Cele mai citite articole din ROST în anul 2016

Dragii noștri cititori, se mai încheie un an. A zburat ca vîntul, dar nu în zadar. Împreună am aflat lucruri noi și ne-am fost aproape în ceasuri de nevoie. A fost un an în care v-ați dovedit la fel de atașați de publicația noastră și v-ați adus și prietenii să ne citească. Familia noastră, din care știți că faceți parte cu toții, și-a dublat numărul de membri, iar platforma ROST și-a înzecit forța de impact față de anul trecut. Este o performanță notabilă, pe care echipa redacțională nu o putea face de una singură. Vă mulțumim, așadar, pentru că ne citiți, pentru că ne iertați cînd greșim și pentru că ne iubiți. Vă asigurăm, la rându-ne, de afecțiunea și prețuirea noastră. Și, în semn de mulțumire, am alcătuit pentru dvs. o listă cu primele trei cele mai citite articole din fiecare lună a anului 2016. Ca să le citiți dacă v-au scăpat, să vi le reamintiți, dacă le-ați citit la timpul lor, ori să le împărtășiți cunoscuților dvs. care s-ar folosi de ele.

Înainte de a vă dori lectură plăcută, vă urăm să petreceți sărbătorile creștine de început de an cu bucurie, în pace și belșug, iar Anul Nou să vă aducă sănătate, liniște, îndestulare materială și izbînzi duhovnicești. La mulți ani!

---

Ianuarie 2016:

1. Lecţia de patriotism a unui bosniac pentru români şi maghiari, în „Secuime”, de Horia Brad
2. Apocalipsa Europei (V) – Femeile voastre, târfele noastre, viermilor!, de Paul Ghițiu
3. Istoria svasticii și obsesia unora cu o fotografie, de Tudor Marincu

---

Februarie 2016:

1. Ce au în comun Dan Puric şi Arsenie Boca, de Liviu Daniel
2. Nici noi nu uităm „libertatea” pe care ne-au adus-o Stalin și poporul rus, de Tudor Marincu
3. Apocalipsa Europei? (VII) – De la internet la plutoane ale morţii: rezistenţa europeană antiislamică*, de Paul Ghițiu

---

Martie 2016

1. Rapperul Cedry2k, cenzurat pentru „incorectitudine politică”, de Cezarina Condurache
2. Minunata lume nouă a lui Remus Cernea, de Paul S. Grigoriu
3. Manipulare și dezinformare în epoca Facebook, de Tudor Marincu

---

Aprilie 2016

1. Despre simboluri, smerenie și Catedrala Mântuirii Neamului, de Tudor Marincu
2. Ce ascultare face ieromonahul Savatie Baștovoi, de Alina Ioana Dida
3. Pe cine sperie Marian Munteanu?, de Tudor Marincu

---

Mai 2016

1. Testamentul Maicii Benedicta (1920-2006), de Răzvan Codrescu
2. Consecințele propagandei homosexuale, de Tudor Marincu
3. Ziua Regalității: 150 de ani (1866-2016), de Răzvan Codrescu

---

Iunie 2016

1. Brexitul este o veste foarte bună pentru renașterea statelor suverane într-o Europă a națiunilor, de Corneliu Berari
2. Părinții din Sfîntul Munte îi avertizează pe ierarhii care vor participa la Sinodul panortodox
3. Rusaliile în tradiţia populară, de Răzvan Codrescu

---

Iulie 2016

1. Scrisoarea adresată domnului Elie Wiesel de către Gheorghe Dima, concetăţean din Sighet
2. Cum s-a descalificat „moderatoarea” Cristina Țopescu, de Tudor Marincu
3. Mărturii despre sfinţenia lui Ştefan cel Mare, de ÎPS NESTOR, Mitropolitul Olteniei

---

August 2016

1. Sorin Dumitrescu cere Academiei să se opună ”colonizării axiologice și identitare” a ”Grupurilor Soroș” în România, de Radu Bălașa
2. „Să-ți trăiască franțuzoaica!”, de J. N. Manzatti
3. Feminismul masculinizează fetele, efeminează băieții și periclitează familia, de Alianţa Familiilor din România

---

Septembrie 2016

1. Vine războiul (7). Guvernul fuge, parlamentul se dezintegrează, Suedia arde în haosul războiului civil, de Paul Ghițiu
2. Vine războiul (4). Islamul, sau războiul de exterminare perpetuu, de Paul Ghițiu
3. Îți mai aduci aminte, Doamnă?, de J. N. Manzatti

---

Octombrie 2016

1. A nu mai fi român, de Mircea Eliade
2. Vine războiul (8) – Sinuciderea „celei mai generoase naţiuni de pe Pământ”, de Paul Ghițiu
3. Povestea frumoasei cu ochii verzi, de J. N. Manzatti

