Teodor Baconschi şi Radu Preda despre Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania

La un an de la plecarea marelui ierarh. O emisiune excelentă!

"Piaţa Universităţii". Trei revendicări satisfăcute

În sesiunea extraordinară de azi a Parlamentului, premierul Emil Boc a anunţat că a decis schimbarea din funcţia de ministru de Externe a lui Teodor Baconschi, pentru declaraţiile "neinspirate" la adresa protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din toată ţara. Baconschi postase, în urmă cu cîteva zile, un comentariu pe blogul său în care califica demonstranţii drept "mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii”.

Baconschi a declarat azi ca premierul nu i-a reproşat nimic pe linie guvernamentală, ci a fost vorba despre o decizie politică. "Socotesc că mi-am facut datoria de a reprezenta interesul naţional al României", a spus el.

Capul lui Baconschi fusese cerut în "Piaţă". Dar sacrificarea sa nu e suficientă. Sînt şi alţi miniştri cărora li se cere demisia în stradă: Elena Udrea, Traian Igaş...

Tot azi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a spus că va propune în Guvern suspendarea taxei auto şi reanalizarea ei. Este o altă revendicare a "Pieţei".

Cele două decizii se adaugă hotărîrii de rescriere a Legii Sănătăţii şi de revenire a dr. Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat la Sănătate (legea şi alungarea din guvern a lui Arafat fiind pricinile iniţiale ale protestului). 

Bref, guvernul cedează cîte puţin, cu intenţia de a evita demisia sa în bloc şi alegerile anticipate. Dar semnele sale de "bunăvoinţă" i-ar putea încuraja pe protestatari să demonstreze în continuare, văzînd că încep să aibă succes. La cîtă nemulţumire e în ţară şi căderea guvernului Boc ar fi puţin.

Naţionalismul fără identitate şi Statele Unite ale Europei

Traian Băsescu a dat tonul, ca de fiecare dată. E musai să se facă Statele Unite ale Europei. Numai aşa ne putem salva! Reacţiile din tabăra susţinătorilor au întîrziat puţin. Pare-se că au avut nevoie de un nou imbold.

Un intelectual retras oficial din prima linie a ideologilor democrat-liberali, Dragoş Paul Aligică, a găsit momentul - 1 Decembrie - să pună în discuţie "problema naţională". La care i-a răspuns grăbit jurnalistul Dan Tapalagă, veştejind identitatea naţională. Ideea lui Tapalagă este că suveranitatea, independenţa şi identitatea naţională nu ne folosesc la nimic dacă rămînem cu burta goală. Oricum, noi nu ştim să ne guvernăm, avem prea mulţi hoţi la putere şi mai sîntem pîndiţi şi de recrudescenţa naţionalismului sanguinar. D.P. Aligică vede în poziţia lui D. Tapalagă "chintesenţa unei poziţii publice influente şi a unei întregi filozofii de guvernare". Corect! Iar rezultatele sînt palpabile. D.P. Aligică încearcă să-i zdruncine puţin convingerile, dar nu mai primeşte răspuns.

Puţin înainte de Crăciun, cîţiva fecedişti pledează şi ei pentru Statele Unite ale Europei, sub un titlu mai degrabă înşelător. Oamenii nici nu cred că mai avem o identitate naţională, ci una... europeană, aşa că la ce bună atîta tocmeală? Pe de altă parte, chiar lipsiţi de identitate naţională, nu sîntem scutiţi de "primejdia naţionalismului". Perfect logic.

Singura lor grijă este ca nu cumva, plămădind Statele Unite ale Europei, să ne iasă Uniunea Sovietică Europeană. Dar despre cum ar putea ieşi altceva nu ni se prea spune. A, şi mai au un argument imbatabil: dacă tot am cedat pînă acum bună parte din suveranitatea naţională, de ce n-am renunţa la toată? În numele unui generos proiect creştin-democrat, se înţelege. Bine, în UE nu se vede deloc creştinismul, ba şi democraţia începe să intre în ceaţă, dar dă bine să vorbeşti cu atît mai abitir despre "filosofia ateniană" a libertăţii, responsabilitatea la care ne obligă "dreptul roman" şi "demnitatea umană" conferită de creştinism. Adică, despre "spiritul european".

Mă întreb dacă ei chiar cred în ce scriu. Este uluitoare orbirea intelectualului român în momente istorice cruciale.

