PROZĂ/ Portrete în creion

[...] Oraşul dormea înfăşurat într-o noapte albă de ceaţă. Un abur dens, parfumat de ger, plutea lent pe străzi, în culorile date de lumina vitrinelor şi a becu­rilor de pe stâlpi. Paşii ni se afundau în ceaţă fără zgo­mot, ca în vălătuci de vată. Ne ţineam de mână strâns, ca şi cum ne-am fi te­mut să nu ne pierdem. Ceaţa ne învăluise şi pe noi, de la glezne până la piept. Aşa încât, de departe, apă­ream ca doi înotători cu ca­petele dea­supra aerului lăp­tos şi rece.

"Dragostea este un râu... Trebuie doar să plu­tesc. Fără spaime, fără pla­nuri, fără aş­tep­tări. Mă iu­beşte şi o iu­besc, dar dacă ră­mânem îm­preună, o voi mai iubi? N-o voi urî pen­tru neputinţa mea? Şi nu mă va urî şi ea?" - mă întrebam şi o strângeam mai mult de mâ­nă pe Isabela. Iar ea tă­cea, de parcă ar fi auzit ce gân­deam şi de parcă nu ar fi durut-o.

Furtună de vară

Eram căsătoriţi de puţin timp, abia ne mutaserăm în ca­să nouă, aveam un câine ju­căuş şi plănuiam să facem co­pii. Înainte de a ne îndră­gosti unul de altul fu­seserăm prie­teni şi colegi de birou. Ne îm­păr­tă­şeam tot ce ne preo­cupa şi râdeam mult. Când ne-am cu­nunat, aveam amân­doi câţiva ani peste treizeci şi eram con­vinşi că suntem suflete-pere­che. To­tul părea în cea mai de­să­vârşită ordine, când, pe ne­aşteptate, m-am în­drăgostit de o altă femeie: Marina, în ciuda faptului că o iu­beam în continuare pe Isa­bela la fel de mult. Marina era e­xact opusul Isabelei. Dacă ar fi să o descriu într-un sin­­gur cuvânt, acesta ar fi furtună. Marina era o fur­tună de vară care te cotropea fără speranţă, din toate păr­ţile, îţi pătrundea până în mă­duva oa­selor, te scu­tura de-ţi amesteca ideile şi sentimentele, îţi des­chi­dea cerul şi pământul pentru a-ţi arăta lucruri nebă­nu­ite, te en­tuziasma, te bucura, te purta în rafale lungi, până spre soare. O femeie puternică, energică, expe­ri­men­tală, fermecătoare. O femeie care era prea mult pentru orice bărbat şi pe care, probabil, o râvneau toţi băr­baţii care o cu­noşteau. În comparaţie cu ea, Isa­bela era icoana soţiei perfecte şi atât. "Atât! Atât?" - mi-au fulgerat prin minte o exclamaţie şi o inte­ro­gaţie din chiar clipa în care am cunoscut-o pe Ma­rina. Ce îşi poate dori un băr­bat mai mult decât o fe­meie pe care s-o iubească şi care să-l iubească, să-l în­grijească, să-l susţină, să-l respecte, cu care să aibă pasiuni şi proiecte comune, în care să vadă mama copiilor lui? Nu e de-ajuns? Nu pentru toţi bărbaţii. Unii, printre care mă număr şi eu, au nevoie şi de o per­manentă motivare. De ceva care porneşte din fe­meia iubită şi care îi face să tindă mereu spre a fi mai buni. De ceva care să le strice con­fortul, să le ame­ninţe stabilitatea, să le testeze limi­tele, dar să-i facă să se simtă vii! Dintre aceşti bărbaţi, o parte caută aşa ceva în sporturi extreme, în călătorii exotice sau în speculaţii financiare riscante. Alţii, ca mine, ca­ută în­tr-o femeie. Şi, în opinia mea, aceştia sunt adevă­raţii câştigători. Căci, odată ce ai găsit o femeie de acest tip, orice săritură cu paraşuta, expediţie în junglă sau pariu nebunesc pe bursă ţi se pare simplă co­­pilărie. Ea face totul mai intere­sant şi totul posibil!

