luni, 1 martie 2010

Fotografia secolului (?)


Am primit fotografia de mai sus de la un prieten, mare artist fotograf, care o comentează aşa: "Fără discuţie, ar putea fi numită fotografia secolului. O scenă fantastică din această lume brutală. Fotografia a apărut întru-n cotidian din India, cu textul ataşat: Doar un sărac poate fi atît de mărinimos. Ce păcat că omul nu întotdeauna aşa”.


Mi se pare cu adevărat o imagine impresionată, de aceea am postat-o aici.

12 Comentários:

grosso modo spunea...

Impresionant, intr-adevar! Si da, doar un sarac poate fi atat de marinimos!

Viorel Ilisoi spunea...

Presa va face din aceasta maimutica o vedeta. Copilul va muri de foame.

Iulian Capsali spunea...

Viorel Ilisoi, te rugam sa iesi din depresia post-spitalizare :)

karenin spunea...

Ipoteza:
dupa o saptamana acea femeie neavand deloc de-ale guri si riscand sa piarda laptele omoara maimuta si o mananca, eventual impreuna cu copila sau si mai probabil cu restul familiei (numeroasa desigur)infometate si disperate.
ce sens mai are, din aceasta perspectiva, gestul si senzationalul imaginii de acum?
Crestini fiind, noi stim "ca toata faptura este zidita spre a sluji omului, drept pentru care, cand este'nevoie', omul se poate folosi de toate", zice Sf. Siluan.
Intr-un anume sens, restrans, imaginea poate fi valorizata crestin, insa posibilitatile de a o exploata anti-crestin sunt multiple...
Tot cuviosul Siluan ne spune:
"In tot Noul Legamant nu gasim nici un loc unde s-ar arata ca Domnul si-a oprit atentia asupra animalelor,iar El, desigur, a iubit intreaga faptura. Atingerea acestei desavarsiri omenesti, dupa chipul Omului-Hristos, este o sarcina corespunzatoare firii noastre zidite dupa chipul lui Dumnezeu (doar a omului), si de aceea legatura sufleteasca si impatimirea fata de animale Staretul o socotea o injosire a chipului omenesc al fiintarii" Arh. Sohronie.
ar fi multe de teologhisit aici, sunt constient ca este posibila si abordarea minimala in sensul unui firesc" act de milostenie la care suntem intr-adevar chemati "pentru toata faptura"...insa nu are loc concomitent si o degradare o desacralizare a "icoanei" maica-prunc? daca ar fi fost un alt prunc la celalalt san? poate copilul vecinului musulman, sau crestin al unei hindu...

ilie spunea...

Nu mi se pare atat de impresionant. Oare era musai sa o puna la tata pe maimuta? Nu aveau vreaun biberon sau ceva asemanator pe acolo? Iar copilul imi pare prea mare pentru tata. Parca face parte din indoctrinarea: alaptati la san pana la 2 ani, 3 ani, 4 ani, samd. In loc sa se profite de lasarea natura de tata a copilului, pe la ~9 luni, iar cine mai are chef de alaptat sa mai faca copii; am cam deviat de la subiect dar poza asta mi-a adus aminte.

heraasku spunea...

e trucaj. fara gluma. e trucata. eu asta cred.

karenin spunea...

http://www.ted.com/talks/view/id/767

oricum bill gates are solutia si pentru maimuta si pentru oameni...

Anonim spunea...

Marea majoritate a postarilor vis-a-vis de aceasta fotografie arata detasarea si decaderea omului contemporan. Supozitii peste supozitii iar in spatele lor nimic.

Fotografia este cutremuratoare prin simplitatea si forta personajelor imortalizate.

Este, cred, o exagerare categorisirea ei ca poza a secolului. Am vazut fotografii si mai cutremuratoare.

Dar na, pentru unii durerea din spatele imaginii poate fi o facatura, iar pentru altii subiect de diatribe sterile.

Mirona-Ioana Tatu spunea...

Daca Mowgli (si nu numai el, ci si Remus si Romulus) a fost alaptat de o lupoaica, nu vad de ce nu li s-ar intoarce necuvantatoarelor curtoazia. :-))))))

Lasand gluma la o parte, este o fotografie socanta. Poate nu "cea mai cea"...

Gestul (alaptatul puiului de maimuta), in sine, ar trebui judecat, poate, prin prisma culturii indiene, unde un alt animal - vaca - poate fi considerat sfant. Noi, ca crestini, ne miram doar. Dar sa nu judecam.

Un om care iubește dreptatea spunea...

O, prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit!...
Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu înfricoșata Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite pentru care Îți strigăm:
Vino la noi, prea Înțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Acela ce ești Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino Felurime negrăită și Frumusețe Veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu; …

Vino și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire; …

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi.” – Acatistul către Prea Sfântul și de viață Făcătorul Duh, Dumnezeul nostru

Dacă fotografia nu este trucată, atunci ea este teribilă.
Este teribilă pentru că ne arată ceva extrem de rar, aproape de neînțeles, pentru lumea de azi – compasiunea.
Omul, ca ființă superioară pe acest pământ, făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ar trebui să strângă la pieptul său întreaga creație a lui Dumnezeu de pe acest pământ, nu s-o distrugă, așa cum face în prezent.
Așa precum Pruncul Iisus, înfășat și culcat fiind într-o iesle, a îmbrățișat la naștere întreaga zidire.
Astăzi, mai mult ca oricând, lumea, care se numește pe ea creștină, distruge viața pe acest pământ, distruge creația lui Dumnezeu.

Un om care iubește dreptatea spunea...

Lăcomia fără de margini distruge Pământul. Și rădăcinile acestei lăcomii sunt adânc înfipte și în sol creștin.
Două războaie mondiale au pornit de pe tărâm creștin, din lăcomie. Veți spune că erau protestanți și catolici, nu erau ortodocși. Adevărat, dar mai la răsărit de noi, rusul ortodox înrobea și distrugea popoare, dintre care multe creștine și tot ortodoxe și lucrul acesta se făcea cu blagoslovirea primită de la înaltul cler. A se vedea dezastrul ce l-au înfăptuit în Basarabia și Bucovina, că nici turcii nu făceau așa ceva.
Puiul de maimuță a rămas fără mamă, pentru că ea a fost luată de creștinul occidental pentru a face experiențe pe ea în laboratoarele medicale, spre a umple buzunarele fără de fund ale corporațiilor farmaceutice.
După aproape 2000 de ani, lumea creștină nu a reușit să învețe ce este compasiunea. Bineînțeles, cu excepțiile de rigoare, care nu fac decât să confirme regula.
Capii bisericilor creștine nu au fost în stare să învețe omenirea sensul cuvântului compasiune. Au arătat lumii doar ce este lăcomia, prinși cu puterea lumească, într-o horă drăcească.
Nu cred că va fi mântuit acela ce n-a cunoscut compasiunea, chiar cuvios de-ar fi fost el numit de către oameni.
Iar Duhul Sfânt nu vine decât la cei ce iubesc întreaga Sa zidire, pentru că doar aceia pot înțelege cu adevărat și sensul și măsura iubirii față de oameni.
Vino Duhule Sfinte și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire.
Ce frumos zice: „pleacă-mă să iubesc”. Iubirea văzută și ca o plecăciune în fața vieții, viață ce vine de la Dumnezeu. Iubirea văzută și ca o smerită și plină de compasiune aplecare spre toate formele de viață de la Dumnezeu, pe acest pământ, date.
Așa cum Duhul Sfânt ca Izvor al vieții este Același și la fel de Mare atât în micuța floare, cât și în luminătorii cerului, precum și în toate formele de viață lăsate de Dumnezeu pe acest pământ, tot așa și iubirea este una și indivizibilă.
Iubirea este ceva cu mult mai mare decât mine, decât tine și decât noi toți. Nu o poți stăpâni, nu o poți poseda, nu o poți diviza, nu poți spune că iubești partea, dacă nu iubești întregul. Poți doar să fii, sau să nu fii în ea. Este ca un fluviu. Dacă te arunci într-un fluviu nu-i poți schimba tu curgerea, poți doar pluti în apele sale.
Fluviul ceresc al Iubirii curge către întreaga creație a lui Dumnezeu. Este liantul care unifică și ține întreg Universul.
Însă omul, mai ales cel modern, ultra-școlit și super sofisticat, începe să separe, să dividă ceea ce este indivizibil. Și din această cauză se află într-o mare suferință. El, și o dată cu el, întreaga planetă.
Omul acesta se trezește că este cuprins de o mare sete, stând pe marginea fluviului și uitându-se la apa care trece pe lângă el. Iar această sete a lui se transformă într-o sete de distrugere. Dar omul cel simplu, dacă-i este sete, în mod natural se duce la apă și bea.
Doar un om simplu, cum este femeia din fotografia de față, poate să priceapă.

Anonim spunea...

mi se pare grotească fotografia.