Lecţia de unitate a opoziţiei din Basarabia. Alegeri anticipate
Poate pentru prima oară în ultimii 20 de ani, opoziţia de la Chişinău se dovedeşte puternică. Prin unitate. Şi îi învinge pe comunişti.
Astăzi, Parlamentul Republicii Moldova a eşuat pentru a treia oară în tentativa de a alege preşedintele statului. Deputaţii opoziţiei au boicotat scrutinul. Deşi aveau 60 de voturi şi le trebuia 61 pentru a desemna preşedintele, comuniştii n-au reuşit să găsească nici un trădător în opoziţie. Desigur, din opoziţia parlamentară nu mai face parte astăzi Iurie Roşca, altfel era rezolvat cazul.
Pentru că nu a reuşit să aleagă preşedintele, Parlamentul va fi dizolvat şi vor avea loc alegeri anticipate. Vladimir Voronin a recunoscut înfrîngerea.
Deşi nu mă îndoiesc că comuniştii vor fura la fel de mult la vot, iar observatorii străini vor fi iarăşi orbi, sper într-o deşteptare a electoratului şi într-o schimbare de regim. Sper că, oripilaţi de represiunea sîngeroasă a opoziţiei la care s-a pretat regimul Voronin şi de izolarea statului articifial de peste Prut de Europa, basarabenii vor vota masiv împotriva comuniştilor. Sper că diplomaţia românească va acţiona resorturi specifice pentru ca de această dată alegerile să fie mai atent monitorizate de SUA şi UE. Sper că politicienii din opoziţie vor reuşi să facă front comun şi să obţină şi sprijinul intelectualilor, pentru a convinge electoratul. Sper într-o revoluţie de catifea, care să trimită definitiv comunismul din Basarabia în manualele de istorie. Doamne-ajută!
2 Comentários:
Speram, speram, insa modificarea raportului de forte intre comunisti - partide pro-romanesti este incerta in conditiile in care principalele canale mass-media sunt in zona de influenta a comunistilor si au in spate capital rusesc. Ca tot veni vorba de speranta, din punctul asta de vedere, eu sper ca TVR sa dea o mai mare atentie Basarabiei, poate chiar sa organizeze emisiuni cu liderii partidelor de opozitie de acolo. Tinta opozitiei basarabene trebuie sa fie invingerea comunistilor, altfel, daca nu vor avea ei majoritatea parlamentara, situatia nu se va schimba semnificativ si, fie vor trebui sa aleaga un presedinte comunist, fie vor perpetua blocajul.
Da Doamne !
Trimiteți un comentariu