Marina era o astfel de femeie. [...]

Integral în Formula As.

Susţin! Cine nu se resemnează, semnează!

Dragi prieteni, 

Noua Republică se îndreaptă spre prima candidatura ca partid independent în alegerile pentru Parlamentul European din acest an. 

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru ca speranţele zecilor de mii de români, din ţară şi din diaspora, care au fost alături de proiectul Noua Republică în primii săi doi ani de existenţă să devină realitate. România este ţara europeană cu cele mai restrictive condiţii pentru înscrierea unui partid nou sau participarea în alegeri. Dacă pentru înfiinţarea unui partid, condiţiile impuse de lege prevăd strângerea a 25.000 de semnături din cel puţin 18 judeţene (minim 700 de semnături pentru fiecare), participarea la alegerile europarlamentare este condiţionată de strângerea a nu mai puţin de 200.000 de semnături. Niciunul dintre partidele sistem alte tranziţiei post-comuniste nu a avut iniţiativa de a relaxa aceste condiţii şi a stimula competiţia politică atunci când s-a aflat la guvernare. 

Cartelizarea scenei politice româneşti este o realitate ce nu poate fi învinsă decât prin implicarea cetăţenilor liberi şi puternici. 

Îi rugăm pe membrii şi simpatizanţii Noii Republici să descarce formularul de semnături de aici. Acesta trebuie completat conform instrucţiunilor (de mână, cu majuscule) şi predat în original. 

Vă puteţi invita prietenii, colegii de serviciu sau membrii familiei să susţină participarea Noii Republici la alegeri semnând acest formular. 

Listele completate pot fi depuse personal sau trimise prin poştă sau curier la sediul central al Noii Republici din Bulevardul Schitu Măgureanu, nr 17, interfon 01, Bucureşti. 

Alternativ, formularele pot fi înmânate reprezentanţilor Noii Republici din zona dumnevoastră (date de contact: http://www.nouarepublica.ro/filiale). Pentru mai multe detalii, persoană de contact: Ion Stan, tel. 0744998706, e-mail ion.stan@nouarepublica.ro. 

Data limită de depunere a formularelor este 20 martie 2014. 

Noua Republică există doar prin implicarea fiecăruia dintre noi. Sprijinul dumneavoastră este hotărâtor. 

Vă mulţumim!

Arhim. Iustin Pârvu, Pr. Ilarion Felea şi Mircea Vulcănescu - cetăţeni de onoare ai Aiudului

Trei mari nume de creştini şi de martiri ai neamului românesc, Arhimantrit Iustin Pârvu, Preot Ilarion Felea şi Mircea Vulcănescu, au primit, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al Aiudului - oraşul în temniţa căruia au pătimit pentru credinţă şi pentru lupta lor anticomunistă.

Iată că modelul lansat odată cu decernarea titlului de cetăţean de onoare (ulterior retras, la presiunea Institului "Elie Wiesel"), de către Consiliul Local Tg. Ocna, lui Valeriu Gafencu - Sfîntul Închisorilor, este preluat şi de alte localităţi. Nu demult, Baia Sprie i-a conferit titlul de cetăţean de onoare Părintelui Iustin Pârvu, care a suferit şi în mina de acolo, ca deţinut politic.

Măcar astfel să-i cinstim pe mărturisitorii, martirii şi sfinţii închisorilor, până când Sfântul Sinod va considera că trebuie să-i canonizeze.

De remarcat că parastasul pentru cei trei a fost slujit de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Mai mult, vlădica a şi evocat cele trei personalităţi-reper, în timpul ceremoniei de decernare a titlurilor. ÎPS Irineu a spus că, pentru sfintele moaşte de care este plin pământul său, Aiudul poate fi numit "antimisul neamului românesc".

