de Pr. prof. Marius Vișovan
Deşi pe mai multe planuri, inclusiv cel juridic, România păstrează încă multe secele ale trecutului comunist, cel puţin pe plan moral condamnarea solemnă a acestuia în 2006 dădea impresia că pagina s-a întors definitiv. Deşi nu avut asentimentul întregii clase politice, preşedintele Traian Băsescu a reprezentat voinţa naţiunii şi adevărul istoric când a declarat comunismul ca “ilegitim şi criminal", datorită cortegiului imens de crime, abuzuri şi nedreptăţi cu care acest regim impus din afară a lovit poporul român timp de patru decenii. Deşi a rămas un act simbolic, lipsit aproape total de consecinţe practice, această condamnare a comunismului ne-a ridicat în ochii lumii civilizate şi ne-a dat speranța că, în sfârşit, minciuna s-a prăbuşit, reperele s-au schimbat, conştiinţa românească poate respira liber şi se pot pune bazele unui nou început, prin recuperarea valorilor autentice ale identităţii româneşti şi integrarea legitimă în concertul universal.
Se pare însă că la noi nimic bun nu ţine mult. Legea anti-legionară (putem să-i spunem liniştiţi anti-românească) care mişună ca o cârtiţă prin beciurile Parlamentului, ţinută la secret pentru a împiedica orice dezbatere liberă şi a o face votată la grămadă (profitând, evident, de oportunismul şi laşitatea unor lideri politici, dar şi de ignoranţa dirijată a majorităţii aleşilor), va constitui primul mare pas înapoi, cu consecinţe negative mult mai largi decât ne apar la prima vedere.
În primul rând, această lege va fi un atentat la libertatea de exprimare - opinii istorice, politice, morale sau religioase vor deveni cazuri penal, fiind considerate, la bunul plac al noii “poliţii intelectuale” drept apologie a unui fenomen indezirabil, sau sfidare a unor subiecte tabu, în care adevărul istoric nu va mai fi rezultatul unor cercetări pe bază de documente, mărturii, analize (inclusiv controversate), ci va fi pur şi simplu impus prin lege. Vom vedea, pe baza acestei legi, publicaţii suspendate, comemorări interzise, monumente demolate, personalităţi româneşti denigrate sau chiar autorităţi civile trase de urechi pentru că au lăudat pe cine nu trebuia? Foarte probabil. Vom vedea persoane condamnate la închisoare sau la amenzi care să le ruineze pe toată viaţa? Posibil. Jigniri la adresa demnităţii româneşti au fost posibile şi până acum (două exemple mai cunoscute: retragerea cetăţeniei de onoare acordate la Tg. Ocna lui Valeriu Gafencu, Sfîntul Închisorilor, şi atacul la adresa memoriei lui Mircea Vulcănescu, la Bucureşti), dar cu această lege se merge mult mai departe. Statul român face un pas mare spre totalitarism.
În al doilea rând, printr-o asemenea lege însăşi condamnarea comunismului este pusă sub semnul întrebării. Mai este comunismul ilegitim? Dacă Mişcarea Legionară, care a combătut radical şi constant pericolul comunist, dând pentru aceasta zeci de mii de jertfe, reprezintă răul absolut, atunci, prin contrast , poate că bolşevismul n-a fost chiar atât de rău. A fost ilegitim pentru că a fost impus de o putere străină? Corneliu Zelea Codreanu spunea, în 1936, că dacă trupele ruseşti vor intra în România nu vor pleca de aici până nu ne vor sataniza! A avut dreptate sau nu? Condamnarea totală (inclusiv penală) a principalei forţe anticomuniste duce automat la reabilitarea cel puţin parţială a comunismului.
Mai este comunismul criminal? Dacă zecile de mii de legionari (şi un număr şi mai mare de simpatizanţi), care au fost chinuiţi şi batjocoriţi la Aiud, Piteşti, Gherla, Sighet, Canal şi alte sute de locuri de groază (mulţi zăcând şi azi în morminte fără cruci) sunt automat şi veşnic osândiţi, neavând dreptul la nici o recunoştinţă din partea naţiunii, atunci nu cumva călăii au avut dreptate? Mai este regimul comunist criminal, când el n-a făcut decât să cureţe ţara de terorişti, fascişti, rasişti, asasini notorii, elemente descompuse etc – toate aceste epitete mincinoase fiind regulat folosite la adresa legionarilor? N-a fost Partidul Comunist atunci salvatorul şi binefăcătorul naţiunii? Mai interesează pe cineva că printre legionari se aflau sute de cadre universitare, mii de preoţi, alte mii de studenţi şi elevi şi că majoritatea n-au dat în viaţa lor nici măcar o palmă cuiva? Ba, mai mult, şi-au ajutat şi îngrijit colegii de celulă ne-legionari (unii fiind evrei), inclusiv unii vinovaţi personal de abuzuri contra lor în regimurile precedente? Iubirea de aproapele şi sfinţenia creştină constituie repere negative pentru România de azi?
