miercuri, 13 ianuarie 2010

Comunicat: AZEC dezaprobă pseudo-anchetele de tipul celei contra ÎPS Bartolomeu Anania


Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) trage un semnal de alarmă privind degradarea continuă a spaţiului nostru mediatic prin articole de pseudo-anchetă precum cele semnate recent de Mirela Corlăţean în Evenimentul Zilei.

Avându-l drept ţintă pe Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, articolul citat pare că nu lasă nicio stratagemă nefolosită pentru a induce publicului o anumită cheie a lecturii: folosirea pe post de "note informative" a unor "declaraţii"; punerea la un loc a câtorva fragmente de arhivă cu Memoriile celui în cauză; declanşarea unui veritabil proces de intenţie pentru ca în final să avem parte de transformarea unui adevărat luptător anticomunist în banal informator, victima "inocentă" a acestuia fiind răposatul Mitropolit Antonie Plămădeală.

Asociaţia
Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de cei care, în mass-media fiind, uită că misiunea lor profesională este corecta informare a publicului.

Credem că furibunda campanie electorală sub al cărui nefericit semn a stat România pe toata durata anului 2009 trebuie să se încheie. Este vremea concluziilor, nu doar pentru partidele politice sau pentru sponsorii lor, ci inclusiv pentru actorii media care în ultimele luni au reuşit, la propriu, să ofere un spectacol nu dintre cele mai izbutite ori necesare.

Articole precum cele din Evenimentul Zilei continuă, din păcate, acel mod de a face jurnalism pe care o Românie europeană şi matură nu îl merită.

Răzvan Bucuroiu

Preşedinte AZEC

12 ianuarie 2010


UPDATE

Au mai scris pe subiectul acesta, din cîte am văzut:
Răzvan Codrescu: Calomnia are picioare scurte
Alex Rădescu: IPS Bartolomeu Anania – inca o ancheta
Corina Negreanu: Un exemplu de meschinarie jurnalistica
Emilia Corbu: Nimeni si Anania
Ion de la Chiuiesti: Atacuri la ortodoxie

12 Comentários:

Gheorghiţă Ciocioi spunea...

Stau si ma intreb, dupa marsavia svarsita impotriva Mitropolitului Bartolomeu Anania, in Evenimentul Zilei,zilele trecute, de catre o jalnica delatoare -in conditii de libertate, iata, - cum s-ar fi comportat multi dintre vitejii jurnalisti de astazi, la o ancheta, in conditiile de detentie din anii 50. Voi ce spuneti?

Ion de la Chiuiesti spunea...

Excelenta initiativa. Felicitari!

Iulian Capsali spunea...

Cazul Avvei Bartolomeu este un caz simptomatic pentru modul in care se raporteaza majoritatea jurnalistilor la ortodoxie. Eu cred ca angajata ziarului este sincera in ceea ce a scris, ea fiind convinsa aprioric de "vinovatia" acestuia, pe probe circumstantiale. Din asta rezulta si felul manipulator al mizanscenei. Multe dintre comentariile din editia on-line, satanizate in expresie, fac dovada a ceea ce se ascunde cu adevarat in spatele vorbelor. Este o mare ispita peste care vladica o sa treaca, iar noi trebuie sa ne aratam solidaritatea cu un om care a indurat atatea de-a lungul vietii. Cred ca si o dezbatere a AZEC-ului in acest caz ar fi necesara.

sceptik spunea...

Nu zic ca nu e bun comunicatul, dar ce treaba are Mirela asta cu AZECU? O doare pe ea la basca... Cazurile de acest gen se opresc in tribunal, zic eu, pentru ca numai asa le dispare sau se diminueaza tupeul unora. De aia si scriu, profita de "smerenia" noastra... ca Biserica nu ajunge la Tribunal. Si nu e bine, asa e, noi avem psaltirea. Blestem in loc de binecuvantare, pentru toti cei ce fac rau voit Bisericii.

Anonim spunea...

Dupa cum bine spunea Dl Paler, cand Presa se transforma din cainele de paza al democratiei, in hiena, lucrurile o iau razna... Cum toate sunt strambe in Tara noastra, doar n-o face Presa rabat. Cred ca "anchete" de acest gen se pot transforma in "adeverinte" de verticalitate ortodoxa. Adica nu vor fi loviti decat cei ce apara Ortodoxia. Si cred ca ne putem alipi de cei denigrati, avand convingerea ca ei sunt stalpi ai Ortodoxiei, de vreme ce furiile se scurg in directia lor.
Referitor la condamnarea comunismului, cel mai important capitol trebuia sa fie referirea la reeducarile facute pe teritoriul Romaniei, reeducari de care chiar rusii au ramas uimiti de ferocitatea lor.
Ca preot, ma intristez cand Biserica e supusa acestor denigrari, sa zic asa, dar partea buna e ca Biserica e puternica in catacombe, ( si va rog sa intelegeti corect ceea ce vreau sa spun), nu in "libertate" si sclipiri fals-fastuoase.