DAN PURIC 55

de Răzvan Codrescu

Din 12 februarie 2014, Dan Puric e un "om frumos" de 55 de ani (i-am scris numele cu roşu, ca să nu-l deochi). O vîrstă care, cînd îl vezi baletînd pe scenă sau năzdrăvănindu-se la televizor, pare rezultatul unui calcul greşit. O vîrstă în care mi-a luat-o înainte, cu graţia amicală cu care mi-o cam ia înainte în toate. Şi o vîrstă care, verosimilă sau nu, se rotunjeşte, iată, sub semnul Sufletului românesc. Este titlul ultimei sale cărţi (în care far lăuntric îi este tatăl, aşa cum în Fii demn! îi fusese mama) şi al ultimului său spectacol (un one man show în care, chiar dacă mai puţin "universal", îl întrece pe Don Quijote - adică se întrece pe sine însuşi -, şi unde n-am aplaudat nici o singură clipă doar din complezenţă, ceea ce mi se întîmplă rareori). Dincolo de virtuozităţile tehnice ale meseriei (căci te faci actor aşa cum alţii se fac depanatori sau conţopişti), niciodată nu l-am simţit pe "păstor" mai aproape de "turmă", chiar dacă asupra finalului (end-ului, ca să vorbesc mai pe limba delicvenţei juvenile de azi) nu prea ne-am înţeles, oricît am fi noi de un leat: el îl vede mai degrabă happy, eu mai degrabă unhappy, de vină fiind probabil starea tot mai precară şi mai ambiguă a "ierbii verzi de acasă" ("sau eşti bolnăvioară, drăguţă mioară?"). E vorba, desigur, de finalul spectacolului scenic, căci finalul mare, al periplulului prin deşert, probabil că nu-l vom mai apuca nici unul dintre noi... În orice caz, cred că i-ar fi plăcut şi Părintelui Iustin (Dumnezeu să-l odihnească), dacă bătrînul legionar ceresc de la Petru-Vodă şi-ar fi îngăduit, pe lîngă simpatia duhovnicească pentru un mare mim (cîtă şi pînă cînd a fost), deşertăciunea de a frecventa, în răspărul canoanelor călugăreşti, spectacolele de teatru (fie el şi... seminar). În Sufletul românesc al lui Dan Puric a rămas şi se resimte mult din "grupa sangvină nepătată a Neamului nostru", cum nu se sfiise odinioară să-l numească pe marele duhovnic, recunoscînd în el întîlnirea esenţială a maturităţii sale de om şi de artist. S-au găsit destui trepăduşi ulceraţi care să încerce să ţină această lumină sub obroc, dar se vede că întunericul n-a biruit-o - şi e greu de presuspus că ar mai putea-o birui de acum înainte.

55 de ani e o vîrstă de cumpănă între o tinereţe căreia îi dă încă mîna să se îndărătnicească şi o bătrîneţe care începe să bată timid la uşă, cu bunele şi cu relele ei. Dar pînă să împlinească 55 de ani, lui Dan Puric i-a fost dat maian să moară on-line, prin gluma proastă a unui anonim (şi măcar în paranteză trebuie consemnat că pentru unii a fost mai mare decepţia decît bucuria de a nu fi murit, ca în cazul acelei jurnaliste de cancanuri mondene căreia, în căutarea ei psihotică de senzaţional, i-a scăpat exclamaţia: "Cum, chiar n-a murit! Vai, ce păcat!"), iar astă-vară i-a fost dat să şi treacă live pe lîngă moarte (într-un stupid accident de vacanţă), poate ca să nu se mîndrească prea tare cu cît e de viu... printre atîtea "suflete moarte". Mie îmi place să cred, cum se spune în popor, că "i-a murit moartea".

