Biserica "Sf. Parascheva" din Vidin (Bulgaria) va avea acoperiş nou datorită credincioşilor români

Astăzi, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, avem în cont 14.503 lei pentru repararea acoperişului bisericuţei “Sf. Parascheva” din Vidin (Bulgaria). Campania de strîngere de fonduri, organizată de revista Lumea Credinţei şi Asociaţia ROST, şi-a atins obiectivul deja. Desigur, nevoile acestei biserici rămîn încă mari. De pildă, pictura murală ar trebui restaurată. De aceea, colecta va continua pînă la sfîrşitul lunii octombrie, aşa cum am şi anunţat de la început, iar banii adunaţi vor fi folosiţi pentru alte lucrări de reparaţii la aceeaşi biserică.

Vă mulţumim din suflet tuturor celor care aţi dat din puţinul dvs. pentru a salva de la distrugere o ctitorie a domnitorului român Matei Basarab, o biserică închinată Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, un simbol al românităţii creştin-ortodoxe din sudul Dunării. Numele de botez ale tuturor donatorilor vor fi pomenite la bisericuţa din Vidin ca ale unor binefăcători, cum sînteţi.

La finalul campaniei, vom merge la Vidin pentru a înmîna banii Consiliului Parohial şi vom publica în Lumea Credinţei şi pe www.rostonline.ro un foto-reportaj de la eveniment. De asemenea, o echipă a TVR va face şi va difuza un reportaj de acolo. Doamne, ajută!

A fi român înseamnă să fii extremist

Bolşevicii de modă nou şi apucături vechi, dimpreună cu închipuiţii vînători de "nazişti" - două grupuri care deseori se suprapun pînă la identitate - nu ne surprind cu nimic: "Temele discursului extremist din România sunt: unificarea cu Basarabia, homosexualitatea, avortul, evreii, maghiarii, NATO, UE, Sfinţii Închisorilor." 

Aţi auzit, extremiştilor? Care eşti pentru revenirea Basarabiei la Ţara-mamă, anticomunist, contra propagandei homosexualităţii, împotriva uciderii pruncilor nenăscuţi, critic cu evreii (mai cu seamă cu sioniştii şi impostorii holocaustului), deranjat de şovinismul maghiar şi de atentatele la unitatea statului român, eurosceptic, prea puţin entuziast faţă de anumite acţiuni ale NATO şi cu evlavie la Sfinţii Închisorilor? Fă un pas în faţă, extremistule, ca să te băgăm la puşcărie! Nu v-a ajuns, băi, că am trecut prin malaxorul temniţelor două generaţii de-alde voi? Vă vreţi martiri? Las' că vă facem martiri! Acuş ne sare în ajutor şi Antonescu ăsta pîrît, cum îi zice?, Crina!

Citiţi aici, ca să vă cruciţi!

Noua spaimă a lui Crin Antonescu: legionarismul

România este neguvernată de mai bine de un an şi jumătate, economia e la pământ, şomajul în creştere, românii rămîn cetăţeni de rangul doi în UE (prin neprimirea în spaţiul Schengen), USL furnizează Justiţiei, pe bandă rulantă, miniştri, parlamentari, şefi de Consilii Judeţene şi primari penali, protestele civice se înmulţesc şi se radicalizează din pricina hoţiilor şi a trădării la care se dedă Puterea socialist-liberală.

Estimp, Crin Antonescu, lider al PNL (un partid aşa-zicînd al libertăţii, inclusiv al celei de exprimare, de asociere şi de manifestare politică), co-preşedinte al USL şi şef al Senatului României, s-a trezit că principala noastră problemă este interzicerea „organizaţiilor cu caracter legionar” şi pedepsirea celor care „minimalizează holocaustul”. Dincolo de formulările vagi, care lasă loc interpretărilor abuzive (în condiţiile în care se vor regăsi şi în legea pe care vrea s-o iniţieze Antonescu), această proaspătă grijă a liderului liberal, pentru care cere procedură de urgenţă în Parlament, arată nu numai obedienţa deja obişnuită la politrucii noştri de rit nou, ci şi, atenţie, o mare frică!

Mai perspicace cu o secundă decît cealaltă păpuşă trasă pe sfori în capul guvernării, recte Victor Ponta, Crin Antonescu a realizat că ţara s-a săturat de această clasă politică şi că este pregătită să o măture definitiv. El ştie că protestele din stradă se vor înăspri, mai ales după venirea iernii, care va fi cumplită pentru români nu doar meteorologic, ci şi financiar. Îşi dă seama că în aceste vremuri, speranţa merge către o soluţie de forţă şi că românii, aşa îndoctrinaţi de comunism şi manipulaţi de istoricii de partid sau „corecţi” politic, ştiu că singurii care au pus probleme mafiei de stat au fost legionarii. Şi-atunci vrea să se asigure că o alternativă „legionară” la actuala putere şi la nevrednica opoziţie parlamentară nu este posibilă.

