luni, 14 decembrie 2009

Toată lumea vrea negocieri

Unul dintre argumentele forte ale adversarilor lui Traian Băsescu din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a fost acela că, în cazul victoriei lui, criza va continua (cu tot ce înseamna asta: nu vom avea un nou guvern, se vor face alegeri aniticipate, vor ieşi partidele tot cam la nivelul pe care îl au acum şi aşa mai departe).
Eu am fost de părere că, dacă învinge Băsescu, opoziţia revine la sentimente mai bune şi la masa negocierilor, că se va face un nou guvern şi vom merge mai departe - nu fără convulsii.
Evenimentele ultimelor zile mă confirmă.
Mai dibaci, udemeriştii s-au mişcat cel mai repede şi deja au căpătat promisiuni pentru trei portofolii ministeriale de la PDL.
Azi, după renumărarea voturilor nule, devine clar că validarea alegerii lui Băsescu este o chestiune de timp (scurt). Aşa că pesediştii şi liberalii se repliază. Primii încep să-i ceară capul lui Geoană, pentru a pune pe cineva care e în stare să readucă partidul în fruntea bucatelor (sînt bine cotaţi Diaconescu, Ponta şi Cornăţean, dar eu cred că îi va învinge Adrian Năstase) . Ultimii au decis să negocieze venirea la guvernare. Crin Antonescu, care, în campania electorală şi chiar puţin după alegeri, a declarat ritos că nu va colabora cu Băsescu, că majoritatea PSD-PNL-UDMR merge mai departe, că liberalii nu vor mai face niciodată guvern cu PDL, acum spune că vrea funcţia de premier sau măcar ca prim-ministrul să nu fie de la PDL.
PSD e gata să negocieze şi el, dacă liberalii refuză.
Pînă la Crăciun vom avea un nou guvern. Ceea ce nu înseamnă că tot atunci se vor sfîrşi criza economică sau scandalurile politice.

UPDATE
Curtea Constitutionala a validat alegerea lui Traian Basescu in functia de presedinte al Romaniei. Curtea a respins luni contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie, au declarat surse judiciare, citate de NewsIn. PSD a reclamat Curtii Constitutionale fraudarea alegerilor prezidentiale, solicitand repetarea turului II de scrutin.

UPDATE 2
Geoana a declarat acum ca accepta decizia Curtii si ii ureaza succes lui Basescu. Nu demisioneaza din fruntea PSD. Va fi probabil doborit.

3 Comentários:

curier spunea...

e fraier traian daca le da ceva celor de la pnl sau psd.si la jmecherie sa faca guvernul acesta trece de parlament.au o frica de anticipate

Anonim spunea...

Dle Claudiu Tarziu,

nu m-am inselat: ura dlui Mircea Platon il face sa scape porumbei gri pe gura; daca nu stiati, blog-urile domniei tale si ale lui Razvan Codrescu sunt "o camera a ororilor" unde lumea "se prostitueaza" (v. blog Catrinoiu, alt baiat bolnav de ura...)


saracu', a cedat nervos; e un "bun crestin"...

Razvan spunea...

Geoana s-a facut de ras in stil mare. Nu cred ca isi va reveni ca si personaj politic.