Şi tot pînă să dea în pîrgul celor 55 de ani, poate tocmai ca să i se fixeze mai bine în minte şi în inimă cadrul sau momentul, a fost muiereşte amendat de către C.N.A. (vezi şi scrisoarea deschisă publicată anterior şi pe acest blog) pentru că ar fi adus vorba în termeni prea cruzi de nesimţirea sigură de sine a vajnicilor securişti ai ţării ("am afirmat că, timp de 24 de ani, am fost și sîntem «conduși», mai bine zis distruși politic, economic, cultural și mai ales sufletește [...] de o «șleahtă de securiști mafioți»"). Paradoxal sau nu (la noi şi paradoxul se relativizează), aşa se întîmplă: înainte de decembrie '89, cînd se văitau ei de noi că nu sîntem destul de cuminţi, ne monitorizau şi ne marginalizau (dacă nu ne vîrau de-a dreptul în închisori sau în clinici de psihiatrie); după '89, cînd ne văităm noi de ei că nu li se mai isprăveşte osînza, o luăm public pe cocoaşă cu chiar instrumentele democraţiei (pe cît de "populare" ieri, pe atît de "originale" azi), iar istoria îşi vede de mersul ei - legănat, ca de curvă - spre paradisul terestru al "noii ordini mondiale"... Noroc că "sufletul românesc" al lui Dan Puric ştie, printre altele, "să nu pună la inimă" turpitudinile şi abjecţiile noilor torţionari ideologici, ba chiar se încăpăţînează, creştineşte, să creadă într-o "Românie profundă" care răscumpără în faţa lui Dumnezeu "sistemul ticăloşit" şi "disperarea de sine" din România care se vede şi se aude, dar mai ales care duhneşte de mută din loc nasul bătrînei Europe, împuţită de la cap şi luată de frig de la picioare.

Lui Dan Puric Dumnezeu pare însă că i-a făcut darul nepreţuit să se poată ridica mai presus de toate acestea, prin credinţa şi prin arta sa. Iar la cîtă vitalitate vădeşte la cei 55 de ani împliniţi, s-ar zice că viaţa lui abia va fi ajuns nel mezzo del cammin şi că lamura ei abia de-aci înainte urmează să se aleagă. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi lui, şi nouă (celor ce ne-am obişnuit să-l însoţim, după puteri), binecuvîntîndu-ne laolaltă pe calea frumuseţii care poate că va mîntui totuşi lumea.

Comemorarea anuală a lui Valeriu Gafencu

Sâmbătă 15 februarie 2014, ora 11:30 organizăm Comemorarea anuală prin care aducem cinstire lui Valeriu Gafencu şi tuturor foştilor deţinuţi politici din penitenciarul Targu Ocna.

Programul începe ca de obicei printr-un parastas săvârşit în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, apoi se va citi Acatistul lui Valeriu Gafencu şi ne vom închina la Troiţa ridicată în cimitirul unde au fost îngropate cele peste 120 de victime ale comunismului căzute în temniţa din Târgu Ocna.

Pentru detalii legate de transport contactaţi:
Bucureşti – Târgu Ocna: Maria Petrov – 0723917197
Cluj Napoca – Târgu Ocna: Andra Nemeş – 0747589478

Ca în fiecare an, manifestarea este sprijinită de familia lui Valeriu Gafencu şi de foştii detinuţi politici care au împărtăşit acelaşi crez românesc.

Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România. Prin strădaniile lor şi ale familiei Gafencu a fost ridicată Troiţa din cimitir şi s-a oficiat slujba de înmormântare pentru toţi deţinuţii din gropile comune (oficiată de Preoţii Constantin Voicescu şi Iustin Paven). Între 1990 şi 1997 bătrânii s-au întrunit anual la Târgu Ocna. Moartea mai multora dintre ei şi sănătatea şubrezită a celorlalţi au dus la sistarea acestui eveniment anual.

Alături de cei aflaţi în viaţă şi de surorile Valentina şi Eleonora Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 şi cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns acum la a 8-a comemorare consecutivă. Nădăjduim că vremea va deveni mai blândă şi că ne vom putea întâlni în număr cât mai mare în data de 15 februarie.

(Cezarina Condurache - Asociaţia "Prezent")

Bancuri din timpul comunismului consemnate de Securitate

Am primit şi dau mai departe

Profesorul de economie Belu Zilber, un comunist ilegalist, avea mintea-brici şi gura cam slobodă. N-a dat atenţie cine-l asculta atunci când a spus că: "Clasa muncitoare nu mai are răbdare până ce tovarăşul Gheorghiu-Dej îşi va da bacalaureatul la seral." Pentru această glumă, Belu Zilber a petrecut 17 ani în închisoare.

Desigur, nu orice anecdotă "duşmănoasă" interceptată de urechile vigilente ale Securităţii se solda neapărat cu o condamnare. Dar era, obligatoriu, notată cu meticulozitate la dosar.