Într-un interviu care va apărea vineri în Formula As, Tia Şerbănescu mi-a declarat, la rându-i, că "solidaritatea europeană e mai importantă decît suveranitatea naţională" şi că "dacă UE se va prăbuşi, România nu va supravieţui". Apocaliptic!

Se va înteţi munca de convingere cu privire la acceptarea unui "despot luminat", pentru a nu muri de foame cu libertatea de gît. Diabolic este că despotul nu mai are de astă dată un singur chip, ci o mie, bruxeleze. Şi n-au trecut bine două decenii de relativă libertate...

UPDATE
Cîteva observaţii de interes sînt făcute şi de fraţii de la Război întru Cuvînt.

Ultima... dezbatere: ce este fuzionismul?

O distinsă doamnă, care are interes pentru dezbaterile despre principiile şi valorile dreptei, a participat la ultima manifestare de gen, organizată ieri la Institutul de Studii Populare. Relatarea sa, care, după cum veţi vedea, nu manifestă nici un parti pris, relevă cîte ceva din ce cred purtătorii de mesaj ai PDL că este sau poate deveni ideologia acestui partid. Cu acordul autoarei, fac publică această relatare, în ideea că dezbaterea poate şi trebuie să continue, iar în presa de azi n-am văzut nici un articol mai cuprinzător despre eveniment. 

La dezbatere ne invită şi cel puţin o parte dintre afirmaţiile politicienilor PDL, contestabile sau amendabile, ori timidele recunoaşteri oficiale ale unor stări de fapt foarte grave. De pildă, mi se pare foarte fierbinte miezul declaraţiei dlui Baconschi cum că “umbrelele UE şi NATO nu garantează securitate pentru mai mult de o generaţie”. 
Nu în ultimul rînd, poate răspundem noi la întrebarea dlui Aligică despre care dreaptă atacă PDL. 

 

Despre doctrina populară sau fuzionism

de Alina Ioana Dida

Pe 3 dec. Institutul de Studii Populare (ISP) şi Fundaţia Hanns Seidel au organizat la Hotelul Athénée Palace Hilton din Bucureşti dezbaterea Doctrina populară – sinteza valorilor şi principiilor dreptei. Despre fuzionism. Această dezbatere a fost a douăsprezecea şi ultima dintr-un ciclu de 12, organizate în 2010 pentru a face cunoscută doctrina populară în România. El a fost însoţit de şase suplimente ale revistei 22 din anul curent, pentru omagierea unor intelectuali de marcă ai României de azi, şi de lansarea cărţii Repere intelectuale ale dreptei româneşti, poate cel mai vizibil eveniment public al proiectului, prin controversele pe care le-a suscitat.

Dl Valeriu Stoica, deşi sosit mai târziu la eveniment (din motive obiective), a moderat eficient discuţiile de final, a definit termenul de fuzionism şi a dat o serie de amănunte despre activitatea institutului. Pregătirea dezbaterilor a început în urmă cu cinci ani, când PD a aderat la Partidul Popular European; în dec. 2006 s-a produs desprinderea PL-D din PNL, iar în 2007 PL-D a fuzionat cu PD (formând PDL) şi şi-a asumat doctrina populară, ca sinteză a valorilor liberalismului clasic, creştin-democraţiei europene şi conservatorismului românesc, numită fuzionism. În 2010, în noul statut al PDL, ISP este definit drept instrumentul ce lucrează, rafinează şi sintetizează valorile curentelor doctrinare diverse din partid într-un concept ce-i conferă forţă intelectuală. Proiectul va continua în 2011 cu inaugurarea academiei politice de studii populare, ce îşi propune să-i pregătească pe viitorii lideri ai dreptei româneşti, şi prin editarea unei cărţi despre noua şcoală de gândire a dreptei, în care vor apărea nume cum sunt Teodor Baconschi şi Cristian Preda.

Dl Thomas Kleininger a deschis dezbaterea vorbind despre obiectivul ISP: definirea doctrinei populare, care este de centru-dreapta.

