtual. 

Să fie consecinţa jafului la drumul mare la care se dedau marii distribuitori de presă? Numai în parte, căci toate gazetele despre care vorbesc au articulat sisteme proprii de difuzare (prin abonament, prin voluntari şi prin contracte cu librării şi mici comercianţi locali).
Atunci?

LATER EDIT (8 nov. 2012)

Mă tem că recesiunea şi toate celelalte sînt bune numai pentru a scuza instalarea în masa de credincioşi a unei leni spirituale, a unei apatii civice, a unei lipse de înţelegere majoră, care nu ne lasă să vedem miza războiului cultural (o miză care se confundă cu cea a mîntuirii), a unei apetenţe pentru forma fără fond si pentru o gestică falsă, fără motivaţie interioară, a unei deznădejdi condamnabile, a unei lipse de trăire autentică pînă la urmă (creştinul adevărat trăieşte în orizontul unui optimism eshatologic)... Ăsta e răspunsul pe care mi l-am dat. Şi mă tem să am dreptate. 

A plecat la cele veşnice avva Petroniu de la Prodromu

Părintele Petroniu Tănase, fostul stareţ al Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos, a trecut la cele veşnice azi, la ora 16.00.

Născut în anul 1914, în comuna Fărcaşa - Neamţ, s-a călugărit de foarte tînăr  la Mănăstirea Neamţ. Mai  târziu a ajuns Mănăstirea Antim, din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie, precum şi ale celor de Matematică si Filosofie.

Fiind un călugăr foarte aspru cu sine şi dornic de desăvărşire, părintele Petroniu a plecat, în 1978, în Sf. Munte Athos, unde a rămas pînă la capătul vieţii sale pămînteşti.

Dumnezeu să-l odihnească! 

---------------------------- 

 Cu avva Petroniu Tanase despre Athos si provocarile vremii

Omul nu poate învăţa pe alţii dacă nu se sfinţeşte pe el mai întâi. Aceasta nu este o apoftegmă, ci o realitate. Poţi învăţa pe oricine orice; până ce acesta nu va vedea că tu faci cele grăite, nu va lua seamă la sfatul tău. Fiind un osârduitor al plinirii poruncilor, se spune că avva Petroniu n-a cerut niciodată cuiva să facă ceva ce n-a făcut el însuşi mai întâi! În felul acesta şi cuvântul lui are greutate: gheronda nu grăieşte din cărţi pe cât vorbeşte din cele trăite...
De aceea mi-am şi însemnat câteva cuvinte ale lui, din vara aceasta, ca să nu se piardă (fiindcă au greutate!):

Avva Petroniu Tănase. Foto: George Crăsnean

Gheronda, de ce se satanizează omul acum, când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi-l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur dorul de Dumnezeu se pare că-i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M-am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni...şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într-atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri...

Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce-ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

Să ştii că Dumnezeu intervine când vrăjmaşul se obrăzniceşte! Domnul ne ajută, dar trebuie ca în primul rând stăpânitorii să se întărească în credinţă! Să pună post şi rugăciune pentru toată ţara şi Dumnezeu se poate întoarce spre noi! A făcut-o cu ninivitenii! Poate interveni chiar şi prin minuni, cum a făcut-o pentru Sfântul Vasile cel Mare în disputa cu arienii din Niceea, când a sfărâmat lacătele bisericii! Dar astăzi a slăbit credinţa la ierarhii ortodocşi şi nu mai are cine să întoarcă poporul spre duhovnicie, spre viaţă curată, aşezată pe rânduielile lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor Părinţi. Nu vă amăgiţi: că de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el! Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul! Fericitul Augustin se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să-L iubească aşa cum mai înainte iubise păcatul, iar un părinte al deşertului spunea: „Doamne, dă-mi voie să te slujesc cum l-am slujit mai înainte pe diavol”! Este vremea păcatului... A mai ieşit acuma şi sminteala aceasta cu cipurile, care a înfierbântat creştinii şi i-a făcut să uite de alte păcate mari strecurate: de homosexualitate, avort şi incest! Înstrăinarea aceasta de Dumnezeu aduce toate relele în lume...