Pun ghilimelele la „legionară”, pentru că îi cunosc prea bine pe aceşti ticăloşi care ne conduc şi ştiu că vor asimila cu legionarismul orice grupare naţionalist-creştină, ba chiar şi pe acelea care vor îndrăzni să manifeste fie şi un timid patriotism sau o preocupare mai intensă pentru impunerea unor principii de viaţă creştină în societate. Nu m-aş mira să fie acuzate de legionarism pînă şi Mişcarea Populară sau Noua Republică, pentru că PNL ar deveni astfel singura formaţiune „de dreapta” – cu şanse de a intra în Parlament – democratică, nu-i aşa?, deci cu drept de existenţă, şi unica alegere a celor care înţeleg nocivitatea Stîngii.

Revenind, nu m-aş mira nici ca iniţiativa omagierii unui sfînt al închisorilor ca Valeriu Gafencu să fie considerată de legiuitor drept o dovadă de „minimalizare a holocaustului”, căci se ştie că acesta a fost “frate de cruce”, legionar, ce mai!, deci, vezi bine, antisemit, chit că a salvat de la moarte în puşcărie cel puţin un evreu.

Las că istoria Mişcării Legionare a fost mistificată în cel mai înalt grad de către adversari atît în epocă, cît şi în timpul comunismului, ca şi astăzi. Fapt este că în legea veche, pe care Antonescu vrea s-o modifice, legionarismul nu este incriminat, ci numai fascismul, iar integrarea legionarismului în curentul fascist nu e facilă şi nici nu poate fi obiectul unei instanţe de judecată. [De altminteri, plîngerile la Parchet, din ultimii 20 de ani, ale unor cetăţeni români de etnie evreiască împotriva unor organizaţii declarat legionare, ca şi unele procese intentate unor persoane considerate ca aparţinînd Mişcării Legionare, au fost soluţionate în defavoarea reclamanţilor.] Aşa încît, probabil la presiunea prietenilor noştri evrei, liberalul vrea să condamne în mod expres legionarismul, necondamnat pînă acum nicăieri în lume.

Crin Antonescu (ca şi consilierii săi de la Institutul „Elie Wiesel”) nu pare să realizeze că o astfel de iniţiativă provoacă o reacţie contrar celei scontate în corpul social şi că stîrnesc pornirile anti-Putere ale românilor, care nu văd în asta decît semnul unei slugărnicii abjecte şi a încă unei trădări a neamului din care provine.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob prin care „minimalizarea Holocaustului” se va pedepsi cu închisoarea. De asemenea, vor fi interzise simbolurile şi organizaţiile cu caracter legionar. Antonescu a ales să facă acest anunţ astăzi, deoarece mâine se comemorează ziua Holocaustului în România.

„Între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise vor fi introduse şi acelea cu caracter legionar pentru a ţine cont de o realitate istorică. Această referire este perfect justificată de politica rasială promovată între septembrie 1940 şi ianuarie 1941 de guvernarea legionară, de atrocităţile comise la adresa cetăţenilor de origine iudaică şi nu numai. Totodată se introduce în lege şi o definiţie dată Holocaustului pe teritoriul României astfel încât această să introducă şi persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român pe teritoriile administrate de acestea în perioada 1940 – 1944”, a declarat deputatul PNL, George Scutaru, co-iniţiator al proiectului de lege, care a adăugat că proiectul este realizat în colaborare cu Institutul „Elie Wiesel”.

Crin Antonescu a precizat că va cere o procedură de urgenţă în Parlament pentru această iniţiativă.

Întrebat dacă afirmaţiile ministrului delegat Dan Şova, care a declarat că evreii nu au avut de suferit în România, afirmaţie asupra căreia a revenit ulterior, ar intra sub incidenţa noii legi, Antonescu a răspuns că da.

Liderul PNL a subliniat că recitarea unor poezii ale unor autori cu afinităţi legionare sau legionari nu intră sub incidenţa legii.

SURSA: Gândul

Campania pentru acoperirea bisericii "Sf. Parascheva" din Vidin intră în linie dreaptă

Dragii mei, vă anunţ că am strîns pînă acum 4.590 de lei pentru acoperişul bisericii "Sf. Parascheva" din Vidin. Mai avem puţin pînă la suma necesară, de aproximativ 10.000 de lei. Haideţi să facem un efort şi să o adunăm pînă la 14 octombrie, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva! Din evlavie faţă de Sfînta, din dragoste pentru istorie (căci lăcaşul e ctitorie a lui Matei Basarab) şi faţă de românii de la Sud de Dunăre, pentru care a fost ridicată.

Banii se pot vira în contul Asociaţiei ROST, cu următoarea precizare: "Acoperiş biserică". Contul este: RO25 BACX 0000 0001 0736 3250, în lei, deschis la Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei, Bucureşti.

Dumnezeu să ne ajute!

Gânduri şi adevăruri trecute sub tăcere de toţi politicienii care se vor "corecţi" politic

V. J. Iamandi (Sibiu, 2011)

Carta libertăţii, drepturile omului, dreptul internaţional, democraţia şi tot acest bla-bla, de care se face atîta caz pe mapamond, se înclină şi lasă loc unor legi suprastatale care nu iartă, impunând lumii acest tabu al Holocaustului, pentru singura vină că unii dintre noi s-a întâmplat să-i fi fost contemporani.