Dl Klaus Sollfrank, reprezentantul Fundaţiei Hanns Seidel, a spus că gândirea creştin-democrată este răspunsul pe termen lung la problemele societăţii de azi, o gândire care încurajează familia şi copiii. În această perioadă de transformări rapide este nevoie de valori şi scopuri comune, care să ducă la legături stabile între oameni. PPE amplifică aceste valori comune. Viitorul are nevoie de liberalism şi responsabiliatte, de modernitate şi umanism, de tradiţie şi progres, ce trebuie să se regăsească într-o politică făcută pentru oameni. Conservatorismul din trecut nu ne poate orienta în ceea ce priveşte problemele din prezent; conservatorismul de azi reprezintă doctrina de dreapta în cel mai bun sens al cuvântului. Misiunea noastră este de a fi o forţă conservatoare creatoare pentru generaţiile viitoare, care să îmbine în managementul politic puterea tradiţiei cu pasiunea pentru creaţie şi inţierea de proiecte. Dânsul le-a urat succes forţelor de dreapta şi creştin-democraţiei româneşti.

Trei personalităţi din PDL au fost invitate să-şi prezinte punctul de vedere asupra politicii de dreapta a partidului.

Dl Sever Voinescu, deputat PDL, a început cu o glumă: aflat de doi ani în partid, ştie că “cel mai important lucru în politică este să te poziţionezi” – şi s-a aşezat mai aproape de moderator, pe locul dlui Valeriu Stoica, ce nu sosise încă, “nu pentru a-i lua locul, ci pentru a umple un gol fizic”. Întrunirea e foarte bine organizată; ea coincide cu aniversarea dlui Cristian Pătrăşconiu, editor al Reperelor intelectuale, ce împlineşte 34 ani. Definiţia fuzionismului e dată “de noi”: el reprezintă suma unor curente clasice de centru-creapta, apărute în Occident ca reacţie la creşterea masivă a stângii în anii ‘50 ai secolului trecut. Ele au fost o reacţie la marxismul occidental, ce  adus împreună curente de gândire de dreapta. Dl Stoica, “managerul conceptelor noastre”, a “slalomat” cu eleganţă printre creştin-democraţie, conservatorism şi liberalism, încercând să ordoneze conceptele. PDL are o poziţie delicată, iar credinţa în valorile politice este ultimul lucru care îi mai poate da putere pentru a trece de această perioadă grea. Relevanţa acestor dezbateri se vede în acţiunea politică a PDL: stă bine la nivel conceptual, dar problema principală este ruptura brutală dintre ce spunem şi ce facem în plan politic; divorţul s-a produs nu din rea-credinţă sau nepricepere, ci din cauza presiunilor electorale şi politice.

“În conservatorism există o ordine transcendentă de natură morală, căreia politicul trebuie să i se supună”. Ordinea este adusă capacitatea de a rezolva, neconflictual şi fără prejudicii în ţesutul social, interesele divergente din societate. 

Dna Monica Macovei  a fost prezentată ca exemplu de om politic moral.  

Gândirea conservatoare pune accentul pe valorile morale ale micii comunităţi, pe familie. 

În liberalism actorul principal este persoana. Principiul subsidiarităţii, în care primează instituţiile, ce au responsabilităţi şi puteri ale comunităţilor ce se exprimă astăzi, este respectat în singura instituţie ce funcţionează în România: familia. “Nu cred ca alte instituţii ale ţesutului social funcţionează astăzi”. 

Valorile familiale funcţionează şi creează solidaritate în România. De aici plecăm când abordăm problemele societăţii româneşti pentru a le rezolva. Sistemul de reglementare a economiei trebuie regândit: unele domenii trebuie reglementate mai puţin şi lăsate la bunul plac al cererii şi ofertei, iar altele ar trebui reglementate mai mult. Termenul de proprietate are tendinţa de a-şi extinde înţelesurile în România, astfel încât şi salariul sau pensia, proprietăţi în sens metaforic, ajung să fie privite ca “realităţi atunci când vine vorba de drepturi”. 

Proprietatea este sacră, fundamentală în societate, dar se referă la bunuri ce sunt susceptibile să fie obiecte ale dreptului de proprietate; la cum merg lucrurile în România, vom ajunge să spunem ca şi oamenii pot fi proprietăţi; sau un client al băncii se va crede proprietar al ei fiindcă a depus bani acolo. Conservatorismul detestă orice exagerare. Cum spunea Platon, virtuţile principale în politică sunt, în ordine, înţelepciunea, prudenţa şi curajul. Conservatorismul contribuie la profilul doctrinar al PDL.

Dl Cristian Preda, europarlamentar, cel mai critic la adresa PDL, a vorbit despre contextul în care ne aflăm şi locul pe care personalităţile cu sensibilităţi diferite îl ocupă în partid.  Aflat la guvernare, partidul este în cunoşţinţă de cauză şi este responsabil; nu este o poziţie comodă. Există trei dimensiuni ale contextului:

-         criza, care este de durată şi nu a fost anticipată nici de PDL, nici de vreun intelectual din societatea românească;

-         poziţia de durată adoptată de PDL în faţa crizei; se crede un partid infailibil în această problemă şi “îi destituie” pe cei care au altă părere;

-         faptul că  se revendică un partid de dreapta, dar trăieşte în contextul divizării dreptei, atacat şi de la stânga, dar foarte virulent şi de la dreapta, prin războiul cu PNL.

Dl Preda consideră că în PDL sunt respectate patru principii:

-         “Orice corupţie este iertată dacă ai performanţă electorală.” Dacă ai fost în stare să corupi instituţiile statului şi apoi şi alegătorii, eşti un tip OK. “Am aflat asta când am intrat în PDL.”

-         “Trebuie să creem dependenţă”. Să atragem oameni slab educaţi, care nu gândesc singuri, dar care intră în reţele de exploatare a banilor publici.

-         “Clienţii nostri sunt mai buni decât ai lor.” Aceasta reprezintă dispreţ faţă de neutralitatea statului şi este o atitudine antiliberală.

-         “Există un dispreţ pentru idei: avem nevoie de oameni pragmatici.” Oamenii rămân din punct de vedere intelectual subordonaţi cuiva – lui Băsescu. Nu contează funcţia pe care o au; ei sunt buni doar de pus în vitrină.

Dl Preda se regăşeşte de 15 ani pe platforma liberală: care oferă un mod de osbservare etic al lumii, inclusiv al economiei. Termenul de economic a fost vulgarizat de stalinişti, dar şi de poststaliniştii de astăzi. Identitatea creştin-democrată are ca misiune să descopere solidaritatea, pe care o percepe diferit de cum o vede stânga. Politica României moderne a avut de suferit pentru că solidaritatea nu a reprezentat o valoare în istoria modernă a României. Tradiţia conservatoare a fost ruptă abrupt în România. De la dl Tismăneanu a preluat ideea de “trecut utilizabil”. Dl Preda consideră că punerea în comun a sensibilităţilor liberale, a solidarităţii, şi a unei identităţi plecând de la un trecut utilizabil reprezintă o reţetă politică demnă, dar poate nu una de succes. Pentru că în politică trebuie să ai răbdare, ca la pescuit. Sunt membri PDL ce sunt “marginalizaţi, ridiculizaţi, priviţi ca nişte curiozităţi, dar ceea ce ne uneşte este mai semnificativ decât ceea ce ne desparte”. Trebuie să mergem fără compromisuri pe o cale dreaptă, cu demnitate; nu avem de ce să mimăm o fuziune ce riscă să fie un prilej de pierdere a oricărei identităţi. Dânsul cunoaşte o singură persoană ce a mizat pe idei, şi înainte şi după ce aceasta nu a mai ocupat nicio demnitate publică, şi profită de faptul că nu se află în sală: dl Stoica, care este perceput ca un “sforar”, deşi dânsul este angajat în numele unei singure idei. Lupta cu această percepţie publică, ce degradează referinţa la idei, este o urgenţă.

Dl Thomas Kleiniger constată că în sală se află foarte mulţi tineri, ceea ce arată că dl Stoica se află pe drumul pe cel drum. “Un pic înfiorat” de cele auzite, dl Kleininger îl invită la microfon pe dl Baconschi.

Dl Baconschi ne informează că “intelectualilii lui Băsescu sunt solidari”. Ei încearcă să devină exponenţii unor curente doctrinare, pe care le armonizează. Partidul gândeşte politicile şi poate include, în numele unităţii dreptei, toate aceste sensibilităţi. Dânsul speră la renaşterea creştin-democraţiei şi a inţiat o colecţie a principalelor lucrări de politologie din domeniu la Editura Curtea Veche. 

