sâmbătă, 10 aprilie 2010

A doua decapitare a Poloniei

Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski şi alţi cîţiva lideri ai ţării au murit, azi dimineaţă, într-un accident aviatic. Delegaţia poloneză era în drum spre Katyn, pentru a comemora 70 de ani de la uciderea a peste 22.000 de ofiţeri şi intelectuali polonezi de către poliţia politică a URSS. Astfel, tragedia capătă o încărcătură simbolică uriaşă: o altă decapitare a Poloniei. Varianta oficială, deja avansată înainte oricărei anchete, este că accidentul a avut loc din pricina unei erori de pilotaj. Imediat însă a apărut bănuiala că e vorba de un asasinat odios comis de Rusia. Să fie liderii ruşi atît de lipsiţi de inteligenţă încît să se expună singuri, printr-un asemenea gest criminal, oprobiului public internaţional? Sau să fie atît de cinici şi de nepăsători (mai ales în condiţiile în care preşedintele Lech Keczynski nu era iubit nici de SUA, nici de UE) încît să transmită astfel un mesaj tuturor celor care îi mai supără? Vom vedea. Oricum, e o probă de cinism că premierul rus Vladimir Putin, fost general KGB, a fost numit şef al comisiei de anchetă a evenimentului.

Site-ul Novinite.com a obţinut o copie a listei pasagerilor de la bordul avionului prezidenţial polonez şi prezintă principalii oficiali ai delegaţiei:
* Lech Kaczynski - preşedintele Poloniei
* Maria Kaczynska - soţia preşedintelui Lech Kaczynski
* Ryszard Kaczorowski - în perioada 1989-1990 a fost ultimul preşedinte al Poloniei în exil.
* Jerzy Szmajdzinski - vicepreşedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010.
* Wladyslaw Stasiak - directorul biroului de presă al Preşedinţiei.
* Aleksander Szczyglo - preşedintele Biroului Naţional de Securitate.
* Pawel Wypych - secretar de stat al Cancelariei prezidenţiale.
* Mariusz Handzlik - subsecretar al administraţiei prezidenţiale.
* Andrzej Kremer - ministru adjunct al Afacerilor Externe.
* Franciszek Gagor - şeful Statului Major al armatei poloneze
* Andrzej Przewoznik - vicepreşedinte şi secretarul Comisiei pentru comemorarea vicrimelor masacrului de la Katin a premierului în perioada 1994-1998.
* Grzeogrz Dolniak - membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
* Przemyslaw Gosiewski - membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
* Zbigniew Wassermann - membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
* Janusz Kochanowski - avocatul polonez al poporului
* Slawomir Skrzypek - guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei.
* Janusz Kurtyka - preşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Naţională.
* Tadeusz Ploski - preot romano-catolic.

Lech Kaczynski şi fratele său geamăn, Jaroslaw, fost premier (care, din fericire, nu era în aeronava prăbuşită) sînt cei care au consolidat economic Polonia în ultimii ani, astfel încît se vorbeşte despre miracolul economic polonez. Sub conducerea lor şi prin politica Partidului Lege şi Justiţie, ai cărui lideri au fost, Polonia s-a impus pe plan internaţional, neacceptînd să fie la remorca nici unui supra-stat şi cerîndu-şi drepturile. Fraţii Kaczynski s-au remarcat printr-o viziune conservatoare şi o apropiere netă de Biserică. [Cîteva date suplimentare despre fraţii Kaczynski, citiţi în Gândul.]

Astăzi, Polonia este în doliu. Şi ar trebui să fie toate statele care se vor libere şi care au văzut, în ultima vrem, un model în Polonia.
Personal, sînt legat sufleteşte de Polonia din mai multe motive. Aşa încît resimt această nenorocire ca pe una personală. Prietenilor mei polonezi le transmit condoleanţe. Dumnezeu să-i odihnească pe cei ucişi şi să-i întărească pe cei rămaşi!

UPDATE (11 apr.)


Clădirea Ambasadei Poloniei din Aleea Alexandru a devenit loc de pelerinaj pentru zeci de bucureşteni, care au lăsat aici flori şi candele, în semn de omagiu. Cei mai mulţi nu au prieteni polonezi, nu au fost niciodată în Polonia, iar despre fosta familie prezidenţială ştiu detalii doar din presă.