Ludovic spunea...

Nu va mirati ca Patriarhia nu a dat nici un Comunicat? Sa-i placa Patriarhiei si patriarhului ca e atacat mitropolitul Bartolomeu?
Ciudat e ca niciun profesor de Teologie din Cluj nu a sarit în apararea mitropolitului. Nici preotii... cum se simte lipsa unei Asociatii (nu sindicat) a preotilor din Biserica Ortodoxa, care de fiecare data când încerca sa ia fiinta era distrusa chiar de ierarhi. Sa ne mai mire atunci actualul Statut al Bisericii, în care preotii sunt la buna voia ierarhului?
De ce nu implica AZEC -ul si ASCOR-ul în actiunea lor?

Anonim spunea...

Ludovice, prea cauti sa dai indicătii pretioase Azec-ului. Vrei mataluta, mult, mult de tot, sa o ia razna da iote ca nu se poate...

Anonim spunea...

De ce spune Ludovic'' Asociatie si nu sindicat''?Eu cred ca un Sindicat al preotilor si mirenilor va fi foarte bun!Nu va trebui sa lupte decat impotriva abuzurilor care au aparut in ultimii 2 ani in BOR , facute de noul patriarh !Sunt preot, dar nu am voie sa spun nimic fara "binecuvantare"!Ceea ce se intampla in Biserica nu are nimic comun cu Hristos,Care nici nu mai are loc in Casa Sa din cauza pseudoierarhilor!Am fost la o conferinta la protoierie,doua ore s-a vorbit,dar nu s-a pomenit numele Mantuitorului!Al ''stapanului''-da!Cum sa-i luam Mitropolitului apararea, cand a avut "nerusinarea" si a candidat la "scaunul patriarhal"(ce termen urat!)Putinii preoti din Bucuresti care mai au curaj sa spuna ceva sunt amenintati cu caterisirea ,iar mirenii cu blestemul arhieresco-patriarhal!

Anonim spunea...

Patriarhia nu a dat nici un comunicat nici atunci cand Teodosie a fost filmat luind spaga!De ce sa dea acum? La Cluj se fac abonamente la ziarul Lumina?Cati bani se dau la tv sau radio Trinitas de la Cluj? In Bucuresti ,parohiile cu cimitire au sute de abonamente,parca mortii citesc ziare!Ia sa laude Parintele Vartolomeu "grandioasele realizari" si apoi va obtine bunavointa pf-leului!

Un om care iubește dreptatea spunea...

Îi mulțumesc domnului Târziu pentru că s-a ridicat în apărarea Înaltului Bartolomeu Anania. Văd că nu prea mulți fac lucrul acesta, nici Patriarhia și nici vreun membru al Sinodului nu știu să fi luat vreo poziție până acum.
Această publicație, Evenimentul zilei, dacă nu mă înșel, aparține grupului Ringier.
Și ce vedem noi accesând pagina http://stiri.rol.ro/content/view/22655/2/ ? Vedem că printre specialitățile grupului se numără dezinformarea, calomnia, șantajul, făcăturile de tot soiul, servirea unor interese de putere obscure. Vedem că acest Michael Ringier, patronul grupului cu același nume, este recunoscut pentru legăturile lui dubioase, în special pentru legăturile sale cu oligarhia rusă clădită pe fostul KGB.
Mai vedem și că acest concern de presă Ringier a lansat bomba privind presupusele centre de detenție CIA pe teritoriul României, prejudiciind imaginea externă a țării.
Ce credibilitate mai poate avea acest grup Ringier, când în Elveția, patria mamă, era la un moment dat anchetat de către procuratura militară?
Și ce lecții de moralitate ne poate da nouă un elvețian, oricare ar fi el acesta, știind că Elveția la ora actuală s-a transformat în spălătoria mondială a banilor murdari.
La fel și în țara vecină Ungaria, grupul Ringier nu-și depășește condiția de grup mercenar în slujba unor interese dubioase, publicația lor de acolo fiind tot de teapa EvZ.
Mai trebuie amintit un lucru, foarte semnificativ, anume faptul că ziarul „Evenimentul zilei”, înainte de alegerile pentru scaunul patriarhal, a făcut campanie masivă în favoarea lui Ciobotea.
Sunt sigur, pot să bag mâna în foc că acest Michael Ringier are legătură și cu vreo masonerie.
Atenție mare creștini ortodocși, că banda de masoni și de ecumeniști ce a pus mâna pe conducerea BOR pune la cale ceva extrem de urât și de spurcat, de vreme ce a simțit nevoia să scoată mai întâi din luptă acest vajnic apărător, acest stâlp al Ortodoxiei - Înaltul Bartolomeu Anania.
Și-au găsit de cine să se ia, de un rafinat om de litere, de un erudit, de un om care și-a făcut dovada unei înalte slujiri față de Dumnezeu în acești ani tulburi când în BOR domnește impostura și haosul, de o înaltă conștiință a neamului românesc.
Mercenari și iude de la „Evenimentul zilei” și din Deal, luați-vă condeiul vostru spurcat și murdar de pe Înaltul Bartolomeu Anania!