Holocaustul, crimă împotriva umanităţii comisă de nazişti, a fost pusă pe nedrept în cârca întregii omeniri! Comunismul este identificat cu antifascismul, deci fiind anticomunist devii fără drept de apel... fascist.

Indiferenţa unor populaţii complexate de distrugerile, ororile şi marele număr de victime din  cel de-al doilea război mondial a făcut, cu participarea laşă a democraţiilor occidentale, ca la Nürnberg să fie judecat procesul criminalilor de război, nu cel al asasinilor nazişti, aşa cum ar fi fost normal.

O dată cu torţionarii nazişti (care au făcut 6 milioane de victime în rândul evreilor, cum se afirmă în mod curent) a fost judecat şi poporul german de către călăii bolşevici, judecători care aveau la activul lor, peste tot în lume, circa 200 de milioane de victime la fel de nevinovate, de toate rasele, de toate naţiile, de toate confesiunile, printre care, cunoscut fiind antisemitismul populaţiei şi al conducătorilor sovietici, în frunte cu Iosif Visarionovici Stalin însuşi, vor fi fost şi numeroşi evrei despre care nu se face nici un caz. Cât despre numărul celorlalte victime ucise mişeleşte, care depăşesc cu mult Auschwitzul şi celelalte lagăre antievreieşti la un loc, acestea au intrat în anonimatul istoriei şi trebuie ignorate, dacă domnul Elie Wiesel şi ciracii săi nu le anatemizează de-a dreptul.

Infamia şi cruzimea duse la paroxism, practicate în toate gulagurile asupra popoarelor peste  care "umanismul comunist" şi-a întins aripa criminală, le-au depăşit cu mult pe cele naziste.

La presiunile finanţei mondiale, talerele balanţei zeiţei oarbe au înclinat numai de partea aurului, adică numai pentru cele 6 milioane (citând cuvintele abatelui Pierre, şi o singură victimă ar fi fost prea mult), număr de altfel contestat chiar şi de personalităţi evreieşti care s-au ridicat împotriva antisemitismului provocat şi cultivat de politicienii sionişti.

Bolnavi de orbul găinilor, occidentalii, după ce au vândut estul Europei plutoanelor de execuţie sovietice, au închis sistematic ochii, trecând cu vederea crima împotriva umanităţii a unui totalitarism mult mai nociv şi mai de durată, care ameninţă pe mai departe omenirea şi care, nefiind judecat aşa cum ar fi cerut Justiţia şi toate legile echităţii, rămâne nepedepsit.

Statul Israel abuzează şi foloseşte acest număr de 6 milioane de victime (pentru care ne exprimăm toată compasiunea) ca pe o perpetuă ameninţare culpabilizatoare, ca pe o sabie a lui Damocles atârnând deasupra întregii opinii publice şi clase politice, gata să decapiteze pe toţi cei care îndrăznesc să le pună în discuţie sau care nu îşi însuşesc acest nou limbaj mondial zispolitically correct, impus tuturor celor care vor să reprezinte interesele unei ţări şi încearcă să îşi spună cuvântul în arena politică a vremii.

Aşa cum este normal, acest Holocaust rasial, în afară de compasiune, a stârnit oprobriul şi indignarea opiniei publice. Comunitatea evreiască mondială şi statul Israel ar fi avut numai de câştigat cultivând paşnic şi democratic acest val de simpatie. S-a preferat însă contrariul, declanşându-se această anomalie a secolului, această dictatură a urii, similară nazismului pe care l-au condamnat. Şi vor obţine contrariul, după cunoscutul proverb care spune: "Cine seamănă vânt, culege furtună". Din păcate, nu vinovaţii, cei care au recuperat greutatea în aur a celor 6 milioane  de victime, vor plăti, ci, ca întotdeauna, populaţia, cei simpli şi săraci.

La noi, declanşând prin Institutul "Elie Wiesel" o campanie care sfidează deopotrivă libertatea statului şi libertăţile cetăţeneşti, au călcat în picioare până şi drepturile Bisericii sau prerogativele Justiţiei, acţionând împotriva celui mai elementar bun-simţ, împroşcând cu noroi, încercând să ne ucidă credinţa, memoria, respectul şi recunoştinţa faţă de eroii naţionali, de martirii anticomunişti, de tot ce este adevărat şi drept în istoria poporului nostru.

Stat în stat, Institutul "Elie Wiesel" pentru Studierea Holocaustului obligă la legi riguroase pentru condamnarea "negaţioniştilor" şi a tuturor celor pe care sionismul mondial îi consideră adversari, neţinând seama de ce reprezintă aceştia, dincolo de orice ideologii, pentru ţara şi poporul lor. Este interzis să ai eroi naţionali, să îi omagiezi, să-i identifici ca martiri şi să-i cinsteşti ca sfinţi slujitori ai Bisericii. Suntem obligaţi să ridicăm monumente şi case omagiale în care să comemorăm şi să onorăm victimele Holocaustului, care aparţin numai şi numai "poporului ales", în timp ce la noi în ţară, abandonaţi hidrei sovieto-securiste, au căzut ucişi bestial sau au beneficiat de "ospitalitatea" temniţelor sau lagărelor de muncă peste 2 milioane de martiri, care, la limita nivelului de supravieţuire, au îndurat cele mai groaznice torturi, torturi care depăşesc nu doar orice altă realitate, dar şi imaginaţia omenească! Ei, mărturisitorii noştri, nu au dreptul de a fi omagiaţi şi canonizaţi ca martiri, sau de a fi socotiţi eroi naţionali, uitându-se că sfinţii nu au culoare politică, ci un singur crez suprem, pentru care s-au şi jertfit, iar alfabetul lor este cuvântul Evangheliei, mai presus de toate conjuncturile politice.