Mai târziu, în drumul spre cancelarie, mi‑a spus gheronda să scriu că „dacă tot se vorbeşte atâta despre Uniunea Europeană şi de integrare, poate că n-ar trebui să se nesocotească modelul Athosului, care oferă o icoană a globalizării – fără a pierde însă vreo identitate naţională – şi asta pentru că liantul acestor naţii athonite este credinţa! Athosul, chiar prin silueta sa crescătoare, dinspre mare către munte, îţi arată verticala dumnezeiască, calea spre Cer! Nu e doar materie – în dimensiune orizontală –, ci chiar imaginea Sfântului Munte oferă şi o dimensiune spirituală, verticală. Se poate lua ca model Athosul – şi ar fi bine dacă s-ar face treaba aceasta – pentru înţelegerea naţiilor între ele şi respectarea identităţilor lor. De sute de ani trăim împreună greci, ruşi, români, sârbi, georgieni, bulgari şi nu ne-am pierdut identitatea naţională. Nu ne‑a asimilat nimeni, nicicând. Am rămas un popor ortodox, pentru că nimeni n-a uitat de Dumnezeu vreodată aici! Asta este Athosul de fapt: un popor ortodox!”.
E bine să ai un bătrân înţelept lângă tine, că altfel îţi vei da prea multă crezare ţie şi îţi vei îndreptăţi oricând păcatul!

George CRASNEAN, Prodromu, la 12 mai 2009 

Lumea Credinţei

Evenimente culturale semnificative (7)

# În data de 25 ianuarie a.c., începând cu ora 16.00, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş şi Comunitatea Internaţională Orthphoto organizează Expoziţia Internaţională de fotografie religioasă „Monahismul ortodox”.

Evenimentul va avea loc în holul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş. Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 13 februarie.

Orthphoto este o comunitate online (activă pe internet din anul 2005) de fotografi amatori şi profesionişti din întreaga lume, preocupaţi de cunoaşterea şi popularizarea spaţiului ortodox prin fotografie. Expoziţia de faţă este vernisată simultan în Bulgaria, Serbia, Polonia şi Rusia, iar la noi în ţară va avea un circuit itinerant, după Mioveni şi Piteşti, urmând a fi expusă la Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Bacău, Piatra Neamţ, Suceava, Făgăraş, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Constanţa ş.a.

Expoziţia de faţă reuneşte 200 de fotografii (selectate din aproape 500) din 25 de ţări, aparţinând unui număr de 102 fotografi.

Parteneri: Consiliul Judeţean Argeş, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, Centrul Cultural Mioveni, Editura Filos, televiziunile Absolut TV şi Antena 1 Piteşti şi cotidianul Argeşul.

# Societatea  Culturală Chronos vă invită la dezbaterea cu tema  “Unirea Principatelor. Detalii de culise din Partida Unionistă”, organizată   miercuri, 26 ianuarie, orele 16, la Muzeul Unirii, str. Lăpuşneanu. 

Invitaţi societăţii Chronos sunt: conf.univ.dr. Mihai  Cojocaru – Universitatea “Al. I. Cuza” şi c.s. I dr. Dumitru  Ivănescu – Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”. Expunerile celor doi istorici ieşeni vor urmări să analizeze idealurile generaţiei unioniste din Moldova la 1859 dar şi după.

Dacă conf. univ.dr. Mihai  Cojocaru se va concentra pe detaliile de culise care au permis depăşirea rivalităţile interne şi au dus la nominalizarea celor mai buni membri ai Partidei Naţionale pentru tronul Moldovei, dr. Dumitru Ivănescu va vorbi despre dificultăţile întâmpinate de generaţia Unirii după 1860, când aceasta a fost confruntată cu problemele guvernării şi cu disputele pe facţiuni politice.  Un ideal şi un program politic entuziast lansat în perioada 1857-1858 va trece prin maturizare şi prin şlefuire, în deceniile următoare, chiar dacă aceasta a însemnat şi declanşarea unor tensiuni şi rivalităţi politice între foştii aliaţi.