Românii erau conştienţi de asta. Cu atât mai mult bancurile politice deveniseră un risc asumat şi un gest de frondă. Nu au întârziat să apară glume şi pe această temă. Consemnate, evident, în arhivele Securităţii. Iată un exemplu: "În Statele Unite, capitaliştii, ca să nu se plictisească, se distrează făcând concursuri speciale de viteză: 10 maşini iau startul, una din ele are frâna defectă dar nimeni nu ştie care.

În Anglia, zece oameni joacă ruleta rusească, toţi duc revolverele la tâmplă şi trag, dar numai un singur pistol are glonţ pe ţeavă şi nimeni nu ştie care.
În România, zece inşi spun bancuri politice, unul dintre ei e turnător dar nimeni nu ştie care." 

Nici măcar în perioada "deschiderii" din anii '70, Securitatea nu a renunţat la obiceiul de a consemna, conştiincios, infracţiunile prin umor. Turnătorii rămăseseră la fel de zeloşi. Unul informa că un amic obişnuieşte să spună: "Pământul este al aceluia care îl munceşte – dar recolta nu!"

Altul pâra o colegă de cancelarie, care ar fi spus, în septembrie 1975: "Va trebui să învăţăm să înotăm pe spate fiindcă, dacă vin alte inundaţii, vom fi nevoiţi să facem pluta, iar cu mâinile să aplaudăm elicopterul prezidenţial".

Tot o profesoară face obiectul unui alt denunţ: "Permiteţi-mi să raportez, în legătură cu glumele tendenţioase, profesoara M.A. mai scapă din când în când câte o astfel de glumă. În ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzică: Cum cântă un surdo-mut melodia „M-am născut în România“: îşi dă cu pumnii în cap".

Într-un alt document de arhivă citim:
"S. informează că A. i-a recitat lui N. (care a râs) versurile:
Aş citi, dar n-am lumină
Aş pleca, dar n-am benzină
Aş mânca, dar n-am mâncare
Aş muri, n-am lumânare."

Bancuri la dosar

Bancurile erau vânate cu străşnicie de oamenii Securităţii. Informatorii le comunicau, solicitând în prealabil iertarea organului competent.  Dar erau ascultate şi colportate chiar de securişti, între ei.  

Comedianul Mircea Crişan, după ce a rămas în străinătate, era ascultat la "Europa Liberă" şi bancurile lui erau imprimate de serviciile tehnice ale Securităţii. L-am întrebat odată pe Mircea Crişan dacă nu se teme de braţul lung al Securităţii. Mi-a răspuns zâmbind: "Nu fi prost, securiştii mă apără să nu mi se întâmple nimic rău, ei râd primii, li se pare că e vorba de şefii lor. Şi sunt satisfăcuţi."

Înaintea unor alegeri, Mircea Crişan a lansat bancul: "Gata tovarăşi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-moşierimii când toţi se căcau în capul nostru. Acum avem gură". Spus la Europa Liberă, bancul a început să circule a doua zi în România. Sau bancul cu Elena Ceauşescu care îi spune într-o zi marelui cârmaci:
"Maiestate".
Ceauşescu, încurcat, îi zice:
"Ei, lasă, Leano, nici chiar aşa."
Savanta îi răspunde:
"Am vrut să te întreb dacă mai e state pe care nu le-am vizitat?"

Informările au curs o droaie.
Arhivele Securităţii memorează sute şi mii de bancuri. Iată doar câteva:
Întrebat cu cine semănăm noi, comuniştii, un ţigan răspunde:
"Cu Adam şi Eva, pentru că şi ei umblau dezbrăcaţi.
Şi cu Cain şi Abel, pentru că şi ei, deşi fraţi, s-au omorât între ei.
Şi cu cei trei crai de la Răsărit, care au mers după stea şi au ajuns la iesle"

"Un internat în Azilul de nebuni e întrebat:

- Dumneata de ce eşti internat?
- Am vrut să fug peste hotare.
- Pentru aşa ceva se stă la închisoare, nu la balamuc.
- Da, dar eu am vrut să fug în Uniunea Sovietică.

"- Tovarăşe, de ce ai propus la şedinţa de partid să fim ocupaţi de chinezi?
- Să vă spun sincer? Vă daţi seama cum e, ca să ajungă la noi câteva miliarde de chinezi mărşăluind peste Uniunea Sovietică?

