20 de ani de la revolutia inabusita in fasa

Miine, 15 noiembrie, se implinesc 20 de ani de la o mare tresarire de demnitate a poporului roman sub comunism: revolta de la Brasov. Intr-o atmosfera de teroare vecina cu nebunia, in care cazurile de curaj erau rarisime - asa cum a fost cel al lui Paul Goma, sau cel al Parintelui Gheorghe Calciu -, 15.000 de brasoveni au avut taria si nobletea sa ridice ochii din tarina si sa strige impotriva unui regim ticalos si criminal, ca si contra unui dictator odios. Peste 300 de oameni au fost arestati si interogati prin tortura; 61 au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea de citiva ani, pe care insa le-au executat la locul de munca, dupa ce au fost deportati in alte orase; alti 27 au fost arestati la domiciliu; cine stie citi dintre ei au fost in continuare urmariti de Securitate...
Din pacate, de curajul si jertfa acestor oameni ne amintim doar la cite un moment festiv, cum este manifestarea organizata astazi de Asociatia "15 noiembrie" - Brasov. La rind cu fostii detinuti politici de la inceputul epocii comuniste, si revoltatii de la Brasov sint ignorati, cind nu de-a dreptul dispretuiti pentru lipsa lor de orientare, de intelegere a realitatii ca "nu e bine sa te pui cu sistemul". In loc sa ne plecam inaintea lor cind ii intilnim, ori sa-i omagiem de cite ori avem ocazia, tacem vinovati. Pentru ca cei mai multi dintre noi n-am avut curajul lor.
E bine ca totusi mai exista o organizatie care mentine vie memoria acelor vremuri: Asociatia "15 noiembrie" - Brasov. Regret ca n-am putut onora invitatia Asociatiei "15 noiembrie" de a participa la Conferinta internationala pe care o organizeaza astazi, sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Ar fi fost un bun prilej sa reintilnesc oameni care fac parte din adevarata elita a tarii, revoltatii brasoveni si alti fosti detinuti politici, mai batrini jertfelnici in temnitele comuniste. Le-am transmis insa recunostinta noastra, a celor de la "Rost", pentru ca au aparat, asa cum au putut, demnitatea nationala, si sprijinul nostru. Personal, incerc sa fiu insa alaturi de ei cu un gind bun si o rugaciune.