Pr. VASILE GORDON - "Cât rămânem în dragoste, nu putem greşi"

Părintele Vasile Gordon (n. 1954) este unul dintre cei mai iubiţi preoţi de către tinerii din Bucureşti.
Cu vorba sa blândă, în care se mai simt inflexiunile limbii ţăranilor ardeleni din zona Bistriţei-Năsăud, unde îşi are obârşia, cu smerenia sa autentică şi cu dragostea pe care o revarsă peste toţi cei care îl caută, părintele Vasile a câştigat multe inimi pentru Hristos. Slujitor la Biserica Sf. Ilie-Gorgani, este şi profesor de Omiletică şi Catehetică la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" a Univer­sităţii Bucu­reşti. Aşadar, un interlocutor cum nu se poate mai potrivit pentru a afla durerile duhovniceşti ale tine­retului de azi.

"...cred că marile proble­me sufleteşti ale tinerilor de azi se împart în două: comune şi personale. Între problemele "comu­ne" se nu­­mă­ră cele pe care le trăieşte tot ro­mânul, indiferent de vârstă: nesi­guranţa locului de muncă, lipsa unui suport încurajator din partea mai-marilor zilei, mass media care mai mult dezinfor­mea­ză, decât in­formează, o istorie a neamului încă plină de neadevăruri etc. Aceste probleme şi altele ase­menea se răs­frâng apoi, malefic, în viaţa per­so­nală: neîncre­derea în oameni şi, ade­sea, în sine, absenţa unei moti­vaţii pentru studiu şi mun­că, în ge­neral, teama de a întemeia familii, din lipsa unor con­diţii mini­me de trai, adoptarea unui stil de viaţă străin de bunele noastre tradi­ţii, din cauza unei propagande no­cive făcute în nu­mele libertăţii, ca homosexua­litatea, religiile de tip "new age", o sumedenie de aşa-zise noi mişcări religioase, consumul de droguri şi alcool, desfrâul la drumul mare, inclusiv la vârste incredibil de mici."

"...tinerii vor să gă­sească o cale de îmbu­nătăţire a vie­ţii, adesea după o perioadă întu­necată de că­­deri şi experienţe dureroase. Îl cau­tă pe Dum­nezeu, dar şi un inter­locutor gata să le ofere timp ca să-i asculte, să le răspundă unor între­bări, să le dea un sfat. Acesta e du­hovnicul. Trep­tat, ei reali­zează că au nevoie de curăţire şi că duhov­nicul e sin­gurul învestit cu puterea de a dezlega păca­tele, une­ori ini­maginabil de grele şi împovă­ră­toare. După spo­ve­danie, îi vezi cum se schimbă, parcă învie. Deodată, chipul li se înseninează, devin încrezători, gata să mute munţii din loc."

"Relaţia dintre creş­tini trebuie să fie una de dra­goste, iar acolo unde este dra­goste, mereu se vor găsi cuvântul, tonul şi abor­da­rea potrivite. Dragostea să se răs­frângă dinspre cler, în gene­ral, şi ierarhie către popor, şi in­vers. Cât rămânem în dragoste, nu putem greşi. Altfel, degeaba ne facem un discurs meşteşugit, dacă nu avem dragoste pentru cei cărora îl adre­săm. El nu va prinde."

"Tinerii se confruntă, în ge­neral, cu mai multe ispite, neputin­ţe şi piedici, decât oamenii maturi. Con­sta­tăm asta la spovedanii, mai ales. Nu întâmplător, la o rugă­ciune de la Sfântul Maslu, auzim expresia "pă­catele tinereţilor noas­tre nu le pomeni, Doamne!". Să nu uităm, însă, că marea majoritate a mărtu­ri­sitorilor creştini români din închisorile comuniste erau tineri, foarte tineri! Să nu uităm, mai ales, că e plin calendarul de sfinţi, mu­cenici şi muceniţe, care şi-au dat viaţa pen­­tru Hristos la vârste foarte tinere, dove­dind o înţe­lepciune şi o maturitate care adesea le depă­şeau pe ale bătrânilor."

Citiţi interviul integral în Formula As!