Cine n-are bormaşină să-şi cumpere

Mai acum cîteva zile îi dădeam dreptate lui Ilişoi. Azi, după ce zgomotul s-a mai risipit, îmi dă mîna să rîd.

Cotidianul (1991 - 2009)

Prima pagină la fondarea de către Ion Raţiu, în perioada Cristoiu şi la preluarea de către Caţavencu. Cea de-a treia conţine o investigaţie despre Geoană semnată de mine şi Mihai Munteanu.
Sursa colajului foto: http://sutu.ro/

Mîine este ultima zi în care apare Cotidianul. Oficialii trustului Realitatea-Caţavencu susţin că e vorba doar de o întrerupere, pînă cînd va fi găsit un nou investitor. Mă îndoiesc însă, pentru că acest ziar a murit mai demult, din 31 iulie a.c., de cînd Vîntu l-a adus director pe Cornel Nistorescu. În cinci luni, Nistorescu a reuşit să facă praf reputaţia Cotidianului, clădită în 18 ani de apariţie neîntreruptă. Aşa că declararea oficială a decesului este aproape ca o izbăvire, pentru că încetează profanarea unui cadavru.
Am bănuit că misiunea lui Nistorescu este să îngroape ziarul, căci Vîntu nu e capabil să-şi asume responsabilitatea asta. Este totuşi vorba de cotidianul fondat de Ion Raţiu.
Nistorescu nu e însă singurul responsabil de acest sfîrşit grotesc şi trist în egală măsură. În opinia mea, primii vinovaţi sînt Nick Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, şi Călin Husar, asociat şi director administrativ al ziarului o vreme. Nick Raţiu n-a respectat moştenirea părintelui său şi a dat-o pe mîna unui incompetent, Călin Husar, apoi, cînd Cotidianul ajunsese cu un picior în groapă, amîndoi au vîndut caţavencilor. Aceştia s-au dovedit salvatori numai pentru moment. Nefiind în stare să facă o afacere din Cotidianul, l-au vîndut, la rîndu-le, lui S.O. Vîntu.
Am citit acest ziar de la primele sale numere. Aici au debutat, s-au format ori au devenit cunoscute unele dintre numele grele ale presei româneşti.
Mi se pare că perioadele de glorie ale Cotidianului, sub raportul calităţii, sînt, în ordine cronologică, cele în care a fost condus de Tia Şerbănescu, Ion Cristoiu şi Doru Buşcu. Cei trei, în echipă cu mai mulţi redactori şefi, au reuşit să facă din Cotidianul o publicaţie inteligentă, mereu cu un pas înaintea altora, cu imaginaţie în găsirea şi tratarea subiectelor, cu o ţinută deosebită.
Am lucrat la Cotidianul în două rînduri: august 2001 - aprilie 2002 şi septembrie 2004 - decembrie 2006.
În primul interval, Cotidianul era făcut de o redacţie mică şi plătită prost, condusă de Ioana Lupea, dar reuşea să surclaseze destul de des ziare puternice, ca Evenimentul Zilei, Adevărul sau România Liberă, la capitolele calitatea informaţiei şi maniera de abordare. Din păcate, influenţa lui tindea spre zero din pricina unui management dezastruos, de care e responsabil Călin Husar.
Al doilea interval coincide cu epoca de entuziasm a caţavencilor, cînd au fost investite sume colosale, cînd ziarul a luat o haină nouă, a devenit influent şi cînd, ca jurnalist, te simţeai ca făcînd parte din elita breslei. Eram bine plătiţi, motivaţi profesional, respectaţi, temuţi. Am simţit că fac performanţă.
Din nefericire, caţavencii nu s-au priceput să-l administreze prea bine (de unde au şi apărut găurile negre în buget) şi au mai suferit şi de o manie a "revoluţiei" permanente. Designul ziarului a fost schimbat de vreo trei ori, deşi ieşise excelent de la început. Echipa de conducere editorială a fost şi ea înlocuită de cîteva ori, deşi cel mai adesea fără nici o noimă. De fiecare dată, noua conducere lua totul de la zero şi relansa ziarul, ceea ce presupunea cerinţe noi şi costuri suplimentare, başca trimitea în derizoriu conceptul de relansare, deci şi ziarul care se relansa de două ori pe an. Au mai fost şi alte mici cutremure, care au dus la o atmosferă de instabilitate, suspiciune, intrigă şi, finalmente, dezamăgire.
Cînd am plecat, la sfîrşitul anului 2006, aproape nimeni nu-şi mai amintea care fusese proiectul iniţial, pentru care veniserăm cu toţii la Cotidianul preluat de Caţavencu. Era destul de limpede că tentativa de renaştere a unui mare brand eşuase.