Ni se va spune, fără îndoială, că Mişcarea Legionară nu a monopolizat rezistenţa anticomunistă, că au existat şi ţăranişti, liberali, social-democraţi, monarhişti care s-au opus şi au suferit în închisori, dar ei au făcut-o în numele democraţiei, au fost mereu de partea Occidentului etc. Categoric aşa este, regimul comunist a persecutat persoane de toate orientările politice (inclusiv din propriul partid!) sau chiar fără identitate politică limpede, pe motive reale sau inventate, şi suferinţa tuturor este demnă de respect, chiar dacă partidele respective au conştientizat târziu pericolul, nevrând să creadă că anglo-americanii ne-au abandonat.
Singurii însă care au fost într-un număr semnificativ au fost naţional-ţărăniştii, dar aceştia au fost mai peste tot alături de legionari, au dus aceeaşi luptă şi au avut aceeaşi soartă. De exemplu, în Maramureş cel mai puternic grup de rezistenţă armată a fost condus de fraţii Popşa, Vasile fiind legionar, iar Ion ţărănist (primul – ucis de Securitate, al doilea – mort în închisoare). Ar fi nedrept şi absurd să se spună ca lupta unora a fost “democratică”, iar a altora “nedemocratică”!
În general, când se vorbeşte în România despre rezistenţa “democratică” la comunism se aduce în faţă figura lui Iuliu Maniu. El este unanim acceptat azi ca model pozitiv (deşi verticalitatea şi seriozitatea sa nu au fost însoţite de o viziune politică realistă). Dar cât va mai rezista Iuliu Maniu ca erou pozitiv? Dacă legionarii sunt răul absolut, atunci Maniu are păcate de neiertat! A făcut cu ei pactul de neagresiune din 1937, a luat apărarea lui Corneliu Zelea Codreanu în procesul din 1938, a fost lăudat nu o dată în documentele legionare! Şi, mai mult, a dat mâna cu mareşalul Ion Antonescu la proces în 1946, cu Antonescu cel acuzat azi de a fi ucis 250.000 de evrei în Transnistria! Dar Regele Mihai? Ce va spune când i se va reaminti că a avut prieteni apropiaţi legionari, că a patronat statul naţional-legionar, că l-a decorat pe Horia Sima etc? S-au uitat toate prin actul de la 23 august 1944? Nu e sigur. Şi lista celor cu “pete” la dosar ar putea continua… Cei care stau astăzi liniştiţi, zicând că legea anti-legionară nu-i afectează, ce garanţie au că nu va urma valul al doilea de incriminări şi epurări ideologice? Locul pozitiv în istorie nu e garantat nimănui dacă conştiinţa românească doarme şi fiecare gândeşte sectar şi nu naţional!
În concluzie, cine demonizează Mişcarea Legionară loveşte direct sau indirect în toată rezistenţa anticomunistă şi amputează o mare parte a memoriei naţionale şi a identităţii româneşti creştine. Rezultatul? Vom fi un popor mutilat sufleteşte şi cu creierul spălat. Iar comunismul va fi reabilitat în faţa istoriei. Primul pas în acest sens se face acum sub ochii noştri. Oare dintre marile voci ale gândirii şi culturii naţionale actuale va avea cineva curajul să ia atitudine? Acum, până nu e prea târziu?
UPDATE (27 iunie 2014)
SIGHET – MARTIRILOR ANTICOMUNIŞTI LE ESTE REFUZATĂ CINSTIREA
Un capitol important al rezistenţei anticomuniste din Maramureş l-a constituit grupul de elevi organizaţi în Frăţia de Cruce a liceului “Dragoş Vodă” din Sighet, numit mai târziu “lotul Vişovan”, după numele profesorului Aurel Vişovan, liderul grupului. Atitudinea lor dârză, de apărare a valorilor creştine şi naţionale, au plătit-o cu ani grei de închisoare la Sighet, Cluj, Târgşor, Canal, Gherla, Jilava etc.
Ca o firească recunoaştere a jertfei lor din partea tinerei generaţii, la iniţiativa Asociaţiei Urmaşilor Luptătorilor Anticomunişti (AULA), a avut loc miercuri, 18 iunie a.c., dezvelirea şi sfinţirea unei plăci comemorative în incinta liceului, în prezenţa supravieţuitorilor, a familiilor acestora, a conducerii liceului şi a altor maramureşeni iubitori de istorie. Inscripţia de pe placă are următorul conţinut: “În această sală, care servea drept laborator de chimie, au avut loc în perioada 1946-1948 întrunirile grupului de rezistenţă anticomunistă condus de profesorul Aurel Vişovan”.
Din păcate, la numai câteva zile distanţă, placa a fost demontată, ca urmare a presiunilor exercitate de către Institutul “Elie Wiesel”, al cărui director Alexandru Florian a considerat că aşa ceva este inadmisibil “în oraşul lui Elie Wiesel “.
Vestea demontării plăcii a produs o profundă mâhnire în rândul opiniei publice anticomuniste din Maramureş.
Preot prof. Marius Vişovan,
Preşedinte AULA
Postări
