luni, 7 iulie 2008

Toti staretii de la Muntele Athos cer caterisirea IPS Nicolae si a PS Sofronie

Nr. înreg. F. 2/7/1541
Careia, 20-06/3-07-2008


Sfînta Chinotită a
Sfântului Munte Athos


Prea Fericitului Părinte Daniel,
Patriarhul României,
Preşedintele Sfântului Sinod al Ierarhiei
Sfintei Biserici a României
şi tuturor membrilor cinstitei Ierarhii
la Bucureşti

Prea Fericirea Voastră,
Cu adîncă tristeţe, noi, totalitatea monahilor care ne nevoim în Sfântul Munte, am fost informaţi despre cu totul neaşteptata comuniune sacramentală (intercomuniune) din data de 25 mai 2008 a Prea Sfinţitului Nicolae, Arhiepiscop de Timişoara şi Mitropolit al Banatului, cu episcopul uniat şi cu nunţiul papei, act săvîrşit prin împărtăşirea celui dintîi din «pîinea» şi din «potirul» ereticilor acelora.
Unui ortodox îi este imposibil să treacă pe lîngă acest eveniment fără să simtă amărăciune şi serioasă îngrijorare. Cei care au o vie conştiinţă de sine ortodoxă şi un ascuţit simţămînt ortodox văd cum este încălcată în gradul cel mai înalt credinţa noastră, a ortodocşilor, în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.
Actul neaşteptat al Prea Sfinţitului Mitropolit mai sus pomenit răstoarnă din temelii Eclesiologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii. De vreme ce cuvintele înscrise în Epistola către Efeseni constituie predanie apostolică: «Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez» (Efeseni 4, 3-5), iar această moştenire este păzită în mod neclintit de douăzeci de veacuri în Biserica noastră Ortodoxă cu preţul multor osteneli, cu sudoare şi sînge, cum poate sta nepăsătoare conştiinţa ortodocşilor cînd este desfiinţată temelia mîntuirii şi pusă în pericol nădejdea cea în Hristos?

Întîistătătorii ortodocşi, precum şi însăşi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu au accentuat în multe rînduri faptul că potirul comun nu poate constitui un mijloc de realizare a unirii. Convingerea comună a ortodocşilor este aceea că deplina unitate dogmatică în Credinţa Ortodoxă este condiţia absolut necesară pentru oricare unitate bisericească viitoare a eterodocşilor creştini care s-au separat de Biserica Ortodoxă. Aşa cum a scris şi vrednicul de pomenire părinte Dumitru Stăniloae: «Pentru Biserica Ortodoxă intercomuniunea care separă comuniunea euharistică de unitatea de credinţă şi de unicitatea Bisericii este de neconceput. Mai corect spus, aceasta este un pericol de dizolvare a Bisericii, a unităţii de credinţă şi de încetare a Euharistiei» (Pentru un Ecumenism Ortodox, ed. Athos, Pireu, 1976). Intercomuniunea sacramentală săvîrşită cîndva în trecut în mod neteologic şi nejustificat de către unii în diaspora ortodoxă a fost condamnată în repetate rînduri de către Biserica Ortodoxă.

Pe lîngă aceasta, am luat cunoştinţă şi de sminteala răspîndită în poporul român credincios şi de protestul energic al cuvioşilor monahi atît din România, cît şi de la Sfîntul Munte. Cunoaştem, de asemenea, şi faptul că diverşi factori din afara Bisericii exercită presiuni de nesuportat în vederea justificării actului Prea Sfinţitului Nicolae. Cu toate acestea, nici o acţiune deliberată venită din partea acestora nu poate acoperi, în conştiinţele episcopilor ortodocşi, datoria lor episcopală ce decurge din cuvîntul Apostolului: «Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfînt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu însuşi sîngele Său» (Fapte 20, 28). De altfel, opoziţia dusă pînă la vărsarea de sînge mucenicesc a poporului ortodox al României faţă de uniatizarea lui forţată din secolul al XVIII-lea, opoziţie consemnată de scriitori români şi străini, este dovada cea mai bună a faptului că poporul vostru credincios iubeşte Ortodoxia şi nu doreşte uniri false cu papistaşi şi uniaţi.
Uniaţii, oricît ar fi de apreciaţi ca oameni pentru suferinţele la care au fost supuşi, alături de ortodocşi şi de alţi creştini, de către regimurile atee, nu pot participa la împărtăşirea potirului nostru şi nici noi la împărtăşirea potirului lor, deoarece împărtăşirea din aceeaşi Pîine şi din acelaşi Potir este pentru noi o chestiunea eclesiologică, iar nu una sociologică; este rodul deplinei unităţi dogmatice, cultice şi administrative în Credinţa Ortodoxă, iar nu un mijloc de promovare a unor unificări lumeşti; înseamnă comuniune cu Hristos şi în Hristos şi nu se referă la formele trecătoare ale unei societăţi doar omeneşti.
În afară de acest eveniment, dorim să ne exprimăm îngrijorarea şi pentru săvîrşirea anul acesta, la praznicul Arătării Domnului, a Sfinţirii Apei de către Prea Sfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în comun cu episcopul uniat al locului. Ne întrebăm dacă nu cumva toate acestea se fac pentru a se cultiva aşa-zisul ecumenism popular, pentru ca popoarele să se obişnuiască cu ideea unităţii în ciuda diferenţelor dogmatice şi pentru a se promova o unitate a Bisericii Ortodoxe cu creştinii eterodocşi fără rezolvarea acestor diferenţe.

Prea Fericirea Voastră,
Considerăm că pentru aceste acţiuni anticanonice extreme sîntem împreună răspunzători înaintea Domnului şi aceia dintre noi care tăcem sau consimţim cu făptuitorii. De aceea, cu profund respect vă rugăm să vă aplecaţi asupra acestor chestiuni cu cuvenita sensibilitate faţă de Sfintele Canoane şi să înlăturaţi sminteala de la mijloc, pentru ca să se slăvească prea sfînt Numele Domnului, pentru a fi alinat poporul ortodox credincios din România şi de pretutindeni şi pentru ca sfintele Biserici ale lui Dumnezeu să se bucure de buna rînduială şi de pacea cea plăcută lui Dumnezeu.
Referitor la cele de mai sus, dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că noi nu putem primi în comuniune bisericească pe episcopul care va stabili comuniune sacramentală cu uniaţi, papistaşi, monofiziţi, protestanţi sau alţi eretici fără ca în prealabil aceştia să se întoarcă la Credinţa Apostolică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Avem speranţa că, cu dragoste părintească, veţi acţiona cum se cuvine în acord cu cele stabilite de Sfintele Canoane.
Pentru toate acestea, cerînd ca nişte fii binecuvîntările patriarhale ale Prea Fericirii Voastre celei de Dumnezeu cinstitoare, vă sărutăm Cinstita Dreaptă şi vă asigurăm de respectul nostru fără margini.
Toţi reprezentanţii şi întîistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri
ale Sfîntului Munte Athos adunaţi în sinaxă.

Seja o primeiro a comentar