---

Noiembrie 2016

1. De la „Guyland” la „the snowflakes generation”, de Alianţa Familiilor din România
2. America a câştigat, Sistemul a pierdut, războiul continuă, de Paul Ghițiu
3. Adevărata faţă a progresiştilor: Twitter este copleşit de avalanşa îndemnurilor ca Trump şi Pence să fie asasinaţi, de Paul Ghițiu

---

Decembrie 2016

1. Mizeria umană are chipul lui Mugur Ciuvică, de Tudor Marincu
2. Ceva nu se leagă, de Tudor Marincu
3. Prin „transparenţa din ADN-ul” USR-ului se văd minciuna, micimea umană, lăcomia şi oportunismul, de Paul Ghițiu

Trei japonezi care l-au întîlnit pe Dumnezeu în România

Tot mai mulţi străini se convertesc la ortodoxie în România. Frumuseţea slujbelor şi ardoarea credinţei la meridian românesc le dăruiesc Iubirea după care tânjesc. Dacă lucrul acesta pare firesc în cazul creştinilor de alte confesiuni care trec la ortodoxie, când e vorba de "ortodocşi japonezi", transformarea ţine de miracol.

Vă invit să citiţi în Formula As un reportaj despre botezul întru Hristos al fraţilor noştri Nukina Nobuyuki (42 de ani, maestru în karate) - creştinat Gheorghe -, Ichiro Yuki (45 de ani, proprietarul unui restaurant tradiţional japonez din Bucureşti) - bo­tezat Ioan -, şi Takagi Yasuyuki (63 de ani, om de afaceri în domeniul imobiliar) - sau fratele Vasile. 

Pr. Cristian Onea, de la biserica "Ceauş Radu" din Bucureşti, şi fii săi duhovniceşti.

RĂZVAN CODRESCU - schiţă de portret la ceas aniversar

Îl cunosc prea bine pe dl Răzvan Codrescu, ca să nu ştiu că evită să primească orice laudă, mai agil decît o felină obligată la defensivă. E risipitor cu vorbele bune pentru alţii, dar cu sine este aspru. Nu face şi nu primeşte declaraţii de dragoste, deşi sufletu-i clocoteşte, după cum îl trădează versurile sale. Preferă să-şi dovedească iubirea prin fapte, iar la efuziunile altora faţă de el asistă zîmbind încurcat, cînd nu le curmă cu un gest energic al mîinii. Momentele aniversare personale îl consumă şi-l încurcă. Însă, e fericit să serbeze pe cineva drag şi trăieşte o bucurie inocentă când face daruri.

Iată deci cîteva motive pentru a nu scrie nimic despre prietenul Răzvan Codrescu nici astăzi, cînd împlineşte 55 de ani, cum n-am scris nici cu prilejul altor praguri de vîrstă semnificative peste care a trecut. Însă, un înger ager mă îndeamnă ca de astă dată să o fac totuşi, poate şi pentru că 55 este încă o vîrstă a tinereţii, ultima dintre cele "rotunde". Şi nu atît pentru dl Răzvan Codrescu – deşi s-ar cuveni să reînvăţăm a ne preţui valorile din timpul vieţii lor –, ci mai ales pentru aceia care au nevoie de el (uneori chiar fără s-o ştie). Mai cu seamă pentru tinerii care caută repere şi îndreptare. Căci dl Răzvan Codrescu este un pedagog, atît ca formaţie profesională, cît şi în fibra sa intimă. Împărtăşeşte din ştiinţa şi din experienţele sale cu generozitate, tact şi stil, pentru a le oferi altora capete de orientare şi îmbunătăţire. A făcut-o de la catedră, o face ca eseist, traducător, jurnalist, scriitor şi editor. Şi se slujeşte de un dar special: oratoria sa e le fel de bună ca scriitura lui. Este unul dintre oamenii al căror discurs liber, odată transcris, devine un text impecabil, de publicat în gazetă sau în carte. Cînd abordează o problemă, oricît de dificilă, dl Răzvan Codrescu dovedeşte o bună cunoaştere a domeniului, o mare limpezime a ideilor, un ireproşabil traseu logic, un discernămînt fin şi un curaj rar la intelectualitatea noastră de astăzi.

Alături de Dan Puric, monahul Moise de la Oaşa şi Ierom. Amfilohie de la Diaconeşti. Nov. 2007, lansarea vol. "Sfîntul închisorilor".

