Naţional-comunismul n-a murit, numa' o ţîr' o aţipit

Profesorul Ion Coja vrea să candideze la preşedinţia României. Caută sprijin acum pe la diferite grupări (politice sau civice) de dreapta. Deja unii dintre foştii deţinuţi politici, păcăliţi de discursul antisistem al profesorului, zic că l-ar susţine. Probabil că şi Noua Dreaptă, al cărei mentor este, va pune umărul.

Nu cred că are vreo şansă, dar candidatura lui Ion Coja, coroborată cu alte evenimente - de tipul campaniei "revoluţionare" a roncienilor -, trebuie citită ca un semn al reactivării unor structuri securist-naţional-comuniste. Pesemne că PRM nu le mai foloseşte. Vadim a atins fundul prăpastiei în toamnă, iar revirimentul PRM din alegerile europarlamentare este conjunctural (pe fondul victimizării de către autorităţi a lui Becali şi al alianţei acestuia cu Vadim Tudor, şi pe cel al absenteismului masiv) şi lipsit de o bază sănătoasă (creşterea fiind artificială va fi urmată de o nouă criză).

Aşadar trebuie (re)inventat ceva, cineva.

În Europa, partidele autentice de dreapta cîştigă tot mai mult teren. Lumea românească simte şi ea nevoia de un real partid de dreapta, naţionalist, creştin, eurosceptic, conservator, după plasa pe care a luat-o cu PDL. Şi băieţii se gîndesc să răspundă acestei nevoi cu o făcătură, aşa cum se pricep să o facă de douăzeci de ani încoace. Dar ca făcătura să fie credibilă, trebuie să renunţe la figurile prea uzate ale scenei politice de pe Dîmboviţa şi să scoată la bătaie "radicalii" liberi (vezi şi înţelesul medical).

Profesorul Coja este unul dintre ei, pentru că este destul de cunoscut dar electoratul nu a avut cînd să se sastisească de el. Manifestîndu-se zgomotos cînd i se permite, cu un discurs virulent naţionalist-comunist (accentele xenofobe nu lipsesc) şi vehiculînd idei şugubeţe, el este o figură insolită de traseist politic. Am vorbit în altă parte despre aventura sa politică, deci nu insist.

Chiar admiţînd că profesorul Coja crede în ideile pe care le promovează, nu înseamnă că e mai puţin dăunător.

În acest context, sper că bătrânii foşti deţinuţi politici şi ceilalţi oameni de dreapta veritabili vor şti să discearnă. Mai ales că din experienţa politică post-decembristă s-ar cuveni să fi învăţat cu toţii ceva. (Şi pe mine m-a amăgit cîndva profesorul Coja, cum am fost sedus şi de unele grupări care voiau să ducă dreapta românească definitiv într-o fundătură, dar măcar am scuza că eram tînăr şi naiv. Apropo, cum arată şi dl Codrescu aici, unii din cei care au compromis o direcţie politică, încearcă să compromită azi şi ortodoxia.).

Pînă cînd ne-om lămuri dacă îşi va depune candidatura sau nu, să rîdem cu Ion Coja la primul său interviu pe acest subiect:

* Pentru mine riscul este că aş putea câştiga la alegerile din toamnă;* Candidez numai dacă nu se iveşte între timp un candidat mai valabil;* Nu aş putea suporta ineficienţa mea ca preşedinte al Ţării;* În România sunt câteva mii de oameni care sunt mai potriviţi pentru funcţia de preşedinte decât actualii candidaţi;* Când am tăcut şi am acceptat anumite anomalii şi abuzuri n-am mai putut dormi nopţi de-a rândul;* Voi încerca să fiu convingător numai în limitele adevărului;* „Bă, musiu, ce ai făcut până acum pentru ceilalţi, pentru binele comunitar, naţional?!”* Partea neplăcută pentru mine este că va trebui să mă laud. Partea bună este că am cu ce să mă laud;* Loteria genetică m-a înzestrat cu un defect: nu accept să tac atunci când consider că am dreptate şi că adevărul este ascuns de cineva;* Voinţa este motorul istoriei. Voinţa aduce putinţa. Politicienilor noştri le lipseşte voinţa de a acţiona în folosul celorlalţi, al Neamului;* Oamenii cinstiţi şi responsabili n-au dispărut din Ţara Româneasacă;* Constituţia, atent citită şi interpretată, nu-l împiedică pe preşedintele ales să fie un preşedinte autoritar;* Ţara are nevoie de un preşedinte autoritar ca de aer!* Nu voi minţi!