Presa, decimată de incompetenţă pe fondul crizei economice

Presa este, oriunde în lume, avangarda societăţii. Ea descoperă drumuri noi, avertizează asupra pericolelor, cenzurează puterea politică, iar prin unele locuri mai şi educă...

Cînd e supusă cenzurii, obligată să facă tot felul de jocuri murdare şi decredibilizată - după ce a fost silită să se prostitueze -, cînd neglijează calitatea lucrării sale sau devine superficială şi murdară sub pretextul că asta aşteaptă cumpărătorii, presa îşi trădează principalii susţinători, cititorii, şi rămîne fără ei. Ea nu se mai bazează pe vînzarea produselor sale, a publicaţiilor sau emisiunilor, ci pe publicitate. Astfel, devine un suport pentru publicitate şi total dependentă de banii încasaţi din aceasta. Şi nu mai este deloc avangardă, ci doar o codoaşă de care te poţi descotorosi oricînd.

O criză economică precum e cea pe care o traversăm îi poate fi fatală. Pentru că publicitatea se subţiază, iar "mogulii" nu mai au de unde sau, pur şi simplu, nu sînt dispuşi să cheltuie pentru menţinerea pe piaţă a unor mass media în pierdere.

Foarte pe scurt, presa noastră trece azi printr-un dezastru pentru că şi-a abandonat statutul de avangardă în favoarea celui de codoaşă. Nu generalizez, deşi asta e tendinţa. Au mai rămas cîteva oaze de presă normală, însă nu de excepţii vorbim.

Aşa că nu e de mirare că, de-o vreme, în fiecare zi se anunţă închiderea unui ziar (local, deocamdată) sau post de televiziune. În fiecare zi aflăm de concedieri în masă şi tăieri dure de lefuri.

După ce, la începutul anului, Ringier a operat primele disponibilizări, şi alte trusturi s-au gîndit să facă economie prin renunţarea la personal sau prin diminuarea drastică a salariilor. Burda România, din cîte ştiu, şi-a închis o serie de publicaţii. Mediapro şi-a lichidat ziarele locale. România liberă a concediat zeci de oameni. Antenele lui Voiculescu au dat şi ele oameni afară.

Scăpaseră pînă azi trustul Realitatea-Caţavencu (televiziune, radio, presă scrisă, presă online), holdingul Adevărul şi Jurnalul naţional (care însă a redus salariile). Adevarul a îngheţat salariile, dar nu le-a scăzut, nici n-a concediat pe nimeni pe motiv de criză. Să vedem cît o ţine aşa. Sper că pînă la capăt, de dragul presei. Deocamdată, Patriciu se pare că stă bine cu cashul :)

37 de oameni de la Cotidianul, obligaţi să demisioneze

De cîteva zile însă Realitatea-Caţavencu a intrat şi el în vîrtej. Dacă la începutul anului, Vîntu, patronul trustului, declara pompos că toţi oamenii rămîn pe loc şi lefurile vor creşte cu 11%, stîrnind admiraţia tuturor şi invidia concurenţei, acum se vede că SOV nu e decît un fanfaron.

La ce faimă de maestru al combinaţiilor financiare are, este imposibil ca Vîntu să nu-şi fi dat seama că nu va rezista pe piaţă cu personalul integral şi mai ales cu lefurile măricele pe care le plătea. E clar că a vrut să se dea mai puternic decît este. Iar acum, încearcă să limiteze cheltuielile cît mai mult. Radio Guerilla şi-a închis staţiile de la Iaşi şi Timişoara. Romantica Tv e de vînzare. La Realitatea Tv au început să fie testaţi profesional angajaţii, ca să existe motive pentru concedierea lor. De la Telesport au fost trimişi în şomaj 70 de oameni. Iar azi la Cotidianul se taie în carne vie.

Ziarul va rămîne în curînd cu doar opt pagini (acum cîtva timp a fost micşorat de la 32 la 16), o serie de secţii vor fi desfiinţate, iar foarte mulţi redactori sînt siliţi să plece după ce li se reduc salariile sub limita decenţei, după cum anunţă Reporter Virtual. Se pare că acest cotidian va fi disponibil, din toamnă, doar pe internet.

După anumite informaţii, tot ale lui Vîntu sînt (chiar dacă nu asumate public) şi ziarele Gardianul şi Ziua, care o duc şi ele tot mai greu cu banii. La Gardianul, cel puţin, salariile întîrzie cu săptămînile.

Părerea mea este că acum se fac deconturile pentru prostul management din cea mai mare parte a presei. Cît presa era pe cai mari şi derula contracte de publicitate de j'de milioane de euro, prostia de la vîrf nu era chiar aşa vizibilă. Însă, în vreme de criză se vede foarte clar.

