sâmbătă, 28 septembrie 2013

Colectă pentru acoperişul bisericii Sf. Parascheva din Vidin

Revista Lumea Credinţei împreună cu Asociaţia ROST demarează colecta de fonduri pentru reparaţia acoperişului bisericuţei din Vidin (Bulgaria) cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ctitorie a domnitorului român Mastei Basarab. Suma necesară pentru refacerea acoperişului este de aproximativ 2.500 euro. Despre ce înseamnă acest mic lăcaş şi în ce situaţie se găseşte, ca şi despre necesitatea reparării urgente a acoperişului puteţi citi în numărul pe octombrie al revistei Lumea Credinţei.
Banii se pot vira în conturile Asociaţiei ROST, cu următoarea precizare: "Acoperiş biserică". Conturile sunt: RO82 BACX 0000 0001 0736 3000, în euro, şi RO25 BACX 0000 0001 0736 3250, în lei; deschise la Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei, Bucureşti.

Biserica Sf. Parascheva din Vidin, ctitorie a domnitorului român Matei Basarab

Sperăm ca în  luna octombrie, când este sărbătorit şi hramul ocrotitoarei Moldovei, să putem aduna această sumă. Dacă se va depăşi suma necesară, banii vor fi direcţionaţi tot spre respectiva biserică din Vidin (care are multe trebuinţe). Momentul înmânării banilor adunaţi va fi consemnat la faţa locului în revista Lumea Credinţei şi de Rost Online. Aşadar, vom avea proba dărniciei noastre româneşti! Dacă doriţi să vă înscrieţi pentru a participa la acest moment, putem organiza un pelerinaj de o zi.
Aşadar, curaj! Chiar putem face acest lucru împreună, pentru Cuvioasa noastră!

Lumea Credinţei şi ROST

Seja o primeiro a comentar