Patriarhia a pornit recensămîntul ongiştilor cu sutană

Primesc de la cititori

Draga prietene,

Zilele astea m-am trezit cu o instiintare de la conducerea manastirii, cum ca in baza unei directive venita de la Patriarhie, toti vieţuitorii manastirilor din spatiul mioritic trebuie să declare daca fac parte din vreun ONG. Astfel, ca la vechea Securitate, desi nu ne mai duce nimeni la sectie, ni se inmaneaza niste foi in care declaram, citez, "pe propria raspundere", daca facem sau nu parte din aceste, probabil, cred ei, structuri subversive.

Metoda, de la conceptie si pana la punerea in practica, este tipic comunista. Desi nu fac parte din nici o asemenea organizatie, trebuie sa-ti marturisesc profunda ingrijorare, nu pentru ca as avea ceva de ascuns, ci mai degraba pentru modul in care suntem tratati. Insasi formularea din aceasta, sa-i zicem eufemistic, declaratie, te pune pe ganduri. Astfel, inainte de "marturisirea" activitatii "de bandit" in fata "onoratelor instante bisericesti" declaratia se face nu altcumva, ci "pe propria raspundere", de parca as putea fi pasibil cu vreun fel de pedeapsa, fie laica, fie bisericeasca, daca as face parte dintr-un ONG, ca membru asociat, fondator, voluntar si asa mai departe. Ca si cum onoratele instante de ancheta s-ar putea lasa induplecate de marturisirea mea, in timp ce, daca as ascunde aceasta implicare in sprijinul semenului, as putea suporta consecinte cel putin nebanuite, pentru ca nimeni nu poate banui ce mai inventeaza astia.

Stau si eu si ma intreb cu ce ii deranjeaza pe cei de la centru, daca unul sau altul este implicat in social, desigur implicare aparent incompatibila cu menirea monahului. Pentru ce trebuie sa inventariem de la gainile din cotet pana la cladiri, inclusiv aproximarea valorii acestora? Ceva nu miroase bine aici. Aceste intrebari sunt la origine, banale, "paranoia" vine pe parcurs.

Vazand lipsa de implicare a Bisericii in societate, neinformarea, mai mult, dezinformarea chiar, mai ales prin singura lumina care nu lumineaza, Lumina Patriarhiei, daca-mi permiti un rautacios joc de cuvinte rostit de un amic mai demult, vazand comunicatele laconice date din Deal atat in privinta cipurilor, cat si in privinta altor atacuri la adresa credintei, incepi sa-ti pui intrebari mai complexe, decat cele simple precum: ce este hartia pe care o semnez si unde ajunge?

In momentul de fata, dupa 20 de ani de asa zisa democratie, Romania zace inca in intuneric. Si, deci, in pacate. Ierarhia Bisericii alege sa schimbe (chiar daca motivat dogmatic) ordinea zilelor saptamanii, sa decida nu stiu ce alte schimbari, in timp ce adevaratele probleme apasa sufletul crestinului simplu, iar dezbinarea se adanceste de pe o zi pe alta. Ce face Patriarhia acum, e ca si cum un doctor da unui pacient schiop, cu dureri de ficat si stomac, cu tuse seaca si ochii injectati, o crema pentru acnee.

Adevaratele raspunsuri in societatea romaneasca, au venit si vin, firesc as putea spune, pentru o societate vie, de la omul simplu care activeaza intr-un ONG, ca e mai simplu de actionat asa. Insa, daca ne uitam bine, in spatele multora se afla duhovnici cu suflet viu, a caror ortodoxie nu este una de birou, ci una dupa duhul si trairea evanghelica. Si asta cred eu ca deranjeaza. Se doreste, iar aceste declaratii o dovedesc din plin, reducerea la tacere a vocilor din Biserica, acelea care deranjeaza. Se doreste ca Biserica sa nu se mai implice in "politica" (declaratie deja adoptata), ca aceia care ar trebui sa fie luminatorii orbilor sa nu-i mai calauzeasca pe acestia la lumina, ci sa-i conduca mai tare in intuneric. Avem de-a face cu un atac voalat la adresa dreptului la libera exprimare si asociere, sub pretextul ca nu este duhovnicesc. De parca tacerea si slugarnicia si-ar gasi fundament in Scriptura. Ceea ce vor mai marii nostri sa faca este sa ucida ultima farama de suflare in duh ortodox, care inseamna si actiune, nu numai marturisire. Pentru ca daca am arata numai pe dinafara a monahi, doar purtand haine decente si rostind cuvinte chibzuite, nu facem decat sa maimutarim un trai ingeresc pe care ni l-am asumat in intregime. Nu facem decat sa devenim niste maimutoi, care zambesc tamp cand li se vara in cetate un cal troian; sa ne transformam in yes-meni, sa secularizam unica si adevarata Biserica a lui Hristos.