Consider cererea Institutului "Elie Wiesel" de retragere a titlului de cetăţean de onoare acordat postum de Baia Sprie Părintelui Iustin Pârvu, ca şi retragerea la aceeaşi iniţiativă a titlului de cetăţean de onoare post mortem al oraşului Tg. Ocna lui Valeriu Gafencu, considerat de noi "Sfântul închisorilor" (deoarece măsura creştinătăţii lui a fost jertfa), ca pe nişte atacuri şi insulte grave, care anulează independenţa, libertatea şi responsabilitatea unui stat de drept şi a unei comunităţi naţionale, şi care, în final, lovesc credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi cultul eroilor, valori de bază ale Bisericii Ortodoxe abia scăpate din ghearele ucigaşilor bolşevici.

Ocultele nu şi-au abandonat ţelul. Decretată duşman de moarte, Biserica creştină a fost, este şi va rămâne probabil principala ţintă a celor care L-au răstignit şi Îl urăsc de moarte pe Hristos.

Unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, Părintele Iustin Pârvu, stâlp de nădejde al Bisericii, s-a stins din viaţă. Încă unul dintre păstorii care purtau cu credinţă şi har pe umerii lor fragili greutatea statorniciei tradiţiilor şi dogmelor ortodoxe, de la care nu s-a abătut şi pe care le-a slujit cu dăruire jertfelnică de-a lungul întregii vieţi. Îndurând martirajul creştinilor din primele veacuri de prigoană, ca soldat al lui Hristos, nu s-a înclinat în faţa apocalipsei roşii, luptând pentru credinţă cu toată abnegaţia, stimulând eroismul creştin împotriva unei orânduiri atee, înfruntând Securitatea în anii grei ai gulagurilor. Ortodoxia îl plânge pe cel plecat dintre noi, dar rămâne fermă în credinţa că vom avea acolo sus un sfânt rugător şi ocrotitor, veşnic de partea noastră, pentru dreptate şi adevăr.

Cei care doresc umilirea României şi care, în ura lor ancestrală, sunt adepţii moralei "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", au găsit ca de obicei oportunitatea de a-şi materializa obsesiile vindicative, lovind fără scrupule în sfinţii şi eroii idealului creştin, care au înţeles să trăiască şi să moară apărând ce le aparţine de drept: credinţa şi libertatea.

Ştiu bine că, spunându-vă aici nişte adevăruri trecute sub tăcere, voi fi calificat drept "fascist" şi "antisemit", deşi nu sunt nici una, nici alta, chezaş stând cu singurele bunuri pe care le mai posed: viaţa şi libertatea.

V-am mărturisit convingerile mele de cetăţean liber al acestei ţări şi de fost deţinut politic, ce protestează împotriva acestei nedreptăţi strigătoare la cer, care sfidează dreptul unui stat de a avea eroi şi dreptul unei Biserici de a avea sfinţi şi martiri, cărora să le acorde respectul şi cinstirea cuvenite, pe care eu unul mi le asum smerit, dar ferm, cu toată răspunderea.

Sunt oameni sfinţi pe care i-am cunoscut în timpul detenţiei mele, ce ard ca o flacără de nestins şi care, din adolescenţă şi până în pragul apusului, au fost numai în lupte, prigoane şi închisori. Iar eu, nevolnicul, considerându-i cei mai autentici martiri, mă rog şi le cinstesc memoria, aşa cum ar trebui să o facă şi oficialitatea Bisericii, dimpreună cu toţi cei pe care îi păstoreşte.

Noi, românii, suntem obligaţi să luptăm, în minţi şi în inimi cu pilda mereu vie a martirilor crucii şi neamului, pentru ceea ce ne aparţine de drept şi ni se fură mojiceşte: credinţa, libertatea, adevărul şi onoarea.

26 septembrie 2013

V. J. IAMANDI

(fost deţinut politic)

De un leat şi de un crez: 

V. J. Iamandi şi D. Andronescu (Paris, 2010)

Acoperiţi-o pe Sf. Parascheva!

Revista Lumea Credinţei şi Asociaţia ROST fac împreună o colectă de fonduri pentru reparaţia acoperişului bisericii Sf. Parascheva din Vidin (Bulgaria), ctitorie a domnitorului român Mastei Basarab. Suma necesară pentru refacerea acoperişului este de aproximativ 2.500 euro. Demersul nostru este motivat de evlavia pentru Sf. Parascheva, dar şi de semnificaţia istorică a lăcaşului şi de legătura de sânge dintre românii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni, aşa-numiţii vlahi, pentru care Matei Basarab a clădit biserica.