La Fundaţia Creştin-Democrată se practică convivialitatea, difuzarea ideilor politice pentru a ridica orizontul cultural în domeniu, mai ales în rândul tinerilor, şi a schimba politica de sus până jos. 

Situaţia politică din România nu trebuie demonizată: ca diplomat ştie că există clientelism politic peste tot; “redistribuirea resurselor prin reţele clientelare este un instrument al unui partid european”. La noi aceste practici sunt explicit imorale; ele strică democraţia şi “îi dezgustă pe cetăţeni de a participa la procesul politic”; aceasta reprezintă contribuţia românească. Dreapta românească trebuie să facă ceva pentru ca aceste practici să dispară treptat, prin negociere. Se pregăteşte o schimbare de gardă în politică, care nu e o rocadă; ea se negociază şi are susţinere publică lucidă. “Nu suntem nişte exponenţi narcisici, care fuzionează pentru a scoate România din subdezvoltare”. Suntem trecători care antamează o schimbare de ciclu, care nu e revoluţionară; are loc o tranziţie intergeneraţională; partidul se ancorează doctrinar şi răspunde unei nevoi a societăţii civile. “Noi vom fi în stare să generăm un curent care în zece ani va produce mutaţia.” Trebuie să setăm alte standarde în organizaţiile politice la care aderăm. Suntem puţini, dar aducem clasă, consistenţă, ţinută morală şi o experienţă importantă. Nu avem un partid popular adevărat, el trebuie inventat. El trebuie să canalizeze entuziasmul popular al clasei de mijloc şi pe cel civic. Nu trebuie să ne pierdem în provincialism pentru că intrăm într-o lume periculoasă, în care “umbrelele UE şi NATO nu garantează securitate pentru mai mult de o generaţie”. Schimbarea de gardă în politică se face la congrese, statutar; o schimbare graduală nu se poate obţine prin antagonizarea în bloc.

La întrebările din sală, adresate dlui Baconschi: “care sunt valorile anticomuniste în construirea dreptei româneşti şi ce făceaţi în 1989?”, acesta a răspuns: “pe 21 dec. mă aflam la Inter, înainte de figuraţia revoluţionară”, iar singura revanşă împotriva comunismului o reprezintă reconstituirea elitelor naţionale.

Dl Dragoş Paul Aligică a pus o întrebare retorică: înţelege că PDL e atacat de la stânga, dar nu vede care e atacul de la dreapta. Poate PNL? Întrucât politica actuală a PNL nu este de dreapta. Unde este afiliat PNL? Ce relaţii politice are? Ce se mai ştie de Institutul de Studii Liberale şi, mai ales, de sediul lui? În ISP este în curs de constituire un grup de lucru, care să studieze economia socială de piaţă şi să elaboreze politici în consecinţă.

Dl Preda a precizat că electoratul de dreapta este scindat; nu numai întreprinzătorii, dar nici profesorii, tradiţional de dreapta, nu mai colaborează când au realizat un succes electoral. Nici cu o creştere economică nu mai putem lua din electoratul PNL. De când suntem la guvernare nu am cîştigat electorat: este de vină dimensionarea politicilor sau comunicarea? “Aţi  observat că nu vorbim ca un partid aflat la guvernare?” “Adică guvernul s-a rupt de partid!” a completat dl Baconschi. În politicile responsabile se construieşte din timp; totuşi, se poate câştiga în criză: PNL a câştigat în criză în 2009, la fel şi Băsescu. Absenteismul a crescut foarte mult ca urmare a aplicării legii votului uninominal; această lege reprezintă o catastrofă în termenii participării la vot. În 2012 “primele vor fi alegerile locale, care vor croi prost primăriile” (PNL şi PSD). PDL are un discurs public antibugetar; bugetarii sunt văzuţii precum chiaburii, iar reforma educaţiei nu poate fi făcută cu tăierea resurselor.

“Salariile sunt mici şi umilitoare, dar visteria e goală”, a spus dl Voinescu. Există o recurenţă a celor care nu dispar din politică pentru că aceasta are un ciclu misterios; cum spunea Churchill, spre deosebire de război, în politică poţi muri de mai multe ori.

Toader Paleologu a spus că miza anului electoral 2012 este posibilitatea alianţei cu PNL. Este o problemă de supravieţuire politică, pentru că, “dacă nu ne unim, cîştigă PSD-ul”.