După primele măsuri luate de Nistorescu la Cotidianul, i-am făcut ziarului parastasul, împreună cu cîţiva foşti colegi .

SOV cam recunoaşte că îngroapă Cotidianul. Cu mîna lui Nistorescu

Am mai spus că deciziile luate de Cornel Nistorescu la Cotidianul sînt sinucigaşe. Nu faci zob o echipă, fără să ai alta pregătită, cu care să o înlocuieşti, decît dacă vrei să tragi obloanele. Iar el a făcut asta cu o furie inimaginabilă. În plus, a dovedit o lipsă de viziune incredibilă şi că nu are nici o strategie, acţionînd sub impulsul nervilor şi al momentului.

Prea puţini patroni, în general, şi încă mai puţini "moguli" de presă înţeleg că oamenii sînt cei mai importanţi într-o afacere. Ei tratează angajaţii după ideologia comunistă: ca pe un capital, deci ca pe ceva de care poţi face rost şi care poate fi înlocuit oricînd. Or, pentru cei care chiar se pricep la resurse umane, este foarte clar că un angajat bun se formează în timp, că un specialist se păstrează greu şi că trebuie să ai grijă să-l fidelizezi, dacă ţii la afacerea ta.

Ce continuă să mă uimească este că nici şefii de ziare nu pricep o realitate aşa de simplă. Nistorescu, cel puţin, s-a purtat mereu ca un vechil pe moşie, cu un dispreţ total faţă de oameni. Şi cu toate astea o vreme a avut echipă bună lîngă el. În 2004 însă s-au îndepărtat de el pînă şi cei mai fideli oameni, cum au fost Dan Turturică sau Dan Badea.

Vântu s-a jucat cu oamenii. Cum a făcut pe vremuri cu trustul Monitorul şi Curentul. A omorît acel trust, surprinzător, după ce investise enorm. Acum a investit major în Realitatea-Caţavencu, deci şi în Cotidianul. I-a plăcut să aibă cei mai buni oameni, sau numele cele mai grele în panoplie. Şi le-a avut. (Mă rog, în cazul Cotidianul, echipa a fost formată exclusiv de caţavenci, înainte de preluarea ziarului de către Vântu - şi, după părerea mea, a fost la un moment dat cea mai tare echipă din presa centrală. Poate pentru că era în majoritate formată din ziarişti foşti în provincie - voi reveni asupra subiectului, fiindcă merită.)

Problema lui Vântu este că nu a ştiut să-şi aleagă oamenii potriviţi în posturile potrivite. Degeaba a avut ziariştii cei mai buni, dacă a preferat ca la Cotidianul, de pildă, să schimbe vreo şapte echipe de conducere, nimerind numai o dată sau de două ori oamenii potriviţi, şi atunci i-a înlocuit.

Acum, e limpede că Vântu nu mai vrea să piardă bani la Cotidianul. Nu mai crede în viitorul cotidianelor generaliste. Poate că n-a crezut niciodată şi doar şi-a făcut moftul de a patrona un ziar de calitate pentru un timp. Ziar pe care acum se pare că vrea să-l închidă. Însă, ca şi altă dată, evită să-şi asume responsabilitatea. Şi îl lasă pe Nistorescu să o facă. Încă nu-mi dau seama dacă Nistorescu ştie că i s-a întins o capcănă, sau dacă şi-a luat de la bun început misiunea asta conştient (Dar în acest caz, trebuie să fi fost foarte bine plătit ca să accepte să rămînă în istoria presei drept groparul unuia dintre cele mai interesante ziare româneşti).