Sursa: EvZ

9 Comentários:

Elena Chipariu spunea...

Nu pot sa cred ca fratii nostri ortodocsi rusi ar putea face asa ceva chiar si unor papistasi, tocmai in Saptamana Luminata. Ma rog sa fie adevarata versiunea accidentului pentru ca altfel nu stiu ce se va alege de noi si de zona aceasta.

Unknown spunea...

@ Elena:

"Fratii" nostri ortodocsi rusi au facut si altele mai rele chiar unor ortodocsi. Si la cit de credinciosi sint alde Putin & Medvedev, cred ca mai aproape de noi sint in cazul asta papistasii.

Ionut Trandafirescu spunea...

Cu o anumita retinere putem spune ca a devenit un model aceasta tara. Macar pentru campaniile impotriva avorturilor si a homosexualitatii, ca dpdv economic totul este evident.

Iar cum traim in era conspiratiilor e destul de greu sa nu devenim iscoditori.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Kondolencje = condoleante (in lb. poloneza)!

Nici eu nu pot sa cred intr-un complot. Mai degraba e o coincidenta nefericita. Dumnezeu sa-i odihneasca!

Ion de la Chiuiesti spunea...

E clar un accident cauzat de erori de pilotaj si a vremii. Au fost 4 incercari de aterizare!

prsuciu spunea...

Hmm, Orice ar fi Dumnezeu ii iubeste mult pe Polonezi. Nu au fost niciodata lipsiti de Cruce chiar daca sunt slavi catolici. Renasc mereu din cenusa ca si Mantuitorul din mormat (sa nu zic altceva ca suntem, am fost in saptamana luminata). Dumnezeu sa-i ierte pe raposati si sa-i ajute pe polonezi!

Răzvan Codrescu spunea...

Niciodată nu s-a mai petrecut un eveniment tragic de asemenea proporţii şi cu asemenea consecinţe în istoria politică a Europei moderne. Dumnezeu să-i odihnească... dar nu vă pripiţi cu concluziile!

Aurelian spunea...

Polonezii sunt intr-adevar singura economie cu adevarat capitalista si cu fundamente solide. Atitudinea lor Anti-UE, Crestina si vadit impotriva Noii Ordini Mondiale i-a costat. Insa cu siguranta din asta nu poate iesi decat o noua revolutie. Din sange nu se naste decat lucruri bune, iar crima asta intr-adevar ne indreptateste sa zicem ca Dumnezeu ii iubeste pe polonezi.

nicolae p. spunea...

Pentru cei cu adevarati interesati de perceptia cea mai adecvata asupra caracterului structurilor politice si mentale ce domina in clasa diriguitoare rusa recomand cu incredere editorialul audio de azi de Petru Bogatu pe site-ul Vocii Basarabiei. Accidentul intamplat este paradigmatic nu doar pentru relatiile ruso-poloneze, ci este deosebit de important si pentru noi ca natiune "hacuita" de intentiiele velicoruse ale celui mai perfid "vecin" al nostru. Cred ca cinismul clasei politice si structurilor serviciilor secrete merge mult mai departe decat inchipuirea noastra mioritica,si, pentru linistea noastra crestineasca, sa facem separarea intre poporul rus si clanul politic ce traseaza actiunile si imaginea rusilor in exterior si in vecini. Mai cred ca basarabenii au un "nas" deosebit pentru a depista intentiile expansioniste si dezagregante a fostului frate mai mare. Care, dupa mine, a fost mai degraba o mama vitrega care ne-a tinut in perfuzii cu o constiinta straina si alienanta de esenta noastra romaneasca(zic ne-a pt. ca sunt basarabean).Incerc sa nu fiu truistic(scuze-e pentru laconicitate) si redundant, vreau doar sa atrag atentia ca oameni din acel spatiu au un "al saselea simt" pentru tot ce vine de la "Rasarit" si merita luat aminte la perceptiile si reactiile lor. De asemenea sunt curios sa aflu si de reactiile dlui V.Patrichi, a carui articole in ROST cu privire la spatiul postsovietic le prizez cu mare savoare, si care ,dupa mine, are un "nas" foarte fin pentru problemele din rasarit.
Hristos a inviat!
si sa dea Dumnezeu sa inviem si noi ca natiune si ca neam!
n.