luni, 8 iunie 2009

Naţional-comunismul n-a murit, numa' o ţîr' o aţipit

Profesorul Ion Coja vrea să candideze la preşedinţia României. Caută sprijin acum pe la diferite grupări (politice sau civice) de dreapta. Deja unii dintre foştii deţinuţi politici, păcăliţi de discursul antisistem al profesorului, zic că l-ar susţine. Probabil că şi Noua Dreaptă, al cărei mentor este, va pune umărul.
Nu cred că are vreo şansă, dar candidatura lui Ion Coja, coroborată cu alte evenimente - de tipul campaniei "revoluţionare" a roncienilor -, trebuie citită ca un semn al reactivării unor structuri securist-naţional-comuniste. Pesemne că PRM nu le mai foloseşte. Vadim a atins fundul prăpastiei în toamnă, iar revirimentul PRM din alegerile europarlamentare este conjunctural (pe fondul victimizării de către autorităţi a lui Becali şi al alianţei acestuia cu Vadim Tudor, şi pe cel al absenteismului masiv) şi lipsit de o bază sănătoasă (creşterea fiind artificială va fi urmată de o nouă criză).
Aşadar trebuie (re)inventat ceva, cineva.

În Europa, partidele autentice de dreapta cîştigă tot mai mult teren. Lumea românească simte şi ea nevoia de un real partid de dreapta, naţionalist, creştin, eurosceptic, conservator, după plasa pe care a luat-o cu PDL. Şi băieţii se gîndesc să răspundă acestei nevoi cu o făcătură, aşa cum se pricep să o facă de douăzeci de ani încoace. Dar ca făcătura să fie credibilă, trebuie să renunţe la figurile prea uzate ale scenei politice de pe Dîmboviţa şi să scoată la bătaie "radicalii" liberi (vezi şi înţelesul medical).

Profesorul Coja este unul dintre ei, pentru că este destul de cunoscut dar electoratul nu a avut cînd să se sastisească de el. Manifestîndu-se zgomotos cînd i se permite, cu un discurs virulent naţionalist-comunist (accentele xenofobe nu lipsesc) şi vehiculînd idei şugubeţe, el este o figură insolită de traseist politic. Am vorbit în altă parte despre aventura sa politică, deci nu insist.

Chiar admiţînd că profesorul Coja crede în ideile pe care le promovează, nu înseamnă că e mai puţin dăunător.

În acest context, sper că bătrânii foşti deţinuţi politici şi ceilalţi oameni de dreapta veritabili vor şti să discearnă. Mai ales că din experienţa politică post-decembristă s-ar cuveni să fi învăţat cu toţii ceva. (Şi pe mine m-a amăgit cîndva profesorul Coja, cum am fost sedus şi de unele grupări care voiau să ducă dreapta românească definitiv într-o fundătură, dar măcar am scuza că eram tînăr şi naiv. Apropo, cum arată şi dl Codrescu aici, unii din cei care au compromis o direcţie politică, încearcă să compromită azi şi ortodoxia.).

Pînă cînd ne-om lămuri dacă îşi va depune candidatura sau nu, să rîdem cu Ion Coja la primul său interviu pe acest subiect:

* Pentru mine riscul este că aş putea câştiga la alegerile din toamnă;* Candidez numai dacă nu se iveşte între timp un candidat mai valabil;* Nu aş putea suporta ineficienţa mea ca preşedinte al Ţării;* În România sunt câteva mii de oameni care sunt mai potriviţi pentru funcţia de preşedinte decât actualii candidaţi;* Când am tăcut şi am acceptat anumite anomalii şi abuzuri n-am mai putut dormi nopţi de-a rândul;* Voi încerca să fiu convingător numai în limitele adevărului;* „Bă, musiu, ce ai făcut până acum pentru ceilalţi, pentru binele comunitar, naţional?!”* Partea neplăcută pentru mine este că va trebui să mă laud. Partea bună este că am cu ce să mă laud;* Loteria genetică m-a înzestrat cu un defect: nu accept să tac atunci când consider că am dreptate şi că adevărul este ascuns de cineva;* Voinţa este motorul istoriei. Voinţa aduce putinţa. Politicienilor noştri le lipseşte voinţa de a acţiona în folosul celorlalţi, al Neamului;* Oamenii cinstiţi şi responsabili n-au dispărut din Ţara Româneasacă;* Constituţia, atent citită şi interpretată, nu-l împiedică pe preşedintele ales să fie un preşedinte autoritar;* Ţara are nevoie de un preşedinte autoritar ca de aer!* Nu voi minţi!

14 Comentários:

Anonim spunea...