Credem că îi putem face o bucurie Sfintei Cuvioase Parascheva şi ne putem face nouă înşine o bucurie strângând banii până la 14 octombrie, de praznicul Sfintei. În numai câteva zile de când am anunţat strângerea de fonduri, în conturile Asociaţiei ROST au intrat deja, pentru acoperişul bisericii din Vidin, 2.090 de lei. Tragem nădejde, aşadar, că vor fi completaţi şi restul banilor în curând.

Banii se pot vira în contul Asociaţiei ROST, cu următoarea precizare: "Acoperiş biserică". Contul este: RO25 BACX 0000 0001 0736 3250, în lei; deschis la Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei, Bucureşti.

[Am fost sesizat de unii donatori că au întâmpinat greutăţi la depunerea banilor, anumiţi funcţionari, probabil mai grei de cap, interpretând legea după bunul plac şi cerându-le o factură pe baza căreia să le primească banii! Este o aberaţie rară. Nu există factură pentru donaţii! Şi donaţiile nu trebuie justificate. Banca are obligaţia să încaseze banii pentru noi. Plătim comisioane importante şi pentru serviciul ăsta. Dacă veţi avea aceeaşi problemă, mergeţi, vă rugăm la altă sucursală, ori, dacă aveţi posibilitatea, încercaţi să viraţi banii din conturile dvs, online sau prin ordin de plată. Vă mulţumim!]

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă bisericuţa de la Vidin, public aici un reportaj făcut de mine în martie 2010. Fotografiile îmi aparţin de asemenea. (C.T.)

------------------------

Bisericile din Vidin ale lui Matei Basarab

În oraşul Vidin, de pe malul bulgăresc al Dunării, au rezistat veacurilor până astăzi două biserici construite de Matei Basarab al Ţării Româneşti, purtând hramul Sf. Pantelimon şi al Sf. Parascheva. Ele sunt dovezile unei continuităţi a românilor în acest loc şi totodată mărturisesc despre râvna creştinească a unui domnitor român.

Cu o arhitectură simplă, clădite din piatră de râu, aceste biserici mai păstrează ceva din căldura credinţei trăite aici odinioară.

Astăzi, oamenii le vizitează rar, fie din curiozitate turistică, în cazul bisericii Sf. Pantelimon, fie pentru a cere ajutor de Sus, prin mijlocirea Sfintei Parascheva. Românii din Vidin cunosc prea puţin istoria celor două sfinte lăcaşuri, la fel ca şi noi, cei din nordul fluviului.

„Pace frumoasă” îmi deschide drumul

„Hai cu mine!”, zice. Şi o ia hotărât, cu paşi mari peste stradă, fără să se uite dacă-l urmez. Merge ca un marinar pe puntea unei corăbii clătinate de valuri. Braţele lungi, cu palme grele, îi lunecă pe lângă trup, înainte-napoi, ca nişte pendule. Un mănunchi mare de chei îi izbeşte ritmic şoldul drept. Încerc să ţin pasul, şi-l întreb de unde ştie româneşte. „Sunt vlah. Vlah” – repetă, apăsat pe „h”, ca şi cum s-ar teme că nu înţeleg. Şi-şi întoarce spre mine chipul brăzdat de vârstă şi nebărbierit, care se ridează mai mult într-un zâmbet larg. „Fata mea îşi dă doctoratul în economie la Bucureşti”, adaugă mândru.

Cunoaşte toate bisericile din Vidin – uite, are cheile tuturor la cingătoare, căci e inspectorul financiar al episcopiei –, dar nu le ştie istoria. A prins doar frânturi de legendă de la bătrâni. Da, lăcaşul închinat Sfântului Pantelimon, din curtea catedralei Sf. Nicolae din Vidin şi biserica Sveta Petka, adică Sf. Parascheva, de peste drum, sunt făcute de români. Când? Cine ştie?...

L-am întâlnit pe vlahul Crasimir în curtea bisericii Sf. Pantelimon, unde se afla cu treabă. A intrat în vorbă bucuros şi puţin mirat că admiră cineva biserica. Crasimir înseamnă „Pace frumoasă” – îmi spune – şi mă gândesc că Dumnezeu nu mi l-a scos degeaba în cale pe omul cu un astfel de nume.

În dimineaţa aceea de vineri, la catedrala episcopală Sf. Nicolae nu veniseră la slujbă decât câţiva călugări şi vreo două bătrâne. „Nu prea trece lumea pe la biserică”, dă din mână a lehamite Crasimir.

Sf. Pantelimon, cuibărită între catedrală şi două clădiri administrative, era închisă, dar mi-a descuiat-o Crasimir. Tăiată în piatră şi acoperită cu ţiglă, mica biserică aduce cu cele ale vlahilor din Muntenegru şi cu cele ale aromânilor din nordul Greciei, ori de la Ohrid din Macedonia. Doar că e mai smerită, fiind pe jumătate îngropată în pământ. În vremea când a fost clădită, turcul nu-i permitea creştinului să-şi ridice lăcaşul de închinăciune la înălţimea moscheii. 

