joi, 19 decembrie 2013

Sufletul Românesc, prin ochii lui Dan Puric

După o tăcere creatoare de cîteva luni, maestrul Dan Puric revine sub reflectoare cu aceeaşi forţă şi aceeaşi subtilitate pe care i le cunoaştem. Un mesaj exprimat în trei forme: carte, teatru şi conferinţă, despre Sufletul Românesc. O izbucnire de revoltă, umor şi speranţă. O metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască. O probă de inegalabil talent şi o excepţională virtuozitate în exprimarea artistică.
Luni, 16 decembrie a.c., la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, a avut loc premiera spectacolului “Suflet Românesc”. Acest nou one-man show a fost aplaudat minute în şir de o sală arhiplină. Dan Puric a spus, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării lui de adecvare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului. Finalul este însă dătător de nădejde. În cele din urmă, un popor slăbănogit şi orb după 45 de ani de comunism, găseşte resursele reînvierii sale şi se transformă într-un campion. Unul care le poate arăta calea şi altora.
Aceeaşi poveste este articulată de Dan Puric, din instantanee ale realităţii româneşti dinainte şi după 1989, şi în conferinţa „Suflet Românesc” ţinută marţi, 17 decembrie la Ateneul Român, şi în cartea sa cu acelaşi titlu, lansată miercuri, 18 decembrie, libraria Dalles.

PS:

Compania Dan Puric & Asociaţia Pro Vita vă invită azi, de la ora 19.00, la concertul de colinde "Bulgăraşi de veste bună", care va avea loc la Teatrul de pe Lipscani. Ca în fiecare an, concertul prezentat de Dan Puric este susţinut de minunatul cor de copii al Asociaţiei Pro Vita.

1 Comentário:

Constanta spunea...

Tocmai citesc cartea domnului Dan Puric "Suflet Romanesc" si primesc in suflet atata bucurie, ca ma opresc de multe ori din citit si il imbratisez, in gand. Ma regasesc prin randurile dumnealui, si pentru ca simt la fel,il iubesc.
Ar fi minunat daca tinerii acestei tari l-ar cunoaste, l-ar citi, sunt sigura ca ar putea umple uriasul gol din sufletele lor, caci multi nu inteleg de ce s-au nascut si pentru ce traiesc.
Multumesc Domnule Dan Puric, ca sunteti Roman iubitor de aceasta tara, napastuita de raul care nu se mai sfarseste, ca sunteti iubitor de bine, de frumos, si cel mai important, iubitor de Dumnezeu, caci din iubirea de Dumnezeu, vine tot.