Gala Premiilor "Gabriel Constantinescu"

Ieri seară, de la ora 19.00, pe mica dar primitoarea terasă a librăriei “Predania” din Bucureşti a avut loc prima ediţie a Galei Premiilor “Gabriel Constantinescu” pentru jurnalism de opinie.

Concursul de presă a fost organizat de Asociaţia ROST, în perioada 15 martie – 30 iunie a.c., iar textele participanţilor au fost publicate pe www.rostonline.ro.

Juriul concursului a fost alcătuit din Răzvan Codrescu (preşedinte), Sorin Lavric, Cristi Pantelimon, Dan Stanca şi Claudiu Târziu.

La categoria “Eseu” au fost nominalizaţi: Mihai-Silviu Chirilă, pentru textul intitulat Participarea creştinului la viaţa cetăţii, Paul Florea, pentru Miturile toxice ale Dreptei româneşti, şi Dragoş Moldoveanu, pentru Sminteala corectitudinii politice şi reacţia „primitivă” a tradiţionaliştilor.

Pentru “Premiul de popularitate” au nominalizaţi: Ovidiana Bulumac, pentru articolul intitulat Praful de pe tobă şi-o suită de-ntrebări, Ionuţ Mavrichi, pentru Dreapta creştină sau creştinism „de-a dreapta”? şi Oana-Mădălina Mihăilă, pentru Metode sofisticate de a pierde vremea.

Textele lor pot fi citite aici. În subsolul fiecărui articol veţi găsi şi cîteva repere biografice ale autorilor.

Într-o atmosferă destinsă, ca între prieteni de idei şi de suflet, Claudiu Târziu, preşedintele Asociaţiei ROST, a prezentat fiecare nominalizat în parte şi a observat că exigenţa juriului nu s-a potrivit cu gustul publicului, nici unul dintre cei nominalizaţi la Eseu nefiind nominalizat şi la Popularitate. De asemenea, el şi-a manifestat bucuria că, prin acest concurs, rostonline.ro a cîştigat cîţiva colaboratori de valoare, şi şi-a exprimat speranţa că la următoarea ediţie a Premiilor “Gabriel Constantinescu” vor intra în competiţie mai multe texte şi mai bune.

În final, a mulţumit sponsorilor: Fundaţia “Crux”, Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei, Editura “Christiana”, Editura “Predania”, Librăria “Predania” şi restaurantul “La Copac”.

Dl Răzvan Codrescu a apreciat calitatea eseurilor intrate în concurs şi i-a felicitat pe toţi cei nominalizaţi pentru performanţa lor. Preşedintele juriului a evocat apoi, în puţine dar emoţionante cuvinte, personalitatea regretatului Gabriel Constantinescu, al cărui nume a fost dat acestor Premii, în semn de omagiu pentru o viaţă de luptă pentru ideile şi idealurile Dreptei.

După discursuri, au fost înmânate premiile, cu ajutorul graţioasei noastre prietene Irina Tomescu. Marele premii au fost acordate Oanei-Mădălina Mihăilă, pentru Popularitate, şi lui Mihai-Silviu Chirilă, pentru Eseu. Ceilalţi nominalizaţi au primit menţiuni speciale.

A urmat o agapă netulburată de nici un strop de ploaie, deşi cerul a fost ameninţător toată după amiaza şi seara. (Radu Bălaşa)

Irina Tomescu, Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu. Foto: Cristina Ţintă

Oana-Mădălina Mihăilă, iradiind de bucurie. Foto: Cristina Ţintă

Mihai-Silviu Chirilă, felicitat de Claudiu Târziu. Foto: Cristina Ţintă

Laureaţii primei ediţii a concursului de presă pentru Premiile "Gabriel Constantinescu". Foto: Cristina Ţintă

S-a stins Costel Condurache

Rămas paralizat după gravul accident de automobil pe care l-a avut luna aceasta în Bulgaria, nici sîngele, nici rugăciunile nu i-au mai putut salva viaţa fratelui Costel Condurache (41 de ani), acest Badea Cîrţan al cauzei legionare dintr-o generaţie tîrzie (pe unde n-au ajuns, în anii '90, cărţile din traista lui!), ostaş ingenuu al lui Hristos şi pelerin neobosit în Sfetagora (eu ultima oară l-am văzut la Colciu, în toamna anului trecut, şi am izbutit amîndoi să îmblînzim o relaţie care a avut de-a lungul vremii destule sinuozităţi, căci dacă i-am admirat mereu rectitudinea, trăită aşa cum o înţelegea el, i-am digerat mai greu radicalismul neolegionar, în spiritul cam îngust al defunctei Gazete de Vest), ardelean cu aer arsenian şi nostalgii pretutindenare, trecut pe lîngă crucea monahismului (via Dionisie Ignat) şi apucînd-o în cele din urmă pe cea a căsătoriei (a lăsat după el doi copii - unul născut, iar altul în pîntecele soţiei, Cezarina), om care - dincolo de acorduri sau dezacorduri - era tăiat din stofa celor ce nu se lasă uitaţi. S-a stins, după o grea suferinţă, în seara zilei de 29 iulie 2013, Dumnezeu avînd cu el o socoteală pe care nu-i înţelept a o iscodi. Să ne rugăm cu toţii pentru odihna sufletului său rîvnitor şi pentru mîngîierea familiei îndoliate! (Răzvan Codrescu)

Nu rataţi! Un român exemplar la Naşul TV

Astăzi, ora 19.00, la emisiunea "Ora de veghe" a Nicoletei Savin, de pe Naşul TV, este Joia Excelenţelor cu ”nemuritorul” Jacques Vasile Iamandi (episodul 2).