"Un cetăţean a spus că şeful Partidului este un mare idiot. Pentru aceasta a fost imediat arestat şi condamnat la 25 de ani şi trei luni de închisoare. Toată lumea se întreba de ce a fost condamnat la 25 de ani şi trei luni. S-a aflat că a primit trei luni pentru insulta adusă unui cetăţean al R.S.R. şi 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat.

"Hruşciov şi Kennedy stau pe malul mării şi fac plajă. Hruşciov citeşte "Capitalul" lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat, Hruşciov începe să râdă. Kennedy vrea să ştie de ce râde şi Hruşciov îi arată ce scrie în carte: Socialismul este groparul capitalismului. După puţin timp începe să râdă Kennedy. Întrebat de Hruşciov de ce râde, acesta îi arată ce e scris în Biblie: Cine sapă groapa altuia, cade el însuşi în ea.

"Nicolae Ceauşescu în vizită la un cămin studenţesc.
Studenţii, nemulţumiţi de cantină, cer să li se mărească îndemnizaţia.
Se aprobă creşterea de la 10 lei la 12 lei pe zi.
Urmează vizita la o puşcărie, unde deţinuţii sunt şi ei nemulţumiţi.
Se aprobă creşterea îndemnizaţiei de la 5 lei la 50 de lei.
Ion Gheorghe Maurer e revoltat şi cere explicaţii.
Atunci Ceauşescu îi zice:
- Taci mă, nu fi prost, că noi studenţi nu mai ajungem."

- Bulă, ce face tatăl tău?
- E activist de partid.
- Şi mama?
- Nici ea nu munceşte."

Aceste anecdote şi multe, multe altele, au fost atent culese şi îndosariate de harnicii slujbaşi ai poliţiei politice. Nu pentru hazul lor, ci pentru potenţialul incriminator. Cei care le "raportau" aveau întotdeauna grijă să se "distanţeze" de asemenea atitudini "neprincipiale" şi să îşi arate limpede dezaprobarea. Tonul scorţos şi impersonal al notelor informative nu face decât să sporească efectul comic:

"Tot S. informează că acelaşi A. a povestit despre:
Înmânarea tovarăşei Elena Ceauşescu a Premiului pentru cea mai bună agricultoare. Pentru că a arat o ţară întreagă cu un singur bou".

Carmen Chivu, Mihai Albu

Manifestaţie împotriva cenzurii pe criterii politice

Sâmbătă 1.02.2014, ora 16, la Piaţa Universităţii (Fântână).

O nouă interzicere a lui Eliade, Ţuţea, Cioran, Noica, Bernea. O nouă condamnare a lui Ogoranu, Valeriu Gafencu, părinţilor Justin Pârvu şi Arsenie Papacioc.

Proiectul de lege iniţiat de Crin Antonescu pentru interzicerea manifestărilor legionare va aduce grave încălcări ale libertăţii de exprimare şi asociere. 

- Operele acestor corifei ai culturii româneşti vor fi din nou interzise.

- Străzile nu vor mai purta numele lor.

- Monumentele rezistenţei anticomuniste vor fi demolate.

- Deţinuţii politici legionari nu vor mai beneficia de Decretul lege 118/1990.

VINO CU NOI să apărăm Libertatea cucerită în decembrie 1989 şi iunie 1990 cu sângele fraţilor noştri!

VINO cu o lumânare pe care să o aprinzi în memoria miilor de legionari victime ale celor trei dictaturi din secolul trecut.

Se va anunţa oficial înfiinţarea Asociaţiei Noilor Deţinuţi Politici din România.

___________________

Participantii să aducă lumânări, drapele tricolore, portrete ale personalităţilor culturale şi duhovnicilor legionari, cărţi cu conţinut legionar ale acestora.

Manifestaţia este organizată LEGAL, conform Legii 60/1991 şi beneficiază de toate drepturile legale.

Sunt excluse manifestările antisemite sau extremiste.

____________________________

Relaţii: Tel. 0722749249 / 0732153917

Fundaţia Bunavestire / Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu