sâmbătă, 10 martie 2012

ROST nr. 107: Ce este globalizarea şi cum răspunde Dreapta creştină provocărilor ei

Numărul pe martie 2012 al revistei Rost are ca temă centrală „Provocările globalizării”. Printre textele care tratează tema respectivă se numără cele semnate de d-nii Cristi Pantelimon (excelentă radiografie sociologică a fenomenului), Vlad Diaconu şi Bogdan Munteanu.


Ancheta numărului este suplinită de data aceasta de prezentarea de către d-l Florin-Ciprian Mitrea, sub titlul „Rostul intelectualilor”, a unei interesante conferinţe recente a d-lui Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea”.
Personalitatea numărului este eseistul şi fostul deţinut politic Alexandru Paleologu (1919-2005), prezentat de Răzvan Codrescu şi antologat cu două texte esenţiale din ultimul deceniu de viaţă: prefaţa la I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu (punctînd aici şi „Anul Caragiale”), şi prefaţa la Aleksandr Soljeniţîn, Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX (Al. Paleologu era născut în martie, iar în septembrie a. c. se împlinesc 7 ani de la moartea sa).
În interviul numărului (realizat, ca de obicei, de d-l Claudiu Târziu), d-l Theodor Paleologu, fiul regretatului Alexandru Paleologu, ne vorbeşte despre personalitatea şi gîndirea filosofului german de dreapta Carl Schmitt (1888-1985), căruia i-a dedicat o teză de doctorat devenită referinţă bibliografică majoră: Sous l’œil du Grand Inquisiteur. Carl Schmitt et la tradition de la théologie politique (Paris, Cerf, 2004).
Actualitatea religioasă este punctată mai ales de d-l Radu Preda („Conflictul ortodoxo-ortodox din Transilvania”), dar de un interes aparte rămîne şi textul mai vechi al vrednicului de pomenire părinte Gheorghe Calciu (1925-2006) intitulat „Uluitoarea convertire” (tensiunea dintre Jews for Jesus şi Jews for Judaism este încă un subiect la ordinea zilei).
Rubrica de poezie găzduieşte în acest număr cîteva fragmente inedite din volumul în pregătire Poemele morţilor ucişi al d-lui Varujan Vosganian (volum care vine în continuitatea plachetei Iisus cu o mie de braţe, apărute în 2004). Teoria despre Daimonion a lui Lucian Blaga este discutată, în originile şi consecinţele ei de d-l Sorin Lavric, în raport cu gîndirea mitică a poetului-metafizician (intrat, în ultimele decenii, într-un nemeritat con de umbră).
Redacţia ţine să reamintească faptul că revista Rost, pe lîngă promovarea propriei linii de dreapta, îşi propune să reflecte şi alte „oferte de dreapta” din politica sau cultura românească, fără a-şi asuma neapărat diferitele puncte de vedere prezentate spre informare publicului interesat. (R. C.)
Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

Seja o primeiro a comentar