Despre dl Iamandi, fost soldat în Legiunea Străină, prizonier, luptător anticomunist, deţinut politic, emigrant, Nicoleta Savin spune: "Un român în faţa căruia mă înclin, cu mîna pe inimă".

Acum cîţiva ani, revista ROST i-a închinat un număr special, pe care îl puteţi citi aici. Iar în primăvară, dl Iamandi a primit premiul Fundaţiei Aiud pentru jertfă şi mărturisire.

Am mai depăşit o ispită

Veste bună: după o suspendare de vreo două săptămîni, pricinuită de probleme tehnice, Platforma ROST este din nou online. Vă invităm să ne citiţi la www.rostonline.ro

Poeme tîrzii (V)

Cîntec de despărţire

Zilnic ziduri ridic

către soarele oblic,

din spuma sîngelui care

se zbate la ţărmurile tale.

Mă-nstrăinez, cu un vis

mai puţin, şi tot mai închis

mi se înalţă

turnul de ceaţă.

Se-apropie ceasul cînd

bufniţe, stoluri, vuind

vor acoperi

şi boaba de cer gri

dintre mine, cel exilat,

straniul peşte-bărbat,

şi tine, cea adorată,

dar nu îndeajuns cîntată.

Sub vraja ta

Vicleană făptură a regelui soare

mă dezlegi de pămînt,

de cer, de mare.

Firele care mă ţin de cuvînt

mi le tai, unul cîte unul

cu un descîntec,

care mă poartă, nebunul...

Pînza norilor o spintec,

cu aripi de flăcări,

spre locul unde-o să beau absint

şi cuşcă din întrebări

o să-mi înalţ. Nu mint!

„Nesfîrşita luptă”

Dansuri suave şi fine

îmi pulsează în vine

cum aripa îngerului negru

palpită funebru,

cum aripa îngerului alb

fîlîie concav...

 

Poeme tîrzii (IV)

Sfîrşitul timpului

Se prăbuşesc pilonii lumii

de-atîta rîs pe sub pămînt,

soarele slobozeşte păunii

de la carul său, cu un cuvînt;

cerul trece prin noi, ne-bunii,

drept în mormînt,

ca spirtul prin miezul pîinii,

abia colorîndu-ne un gînd,

căci, bine proptiţi în şeaua cărnii,

alergăm, neîmblînziţi, după vînt.

Noapte cu lună plină

Fereastra s-a deschis brusc,

parcă împinsă de o mînă nevăzută,

numai pentru o secundă,

dar destul să pătrundă în odaie

pata de lumină a lunii,

risipită apoi ca un abur greu, cu miros de lonicera.

Fereastra s-a deschis iar,

la al doilea cîntat al cocoşului,

scurt, cât să se strecoare luna

până la picioarele patului,

apoi dispersată, particulă cu particulă –

polen străveziu pigmentînd întunericul.

Fereastra s-a deschis pentru ultima dată,

atît de repede că n-am mai văzut zbaterea astrului

în cercevea, ci numai o fîşie de satin alb

urcînd pe peretele din faţă,

pînă a spălat-o propria mea pleoapă.

Şi-apoi toată lumina mi s-a îngrămădit sub piele

şi-a început să sape în ţesuturile mele

cuiburi, în care şi-a depus seminţele –

aşchii albăstrii, care au încolţit repede şi au crescut,

transformîndu-mă într-o junglă translucidă.

Atunci au început oamenii să mă vadă ciudat,

cu umbre de mori de vînt

în jurul creştetului.

Cădere

Nu m-amuză nici o muză

cînd mi-e sufletul ventuză

pe-o gură de archebuză

şi mi-e ochiul numai spuză.

Inscripţie pe un stîlp funerar

Îmi iau zborul

din vîrful crucii,

pentru prima şi ultima dată,

înotînd cu aripile mele de cretă

spre înaltul cerului,

repede, tot mai repede –

pe cît de repede mi se dizolvă

aripile, centimetru cu centimentru,

în adîncul tot mai adînc al văzduhului –,

mînat de teama că nu voi mai avea cu ce

ajunge la lumină.

Poeme tîrzii (III)

Fotografie din semiprofil

Pleoapa ei dreaptă

zvîcneşte-n obrazul meu stîng,

bărbia ei delicată

aproape umăru-mi atingînd,

gura ei numai şoaptă

către vena mea pulsînd,

încît sîngele descîntă

primăvara venind.

Da

Pentru tine aş fi schimbat polii pămîntului,

ca să facem lumea de la început;

pentru tine aş fi contrazis zborul păsărilor

cu aripile mele interioare;

pentru tine aş fi luat cerul în picioare,

pînă ţi l-aş fi supus;

pentru tine aş fi murit în fiecare toamnă,

spre a te ferici cu învierea mea primăvara;

pentru tine aş fi pus timpul în hamuri de mătase,

ca să te ducă unde vrei...

dacă ai fi spus un cuvînt.

Minunea

Iubito, am crescut din aripa ta dreaptă,

ca o aripă stîngă,

şi-atît de sus am zburat mpreună

de s-a cutremurat cerul

şi s-a împărţit,

ca altă dată marea sub toiagul lui Moise,

deschizîndu-ne drum spre tărîmul făgăduit...

Doar că oamenii-aripi nu rămân împreună

precum aripile păsărilor.

Tu ai fost luată pe valul din dreapta, eu pe valul din stînga.