luni, 21 martie 2011

Cine va fi noul arhiepiscop de Alba Iulia?

Odată ales ÎPS Andrei Andreicuţ mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, trebuie ocupat locul pe care acesta îl lasă vacant la conducerea Arhiepiscopiei Albei Iulia. Credincioştii din această parte a ţării îşi doresc foarte mult un ierarh care să-i semene Înaltului Andrei întru duhovnicie. Şi privirile lor se îndreaptă, cu speranţă, spre PS Vasile Someşanul (n. 1948), epicop-vicar al Clujului şi un foarte iubit părinte şi de către clujeni, pentru blîndeţea, cuminţenia şi tactul său duhovnicesc.
Pe de altă parte, la nivelul Sinodului se vehiculează şi numele ÎPS Ioan al Harghitei şi Covasnei (n. 1951) pentru demnitatea de arhiepiscop al Albei Iulia. Dar nu se ştie dacă ÎPS Ioan va accepta, avînd în vedere că  deja  s-a cam abuzat  de numele său în postura de candidat la cîte o funcţie. Dacă va accepta însă şi va cîştiga de data asta, nu mă îndoiesc că va fi un bun arhiepiscop şi pentru cei din Alba, aşa cum este pentru românii ortodocşi din Harghita şi Covasna.
Data alegerilor pentru Arhiepiscopia Albei încă n-a fost stabilită, dar e probabil că Sfîntul Sinod nu-i va lăsa pe credincioşi fără episcop de Paşti, căci ÎPS Andrei nu avea acolo un episcop-vicar.

1 Comentário:

Robike spunea...

Este o veste foarte buna, pentru locuitorii ardealului de nord,
ca IPS parinte Andrei, arhiepiscopul Alba-Iuliei a fost ales mitropolit, desi, la fel de potrivit ar fi fost Irineu Bistriteanul. + IPS Bartolomeu ar fi incurajat amandoua variantele.
PS Irineu ar fi fost o optiune buna, pentru ca a slujit la Cluj in ultimii ani. IPS Andrei, chiriarh cu experienta si mai inalt in rang, este potrivit, dar ar fi fost mai bine sa arhipastoreasca eparhia lui pana la capat. Si IPS arhiepiscop Ioan ar fi fost un bun mitropolit, dar, cum omul sfinteste locul, e bine ca a ramas alaturi de preotii si mirenii din tinutul secuiesc.
Se intampla schimbari si rocade neasteptate in Sf. Sinod, greu de anticipat. PF Daniel a incercat sa sustina anumiti candidati pentru functiile importante in BOR, respectiv pentru mitropolia moldovei sau a clujului, dar nu a reusit sa isi impuna inca un candidat ecumenist, cu exceptia unor episcopi vicari, la Ramnic si la Patriarhie. Sunt curios la Timisoara cine va fi viitorul mitropolit, peste cativa ani.
Cele mai mari sanse le are PS Lucian, are si sustinerea actualului mitropolit, a mitropolitului ardealului si a PF Daniel. Dar si PS Paisie ar fi o alegere buna, si aici ma refer la stabilitate. Aproape toata activitatea arhiereasca de la Timisoara este infaptuita de PS episcop vicar, de vreo doi ani.
Este un ierarh erudit, are doua facultati. Ar fi cel mai potrivit mitropolit al banatului.