Interiorul bisericii Sf. Pantelimon din Vidin.

„Beciul” care dogoreşte de sfinţi şi îngeri

O uşă de tablă şi o scară metalică duc spre pântecele întunecat al bisericii. Înăuntru simţi că eşti într-un loc de unde urmează să te naşti din nou. Pereţii strâmţi şi rotunzi păstrează o pictură care dogoreşte: scenele biblice sunt inundate de roşu, iar sfinţii sunt vii, energici, cu feţe translucide – ale căror trăsături nu le vezi, dar cărora le simţi expresia. În frescele care par atât de proaspete, mucenicii sunt traşi pe roată, precum răsculaţii români, iar călăii au uniforme de ieniceri. Sfânta Treime este închipuită de trei tineri, în jurul unei mese, care au aripile ridicate cu vârfurile în sus, parcă acum îşi iau zborul. Ard picturile ca nişte stele incandescente pe un cer de catifea indigo. Şi luminează mai bine decât sfeşnicele şi mult mai mult decât becul agăţat de-o grindă de lemn la mijlocul lăcaşului.

Pictură murală în biserica Sf. Pantelimon.

Beciul acesta de piatră aspră şi rece, în duşumelele căruia îi simţi găurile făcute de genunchii creştinilor aşezaţi pe ele timp de secole, beciul acesta zugrăvit cu aripi şi aure care ard este cald de parcă abia s-a sfârşit liturghia.

Mă aşez într-o strană de lemn bătrân ca lumea, pe care s-or fi scurs neştiute şiruri de lacrimi, care va fi fost frământat de mii de mâini, care va fi odihnit cine ştie câte trupuri de români sud-dunăreni, care a vibrat atâtea şi atâtea liturghii… Dacă ar putea vorbi lemnul, mi-ar povesti despre această parte a românităţii, de dincoace de Dunăre, vămuită, folosită şi prigonită mii de ani de Bizanţ, de otomani şi de bulgari. Mi-ar spune despre incursiunile domnilor Ţării Româneşti la Vidin, la Veliko Târnovo şi chiar mai în sud, până la mare, în fruntea oştilor româneşti pentru a-i ajuta pe fraţii vlahi în lupta lor contra stăpânitorilor haini. Aş afla cum românii de aici şi cei din nordul Dunării au clădit zeci, sute de biserici şi mănăstiri pe teritoriul actual al Bulgariei, pentru slava lui Dumnezeu dar şi drept dovadă a vechimii românităţii pe aceste meleaguri. Lemnul e martorul viu al unei istorii pe care o descifrăm fragmentat prin cărţi.

Lemnul e mut însă, iar Crasimir nu ştie nimic din toate acestea – nici măcar că, în câteva lucrări de istorie româneşti, vodă Matei Basarab al Ţării Româneşti e trecut ctitor al bisericilor Sf. Pantelimon şi Sf. Parascheva.

În schimb, Crasimir se oferă să mă ducă la Sf. Parascheva, unde este un preot vlah, care ar putea să-mi răspundă la întrebări.

Biserica Sf. Pantelimon din Vidin.

Sfântul lăcaş în care plânge pământul

Biserica Sf. Parascheva este tot din piatră şi tot pe jumătate îngropată. Doar că, faţă de Sf. Pantelimon, e mai scurtă şi la un capăt are un adaos de zid în semicerc, dezvăluind locul altarului. Pe acoperiş cresc ierburi, iar pereţii plâng cu lacrimile pământului, scorojind tencuiala şi dizolvând pictura murală – atâta cât a mai rămas, numai petece. Un geam mic şade-n perete, la nivelul străzii, ca un timbru de ceaţă. Raza de lumină care pătrunde prin el  îşi pierde vlaga încă de la intrare, în fumul de lumânări ridicat până-n tavan şi în sclipiciul unor becuri.

Pr. Velisarie

Părintele Velisarie Gavrilescu, parohul de la Sf. Parascheva, tocmai şi-a terminat slujba şi mai sfătuieşte câte un credincios dinaintea catapetesmei ornate cu ghirlande de flori de plastic.

La Sf. Parascheva, liturghia se oficiază numai vinerea, căci aşa s-au învăţat credincioşii să vină aici doar în ziua în care o cinstesc pe Sveta Petka. După o vreme, în care a încercat să le schimbe oamenilor obiceiul şi să-i aducă la slujbă duminica, părintele Velisarie s-a dat după ei.

Lângă uşa din stânga altarului, se află o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva, la care vin necontenit creştini să se închine şi să se roage. Ei pun întîi „luminile” – lumânări din ceară curată – să ardă într-o lădiţă cu nisip chiar în faţa icoanei şi apoi se reculeg pentru câteva clipe şi-i spun Sfintei, în gând, necazurile ori dorinţele lor. Nimeni nu zăboveşte prea mult, ca să lase locul altora.

Într-o limbă română veche, amestecată cu regionalisme olteneşti, părintele Velisarie îmi spune, pe îndelete, istoria acestui sfânt lăcaş, aşa cum o ştie.