Pe fostii detinuti politici ii poti respecta pentru patimirile din temnite, dar ca si viziune politica sint deplasati rau. Cred ca o buna parte dintre ei au votat cu PRM la alegeri.

Petru spunea...

Va apreciez implicarea, va apreciez articolele, dar cel de mai sus despre candidatura lui Ion Coja m-a dezamagit - hai sa vedem ce acuzatii ii sunt aduse profesorului Coja:

1/ Ca a fost mpr-ist - dupa ce m-am lamurit ce e cu MPR-ul, aceasta acuzatie ma lasa rece, mai ales ca si eu am fost un admirator al lui Marian Munteanu la inceputul anilor '90.

2/ Ca este mentor al Noii Drepte; cu toate etichetele care i se pun, ND este totusi printre putinele organizatii care protesteaza public in momente cand cei mai multi tac sau protesteaza comentand pe un blog.

3/ Ca este un "radical" liber - nu comentez, este doar o eticheta lipita fara nici o justificare.

4/ Ca se manifesta zgomotos - foarte bine, altfel nu are prea multe sanse sa se faca auzit in cacofonia din jur.

5/ Ca are un discurs violent nationalist-comunist cu accente xenofobe - discursul lui mi s-a parut in primul rand nationalist; dur, e adevarat, dar corect si cinstit din punctul meu de vedere.

6/ Ca vehiculeaza idei sugubete - nu comentez.

7/ Ca este traseist politic - nu mi se pare un pacat atat de grav, dat fiind ca traseul, dupa PDAR, a fost exclusiv in zona considerata "extremist-nationalista".

8/ Ca a compromis idei generoase si initiative promitatoare - nu cunosc detalii si pana atunci pentru mine ramane doar o acuzatie fara temei.

Pe scurt, gasesc ca este pacat sa ne dam in cap unii altora, cei care avem o viziune mai "nationalist-traditionalista". In acest fel, nu facem decat sa repetam greselile de care ii acuzam pe altii (vezi atacurile lui Roncea impotriva lui Puric si a altora si reactiile, inclusiv pe acest blog, la aceste atacuri).

Cred ca exista, la oameni pe care ii consider de buna-credinta si de aceeasi parte a baricadei, o teama profunda de nu fi cumva etichetati ca fiind "national-comunisti", de aceea fug cat pot de zona pe care ei o considera astfel. Dar pe multe din site-urile care se considera apropiate "adevaratei drepte national-crestine romanesti" si care se delimiteaza explicit de "nationalism-comunism" gasesti discursuri care se adreseaza numai unui numar de probabil cateva sute de cititori fideli; genul acesta de discursuri nu prinde la omul normal, este mult prea scolastic, chiar daca ideile sunt corecte si expuse coerent. De aceea consider ca in zona nationalista este nevoie si de oameni ca profesorul Coja, cu discursurile lor vehemente, dar simple si clare, care pot avea pana la urma un impact mai important decat cele ale teoreticienilor conservatorismului academic.

Unknown spunea...

@ Petru:

Asa-i la noi, recunoastem ca n-avem informatii, dar ne dam cu parerea.

Frate, inainte de a-l lua in brate pe I. Coja si a-l considera "de-al nostru", te rog mult sa citesti ce scrie si cam ce-a facut pina acum. Vei gasi multe dintre ideile, sugubete sau tragice, din registrul national-comunist.

Cit despre ND, chiar nu vreau sa mai intru in polemica pe subiect, ca nu merita. Am spus mai demult ce e cu aceasta organizatie si cit de mult "ajuta" ea directia nationala. Daca a protesta, in uniforma "legionara", cu citiva oameni, de trei ori pe an e activitate- va urez spor la lucru.

Iar insinuarile dumitale ma lasa chiar rece. Cei care sint atenti la "miscarea nationala", stiu ce face Asociatia Rost. Ramine sa mai descoperi si matale.

Anonim spunea...

Acum cativa ani, Coja vroia sa infiinteze o fundatie numita "Gavrila Ogoranu". Apropiatii lui Gavrila-Ogoranu au sarit in sus ca arsi la impostura, iar pana la urma Coja a dat inapoi.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Profesorul Coja e liber sa gandeasca cum vrea. Ca discursul sau e nationalist e un lucru bun. Inseamna ca-si iubeste tara si neamul. Ca discursul sau e comunist, asta nu prea reiese de nici unde. Si de ce sa nu recunoastem ca unele idei comuniste au ca sursa de inspiratie principii crestine? Vad ca zilele astea, toata lumea e suparata pe toata lumea. De unde vin tulburarile astea, daca nu de la diavol?

Unknown spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Unknown spunea...

@ Ion de la Chiulesti

Va multumesc pt echilibru constant de care dati dovada in comentariile dvs. Chiar si cind nu aveti dreptate.