Pentru ca daca vreun monah sau altul a ales sa se implica in vreun ONG, aceasta s-a facut tocmai pentru ca cei de la care trebuiau sa vina solutii s-au lasat asteptati, si ca tocmai Biserica, in loc sa ajute sa luminarea aproapelui, ii obtureaza vederea si mai tare. Astazi este 10 ianuarie 2011, data care apare si pe calendare, si pe ziare, si in mai multe locuri publice. Cine se face ca nu vede aceasta data, care cuprinde in sine si problemele curente, justificandu-se prin diverse argumente, canonice sau nu, dovedeste nu ca este citit sau intelept, ci ca este depasit de realitate, ca traieste intr-o lume paralela, captiv unor clisee si stereotipuri depsite si straine de duhul crestinesc.

Astazi, monahismul nu mai poate face abstractie de problemele zilei. In primul rand pentru ca il afecteaza direct, iar in al doilea pentru ca manastirile nu mai sunt asa izolate ca altadata, iar comunicarea se face astazi prin mijloace rapide. Nu putem face abstractie de aceasta, oricat ne-am dori. Fara doar si poate ca rostul unui monah este de-a deveni asemnea ingerilor, insa, daca vine cineva si ii cere sfatul, nu se poate sustrage motivand ascultarea sau canoanele. Asa, de pilda, putem gasi in traditia Bisericii, pustnici sau monahi care si-au parasit locul de rugaciune si linistea necesara contemplarii celor nevazute, pentru a se amesteca in forfota cetatii, in vremuri de prigoana. Or, astazi, nu avem de-a face cu o prigoana? Cand chipul lui Hristos, demnitatea umana, Biserica, valorile noastre sunt atacate subtil, noi sa ne facem ca nu le vedem? Si mai numim asta virtute? Am impresia ca este cineva care incearca sa ne vanda un alt set de valori, un set rasturnat si ipocrit.

Da, in Biserica, principiul fundamental care guverneaza toate este ascultarea, insa ascultarea merge pana la pacat si se face in numele lui Hristos. Ierarhii si mai marii de astazi ai Bisericii se comporta de parca ar fi stapani peste oameni, cand ei cei dintai ar trebui sa fie sluga tuturor. Asa spune Hristos! Or, cand s-a pus problema cipurilor, a homosexualitatii, a prostitutiei, a coruptiei, a plecarii din tara a unor oameni capabili, si asa mai departe, n-am vazut nici un ierarh sau sus-pus in fruntea miscarilor de protest. Sigur, nu implic faptul ca ar fi trebuit sa se asocieze asa, cu oricine, dar a lipsit orice luare de pozitie. In schimb, interzic altora sa marturiseasca, pe motiv ca "strica imaginea Bisericii", ca se folosesc de titulaturi "ortodoxe" pentru a se legitima in fata societatii. De parca unii ar detine monopolul in ortodoxie, fiind botezati in alte cristelnite...

Este evident, desi imi dau seama ca vor fi voci care sa conteste, ca avem de-a face cu o stalcire mascata a invataturii de credinta si un nou pas puternic inspre transformarea ierarhiei intr-un soi de casta, impropriu invataturii lui Hristos, care atrage consecinte nedorite.

Eu voi completa aceasta cerere, care va trece pe sub nasul multor parinti si frati, insa deplin constient ca ajut la consolidarea increderii de sine a unor impostori, deghizati in clerici, indiferent de loc, statura, nume si asa mai departe. Si ma intreb cati dintre ei au completat la randu-le aceste cereri, daca fac sau nu parte din ONG-uri mai stilate, a se citi loji masonice.

"Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case" (Mt. 10, 7).
M-am gandit ca ar fi bine ca si altii sa afle.

