În ROST, despre comunism la trecut şi la prezent
Numărul 75-76 al revistei ROST este dedicat publicistului şi fostului deţinut politic George Popescu Glogoveanu (care a împlinit în luna mai 90 de ani), unul dintre cei care s-au ocupat constant de formarea generaţiilor noi în spirit creştin şi naţional, după 1989.
ROST mai conţine şi un consistent dosar privind comunismul astăzi, în care ies în evidenţă, datorită demersului jurnalistic mai rar întîlnit, un reportaj acasă la Karl Marx, de Oana Cristina Patrichi, şi unul din Cuba lui Fidel Castro, de Marcel Răduţ Selişte.
Alte texte care nu trebuie ratate: “Cine se teme de cetăţenia europeană pentru basarabeni?”, de Dan Dungaciu, “NATO şi România. Cinci ani de avantaje şi dezavantaje”, de Paul Nistor, “Conservatorismul American” (o dezbatere pe marginea unui dosar al revistei Idei în Dialog), de Alexandru Racu, “Nobleţea feminină în spaţiul recluzionar”, de Constanin Mihai, “Din nou despre sfinţii închisorilor”, de Emilia Corbu, “Dreapta cu filtru” (o polemică pe marginea Dreptei româneşti), de Mircea Platon şi “Eminescu n-a murit”, de Răzvan Codrescu.
Revista ROST poate fi procurată în sistem de abonament de la redacţie (36 lei pe an) sau prin reţeaua Supergraph (tel: 021.336.79.13). ROST caută distribuitori în toată ţara: biserici, mănăstiri, librării, firme locale de difuzare a presei. Pentru detalii, sunaţi la 0740.10.36.21.
2 Comentários:
Domnule Tîrziu, la librăria Lumina din Galaţi încă nu a apărut Rostul de luna aceasta. Fiind pe două luni, apare luna viitoare?
O zi bună, Doamne ajută!
@ Andrei Epure:
L-am scos tirziu, pe mai si iunie. Va fi si la Lumina pe la sfirsitul saptaminii, sper.
Trimiteți un comentariu