"Cotidianul" deconspiră colaborarea lui Petru Romoşan cu Securitatea

Scriitorul şi criticul de artă Petru Romoşan (patron al editurii Compania) a fost deconspirat astăzi după amiază, de către ziarul "Cotidianul" (varianta online), drept turnător. Sub semnătura Mirelei Corlăţan, "Cotidianul" citează documente ale CNSAS care au fost depuse în instanţă, pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Petru Romoşan (foto 1). Din probatoriu reiese că Romoşanu i-a turnat din proprie iniţiativă şi cu angajament semnat la Securitate pe criticul Ion Negoiţescu şi pictorii Paul Gherasim şi Horia Bernea.

Petru Romoşan a fost unul dintre acuzatorii cei mai înverşunaţi ai Monei Muscă, atunci cînd aceasta a fost deconspirată drept colaboratoare a Securităţii. Întrebat atunci de Mirela Corlăţan, de la "Cotidianul", dacă el însuşi a avut vreo relaţie cu Securitatea, Romoşanu a negat vehement, slobozind o serie de înjurături.

Am încercat să pun un link la articolul despre Petru Romoşan din "Cotidianul", dar, surpriză, textul a fost retras de pe site la mai puţin de o oră de la postarea sa. Apoi, ceva mai tîrziu, l-am regăsit, cu greu la rubrica anchetă. Iniţial, articolul era "prima ştire", pe pagina de start a ziarului.

Sper că manevra n-are nimic de-a face cu faptul că Romoşan şi Cornel Nistorescu - proaspăt numit director al ziarului - sînt prieteni buni. Aştept dezăluirea şi în ediţia pe print.

UPDATE

Textul despre Petru Romoşan a fost retras de tot de pe site-ul "Cotidianul". Am apucat însă să-l salvez şi redau în continuare aici cîteva fragmente interesante. Cred că aceste informaţii sînt de interes public.

În acest context mi se pare cinic omagiul adus de Cornel Nistorescu lui Ion Raţiu, fondatorul ziarului "Cotidianul".

Informaţia despre recrutarea lui Petru Romoşan este confirmată de o notă de constatare a CNSAS, trimisă recent la Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a unei cereri de verificare depuse de ziarul Cotidianul în martie 2007. Potrivit notei de constatare, CNSAS deţine angajamentul olograf, semnat cu numele real de Petre Romoşanu pe 26 septembrie 1987, în care-şi asumă numele de cod “Robert”...[...]

“Constatând că sus-numitul dovedeşte şi de această dată bunăvoinţă faţă de instituţia noastră, i s-a ridicat problema unei colaborări organizate, fapt cu care a fost de acord. A înţeles că trebuie să ne informeze asupra problemelor, faptelor şi stărilor de spirit care prezintă interes pentru organele de securitate, de la locul său de muncă, în rândul artiştilor plastici şi din alte medii unde are acces”, a scris lt.-col. Ştefan Budecă, ce se ocupa de Uniunea Artiştilor Plastici, într-un raport privind recrutarea lui Romoşan. [...]

“Informatorul «Robert» relatează: în cadrul contactelor avute cu Gherasim Paul (foto 2), a purtat discuţii cu acesta pe teme de artă, în special. (...) Uneori se simte la respectivul o smerenie pe plan sufletesc, ca rezultat al faptului că citeşte şi materiale de ordin religios. (...) Gherasim Paul este apreciat de sursă ca un element comod, predispus filozofiei şi nu muncii, ca pictor." [...]

Despre Horia Bernea (foto 3), arată o notă-raport a lui Budecă din 1984, Romoşan a dat informaţii înainte de a primi nume conspirativ. “Din câte ştie Romoşan Petru, cel în cauză (n.r. Gherasim) este prieten cu Horia Bernea, care de asemenea are preocupări mistico-religioase. De fapt, în ziua de 29.II.84, la atelierul lui Horia Bernea a venit o ziaristă din Grecia care organizează o expoziţie de artă românească ca să selecţioneze şi din lucrările lui. Era însoţită de soţia lui Bernea (...)”, spunea ofiţerul care mai nota în final: “Cele relatate de Romoşan P. se confirmă de T.O. existent la Horia Bernea în atelier”. Adică de aparatura de interceptare instalată acolo. [...]

Colaborarea cu Securitatea a lui Petru Romoşan a încetat în iunie 1988, după ce soţia sa, Adina Kenereş, actualmente directorul Editurii Compania, a plecat într-o excursie în Franţa şi nu s-a mai întors. [...]

