Susţin! Cine nu se resemnează, semnează!
Dragi prieteni,
Noua Republică se îndreaptă spre prima candidatura ca partid independent în alegerile pentru Parlamentul European din acest an.
Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru ca speranţele zecilor de mii de români, din ţară şi din diaspora, care au fost alături de proiectul Noua Republică în primii săi doi ani de existenţă să devină realitate.
România este ţara europeană cu cele mai restrictive condiţii pentru înscrierea unui partid nou sau participarea în alegeri. Dacă pentru înfiinţarea unui partid, condiţiile impuse de lege prevăd strângerea a 25.000 de semnături din cel puţin 18 judeţene (minim 700 de semnături pentru fiecare), participarea la alegerile europarlamentare este condiţionată de strângerea a nu mai puţin de 200.000 de semnături.
Niciunul dintre partidele sistem alte tranziţiei post-comuniste nu a avut iniţiativa de a relaxa aceste condiţii şi a stimula competiţia politică atunci când s-a aflat la guvernare.
Cartelizarea scenei politice româneşti este o realitate ce nu poate fi învinsă decât prin implicarea cetăţenilor liberi şi puternici.
Îi rugăm pe membrii şi simpatizanţii Noii Republici să descarce formularul de semnături de aici. Acesta trebuie completat conform instrucţiunilor (de mână, cu majuscule) şi predat în original.
Vă puteţi invita prietenii, colegii de serviciu sau membrii familiei să susţină participarea Noii Republici la alegeri semnând acest formular.
Listele completate pot fi depuse personal sau trimise prin poştă sau curier la sediul central al Noii Republici din Bulevardul Schitu Măgureanu, nr 17, interfon 01, Bucureşti.
Alternativ, formularele pot fi înmânate reprezentanţilor Noii Republici din zona dumnevoastră (date de contact: http://www.nouarepublica.ro/filiale).
Pentru mai multe detalii, persoană de contact: Ion Stan, tel. 0744998706, e-mail ion.stan@nouarepublica.ro.
Data limită de depunere a formularelor este 20 martie 2014.
Noua Republică există doar prin implicarea fiecăruia dintre noi. Sprijinul dumneavoastră este hotărâtor.
Vă mulţumim!