vineri, 14 iunie 2013

Trinomul fundamental: Libertate-credinţă-fericire

Aseară a avut loc ultima întrunire a Grupării Rost de dinaintea vacanţei, în acelaşi minunat spaţiu al Librăriei "Predania" (Str. Vulturilor nr. 8). A fost una dintre cele mai miezoase şi încîntătoare dintre cele pe care le-am avut în ultimele luni.
Invitatul nostru special, lect. dr. George Ardeleanu (Universitatea Bucureşti), ne-a vorbit, dovedind o capacitate de sinteză şi analiză exemplară, "Despre libertate la N. Steinhardt şi Dostoievski".
Ca un veritabil specialist în Steinhardt ce se află (are un doctorat "summa cum laude" despre viaţa şi opera scriitorului evreu convertit la creştinism în închisoare şi călugărit, sub numele Nicolae, la Mănăstirea Rohia), dr. George Ardeleanu a demonstrat că toate scrierile (juridice, politice, iudaice, creştine şi literare) şi acţiunile lui Nicu Steinhardt (inclusiv atitudinea şi gîndirea sa din timpul anchetelor şi al puşcăriei) stau sub semnul libertăţii. Este o perfectă corespondenţă între ce credea, gîndea, scria şi trăia Steinhardt.
Steinhardt vedea credinţa adevărată legată indisolubil de libertate (crezi nu “pentru că…”, ci “în pofida…”, “deşi…”, “chit că…”), de incertitudine (mîntuirea nu e garantată printr-un contract între credincios şi Dumnezeu de timpul “îţi împlinesc poruncile şi e musai să mă mîntuieşti”) şi de fericire (credinciosul autentic e fericit). 
Marea sinteză-învăţătură pe care am primit-o aseară este despre trinomul fundamental libertate-credinţă-fericire.
Dr. George Ardeleanu a făcut şi un paralelism interesant între conceptul de libertate la Steinhardt şi la Dostoievski.
Intervenţiile mai multor participanţi la întrunire (literaţi, teologi, sociologi...) l-au determinat pe invitatul nostru să ne înfăţişeze alte argumente, să evoce episoade mai puţin cunoscute şi să ne împărtăşească amănunte relevante. 
Seara, desfăşurată, aşa cum ne stă în obicei, ca o întîlnire între prieteni în jurul unei mize generale, s-a încheiat într-o atmosferă veselă, după cum se şi cădea de vreme ce a purtat marca duhului lui Steinhardt.
Ne revedem la toamnă, pe teme la fel de interesante ca şi pînă acum şi cu invitaţi de acelaşi calibru cu George Ardeleanu, Radu Baltasiu, Răzvan Bucuroiu, Radu Carp, Cristi Pantelimon, Sorin Lavric şi Costion Nicolescu.

Seja o primeiro a comentar