Petru Romoşan a avut pe 23 august 1988 o tentativă eşuată de trecere a frontierei, însă a reuşit să fugă pe 30 septembrie. Cazul său a făcut senzaţie în Ungaria, unde a acordat mai multe interviuri acuzatoare la adresa lui Ceauşescu, fiind invitat chiar de preşedintele de atunci al ţării.

UPDATE 2

Articolul apare însă pe site-ul "Caţavencu". Mamă, ce luptă presimt între Buşcu, redactor şef la "Caţavencu", şi Nistorescu, cel care l-a înlocuit la cîrma"Cotidianul".

Despre prima zi de muncă a lui Cornel Nistorescu la "Cotidianul" şi despre cenzură au scris şi Tiberiu Lovin şi Florin Budescu, cu amănunte interesante.

UPDATE 3

Mirela Corlăţan publică pe blogul ei povestea cenzurii de la "Cotidianul". Ea redă inclusiv înregistrrea audio a unei discuţii cu Romoşan, în care acesta o ameninţă cu scoaterea din presă.

Presa, decimată de incompetenţă pe fondul crizei economice

Presa este, oriunde în lume, avangarda societăţii. Ea descoperă drumuri noi, avertizează asupra pericolelor, cenzurează puterea politică, iar prin unele locuri mai şi educă...

Cînd e supusă cenzurii, obligată să facă tot felul de jocuri murdare şi decredibilizată - după ce a fost silită să se prostitueze -, cînd neglijează calitatea lucrării sale sau devine superficială şi murdară sub pretextul că asta aşteaptă cumpărătorii, presa îşi trădează principalii susţinători, cititorii, şi rămîne fără ei. Ea nu se mai bazează pe vînzarea produselor sale, a publicaţiilor sau emisiunilor, ci pe publicitate. Astfel, devine un suport pentru publicitate şi total dependentă de banii încasaţi din aceasta. Şi nu mai este deloc avangardă, ci doar o codoaşă de care te poţi descotorosi oricînd.

O criză economică precum e cea pe care o traversăm îi poate fi fatală. Pentru că publicitatea se subţiază, iar "mogulii" nu mai au de unde sau, pur şi simplu, nu sînt dispuşi să cheltuie pentru menţinerea pe piaţă a unor mass media în pierdere.

Foarte pe scurt, presa noastră trece azi printr-un dezastru pentru că şi-a abandonat statutul de avangardă în favoarea celui de codoaşă. Nu generalizez, deşi asta e tendinţa. Au mai rămas cîteva oaze de presă normală, însă nu de excepţii vorbim.

Aşa că nu e de mirare că, de-o vreme, în fiecare zi se anunţă închiderea unui ziar (local, deocamdată) sau post de televiziune. În fiecare zi aflăm de concedieri în masă şi tăieri dure de lefuri.

După ce, la începutul anului, Ringier a operat primele disponibilizări, şi alte trusturi s-au gîndit să facă economie prin renunţarea la personal sau prin diminuarea drastică a salariilor. Burda România, din cîte ştiu, şi-a închis o serie de publicaţii. Mediapro şi-a lichidat ziarele locale. România liberă a concediat zeci de oameni. Antenele lui Voiculescu au dat şi ele oameni afară.

Scăpaseră pînă azi trustul Realitatea-Caţavencu (televiziune, radio, presă scrisă, presă online), holdingul Adevărul şi Jurnalul naţional (care însă a redus salariile). Adevarul a îngheţat salariile, dar nu le-a scăzut, nici n-a concediat pe nimeni pe motiv de criză. Să vedem cît o ţine aşa. Sper că pînă la capăt, de dragul presei. Deocamdată, Patriciu se pare că stă bine cu cashul :)

37 de oameni de la Cotidianul, obligaţi să demisioneze

De cîteva zile însă Realitatea-Caţavencu a intrat şi el în vîrtej. Dacă la începutul anului, Vîntu, patronul trustului, declara pompos că toţi oamenii rămîn pe loc şi lefurile vor creşte cu 11%, stîrnind admiraţia tuturor şi invidia concurenţei, acum se vede că SOV nu e decît un fanfaron.