Nu reducînd personalul şi salariile la jumătate se vor salva ziarele, ci prin inteligenţă, creativitate, ştiinţă de carte, conţinut de calitate etc. etc, într-un cuvînt prin profesionişti.

Problema e că şi concedierile sînt făcute tot de aia care au băgat ziarele în faliment, deci, în general, vor pleca oamenii buni şi rămîn proştii cu funcţii şi şi micii lingăi. Sigur, vor trebui păstraţi, cît s-o putea, şi cîţiva profesionişti, ca totuşi ziarele să mai funcţioneze.

Cunosc cel puţin patru, cinci ziarişti foarte buni din Cotidianul, de pildă, care probabil vor fi siliţi să plece, pentru că, deşi îşi fac meseria exemplar, nu aparţin nici unei găşti, nu sînt slugile nici unui şef, nu răspund la comenzi politice etc. Cunosc încă vreo trei, patru, care îmi vin acum în minte, de la alte ziare, care au rămas fără job în mod incredibil, deşi sînt foarte buni. Nu le dau numele că poate s-ar jena sau ca să nu le stric socotelile.

Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi şefi de prin gazete, posturi de televiziune şi posturi de radio (aici intră de la directori pînă la şefi de departamente) extrem de slabi, care n-au fost niciodată buni reporteri şi n-au făcut nici o performanţă ca şefi, dar îşi adjudecă mereu, în chip de neînţeles pentru mine, fotolii comode de conducere. Poate pentru că şi patronii lor sînt la fel de slabi manageri, chiar dacă stau cu fundul pe milioane de euro (cum i-au făcut e o altă poveste, care nu ţine de competenţă, ci de complicitate, corupţie, ticăloşie).

Mă doare fizic măcelul din presă la care asist în ultimele luni. Mă doare pentru că am colegi extraordinari care suferă de pe urma prostiei şefilor lor, dar şi pentru că într-o societate în care presa e la pămînt, nu te mai poţi aştepta la ceva bun.

Update

La Cotidianul e jale mare. Cei mai mulţi reporteri au rămas cu salarii de mizerie, unii şefi de secţie au fost făcuţi reporteri, cu lefuri modeste (unii, ca Ciprian Ranghel, de la Politic, vor demisiona), şi, surpriză, au fost tăiate şi salariile unor şefi - dar, aţi ghicit, ale unora dintre cei, puţini, care chiar ştiu meserie. "Managementul" a decis, fără grija unor revolte sau migraţii în masă, ca în alte vremuri, pentru că acum nimeni nu mai angajează jurnalişti.

În ultimii cinci ani, Cotidianul a înghiţit sume enorme şi a fost relansat de vreo cinci ori, de fiecare dată cu un alt redactor şef. Din cîte ştiu, pentru că am lucrat acolo vreo trei ani, ziarul a avut o singură perioadă mai bună, cînd redactor şef era Cristi Grosu. Nu ştiu cum a fost pe vremea şefiei lui Mihnea Măruţă, pentru că plecasem deja, dar am auzit cuvinte bune şi despre intervalul ăsta. În rest, s-au pierdut bani cu nemiluita în tot felul de experimente, de reformulări a mesajului şi designului jurnalului, în redefinirea publicului ţintă, în operaţiuni de marketing aiuristice.

Acum, Doru Buşcu, director editorial la Realitatea-Caţavencu, spune că va urma o nouă relansare, după restructurarea ziarului.

Update 2

Mihnea Măruţă, fost redactor şef al Cotidianului, întors la Cluj, numai el ştie de ce, în urmă cu vreun an, dacă nu mă înşel, le adresează foştilor colegi o scrisoare deschisă dărîmătoare. E atîta inimă în ea cît i-ar putea smulge o lacrimă şi unui spartan - dar nu lui Vîntu, nici lui Buşcu. Pentru ei însă cuvintele lui Mihnea ar trebui să răsune ca o palmă peste obraz.

Update via Tiberiu Lovin, adica Reporter Virtual

37 de jurnalisti au fost pusi sa aleaga intre leafa de 1.000 de ron + dreptul de a semna doar pe online in calitate de colaboratori. Toti si-au dat demisia. Au fost fortati sa o faca printr-o strategie simpla, pentru ca patronatul nu si-ar fi permis sa-i dea afara. In aceasta situatie ar fi trebuit sa le plateasca salarii compensatorii, mai exact patru lefuri de fiecare, potrivit contractului colectiv de munca la nivel de mass media.

Cît crede guvernul că va dura pînă vom ieşi în stradă?

Un număr de ani, ca jurnalist, m-am ocupat de sindicate. Am scris despre greve, marşuri, mitinguri şi acţiuni în justiţie. Au fost în primul deceniu "post-revoluţionar". Liderii sindicali s-au orientat apoi către politică, fabricile s-au privatizat fraudulos, patronii au sugrumat încet, încet sindicatele. Azi, cînd se mai face cîte un miting sau se mai declară o grevă, e aproape cert o manevră politică. Se loveşte "cu manta", în cineva, dar nu caută nimeni să îndrepte o nedreptate sau să obţină un drept pentru cei mulţi.