Monahul Iustin

Deschiderea expozitiei internationale Orthphoto “Monahismul Ortodox” in Romania

Dupa cum stiti, in urma cu mai mult de un an, am sarbatorit 5 ani de existenta pe internet. Pentru a celebra aceasta data importanta am organizat prima noastra expozitie internationala de fotografii. Doream atunci sa aratam frumusetea credintei ortodoxe intregii lumi, la nivel global. Expozitiile au avut loc in Bulgaria, Serbia, Polonia, Rusia si Romania si inca mai expunem in diferite locuri, chiar si in tara noastra. Pretutindeni, ideea noastra a fost intampinata cu mult entuziasm si sprijin, iar expozitia s-a dovedit a fi un mare succes.

Asadar, am decis ca este timpul pentru o alta actiune asemanatoare. Anul acesta, insa, am decis sa pregatim o expozitie putin diferita. Ca si prima expozitie, va fi pe plan international, va arata frumusetea Ortodoxiei in intreaga lume si va avea loc in diverse locatii. Totusi, de aceasta data, organizam, in premiera, o expozitie tematica. 

Am decis ca monahismul ar fi o tema perfecta pentru expozitia de anul acesta. De ce? Pentru ca monahismul este unul din cele mai importante elemente ale credintei si ale traditiei ortodoxe, puritatea acestora fiind pastrata necontenit de manastiri, centrele de gandire teologica ortodoxa. 

Vrem sa prezentam manastiri mari si importante, insa si manastiri mai putin cunoscute. Vrem sa aratam realitatile vietii monahale si impactul manastirilor in vietile credinciosilor, in mediul cultural si artistic. Am reusit sa adunam fotografii din 25 de tari. 102 utilizatori ne-au trimis fotografiile lor. Din totalul de 450 de fotografii au fost selectate 200 spre a fi printate, cele ramase urmand sa fie prezentate printr-un slideshow in timpul expozitiei.

In Romania deschiderea expozitiei va avea loc in Orasul Mioveni – Judetul Arges. Vernisajul expoziei internationale ”Monahismul Ortodox” va avea loc pe data de 18.12.2010, incepand cu orele 15:00, in holul Primariei Orasului Mioveni si poate fi vizitata pana pe data de 08.01.2011.

Printre invitatii acestui eveniment se numara numerosi teologi si personalitati din lumea culturala locala si este foarte posibil ca la eveniment sa participe si Inalt Prea Sfintia Sa, Parintele Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului.

Expozitia este sustinuta financiar in Romania in intregime de Centrul Cultural Mioveni si este promovata de Editura Filos.

Parteneri locali: Primaria Orasului Mioveni, Centrul Cultural Mioveni, televiziunea Absolut Tv, Radio 21, Revista Fun Time Mioveni, Catedrala Ortodoxa Sf Ap Petru si Pavel, Parohia Sf Trei Ierarhi si Editura Filos. La nivel nivel national am fost sprijinuti in demersul nostru de revistele: Rost, Orthograffiti, Lumea Credintei, Lumea monahilor si Familia Ortodoxa.

Mentionam ca expozitia va avea un circuit itinerant, dupa Mioveni urmand a fi vernisata in multe orase din tara precum: Pitesti, Bucuresti, Iasi, Craiova, Timisoara, Bacau, Piatra Neamt, Suceava, Fagaras, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Constanta, s.a.

Cum dimensiunea acestui proiect este foarte mare, fiind constinuit din doua elemente principale – arta fotografica (cu tot ce implica) si ortodoxia, ne-am bucura daca ne trimiteti propunerile si sugestiile dvs iar daca doriti ca expozitia sa ajunga si in orasul dvs, nu ezitati sa ne contactati.

Va invitam cu drag sa vizitati prima noastra expozitie tematica!

In numele redactiei Orthphoto din Romania,

Ionut Trandafirescu

Vlădica Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă

Vă recomand să vedeţi un dialog interesant şi emoţionant între vlădica Bartolomeu Ananina şi marea doamnă a interviului de televiziune Eugenia Vodă. Pentru cine nu a citit încă Memoriile lui Bartolomeu Valeriu Anania, acest interviu, care a avut loc acum şase ani, este o bună introducere.

Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă 1/6



Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă 2/6



Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă 3/6



Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă 4/6



Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă 5/6



Bartolomeu Anania la Eugenia Vodă 6/6