La ce faimă de maestru al combinaţiilor financiare are, este imposibil ca Vîntu să nu-şi fi dat seama că nu va rezista pe piaţă cu personalul integral şi mai ales cu lefurile măricele pe care le plătea. E clar că a vrut să se dea mai puternic decît este. Iar acum, încearcă să limiteze cheltuielile cît mai mult. Radio Guerilla şi-a închis staţiile de la Iaşi şi Timişoara. Romantica Tv e de vînzare. La Realitatea Tv au început să fie testaţi profesional angajaţii, ca să existe motive pentru concedierea lor. De la Telesport au fost trimişi în şomaj 70 de oameni. Iar azi la Cotidianul se taie în carne vie.

Ziarul va rămîne în curînd cu doar opt pagini (acum cîtva timp a fost micşorat de la 32 la 16), o serie de secţii vor fi desfiinţate, iar foarte mulţi redactori sînt siliţi să plece după ce li se reduc salariile sub limita decenţei, după cum anunţă Reporter Virtual. Se pare că acest cotidian va fi disponibil, din toamnă, doar pe internet.

După anumite informaţii, tot ale lui Vîntu sînt (chiar dacă nu asumate public) şi ziarele Gardianul şi Ziua, care o duc şi ele tot mai greu cu banii. La Gardianul, cel puţin, salariile întîrzie cu săptămînile.

Părerea mea este că acum se fac deconturile pentru prostul management din cea mai mare parte a presei. Cît presa era pe cai mari şi derula contracte de publicitate de j'de milioane de euro, prostia de la vîrf nu era chiar aşa vizibilă. Însă, în vreme de criză se vede foarte clar.

Nu reducînd personalul şi salariile la jumătate se vor salva ziarele, ci prin inteligenţă, creativitate, ştiinţă de carte, conţinut de calitate etc. etc, într-un cuvînt prin profesionişti.

Problema e că şi concedierile sînt făcute tot de aia care au băgat ziarele în faliment, deci, în general, vor pleca oamenii buni şi rămîn proştii cu funcţii şi şi micii lingăi. Sigur, vor trebui păstraţi, cît s-o putea, şi cîţiva profesionişti, ca totuşi ziarele să mai funcţioneze.

Cunosc cel puţin patru, cinci ziarişti foarte buni din Cotidianul, de pildă, care probabil vor fi siliţi să plece, pentru că, deşi îşi fac meseria exemplar, nu aparţin nici unei găşti, nu sînt slugile nici unui şef, nu răspund la comenzi politice etc. Cunosc încă vreo trei, patru, care îmi vin acum în minte, de la alte ziare, care au rămas fără job în mod incredibil, deşi sînt foarte buni. Nu le dau numele că poate s-ar jena sau ca să nu le stric socotelile.

Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi şefi de prin gazete, posturi de televiziune şi posturi de radio (aici intră de la directori pînă la şefi de departamente) extrem de slabi, care n-au fost niciodată buni reporteri şi n-au făcut nici o performanţă ca şefi, dar îşi adjudecă mereu, în chip de neînţeles pentru mine, fotolii comode de conducere. Poate pentru că şi patronii lor sînt la fel de slabi manageri, chiar dacă stau cu fundul pe milioane de euro (cum i-au făcut e o altă poveste, care nu ţine de competenţă, ci de complicitate, corupţie, ticăloşie).

Mă doare fizic măcelul din presă la care asist în ultimele luni. Mă doare pentru că am colegi extraordinari care suferă de pe urma prostiei şefilor lor, dar şi pentru că într-o societate în care presa e la pămînt, nu te mai poţi aştepta la ceva bun.

Update

La Cotidianul e jale mare. Cei mai mulţi reporteri au rămas cu salarii de mizerie, unii şefi de secţie au fost făcuţi reporteri, cu lefuri modeste (unii, ca Ciprian Ranghel, de la Politic, vor demisiona), şi, surpriză, au fost tăiate şi salariile unor şefi - dar, aţi ghicit, ale unora dintre cei, puţini, care chiar ştiu meserie. "Managementul" a decis, fără grija unor revolte sau migraţii în masă, ca în alte vremuri, pentru că acum nimeni nu mai angajează jurnalişti.