"Societatea civilă", recte ONG-urile care îşi asumă scopuri privind apărarea şi promovarea nu ştiu căror drepturi şi libertăţi, e castrată. Sînt două categorii mari de organizaţii, unele făcute să facă bani, unele făcute degeaba. Cele din prima categorie aparţin unor băieţi deştepţi care accesează fonduri nerambursabile de la stat sau de la UE, fac din cînd în cînd puţin zgomot, ca să-şi semnaleze prezenţa şi gata. Cele din a doua categorie fie sînt constituite ca mod de aflare în treabă la români - adică numai pe hîrtie -, fie sînt marginalizate, lipsite de sprijin financiar şi deci fără vlagă. Nici unele, nici celelalte nu forţează politicul să păstreze măsura şi să-şi îndeplinească menirea.

Transferurile de oameni de la un partid la altul, tranzactionismul general, aranjamentele financiare mafiote, folosirea puterii în scopuri scandaloase ulcerează viaţa politică şi au surpat încrederea majorităţii românilor în politicieni, dar, mai grav, şi în instituţiile politice, şi în actul politic. Aşa se face că mulţi creştini pun semnul egal între politc şi satana. După umila mea părere, în mod greşit.

În acest context, absenteismul de la urne şi apatia electoratului între legislaturi sînt oarecum explicabile. Însă, guvernul acesta, în special, şi politicienii, în general, se înşală dacă îşi imaginează că aşa va fi mereu. Va veni un moment cînd li se va cere capul. Nu la figurat, ci la propriu. Şi momentul se apropie.



În loc să se joace de-a hoţii şi vardiştii, guvernanţii ar face bine să rezolve repede cîteva probleme majore pe care le naşte criza. Scenariul american ameninţă să se repete la noi.

Se anunţă valuri de concedieri. În multe companii au fost diminuate salariile. O parte dintre românii din străinătate sînt siliţi să se întoarcă în ţară din pricina recesiunii de pe acele meleaguri. Leul slăbeşte pe zi ce trece, iar creditele în valută devin de nesuportat.
Presa a anunţat că este în creştere numărul celor care au luat maşini în leasing şi le dau înapoi, căci nu mai pot plăti ratele.
Curînd vom auzi de executări silite ale unor persoane care nu-şi mai pot achita creditele pentru case.

După ce, în ultimii trei, patru ani, românii au fost încurajaţi cu oferte şi para-oferte să se îndatoreze în valută (ba, pe lîngă euro, şi în valute exotice ca francul elveţian), acum cursul valutar a luat-o razna. Iar BNR şi guvernul nu par să-l poată stăpîni. În doar patru luni, o rata lunară de 1000 de franci elveţieni, de pildă, a ajuns de la 2200 lei la aproape 3000 lei. Şi dacă evoluţia francului rămîne constant în ascensiune, peste cîteva luni băncile vor trebui să treacă la executarea a mii de debitori. Francii elveţieni sînt extrem de greu de găsit la bănci şi la casele valutare, aşa încît nu ai cum obţii un curs mai bun. M-am oprit la franc pentru că această monedă era pezentată, pînă nu demult, ca una mult mai stabilă în comparaţie cu euro. Şi era, dar nu în vreme de criză, cînd este cumpărată masiv, fiind monedă de refugiu, adică la fel de valoroasă şi de sigură ca aurul.
Foarte mulţi români au făcut credite în franci elveţieni pentru că erau net mai avantajoase decît cele în euro şi incomparabil mai bune decît cele în lei.

Dacă românii, îndatoraţi în valută în general, nu vor mai avea de unde achita ratele la împrumuturi, iar băncile vor trece la executare, va fi o mare ofertă de case pe piaţa imobiliară, ceea ce va duce la scăderea drastică a preţului lor. Numai că nimeni nu va putea cumpăra. Băncile au făcut imposibile condiţiile de creditare, dar chiar dacă le-ar relaxa, cine mai riscă să se îndatoreze? Exact aşa s-a întîmplat şi în SUA. Însă, oficialii noştri ne asigurau că la noi nu există acest risc, întrucît condiţiile de creditare au fost mult mai stricte, am avut o mare creştere economică, leul e puternic etc. etc. Se vede că au minţit.

Eu unul, deşi sînt dezamăgit de imobilitatea românului şi de lipsa lui de apetenţă pentru acţiuni civice, nu cred că va mai răbda totuşi prea mult. Dacă nu va mai avea nici loc de muncă, nici bani de la rudele de peste graniţă, şi va fi scos în stradă, pentru neplata creditelor, va căuta un responsabil.
Vrea guvernul să vadă dacă mămăliga românească mai explodează?