A fost ridicat de către Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, în veacul şaptesprezece şi împodobit cu lucruri de preţ. Ca şi biserica Sf. Pantelimon, a fost strălucit pictată pe interior. Era pregătită să devină casa Sfintei Parascheva, ale cărei sfinte moaşte mai fuseseră în Vidin, în veacul paisprezece, timp de cinci ani. Şi se gândea vodă că s-ar cuveni să se întoarcă aici, dacă le-ar putea răscumpăra de la rivalul său, Vasile Lupu, domnul Moldovei, care le dusese la Iaşi.

„După căderea jugului turcesc, biserica a fost părăsită. Nu ştim de ce. Peste ea a fost pus pământ, şi lumea a uitat că a fost o biserică. Rămăsese doar o movilă cu verdeaţă, pe care uneori se odihneau târgoveţii. A fost redescoperită, printr-o minune dumnezeiască, mai târziu” – spune părintele Velisarie.

Biserica Sf. Parascheva. În anul 2010 acoperişul ei era deja avariat, iar apa se scurgea pe pictura veche.

Biserica vindecătoare, descoperită în vis

Interiorul bisericii Sf. Parascheva în 2010.

Cândva, pe la începutul secolului trecut, o româncă dintr-un sat de lângă Vidin a venit în oraş să caute leac pentru fetiţa ei bolnavă. Îi apăruse în vis Sfânta Parascheva, care i-a spus că fata i se va însănătoşi dacă vor merge să se roage timp de trei zile şi trei nopţi pe un deal din Vidin. Şi a căutat mult timp dealul acela, până să ajungă deasupra biserici Sfintei Parascheva. Acolo au dat peste movilă şi s-au aşezat la rugăciune. La sfârşitul celei de-a treia nopţi de priveghere, femeia a adormit, şi i-a apărut iarăşi Sfânta în vis şi i-a spus că fata ei va fi sănătoasă, iar în semn de mulţumire să dezgroape biserica de sub acea movilă.

Părintele Velisarie a căutat prin scriptele bisericii şi pe la învăţaţii Vidinului date precise despre istoricul bisericii, dar n-a găsit. Cineva de la Craiova i-a promis că o să-i aducă o carte pe care a descoperit-o în zidul unei biserici şi în care scrie şi despre ctitoriile lui Matei Basarab din Vidin şi Şiştov.

„Datele istorice sunt importante, dar contează mai mult adevărul pe care l-am moştenit de la strămoşi”, e convins părintele.

Şi ce poate fi mai adevărat decât minunile care se întâmplă frecvent în biserica sa. „Vin mulţi oameni şi cer sănătate, la icoana Sfintei Petka. Şi pe urmă unii dintre ei, care au avut credinţă tare, mărturisesc că s-au vindecat” – spune repede părintele Velisarie. El n-a văzut pe nimeni recăpătîndu-şi vederea sau ridicându-se din scaunul cu rotile la icoană, dar e numai de doi ani paroh la biserica aceasta.

Mă lasă câteva momente singur, ca să-i citească o rugăciune unei copile care visează urât şi care de aceea se teme să mai adoarmă. Se roagă în bulgăreşte, căci mitropolitul nu le dă voie să slujească în limba română.

Minunile Sfintei Parascheva la Vidin

Dintr-un ungher, o femeie încă tânără, îmbrăcată în negru, mă priveşte de când am intrat în biserică. Mă apropii şi o întreb dacă ştie româneşte. „Cum nu?”, zice, încercând să zâmbească. Gura are un desen ciudat, cu colţul din dreapta ţeapăn şi cel din stânga căzut. Mâna dreaptă şi-o ţine îndoită din cot şi lipită la piept, ca şi cum i-ar fi legată într-o eşarfă.

O chemă Zoia şi vine în fiecare vineri să asiste la slujbă, apoi rămâne în biserică până pleacă ultimul om. Dacă a văzut minuni în biserică? O minune s-a întâmplat chiar cu ea. De fapt, două. „Sfânta Petka m-a vindecat. Prima dată a fost pe când aveam vreo 12 ani. Eu m-am născut în satul Vârf, unde sunt numai rumâni. Şi de mică am fost paralizată. Tatăl meu a aflat că Sfânta Petka face multe minuni cu cei care i se roagă aici şi m-a adus să mă închin şi să-mi citească preotul timp de 40 de zile. Şi după 40 de zile am putut să merg. Am fost bine un timp. Dar, acum câţiva ani, o căruţă a dat peste mine şi iar m-am îmbolnăvit şi nu mă mai ridicam din pat. Şi iar m-a adus tata aici, şi acum merg din nou. Dacă am credinţă, o să-mi pot mişca şi mâna”. Cât a vorbit, faţa i-a fost luminată de un zâmbet timid, care acum s-a stins. Biserica e aproape goală. Acuş pleacă şi părintele. Iar Zoia ar mai sta. Chiar dacă aici e frig şi umezeală, ea nu simte asta, ci că Sfânta Petka o iubeşte, şi îi e bine.

Icoana Sf. Parascheva din bisericuţa de la Vidin.