Am visat la prietenia cu dl Răzvan Codrescu înainte cu cîţiva ani de a-l cunoaşte faţă către faţă. M-a cucerit scrisul său din revista sibiană „Puncte Cardinale” – o veritabilă şcoală a Dreptei creştine postdecembriste, pe care a condus-o alături de regretatul Gabriel Constantinescu timp de două decenii. Intuiam că întîlnirea cu un astfel de om poate fi una formatoare, ziditoare, care îţi poate da un nou sens al vieţii. Şi nu m-am înşelat. Din anul 1999, de cînd ne-am văzut prima dată, am legat o prietenie nedezminţită pînă azi, care pe mine unul m-a îmbogăţit enorm.

Împreună cu (de la stg.): Pr. Ioan Al. Mizgan, Claudiu Târziu şi Pr. Lucian Augustin. Oradea, 14 ian. 2011.

Trecut la rîndu-i prin „şcoala” foştilor deţinuţi politic, încă de pe vremea adolescenţei – cînd a avut privilegiul de a-i cunoaşte pe dl Marcel Petrişor, dl Demostene Andronescu, Pr. Gheorghe Calciu, Aurel State, Simion Ghinea, Petre Ţuţea şi atîtea alte mari conştiinţe româneşti mărturisitoare şi jertfitoare –, dl Răzvan Codrescu a dovedit, în ultimul sfert de veac, o excelentă aşezare a discursului său pe temeiurile naţional-creştine, o consecvenţă ideatică şi principială fără fisură, o dăruire exemplară pentru lămurirea, în sens etimologic, a lumii româneşti. Fidel vechilor idealuri ale Dreptei creştine, a încercat să contribuie la naşterea, coagularea şi afirmarea unei noi elite conservatoare, a unei lamure capabilă să întoarcă întreg poporul pe făgaşul unei vieţi cu şi pentru Dumnezeu. Vrînd, deci, să facă binele şi fiind plin de talent şi hărnicie, s-a trezit în prima linie, nu din orgoliu sau mînat de interese impure. Calităţile sale l-au propulsat nu doar la conducerea unor publicaţii şi edituri, sau în postura de principal teoretician al Dreptei creştine, ci şi la vîrful cîtorva iniţiative de resurecţie a Dreptei culturale şi de articulare a Dreptei politice de la noi (fără să fie membru al vreunui partid), unele cu un oarecare succes, altele eşuate după un start promiţător. Chiar şi aşa, ar fi lăsat bucuros locul altora, spre a se dedica proiectelor literare proprii, dacă ar fi putut să-şi refuze prietenii.

Cu Pr. Gheorghe Calciu, la Iaşi, 2003.

Un om cu asemenea însuşiri şi cu un astfel de parcurs biografic are, inevitabil, inamicii şi detractorii săi. S-au găsit să-l conteste, să-l înfrunte şi să-l înjure nu numai adversarii ideologici ireductibili, ci şi unii dintre aceia care au crescut cu cărţile sale şi cărora le-a întins o mînă de ajutor.

Destui dintre cei care îi împărtăşeau ideile, dar se temeau să le susţină, ca să nu-şi piardă funcţiile sau sinecurile, ori să nu-şi compromită viitorul (academic, scriitoricesc, politic), pe scurt, să nu-şi „ardă imaginea”, au început să-l ocolească după ce a fost etichetat ca „legionar” şi „extremist” sau după ce li se atras atenţia că e o vecinătate primejdioasă. S-a ajuns pînă într-acolo încît nu i-au fost recunoscute nici meritele culturale lipsite de orice conotaţie politică, aşa cum bunăoară este traducerea Infernului lui Dante.

La comemorarea Părintelui Calciu, împreună cu ÎPS Mitropolit Iosif şi Lucian D. Popescu. Paris, 19 nov. 2011.

Dl Răzvan Codrescu şi-a asumat condiţia de marginalizat de către establishment cu o nobleţe asemănătoare celei a Don Quijoţilot moderni care au înfundat puşcăriile comuniste, făcînd proba congruenţei dintre vorbă şi faptă. Şi nu e puţin lucru într-o lume în care a spune ce gîndeşti şi a face ce spui nu mai reprezintă o dovadă a tăriei de caracter, ci mai degrabă una de inadecvare sinucigaşă.

Dl Răzvan Codrescu nu este nici vreun lunatic, alergînd după fantasme, nici vreun fanatic lipsit de instinct de conservare. Numai că are o bună încăpăţînare de a merge înainte, oricît ar fi de greu, pe drumul arătat de eroii, sfinţii şi martirii acestui neam, pe calea dreaptă. Aşa să ni-l ţină Dumnezeu!

La mulţi ani binecuvîntaţi, dle Răzvan Codrescu!

Sărbătorindu-l pe poetul şi fostul deţinut politic Demostene Andronescu,cu V. J. Iamandi şi Lucian D. Popescu. Bucureşti, 4 dec. 2010.