În ultimii cinci ani, Cotidianul a înghiţit sume enorme şi a fost relansat de vreo cinci ori, de fiecare dată cu un alt redactor şef. Din cîte ştiu, pentru că am lucrat acolo vreo trei ani, ziarul a avut o singură perioadă mai bună, cînd redactor şef era Cristi Grosu. Nu ştiu cum a fost pe vremea şefiei lui Mihnea Măruţă, pentru că plecasem deja, dar am auzit cuvinte bune şi despre intervalul ăsta. În rest, s-au pierdut bani cu nemiluita în tot felul de experimente, de reformulări a mesajului şi designului jurnalului, în redefinirea publicului ţintă, în operaţiuni de marketing aiuristice.

Acum, Doru Buşcu, director editorial la Realitatea-Caţavencu, spune că va urma o nouă relansare, după restructurarea ziarului.

Update 2

Mihnea Măruţă, fost redactor şef al Cotidianului, întors la Cluj, numai el ştie de ce, în urmă cu vreun an, dacă nu mă înşel, le adresează foştilor colegi o scrisoare deschisă dărîmătoare. E atîta inimă în ea cît i-ar putea smulge o lacrimă şi unui spartan - dar nu lui Vîntu, nici lui Buşcu. Pentru ei însă cuvintele lui Mihnea ar trebui să răsune ca o palmă peste obraz.

Update via Tiberiu Lovin, adica Reporter Virtual

37 de jurnalisti au fost pusi sa aleaga intre leafa de 1.000 de ron + dreptul de a semna doar pe online in calitate de colaboratori. Toti si-au dat demisia. Au fost fortati sa o faca printr-o strategie simpla, pentru ca patronatul nu si-ar fi permis sa-i dea afara. In aceasta situatie ar fi trebuit sa le plateasca salarii compensatorii, mai exact patru lefuri de fiecare, potrivit contractului colectiv de munca la nivel de mass media.

Situaţia din BOR devine explozivă, în aplauzele antihriştilor

Revin asupra unui subiect despre care am mai scris deunăzi, pentru că mă obligă reacţiile din presă şi din Biserică.
Patriahia a reuşit, printr-un simplu comunicat, să ridice la maximum tensiunea în Biserică. Din trei motive: întîi, pentru că a dovedit multă îngăduinţă faţă de propaganda homosexualilor; doi, pentru că s-a delimitat de mirenii responsabili, care se comportă aşa cum le-o cere statutul de mădulare ale Bisericii şi nu ca nişte momîi căzute în pietism; trei, pentru că şi-a arătat, mai limpede ca niciodată, direcţia politică pe care o urmează.
Comunicatul nu este o greşeală de PR, care ar putea fi tratată cu oarecare îngăduinţă, chiar dacă ar reclama schimbarea urgentă a celor de la Biroul de Presă al Patriarhiei. Eu ştiu bine, şi ca mine mulţi alţi jurnalişti introduşi în culisele BOR, că aceste comunicate sînt croite după indicaţiile patriarhului Daniel - cînd nu le scrie, nervos, preafericirea sa însuşi! Ştiu că nu vă este uşor să admiteţi asta, dar e realitatea nudă.

În plus, dacă ar fi fost o greşeală de PR, văzînd reacţiile şi simţind pulsul credincioşilor, patriarhul ar fi reparat cumva eroarea. N-a făcut însă decît să-şi asmută căţeii ştirbi asupra noastră.

Patriarhul vrea să controleze totul, inclusiv mişcarea laicatului, iar dacă nu poate, atunci se dezice de ea.
Patriarhul nu acceptă împreună-lucrarea, aşa cum se cuvine în Biserica noastră, ci doar supunerea oarbă. De ce? Pentru că numai printr-o relaţie de tip stăpîn-sclav îşi poate face politica sa.

I-am propus colaborarea, am fost reverenţioşi şi ne-am oferit ajutorul cu onestitate. Ne-a răspuns prin întoarcerea spatelui. I-am sugerat patriarhului, ca şi celorlalţi sinodali, să preia iniţiativa în privinţa demersurilor pentru apărarea familiei, dar n-a făcut-o. Iar dacă, văzînd aceasta, noi am înţeles să o facem şi fără ajutorul ierarhiei, sîntem puşi la colţ, spre satisfacţia duşmanilor Bisericii. Aceştia, antihrişti consacraţi (ca să spun aşa), mercenari din presă ai "corectitudinii politice" şi falşi lideri de opinie "de dreapta" au salutat entuziaşti poziţia Patriarhiei. Normal, le convine de minune. Prin cuvîntul patriarhului Daniel capătă şi ei o ţîră de credibilitate în încercarea de a-i pune la stîlpul infamiei pe "talibanii" din societatea civilă care cer un minimum de respect faţă de sentimentul religios în spaţiul public.