Părintele Velisarie s-a întors şi-mi zice că au fost mai mulţi români cu dare de mână de la nord de Dunăre care au construit biserici în regiunea Vidinului. „Au ţinut la noi ca la nişte fraţi, aşa cum şi suntem. Pentru că am fost mai mereu sub jugul unui imperiu, ne-au ajutat. Şi domnii, dar şi alţi bogaţi. Uite, în Novo Selo mai este o biserică veche ca asta, care a fost ridicată de un preot venit din Calafat, Pop Nicola. El a venit aici cu încă doi fraţi ai lui şi din banii lor au făcut biserica aceia. Mai încoace, de vreo sută de ani, bisericii i s-au ridicat zidurile de-asupra pământului, iar acum e mare, falnică, de nici nu-ţi dai seama că tot în pământ se slujeşte. Pop Nicola e îngropat lângă biserică, sub o troiţă de piatră, pe care şi-a cioplit-o din timpul vieţii”.

Astăzi, Novo Selo e un sat aproape pe de-a-ntregul bulgăresc. Însă mai trăiesc şi câţiva vlahi, care păstrează în memoria neamului originea românească a bisericii. După ce-or muri şi ei, Dumnezeu cu mila. „Şi la fel se va întâmpla şi în Vidin, dacă noi, vlahii, n-om mai fi”, crede părintele Velisarie.

CLAUDIU TÂRZIU

***

Ctitorul bisericilor Sf. Pantelimon şi Sf. Parascheva din Vidin

În cei 22 de ani de domnie în Ţara Românească (1632 – 1654), Matei Basarab a construit sau a refăcut 46 de biserici sau mănăstiri, între care Catedrala Episcopală din Râmnic şi mănăstirile Arnota, Strehaia, Căldăruşani, Sadova, Măxineni, Plătăreşti, Cornăţel. De asemenea, a plătit pentru clădirea de lăcaşe ortodoxe la sud de Dunăre (bisericile Sf. Parascheva şi Sf. Pantelimon din Vidin şi Sf. Apostoli din Şiştov), în Transilvania (bisericile din Porceşti şi Turnu Roşu), Moldova (mănăstirea Soveja şi Dobromirna) şi la Muntele Athos (Xenofon, Marea Lavră, Dionisiu, Hilandar, Simonpetra, Cutlumuş, Pantokrator şi Rusikon), toate înzestrate cu proprietăţi şi mari sume de bani.

***

Evlavia românilor sud-dunăreni pentru Sf. Parascheva

Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse prima dată în zona sud-dunăreană locuită de vlahi, în anul 1238, la porunca lui Ioan Asan al II-lea, ţarul Imperiului Româno-Bulgar. Luate din biserica Sf. Apostoli din Kallicrateia, sfintele moaşte au fost depuse în biserica Sveta Petka (Sf. Parascheva) din Târnovo pe 14 octombrie, zi care a fost fixată ziua de pomenire a Sfintei. În scurt timp, Sf. Parascheva a devenit foarte iubită şi cinstită şi de români, şi de bulgari.

Târnovo era capitala imperiului condus de vlahul Ioan Asan al II-lea, care stăpânea peste Macedonia, Muntele Athos, Tesalonic, Tesalia, Trivalia (Serbia) şi Dalmaţia, şi primea tribut de la cruciaţii care cuceriseră Constantinopolul.

Imperiul Româno-Bulgar a fost întemeiat în 1186, de către fraţii Petru şi Asan. Pentru mai mult de două sute de ani (1185-1393) oraşul a fost centrul politic, administrativ şi cultural al imperiului.

Succesorii lui Petru şi Asan au fost Ioniţă Caloian (Cel Frumos) şi Ioan Asan al II-lea (Straţimir). Ei au întemeiat o Biserică naţională independentă, cu patriarhia la Târnovo – recunoscută de Patriarhul Niceei (sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice) şi de către ceilalţi patriarhi ortodocşi.

La 17 iulie 1393, în timpul Ţarului Ioan Şişman şi al Patriarhului Eftimie, sultanul Baiazid a cucerit Târnovo. Ţarul şi Patriarhul au scăpat cu fuga.  În acelaşi an, moaştele au fost mutate de vlahi, cu voia lui Baiazid, la Vidin, dar nu se ştie în care biserică, deşi unii cred că în Sveta Petka – însă aceasta a fost construită două sute de ani mai târziu, de către Matei Basarab. Sfintele moaşte au rămas în Vidin cinci ani, pentru ca apoi să fie duse în Serbia, ulterior la Constantinopol şi finalmente la Iaşi (1641).

Se deschide „Grădina cu îngeri”

Miercuri, 2 octombrie, ora 17.00, la Academia de Studii Economice (clădirea veche), etajele I şi II, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură „Grădina cu îngeri”, a Silviei Radu. Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, va prezenta expoziţia, iar actriţa Maria Ploaie va recita din poeziile foştilor deţinuţi politic.

Pe simeze sînt şi portretele unor nume emblematice ale rezistenţei anticomuniste, care au pătimit în temniţe: Părintele Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Părintele Sofian Boghiu, Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Papacioc, Ion Gavrilă Ogoranu, Valeriu Gafencu, Vasile Voiculescu şi Gheorghe Jimboiu.