Restauraţia. Pot convinge un republican?

de Mihnea Măruţă

Nunta princiară transmisă în direct de la Londra, fastul ei controlat şi impecabila curăţenie a detaliilor sunt o şansă foarte bună pentru a reporni dezbaterea privitoare la restauraţie. Consider – şi am mai scris despre asta – că monarhia e forma de guvernământ potrivită românilor şi că restauraţia ne-ar face bine cu atât mai mult în dezorientarea de acum, însă revin cu o auto-provocare suplimentară: oare pot clătina convingerile unui republican neînduplecat?

Ca provocarea să fie şi mai serioasă, voi încerca să nu îmi dezvolt argumentele anterioare, însă ţin să le rezum înainte de a trece la treabă, pentru că nimeni nu era dator să le ţină minte.

1) Argumentul sociologic: A nega paternalismul funciar al românilor sau a încerca să îl modifici e contraproductiv. Mai bine îl canalizăm într-o formă constituţională, satisfăcându-l şi, simultan, deturnându-l. Ce “tată” e preferabil: unul care veghează şi poate să împace sau unul de la care te aştepţi să intervină, dar nu deţine mijloace legale?

2) Argumentul statal: a) Pe plan intern, eliminarea luptei pentru şefia statului ar revigora disputele parlamentare, dinamismul şi performanţa de partid; b) Pe plan extern, relaţiile de rudenie, personale şi directe dintre familiile “cu sânge albastru” întăresc alianţele politice sau militare şi reprezintă culoare alternative pentru negocieri.

3) Argumentul mental: Perspectiva dinastiei ar mai linişti o Românie nevrotică, de unde cei mai activi caută să evadeze fie la propriu, emigrând, fie la figurat, dezimplicându-se şi construind alternative de realitate protejată.

4) Argumentul social: Monarhia s-ar constitui într-un reper de bun gust şi decenţă, contrapondere la avalanşa nesimţirii.

Dacă m-aş pune în pielea republicanului hotărât, care ar fi pilonii poziţiei mele, locurile în care, aparent, nu le-aş îngădui nici o concesie monarhiştilor?

Citiţi continuarea aici.