Iată cum jubilează ateul Costi Rogozanu sau cum aplaudă dilematicul Cristi Ghinea.

Printr-un singur text, patriarhul Daniel a confirmat vechile temeri ale ortodocşilor serioşi (denumiţi şi tradiţionalişti, ca să se deosebească de sincretiştii care se declară ortodocşi, dar, cel mai probabil, nu cred în Dumnezeu) şi a dat semnalul aşteptat de mediul politic.

De acum, politicienii noştri pot fi mai relaxaţi în abordarea legislaţiei anti-familie, pro-avort, pentru căsătoriile homosexualilor, pentru adopţiile de copii făcute de către gay etc. etc.

Homosexualii încep să realizeze că nu obţin nimic ieşind în stradă şi se mai fac şi de rîs. Aşa că apasă mai puternic pedala lobby-ului, fie prin cîte un jurnalist fără nici un reper moral dar cu porniri antiromâneşti viscerale, fie prin politicieni năimiţi, fie, iacată, chiar prin unii ierarhi ortodocşi.

După replica mea la comunicatul patriarhului, am primit, numai pe acest subiect, peste o sută de telefoane de la preoţi, călugări şi mireni implicaţi în activităţile culturale şi sociale ale Bisericii. Discuţiile cu aceştia mi-au întărit convingerea că starea de spirit din Biserica Ortodoxă Română este explozivă. Vlădicii noştri ori nu ştiu, ori ignoră senioral - dar, să fiu iertat, lipsit de responsabilitate - această realitate. În tot cazul, Sinodul tace în chip rău-prevestitor, în timp ce patriarhul se transformă din "manager" în patronul BOR.

UPDATE

Iată ce grozăvie ne mai dezvăluie Război întru Cuvânt: "Obiectivul patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: Unitatea spirituală a lumii"!

Cornel Nistorescu, despre decaderea presei

Jurnalistul Petrisor Obae publica pe Pagina de Media un dens si util interviu cu Cornel Nistorescu. Este o analiza lucida a presei (mari) romanesti, cu concluzii triste, fireste. Redau mai jos citeva afirmatii ale lui Nistorescu, indemnindu-va sa ascultati interviul. Chiar daca a gresit si el destul, Cornel Nistorescu vede foarte limpede lucrurile.

* Întâlnirea cu netul n-a fost una lucidă, profesională şi echilibrată. Jurnalistica românească s-a dus în net cu o dezinvoltură care, după părerea mea, a deteriorat-o, ca să nu spun că aproape a sufocat-o.
* Nu se poate să faci jurnalistică fără să vorbeşti cu subiectul. Jurnalistica a ajuns o profesie făcută pe mobil. Pe net şi pe mobil. Nu se poate! E o joacă interesantă, de calculator, dar nu e jurnalistica aia care poate să mişte ceva în societate.
* Presa are prea mulţi comentatori şi prea puţini jurnalişti. Dacă deraiază într-o zi toate trenurile din România, nu cred că au picioarele rupte mai mulţi de cinci şase reporteri şi jurnalişti.
* Mulţi dintre colegii mei au devenit funcţionari. Să ai un job bun, să ai o mie, nu ştiu, 2.000 sau cât mai mult pe lună, şi dacă poţi să nu faci nimic. Sau să pleci cât mai repede de la serviciu.
* Încă o dată, e decăderea profesională. Noi am crezut că putem produce, în zece ani, 50.000 de ziarişti. Hai să fim serioşi! Producţia asta masivă de jurnalişti îşi arată slăbiciunile, incultura, lipsa de pregătire, de alfabet.
* Despre cum a reflectat presa accidentul în care a fost implicat: Mi-au plătit-o! Trebuia să mă aştept. Mă aşteptam. Unii au exagerat, alţii nu au exagerat.