Un om care iubește dreptatea spunea...

@ Anonimul din 16 ianuarie 2010, 19:56

Mă bucur foarte mult să văd că mai există în această țară preoți, oameni de conștiință.
Va să zică, în opinia susținătorilor sanctității sale Ciobotea întâiul, candidatura Înaltului Bartolomeu la scaunul patriarhal ar fi fost o dovadă de nesimțire din partea acestuia. Evident că și miile și miile de semnale și de scrisori primite din toată țara (printre care s-a numărat și cea a nevrednicului de mine) de către Înaltul Bartolomeu, care-l rugau să candideze, tot o dovadă de nesimțire au fost în logica surogatului de patriarh cu nume de făuritor de botine ( se pare că nu ne-a părăsit încă blestemul cizmarului, pus în capul trebii).
Chiar, ce să caute în scaunul de Patriarh unul care a pătimit pentru Hristos în temnițele comuniste, unul care a muncit vreo 10 ani să traducă Sfânta Scriptură pentru a ne lăsa o lucrare cu totul și totul excepțională, cu introduceri, note și comentarii de mare finețe și de mare valoare, ce se constituie într-un instrument de studiu care n-a mai stat în fața creștinului ortodox până acum. Și mai cu seamă ce să caute în scaunul de Patriarh un om de înaltă conștiință?
Nu mai sus de încălțări, Ciobotea!, pardon, de botine, de ciobote – ar suna o celebră zicere din antichitate, adusă mai aproape de zilele noastre.
Dimpotrivă, eu consider o dovadă de nesimțire crasă candidatura unuia ce se știa pătat până în măduva oaselor, și eu cred că vor da socoteală în fața lui Dumnezeu, el și toți cei care l-au ales (într-un dispreț total față de acest popor și față de Biserica lui Hristos), precum și toți cei care îl susțin acum.
Nu este nevoie să fii profet, ci doar un pic să fi răsfoit Sfânta Scriptură, ca să vezi că mari nenorociri și mari dezastre va aduce peste acest neam, Ciobotea dimpreună cu toți ierarhii și preoții care-l susțin. Vor avea mâinile pătate de sânge.
În altă ordine de idei, văd pe internet că se vrea organizarea unei demonstrații împotriva ecumenismului, în luna aprilie. Poate că vor avea curajul să iasă și preoți și călugări pentru a protesta împotriva faptelor strigătoare la cer, ce se petrec astăzi în BOR, și aceasta spre salvarea acestui neam de la osândă.
Ziceați că timp de două ore nu s-a pomenit numele Mântuitorului. Este firesc, pentru că ei se închină de fapt la marele arhitect al universului. Numele lui Iisus Hristos îi arde.
Mai ziceați că mirenilor le este frică de blestemele lui Ciobotea și ale acoliților lui. Mie unuia nu-mi este frică. Toate blestemele se vor întoarce asupra lor. Și nu va trece multă vreme până mă voi lepăda, în mod public, de acest Ciobotea și de toți ai lui, pentru că nu vreau să mă fac părtaș cu ei.
Dumnezeu să ne ajute!

Ilie, student teolog spunea...

L-as îndemna pe "anonim" sa citeasca Statutul BOR ca sa constate ca nu numai la protoieria lui nu se aminteste de Mântuitorul, dar chiar în acela. Dânsul, ca preot, trebuie sa stie asta, pai, nu?

Ilie, student teolog