Cum poţi cştiga electorat fiind la guvernare, s-a întrebat dl Stoica? Care este reţeta fuziunii? Nu cumva la PNL contează mai mult brand-ul decât leadership-ul?

Cineva din sală consideră că electoratul PNL a crescut în rândul bugetarilor şi că se poate recupera mai mult de la absenteism decât de la PNL.

O întrebare “provocatoare” din sală: dacă  PDL se adresează clasei de mijloc, care este relaţia lui cu patronatele? Dl Stoica: disjuncţia patron-salariat este marxistă; atât lucrătorul, cât şi întreprinzătorul creează valoare în societate. PDL urmăreşte fidelizarea celor care plătesc taxe şi impozite, a celor ce deţin capitalul şi a celor ce deţin munca. MAE are programe de dialogare cu patronatele.

Dl Voinescu: patronatul este divizat în România şi oricum prefer să mă refer la oamenii de afaceri (antreprenoriat); relaţia este dificlă, dar partidul este “aplicat şi prompt în a răspunde unor solicitări extrem de diverse”. Când PSD propune taxe de 40%, deşi PDL-ul e cel care a crescut TVA, şansele celui din urmă cresc la urne. În prezent este modificat Codul Muncii, ceea ce va face piaţa muncii mai flexibilă şi va asculta mai mult de oamenii de afaceri decât de sindicate.

Dezbaterea a fost foarte bine organizată, discuţiile au fost animate şi s-a discutat civilizat.

Criza economică, neoimperialismul german şi coloana a cincea în România

Mircea Platon iese dintr-o destul de lungă tăcere cu un articol foarte interesant, de natură să nască vii dezbateri oriunde în lume. Nu ştiu dacă şi la noi. Dacă are dreptate, e foarte grav. Textul său oferă cîteva informaţii noi pentru mine şi în tot cazul puse într-o ordine logică de natură să ne îngrijoreze. Concluzia sa poate stîrni un scandal.

Pe scurt, Mircea Platon arată, citînd economişti cu renume, că principalul cîştigător al eurozonei este Germania care şi-a asigurat astfel 1. pieţe captive (ţări cu o economie mai slabă decât moneda unică europeană) şi 2. o rată de schimb competitivă (Două cincimi din exportul Germaniei se duc în eurozonă. În absenţa euro, acest lucru ar fi fost cu neputinţă, din cauza deprecierii monedelor locale ale periferiei U.E.. Germania, a cărei marcă ar fi explodat ca valoare, s-ar fi aflat în imposibilitatea de a exporta, în condiţiile în care economia Germaniei e o economie bazată pe export, nu pe consum intern.).

În aceste condiţii, Germania trebuie să facă orice pentru păstrarea UE şi a monedei unice. Dacă va reuşi, la sfîrşitul crizei pe care o traversăm, imperiul german îşi va fi anexat cel puţin Portugalia, Italia, Grecia, Spania, Irlanda şi România.

Mircea Platon afirmă că Germania îşi urmăreşte interesele inclusiv printr-un puternic lobby făcut de unele  ong-uri "private", precum Fundaţia Konrad Adenauer, legată ombilical de Creştin-Democraţii Angelei Merkel, la putere, şi Fundaţia Hans Seidel, care aparţine Uniunii Social Creştine, aflată în coaliţia de guvernare. Aceste organizaţii sînt finanţate în cea mai mare proporţie de la bugetul statului german şi nu au voie să facă nimic împotriva politicii externe a Germaniei.  

"În România, fundaţiile Hans Seidel şi Konrad Adenauer sunt implicate masiv în susţinerea Institutului de Studii Populare al PDL şi a Fundaţiei Creştin Democrate (PDL) al cărei preşedinte este actualul ministru de externe al României, dl Teodor Baconsky" - scrie M. Platon. El insinuează mai departe că Baconsky este un politician ghidat de nemţi, iar Fundaţia Creştin Democrată, condusă de ministrul nostru de Externe ar fi un fel de coloana a cincea germană. Şi avertizează că "Germania imperială modernă a tins întotdeauna să distrugă elitele reprezentative ale altor ţări şi să exporte diktaturi, oameni de mâna a doua şi instabilitate".

Cum subiectul mi se pare unul a cărui miză n-ar trebui să ne lase indiferenţi, îi invit pe cititorii informaţi şi care pot susţine argumentat o poziţie să îşi exprime punctul de vedere. Nu voi permite ca dezbaterea să fie bruiată de injurii, poliloghii inutile şi urechisme.