Este insa o eroare stinjenitoare sa afirmi ca ideile comuniste au origine crestina. De una ca asta il credeam capabil doar pe tovarasul general de militie Voronin.

Despre nationalism - pt mine nu e tot una daca e pagin, ateu, anticrestin, indiferent religios sau crestin.

Cit despre supare, or fi unii suparati, eu nu, doar spun ce stiu.Iar uneori zimbesc amar.

Anonim spunea...

Vadim nu e nationalist? Paunescu nu e tot nationalist? Ceausescu nu a avut si el o turnura nationalista? Hitler n-a fost tot nationalist? Asta nu-i face mai putin rai.
Pana la urma cred ca e pierdere de vreme toata aceasta discutie cu candidatura lui Coja. Unii sint adeptii dreaptei autentice cum sint cei care-l critica pe Coja , iar altii sint de stanga dar se cred de dreapta (nationalismul uns peste stanga a nascut o adevarata mutatie ideologica si haos doctrinar.

Ion de la Chiuiesti spunea...

D-le Claudiu, nationalismul are si el rolul lui, si unul foarte important. E un factor de echilibru nu numai politic. De cand a scazut in Romania, se petrec lucruri departe de normal. In ceea ce priveste imprumutul de idei, va rog nu comparati ideologia de baza cu ce s-a aplicat in teren. Diferenta a fost strigatoare, intr-adevar.

Unknown spunea...

@ Ion de la Chiuiesti:

Comunismul e o utopie, iar utopiile sint criminale, dupa cum s-a vazut in istorie.

Daca ideile sint bune, cum de nicaieri in lume, de 100 de ani incoace, nu au fost aplicate corect? Daca ideologia sa e generoasa si frumoasa, cum de peste tot in lume comunismul a omorit sute de milioane de oameni, a ingradit libertati, a slutit suflete, a inoculat o mentalitate bolnavicioasa, a instituit controlul total al statului fata de individ, a dominat prin teroare etc. etc.?

Chiar aceasta discutie arata cit de tare a afectat comunismul acest popor roman, din care facem parte.

Anonim spunea...

@Ion de la Chiulesti,

e absurd ce zici. Pai comunismul a fost o idee buna aplicata gresit, dupa cum zic neo-marxistii de azi??? Pai ai citit ce prevedea Manifestul Partidului Comunist? Cum trebuia sa arate societatea in viziunea lor? Uitand faptele petrecute, doar asa in teorie, esti de acord cu ideile comuniste?

Ion de la Chiuiesti spunea...

Nu vorbim aici despre comunism, si nici nu afirm ca comunismul a fost bun de ceva. Unde dai si unde crapa! Sigur ca si adevarata democratie a fost aplicata in Grecia antica si s-a renuntat repede la ea.Dar eu ma refeream ca nu vad unde prof. Coja are alunecari spre comunism, asta era problema, nu sa divagam pe subiecte moarte de 20 de ani.

Anonim spunea...

@Iom de la Chiulesti, va multumesc pentru raspuns. M-ati lamurit!
Am intrat pe blogul dvs si vad ca salutati cu bucurie rezultatul obtinut de PRM la alegeri si va doriti constituirea unui puternic pol nationalist format din PRM, PNG, Noua Dreapta si partidul Pentru Patrie. In aceate conditii, simpatia dvs pt Coja o inteleg perfect. Numai bine!

Anonim spunea...

Poate ati aflat ca intre timp Ion Coja a fost pus sa predice la manastirea Petru Voda. Iata ce spune el, intr-un amalgam national-comunist de toata frumusetea:

"Acceptăm minciuna prezidenţială care amestecă cele bune cu cele rele, minciuna că regimul comunist criminal a durat din 1944 până în 1989! Ca fost membru al Partidului Comunist Român, din care au făcut parte peste 3 milioane de români, vă asigur că acest partid a avut o politică criminală numai în anii când structurile sale au fost dominate de comuniştii alogeni veniţi de la Moscova. În timp şi mai ales după 1964 PCR a început să se afirme ca un partid al românilor şi caracterul său românesc s-a întărit de la an la an! Pentru această politică, de subordonare a partidului comunist faţă de interesele naţionale, pentru aşa zisul său naţional-comunism, Nicolae Ceauşescu a fost pedepsit de asasinii săi cominternişti cu o moarte cumplită. O moarte şi ea nedreaptă, criminală, pe care nicicum nu o legitimau greşelile şi păcatele lui Ceauşescu, nu puţine, ce-i drept… Rămasă şi această crimă nepedepsită!"

Sursa: http://www.ioncoja.ro/2009/08/predica-de-la-patru-voda/

Asa, ca sa nu mai fie discutii.