Mănăstirea Diaconeşti: Cum se cinstesc martirii

D-l Răzvan Codrescu publică pe blogul său un text la care nu am de adăugat decît că îi voi urma exemplul. Îmi permit să redau aici textul, pentru o mai largă răspîndire, în nădejdea că şi alţii îi vor urma pilda. Amin! (C.T.)

Icoana întreagă

În timp ce noi ne înfruntăm steril pe bloguri şi oferim lumii largi imaginea stînjenitoare a unei Ortodoxii româneşti dezbinate în sine, primitive şi clevetitoare, incapabile şi să-şi unească într-un duh viii, şi să-şi cinstească în mod cuviincios morţii, prefăcînd zestrea de sfinţenie a neamului într-o răfuială între “găşti” şi într-o miză a trufiilor ulcerate, iată că obştea Sfintei Mănăstiri Diaconeşti continuă să lucreze cu har, temeinicie şi discreţie la adevărata cinstire şi înviere publică a memoriei martirilor de la Aiud şi din toate temniţele comuniste din România.

Coperta albumului

După ce în anii anteriori, în afară de alte realizări mai mărunte, a îngrijit exemplar două volume de memorii ale lui Ioan Ianolide şi unul al părintelui Gheorghe Calciu, iar în toamna trecută a scos splendidul album-documentar fotografic Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor româneşti, obştea de la Diaconeşti ne oferă în vara aceasta, în excepţionale condiţii grafice, albumul iconografic Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc (alcătuit din detalii mărite ale icoanei şi din extrase corelative din memorialistica şi poezia închisorilor).

Supliciile de la Aiud

Marea icoană care dă titlul albumului a fost realizată, în decurs de mai mulţi ani, în atelierul de pictură al mănăstirii, iar vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu (1925-2006), care a avut cu Diaconeştiul o relaţie sufletească şi duhovnicească aparte, mai ales în ultimul său an de viaţă pămîntească, n-a închis ochii fără bucuria de a contempla îndelung viitoarea icoană în stadiu de schiţă, vorbind cu emoţie pe marginea ei, atît cu maicile, cît şi cu părintele duhovnic Amfilohie.

Îmbinare unică de har, meşteşug şi evlavie dreptmăritoare, Icoana Noilor Martiri concepută şi pictată la Diaconeşti este, fără nici o îndoială, cea mai importantă şi mai desăvîrşită realizare artistic-religioasă din plastica românească a ultimelor decenii.
Ea rămîne, pe de altă parte, o pildă impresionantă de cinstire ortodoxă a trecutului nostru recent, iar în faţa acestui adevărat monument iconic al rîvnei mărturisitoare eu unul simt nevoia să mă smeresc admirativ şi să-mi cer public iertare pentru puţina mea vrednicie şi pentru neînţeleapta risipă în cuvinte acolo unde singure faptele s-ar cuveni să fie măsură.

Lucrarea Diaconeştilor, în ansamblul ei, nu-i doar un ales dar duhovnicesc sau artistic, ci şi o mare lecţie pentru noi toţi, un apel tăcut la o învrednicire cu care am rămas datori şi în lipsa căreia nimic nu se leagă şi nu rodeşte.

Părintele Calciu în atelierul de la Diaconeşti,
pe vremea cînd icoana era numai o schiţă (2006, toamna)

Mă rog lui Dumnezeu şi Sfintei Sale Maici, ca şi Sfinţilor noştri mai vechi sau mai noi, să ne unească pe toţi în duhul veghetor şi lucrător al Diaconeştilor. Din ceasul acesta întorc spatele vrajbei şi las “căpuşele Ortodoxiei” – care şi cîte or fi ele de fapt – judecăţii lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Neamului, mijlocitori în strălumina de Sus ca pămîntul să ne mai rabde şi Cerul să ne mai rămînă deschis.

Lăudat să fie Dumnezeu, în toate şi pentru toate!

Răzvan CODRESCU