Puteţi citi articolul integral al lui Mircea Platon pe site-ul său.

UPDATE

Se înteţesc dezbaterile despre dreapta în absenţa oamenilor de dreapta, sau, mă rog, a conservatorilor. Popularii, un fel de ghiveci necălugăresc, creştin-democraţii şi liberalii vor musai să fie consideraţi dreapta, singura dreaptă. Mîine se produc din nou: Sinteza valorilor și principiile dreptei (Valeriu Stoica – moderator; Teodor Baconschi, Cristian Preda, Sever Voinescu – invitati).

UPDATE 2

Publicam deunăzi discursul fulminant al europarlamentarului bitranic Nigel Farage, care dezvăluia alternativa la care ne împinge actuala criză economico-financiară şi... identitară: sfîrşitul UE sau supravieţuirea UE cu preţul renunţării la democraţie. Cum Germania este singura care ar putea face ceva pentru ca UE să reziste, tot ea va fixa şi regulile nu?
Unul dintre jurnaliştii noştri specializaţi în economie, Lucian Davidescu, confirmă în parte cele scrise de M. Platon. Citiţi: Zona euro a intrat în picaj: Germania pare cel mai la adăpost de această situaţie: este reperul faţă de care se calculează dobânzile şi este ţara care le salvează pe toate celelalte – când şi dacă vrea. Însă lucrurile sunt mai complicate, trebuie să vrea! Băncile germane sunt printre principalii creditori care ar avea de suferit dacă ţările de la periferia Continentului nu şi-ar mai plăti datoriile.

Proiectul Baconsky

În presa de azi a fost lansată informaţia că ministrul de Externe Teodor Baconsky (prefer grafia uzată şi de el ca scriitor) e pe cale să facă o platformă creştin-democrată în PDL, menită să salveze partidul. Eu aş spune că mai degrabă ar putea să salveze nişte oameni politici din partid, căci PDL nu mai poate fi oprit de pe tobogan, după prea multele gafe, prostii şi ticăloşii comise.

Iniţiativa lui Baconsky ne este prezentată ca fiind agreată de Băsescu şi sprijinită de "garda veche" din partid, al cărei vîrf de lance e Blaga. Dacă este aşa, nu ştiu ce ar putea aduce nou în afara unui pospai "doctrinar". Pe de altă parte, ni se spune că există o concurenţă între grupul lui Blaga, care l-ar folosi pe Baconsky pe post de interfaţă prietenoasă, şi grupurile Elenei Udrea şi cel al "liberalilor" Preda & Macovei. O fi o luptă motivată de interese financiare, dar nu prea văd diferenţa ideologică dintre ele. Iar sugestia că Udrea ar putea reprezenta curentul "conservator" este de-a dreptul ilară.

Oricum Teodor Baconsky îşi faultează credibilitatea de la început, luîndu-şi ca tovarăşi de drum (pentru înfiinţarea unei Fundaţii Creştin Democrate, ca prim pas pentru constituirea platformei din partid) oameni de tipul lui Toader Paleologu (care s-a făcut de rîs ca ministru, cînd n-a stîrnit indignarea) sau al Sorinei Plăcintă (fostă ministreasă meteorică, mai cunoscută pentru combinaţiile sale financiare şi contribuţiile băneşti la partid).

Despre cît de tare este preocupat PDL de dezbaterile ideologice şi despre sorţii de izbîndă ai iniţiativei ministrului de Externe, vorbeşte prea bine şi Alin Fumurescu:

"Pana sa ajunga la deosebirile dintre liberalism, crestin-democratie si conservatism, intelectualii pedelisti ar trebui mai intai sa aduca partidul la doctrina simpla, dar cruciala, a bunului simt. Las la o parte absurdul unei scene i care Elena Udrea ar dezbate cu Sorina Placinta subtilele deosebiri intre crestin-democratia de sorginte continentala si conservatismul anglo-american, facand nopti albe argumentand. cu cartile-n mana, daca Locke isi merita cu adevarat reputatia de liberal. Dar orice gospodina stie ca o curatenie adevarata nu se reduce la impartirea gunoiului din casa in trei gramajoare si acoperirea lui cu petale de trandafir."